Jump to ratings and reviews
Rate this book

Traficantul de umbre

Rate this book
Trădare, loialitate, umbre, lumină. Viața lor nu se măsoară în alb și negru, doar în nuanțe de gri.

Francez prin naștere, Laurence-Jacques Fournier nu s-a considerat niciodată ca aparținând unei anumite naționalități. Laurence e o pasăre rară și liberă. Ca lider al unei rețele internaționale de hoți de elită fură bijuterii și obiecte de artă, secrete politice și industriale, proiecte militare secrete și armament. Toate extrem de profitabile pe piața neagră.
Laurence și-a stabilit cartierul general la Bruxelles pentru un motiv foarte bun: în calitate de sediu al Uniunii Europene şi NATO, Bruxelles este un mega-oraş european cu mentalitate de Babilon la scară redusă, o metropolă internaţională în care se intercalează un amalgam de limbi, culturi şi tradiţii. Pe lângă variatele stiluri arhitecturale, Bruxelles găzduiește peste optzeci de muzee, numeroase atracţii turistice, o viaţă de noapte trepidantă și cel mai mare depozit de armament din Europa de Vest. Ceea ce devine extrem de interesant pentru Laurence şi grupul său de hoţi.

Activitățile lor atrag însă atenția unei organizații secrete și puternice, probabil gardianul din umbră al UE. Nu știe nimeni cui îi este subordonată, nu se știe nici măcar dacă există cu adevărat. La un moment dat, Belgia și Austria sugeraseră crearea unui Serviciu de Informații al Uniunii Europene după modelul CIA–ului, dar, ca de obicei, guvernele statelor membre nu ajunseseră la un acord comun în ceea ce privește schimbul de informații și modul de colaborare. Așa că, cel puțin în mod oficial, propunerea fusese respinsă. Și totuși...

Într-o lume a secretelor întunecate, mai există loc și pentru iubire?

392 pages, Paperback

First published April 1, 2011

4 people are currently reading
88 people want to read

About the author

Monica Ramirez

32 books211 followers
Monica Ramirez a locuit în SUA, unde a publicat nouă cărți de ficțiune. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA (Espionage Writers of America) și a Romanian Crime Writers Club, a debutat cu, The Unwilling Assassin, primul volum din seria de spionaj Alina Marinescu, apărută la editura Blue Ink Waters Press în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout.
Aparițiile editoriale din România includ: cele șase volume ale Seriei Alina Marinescu - Asasin la feminin, Identități secrete, Balanța puterii, Bariere de fum, Abis, Recviem pentru un asasin, Cum se scrie un best-seller - Tehnica americană de scriere creativă cu ajutorul căreia poți transforma o idee într-un roman de succes, Seducția apei, Viață dublă la Veneția, Fantoma de pe lac, cele trei volume ale Seriei GEMINI - Gemini, Rogue și Ops Files: Intelligenex, Cealaltă jumătate de vis, Parallel - Povestiri în nuanțe de gri, Ghostwriter, primele două părți ale Seriei Metropolis, Tristețea grădinii de șofran, Night, Cerul va fi indigo, precum și Protocol 9, Modus 7 și Darknet 3 - Seria Emma Moss
Autoarea are în pregătire ultima parte a trilogiei Metropolis și, Addenda 12, următorul volum al Seriei Emma Moss.

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
63 (70%)
4 stars
19 (21%)
3 stars
5 (5%)
2 stars
2 (2%)
1 star
0 (0%)
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
Profile Image for Puiu Mirela.
380 reviews14 followers
March 22, 2018
Imi place la nebunie stilul Monicai Ramirez!!! Nu eram fan acestui gen pana la seria Alina Marinescu :) . "Traficantul de umbre" mi-a facut cu ochiul ;) si ma bucur ca am reusit sa citesc cartea. Mi-a placut povestea, personajele sunt bine conturate iar actiunea m-a tinut "in priza" .
Profile Image for Anamaria Ionescu.
Author 22 books25 followers
October 8, 2017
Marea calitate a cărții este că nu prea ai timp să respiri. Între două bătăi pe cinste, pătrunderi prin efracție și împușcături, avem parte de niște scene intime care-ți stârnesc imaginația. (Sau, mă rog, mie mi-au stârnit-o…) Monica dovedește ușurință în crearea personajelor de gen, de la personalitate până la context și motivație. Ritmul susținut și coerența acțiunii sunt alte atuuri ale cărții. Poate că pe alocuri lucrurile se complică un pic cam mult și sunt dificil de urmărit. Dar, în general, evenimentele se succed logic, fără a fi ușor de anticipat. Autoarea nu se sfiește să atribuie personajelor trăiri intense și tipologii bine conturate.
https://bookreportro.wordpress.com/20...
Profile Image for D'ale lui Damian.
1,024 reviews25 followers
May 2, 2018
O carte ce m a făcut sa mă gândesc la seria Alina Marinescu, o carte văzută de la început din prisma celor urmariti(a traficanților,iar in cazul nostru de arme),ca pe urma sa treacă de partea celor buni.
Laurence ,traficant de arme, și Sybbil ,cea pe care o vede ca pe o sora,este cea care l determina sa se mute in tabăra adversa. Cum? Pai Stbbil ca sa l protejeze ,îl omoară pe cel care vroia sa o amenințe,iar Laurence,Folosindu-se de “relațiile”pe care le are,o “transfera “in gruparea SATT.
Se alătura și el acestei grupări,ea reușește sa și piardă urma unei misiuni,reintalnindu se după 7 ani ca sa rămână împreuna.
Probabil ca acest sfârșit de carte frumos,nu a coincis cu cel din seria Alina...de aceea și numărul de stele.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Profile Image for Andreea Pandelea.
Author 5 books49 followers
January 24, 2018
Recenzia completă pe blog: http://andreeapandelea.blogspot.ro/20...

„În Traficantul de umbre avem de a face cu un hoț de elită, cu un geniu al șiretlicului și al imprevizibilului, un bărbat care luptă până la moarte pentru tot ceea ce își propune să aibă și nu renunță – cu niciun chip – în fața obstacolelor. Un hoț al întunericului cu chip de prinț al luminii, ca să o spun așa. După descrierile din carte pare a fi un bărbat care, la prima vedere, nu ar fi ceea ce este, că niciodată nu te-ai fi gândit că un asemenea om ar ascunde în interiorul lui asemenea secrete, atâtea morți săvârșite și atâta duritate în gândire. Dar, până la urmă, știm cu adevărat cum sunt cei de lângă noi? Îi cunoaștem așa cum pretindem că o facem? [...]”
Profile Image for Ghanda.
313 reviews302 followers
April 16, 2017
In timp ce citeam Traficantul de umbre, am incercat deseori sa ma hotarasca daca il consider un roman de actiune sau unul de dragoste.... Si in final, am decis ca nu e nici, nici. Are atat scene de actiune, in care citesti tensionat, dand paginile din ce in ce mai repede, sperand ca personajele sa iasa nevatamate din situatiile in care sunt puse, cat si scene de dragoste cand viata protagonistilor pare sa mearga bine in sfarsit. Nu e un roman de actiune, nici un roman de dragoste. E amandoua. E un roman despre viata, insa nu viata normala, de zi cu zi, ci despre viata cu suisuri si coborasuri a doua persoane carora destinul nu le-a rezervat o slujba de birou, ci riscuri la fiecare pas... si in spatele fiecarei umbre.
Profile Image for Oliviana Georgescu.
315 reviews27 followers
September 7, 2017
Cartea ne ofera un mix perfect echilibrat de acţiune, suspans şi romantism.
Acțiunea ne introduce în culisele unei lumi necunoscute, lumea întunecată a traficului de droguri, de arme, de influență și, în primul rând, de informații, o lume înșelătoare a umbrelor, unde lumina cu greu poate strecura câte o rază...
Avem de-a face cu grupări de mercenari, dar și cu organizații ultra- secrete care acționează mai presus de guverne și chiar de lege. 
În prim plan avem un personaj puternic, dur, periculos și misterios. Și foarte atrăgător. Laurence-Jacques Fournier, șeful unei grupări "selecte" de hoți internaționali, care acționează la comandă. 
https://www.delicateseliterare.ro/tra...
Profile Image for Ana Stanciu-Dumitrache.
967 reviews111 followers
January 26, 2019
Acest roman al Monicai Ramirez nu mi-a placut, din pacate, desi imi place cum scrie autoarea. M-a deranjat cel mai mult lipsa de originalitate..a fost aproximativ aceeasi poveste ca in seria Alina Marinescu. Personaje la fel construite, intriga identica ...aceleasi elemente previzibile si situatii trase de par. Sybille este o a doua Alina, la fel de perfecta, o bomba pentru barbati, care face ce vrea din ei ...dar se iubeste cu dusmanul ei, sufera dupa o viata normala...nu am mai gustat povestea.
Profile Image for Maria Ancuta.
140 reviews15 followers
July 17, 2017
Fiind prima carte scrisă de Monica Ramirez pe care o citesc, recunosc că la început mi-a fost puțin greu să mă obișnuiesc cu numărul mare de persoanje, cu detaliile specifice acțiunii cărții, dar la fel că și protagoniștii, după ce am fost antrenată câteva momente și am pătruns definitiv în lumea spionajului, a traficului de arme, totul a devenit ceva obișnuit, de parcă aș fi citit în fiecare zi asfel de lecturi.

Cu un stil aparte, cu o acțiune ce se întinde pe toată suprafața Europei și pe o durată destul de lungă de timp, Traficantul de umbre ar putea oricând să devină scenariul perfect pentru un film de acțiune. Un lucru pe care nu foarte mulți autori, nici măcar cei străini nu îl realizează, așa că ar trebui să fim mândri de scriitorii noștri români și să le acordăm mai multă atenție, pentru că merită
Profile Image for Ioana Dumitrachescu.
Author 22 books155 followers
October 16, 2018
O poveste minunata care m-a tinut captiva pe tot parcursul ei! O recomand tuturor iubitorilor de actiune si dragoste!
Profile Image for Mili Literatura pe tocuri.
110 reviews3 followers
September 30, 2015
In sfarsit am reusit sa termin aceasta carte. Este frumoasa, surprinzatoare si foarte bine documentata. Nici macar o clipa n-am simtit ca autoarea are tangenta cu Romania, foarte diferit de genul abordat de restul autorilor, ceea ce constituie un mare plus din punct de vedere literar. Are sare, piper, dar si o serie de condimente menite sa transforme totul in ceva mirific.
Sufletul meu se simte si mai bine, acum ca l-a descoperit pe Lauwrence.

Abia astept sa parcurg si Seria Alina Marinescu. Trebuie sa-l intalnesc pe Alex, barbatul misterios care a cucerit pana acum toate cititoarele.
Profile Image for Anasylvi.
265 reviews22 followers
October 17, 2017
"Traficantul de umbre" a fost o carte care m-a surprins. Nu ma asteptam sa gasesc intr-o carte de spionaj atata intensitate, nu doar a actiunii dar si a emotiilor. Creativa si plina de resurse, autoarea ne introduce in lumea aceasta secreta cu naturalete si n-am simtit niciun moment ceva fortat. Daca vreti sa cititi mai multe impresii ale mele, le gasiti aici: https://adropofinspiration.wordpress....
Profile Image for 5 o’clock bookclub (Cristina).
196 reviews33 followers
May 16, 2021
Când m-am apucat să citesc romanul, mă așteptam la un roman polițist tipic în care băieții buni îi urmăresc pe băieții răi. Am plecat cu anumite așteptări, dar nici nu bănuiam ce o să mă aștepte de-a lungul acestei povești.

Așa cum am spus și atunci când am scris recenzia de la "Protocol 9", credeam că este greu să mai fiu surprinsă de ceva. Romanul a avut de toate: suspans, mister, afaceri dubioase, relații amoroase, spionaj, acțiune, trădare, loialitate...

Laurence-Jacques Fournier nu s-a considerat niciodată ca aparținând unei anumite naționalități. Ca lider al unei rețele internaționale de hoți de elită, fură bijuterii și obiecte de artă, secrete politice și industriale, proiecte militare secrete și armament. Fură cam tot ceea ce poate fi furat. Mai presus de orice, își dorește ca toți cei ce lucrează pentru el să fie în siguranță după fiecare misiune și să știe că se poate baza pe ei, la nevoie.

Laurence și-a stabilit cartierul general la Bruxelles: în calitate de sediu al Uniunii Europene şi NATO, Bruxelles este un mega-oraş european cu mentalitate de Babilon la scară redusă, o metropolă internaţională în care se intercalează un amalgam de limbi, culturi şi tradiţii și găzduiește peste optzeci de muzee, numeroase atracţii turistice, o viaţă de noapte trepidantă și cel mai mare depozit de armament din Europa de Vest.

Un thriller plin de acțiune care ne poartă din Bruxelles, la Berlin, la Viena, prin frumosul Istanbul, prin frigurosul Tallin, prin Londra mea iubită și prin însorita Italie.

Activitățile lor atrag însă atenția unei organizații secrete și puternice, probabil gardianul din umbră al UE. Nu știe nimeni cui îi este subordonată, nu se știe nici măcar dacă există cu adevărat. La un moment dat, sugeraseră crearea unui Serviciu de Informații al Uniunii Europene după modelul CIA–ului, dar, ca de obicei, guvernele statelor membre nu au ajuns la un acord comun. Așa că, cel puțin în teorie, propunerea fusese respinsă. În practică, așa a luat naștere SATT, o agenție care nu este supusă niciunui guvern și care joacă după propriile reguli.

Pe de altă parte, facem cunoștiință cu Sybille Caillaud. Prietena din copilărie a lui Laurence, cei doi își poartă o dragoste sinceră. Ea este partea lui pură și neafectată de toate tragediile vieții, locul în care el se poate refugia atunci când îi este greu sau când are o problemă. Această iubire îi va costa scump pe amandoi, dar rămâne de văzut dacă această relație va rezista greutăților vieții sau dacă legătura se va rupe la prima piedică.

Povestea celor doi se va dezvolta într-o frumoasă poveste de iubire care, la rândul ei, va avea parte de numeroase obstacole. Atunci când crezi că nu mai poate să existe ceva care să îi despartă, se întâmplă ceva care îi distanțează din nou :). O poveste emoționantă care trebuie să reziste timpului și obstacolelor pentru a se împlini.

O să vă las pe voi să citiți romanul ca să descoperiți dacă cei doi protagoniști rămân împreună și ce le va fi destinat celor doi. Este un roman care se citește extrem de ușor și care te tine cu sufletul la gură.
Profile Image for Diana Macovei.
356 reviews11 followers
June 21, 2017
Ce este uimitor la stilul de a scrie a Monicăi Ramirez? Modul cum îmbină răceala asasinului în acțiune cu latura lui umană și sensibilă. Într-o fracțiune de secundă, sensibilitatea este schimbată pe arma ce-l transformă pe protagonist în asasinul perfect cu sânge rece. Oricât de crude ți s-ar părea acțiunile protagoniștilor însă, tot tinzi să le cauți scuze, să le iei apărarea. Oricât de mare ar fi răul produs, tu tot vei fi în tabăra apărării.
Traficantul de umbre nu face excepție de la nimic. ”A furat” lumii un traficant de arme, un hoț, un individ care pune bazele celui mai dezvoltat și mai elitist grup de tâlhari și l-a pus în calea unui boboc de floare frivol și cu inima curată. Ce a ieșit? Destine schimbate, un întuneric amestecat cu lumină și un gri dubios.
Profile Image for Geo Moisi.
50 reviews5 followers
December 8, 2024
De fapt, e un DNF.
Îmi pare rău, dar povestea n-are nimic credibil. Accept orice situație trasă de păr ca să facă povestea să meargă mai departe, dar am citit 120 de pagini de situații trase de păr.
Îmi plac genul ăsta de povești de acțiune, dar aici personajele sunt niște tipare de hollywood care poate te-ar fi ținut curios în urmă cu 25 de ani.
Profile Image for Laurentiu.
7 reviews
November 18, 2021
Magistral! După seria Gemini și acest volum, sunt deja convins că nimeni nu scrie spionaj ca Monica Ramirez. Mă apuc de seria Alina Marinescu și din ce-am citit despre ea, probabil nu mai fac nimic altceva până n-o termin.
Profile Image for Costi Boșneag.
Author 3 books85 followers
November 16, 2021
Așa cum ne-a obișnuit, autoarea ne încântă cu un roman de spionaj de o calitate deosebită. Recomand!
Profile Image for Mari.
250 reviews52 followers
April 24, 2015
Mi-au trebuit în jur de optzeci de pagini pentru a îmi da seama cum să clasific cartea asta, pentru că nu mă simt bine până când nu o fac. Tot atâtea pagini mi-a luat până să încetez să o compar cu Alina Marinescu. Dacă m-ar întreba cineva, nu aș ști să mai spun de ce le tot comparam la început, pentru că sunt foarte diferite. În afară de faptul că există o organizație secretă, nu mai e nicio altă asemănare între cele două.
Povestea urmărește două personaje. Primul este Laurence, un francez a cărui principală ocupație o reprezintă furtul și traficul de arme. E periculos și dispune de foarte multe contacte ce îl ajută să rezolve niște situații mai delicate. Activitatea lui îl pune de asemenea sub radarul unei agenții secrete, pe numele ei SATT. Celălalt personaj este Sybille, prietena din copilărie a lui Laurence, care nu știe cu ce se ocupă el, dar află, iar de acolo viața i se schimbă dramatic.
Dacă tot ziceam mai sus despre clasificarea romanului, cred că e jumătate roman de acțiune/thriller și jumătate de dragoste. O să spun de asemenea de acum că acțiunea îmi place în general mai mult decât poveștile de dragoste. Ceea ce nu înseamnă că nu mi-a plăcut să urmăresc povestea dintre cei doi, atâta doar că am preferat scenele de acțiune propriu-zisă.
Ce mi s-a părut cel mai interesant la romanul de față a fost că prezintă lucrurile atât din punctul de vedere al agenției care încearcă să mențină ordinea, prin eliminarea celor care susțin grupări teroriste și fac trafic de arme, spre exemplu, cât și din punctul de vedere al cuiva care se ocupă de trafic de arme pentru a trăi. Ăsta e unul din lucrurile care mi-a dat câteva bătăi de cap, în sens pozitiv, pentru că nu puteam să nu fiu cumva de partea lui Laurence, dar în același timp ceea ce făcea el era greșit, și atunci SATT avea dreptate să îl țină sub radar. Și chestia asta m-a sâcâit o perioadă, pentru că eu sunt contra violenței și războaielor și atunci normal că nu eram de acord cu ceea ce făcea Laurence în viață. Dar în același timp îi înțelegeam punctul de vedere, și îmi plăcea ca personaj. A fost frustrant o perioadă.
Dacă tot am ajuns să vorbesc de Laurence, trec la personaje, începând cu el. Nu pot spune că m-am atașat de el, sau de vreun alt personaj, pentru că ele fac mai multe lucruri care pentru mine sunt puțin mai greu de digerat. Totuși, am înțeles de fiecare dată motivațiile lor și asta m-a determinat să-mi pese de ei, chiar dacă nu m-am putut atașa de ei. Nu e prima dată când pățesc asta, și nu mă deranjează foarte tare, atâta timp cât mi-a păsat de ei, e ok. Iar de Laurence mi-a plăcut destul de mult. Tipul e inteligent și are mai mereu câte un plan, plus că are limite, un prag pe care nu vrea să îl depășească, ceea ce eu consider că e important. Sybille e ok, dar a rămas cumva în umbră în mintea mea prin comparație cu Laurence. El e mai interesant. Aș mai fi vrut să menționez alte personaje, dar eu la capitolul memorat nume stau foarte prost, deci mă limitez la cei doi actori principali.
La un moment dat, având în vedere faptul că Laurence era sub supravegherea SATT, m-am așteptat ca toată povestea să o ia într-o anume direcție, dar nu am fost nici măcar pe aproape. Ceea ce s-a întâmplat de fapt nu mi-a trecut nicio clipă prin minte. Ceea ce îmi place, deși încerc să prevăd ce anume se va întâmpla mai departe, îmi place să fiu luată prin surprindere.
Nu mai știu ce altceva aș putea să zic, chiar mi-a plăcut, mai ales finalul, mi-a pus un pic zâmbet pe buze. Recomand dacă vă plac atât cărțile de acțiune, dar care conțin și o poveste romantică foarte simpatică.
Profile Image for Alexandra Alexyna.
470 reviews25 followers
February 9, 2018
O carte bună, chiar foarte bună dar puţin cam alerta pentru gustul meu. Capitolele şi locaţiile se schimbau foarte repede cel puţin la început şi până te-ai obişnuit cu stilul . ca la un moment dat să mă întreb ok dar când o să fie Syebelle şi Lorence o sa fie împreună . Dar all in all a fost o carte bună chiar foarte bună şi cu siguranţă am să mai continui cu cărţile Monicăi Ramirez
Displaying 1 - 20 of 20 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.