"A plecat sa cumpere tigari. Nu s-a mai intors. Era vinerea dinaintea nuntii noastre. In prima instanta am crezut ca a patit ceva grav. Ca l-a calcat masina, ca i-a picat o caramida in cap, ca a murit sufocat intr-un canal. Era mai usor sa il cred mort decat sa recunosc ca ma parasise fara niciun cuvant..."
Nu știu vouă, dar mie mi-a plăcut. Și asta pentru că a fost fix ce aveam nevoie. O carte cu o poveste servită pe tavă, fără înțelesuri ascunse.
Este genul de poveste care îți place doar dacă rezonezi măcar cu o parte dintre întâmplările prin care trece personajul, dacă ai trăit și tu ceva din ce trăiește el în carte. Altfel, nu prea ai cum să îl înțelegi.
Într-un fel, așa se explică de ce tânăra naratoare nu are un nume. Multă lume poate rezona cu măcar una dintre situații: copilărie introvertită, nevoia de a fi singur, frică de eșec, relație abuzivă, atașament față de unul dintre părinți, suferință extremă când acel părinte moare răpus de boală, dificultate în a accepta iubirea celorlalți și, în final, depresie.
Am citit-o în decursul a 24 de ore (3 reprize de citit). Nu aveți așteptări exagerate de la ea. Luați-o ca atare.
Guilty pleasure. Lectură ușoară, mult mai bună decât ar părea judecând-o doar după copertă. Remina Radu spune povestea unei tinere ce trăiește în această lume fără să simtă că îi aparține în totalitate, cu o durere ce pare să facă parte din ea. Este supusă atenției și relația dintre tată și fiică; este posibil să vrei să îți suni tatăl după anumite paragrafe.
Primele 3 pagini mi-au părut interesate, am zis că merită. Nu am terminat cartea pt că mi-a părut inuman de plictisitoare și o totală pierdere de timp. Poate că trebuia să îi acord timp mai mult sau orice altceva, dar nu.
"Cum se numeşte oare când bărbatul cu care locuiești devine obiectul fanteziilor tale, dar nu şi obiectul implinirii lor? Cum se numeşte oare când, în loc să te întrebi ce dracu' caută jurnalul fostei iubite în casa în care el locuieşte acum cu tine, tu te transpui în poveste și începi să-ți închipui scene cu personajul în jurul căruia e țesută povestea?"
doamne, cât de mult am putut iubi cartea asta! Am comandat această carte prin decembrie de pe bookzone. Era la reducere, 10-12 lei mi se pare că a costat, și cine poate refuza aceasta oferta?
Cartea a fost pur și simplu minunata, unlike any of the books I read. De obicei nu citesc genul de cărți, dar povestea asta chiar m-a surprins (într-un mod plăcut)
Traiul acestei tinere care simte că nu se integrează nicăieri în lumea mare și face orice ca sa se simtă like she belongs here, relatată de Remina Radu cu un writing style impecabil, plin de umor și referințe a fost cel mai minunat lucru pe care l-am citit în 2024 și m-a scos dintr-un Reading Slump imens. 5 stele !!
demult nu am mai simțit atâtea emoții mixte la o carte... lăsând la o parte limbajul folosit, unul colocvial și vulgar, cartea mi s a părut destul de profundă in prima jumătate am ras cu lacrimi și demult nu am mai ras așa la o carte, iar ușor ușor a început să o dea spre cealaltă extremă mi a plăcut!
Ultimele doua pagini sunt efectiv un manual despre cum functioneza un om depresiv. Il voi da spre citire tuturor prietenilor care imi spun ca nu am cum sa sufar de depresie pentru ca sunt un om asa "tonic si vesel".
Pe la pagina 80 mi-am dat seama ca nu stiu despre ce este vorba in cartea asta. Si ca nu am nici curiozitatea si nici rabdarea sa aflu. Am frunzarit restul, sa nu 'pierd' ceva... Nu e pentru mine.
Mie mi-a placut mult. E o carte usoara, cu un fir narativ usor de urmat, dar care m-a trecut prin toate starile, am plans, am ras, a trezit in mine amintiri.
“Depresie e o minte ce vrea să moarã intr-un corp ce vrea să trăiască. Depresia e atunci când traiesti patru anotimpuri intr-o singură zi. Și speri să se incheie cu primăvară.”
Dacă aș putea descrie cartea într-un cuvânt acela ar fi: derutant, deoarece începutul m-a dus cu gândul la posibilitatea unor explicații din precedenta carte, dar nu a fost așa , iar sfârșitul a fost neașteptat pentru ca nu te gândeai la posibilitatea aceasta de sfârșit. Prima carte mi-a plăcut mai mult, mie personal, pentru ca a fost mai concentrată si am citit-o mai nerăbdătoare așteptând un sfârșit bine definit. Cea de-a doua ,,Minute până la miezul nopții" a explicat niste lucruri petrecute înainte de prima carte si finalizat cu o explicație neașteptată a întregii povești. Apreciez atenția la detalii pe care a făcut-o scriitoarea și adresarea care te face să te simți apropiată de personaj.
Am rămas surprinsă de poveste, asta pentru că-n primul rând titlul mă dusese cu gândul la cu totul o altă poveste. A fost o lectură destul de ușoară(am citit o în cateva ore), care m-a ținut cu sufletul la gură. Finalul m-a lăsat puțin în aer, nu mă așteptam la evenimentele din ultimele pagini. Per total am adorat cartea, poate pentru că și eu sunt olteacă și na.