What do you think?
Rate this book
Alwarda
Cînd au găsit acel lac pe marte, am părăsit casa și neam mutat la hotel. Apoi apa a intrat în ziduri, a ajuns la firele electrice și eram deja departe, cu harta închisă, corpul clar. Familiile acoperă totul, protejează, dar familiile au fost învinse. Acum vin ajutoarele, le așteptam în zăpadă.
Dacă se poate vorbiți cu supraviețuitorii, spunețile pe nume, întrebații despre ei. Sînt deja departe, știu numerele și muzica, sînt turiști, cu funcțiile dereglate, specii sidefii carnivore, platforme transparente răsărite după incendiu, în apa foarte mică sclipind printre stele. Apoi printrun soare de iarnă, la ore incerte, biarritz, tanger, fes, rx, detroit.
„Noutatea acestui volum e radicală. Ruxandra Novac abreviază și dezvoltă fragmente de limbaj, asumă și externalizează senzații, propune și revocă simboluri spontane cu aceeași naturalețe. Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume. " Cosmin Ciotloș
„Îmi imaginez ca așa ar trebui să arate jurnalul unei ființe extraterestre (orice ființă extraterestră este o ființă din viitor) venite să ia contact cu umanitatea, cu legile ei de funcționare, cu limbajul, cu emoția.
Asimilîndule în propria structură în timp ce le studiază. E o forța care traversează tot acest discurs, dar ea nu vine din siguranță (care nu există).
Cîta siguranță să găsești la marginea prăpastiei!? Să ne bucurăm de această carte de poezie a Ruxandrei Novac cu atît mai mult cu cît revenirea se produce după o pauză atît de lungă. Alwarda este o istorie a fragilității." Dmitri Miticov
„Ruxandra Novac a marcat poezia din anii 2000. Revenirea ei după 17 ani este cel mai așteptat come back din poezia română contemporană. Și ce revenire! E mai curând o reinventare, o nouă viață, un nou nivel cu toate armele reîncărcate. Alwarda desenează o mișcare continuă pe hartă între deșertul postindustrial din Detroit, luminile stinse din București și Marea Nordului. O călătorie transnațională, plutind pe deasupra granițelor lichide, care coregrafiază «semnele obscure» ale unui organism afectat de jet lag, suspendat întro stază desincronizată cu timpul interior. Dar care, ca un ceas atomic, arată ora exactă în poezia de acum." Mihai Iovănel
Ruxandra Novac (n. 1980, la Fagaraș). Considerată astăzi unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi", care a dominat producția literară a anilor 2000, Ruxandra Novac a început să scrie poezii în perioada liceului. A debutat public la Cenaclul „Interval" din Brașov, în 1997.
Ruxandra Novac a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a debutat în volum cu ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003; ediția a IIa, 2005). În 2018, cartea a fost reeditată de Editura Tracus Arte. Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România și din străinătate – Generația 2000, Poezia antiutopică, Instruktia dlea pobega (Moldova), The Vanishing Point that Whistles (SUA), No longer Poetry (UK). Alwarda este prima sa carte scrisă după o lungă perioadă de „tăcere". În prezent, Ruxandra Novac trăiește în Germania.
Dacă se poate vorbiți cu supraviețuitorii, spunețile pe nume, întrebații despre ei. Sînt deja departe, știu numerele și muzica, sînt turiști, cu funcțiile dereglate, specii sidefii carnivore, platforme transparente răsărite după incendiu, în apa foarte mică sclipind printre stele. Apoi printrun soare de iarnă, la ore incerte, biarritz, tanger, fes, rx, detroit.
„Noutatea acestui volum e radicală. Ruxandra Novac abreviază și dezvoltă fragmente de limbaj, asumă și externalizează senzații, propune și revocă simboluri spontane cu aceeași naturalețe. Nu-mi amintesc, în ultimele decenii, vreun alt nume care să fi dat, în poezia noastră, sentimentul acut că pune la cale o lume. Nu un artefact, nu o butaforie, nu un terariu. O lume. " Cosmin Ciotloș
„Îmi imaginez ca așa ar trebui să arate jurnalul unei ființe extraterestre (orice ființă extraterestră este o ființă din viitor) venite să ia contact cu umanitatea, cu legile ei de funcționare, cu limbajul, cu emoția.
Asimilîndule în propria structură în timp ce le studiază. E o forța care traversează tot acest discurs, dar ea nu vine din siguranță (care nu există).
Cîta siguranță să găsești la marginea prăpastiei!? Să ne bucurăm de această carte de poezie a Ruxandrei Novac cu atît mai mult cu cît revenirea se produce după o pauză atît de lungă. Alwarda este o istorie a fragilității." Dmitri Miticov
„Ruxandra Novac a marcat poezia din anii 2000. Revenirea ei după 17 ani este cel mai așteptat come back din poezia română contemporană. Și ce revenire! E mai curând o reinventare, o nouă viață, un nou nivel cu toate armele reîncărcate. Alwarda desenează o mișcare continuă pe hartă între deșertul postindustrial din Detroit, luminile stinse din București și Marea Nordului. O călătorie transnațională, plutind pe deasupra granițelor lichide, care coregrafiază «semnele obscure» ale unui organism afectat de jet lag, suspendat întro stază desincronizată cu timpul interior. Dar care, ca un ceas atomic, arată ora exactă în poezia de acum." Mihai Iovănel
Ruxandra Novac (n. 1980, la Fagaraș). Considerată astăzi unul dintre vârfurile de lance ale grupării „Fracturi", care a dominat producția literară a anilor 2000, Ruxandra Novac a început să scrie poezii în perioada liceului. A debutat public la Cenaclul „Interval" din Brașov, în 1997.
Ruxandra Novac a absolvit Facultatea de Litere a Universității din București și a debutat în volum cu ecograffiti. poeme pedagogice. steaguri pe turnuri (Editura Vinea, 2003; ediția a IIa, 2005). În 2018, cartea a fost reeditată de Editura Tracus Arte. Textele ei au fost incluse în diferite antologii din România și din străinătate – Generația 2000, Poezia antiutopică, Instruktia dlea pobega (Moldova), The Vanishing Point that Whistles (SUA), No longer Poetry (UK). Alwarda este prima sa carte scrisă după o lungă perioadă de „tăcere". În prezent, Ruxandra Novac trăiește în Germania.
74 pages, Paperback
First published October 1, 2020
16 people are currently reading
299 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 78 reviews
February 22, 2021
și poate dacă nu aș avea această perfectă teleghidare spre distrugere atunci poate, ar fi posibil să, cred că mi-ar plăcea să am din nou prieteni.
April 8, 2021
”Alwarda” este - în peisajul de la noi cu atât mai mult - un meteorit de carte.
Pentru început, țin să spun că pentru a priza cartea nu ai nevoie să fii la zi cu scena de poezie (deși n-ar fi stricat să auzi de așa-zisa poezie „postumană”, de la Gabi Eftimie încoace). Dacă asculți niscaiva noise sau techno experimental, ai deja deschiderea necesară pentru așa ceva.
În schimb, reprezintă un avantaj să fi asimilat cu adevărat principiile și sursele poeziei moderne, și nu doar, așa cum se întâmplă în școala românească, localizările edulcorate (Arghezi ca Baudelaire diluat cu alcooluri neaoșe ș.a.m.d.). Dacă ți-a plăcut cum se tripează ultimul Rimbaud pe la 1886 („Iluminațiile”), o să te poți apropia și de „Alwarda”, deși „dereglarea sistematică a simțurilor” se petrece aici într-un alt ritm, mai alert. Cu alte cuvinte, e absolut necesară deschiderea față de principiul „insolitării” - ceea ce era familiar devine (în)străin(at)...
Încă un avertisment... Unii oameni, mai ales de pe scena de poezie, o rețineau pe Ruxandra Novac din prima carte, „ecograffiti”, care o poezie mult mai imediată și mai ancorată în sociopoliticul vieții vizibile. Ea ajunsese aproape un simbol al unei generații ce s-a afirmat prin delimitarea gălăgioasă față de cei din generația anterioară, „postmoderniștii”, taxați pentru neasumarea până la ultimele consecințe a „coborârii poeziei în stradă” și pentru tendințele experimentale (suspectate, într-un context în care tinerii de-atunci se chinuiau prin cămine studențești insalubre, de „onanie”).
Dar Ruxandra Novac nu mai este aceeași. După „ecograffiti”, s-a mutat în Germania, unde a luat contact cu alte forme de muncă și alt mediu cultural, cu altă muzică și alt imaginar. Și, mai ales, alte substanțe. La nivel superficial, cartea se poate citi drept o serie de „bad trips”, descrise cât mai exact posibil, cu toate schimbările bruște de focalizare și la o temperatură greu de suportat. La următorul nivel, se întrevăd, printre gratiile limbajului (aici fac aluzie la alt rimbaldian, Paul Celan), situații psihice liminare, care declanșează întrebări de genul: „Cine vei fi mîine, cum o să ieși de aici? Ca un adolescent nesigur pe el, o formă rarefiată în echilibru, o mică bijuterie cu perle? O să mai ieși oare de aici?” (32 vaterland).
Așadar, pare mai plauzibilă ipoteza că miza Ruxandrei Novac a fost de data aceasta una mai degrabă terapeutică: dorința de a-și recăpăta un oarecare echilibru psihic extrăgându-și „din sistem” obsesiile nevrotice. De altfel, prin poemele acestea în proză sunt presărate nenumărate indicii în acest sens, totul e plin de conținut ce poate da de lucru psihanaliștilor, dar și schizanaliștilor (Deleuze și Guattari).
Astfel, se impune o anumită concluzie. În aparență, cartea e un tur de forță al unui experimentalism (intuitiv, fiindcă Ruxandra Novac nu dă semnale că ar fi preocupată expres de o tradiție anumită a poeziei moderne, construiește mai degrabă impresia unui, cum spune Dmitri Miticov, „jurnal al unei ființe extraterestre”), iar pe mine, ca persoană autistă, mă delectează nespus ce se întâmplă aici la nivel poetic, de limbaj.
Pe de altă parte însă, dacă rezonezi câtuși de puțin cu textele, și nu ți se par doar niște aberații ermetice, îți pot induce ele însele o stare liminară. Prima dată am citit dintr-o suflare textele, tocmai ca să nu zăbovesc prea mult asupra unor imagini care ți se strecoară pe sub piele - dacă te-a făcut vreodată numai expresia aceasta în sine să te simți inconfortabil(ă), cartea s-ar putea să aibă efectul unui film horror vizionat fix înainte de culcare. Nu glumesc - citită cu minimă atenție, e de o intensitate care îți poate face rău. Eu am avut norocul unui singur simptom - m-am forțat să citesc imediat după aceea un alt volum de poezie și n-a „intrat”, mi s-a părut prea lipsit de miez.
Pentru început, țin să spun că pentru a priza cartea nu ai nevoie să fii la zi cu scena de poezie (deși n-ar fi stricat să auzi de așa-zisa poezie „postumană”, de la Gabi Eftimie încoace). Dacă asculți niscaiva noise sau techno experimental, ai deja deschiderea necesară pentru așa ceva.
În schimb, reprezintă un avantaj să fi asimilat cu adevărat principiile și sursele poeziei moderne, și nu doar, așa cum se întâmplă în școala românească, localizările edulcorate (Arghezi ca Baudelaire diluat cu alcooluri neaoșe ș.a.m.d.). Dacă ți-a plăcut cum se tripează ultimul Rimbaud pe la 1886 („Iluminațiile”), o să te poți apropia și de „Alwarda”, deși „dereglarea sistematică a simțurilor” se petrece aici într-un alt ritm, mai alert. Cu alte cuvinte, e absolut necesară deschiderea față de principiul „insolitării” - ceea ce era familiar devine (în)străin(at)...
Încă un avertisment... Unii oameni, mai ales de pe scena de poezie, o rețineau pe Ruxandra Novac din prima carte, „ecograffiti”, care o poezie mult mai imediată și mai ancorată în sociopoliticul vieții vizibile. Ea ajunsese aproape un simbol al unei generații ce s-a afirmat prin delimitarea gălăgioasă față de cei din generația anterioară, „postmoderniștii”, taxați pentru neasumarea până la ultimele consecințe a „coborârii poeziei în stradă” și pentru tendințele experimentale (suspectate, într-un context în care tinerii de-atunci se chinuiau prin cămine studențești insalubre, de „onanie”).
Dar Ruxandra Novac nu mai este aceeași. După „ecograffiti”, s-a mutat în Germania, unde a luat contact cu alte forme de muncă și alt mediu cultural, cu altă muzică și alt imaginar. Și, mai ales, alte substanțe. La nivel superficial, cartea se poate citi drept o serie de „bad trips”, descrise cât mai exact posibil, cu toate schimbările bruște de focalizare și la o temperatură greu de suportat. La următorul nivel, se întrevăd, printre gratiile limbajului (aici fac aluzie la alt rimbaldian, Paul Celan), situații psihice liminare, care declanșează întrebări de genul: „Cine vei fi mîine, cum o să ieși de aici? Ca un adolescent nesigur pe el, o formă rarefiată în echilibru, o mică bijuterie cu perle? O să mai ieși oare de aici?” (32 vaterland).
Așadar, pare mai plauzibilă ipoteza că miza Ruxandrei Novac a fost de data aceasta una mai degrabă terapeutică: dorința de a-și recăpăta un oarecare echilibru psihic extrăgându-și „din sistem” obsesiile nevrotice. De altfel, prin poemele acestea în proză sunt presărate nenumărate indicii în acest sens, totul e plin de conținut ce poate da de lucru psihanaliștilor, dar și schizanaliștilor (Deleuze și Guattari).
Astfel, se impune o anumită concluzie. În aparență, cartea e un tur de forță al unui experimentalism (intuitiv, fiindcă Ruxandra Novac nu dă semnale că ar fi preocupată expres de o tradiție anumită a poeziei moderne, construiește mai degrabă impresia unui, cum spune Dmitri Miticov, „jurnal al unei ființe extraterestre”), iar pe mine, ca persoană autistă, mă delectează nespus ce se întâmplă aici la nivel poetic, de limbaj.
Pe de altă parte însă, dacă rezonezi câtuși de puțin cu textele, și nu ți se par doar niște aberații ermetice, îți pot induce ele însele o stare liminară. Prima dată am citit dintr-o suflare textele, tocmai ca să nu zăbovesc prea mult asupra unor imagini care ți se strecoară pe sub piele - dacă te-a făcut vreodată numai expresia aceasta în sine să te simți inconfortabil(ă), cartea s-ar putea să aibă efectul unui film horror vizionat fix înainte de culcare. Nu glumesc - citită cu minimă atenție, e de o intensitate care îți poate face rău. Eu am avut norocul unui singur simptom - m-am forțat să citesc imediat după aceea un alt volum de poezie și n-a „intrat”, mi s-a părut prea lipsit de miez.
April 13, 2021
”Durerea te face real, despre asta a fost vorba întotdeauna. Împotriva istoriei personale și a cooperării tale, cel mai inutil lucru dintre toate.
Și dacă nici ea atunci cine, dar cine mai vrea și asta.
Totul e inundat, nu e ploaia bună, nici lacul din cosmos, dar e și ea o ploaie, și te duce și îți rupe inima.”
Și dacă nici ea atunci cine, dar cine mai vrea și asta.
Totul e inundat, nu e ploaia bună, nici lacul din cosmos, dar e și ea o ploaie, și te duce și îți rupe inima.”
December 7, 2022
Alwarda se citește ca un tur printr-o galerie de tablouri abstracte. Pe unele le înțelegi (sau crezi că le-ai înțeles), pe altele nu, dar la final îți zici că a meritat. Time is never wasted on beauty.
14
Cu privirea diluată de ultimele resturi ale adolescenței. Lumea a fost creată prin muzică, ți se spune, ar putea să fi rămas ceva din asta sau e doar o infirmitate. Sau o traiectorie secretă, un fir electric îngropat în construcție. Am vrut să văd frumusețea lumii, am văzut reziduurile ei ascunse pe autostrăzile negre, tăind harta ca în vise. Oprindu-se în punctele roșii, unde se întâmplă lucruri dubioase, care te fac să înnebunești. Reziduurile vestului, orașele magnetice, schimbându-se de la oră la oră, în lumină, sub grație. A durat puțin pînă să devină familiar, până să se distrugă cu totul. Apoi sub luna plină, vorbind fără șir, coborînd prin evenimente familiale, distorsionate de ură. Ură scursă prin sateliți, scuipată în aer, statică, nu fluidă, prăbușită în oase. Un fir subteran, cel care te leagă, o buclă nesfârșită. Te gândești cum tot ce e bun se întîmplă în spatele unei uși închise, înaintezi prin aer, cu ochii lichizi, terorizați de lumină.
55
A fost o călătorie și asta, chinuită ca toate celelalte, o invazie, un raid, dar pentru oamenii tăcuți, închiși în ei, e aproape o minune că s-a întîmplat și așa.
14
Cu privirea diluată de ultimele resturi ale adolescenței. Lumea a fost creată prin muzică, ți se spune, ar putea să fi rămas ceva din asta sau e doar o infirmitate. Sau o traiectorie secretă, un fir electric îngropat în construcție. Am vrut să văd frumusețea lumii, am văzut reziduurile ei ascunse pe autostrăzile negre, tăind harta ca în vise. Oprindu-se în punctele roșii, unde se întâmplă lucruri dubioase, care te fac să înnebunești. Reziduurile vestului, orașele magnetice, schimbându-se de la oră la oră, în lumină, sub grație. A durat puțin pînă să devină familiar, până să se distrugă cu totul. Apoi sub luna plină, vorbind fără șir, coborînd prin evenimente familiale, distorsionate de ură. Ură scursă prin sateliți, scuipată în aer, statică, nu fluidă, prăbușită în oase. Un fir subteran, cel care te leagă, o buclă nesfârșită. Te gândești cum tot ce e bun se întîmplă în spatele unei uși închise, înaintezi prin aer, cu ochii lichizi, terorizați de lumină.
55
A fost o călătorie și asta, chinuită ca toate celelalte, o invazie, un raid, dar pentru oamenii tăcuți, închiși în ei, e aproape o minune că s-a întîmplat și așa.
October 18, 2021
jet lag is a lifestyle.
derivări nesfârşite (42.)
reflexe, pelicule, straturi.
turism de catastrofe.
autodistrugere.
and more.
derivări nesfârşite (42.)
reflexe, pelicule, straturi.
turism de catastrofe.
autodistrugere.
and more.
January 13, 2021
Nu, imi pare rău! Rămân la altă poezie, la Nichita, Arghezi, Sorescu, Topârceanu, Pillat, etc, etc, etc...
Prea puțin timpul si prea multe cărțile
Prea puțin timpul si prea multe cărțile
February 19, 2022
very trippy si canta a depresie on meds & under substances; percepții distorsionate, parcă mă plimb într-un coșmar; prea puțină lumină, prea mult obscur; I get your vibe, but I don't like it
Mi-au plăcut unele texte, de exemplu:
„46
Nuferi galbeni – culoarea nebuniei se spune. Uneori există aceste arcuri care transportă oamenii în alte vîrste, persoane foarte diferite de noi ar spune că este o reparație, că li se mai dă o șansă. Dar arăți atît de altfel uneori și privirea ta nu mai e a ta.
Emoție necunoscută, unde te duce ea. Se spune că e un limbaj anume, dar e o rețea de ace. Se spune că e ca o pictură, și chiar este, o porți peste tot. Valuri peste valuri peste inimă, te întorc din drum, micul rac și-a găsit hrana într-un colț de perete și te chinuie.“
„48
Dar te urăși, și nimeni nu își poate lua forța. Inventezi un limbaj dublu care să o conțină. Depășește acest limbaj, du-l mai departe. Shdjddjddk. Scufundă-te cu el, redublează-l. Transformă-l în inversul lui. Nimic nu rămâne la fel. Nu mai e limba oamenilor, e a animalelor, a mineralelor care se izbesc unele de altele, a obiectelor sparte de vînt. Nu mai e o casă, s-a transformat în toate casele în care ai stat vreodată și apoi a explodat.
Ai depășit panica, prima dintre toate, cea mai greu de explodat. Că vei fi schimbat pentru oricine altcineva, că ai fost deja schimbat fără să știi. Vine de departe, acum a ajuns, e cu tine. E bine acum că știi – nu, nu e bine.
Lichidele corpului au dispărut, totul e net. Lichidele lumii sînt după o perdea de mercur. Nu mai poți ajunge la ele.
Viața se îmbunătățește, se calmează. Ești impur, în sfârșit. Ai lucrat cu sufletul tău și el a fost distrus.“
Mi-au plăcut unele texte, de exemplu:
„46
Nuferi galbeni – culoarea nebuniei se spune. Uneori există aceste arcuri care transportă oamenii în alte vîrste, persoane foarte diferite de noi ar spune că este o reparație, că li se mai dă o șansă. Dar arăți atît de altfel uneori și privirea ta nu mai e a ta.
Emoție necunoscută, unde te duce ea. Se spune că e un limbaj anume, dar e o rețea de ace. Se spune că e ca o pictură, și chiar este, o porți peste tot. Valuri peste valuri peste inimă, te întorc din drum, micul rac și-a găsit hrana într-un colț de perete și te chinuie.“
„48
Dar te urăși, și nimeni nu își poate lua forța. Inventezi un limbaj dublu care să o conțină. Depășește acest limbaj, du-l mai departe. Shdjddjddk. Scufundă-te cu el, redublează-l. Transformă-l în inversul lui. Nimic nu rămâne la fel. Nu mai e limba oamenilor, e a animalelor, a mineralelor care se izbesc unele de altele, a obiectelor sparte de vînt. Nu mai e o casă, s-a transformat în toate casele în care ai stat vreodată și apoi a explodat.
Ai depășit panica, prima dintre toate, cea mai greu de explodat. Că vei fi schimbat pentru oricine altcineva, că ai fost deja schimbat fără să știi. Vine de departe, acum a ajuns, e cu tine. E bine acum că știi – nu, nu e bine.
Lichidele corpului au dispărut, totul e net. Lichidele lumii sînt după o perdea de mercur. Nu mai poți ajunge la ele.
Viața se îmbunătățește, se calmează. Ești impur, în sfârșit. Ai lucrat cu sufletul tău și el a fost distrus.“
July 22, 2022
white noise sau când n-ai nimic de spus dar vrei să scoți o carte and you're trying too hard.
February 22, 2021
„Orașul iradiază, împrăștie lumină, pădurea intră în mare. Am stabilit ce avem în comun:
ura de sine
animalele
părul blond decolorat mizerabil
buclele la marginea șoselelor
șoselele de fapt, spălate cu perhidrol, acoperite cu piele
lunile de dispariție
mecanismele utile pentru că te duc departe
și abandonate acolo, devenite rugină.
La cîțiva ani după maturitate am înțeles că vom avea
întotdeauna o sensibilitate modernă,
cu obiecte care lovesc și unifică,
cu pielea atît de permeabilă.„
ura de sine
animalele
părul blond decolorat mizerabil
buclele la marginea șoselelor
șoselele de fapt, spălate cu perhidrol, acoperite cu piele
lunile de dispariție
mecanismele utile pentru că te duc departe
și abandonate acolo, devenite rugină.
La cîțiva ani după maturitate am înțeles că vom avea
întotdeauna o sensibilitate modernă,
cu obiecte care lovesc și unifică,
cu pielea atît de permeabilă.„
April 20, 2021
Primele texte m-au entuziasmat, am descoperit o limbă nouă, o lume nouă, m-au transportat, așa cum aștept să facă poezia. Apoi au devenit repetitive și le-am pierdut sensul.
April 5, 2021
Pubertate în cap. Distrugere în corp. Hărți necunoscute. Substanțe care nu funcționează. Modalități care se pierd. Toate cîte sînt, și care nu merg.
June 26, 2021
Ruxandra Novac trasează pe foaie harta călătoriilor care ar trebui să reprezinte frumosul, de data asta negăsit de ea. descrierile apocaliptice și lumea deconstruită de poetă în care totul este blurry și trist mi-a adus aminte de piesa "I know the end" de la Phoebe Bridgers. o lectură interesantă, dar una cu care din păcate nu m-am putut conecta destul. apreciez scrierea și modul în care a prezentat lumea și imaginea orașelor care poartă numele aproape fiecărui text.
April 10, 2021
Pe pielea vînătă de la încheietura mîinii, apoi în spatele genunchiului, la gît unde începe părul (și se simte cel mai tare), forță calculată precis, o bară de metal suspendată deasupra canalelor, și ce face ea, ea ucide apa, pune limitele, te leagă de ea pentru totdeauna, fără să știi.
Devin tot mai entuziasmată atunci când încep un nou volum de poezie. Nici nu pot spune dacă mi-au plăcut sau nu poeziile, parcă mă bucur de ele indiferent. Fie că mă șochează sau mă liniștesc, că înțeleg sa nu ce vrea să transmită sau îmi vine să tot recitesc la nesfârșit unele versuri, sunt sentimente faine.
Devin tot mai entuziasmată atunci când încep un nou volum de poezie. Nici nu pot spune dacă mi-au plăcut sau nu poeziile, parcă mă bucur de ele indiferent. Fie că mă șochează sau mă liniștesc, că înțeleg sa nu ce vrea să transmită sau îmi vine să tot recitesc la nesfârșit unele versuri, sunt sentimente faine.
December 9, 2020
trust the hype
August 23, 2025
dacă ar trebui să păstrez un singur volum de poezie din lume, ar fi alwarda. nu din construcții, nu din transcendență, ci din sacrificiu de sine. nu știu pe nimeni care să se mai fi tăiat atât de adânc & să ne lase să bem.
https://flwr-poetix.ro/r-novac-panter...
https://flwr-poetix.ro/r-novac-panter...
January 12, 2021
Limbaj, alienare, imagini cu impact, fragmente de biografie, o călătorie mai degrabă interioară care se petrece în diferite zone ale unei lumi abrutizate, din care totuși nu lipsește frumusețea.
December 27, 2021
https://youtu.be/aTkGKW168ZQ
Noaptea lucrează acum în tine, e activă cum ți s-a spus, și totul e făcut ca să te ajute. A fost o călătorie și asta, chinuită ca toate celelalte, o invazie, un raid, dar pentru oamenii tăcuți, închiși în ei, e aproape o minune că s-a întâmplat și așa.
Noaptea lucrează acum în tine, e activă cum ți s-a spus, și totul e făcut ca să te ajute. A fost o călătorie și asta, chinuită ca toate celelalte, o invazie, un raid, dar pentru oamenii tăcuți, închiși în ei, e aproape o minune că s-a întâmplat și așa.
April 2, 2022
toate poemele ei parcă sunt scrise de mine, au personalitatea mea, pesemne ca eu și Ruxandra Novac avem o personalitate foarte asemănătoare, de asta merită 5 stele.
***
20
Care e culoarea ta preferată? Ce iti place să faci? Care sint lucrurile care te fac atent? Pårul ud al femeilor, pielea, unele substante. Ce vezi dacă inchizi ochi
Moschei arse de soare, iarba sub păcură, baraje spulberate sub forta lichida, oraşe luminate noaptea cind dispare arhitectura și lucrează neoanele, corpuri supuse somnului, chimie, dominare prin chimie.
Ce te intristează cel mai mult? Acum sau vreodată Acum lumina asta proastă, solidă, care cade peste plante, peste lucrurile din casă, e oribil. As putea să o ating, e lumina de după-amiază, putine lucruri sint mai triste, mai lipsite de speranţă.
Ce ti-a plăcut in ultimele zile, în ultimele nopți? Marea seto, căprioarele, statuile medievale, reprezentárile religioase, praful lor chinuit, anumite lucruri care se repetă. Cind am mincat zăpadă dimineata, pe munte. Somnul uşor de la jetlag şi somnul greu de la chimie, corpurile sedate, acel mod asiatic de a atinge ochii, de a tăia adinc, dintr-o miscare.
Ce nu este de partea ta? Oamenii buni, siniştri, cei care manevrează structurile, cei care vad mai departe. Familiile, dar nu este decit o nevroză, cel care te trezesc inainte să plece, cei care persisti, cei care citesc semnalele si se orientează dupá ele. Cei obstinați, cei care nu şi pierd increderea. E ceva innascut să nu iti pierzi increderea, innäscut şi apoi intreținut de figuri galbene de ceară denumite comunitate, pentru noi nu se mai poate face nimic. Doar prafuri, o destinatie necunoscută, in spate o autostradă, unde ești tu, unde nu exista incredere, ochii injectați, fata arsă de soare, muşchii pregătiți, zimbetul rau, in spate o autostrada lichidă, săpată direct in ocean.
***
20
Care e culoarea ta preferată? Ce iti place să faci? Care sint lucrurile care te fac atent? Pårul ud al femeilor, pielea, unele substante. Ce vezi dacă inchizi ochi
Moschei arse de soare, iarba sub păcură, baraje spulberate sub forta lichida, oraşe luminate noaptea cind dispare arhitectura și lucrează neoanele, corpuri supuse somnului, chimie, dominare prin chimie.
Ce te intristează cel mai mult? Acum sau vreodată Acum lumina asta proastă, solidă, care cade peste plante, peste lucrurile din casă, e oribil. As putea să o ating, e lumina de după-amiază, putine lucruri sint mai triste, mai lipsite de speranţă.
Ce ti-a plăcut in ultimele zile, în ultimele nopți? Marea seto, căprioarele, statuile medievale, reprezentárile religioase, praful lor chinuit, anumite lucruri care se repetă. Cind am mincat zăpadă dimineata, pe munte. Somnul uşor de la jetlag şi somnul greu de la chimie, corpurile sedate, acel mod asiatic de a atinge ochii, de a tăia adinc, dintr-o miscare.
Ce nu este de partea ta? Oamenii buni, siniştri, cei care manevrează structurile, cei care vad mai departe. Familiile, dar nu este decit o nevroză, cel care te trezesc inainte să plece, cei care persisti, cei care citesc semnalele si se orientează dupá ele. Cei obstinați, cei care nu şi pierd increderea. E ceva innascut să nu iti pierzi increderea, innäscut şi apoi intreținut de figuri galbene de ceară denumite comunitate, pentru noi nu se mai poate face nimic. Doar prafuri, o destinatie necunoscută, in spate o autostradă, unde ești tu, unde nu exista incredere, ochii injectați, fata arsă de soare, muşchii pregătiți, zimbetul rau, in spate o autostrada lichidă, săpată direct in ocean.
Read
November 16, 2020“Mă gîndesc la cerul violet sfîşietor, al pământurilor virgine și al oraşelor haotice, zdrobite de chimie. În afara lor, cele obişnuite, oraşele care se repară, foarte încet, și care nu contează pentru nimeni. Sînt atîtea grade între cald şi rece, trebuie să îl găseşti pe cel precis, al tău, toată viața ta depinde de asta.”
January 9, 2022
este ca o navă spațială ce m-a dus în lumea lucrului ilustru și al unui dark edge al minții mele, pentru că după am scris o jumătate de oră doar poezii sumbre, despre opium in sângele meu, legat de hemoglobina ce iese prin pupile, pana la o moarte sumbra realizata de modul în care mi-as arde, constant, în fiecare seară la ora 02:56 pielea din spatele genunchilor. a fost o piatră destul de grea, nu e ușor de digerat, dar dacă nu ești foarte lucid (ca in cazul meu, nu am dormit azi-noapte și am băut o sticlă de lambrusco) te trage "in the dark side" a mintii tale și a sentimentelor pe care le ai, unde durerea te macină mai tare de stomac ca niciodată, lacrimile iti ard degetele ce tasteaza de zor, de gestul de anxietate în care te scarpini subtil in partea dreapta a bărbiei peste coșul pe care ar fi trebuit sa îl storci în urma cu câteva zile.
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 1, 2021
spleen contemporan
anxietate și forță
o lume în sine
makes you wanna read more
makes you wanna write
dislocată spațial- în sf. și o carte de poezie care are loc prin Europa
fără a se raporta la axa plecat/rămas, dor-nostalgie/speranța începutului
e peste tot, o maturizare însingurată
cum sunt toate maturizările
lonely și doomed
m-am conectat
la lumea poetelor care au joburi și vieți reale
și care își trăiesc și dezvoltă prin scris viețiile interioare
călătoriile din carte sunt doar deplasări
harta emoțională e trasată de reveniri, repetiții
din, din, din
merci
anxietate și forță
o lume în sine
makes you wanna read more
makes you wanna write
dislocată spațial- în sf. și o carte de poezie care are loc prin Europa
fără a se raporta la axa plecat/rămas, dor-nostalgie/speranța începutului
e peste tot, o maturizare însingurată
cum sunt toate maturizările
lonely și doomed
m-am conectat
la lumea poetelor care au joburi și vieți reale
și care își trăiesc și dezvoltă prin scris viețiile interioare
călătoriile din carte sunt doar deplasări
harta emoțională e trasată de reveniri, repetiții
din, din, din
merci
March 17, 2021
Prea contemporan-experimentală pentru gusturile mele.
July 24, 2022
în loc de review sau de un poem citat, na un fragment dintr-o conversație cu a.t. despre alwarda.
[14:15, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Ideea e: chiar daca nu e pe gustul tau, chiar daca nu iti va plăcea, e un volum provocator care iti da mindfuck.
[14:16, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Iar pentru un tânăr poet, e un monstru simpatic si necesar. O formula prin care ar merita trecut, pentru a vedea: se potrivește ceva cu stilul meu? Care este stilul?
[14:20, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Personal, e de max 3 stele ca volum, cu multe poeme meh, cu câteva bombe și tot atâtea implozii. Are dreptate Cosmin care zice pe coperta ca e o lume acolo. Depinde totuși cat de mult iti place sa traiesti in Matrix. Eu una nu m-am simtit asa de apropiata de ea.
[14:21, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Totuși, inteleg de ce unora li s-ar putea părea manual de poezie buna.
[14:22, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Din nou, daca nu o sa iti placa, macar te va intriga si te va intreba cate ceva despre cum scrii tu poezie. Ceea ce este o recomandare cu mult mai buna, zic eu, decat “mi-a placut că are imagini frumoase”
[14:15, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Ideea e: chiar daca nu e pe gustul tau, chiar daca nu iti va plăcea, e un volum provocator care iti da mindfuck.
[14:16, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Iar pentru un tânăr poet, e un monstru simpatic si necesar. O formula prin care ar merita trecut, pentru a vedea: se potrivește ceva cu stilul meu? Care este stilul?
[14:20, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Personal, e de max 3 stele ca volum, cu multe poeme meh, cu câteva bombe și tot atâtea implozii. Are dreptate Cosmin care zice pe coperta ca e o lume acolo. Depinde totuși cat de mult iti place sa traiesti in Matrix. Eu una nu m-am simtit asa de apropiata de ea.
[14:21, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Totuși, inteleg de ce unora li s-ar putea părea manual de poezie buna.
[14:22, 23.07.2022] Lavinia-Alexandra: Din nou, daca nu o sa iti placa, macar te va intriga si te va intreba cate ceva despre cum scrii tu poezie. Ceea ce este o recomandare cu mult mai buna, zic eu, decat “mi-a placut că are imagini frumoase”
March 19, 2021
Ai depășit panica, prima dintre toate, cea mai greu de explodat. Că vei fi schimbat pentru oricine altcineva, că ai fost deja schimbat fără să știi. Vine de departe, acum a ajuns, e cu tine. E bine acum că știi- nu, nu e bine.
Lichidele corpului au dispărut, totul e net. Lichidele lumii sînt după o perdea de mercur. Nu mai poți ajunge la ele.
Viața se îmbunătățește, se calmează. Ești impur, în sfîrșit. Ai lucrat cu sufletul tău și el a fost distrus.
Lichidele corpului au dispărut, totul e net. Lichidele lumii sînt după o perdea de mercur. Nu mai poți ajunge la ele.
Viața se îmbunătățește, se calmează. Ești impur, în sfîrșit. Ai lucrat cu sufletul tău și el a fost distrus.
March 15, 2021
"Distrugerea mică și distrugerea adultă. Geometriile ei și estetica ei sau animalele rănite în spate. Durerea te face real, dar la sfârșit nici nu o mai știi, nu mai există"
Un volum ce poate fi citit și ca poezie și ca proză, o carte ce frizează granița realului. Este o calătorie în partea fantastică a lumii, dar care, din păcate, este nu doar imaginație ci și realitate.
Un volum ce poate fi citit și ca poezie și ca proză, o carte ce frizează granița realului. Este o calătorie în partea fantastică a lumii, dar care, din păcate, este nu doar imaginație ci și realitate.
June 7, 2021
Ce te întristează cel mai mult? Acum sau vreodată? Acum, lumina asta proastă, solidă, care cade peste plante, peste lucrurile din casa, e oribil. Aș putea să o ating, e lumina de după-amiază, puține lucruri sînt mai triste, mai lipsite de speranță.
January 22, 2022
eu nu prea vad acest volum ca un volum de poezie, ci ca pe un roman poetic unde se contureaza o lume usor post-apocaliptica, cu conexiuni, cu tuburi, fluorescente si altele, o calatorie de la un cap la altul pe Pamant unde totul este poluat, tubat, cipat, plin de fire.
September 27, 2025
„Oraşul iradiază, împrăştie lumină, pădurea intră în mare. Am stabilit ce avem în comun:
ura de sine
animalele
părul blond decolorat mizerabil
buclele la marginea şoselelor
şoselele de fapt, spălate cu perhidrol, acoperite cu piele
lunile de dispariţie
mecanismele utile pentru că te duc departe
și abandonate acolo, devenite rugină.
La cîţiva ani după maturitate am înţeles că vom avea
întotdeauna o sensibilitate modernă,
cu obiecte care lovesc și unifică,
cu pielea atît de permeabilă.”
ura de sine
animalele
părul blond decolorat mizerabil
buclele la marginea şoselelor
şoselele de fapt, spălate cu perhidrol, acoperite cu piele
lunile de dispariţie
mecanismele utile pentru că te duc departe
și abandonate acolo, devenite rugină.
La cîţiva ani după maturitate am înţeles că vom avea
întotdeauna o sensibilitate modernă,
cu obiecte care lovesc și unifică,
cu pielea atît de permeabilă.”
March 20, 2022
2.5
Poezia contemporană nu-i pentru mine. :(
Poezia contemporană nu-i pentru mine. :(
Displaying 1 - 30 of 78 reviews