Adevărul este singurul care nu se schimbă niciodată, iar Samantha știe cel mai bine acest fapt. Îngenuncheată cu mulți ani în urmă de propriile alegeri, de sentimente și de oamenii în care a crezut, acesteia îi este imposibil să își revină și să poată duce o viață normală.
Din cauza întunericului în care a decis să își trăiască viața, Samantha se simte orbită atunci când Nikolas își intersectează drumul cu al ei. Dar ce se întâmplă atunci, când doi oameni care împart trecuturi dureroase, decid să își ofere o șansă?
„Călcând pe cioburi” nu prezintă o poveste tipică de iubire, ci lupta a doi oameni de a-și construi un viitor împreună, pe ruinile trecutului.
„El mi-a fost înger, mi-a creat aripi imaginare care mi-au dat iluzia de zbor. El mi-a fost demon, arzând fiecare bucată a inimii mele. El m-a învațat să iubesc, ca la final tot el să mă învețe să urăsc. A fost prezent o vreme în inima mea, apoi pentru vecie în mintea mea.”
O lectură ușoară și frumoasă. Acțiunea merge lin și personajele sunt foarte bine conturate. Mi-a plăcut cartea de la început până la final. O combinație perfectă între dragoste, dramă și tragedie. Finalul ma lăsat mască, cu toate că am sperat că nu avea să se întâmple așa ceva ei bine s-a întâmplat. Am și vărsat câteva lacrimi.
Călcând pe cioburi” m-a lăsat dezamăgită. Deși premisa avea un potențial interesant, textul este încărcat de greșeli de scriere și tonul, deși intenționat poetic, se simte adesea forțat, siropos și plin de clișee.