Bastian

by Dora Pavel

Un client vinovat de un accident de mașină i se confesează, invocînd secretul profesional, unui tînăr avocat de succes, al cărui destin se va schimba radical din clipa aceea. Cu o structură și așa depresiv-melancolică, nemulțumit de „prestația” palidă a existenței sale vulnerabile de pînă acum, juristul de douăzeci și cinci de ani își va asuma acea faptă străină, care-l va ajuta să-și clameze ferm propria filosofie de viață: „Sentimentul cel mai glorificat de omenire” – spune el – „e pe nedrept glorificat! Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția! Chiar și-atunci cînd vinovăția nu-i a ta”. Dincolo de vinovăția de împrumut, din prezent, discursul protagonistului ne va revela o alta, profundă, lucidă, reală, care-l bîntuie încă de la naștere.

Genres: Fiction, Romanian Literature

232 pages, Paperback

First published October 1, 2020

About the author

Dupa o „aventura“ de citiva ani in poezie, careia i-a dedicat volumele Naratiuni intimplatoare(1989), Poemul deshumat(1994), Creier intermediar(1997) si Muncile lui Don Quijote(2000), autoarea a publicat trei carti de convorbiri cu scriitori romani, precum si una de povestiri, Intoarce-te, Esthera(1999), reeditata, intr-o varianta adaugita, cu titlul Animal in alerta(2010). Odata cu primul sau roman, Agata murind(2003), recompensat cu Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania, prozatoarea se va consacra in exclusivitate romanului de fictiune, pe care il considera, in mod transant, cea mai legitima si mai ofertanta forma literara. Consecventa acestei convingeri, a publicat, tot la Editura Polirom, alte trei romane: Captivul(2006), Pudra(2010) si Do Not Cross(2013).

Reviews

[Emanuel Lupaşcu · Rating 5 out of 5]

Pentru mine, unul dintre cele mai bune romane din 2020 & din literatura română postcomunistă.

Multifațetat, pluristratificat, schizoid, romanul Dorei Pavel, Bastian, aduce în scena literaturii române încă o creație (neo)gotică, care se așază alături de Agata murind, Captivul și Pudră și, de ce nu, bovarizând cultural, lângă autori precum Emily Brontë sau Edgar Poe. Apăsând pe pedala eticului în literatură, prozatoarea se menține în tendința romanului de a-și conserva scriitura ficțională sacrosanctă decât în siajul (auto)biografismului autenticist. Bastian însumează drama conștiinței umane puse față în față cu relațiile familiale și corsetul social⁠-⁠judiciar, a imposibilității de a mărturisi pentru propria persoană și pentru celălalt și insanitatea provocată de sentimentul unui nou fin de siè cle , toate acestea topite în creuzetul psihologizant și halucinant al unui discurs epic atent migălit și estetiza(n)t.
(mai dezvoltat aici: https://optmotive.ro/2021/52/art6/ind...)

[Adela · Rating 4 out of 5]

Citesc destul de des cărți scrise de autori români, tot timpul cu speranța de a descoperi unul pe stilul meu, un nou autor favorit. Bastian e un caz fericit, pot spune că mi-a plăcut destul de mult.

Ideea cărții m-a atras din prima, felul în care personajul își însușește vina unui om fără a avea vreo legătură cu tragedia în sine. Povestea intră în mai multe detalii din viața lui, cumva vrând să găsească o explicație.

Apoi mi-a plăcut felul în care e gândită lectura, momentele prin care trece firul narativ, diverse etape și detalii. Nu toate importante as zice, dar per total a fost ok.

Singurul lucru care mi-a displăcut ține de unele fraze complexe și interminabile încât uitam de unde a început până ajungeam la final. Dar, în același timp, e și un talent să poți face asta.

All in all, o carte bună!

[Socrate · Rating 3 out of 5]

... E povestea primului mort în carne şi oase pe care l-am văzut, ca puşti, eu şi Bastian. Mortul e-o fetiţă, spune avocatul, reproducînd întocmai vorbele mele. Locuieşte în apropiere de casa noastră, în microcartierul „subofiţerilor”. Fetiţa are patru ani, noi şase. N-o cunoaştem. Auzim şi noi c-a murit şi năvălim cu copiii din stradă s-o vedem. Vrem s-o vedem, chiar vrem, nu ne e teamă, alergăm alături de ceilalţi, ne oprim în micul hol în care ea zace întinsă, printre lumînări. A ars, ni se spune, de-asta a murit. Miroase a mort, simţim că miroase a mort, deşi nu ştim cum e mirosul de mort, expresia fetei e senină, culoarea vie, faţa şi palmele intacte, de porţelan. Nici urmă de arsură. Atunci, pe unde fusese descărnată? gîndim, şi simpla ei încremenire poate să însemne moartea?, şi asta ne paşte pe toţi?, şi, de regulă, acum, în copilărie, se moare?, şi adulţii din jurul nostru nu sînt decît puţinii privilegiaţi care au scăpat?, vom fi şi noi unii dintre ei? Vrem neapărat să fim unii dintre ei! Nişte supravieţuitori. Dinaintea defunctei, decidem pe loc că vom supravieţui, iar pentru asta vom fi precauţi, de-o precauţie rară. Nu ne vom mai amesteca printre copiii neastîmpăraţi. Copiii vioi trăiesc neglijent şi riscant. Noi nu vom mai fi ca ei, nu ne vom mai bucura de jocuri periculoase, noi nu mai vrem să riscăm. Privim amîndoi iarăşi înspre trupul firav, cu chip angelic. Îl văd pe Bastian cercetîndu-mă speriat. Ştiu ce gîndeşte, pentru că eu mereu gîndesc ce gîndeşte şi Bastian. Simţim dintr-odată că ni se-nmoaie picioarele... nu cumva... nu cumva noi îi pricinuiserăm sfîrşitul?, nu cumva noi?! Ne tragem înapoi cîţiva paşi, mai mult ca sigur că noi, cine altcineva? Ni se face frig şi tremurăm. Simţim o apăsare sîcîitoare în pîntec. Nimeni nu pare să ne dibuiască şi revenim lîngă sicriu. Ne pomenim frămîntîndu-ne buzele, cerîndu-i fetei iertare. Faţa răposatei ne răspunde, se luminează şi mai mult, ba chiar pare că eliberează un suspin din piept, jur că pieptul fetiţei se mişcă, poate fata e încă vie, aş vrea să strig, nu vedeţi, faceţi ceva, ce se-ntîmplă, grăbiţi-vă, ia uitaţi cum i se vălureşte toracele, şi ăsta-i momentul în care, temîndu-ne să nu fim descoperiţi, ne strecurăm printre picioarele adulţilor şi ieşim, şi, ajunşi afară, o luăm la goană, şi alergăm pe străzi, şi gonim mare parte din noapte, împleticindu-ne, izbindu-ne unul de altul şi de garduri, cu haitele de cîini după noi, pînă sîntem găsiţi amîndoi mustind de urină în foişorul din parc, tremurînd cu spasme din tot trupul, într-o stare care ni se agravează în următoarele zile, dar care dispare brusc cînd ni se spune că singura aflată în preajma micuţei în momentul fatidic fusese mama ei, care o clipă s-a întors cu spatele, iar fata a tras de pe sobă, peste ea, oala uriaşă cu rufele fierbînd.

[Andreea Todașcă · Rating 4 out of 5]

Stilul Dorei Pavel m-a copleșit...Atâta complexitate... Totul reconstituind neogoticul