Salturi bruște de la o stare la alta apar în tot volumul – un teren accidentat, un peisaj dostoievskian al ființei umane surprins întotdeauna cu seninătate și adesea cu umor. Vlad Drăgoi aduce în Aer, păsări, bere o voce de o naivitate cuceritoare, o privire proaspătă care scoate la suprafață frumesețea pentru a se bucura de ea, o conștiință care, chiar și atunci când și le caută în amintire, își găsește păcatele parcă cu seninătate. O carte despre bucuria de a fi om. – Diana Geacăr
Vlad Drăgoi scrie bine – și ce dacă, sunt destui care scriu bine. Ce mă prinde și-mi place foarte mult la Vlad Drăgoi e că scrie o poezie morală. În sergio leone, divagațiile și glisările de la o amintire la alta nu vin din fluxul modernist al asociațiilor libere, ci ca rezultat al unei conștiințe care pe dedesubt se îndoiește tot timpul de sine, „oare am făcut bine?”. În Aer, păsări, bere Vlad Drăgoi duce proiectul mai departe, îmbrăcând haina franciscanismului și înfrățindu-se cu toate ființele nevinovate: păsări, flori, cățeluși. – Adi Schiop
Vlad Drăgoi s-a născut în 1987, la Codlea, unde trăiește și acum. A urmat cursurile Facultății de Litere din Brașov. A debutat cu volumul de proză Istoria artelor sau memoriile unui veleitar incognito la editura ieșeană Lumen, în 2009. În 2013 a urmat volumul de poezie Metode, la Casa de Editură Max Blecher, iar în 2015, volumul de poezie Eschiva, la editura Cartea Românească.
dacă poezia le-ar fi prezentată elevilor începând cu Vlad, cred că piața literară ar arăta puțin diferit. fiecare volum publicat de el are un spark anume, le aștepți ca pe un nou număr din seria de benzi desenate preferată. a must-read, o suflare blândă care-ți amintește cât de umani suntem – mai ales în aceste timpuri, avem mare mare nevoie de asta.
Vechea voce se mai simte doar pe alocuri, subtil, suficient încât să îți reamintești pe cine citești (cum e poemul de la pagina 46, pe care-mi permit să-l citez integral mai jos):
„tot la bunică-mea o pisică de-a ei a sărit după o vrabie pe balcon și și-a rupt coloana mi-a părut rău de pisică dar așa e mereu sari cazi și mori”
M-au cucerit simplitatea și sensibilitatea în cartea asta. Poate că la o primă vedere ai impresia că e vorba despre un proiect hedonist, dar de fapt s-ar putea să fi surprins de căldura și tandrețea din cartea asta. Nu îți trebuie cuvinte mari, ieșite din comun, exagerări și situații întortocheate ca să vorbești despre lucrurile simple și frumoase din viața ta, mi se pare că asta-mi zice Vlad Drăgoi. Manevrează totul cu ușurință, e iscusit în exprimările astea în aparență elementare și știe că o îmbrățișare nu are nevoie de multe cuvinte, ci de sinceritatea atingerii -poate pentru că fură puțină înțelepciune de la toate celelalte viețuitoare care nu-s oameni. Brutalitatea există, tristețea se strecoară întotdeauna atât timp cât trăim, dar viața poate fi frumoasă, deschide-te și privește în jurul tău, învață și fii bun cu tine & tot ce vezi: “cum ar fi/ o lume fără păsări/ mie mai că îmi vine să plîng/ doar dacă mă gîndesc un pic de tot.” (p. 58).
"după ce mă plimb ca lumea ziua prin tot orașul inevitabil visez rău
e duhul pămîntului care-mi dă pedeapsă că mă feresc de insecte că mă uit încruntat la nori că nu sărut florile de pe cărare care dacă ar avea ochi m-ar privi ca un pui de cățel mort după o îmbrățișare."
cartea asta e serotonina cruda - nu cred ca am citit pana acum ceva mai pur, mai wholesome, mai uplifting. mersi Vlad pentru aceasta reamintire a uniunii dintre om si natura, a vietii care straluceste cel mai luminos in bucuria lucrurilor mici. o gura de aer proaspat prin voce, stil, sensibilitate, prin tot. doamnie-ajuta!
Am citit “Aer, păsări, bere” de Vlad Drăgoi cu A., pt că ne plac toate trei :)
Volumul e plin de poeme de o naivitate conștientă & adorabilă în privința lumii, dar mai ales a naturii - poemele cu păsările sunt preferatele mele. Emoțiile fluctuează între bucuria de a avea o pasăre deasupra capului, vina la amintirea cruzimii față de animale (mai ales din copilărie) și tristețile adulte, de om săturat de sine, poate chiar puțin mizantrop. Din cauza privirii cu atât de mult drag față de păsări reiese prea tare disonanța cognitivă când menționează “un senviș cu pui” sau un “grătar” - nu merg într-un volum în care, atunci când strică cuibul unor rândunele, spune “dați-mă afară din oraș / băgați în mine cele mai rele boli.” În rest, volumul e coerent în temele sale - aer păsări bere - și creează un ritm hipnotic între momentele bucurie și cele grele, aproape de self-hate.
am citit volumul ăsta într-o zi poioasă la final de vară și tot ce pot spune e că poezia lui Vlad Drăgoi e emoție pură și nedistilată și sigur printre versurile lui stă ascunsă cheia spre salvarea planetei
cîteodată parcă vine un ninja și mă taie pe piept cu sabia lui otrăvită cu tristețe și de ce că am de toate
ieri mi-a venit din china un pufulete pe care să-l pun pe microfonul scump cu care înregistrez pe geam ploaie și păsări și tot degeaba
așa de amărît și trist că nu știu ce să fac da chiar trebe să fac ceva?
da
că altfel mă înghite moartea și de asta mi-e cel mai frică
Superb. Mi-au placut mult inocenta si ironia incerta cu care autorul vorbeste despre frumusetea naturii si a altor lucruri care il mentin pe linia de plutire.
a plouat cu aur și eu ticălosul și nenorocitul iadului am filmat și am făcut poze alb-negru