What do you think?
Rate this book
Care e diferența dintre un copil și un laptop?: o călătorie personală prin religie, fizică și neuroștiințe
Într-un interviu pentru Hotnews, fizicianul Cristian Presură spunea că nu e de acord cu perspectiva strict materialistă după care între un copil și un laptop nu e nici o diferență. Politicieni răuvoitori i-au citat trunchiat afirmația, inversând-o și creând în rețelele de socializare o isterie anti-Presură. Această împrejurare a declanșat scrierea cărții de față, mărturie a unui om aflat în căutarea credinței și eșafodaj complex de explicații științifice.
Durerea și suferința personală mi-au suflat mereu în ureche: poţi nega orice, dar nu poţi nega faptul că tu simţi durerea asta! Desigur, nu pot convinge pe nimeni că «a simţi» depăşeşte limitele materiei, pentru că nu am argumente: este o problemă de credinţă. Odată acceptată această credinţă a durerii simţite, alte întrebări decurg în mod natural una din alta. Dacă simt, ar trebui să existe ceva care simte, nu? Dacă da, ce este acel lucru care simte? Este ceva material sau nu? Poate fi localizat procesul de simţire în creier? Au localizat cercetătorii conştiinţa în creier? De fapt, ce spun ei că este conştiinţa? Călătoria mea personală către aceste răspunsuri trece, în cartea de față, prin religie, fizică şi neuroștiințe. — CRISTIAN PRESURĂ
Durerea și suferința personală mi-au suflat mereu în ureche: poţi nega orice, dar nu poţi nega faptul că tu simţi durerea asta! Desigur, nu pot convinge pe nimeni că «a simţi» depăşeşte limitele materiei, pentru că nu am argumente: este o problemă de credinţă. Odată acceptată această credinţă a durerii simţite, alte întrebări decurg în mod natural una din alta. Dacă simt, ar trebui să existe ceva care simte, nu? Dacă da, ce este acel lucru care simte? Este ceva material sau nu? Poate fi localizat procesul de simţire în creier? Au localizat cercetătorii conştiinţa în creier? De fapt, ce spun ei că este conştiinţa? Călătoria mea personală către aceste răspunsuri trece, în cartea de față, prin religie, fizică şi neuroștiințe. — CRISTIAN PRESURĂ
284 pages, Paperback
First published October 1, 2020
47 people are currently reading
290 people want to read
About the author
Cristian Presură
5 books78 followersCristian Presură s-a născut în 1971 la Voineasa şi a urmat studiile facultăţilor de electrotehnică şi fizică. A lucrat la Institutul de Fizică Atomică, unde s-a ocupat de instalaţii electrice şi a studiat proprietăţile laserilor cu medii active solide. În 2002 a obţinut doctoratul în fizică la Universitatea Groningen, Olanda, unde a caracterizat proprietăţile optice ale sistemelor corelate de electroni. Rezultatele sale s-au concretizat în lucrări publicate în reviste de specialitate: Physical Review B, Physical Review Letters şi Science. În prezent este cercetător la compania Philips, Olanda. S-a specializat în domeniul senzorilor medicali. Împreună cu echipa sa, a inventat şi introdus pe piaţă primul ceas capabil să măsoare pulsul sportivilor numai pe baza senzorilor optici. A publicat mai multe zeci de lucrări şi brevete de invenţie. Cristian Presură are o activitate intensă de popularizare a ştiinţei în limba română, scriind articole pentru ziare şi reviste. Este membru al asociaţiei cercetătorilor români Ad Astra şi fondator al asociaţiei Ştiinţă pentru Toţi, prezentă la adresa stiinta.club.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 23 of 23 reviews
July 5, 2021
Sunt destule puncte în care nu sunt de acord cu domnul Presură. El ar spune că eu ader la un materialism mai radical, probabil. Că nu simt nevoia să invoc o componenta imaterială a conștiinței umane, cea care simte acele “qualia”, acea durere ca durere și nu ca semnale electrice în creier. Însă mă simt dator să menționez cât de mult apreciez luciditatea de care dă dovadă în argumentul său. Pe tot parcursul cărții, el face distincția, într-un mod foarte riguros pe alocuri, între speculații și adevăruri verificabile.
Cartea e un eseu prin care autorul își exprimă filozofia de viață. Pornește de la ce l-a împins către a scrie această carte, atacurile pe social media cu privire la afirmația sa scoasă din context, că “[dacă extrapolezi materialismul] atunci ai crede că nu e nicio diferență între un copil și un laptop”, apoi continuă să vorbească despre căutarea lui de a se descoperi pe sine, de a se accepta și de a se înțelege, folosindu-se de trei discipline distincte, religia, fizica și neuroștiința. Din acestea trei, partea despre fizică se detașează de departe prin claritatea ei, puterea exemplelor alese și a experimentelor descrise. Desigur că într-o carte așa de mică toate subiectele sunt descrise sumar, însă rezumatul făcut în partea de fizică a fost un deliciu pentru mine.
Desigur că fiind vorba de o călătorie de descoperire și de autodescoperire personală, nu am cum să spun că greșește. Pot doar să menționez că nu sunt întru totul de acord cu el în punctele în care, și unde admite și el, nu știm nimic sigur și e posibil să nu avem un răspuns prea curând, sau chiar deloc. Sunt întrutotul de acord că religia a fost și este încă de foarte mare ajutor omului simplu, care are nevoie de ritualurile și prescripțiile ei pentru a da sens vieții sale. Și practica și disciplina pe care le propune religia ar putea fi o alinare și un sprijin psihologic pentru mulți oameni aduși pe culmile disperării de nebunia stilului de viață impus de societatea actuală. Este la fel de adevărat că e “opium pentru mase”, dar asta nu îi anulează efectele benefice (vezi cazul prescripțiilor medicinale cu marijuana în anumite țări). Iar anumiți oameni, mânați poate de curiozitate, ca el, ajung să caute esența a ceea ce înseamnă să fim oameni în ce spune știința despre natura realității. Aceștia ajung la un impas când descoperă că fizica și matematica au o serie de limite, unele practice, cum e detecția gravitonului, altele care par momentan insurmontabile, cum ar fi ce este de fapt Big Bang-ul care a stat la originea universului.
Partea care vorbește de neuroștiință mi se pare mai puțin strălucită, însă nici pe departe slabă. Descrierea algoritmilor de deep learning și a rețelelor neuronale a fost foarte bună, iar din partea cu conștiința și qualia, exemplul cu magenta mi s-a părut extraordinar. Pe scurt, magenta nu există în spectrul luminos. Mai exact un curcubeu, care contine toate culorile din spectrul vizibil, nu conține această culoare. Ea este o construcție a creierului uman ca reacție la stimularea exclusivă a senzorilor de roșu și albastru de pe retină, fără senzorul de verde. Trebuie să menționez că a dat-o puțin în bară cu pictorul din exemplu. Acesta nu va putea face galben din roșu și verde, ci mai degrabă un maro, pentru că culorile pictorului nu sunt aditive, ci subtractive. Dacă amestecăm pigmentul roșu cu cel verde, fiecare din ei va împiedica parțial reflexia lungimii de undă a celuilalt, de unde rezultă un “galben murdar”, sau maro.
Durerea și culoarea sunt exemplele standard pentru qualia, acele senzații imateriale pe care le produce creierul nostru și care, zice autorul, sunt imposibil de explicat științific. Mai exact, ele sunt definite ca fiind imposibil de explicat științific, ceea ce deja mie îmi ridică semne de întrebare. Iar aceste qualia sunt generatoare de comportament si decizii. Ne lovim la degetul mic de la picior în colțul patului, ne doare degetul, de acum suntem mai atenți când trecem prin fața patului. Pe baza acestei qualia, a durerii, am învățat ceva. Deci, zice acest raționament, durerea nu e un epifenomen, adică ceva emergent și care nu are cum să influențeze alte procese, ci este un element imaterial care influențează lumea materială și inexplicabil prin legile fizicii, ale științei care se ocupă de materie.
Dar chiar așa să fie? Imposibil de cuantificat și imaterial? Ce se întâmplă dacă îl eliminăm din explicație și încercăm să facem același mecanism de învățare să funcționeze și pentru un zombie filozofic (care nu are trăiri subiective)? Atunci semnalul intens de la neuronii tactili din degetul mic se transmite către schema funcțională a corpului pe care toți o avem în creier, acolo este localizat semnalul ca provenind de la degetul mic de la picior, de acolo, dat fiind că intensitatea sa e mare, se propagă mai departe la hipocamp și amigdală care înregistrează că acțiunea a avut un rezultat nedorit și care nu ar trebui să se mai repete, acestea cer informații din memoria de scurtă durată pentru a înțelege exact ce acțiuni au condus la această stare neplăcută și nedorită, cerebelul repetă mișcările virtual ca să întărească sinapsele acestei amintiri, iar data viitoare când zombie-ul filozofic vede patul își amintește de memoria neplăcută de data trecută și își coordonează cerebelul cu reprezentările spatiului înconjurător și a corpului pe care îl controlează pentru a ocoli colțul patului. A, da, iar durerea care a ajuns la conștiință drept qualia nu știm exact ce este, dar Michael Graziano ar spune că poate fi reprezentarea în schema funcțională de atenție a faptului că s-a petrecut un eveniment neplăcut. Părerea mea, urmând exemplul de mai sus, e că aceste qualia sunt niște concepte care nu contribuie la cunoaștere și pot fi eliminate cu Briciul lui Occam. Doar că în realitate încă nu cunoaștem exact toate mecanismele prin care se petrec cele descrise mai sus, nici măcar dacă se petrec toate sau în ordinea descrisă. Dar mă aștept ca, pe măsură ce mecanismele creierului sunt înțelese mai bine, să dispară nevoia invocării acestor concepte.
În concluzie, o carte foarte bună, pe care o s-o tot recomand, de câte ori am ocazia.
Cartea e un eseu prin care autorul își exprimă filozofia de viață. Pornește de la ce l-a împins către a scrie această carte, atacurile pe social media cu privire la afirmația sa scoasă din context, că “[dacă extrapolezi materialismul] atunci ai crede că nu e nicio diferență între un copil și un laptop”, apoi continuă să vorbească despre căutarea lui de a se descoperi pe sine, de a se accepta și de a se înțelege, folosindu-se de trei discipline distincte, religia, fizica și neuroștiința. Din acestea trei, partea despre fizică se detașează de departe prin claritatea ei, puterea exemplelor alese și a experimentelor descrise. Desigur că într-o carte așa de mică toate subiectele sunt descrise sumar, însă rezumatul făcut în partea de fizică a fost un deliciu pentru mine.
Desigur că fiind vorba de o călătorie de descoperire și de autodescoperire personală, nu am cum să spun că greșește. Pot doar să menționez că nu sunt întru totul de acord cu el în punctele în care, și unde admite și el, nu știm nimic sigur și e posibil să nu avem un răspuns prea curând, sau chiar deloc. Sunt întrutotul de acord că religia a fost și este încă de foarte mare ajutor omului simplu, care are nevoie de ritualurile și prescripțiile ei pentru a da sens vieții sale. Și practica și disciplina pe care le propune religia ar putea fi o alinare și un sprijin psihologic pentru mulți oameni aduși pe culmile disperării de nebunia stilului de viață impus de societatea actuală. Este la fel de adevărat că e “opium pentru mase”, dar asta nu îi anulează efectele benefice (vezi cazul prescripțiilor medicinale cu marijuana în anumite țări). Iar anumiți oameni, mânați poate de curiozitate, ca el, ajung să caute esența a ceea ce înseamnă să fim oameni în ce spune știința despre natura realității. Aceștia ajung la un impas când descoperă că fizica și matematica au o serie de limite, unele practice, cum e detecția gravitonului, altele care par momentan insurmontabile, cum ar fi ce este de fapt Big Bang-ul care a stat la originea universului.
Partea care vorbește de neuroștiință mi se pare mai puțin strălucită, însă nici pe departe slabă. Descrierea algoritmilor de deep learning și a rețelelor neuronale a fost foarte bună, iar din partea cu conștiința și qualia, exemplul cu magenta mi s-a părut extraordinar. Pe scurt, magenta nu există în spectrul luminos. Mai exact un curcubeu, care contine toate culorile din spectrul vizibil, nu conține această culoare. Ea este o construcție a creierului uman ca reacție la stimularea exclusivă a senzorilor de roșu și albastru de pe retină, fără senzorul de verde. Trebuie să menționez că a dat-o puțin în bară cu pictorul din exemplu. Acesta nu va putea face galben din roșu și verde, ci mai degrabă un maro, pentru că culorile pictorului nu sunt aditive, ci subtractive. Dacă amestecăm pigmentul roșu cu cel verde, fiecare din ei va împiedica parțial reflexia lungimii de undă a celuilalt, de unde rezultă un “galben murdar”, sau maro.
Durerea și culoarea sunt exemplele standard pentru qualia, acele senzații imateriale pe care le produce creierul nostru și care, zice autorul, sunt imposibil de explicat științific. Mai exact, ele sunt definite ca fiind imposibil de explicat științific, ceea ce deja mie îmi ridică semne de întrebare. Iar aceste qualia sunt generatoare de comportament si decizii. Ne lovim la degetul mic de la picior în colțul patului, ne doare degetul, de acum suntem mai atenți când trecem prin fața patului. Pe baza acestei qualia, a durerii, am învățat ceva. Deci, zice acest raționament, durerea nu e un epifenomen, adică ceva emergent și care nu are cum să influențeze alte procese, ci este un element imaterial care influențează lumea materială și inexplicabil prin legile fizicii, ale științei care se ocupă de materie.
Dar chiar așa să fie? Imposibil de cuantificat și imaterial? Ce se întâmplă dacă îl eliminăm din explicație și încercăm să facem același mecanism de învățare să funcționeze și pentru un zombie filozofic (care nu are trăiri subiective)? Atunci semnalul intens de la neuronii tactili din degetul mic se transmite către schema funcțională a corpului pe care toți o avem în creier, acolo este localizat semnalul ca provenind de la degetul mic de la picior, de acolo, dat fiind că intensitatea sa e mare, se propagă mai departe la hipocamp și amigdală care înregistrează că acțiunea a avut un rezultat nedorit și care nu ar trebui să se mai repete, acestea cer informații din memoria de scurtă durată pentru a înțelege exact ce acțiuni au condus la această stare neplăcută și nedorită, cerebelul repetă mișcările virtual ca să întărească sinapsele acestei amintiri, iar data viitoare când zombie-ul filozofic vede patul își amintește de memoria neplăcută de data trecută și își coordonează cerebelul cu reprezentările spatiului înconjurător și a corpului pe care îl controlează pentru a ocoli colțul patului. A, da, iar durerea care a ajuns la conștiință drept qualia nu știm exact ce este, dar Michael Graziano ar spune că poate fi reprezentarea în schema funcțională de atenție a faptului că s-a petrecut un eveniment neplăcut. Părerea mea, urmând exemplul de mai sus, e că aceste qualia sunt niște concepte care nu contribuie la cunoaștere și pot fi eliminate cu Briciul lui Occam. Doar că în realitate încă nu cunoaștem exact toate mecanismele prin care se petrec cele descrise mai sus, nici măcar dacă se petrec toate sau în ordinea descrisă. Dar mă aștept ca, pe măsură ce mecanismele creierului sunt înțelese mai bine, să dispară nevoia invocării acestor concepte.
În concluzie, o carte foarte bună, pe care o s-o tot recomand, de câte ori am ocazia.
June 6, 2024
Mă bucură să fiu contemporană cu personalități precum Cristian Presură.
Cartea este fascinantă, mai ales ultima parte, despre neurostiință.
O recomand oricărui pasionat de fizică, filosofie și, în general, oricărui om avid de cunoaștere.
Cartea este fascinantă, mai ales ultima parte, despre neurostiință.
O recomand oricărui pasionat de fizică, filosofie și, în general, oricărui om avid de cunoaștere.
January 22, 2024
O carte extraordinară, o "călătorie" prin care autorul încearcă să găsească legături între știință și religie... și nu numai. "Limbajul naturii", teoriile științifice, elemente din neuroștiință, exemplificările concrete și implicațiile acestora stârnesc curiozitatea cititorului și nasc o mulțime de întrebări.
November 28, 2020
O carte care mi-a oferit atâtea răspunsuri și m-a făcut să-mi pun și mai multe întrebări.
February 9, 2025
“… situația se compară cu fizica, acolo unde, pentru a afla legi mai profunde, nu cauți normalitatea, ci excepția.”
June 15, 2021
Cartea aceasta este ca un scurt compendiu despre ce stim pana acum despre lume si despre noi. Concluzia este ca stim multe, dar prea putine pentru a stii cu siguranta ceva. Ne putem da cu parerea si Cristian Presura ne ajuta sa facem asta prin expunerile pe care ni le prezinta despre cercetarile sale despre viata asa cum o stim si cum nu o stim. O calatorie prin religie, spiritualitate, fizica, neurochimie si neurologie, filozofie...cam asa arata incercarea lui de a afla un raspuns. Concluzia este ca fiecare domeniu prezinta argumente relevante si teorii promitatoare, dar in acelasi timp, nici unul din aceste domenii nu detine toate explicatiile, iar intrebarile ramase fara raspuns lasa un gol destul de adanc, care ne face sa ne intoarcem la ce stim pana acum si sa ne intrebam daca stim cu adevarat ceva.
April 20, 2021
O carte minunata! Chiar daca pentru puterea mea de înțelegere a fizicii cuantice unele capitole rămân de nepătruns, unele idei te pun e gânduri si deschid noi perspective de gândire!
May 6, 2021
Cunoştinţele de fizică sau de biologie a creierului sunt câştigul ultimelor secole. Ele folosesc, în general, metoda reducţionistă: dacă ştim legile fiecărei componente a unui sistem, reconstruim sistemul în totalitatea lui. Speranţa e că, dacă ştim legile particulelor elementare, vom descoperi comportamentul atomilor, iar dacă ştim legile moleculelor, vom afla comportamentul celulelor. În final, ştiind comportamentul celulelor, vom afla şi ce este conştiinţa în creier şi poate vom înţelege mai bine, cel puţin parţial, ce suntem noi. Cu mii de ani în urmă însă, oamenii au încercat să explice atât lumea, cât şi propria lor existenţă, numai de baza funcţiei obiectelor sau a oamenilor. Cărămida era un obiect care avea drept funcţie stabilitatea unui case, iar omul era o fiinţă care avea drept funcţie reintegrarea în paradisul pierdut al Divinităţii. În felul acesta, am ajuns să ne punem întrebări despre sensul vieţii sau rolul suferinţei. Întrebări precum „De ce suntem aici pe Pământ?“, „Care e sensul vieţii?“ ne urmăresc ca o umbră a istoriei, pe întreg parcursul vieţii noastre. Ele sunt o rămăşiţă a faptului că încă ne definim ca având o funcţie pe Pământ, după cum roata are funcţia de a purta maşina în mişcarea ei. Nicăieri nu se vede mai clar o asemenea abordare funcţională decât în încercarea religiei de a răspunde la întrebările originare: „Cine suntem?“, „Unde suntem?“, „De ce suntem?“. Religiile, în general, nu au fost interesate de construcţia precisă a corpului care poartă sufletul, ca să nu mai vorbim de structura microscopică a materiei. Materia e doar o purtătoare a sufletului, la fel cum cana este un recipient pentru apă. De aceea, cum este construit recipientul sufletului (materia) e mai puţin important. Importantă este destinaţia sufletului. Astfel, microscopul nu a fost descoperit în biserici, iar legile teoriei relativităţii nu în mănăstiri (deşi, până la un punct, se poate argumenta că astronomia s-a dezvoltat din astrologia templelor). Atât microscopul, cât şi legile fizicii sunt atribute ale ştiinţei şi descoperiri ale noastre, folosite ca instrumente ale cunoaşterii. Cu timpul, s-a produs o falie adâncă între ştiinţă şi religie. Şi azi, mulţi oameni se aşteaptă ca ştiinţa să dea răspunsuri numai despre lumea „moartă“ din jurul nostru, înţelegând prin asta electroni, atomi, materiale, chiar şi plante sau insecte, cele care, spun cei mai mulţi, nu au „suflet“. Fiinţele însufleţite, ca omul, ar avea alte legi precum cele ale destinului, devenirii sau dragostei. De ele s-ar ocupa religia. Cu alte cuvinte, este nu numai metoda cea care le separă (metoda reducţionistă în ştiinţă şi cea funcţională în religie), dar şi zona în care ele acţionează (materia moartă în ştiinţă şi cea însufleţită în religie). De aceea, ştiinţa şi religia se calcă pe bătături atunci când domeniile lor se întrepătrund. Studiile ştiinţifice care arată cum moralitatea ar putea fi un rezultat al evoluţiei darwiniste îi enervează pe credincioşi. Minunile şi intervenţia directă a Divinului, invocate des de credincioşi, sunt ignorate de oamenii de ştiinţă, care folosesc o metodă pur materialistă în cercetările lor.
November 20, 2021
Nu toti oamenii au nevoia sa creada in Dumnezeu sau intr-un sens al vietii, am spus. Unii nu simt nevoia unei cautari a transcendetului (ceva dincolo de materie), ei iau viata asa cum este. (16)
(...)emisfera stanga se ocupa cu gandirea abstracta, lofica si analiza simbolurilor. Ea poate face calcule matematice si se poate exprima prin vorbire. Pe de alta parte, emisfera dreapta e specializata in muzica si relatiile spatiale. Ea ne ajuta sa ne imaginam drumul catre casa, sau sa reconstruim imaginea cuvintelor pe care le citim.
Pentru a simplifica, petem spune ca emisfera stanga este mai analitica (matematica), iar cea dreapta mai artistica. (222)
Gandurile noastre (nu intotdeauna constiente) influeneteaza direct corpul in acelasi fel in care in care le-ar fi influentat un potential pericol. Constiinta recunoaste aceste schimbari, simtind o emotie puternica.
Fricile apar adesea in timpul noptii, atunci cand lasam gandurile tematoare si spaimele sa ne curpinda mintea. Este un exemplu de emotie scapata de sub control. Pericolele sunt adesea exagerate si activeaza creierul "reptilian" cu toate reactiile pe care acesta le induce. Emotiile (ca frica, spaima, grija) ne invadeaza corpul pentru ca apoi ceea ce noi numim "eu"sa ia act de prezenta schimbarii, resimtita ca o stare cu un grad ridicat de disconfort, exagerand pericolul. Nu ar fi trebuit sa fi simtit direct emotia, si deci sa fim constienti de ea? Evident insa, nu-i asa. De multe ori suntem stresati, reactionam, pentru ca abia apoi sa ne dam seama ca eram stresati si am reactionat nepotrivit. Constientizarea emotiilor devine astfel uneori si un exercitiu de meditatie. (228)
Importanta emotiei in educatie am inteles-o in emigratie. Printre cercurile cercetatorilor era cunoscut ca parintii emigranti prefera sa vorbeasca in limba materna cu copiii, nu in limba tarii de adoptie. Desi e un lucru considerat adesea negativ, ca un deficit de integrare in noua societate, eu am folosit aceeasi metoda pentru eficienta. Asa cum remarca orice parinte, mesajul catre copil e mai puternic daca el are un caracter emotional. Iar eu, ca parinte, mi-am dat seama ca transmit emotia mult mai natural in limba mea materna, asa incat am vorbit cu copiii in romana. (229)
(...)emisfera stanga se ocupa cu gandirea abstracta, lofica si analiza simbolurilor. Ea poate face calcule matematice si se poate exprima prin vorbire. Pe de alta parte, emisfera dreapta e specializata in muzica si relatiile spatiale. Ea ne ajuta sa ne imaginam drumul catre casa, sau sa reconstruim imaginea cuvintelor pe care le citim.
Pentru a simplifica, petem spune ca emisfera stanga este mai analitica (matematica), iar cea dreapta mai artistica. (222)
Gandurile noastre (nu intotdeauna constiente) influeneteaza direct corpul in acelasi fel in care in care le-ar fi influentat un potential pericol. Constiinta recunoaste aceste schimbari, simtind o emotie puternica.
Fricile apar adesea in timpul noptii, atunci cand lasam gandurile tematoare si spaimele sa ne curpinda mintea. Este un exemplu de emotie scapata de sub control. Pericolele sunt adesea exagerate si activeaza creierul "reptilian" cu toate reactiile pe care acesta le induce. Emotiile (ca frica, spaima, grija) ne invadeaza corpul pentru ca apoi ceea ce noi numim "eu"sa ia act de prezenta schimbarii, resimtita ca o stare cu un grad ridicat de disconfort, exagerand pericolul. Nu ar fi trebuit sa fi simtit direct emotia, si deci sa fim constienti de ea? Evident insa, nu-i asa. De multe ori suntem stresati, reactionam, pentru ca abia apoi sa ne dam seama ca eram stresati si am reactionat nepotrivit. Constientizarea emotiilor devine astfel uneori si un exercitiu de meditatie. (228)
Importanta emotiei in educatie am inteles-o in emigratie. Printre cercurile cercetatorilor era cunoscut ca parintii emigranti prefera sa vorbeasca in limba materna cu copiii, nu in limba tarii de adoptie. Desi e un lucru considerat adesea negativ, ca un deficit de integrare in noua societate, eu am folosit aceeasi metoda pentru eficienta. Asa cum remarca orice parinte, mesajul catre copil e mai puternic daca el are un caracter emotional. Iar eu, ca parinte, mi-am dat seama ca transmit emotia mult mai natural in limba mea materna, asa incat am vorbit cu copiii in romana. (229)
August 20, 2025
Interesant demersul, dar singura chestie remotely interesting din cartea asta e introducerea. Restul capitolelor sufera de diverse probleme. De exemplu, cel despre religie e scris intr-un stil dezlanat de nici nu stii ce naiba vrea sa spuna Presura pana la urma. Mai mult, nu pare sa inteleaga aspecte esentiale cu privire la religia crestin ortodoxa. A o vedea ca pe o practica primordial individuala e dubios to say the least, iar a privi pacatul din nou ca pe greseala pe care o facem fata de cineva si pe care o resimtim noi asa ca pe o vina iar e dubios pentru ca pacatul e de fapt un mecanism de control extern pe care religia ortodoxa il foloseste pentru a impune anumite comportamente, pornind de la pacatul originar peste care Presura sare mentionand doar ca nu prea pare sa aiba sens. Pe urma, capitolul despre fizica imi dovedeste inca o data ca Presura nu este un bun science communicator, nu stie sa explice lucrurile pe intelesul unora ca mine, ba mai mult, are abilitatea de a te ameti atat de tare ca nici ce credeai ca ai inteles nu mai intelegi. Iar a folosi exemplul cu pisica dat de Schrodinger pentru a incerca sa explici principiile mecanicii cuantice e absolut hilar. Exemplul acela era dat special pentru a demonstra cat de absurd suna principiile mecanicii cuantice atunci cand sunt aplicate lumii macroscopice. Am abandonat cartea si nu am ajuns la partea legata de neurostiinta, dar consider ca am citit suficient cat sa inteleg ca nu e pentru mine.
December 31, 2022
Mi-a placut mult aceasta carte prin faptul ca deschide orizontul unor noi intrebari, in ceea ce ma priveste. Cristian Presura scrie mult mai bine decat m-as fi asteptat de la un om de stiinta - poate aici a intervenit si calitatea sa profesorala si anumite pasaje din carte mi se par chiar poetice.
Cartea nu ofera raspunsuri - dupa cum o zice chiar el, cercetatorii sunt ghidati de incertitudini, insa descrie, cred eu, intr-un limbaj accesibil concepte din religie, fizica si neurostiinta.
Se explica multe concepte despre materie si se atinge si conceptul de "qualia" care are legatura cu senzatiile subiective pe care le traim/simtim/experimentam etc.
Cartea poate duce cu ideea ca materialitatea este tot ceea ce ne incojoara insa perceptia mea si sentimentul cu care am citit si am terminat aceasta carte este ceva mai pozitiv. Exista atatea lucruri pe care nu le stim sau pe care nu le putem percepe cu mintea noastra actuala incat viitorul, din perspectiva mea nu are cum sa fie decat luminos.
Inclusiv autorul incheie in aceasta nota - vorbind despre umanitate ca un factor principal in educatie.
Sunt multe concepte interesante - am ramas cu o idee "Noi ne aflam in interiorul cutiei craniene, si aici ne contruim o lume"....sau nu?
Cartea nu ofera raspunsuri - dupa cum o zice chiar el, cercetatorii sunt ghidati de incertitudini, insa descrie, cred eu, intr-un limbaj accesibil concepte din religie, fizica si neurostiinta.
Se explica multe concepte despre materie si se atinge si conceptul de "qualia" care are legatura cu senzatiile subiective pe care le traim/simtim/experimentam etc.
Cartea poate duce cu ideea ca materialitatea este tot ceea ce ne incojoara insa perceptia mea si sentimentul cu care am citit si am terminat aceasta carte este ceva mai pozitiv. Exista atatea lucruri pe care nu le stim sau pe care nu le putem percepe cu mintea noastra actuala incat viitorul, din perspectiva mea nu are cum sa fie decat luminos.
Inclusiv autorul incheie in aceasta nota - vorbind despre umanitate ca un factor principal in educatie.
Sunt multe concepte interesante - am ramas cu o idee "Noi ne aflam in interiorul cutiei craniene, si aici ne contruim o lume"....sau nu?
January 1, 2021
Sunt inca la cap. 4.12 dar tare as fi vrut sa pot pune aceasta intrebare autorului acum, cand scriu: tinand cont ca extsita anumiti stimuli externi care inhiba acea qualia numita durere (medicamente banale gen nurofen) cum anume mai detectezi ca ai sau nu durere ?!?
Sau si mai mult: dupa o doza de morfina care ma astept sa inhibe durerea atat de mujlt incat de ex. n-ai simti nici daca ti-ai infige cutitul in picior, ce anume mai poti spune despre durere, ce mai reprezinta, daca este atat de usor sa o elimini din imediata "atentie" a creierului ?
Actiunea morfinei banuiesc ca are loc si in cazul durerri "psihice" (sau nu ?)
Mie imi pare ca argumentele bazate pe durere nu isi au o fundamentare prea buna, sau macar "chestiunea" nu a fost investigata suficient de catre autor.
Sau si mai mult: dupa o doza de morfina care ma astept sa inhibe durerea atat de mujlt incat de ex. n-ai simti nici daca ti-ai infige cutitul in picior, ce anume mai poti spune despre durere, ce mai reprezinta, daca este atat de usor sa o elimini din imediata "atentie" a creierului ?
Actiunea morfinei banuiesc ca are loc si in cazul durerri "psihice" (sau nu ?)
Mie imi pare ca argumentele bazate pe durere nu isi au o fundamentare prea buna, sau macar "chestiunea" nu a fost investigata suficient de catre autor.
April 14, 2021
Nu as avea cuvintele necesare sa descriu cat de frumoasa a fost aceasta călătorie prin gandurile scriitorului transpuse in filele cartii. Scrisa totusi cu multa caldura, citind cartea, m-am simtit ca intr-un dialog cu Cristian Presura plin de valoare ce nu mai voiam sa se sfârșească. Informația e complexa, dar foarte bine structurata si formulata pe înțelesul tuturor, iar cu fiecare pagina iti starneste curiozitatea sa mai descoperi inca un pic din marele univers.
October 11, 2021
Cartea e o imbinare foarte reusita intre explicatii obiective si experiente si ganduri personale.
Cristian Presura ridica mai multe intrebari si ofera mai putine raspunsuri, parcurge referinte din stiinta, filosofie si religie si ne provoaca sa ne punem la indoiala propriile idei si convingeri.
E un exemplu de eruditie, o placere sa il urmaresc.
Nota: as inversa totusi ordinea frazelor din titlu, calatoria personala e de (mult) mai mare valoare in fata incidentului cu copil vs. laptop.
Cristian Presura ridica mai multe intrebari si ofera mai putine raspunsuri, parcurge referinte din stiinta, filosofie si religie si ne provoaca sa ne punem la indoiala propriile idei si convingeri.
E un exemplu de eruditie, o placere sa il urmaresc.
Nota: as inversa totusi ordinea frazelor din titlu, calatoria personala e de (mult) mai mare valoare in fata incidentului cu copil vs. laptop.
January 15, 2021
O carte frumoasă despre căutarea interioară a unui om și cerercetător. Partea care detaliază cunostintele existente de fizică trebuie puse in manualul de fizică pt că sunt " povestite" in stilul Richard Feynman. Partea care abordează religia nu se ridică la același nivel, totul culminând cu incadrarea autorului in ceva "caldiceI" (90% materialism 10% qualia).
August 5, 2021
Cartea își atinge scopul, te face mai inteligent prin suma informațiilor acumulate și in același timp îți lasă loc pentru păreri personale! Cred ca fix asta a fost și scopul acestei cărți scrise de Cristi.
Personal, capitolele preferate au fost cele cu superpoziția cuantica, teoria relativității si ultima parte cu neuroștiința. Felicitări, Cristian Presură. Ne vedem pe YouTube 👋
Personal, capitolele preferate au fost cele cu superpoziția cuantica, teoria relativității si ultima parte cu neuroștiința. Felicitări, Cristian Presură. Ne vedem pe YouTube 👋
September 18, 2021
Da, mi a plăcut foarte mult. In mare cartea încearcă sa răspundă la întrebări legate de existența acestei lumi si a omului, dezbate concepte precum determinismul si existenta liberului arbitru.
Cartea conține noțiuni de legate de fizica cuantica si de funcționarea creierului, prezentând și limitele de cunoaștere in aceste domenii.
Cartea conține noțiuni de legate de fizica cuantica si de funcționarea creierului, prezentând și limitele de cunoaștere in aceste domenii.
February 7, 2021
Un punct de vedere interesant dar strict FILOZOFIC asupra existenței, conștiinței, sentimentelor umane.
Read
March 13, 2021O carte extraordinară
June 2, 2021
am facut alegerea sa incerc sa nu ma pierd in detalii si sa trag ideile principale, mai ales cand a venit vorba de partea legata de fizica si imi multumesc pentru asta
overall a great read
overall a great read
October 25, 2021
Fabulos!
November 23, 2021
Chiar dacă e “o călătorie personală”, tot am simțit lipsa unor note și referințe - niște trimiteri la studiile citate, o bibliografie,ceva. Măcar un index.
August 25, 2022
,, Suntem ca un mic ciob de oglindă în care se reflectă imaginea întregului univers. "
Displaying 1 - 23 of 23 reviews