Dizionario della dissoluzione

by John Freeman, Valeria Luiselli (Contributor), Leonardo Taiuti (Translator)

Questo è un alfabeto della speranza, un invito all’azione e una riflessione sulla giustizia. Soltanto riappropriandoci della nostra lingua, sostiene Freeman, possiamo sperare di ottenere gli strumenti per combattere la crisi economica e dei valori della democrazia, l’imminente catastrofe ambientale e l’apatia generale che minacciano il nostro tempo. Questo piccolo volume, accompagnato da una puntuale postfazione di Valeria Luiselli, fornisce definizioni estese di concetti abusati – come quelli di amore, cittadino, rabbia – restituendo loro il significato originale e mettendoci in guardia da possibili rischi. Freeman ci parla di un mondo che «avanza verso la tirannia» e suggerisce vie per ricostruire una società sana, esorta ad «allontanarsi dagli schermi lampeggianti» e compiere piccoli atti di ribellione quotidiana servendosi di armi quali la gentilezza, la generosità e l’ottimismo.
"Dizionario della dissoluzione" è questo: un manuale di dissenso informato, una lettura obbligata per il cittadino pensante, un vocabolario di impegno in difesa del linguaggio e della nostra capacità di immaginare, descrivere e costruire un mondo migliore.

Genres: Nonfiction, Politics, Essays, Language, Philosophy, American

188 pages, Paperback

First published January 1, 2019

About the author

Note: There is more than one author in the Goodreads database with this name.

John Freeman is an award-winning writer and book critic who has written for numerous publications, including The New Yorker, The New York Times Book Review, The Los Angeles Times, The Guardian, and The Wall Street Journal. Freeman won the 2007 James Patterson Pageturner Award for his work as the president of the National Book Critics Circle, and was the editor of Granta from 2009 to 2013. He lives in New York City, where he teaches at NYU and edits a new literary biannual called Freeman's.

Reviews

[Inês Beato · Rating 4 out of 5]

Um livro provocador e inspirador, que nos faz pensar no que andamos aqui a fazer hoje em dia. Ou, até diria, o que NÃO andamos aqui a fazer hoje em dia.
As palavras têm poder.
Um livro que dificilmente compraria ou leria por iniciativa própria. É mais uma curadoria do clube do livro da Tinta da China que foi uma surpresa maravilhosa e me tem permitido despertar outros interesses e abrir os meus horizontes.
Este livrinho sai em Junho e vale muito a pena conhecer.

[Marrysparkle · Rating 5 out of 5]

THIS BOOK IS UNBELIEVABLE!! Freeman has taken our collective rage turned inertness and sounded the fire alarm. No more apathy, no more hopelessness. We can take back our current (distorted, stretched) vernacular and reclaim it once again. Each sentence nearly blew me away. As an impassioned liberal who became seriously disenchanted and disillusioned after the 2016 election, no book has given me a reason to hope things can change. Until this masterpiece!

Frankly, this book needs be sent to and read by every politician in America... anyone currently in office or seeking office. Actually, it needs to be read at every protest, on the radio, at public meetings... sheesh its so phenomenally powerful, poetic, hopeful.

THANK YOU, John Freeman!

[Francisco · Rating 2 out of 5]

A book which is a rollercoaster reader at the same time agreeing with much of it while being deeply annoyed by other parts of it, John Freeman's manifest in the shape of a dictionary where each chapter stands for a word in the alphabet has all the advantages and disadvantages of leftist liberal American perspectives. Meaning, he can actually diagnose problems and what makes the world a pretty bad place, but the means he proposes to fix those problems are innefective wishy-washy liberal crap, stuff like "be less online" or "go to more in person to peaceful demonstrations" or "vote more".

The lack of ideas in order to achieve some kind of radical change, a depolitization of the world and a lack of guts to point to the exploitative nature of late capitalist neoliberalism really brings this down. It's a nice book, but we're way past "nice". Freeman just ends up being another useful idiot. Oh well.

As a translation to Portuguese this is also piss poor, I'm sorry to say. With many sentences which have been translated literally to Portuguese when they are idiomatic expressions which do not work cross-language. It's annoying to reach a sentence which is incomprehensible in Portuguese until you make the mental translation into English to get it.

[Veev · Rating 5 out of 5]

CORP= Nu primim decât unul singur. Tocmai de aceea are o asemenea forță. Fie ca e mare sau mic, pistruiat sau colorat de soare, negru, cafeniu sau alb, într-o lume a nesfârșirii, propriul corp îți e sfârșitul. E locul în care tu devii eu. Executam zilnic aceasta translație în interiorul nostru, măsurând modul în care ne percepe sau mi se adresează lumea și răspunzând apoi prin intermediul rostirii. Prin privire. Ne cream pe noi înșine prin improvizațiile adresării, încordându-ne corzile vocale pentru a produce un sunet. Puterea opresiva vrea să pună capăt acestei alegeri, a lucrurilor pe care le facem cu trupurile noastre și a modului în care comunicam cu ele. Vrea sa dizolve această autonomie. Pentru a reuși, puterea opresiva trebuie să controleze corpul, să îl readucă, să îl aplatizeze. Tu ești tu, spune ea. Iar eu îți voi spune cine ești și ce ești menit sa faci.
------------------------------------------------------------
ZIGOT= Venim pe lume umezi și ignorați, ca niște creaturi marine cu ochii închiși. Corpul ne strălucește a sare și e pătat de sânge. Nu vorbim, nu vedem și suntem îngroziți. Ne luptăm pentru iubire. Suntem scoși din marea pântecului într-o lume a solidelor, a sunetelor și a altor oameni. Ne prindem strâns de o ființă- mama, dacă e acolo- și apoi începem lungul drum spre propia decreaturizare. Învățăm să ne folosim membrele, corzile vocale și limbile native, diferențiindu-ne de ceilalți. Descoperim cum să împărțim, să vorbim, să iubim și apoi înaintăm printr-o lume definită de națiuni, norme și lucruri care ni se cuvin în calitate de cetățeni. Învățăm cum să ne exprimăm când toate acestea nu sunt de ajuns, și aproape de fiecare dată chiar nu sunt. Rostim asta cu buzele și plătim cu trupul.
------------------------------------------------------------
OPTIMISM= Speranța e oxigenul care alimentează focul optimismului. Fără ea, optimismul nu poate să se dezlănțuie și atunci am trăi în întuneric deplin. Optimismul nu e o formă de naivitate; e o etapă necesară a anticipării. Speranța ne spune: Ar fi frumos dacă s-ar întâmplă asta; optimismul, cu licărirea lui de lumina răspunde: Chiar cred că s-ar putea întâmplă. În acest sens, speranța este o emoție intimă și personală, hrănită în orele târzii. Poate fi crescută ca belladona. Citind poezie, ascultând muzică, făcând prăjituri sau privindu-ți propiul copil cum doarme.
------------------------------------------------------------
MONUMENT= Atunci când murim, pierdem totul: corpul, pe cei dragi, toate bogățiile pe care le putem acumula la această viață scurtă. Unora dintre noi li se pierd numele. Numele noastre se fărâmițează ca pielea de șarpe pe care o lăsăm în urmă când ne îndreptăm către o nouă viață. Asta dacă nu cumva am făcut ceva fantastic sau îngrozitor. Atunci numele noastre vor dăinui, independent de pietrele funerare, că o moneda de schimb pentru povești. Ea a făcut aia, el a făcut cealaltă, ei au crezut în libertate, ei au fost arși de vii… uneori, culturile încearcă să păcălească separarea de această capricioasă a morților de vii. Așa că înalță monumente.
------------------------------------------------------------
IUBIREA= Este opusul crimei. Ea își lipește buzele de corpul lipsit de viață și încearcă să-l învie. Întinde o mâna, un braț, un sprijin pentru un bătrân. Iubirea își cedează locul, da un bănuț cui are nevoie și le face loc copiilor care coboară în autobuz. Iubirea doar dăruiește, căci a dărui înseamnă a iubi. În toate aceste moduri și în multe altele, iubirea e că apă. Tăcută, perseverent găsește cai de-a se mișcă prin lume. Face posibilă viață. La fel cum orice mediu în care trăim a fost modelat de apă, cei mai mulți dintre noi sunt modelați de iubire, iar ceilalți, de lipsa ei. Poate că de aceea cel mai radical și plin de speranța gest al unui cetățean este de a iubi profund, liber și articulat. Astfel, poate că paharul celui iubit se va revarsă și atunci nu va putea decât să dăruiască. Așa se construiește o societate decentă, în afară legilor și a căutării continue a dreptății. Cu toții avem zăcăminte de iubire pe care nu le oferim. Trebuie eliberate.
------------------------------------------------------------
DREPT= Cuvântul drept e o fereastră pe care o privim ca pe o oglindă: în loc să privim prin ea către lume și toate fenomenele sale, ne uităm, de fapt, la noi înșine. Ce vedem? Depinde unde ne uităm. E just că în acest moment un urs să se înece în marea tot mai adâncă? E just că un peste care tocmai migrează pentru a-și depune icrele să devină masă acelui urs? E just că unii oameni să trăiască mai mult decât alții? E just că cei bogați să plătească taxe mai mari? E just că își pot permite contabili care se asigura că bogații nu plătesc niciodată asemenea taxe? E just că scriu aceste rânduri într-o locuința încălzită, în timp ce altcineva se află în celulă? E just că pielea laba mi-a asigurat a două și a treia șansă, în timp ce alții abia primesc una singură? Ar fi just să construim o lume care să echilibreze această balanță? Cât de mult ar trebui să fie luat pentru a reuși?
------------------------------------------------------------
SPERANȚA= E mai puțin o emoție și mai mult un câmp magnetic. Când corpurile se apropie, se naște speranța. Într-o mare de cinism deconectat nu se desfășoară prea multe concerte. Și nici evenimente sportive. Nici slujbe religioase. Pretutindeni, oamenii se adună pentru că anticipează sau ritualizează un posibil rezultat. Sentimentul împărtășit al anticipării se încarcă. Corpuri care se unduiesc ușor din calea întunericului- asta este speranța, iar în unele locuri e atât de prezența, încât devine electrică, o forță inutilă până în momentul în care generează acțiune. Iată de ce speranța e atât de importantă pentru societate: nu o putem depozita sau strânge în exces, nu ne putem laudă cu ea și nici nu o putem transformă cu totul într-o armă. Speranța operează că o încărcătură pozitivă între oameni, iar apoi are nevoie de mișcare. Ca orice putere, are nevoie să fie transferată. Una dintre cele mai eficiente cai de a face asta este de a o transpune în cuvinte.
------------------------------------------------------------
CRIMĂ= Mulți dintre noi au beneficiat de pe urmă unei crime. Mâncarea pe care o consumăm adesea ia naștere la finalul unei vieți. La fel și hainele pe care le purtăm, dacă sunt din piele. Produsele cu care ne îngrijim pielea au fost testate pe creaturi blănoase, mici și nevăzute. Exact că medicamentele care ne țin în viață sau pur și simplu fericiți. Capacele de la sticlă. Vârfurile radierelor. Aproape orice ne atinge pielea. Și nu vorbim doar despre animale. Străzile, dacă sunt goale și sigure în timpul nopții, au fost probabil curățate prin brutalități comise asupra unor corpuri umane. Multe dintre telefoanele mobile pe care le folosim au fost asamblate în ateliere în care condițiile sunt atât de dure, încât copiii care lucrau acolo s-au sinucis. Asta înseamnă crimă. Crimele economice contribuie adesea la altfel de crime, doar că nu le vedem. Sau legătură dintre actul uciderii și decizia noastră de a cumpără ori a folosi un produs a fost decuplată deliberat de mitologiile difuzate, de publicitate, mai exact. Dacă trăim în Vest, prețul aproape tuturor bunurilor și serviciilor a fost redus prin crimă. Indiferent dacă e vorba de benzină cu care ne alimentăm mașinile sau de diamantele pe care le purtăm. Dacă la fiecare atingere a unui obiect atins de crimă, ne-ar străbate un impuls electric, am trepida neîncetat. Că într-un carusel, ne trăim zilele circular, puși în mișcare de energia altor corpuri invizibile ce suferă.
------------------------------------------------------------
MEDIU= Cumva, am ajuns să percepem mediul înconjurător drept ceva exterior nouă. De parcă ar fi un loc, un monument cioplit în piatră sau un mamifer singuratic înotând în mare. Când unii oameni le mărturisesc prietenilor că îi preocupă mediul, vocea lor capătă un ton nostalgic. Prietenii fac un pas înapoi, vrând lase loc emoției, iar apoi conversația își reia drumul sinuos spre subiecte ceva mai însorite. De parcă nu am fi alcătuiți preponderent din apă sau am putea trăi și fără aer curat. De parcă nu ar fi nevoie de ani de condiționare socială pentru a domestici animalul din noi. De parcă acea latura animalică nu ar muri, ei s-ar retrage supusă, privind fără a rosti vreun cuvânt în timp ce noi îi vandalizăm și otrăvim casă. Acea parte din noi care învață rostirea probabil că dezvoltă și o formă foarte profundă de apatie, pentru a putea rămâne indiferență la sunetul laturii animalice care urlă în interiorul ei. Dacă acel zgomot ar evada măcar din câțiva dintre noi, ar fi perceput că o cacofonie. Ar fi de nesuportat. Sunetul corpului torturat.
------------------------------------------------------------
Așa cum trebuie să subjuge trupul pentru a-l domină, cei puternici trebuie să calce pe cap planetă pentru a obține și a-și menține autoritatea. Oare acest abuz ar deveni mai evident dacă am înlocui cuvântul mediu cu corp? Știm că mediul e în mare parte viu- de la copacii pe care îi plantăm până la animalele pe care le creștem. Știm că multe dintre animale trăiesc în condiții nemiloase. Și totuși continuăm, că să putem consumă carne mult mai des decât ar trebui, la prețuri atât de artificial de mici încât o masă și-a pierdut demult statutul de sărbătoare sau ritual.
------------------------------------------------------------
Nu e îndeajuns să știi că se petrec nedreptăți. Trebuie să învățăm să transformăm informația în acțiune, nu în apatie, fiindcă în aceste vremuri, apatia contaminează o parte importantă a populației. Informația nu doar că duce la apatie, ci o cauzează. Ne îngropăm în conștientizare. Știm că trupurile noastre nu stau umăr la umăr cu propiile convingeri, noi cei cu trupurile aparate de pielea albă, de libertate, de lipsa oricărei proiecții discriminatorii. Apatia noastră- care se concretizează într-o pasională (ne)implicare-- e parte a motivului pentru care lupta continuă să fie lupta și nu virajul către dreptatea adevărată.
-----------------------------------------------------------
Un corp e un corp, nu un cumul de date; un fapt e un fapt; nu latura subiectivă a unei argumentații. Acum, schimbările din acest spectacol violent pe care îl numim ‘’ viață modernă’’, se accelerează. Dar a atins viteză ultima, la care totul devine diform.
------------------------------------------------------------
Tu ești singură cale de scăpare. Doar tu poți face ceva. S-ar putea că ei să-și revină, dar cel mai probabil n-o vor face. Cine renunța la putere? De obicei, cel care este silit să o abandoneze.
------------------------------------------------------------
Femeilor le este instruită rezistență de la o vârstă foarte fragedă. Când sunt mici, li se spune că anumite lucruri sunt nedrepte și, chiar din copilărie, le sunt impregnate în pori. Fratele tău are voie să se joace afară; fratele tău are voie să se murdărească, fratele tău va moșteni pământul; dorințele sexuale ale fratelui tău se iartă; fratele tău are voie să se bată; fratele tău are voie să poarte pantaloni. Dacă noi, bărbații, avem impresia că fetele, în tăcere, nu îndosariază în mintea lor aceste nedreptăți, ne înșelăm. Multă vreme, bărbații s-au comportat de parcă femeile ar fi rezultatul comportamentelor pe care le permit aceste restricții: blândețe, bunătate, pasivitate.
------------------------------------------------------------
Nicio stea întunecată nu va mai fi soare.
------------------------------------------------------------
A gândi este un proces profund personal, interior, uneori solitar, dar, totodată, una dintre cele mai profund colective activități. Colectivă, pentru că se înfăptuiește prin cuvinte, iar cuvintele nu-i aparțin doar celui care le folosește, ci unei întregi comunități lingvistice. Sau poate că nu aparțin comunității- nimeni nu poate deține limbajul-, dar sunt conexiunile care ne apropie unii de ceilalți: ne oferă mituri fondatoare, ne oferă povești, produc filosofie, prietenie, critică, politică, umor, sunt moaștele revoluțiilor sociale și ale schimbării.

[Alan (the Lone Librarian rides again) Teder · Rating 2 out of 5]

A B C Zzzz
Review of the Corsair UK hardcover edition (2020) of the MCD X FSG original USA edition (Nov. 2019)

The premise in the synopsis did make this sound intriguing:

From A to Z, “Agitate” to “Zygote,” Freeman assembled the words that felt most essential, most potent, and began to build a case for their renewed power and authority, each word building on the last. The message that emerged was not to retreat behind books, but to emphatically engage in the public sphere, to redefine what it means to be a literary citizen.

In practice though it became rather wearisome and dated. Only a few of the essays here came across as relevant and compelling in 2020. A few of them did seem especially prescient especially as this was inspired in 2016 and probably written from 2017 to 2018 or so. The most interesting were those in the central section with J(ustice), K(illing), L(ove), M(onument) & P(olice) and in the final section of W(omen). Much of the rest was tedious and did not really inspire much thought or contemplation.

I read Dictionary of the Undoing as part of my subscription to Parisian bookshop Shakespeare and Company's 2020 Year of Reading New Releases.

[Jan Priddy · Rating 2 out of 5]

Freeman writes about the present political and social situation in the US from A, B, and C (apathy and body and citizen) all the way to Z (zygote). Great ideas here, but I wanted specifics beyond the metaphors. It had its glory moments, but H (hope) was decidedly not hopeful, and the first actual concrete detail that touched me did not arrive until page 143 (five hundred women running for political primaries in 2018). This "led to the most diverse Congress ever elected, one that looks a lot more like the nation it represents." With over half the US population female, 110 (81D, 29R) women hold seats in the United States Congress, comprising 20.6% of the 535 members; 23 women (23%) serve in the U.S. Senate, and 87 women (20.0%) serve in the U.S. House of Representatives. So maybe a little more representative, even a record representation, but not enough, surely.

Though I soldiered on reading, he had lost me on page 41 with G (giving): "All of us know whether we give enough." The use of first person plural presumes the reader identifies with the writer sufficiently to include him- or herself with the claim. It is a risky point of view in opinion writing. All of us know whether we give enough? No, we don't. Many of "us" believe we give far too much. At least some of "us" believe we can never give enough and suffer guilt almost continuously for what we have been given. And, truthfully, some of us, including those in power and those who possess far more than they need, do not care.

From the same paragraph: "All of us know this situation, this imbalance of the world, is an indecency"? I agree, but do all of "us" know this? Perhaps it is true of all the readers of this slim book, but I was already questioning (Q). Mostly I do agree with Freeman, but he lost me on this page and I was not won back by the time I'd reached the end.

Alphabetical lists always send me to the tricky letters like X (Anonymous—clever that). I wrote an alphabetical bedtime book for my firstborn grandchild based on the story my mother used to tell me, with images that I meant to convert to pen and ink drawings. Q was queen and for X I was less clever. Nothing new here, preaching to the choir with metaphor, analogy, and simile. But we need more than clever, decorative language.

Ultimately, the abstractions grated even while I agreed with his overall thesis.

[Sandra · Rating 5 out of 5]

Este livrinho é pequeno no tamanho, mas prenhe de inquietação e mobilização. O objectivo é fazer com 26 palavras, tão vilipendiadas nos dias de hoje, voltem a ganhar o seu significado original. As minhas preferidas são Cidadão, Decência, Amor e a última, Zigoto. A ideia é que cada um de nós, nas nossas pequenas vidas, façamos gestos significativos de humanidade, pois esses pequenos gestos, em conjunto, podem mudar a realidade pouco a pouco.
Não sei se será uma mera utopia. Mas gosto da ideia.

«Este livro é a tentativa de edificar um léxico de envolvimento e de sentido num tempo e numa era mediática que escarnecem dessas forças nas nossas vidas». P.13

[Jovi Ene · Rating 3 out of 5]

Dincolo de a fi un dicționar, de o carte de eseuri, ”Dicționarul refacerii” este o carte-manifest, prin care renumitul scriitor și critic literar încearcă să atragă atenția asupra felului în care autoritățile gestionează lumea contemporană. Este scrisă la ”adăpostul” oferit de mișcările #metoo și Black Lives Matter și pune în discuție apatia, monotonia și lipsa de implicare a oamenilor, care nu mai reacționează și nu mai ia atitudine împotriva felului în care țările sunt guvernate, atrași mai ales de bogăție sau de bulele formate de mediile sociale. Este o carte care merită citită cu atenție de societatea care se crede civilă, dacă va reuși să treacă peste pasajele prețioase sau aride.

[Ana Sofia Filipe · Rating 4 out of 5]

Um livro para ir degustando e refletindo.
De facto, a linguagem é um instrumento e uma ferramenta poderosa e muitas vezes subvalorizada por todos - menos pelos que almejam o poder e que percebem facilmente a sua utilidade e como a instrumentalizar.

Com a palavra vem o pensamento, e com ele aquilo que dizemos ou fazemos. Basicamente, a construção do nosso carácter.

O livro tem chamadas de atenção e lições brutas (como precisamos), ao mesmo tempo que nos oferece um texto delicado e esperançoso. Porque, mesmo diante de problemas, ser realista e ser otimista não têm de ser opostos.

É reconfortante ver como um escritor - culto, que é também um grande leitor, editor - que chega a tanta gente utiliza a sua voz para nos fazer pensar e nos fazer melhores.

[Patrícia Costa · Rating 5 out of 5]

Amazing! Everybody should read it. I am still processing. I think it will stay with me all my life.

[Jay · Rating 4 out of 5]

Timely, considering how often I have shouted "WORDS ACTUALLY MEAN THINGS, YOU KNOW!!" at my TV since November 2016.

[Brian · Rating 5 out of 5]

Dictionary of Undoing is a set of 26 meditations on words that Freeman contextualizes in terms of the others, as well as society, generally. There is nothing that is surprising, but the overall network of the essays that he builds is compelling, like constantly rotating the polyhedron of our society.

The most salient themes that stood out to me are those of physical engagement over digital engagement, equality, and communication. On the physical engagement, Freeman early on says “A body is a body, not a data point; a fact is a fact, not a subjective part of an argument.” As a data professional I disagree with language, but concede the proposal, that bodies are not reducible to data or discrete attributes, as much as social media and, more broadly, marketing suggest. Not only that, physical presence and effective communication count for so much. It’s the Holy Grail, as social media companies have for a long tie been trying to emulate the built-in reactions we have to actual engagement.

Connecting this at one point to darker impulses of our political leaders, he says that “the greatest defense against tyranny is a celebration of complexity” and I could not agree more. An unfortunate component of this that “the digital world does not have timezones or dark hours.” We’ve gotten accustomed to having things at the instant, if not as soon as we request them. This leisure and convenience are interpreted as freedom, but more than anything, it’s an illusion of choice.

To combat this, Freeman on multiple occasions suggests meeting people (physically) in public/third spaces and engaging with them. Not only does this expand networks, but in forces us to engage with processes we neglect as we become assimilated into society.

[Francisco · Rating 3 out of 5]

Recebi este livro através da curadoria do Clube do Livro Tinta da China. Inicialmente, despertou-me interesse pela premissa: um dicionário-manifesto que, não pretendendo dar definições, procura criar um léxico de envolvimento acerca de conceitos e temas que nos façam pensar a sociedade em que vivemos e como a podemos levar a outro patamar, para uma verdadeira sociedade.
No entanto, o livro desiludiu-me um pouco, talvez pela premissa ser tão boa e depois o conteúdo em si não corresponder à expectativa.
Na minha opinião, o autor tenta exigir perfeição cívica por parte do leitor, e o uso excessivo de exemplos desproporcionados "Se soubesses que o soldado treinado que está no teu campo de visão tinha estado a escrever uma carta ao irmão portador de deficiência, matá-lo-ias?" bem como o constante uso do particular para justificar o geral, levam este livro a ser uma espécie de guia de autoajuda cívica cheio de lugares comuns e cuja fundamentação assenta em alicerces um pouco frágeis.
Apesar de tudo, creio que há pensamentos bastante oportunos e que merecem a atenção do leitor. De certa forma, o autor consegue motivar o leitor a sair da apatia e a procurar a mudança, primeiro em si e, consequentemente, na sociedade.

[Keisha Bush · Rating 5 out of 5]

This is a great read. I taught it to my undergraduates in a Hip Hop literature course and they ate it up. Because like hip hop, this book looks at language and provokes activism and self-reflection, and seeks to redefine how we use language.

In Dictionary of the Undoing, Freeman takes the mundane and creatively engages the reader to think about how they use language in the context that so much of our language is weaponized and used against us. I think if you are a person who believes there is no point in hoping for change then perhaps this book will fall on deaf ears, but as a teacher, and someone who knows and understands the impact of responsible citizenship, and who practices responsible citizenship (in a global context) this book is a great place to start.

Dictionary of the Undoing should be taught in both high school and college because responsible citizenship is a path to redemption from the historical evils of mankind and the current corporate and government atrocities that plague our planet. If you are not ready to look at yourself in the mirror then this book will make you uncomfortable and you'll probably blame the book.

[Duncan Osborne · Rating 1 out of 5]

Started well but became a patronising rant as if the reader is a bit stupid and needed educating. Very annoiyng and all the more extraordinary because I agree with his point of view. Irritating, I didn't finish it.

[Amie Whittemore · Rating 3 out of 5]

Okay, so I think this book is supposed to foment hope and revolution and perhaps in some ways it did muster up a bit of that let's change the world energy, but it also kind of perpetuated the very apathy and powerlessness that Freeman is trying to push back against as there's nothing very actionable here. Yeah, he says to not get that to-go cup of coffee and hey, maybe say hi to your neighbors or turn off the TV and sure, those are good things, but in a book that has such a let's build something new NOW energy it really offered little in the way of a road map or ways to connect to orgs or start collaborative efforts in doing so--or hell even a list of resources at the end would be nice. Sure, this book isn't necessarily supposed to be everything, I get that: it's just a lexicon of words to take back, to use as part of the resistance to fascism/capitalism/the forces that are trying to destroy the earth. It just talks a very *big* game and so offering a bit more tangible actionable items and not just philosophical concepts would have been good, in my humble opinion.

[Micol Benimeo · Rating 3 out of 5]

John Freeman scrive questo libro come ‘tentativo di ricostruire un lessico dell’impegno e del significato in un’epoca storica e di informazione che l’ha reso oggetto di scherno’. Un tentativo di stimolare il pensiero collettivo, di stimolare il lettore a prendere parte a una conversazione.
E’ una ‘chiamata alle armi’ quella di Freeman, armi che sono parole. Parole che sono scintille che si accendono nel buio. Una alla volta.
Come nella poesia di Amanda Gorman:
‘For there is always light,
if only we’re brave enough to see it.
If only we’re brave enough to be it.’

La miglior difesa contro la tirannia - scrive Freeman - è la celebrazione della complessità. Abbracciando la complessità - del mondo, dell’io, del tu - possiamo riprenderci il linguaggio e formulare domande che accolgono invece di escludere.

[Barb Fay · Rating 3 out of 5]

Giving meaningful words to identify those things we learned in kindergarten, the ABCs, Freeman plods through the dictionary, pointing out how we have lost the ability to use words to express how we feel and with our dissatisfaction with elements of today's society (low teacher pay, monuments to the rich and often questionable heroes, the loss of privacy with the rise of Facebook) which have led to apathy. Freeman's work here is a call to provoke action to return to solid values rather than to mob violence so prevalent today to express ourselves. There is a need, according to Freeman, to articulate who we are with language to change the apathy surrounding us today.

[Balamuc · Rating 4 out of 5]

I'd say this is a must read for someone who needs am introduction on general ideas of many subjects, such as gender and ethnicity inequality, maybe a bit of politics too, they are described a little, it is after all a "dictionary" so its obvious it won't get into detail on these matters. It can be a good read for someone who needs a way to approach optimism.
I personally didn't like the way it romanticized life and being alive from the point of view where life's a miracle, uh, but yeah, you do you i guess.

[Steve Nelson · Rating 5 out of 5]

Frightful! This lays out the destruction of society through something as simple as misappropriation of language. Fortunately, it also offers a path to reclaiming it.

This is a very quick read, 2-3 hrs max. Each of the 26 chapters includes a word for the letter. I have a feeling a lot of stockings will find this inside come Christmas...

[Mom · Rating 1 out of 5]

DNF this self righteous, whiny slog through the alphabet after poorly educated though incontestably PC Mr Freeman misused the work "flaunt" the second time in the audio version. Made me realize I don't want to hear any more half baked rants from a dummy in case it poisons my mind. Note to Mr F: look up "flout" in your Funk & Wagnalls.

[Meredith Payne · Rating 4 out of 5]

A cry for active participation in rebuilding community and the public sphere in our current times. Overall, he did a mighty fine job with the constraint of finding something to write about for each letter of the alphabet, but a few of the entries did seem a bit forced.

[Kate · Rating 2 out of 5]

A is for “agitate,” Z is for “zygote,” and “hope is the thunderstorm before the rain of change.” To fill in the gaps, read Dictionary of the Undoing by John Freeman and participate in building a “lexicon of engagement.”

[Patrick Hanlon · Rating 5 out of 5]

A necessary little book with its messages about the keywords and topics to consider when acknowledging and fully grasping the issues of justice that are re-emerging as concerns. Worth having near at hand for writing your letters to the editor if you can find a newspaper to write to.

[Jan Angevine · Rating 5 out of 5]

A terrific reference for current language and its power.

[Gay O'hanlon]

Very thought-provoking.

[Felicia Steele · Rating 4 out of 5]

Freeman' book "preaches to the choir" effectively, but I would have appreciated more connection building and less fragmented language.

[Edward Sullivan · Rating 3 out of 5]

A passionate call for the reclamation and restoration of language from idiocy and obfuscation.

[Amelia · Rating 3 out of 5]

3.7

[Aamir · Rating 1 out of 5]

Vague, self-indulgent pop political philosophy.