…Poezia lui Ioan Matiuț îmi aduce aminte de pictura chinezească în care maestrul se pregătea luni întregi în fața pânzei fără să facă nimic. Apoi brusc trăgea linia perfectă. Cam așa este și poezia lui Ioan Matiuț. Este făcută din cuvinte puține, mai mult din goluri decât din plinuri, dar după ce o citești, toate golurile se umplu și se năpustesc asupra ta. De fapt el scrie o poezie gen trambulină. Te aruncă și apoi te lasă în aer. Nu ai decât să te descurci. – Ion Mureșan
"Contraatacul de panică" de Ioan Matiuț. Poeme scrise începând cu anul '87 până în 2020, care mi-au luat o oră pentru a le citi. Deci, mici. Aproape Haiku-uri în stil (pur) românesc. Paradoxul a fost următorul: de obicei poemele scrise de poetul în a doua parte a vieții sunt mai coapte și deseori apar și mai fascinante; aici mi s-au părut mai faine cele de prin '87 până-n 2003. Mi-am și notat vreo douăzeci la care să revin, să le recitesc. 4/5 ⭐ (pentru stilul aproape japonez dar totuși românesc și acele vreo douăzeci de poeme (pro)faine)
Contraatacul de panică (poeme vechi și noi), este o antologie selectivă de autor cu un grupaj de texte inedite la final. Dacă am calculat bine, de la anul primului poem inclus, 1987, și până în prezent Ioan Matiuț adună între copertele acestei cărți 33 de ani de poezie. Adică scrie poezie de când eu aveam 2 ani! Dintr‑o dată, parcă încep să simt tot mai grea povara cărții pe care o țin în mână. 33 e un număr și o vârstă magică, una la care putem constata că scriitura și-a atins maturitatea. Interesant e și faptul că formula sa lirică a rămas aceeași în tot acest interval, fără modificări majore. Texte de scurtă respirație, fără balast, pline de sevă, pe principiul esențelor tari păstrate în flacoane mici. S‑a vorbit că ar scrie haiku, nici vorbă, versul său este liber, nu respectă rigoarea numărului de silabe specifică poeziei chinezești. (3,5 / 5)