Pluto în Scorpion

by Dan Sociu

În copilărie, Dănuț merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa și îl învață să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale și ale celorlalți băieți din gașcă. La maturitate, viața lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternînd secvențe dure cu pasaje melancolice sau debordînd de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, povești ale transformării, comunică între ele prin personaje și atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.

Un autor mai mobil decît majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligență artistică. - Mihai Iovănel

Genres: 21st Century, Romanian Literature

208 pages, Paperback

First published July 1, 2020

About the author

Dan Sociu s-a născut în 1978, la Botoșani. A publicat: borcane bine legate, bani pentru încă o săptămină (Junimea, 2002; Premiul Româno-Canadian „Ronald Gasparic”, Premiul Național pentru Poezie „Mihai Eminescu”); fratele păduche (Vinea, 2004); cintece excesive (Cartea Românească, 2005, 2012; Premiul Uniunii Scriitorilor pentru cea mai bună carte de poezie a anului); Urbancolia (roman, Polirom, 2008); Nevoi speciale (roman, Polirom, 2008); Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011); Combinația (novella, Casa de Pariuri Literare, 2012); Poezii naive și sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural); Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012); Vino cu mine știu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural). Lucrează ca traducător pentru diverse edituri și ca jurnalist la totb.ro și Șapte seri.

Reviews

[Mio_Bal · Rating 4 out of 5]

5 stele pt primele povestiri, am descoperit un poet-scriitor extraordinar, un fel de Ocean Vuong in Pe pamant suntem stralucitori o clipa.
3 stele pt ultima parte, experiente ale extazului- psihoze induse de psihostimulante. Sunt f posibil subiectiva prin prisma meseriei mele.

[Corina Dabija · Rating 4 out of 5]

Literatura română contemporană ne gratulează actualmente cu tineri curajoși, cu scriitură fermă și cu anumite convingeri care transcend dintre rândurile cărților lor. Așa se face că, în ultimii ani, am decis să le explorez titlurile cu toată fermitatea și să găsesc argumentul forte pentru nevoia de a-i citi pe ai noștri. Da, se pare că scepticismul își croiește tot mai tare calea, divizând taberele în cititori care își adoră conaționalii și cititori care preferă să meargă pe mâna rețetelor literare occidentale. Sunt convinsă că fiecare autor contemporan își are cititorul, chiar dacă scriitura sa poate șoca, umili sau te pune pe gânduri.

Un exemplu de proză contemporană de calitate este volumul de istorii „Pluto în Scorpion”, semnat de Dan Sociu și apărut la editura Polirom, într-un dintre colecțiile mele preferate, Ego Proza. Cartea este una a maturizării subite, a transformării adolescentului în bărbat prin prisma experiențelor sociale și sexuale. Merg până la a afirma că este o carte despre metamorfoza unei generații de tineri porniți în căutarea propriului Sine într-o societate care i-a renegat mult timp.

Dănuț, devenit în timp Dan, este un bărbat cu vicii, un soi de visător cu picioarele de pământ, oricât de paradoxală n-ar fi această definiție. Viața sa este o definiție a absurdului și a violenței, violență pe care o vede din copilărie și cu care se întovărășește de-a lungul întregii existențe. Violența se ascunde în relațiile fulminante cu femei diferite, în interacțiunea cu amicii sau cu străinii care apar și dispar din calea sa. Aburit de obsesia pentru droguri, sex și libertate, acesta se transformă, în ochii cititorului, dintr-un copil într-un cinic.

Transformarea sa îi atinge și relațiile amoroase, acesta catalogându-și și observându-și partenerele prin prisma propriilor probleme. Corina este o tânără obosită de viață, iar Ileana – tipa cu ochii goi, mați, aidoma celor pe care-i au câinii. Practic, Dan se aruncă dintr-o extremă în alta și își alimentează ego-ul cu partide pasagere de sex sălbatic și cu incursiuni meditative în trecut.

Am obligația să menționez că Dan Sociu nu scrie pudic, deci se va potrivi doar cititorilor care au o deschidere față de registrul literar vulgar, libidinos. Nu-și menajează nici personajele, pe care le face misogine, egoiste, dure, nici cititorii – cărora le aruncă în față adevăruri nerostite, tacit acceptate.

Probabil cartea vă va lăsa o impresie pe care o veți împărtăși, dar acest volum mi-a amintit ușor de narațiunea lui Bret Easton Ellis, doar că într-o formă mult mai curată. Dan este un soi de sociopat (da, mi-o asum, deși știu că volumul este cumva autobiografic), ale cărui stări cu adevărat sincere transcend doar din perioada copilăriei. Înclin spre ideea că de-a lungul întregii vieți, acesta încearcă să-l regăsească pe acel Dănuț, ascuns în noianul sentimentelor și emoțiilor întinate.

Revenind la stilistica lui Sociu, țin să menționez că este organică, individuală și ușor de parcurs, iar maniera de construcție a planurilor narative aduce cu un text bun de transformat în film. Per ansamblu, este un exercițiu de creativitate și incluziune în lumea celor marginali, care și-au acceptat în tăcere destinul și se îndreaptă lent, dar sigur spre un final logic.

[Bogdan · Rating 2 out of 5]

Ironia face că fix de la povestirea „Pluto în scorpion” volumul devenea teribil de respingător. În primele câteva texte erau exploatate cu oarecare succes nostalgiile după scările de bloc și aleile pământoase ale anilor '80 - '90 - 2000 incipient. Următoarele povestiri se simt ca o clefăială rudimentară și asta din vina stilului, pentru că, în fond, respect caracterul confesiv accentuat, însă pasajelor le lipsește forța. Bine, poate cu câteva excepții: „Când am ieșit, mi-am dat seama că m-am spălat foarte repede. Un minut sau două. Timpul e dubios, noul timp. Orele trec greu, dar când se termină ziua pare că nici n-a fost. Încerc să-mi amintesc luna care-a trecut și tot ce pot să spun e că ziua era lumină și noaptea întuneric.”

Primul contact cu proza românească contemporană: profund nefericit. Mă întorc o vreme în cimitire să citesc de acolo.

[Ralu · Rating 2 out of 5]

Poate am fost cam drastică atunci când i-am acordat doar doua stele, ar fi meritat trei pe alocuri. Pentru mine insa a fost o mare dezamagire: teme reluate, efectiv randuri pe care le-am mai citit in cartile precedente sau in postari pe fb, biografism pur, transcrierea unor schimburi de replici anodine de agatat fete tinere, aceleasi epifanii interminabile din Uau. In plus, n-am inteles care a fost miza cartii, zău, cum la fel de bine n-am inteles de ce amicii din breaslă o apreciaza. E clar, il prefer pe Sociu poetul, nu pe prozatorul Sociu.

[Sinziana (cititorisme) · Rating 4 out of 5]

nu știu de ce mi-a luat atât de mult timp să termin povestirile din Pluto în Scorpion, dar mi-a plăcut tare tare mult, probabil fiindcă are de toate - e și spiritual, și mundan, și grotesc, și delicat, și realist, și suprarealist șamd.


Uneori, vreau să mă uit la ceva sau să nu mă uit la nimic, dar să stau și să mă gândesc la ceva sau e vreo intuiție care îmi vine deodată și vreau s-o savurez. Știu că ceilalți se duc în drumurile lor ca pe șine, au trasee predeterminate și mă prefac și eu că am, în momentele cuantice, când sunt ca o bilă de ruletă în aer, nehotărâtă încă, scot telefonul și-l butonez aiurea. Pe vremuri mă aplecam și mă legam la șireturi. Orice, numai să-mi respect momentul și în același timp să dau impresia că sunt normal la cap.

Dacă nu sînt atins, nu mă simt viu.

.....


- Vrei să fii profesorul meu de poezie?
- Nu cred că se poate preda. Cine are nevoie de un profesor nu-i destul de narcisic să fie poet.

.....

Pe alt plan, ea avea dragoste de tip eros, eu agape, ea căuta un ideal de bărbat deja format în mine, eu voiam să-mi împart dragostea, ca pe o bicicletă pe care le-o împrumut și altora să dea o tură.

[Anibalector · Rating 3 out of 5]

Sincronicități, misticism, autoficțiune. Primele povestiri sunt cele mai bune.

[Julien Britnic · Rating 3 out of 5]

Teofanie philipkdickiană.

[Alexandra · Rating 5 out of 5]

Am tras de cartea asta 8 luni prin mecanismul prin care îmi ascundeam când eram mică în bibliotecă ciocolata și mâncam numai jumătate de tabletă pe zi ca nu cumva să se termine si să nu mai am.
Sunt genul de animal educat care subliniază pasaje care îi plac în cărți. Aici nu am subliniat nimic pentru că ar fi trebuit să subliniez tot și e scump marker-ul de la IPB.
Am încercat din liceu să mai găsesc cărți/autori care să producă tremurul ăla - când ceva din spatele creierului te gâdilă și îți vine să zgudui cartea și să-ți dai un cap de ea ca poate intri și rămâi acolo.
E foarte fain cum reușește cartea asta să ia stilul ăla de viață de care încerca maică-ta să te ferească, să te învețe să nu ajungi așa, și îl combină cu toate tipurile de anxietate, rezultând în ceva asemănător cu chemarea golului când treci un pod pe jos și ai frică de înălțime. Am vrut să cad (sar) de câteva ori.
Ajunge pe raftu de pe care șterg prafu.

*poate e și un bias aici, m-am atașat de experiența cărții dar, personal, am citit-o emoțional*

❤️❤️❤️

[Bogdan Theodor Olteanu]

Reciteam deja părți din ea înainte să fi terminat de citit prima oară.

[Karuseliana · Rating 3 out of 5]

Cum e să îți povestești căderile, cum reușești să îți articulezi viața din nou după câte una dintre dintre, cum trăiești cu un bagaj emoțional voluminos în spate, zi de zi? Afli citindu-l pe Dan Sociu. Am stat ceva timp și am reflectat după ce am citit Pluto în Scorpion, încercând să ies de sub imperiul șocurilor pe care relatează în fiecare capitol. Trebuie cumva decodate, în cheie proprie, altfel scrisul și lectura unui astfel de volum nu și-ar avea rostul. Pentru mine a fost primul popas în lumea lui Sociu, am mai avut câteva incursiuni, dar nu am zăbovit până acum.

O radiografie a unor stări de dezechilibru, stres, furie, alcool, droguri și sentimentul că ești ba mai sus, ba mai jos decât ți-ai putea imagina. Perioade în care unii nu rămân prin aproape nimic în memoria ta, iar alții rămân mai mult decât ai dori, panică și goana după recuperarea unui eu care nu mai e de găsit printre figurile reflectate în oglinzile disperării. Însă nu poți face tabula rasa odată ce ai intrat în joc, mereu rămân cioturi care te rănesc atunci când te aștepți mai puțin.

Spiritul radical, experiențele transformărilor și încrederea în impulsurile inconștientului sunt firele care ghidează traseul lui Dan, care crede cu tărie că nimic nu-l poate avea, că toate durerile se duc, iluzia unei stabilități într-o mare de nesiguranță e alimentată de modificările chimice dintr-un organism agonizant. Toate se duc însă pe moment, nimic nu dispare cu adevărat. De fapt, așa crede și el uneori, că nu se simte de fapt întreg fără ele, dureri, bucurii, plăceri, tristețe, gonește după efemerul și vrea să-l guste până la epuizare. De data asta s-a retras la timp, dar umbrele pândesc, iar odată garda lăsată, se poate întâmpla orice. E mai bine să fii prieten cu demonii tăi decât dușman.

Recenzia întreagă o găsiți aici: https://filme-carti.ro/carti/indicati...

[Laly Todor · Rating 5 out of 5]

4 stele - cartea în sine
o stea - poezia din ea

irezistibilul sociu, mereu același, mereu fără urme de dezamăgiri - poet pe de-a-ntregul.
singurul defect pe care l-am avut eu, ca cititor, a fost că am citit cartea asta în decurs de-o săptămână (deci lent), ratând ocazia de a gusta în sânge și de a observa clar cum se schimbă planurile și perspectivele într-un soi de panoramă fugitivă, apoi flashback-urile și suprapunerile de momente ducând la completări, deja vu-uri etc.
dan sociu trebuie citit de la începutul începuturilor, trecând prin poezie (vezi antologia Vino cu mine știu exact unde mergem - este o introducere “ca la carte” în opera poetului), apoi prin proză (care tot poezie este), căci viața sa este o operă, iar pentru a înțelege mai în amănunt anumite aluzii sau întâmplări, e nevoie să cunoști mai bine trecutul (la momentul când a fost consemnat).
în rest, mi-a plăcut, și totuși n-o prea pot recomanda cuiva - atât de mult mi-a plăcut.

[Raul Popescu · Rating 5 out of 5]

Adina Dinițoiu, Literomania nr. 214:

„În fond, mizerabilismul era o formă de ceea ce se numește prezentism (a trăi în prezentul imediat, cum și scrie undeva naratorul; există, de altfel, și multe aluzii la mediul online, la Fb și Istagram, ba chiar și la pandemie) și de ocultare a trecutului biografic în favoarea unei orientări către social. Odată cu trecerea timpului și îmbătrânirea, personajul-narator devine depozitarul unui trecut, care iese din ce în ce mai mult la suprafață. Se impune ca discurs textual; scriitorul sapă în trecut și poate chiar misticismul de care vorbeam mai sus să fie un simptom al coborârii într-un eu mai profund (dar și al explorării morții). Dar asta rămâne de văzut. Am citit cu plăcere acest volum și aștept, așadar, cu interes să văd în ce direcție se va îndrepta proza lui Dan Sociu.” (https://www.litero-mania.com/douamiis...)

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Ileana tundea cîini, era proprietara unui salon şi uneori dubla cîinii care treceau pe stradă, mai ales pe cei mici, le făcea o voce, aceeaşi, comică şi înduioşătoare prin simplitatea ei şi a ceea ce exprima. Părea să le înţeleagă direct nevoile şi percepţia, nevoile şi percepţia reală, nu una de teatru de păpuşi sau de desen animat. Îi dubla ca şi cum ar fi fost copii, e adevărat, dar, după ce o auzeai, n‑aveai nici o îndoială că asta şi erau. Ce să fac, uite, merg pe‑aici, spunea căţelul cu picioare scurte, fără să‑l fi întrebat nimeni şi continua natural, simplu, fără jocuri imaginative, ceea ce crea un efect uimitor, cîteva clipe mi se părea că‑l aud. Cînd am cunoscut‑o, în unele seri îi simţeam aşa de puternic mirosul de cîine, că visam căţele care se masturbează şi mă gîndeam că o parte din vraja sexuală puternică ce‑o avea asupra mea vine şi din asta, din mirosul de animal. A costat‑o peste 2.000 de euro cîinele, era un pudel de rasă pură, îi trebuia pentru concursuri de tuns şi, cînd l‑a văzut, a izbucnit în plîns. Ca şi cum ştiam că o să‑l am puţin timp, mi‑a zis în seara în care a murit sau în una dintre serile de după. Stăteam cu ea în pat şi ne uitam la televizorul nostru lung şi lat, cît o zecime de cameră, şi ea părea că se uită la film, doar că zicea cîte ceva uneori de‑mi dădeam seama că nu se uită deloc. Îşi amintea de cîinele nostru, copilaşul nostru. Prietenul enervant, mai degrabă, aşa‑l vedeam. Prietenul nostru enervant şi gay, încerca mereu să mă sărute. Imediat cum deschideam ochii, sărea pe pat şi încerca să mă sărute cu botul lui lung. Mă ascundeam sub plapumă şi Ileana îl dubla: Te iubesc, Dan. Mă trezeam şi ieşeam cu el afară pe ploaie, pe vînt, cu pungile pentru căcaţi în buzunar. Mergeam prin spatele blocurilor, ţineam o cafea în mînă şi cu cealaltă îl manevram, ajunsesem să‑l manevrez cu multă măiestrie, fără să‑l gîtui şi fără să‑mi vărs cafeaua. Erau dimineţi urîte, frig şi pustiu, bălţi reci şi Filou întorcea din cînd în cînd capul şi se uita la mine cu ochişorii lui maţi, să se asigure că sînt acolo. Voi doi eraţi buddies, mi‑a zis Ileana în seara cînd l‑am îngropat în parc. Îmi dăduseră lacrimile şi ea părea să plîngă, dar cumva fără să plîngă şi să vomite fără vomă. Am crescut la ţară, ea la fel, ştiam că moartea animalelor nu e aşa o dramă, deşi bunicul meu, măcelarul, lăcrima cînd îi murea cîte un animal şi‑a lăcrimat şi cînd a dus vita lui la abator, i‑a văzut ochii şi l‑a cuprins mila. Nici pentru poliţiştii din cartier nu era vreo dramă, era chiar o comedie. Le ceream să investigheze şi nu făceau nimic. Voiam să aflăm al cui era cîinele ucigaş, de ce fusese lăsat fără lesă şi botniţă, oare nu sînt camere video în zonă, dar ne ignorau. Ileana a apărut la TV şi proprietarii de cîini amstaff şi de cîini mari au început să trimită mesaje ameninţătoare, batjocoritoare, să comenteze pe internet cu ură faţă de ea. Vedea din minut în minut comentarii şi mesaje de la tîrtani şi tîrtane din tot Ilfovul, ameninţau că vin peste ea, aveau feţe fioroase în poze, se temeau că o să le ia statul cîinii. Cineva de pe strada cu omorul ne‑a dat înregistrările după o vreme. Era o casă acolo, unde locuiau trei fraţi adolescenţi fără tatăl şi mama lor şi nevasta unuia dintre ei. Veneau mereu pe‑acolo unii cu cîini, poate cîini de luptă, ne gîndeam noi, că aşa ne spusese şi un veterinar din zonă, că au mai fost cîini ca al nostru, omorîţi de alţii mai mari, prea mulţi într‑un interval aşa scurt. Îi antrenau pe cîini mici, pe pisici, poate. În înregistrare se văd amstafful, fără lesă, mişcîndu‑se pe trotuar şi un băiat cu şapcă. Şi deodată cîinele ţîşneşte şi o ia la fugă înainte. Acolo unde s‑a dus, erau Ileana cu Filou, dar nu se vede pe cameră. Băiatul o ia şi el la fugă. Apoi se întoarce cîinele, trece pe lîngă poarta casei ăleia, prin spatele unei maşini, se deschide poarta şi nu mai apare.

[Denisa · Rating 3 out of 5]

3/5 steluțe
Nu știu ce să cred despre această carte, despre această biografie.
După părerea mea, cartea trece printr-o degradare de la început până la sfârșit. Motiv pentru care m-am cam obligat să o termin și să o ridic din bibliotecă de nenumărate ori.
Primele pagini m-au făcut să mă bucur că am dat de încă un autor român pe care să îl prețuiesc. Doar că acest lucru a pierit pe la jumătatea cărții.
Poate că nu am înțeles eu episoadele de psihoză, poate că stilul în care scrie autorul nu e pe gustul meu(primele proze mi s-au părut geniale, deci pe cine încerc să mint?). Oricum, pot apărea nenumărate motive, dar finalul e același: cartea asta nu m-a dat pe spate, totuși dacă a avut toate elementele să o facă.
Dan Sociu scrie poezie, poate că acolo e mai mult pe placul meu (eu nu citesc poezie, iarăși, pe cine încerc să mint???) Dar aș putea să încep să citesc poezie de la acest autor. Cine știe?
Oricum, o carte foarte bune în părți, iar în altele un haos total. Și nu un haos cum îmi place mie, cum e la Murakami sau la Tocilescu. Un haos în care nu înțelegi ce se întâmplă și un scris care te bagă pe tine într-o psihoză. Citind despre psihoze, ajungi tu într-una.
Din câte înțeleg, autorul e mai bun la poezii deci poate, cum am zis mai sus, ne regăsim în viitor.
You should buy it just for the first half. Mult prea bune primele proze. Scrise fix pe placul meu.

[Cristian · Rating 1 out of 5]

Prima jumatate, lectura promitatoare, pe alocuri buna. M-a dus (oaresce) cu gandul la cartile lui Bogdan-Alexandru Stanescu.

A doua jumatate insa de neinteles, spre catastrofala. Niciun fir epic, nicio logica, nicio coerenta. Paragrafe de pura imbecilitate, cvasi-literatura pusa pe seama unor personaje in mod voit iesite din comun, cu viziuni. Cuvinte la intamplare basculate ca sa mai umple o suta plus pagini.

Nici macar nu e de vina autorul pentru esecul cartii. In fond el poate sa isi puna in pagina si amprenta curului si sa numeasca asta arta-i proprie, de necombatut. Vina apartine exclusiv cretinului de editor care ori nu stie sa citeasca, ori stie dar nu citeste manuscrisele propuse pentru publicare.

Aia e. Atata s-a putut.

[Marius · Rating 3 out of 5]

în final s-au făcut 2,5/5 și nu pentru că e o cartea rea, ci pentru că Sociu devine *cringe* în penultimul capitol (exceptând discuția despre lumină). Fără dar și poate, prima parte a cărții e cea mai captivantă, deoarece îl întâlnim pe acest *bagabont neînfricat din tinerețea mea* care ulterior mărturisește că de fapt *a fost ca și cum am ținut ani de zile o armură peste inimă și acum se topise*.

[Andra Brinza · Rating 3 out of 5]

Doza de “revino cu picioarele pe pământ”, în cazul ăsta românesc, cu un umor specific și, totodată, îngrijorările unei vieți de om normal. Poate partea cea mai frumoasă a cărții e realitatea pe care o simți pe tot parcursul ei.

[Andi · Rating 3 out of 5]

Hazard literar, poate într-un sens pozitiv.

[Denis Andrei · Rating 5 out of 5]

*4,5

[Jo]

mi-a plăcut în mare parte cum a scris Sociu. are ceva de Ginsberg ortodox hetero în ea