Despre destin

by Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu

Un dialog (teoretic și confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor

Despre roata destinului, urzeala sorții și chipurile neașteptate ale ursitei se vorbește și se scrie de când lumea. Vechi și noi, culturile și civilizațiile dau înțelesuri tulburător-obscure acestor forțe nevăzute care par să conducă din umbră viețile oame­nilor. Ce este, până la urmă, destinul? O zeitate legată la ochi? Libertatea omului de a-și asuma propriile fapte și decizii? Voia lui Dumnezeu? Fatalitatea?

Zece scrisori schimbate cu eleganța și firescul unei prietenii intelectuale vechi de peste patruzeci de ani, pline de reflecții, umor, experiențe personale și culturale, un turnir modern al ideilor în care se confruntă două concepții despre destinul omului. Un epistolar despre soartă și sorți care se citește pe nerăsuflate.

Genres: Philosophy, Nonfiction

248 pages, Hardcover

First published November 1, 2020

About the author

Gabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.

După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.

Reviews

[Sebastian · Rating 4 out of 5]

3,5*ish
Cartea are, de fapt, 2 parti. Prima parte care constituie, in fapt, cartea propriu zisa reprezinta un schimb de scrisori pe tema destinului intre cei doi autori, iar cea de-a doua parte este alcatuita din mai multe articole publicate de Andrei Plesu in Dilema Veche, in care analizeaza, evident, tot destinul.
Mi-a facut placere sa citesc acest schimb, dintre cei doi, avand impresia, tot timpul, ca asist la o discutie a celor doi intr-o cafenea.
Probabil ca acest lucru reprezinta si un plus si un minus pentru ca daca vrei sa citesti aceasta carte asteptandu-te sa gasesti o analiza exhaustiva a temei "destinului" vei fi putin dezamagit.
Cred ca incercarea celor doi se vrea sa fie un aperitiv care sa te indemne sa cauti mai mult, pentru ca, cel mai probabil, nu vei gasi un raspuns definitiv la intrebarea daca exista sau nu destin, dar nu raspunsul este important, ci aceasta cautare! Exista, de altfel, si o vasta bibliografie la sfarsitul volumului, tocmai in acest scop.
Interesant este, din punctul meu de vedere, ca am rezonat cu argumentele aduse de Gabriel Liiceanu (dintr-o perspectiva mai degraba empirico/laica), dar am aderat, la final, concluziei lui Andrei Plesu (argumentele sale avand o tenta mistico/religioasa).
Din pacate lipsesc, aproape in totalitate, referiri la descoperirile din neurostiinte sau fizica teoretica ce au un impact clar asupra oricarei analize facute "destinului". De aceea las aici acest articol care mi se pare o buna completare: https://www.theguardian.com/news/2021...

In final, in cazul in care nu sunteti hotarati daca aceasta carte e pentru voi sau nu, un bun preview il reprezinta si acest episod din emisiunea "Garantat 100%" in care cei doi autori isi continua dezbaterea: https://www.youtube.com/watch?v=XBdC_...

[Dealulcudor · Rating 2 out of 5]

Din păcate, deși pe Pleșu și Liiceanu îi urmărescu cu mare interes de fiecare dată cînd am ocazia, această carte reprezintă, din punctul meu de vedere, o modalitate a editurii de a trece peste un an de criză. Această senzația m-a urmărit pe întreg parcursul cărții. Dialogul nu merge niciodată prea departe ca nu cumva să îi fugărească pe cei neinițiați, însă sînt suficiente neologisme și referințe critice interesante încît să incite publicul de nișă. La toate acestea se adaugă numele de pe copertă și, desigur, imaginea cu cei doi surprinși într-o ipostază nu tocmai inspirată.

[Brad Beniamin · Rating 5 out of 5]

Ce este Destinul?
"Destinul ca necesitate narativă"
"Destinul ca țesătură"
Destinul ca stil de viață marcat de o interogativitate continuă cu un "legato" între gând și viața proprie ?¿

Nu știm ce este sau care ne este destinul (și e bine!!) totuși prin dialogul celor doi amici cu diferențe majore de perspectivă, iar mai apoi prin însemnările lui Pleșu, ne sunt date niște frumos-modelate puncte de sprijin în aiest subiect și mai ales, o seamă de lovituri letale în ignoranța de zi cu zi.

"Eu mă proiectez pe mine "bătând", ca la săritura în lungime, pe pragul unei posibilități care a fost deja realizată, într-un mod exemplar, de un înaintaș al meu. Făcând astfel, cel ce-a ales și care s-a hotărât către o direcție de existență precedentă își alege, (spune Heidegger), eroul. Eroul, prin care cineva se transmite / se destinează lui însuși." G.L

Pentru mine, felul în care Pleșu își încheie fiecare intervenție. Cum fiecare cuvânt înainte de concluzie e spus cu scopul de a construi și nu oricum și nu orice. Ceva pe gustul meu. Precis scrie pentru mine oacheșul...

[Vlad Pîrvu · Rating 3 out of 5]

Un dialog incitant și pe alocuri amuzant între doi prieteni pe cât de buni, pe atât de diferiți. Experimentul este reușit și se înscrie cumva în registrul Dialogurilor de Duminică, dar la final mi-a lăsat impresia că nu își atinge potențialul maxim și că a fost conceput în grabă, în pofida dimensiunii tematice.

[Iulia · Rating 5 out of 5]

Destinată a-mi lumina lăuntrul tocmai în ceasul altei căutări după sensul destinului propriu. O bijuterie scrisă cu iubire și umor între acești doi minunați prieteni, care se întâmplă să fie și două somități ale culturii noastre. De mult nu m-am bucurat de o carte atât de sincer!
Mi-am regăsit ideile exprimate, mai bine decât a-și fi putut eu vreodată, despre Pronia Cerească. Pleșu e așa un bătrân...șugubăț

" Destinul e, prin urmare, " literatura" subiacenta a vieții noastre, "regia" ei ascunsă. Nu pre-determinare, nu teleghidaj orb, nu "conspirație" dușmănosaă împotriva libertații noastre, ci felul în care suntem "povestiți", nu " de o străină gură" ci, poate, de marele povestitor care a inventat povestea întregii lumi."- A.Pleșu
edit: Recunosc că aprecierea mea e foarte subiectivă și emoțională. Obiectiv, textul are o seamă de minusuri

[Prelipcean Eduard · Rating 4 out of 5]

Tind să cred că această carte cuprinde dialogul de care aveam nevoie. Îi urmăresc cu mare drag pe amândoi autori și le port un mare respect amândurora. Ceea ce vedeți aici e o serie de 10 scrisori, trimise între cei doi, într-o perioadă grea pentru toți (pandemie), scrisori ce au destinul ca subiect comun. Pe lângă cele 10 epistole, cartea cuprinde și o serie de articole adunate ale lui
Pleșu, desigur, pe același subiect. Ceea ce am apreciat și mi-a plăcut a fost faptul că s-a simțit că cei doi nu sunt de acord în unele privințe. Am găsit puncte de vedere interesante de la amândoi. Observ că multă lume spune despre cartea asta că este grăbită însă eu nu am simțit-o astfel. Am simțit că stau pe un fotoliu lângă cei doi, ascultându-le răspunsurile (ironice sometimes), bucurându-mă de prietenia lor. 4/5.

"Dar asta înseamă că nu suntem decât niște marionete agățate de corzile unui <

> cosmic. Nu ne mișcăm, suntem mișcați, nu avem o identitate, ci un <>, nu trăim, suntem trăiți. Greu de acceptat!"

"Voi reuşi oare să (te) conving că, odată nisipul scurs în partea de jos a clepsidrei, clepsidra nu mai trebuie întoarsă cu fundul în sus?"

[Claudia Șerbănescu · Rating 3 out of 5]

Volumul este în mod evident insuficient de bine închegat, cumva grăbit, deși scris în anul Pandemiei, în care timpul oricum stătea pe loc. Totuși, în a opta și a noua scrisoare am găsit idei interesante care pun pe gânduri.

[Alexandru Croitor · Rating 4 out of 5]

"Destinul e, prin urmare, „literatura" subiacentă a vieții noastre, „regia“ ei ascunsă. Nu predeterminare, nu teleghidaj orb, nu „conspirație“ duşmănoasă împotriva libertății noastre, ci felul în care suntem „povestiți“, nu „de o străină gură“, ci, poate, de marele povestitor care a inventat povestea întregii lumi."

"Despre destin" - un dialog epistolar la care te bucuri ca ai "participat", chiar dacă nu prea te-a lămurit. Prietenia lor, in ciuda diferențelor de gândire, e plăcut de urmărit, atât pentru tachinările ironice, cât și pentru depănarea nostalgică a amintirilor.

Pe lângă cele zece scrisori, se mai adaugă discuției și o serie de articole publicate de Andrei Pleșu prin Dilema Veche - mai multe referințe culturale plus niște nuanțări (determinism vs fatalism; rolul liberului arbitru în "destin"; divinitate și providență; ...)

Îmi place când găsesc o aranjare elegantă în cuvinte a unor idei pe care le împărtășesc - mai jos o abordare, în notă 'activă', a uimirii pauline. (O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu!)

Nu cred că e de acceptat nici pasivitatea epistemologică a unei anumite teologii „omagiale“. La orice întrebare complicată ți se servește, smerit, răspunsul: „E o taină! Nu e de nasul nostru, simple creaturi limitate, să înțelegem «căile Domnului»!" Aşa e! Dar asta trebuie, mai curând, să intensifice asaltul investigator, decât să-l adoarmă! Căci hotarele „tainei“ cresc benefic atunci când căutarea e intensă. Și cad în placiditatea ,„enigmei“ cochete când nimeni nu le forțează zidul.

[Irina Trancă · Rating 4 out of 5]

3 and 1/2 stars, actually

[Adriana Petre · Rating 5 out of 5]

Excepțională! Un duel intelectual de zile mari în "arena destinului".Autorii nu propun o rețetă existențială care să dizolve insomniile, dimpotrivă, pledează pentru căutarea neîntreruptă a destinului propriu.

[Sergiu S. Dobre · Rating 5 out of 5]

Cea mai buna carte citita de mine in ultima vreme! Se pare ca am inceput anul, livresc vorbind, sub cele mai bune auspicii! Daca ar fi sa fac o comparatie cu o inclestare pugilistica as zice ca avem de-a face cu un meci pentru centura WBA a destinului intre Cassius Clay (nu Muhammad Ali!) si Sugar Ray Leonard sau ceva de genul! Crestin fiind tin cu Plesu Leonard, bineinteles, insa nu pot sa nu admir profunzimea argumentelor pseudoateist0-pseudocrestine ale lui Clay Liiceanu! Ce m-a impresionat este ca la finalul meciului, Liiceanu il lasa pe Plesu, cu care combate necrutator pe parcursul intregii partide, ca simbol al prieteniei adevarate ce ii leaga de peste o jumatate de secol, sa-i administreze 14 upper-cuturi destinale, so to speak!
Dialogul epistolar intre cei doi intelectuali de marca se vrea un cantec de lebada literar avand in vedere ca, din pacate, ambii sunt la varsta senectutii. Oricum, la disparitia celor doi, in cultura romana se va casca, pentru o vreme negresit, un hau literar ce nu va fi umplut curand!
Am citit cartea in doua zile si acum imi pare rau! Am senzatia ca am inghitit pe nemestecate niste bucate alese pe care ar fi trebuit sa le rumeg ceva mai molcom! Si sa ma delectez cu ele a la longue!

[Deac Cosmin · Rating 4 out of 5]

Cartea este un dialog între doi filosofi români, Liiceanu și Pleșu, despre ideea de destin,ce înseamnă el, dacă există cu adevărat și cât din viața noastră este hotărât de noi sau de ceva din afară.


Pentru Gabriel Liiceanu, ideea de destin este strâns legată de libertate și responsabilitate. El insistă că fiecare individ își dă un destin prin felul în care trăiește, prin deciziile și sensurile pe care le conferă propriei existențe.
În viziunea lui, destinul nu este ceva care „ni se întâmplă”, ci ceva ce se construiește în interiorul limitelor date și vorbește adesea despre nevoia de autenticitate: de a trăi în acord cu sine și cu ceea ce crezi, nu după mode sau convenții.

Andrei Pleșu, deși împărtășește multe dintre ideile lui Liiceanu, pune accentul pe o altă dimensiune: inevitabilul. Pentru el, destinul este „alcătuirea inevitabilă a oricărei vieți”
El nu neagă libertatea, dar subliniază că aceasta nu poate fi înțeleasă decât în contextul unei ordini mai mari, adesea misterioase. Destinul nu este doar suma alegerilor noastre, ci și ceea ce ne depășește: întâlnirile, accidentele, conjuncturile istorice, momentele care par întâmplătoare, dar care dau sens ulterior vieții noastre.

În concluzie:dialogul dintre Pleșu și Liiceanu este interesant tocmai pentru că nu caută să decidă cine are dreptate, ci explorează cele două poziții.
Liiceanu reprezintă asumarea și libertatea, în timp ce Pleșu aduce echilibrul realismului și al misterului.

[Cristians. Sirb · Rating 4 out of 5]

A.P. - mai savuros. G.L. - mai provocator. Meritul mare al lui G.L. fiind acela că l-a scos pe A.P. din toropeală & lehamite.

[Luminita Teodorescu]

Invitație la lectură


Suntem produsul unui mediu social, determinat istoric de evenimente globale, mentalitate și moștenire culturală. Prin ele, primim o identitate odată cu intrarea noastră în lume. În fibra noastră stă genetic închisă istoria propriei familii, cu reușite, drame, împliniri, atitudini și viziune asupra vieții. Moștenim binele și răul, ca principii și ca evenimente văzute și trăite de alții. De aceea, putem spune că ne naștem "bogați", căci luăm tot ce ni se dă. Dar, ce facem cu această zestre? Aici intervine liberul arbitru pe care rațiunea ni-l lasă pentru a ne manifesta ca ființă autonomă, desprinsă dintr-un trunchi comun de determinări antropologice și sociale. Consider că de aici de noi depinde ce sens îi dăm vieții noastre; alegem cu discernămant binele sau răul, adevărul sau minciuna, frumusețea sau urâtul din această lume. Deciziile noastre ne șlefuiesc zi de zi fiecare fibră a trupului și minții, devenind în cele din urmă buni sau răi, autentici sau ipocriți, oameni frumos modelați moral și fizic, ori, dimpotrivă, schilodiți de tragediile timpului nostru care ne-au prefăcut în nemernici, ticăloși sau brute. Ce ne place să fim, acele alegeri facem. Suntem după înfățișarea propriilor principii de a ne forma ca individualitate distinctă a acestei lumi, după cum sunt structural alții care ne-au dat în lumină, dar mai ales după temeiul propriilor rațiuni modelatoare cu care ne primim viața în propriile mâini.

[Denisa · Rating 4 out of 5]

"Și acum: cum legăm toate astea de subiectul propriu-zis al "turnirului" nostru? Cum tratăm eventuala frustrare a cititorilor? Răspunsul meu ar fi că tocmai o "frustrare" benefică, provocatoare, neîngrădită, am vrut să obținem. Nu răspunsuri adormitoare, nu fasoane pedagogice, nu definiții de bibliotecă, bune de pus în raft, de îngropat în vreun tratat sau de pus la butonieră ca semn de competență filozofică ne-am dorit. Nu ne-am făcut iluzia că vom clarifica o dată pentru totdeauna problema destinului. Tot ce putem spera e să fi dirijat atenția fiecăruia spre sensul, rostul și ordinea vieții proprii și a lumii. Să dăm substanță și imbold întrebărilor pe care trebuie să ni le punem ca să nu trăim "în orb": cum să pricepem ceea ce ni se întâmplă, cum să domesticim hazardul, cum să ne modelăm limitele, cum să trecem prin și peste încercări de tot felul, cum să fim simultan luați prin surprindere de împrejurările vieții și să ni le asumăm calm și productiv. Nu ne-am propus să oferim un "rețetar" existențial care să dizolve insomniile, ci, dimpotrivă, să stimulăm o trezie dinamică, o ofensivă mentală hrănitoare, la egală distanță de resemnare și de fudulie. Căci, vorba cronicarului, nu e alta mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă... decât căutarea destinului propriu."

[Socrate · Rating 3 out of 5]

„Anii Păltinișului, fără ca pe atunci să fim neapărat conștienți de asta, evoluau pe un fundal pe care astăzi l‑aș numi unul de „nevroză” culturală. Cu Noica, deși era blândețea întruchipată, nu se prea glumea. Ca „unic monarh al imperiului filozofic” – cum îl va numi Mariana Șora în Epistolar –, care folosea „arme de pisică blândă cu gheare de leu”, Noica ne dedicase unor „destine de semizei” care aveau, desigur, exigențele lor. Asta când nu ne visa, îți amintești pesemne, „cai de curse”. Ambele fantasme mă fascinau. Mă sculam uneori dimineața la Păltiniș neștiind pentru care destin era preferabil să mă hotărăsc. Semizeu? Sau cal de curse? La primul mă atrăgea solemnitatea. La cel de‑al doilea ideea de performanță, de ágon, de înfruntare și luptă. Oricum, Noica nu părea dispus să‑și piardă timpul cu niște muritori de rând.”

[L.S. · Rating 4 out of 5]

Miezul acestui eseu epistolar scris la doua mâini sunt de fapt scrisoarea 9 a lui Liiceanu insotita de răspunsul imediat al lui Pleșu. Primul propune în mod ingenios și original o metoda în care transcendentul sa fie scos din viețile noastre. Infinitul din noi este cel în care crede Liiceanu. Dar acest lucru este doar umanism, îmbrăcat în haine noi, de New age. Mi se pare ca Pleșu ii respinge teza destul de elegant chiar dacă apoi nu pare sa pună prea mult în loc.

[Irina Sava · Rating 4 out of 5]

“Viața noastră este reflexul unei necesități venite din afara ei și lăsând libertății individuale un spațiu de joc mai mult sau mai puțin restrâns, dar, în orice caz, insuficient pentru îngădui autonomia necondiționată a individului.

“Dar asta înseamnă că nu suntem decât niște marionete agățate de corzile unui păpușar cosmic. Nu ne mișcăm, suntem mișcați, nu avem o identitate, ci un rol, nu trăim, suntem trăiți. Greu de acceptat!”

“Așadar: nu există oameni și vieți fără destin, dar există oameni fără întrebări, oameni care nu stau niciodată întâlnire cu sensul propriei vieți.”

“Dacă am putea face tot ce vrem, tot ce ne trece prin cap, libertatea noastră ar fi la fel de plicticoasă pe cat de plicticoasă ar fi obligația de a face numai ceea ce ni se impune.”

[Denisa Bujor · Rating 5 out of 5]

"A aborda problema destinului e a te întreba asupra ordinii interne a vieții proprii. Așadar nu "fatalism" la îndemână, ci interogativitate.
...
Nu e vorba de vreun edulcorat estetism, ci de sentimentul statornic că ești "agentul" și "pacientul" unui traseu "organizat" armonic, "compus" după o regulă internă consecventă, chiar dacă include răsturnări neașteptate de situație, salturi greu sistematizabile, subtile asocieri de divergențe...".
(A. Pleșu)

[Ray · Rating 2 out of 5]

O carte care se parcurge rapid, usoara, care porneste de la tema destinului, dar care divagheaza in amintiri, reflectii asupra crestinismului, agnosticismului si ateismului, si alte teme care par cumva derivate din tema cartii. Niciuna dintre ele insa nu este privita in detaliu si avem aici mai degraba o sinteza a unor idei, fara o teza proprie, si fara vulnerabilitatea pe care eu una o astept atunci cand citesc un stil epistolar.

[Aura Lucia · Rating 4 out of 5]

Destinul! Veșnic prins între predeterminare și liber arbitru. Mi-a placut foarte mult ideea carții sub forma unui schimb de scrisori, argumentate filosofic de doi oameni cu vederi diferite.
Mi-ar fi plăcut să aprofundeze mai mult ideea de destin, de transcendent și transcendental și de Dumnezeu.

[Dan Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

De citit linistit, pe bucati, fara graba, ca doar un destin avem scris cu totii si doar in liniste il putem implini.