Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?

Numele altora #2

by Cosmin Leucuța

Premiul „Tânărul Prozator al Anului 2020”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a XI-a.

Ce au în comun o starletă porno care se chinuie să își crească de una singură copilul, doi gangsteri care preferă să discute despre muzica pop în loc să-și ucidă prada și un scriitor care descoperă că romanul pe care tocmai l-a publicat este, de fapt, o carte plagiată? Care e legătura dintre un copil cu buză de iepure, un bărbat nostalgic ce-și revizitează anii de glorie în timpul unei plimbări prin cartier, sau o tânără bisexuală care a ajuns din greșeală să lucreze la un hot-line al sinucigașilor? Ce se întâmplă atunci când îți tragi pe sfoară sora sau îți ajuți iubita să ia o decizie de viață și de moarte? Și ce-i cu moaca lui dumnezeu pe toate billboard-urile astea?
Un volum hibrid, atât roman cât și proză scurtă, în care viețile personajelor sunt prinse într-un vârtej halucinant din care nimeni nu scapă neschimbat.

Cosmin Leucuța scrie ca și cum mintea lui ar fi un univers paralel, în care Bukowski și Palahniuk s-au întâlnit la o bere, iar după o vreme au dat-o pe whisky și s-au apucat să facă o întrecere. Autorul îți spune o poveste, după care, în următoarea proză din volum, ai toate șansele să întâlnești un personaj secundar din povestea precedentă, transformat în erou. Uneori prozele lui sunt ca o întoarcere în cartierul copilăriei, acolo unde te înduioșezi pentru că recunoști urmele amintirilor tale, dar și acolo unde te înspăimânți. Alteori să-l citești pe Cosmin Leucuța înseamnă să accepți că vei pune cap la cap un puzzle, fără să știi până în ultima secundă dacă imaginea rezultată e un personaj adorabil sau o scenă de groază. LAVINIA BĂLULESCU

Cosmin Leucuța este un prozator consecvent care publică periodic proză scurtă și romane, și nu-i lipsește curajul de a experimenta, de a schimba formula narativă de la o carte la alta. Volumul de povestiri apărut la editura Casa de pariuri literare e un amestec surprinzător și puternic de duioșie, tandrețe, cruzime și duritate, care funcționează bine într-o serie de narațiuni între care se creează legături neașteptate. Unele imagini, în special cele din prozele care au ca personaje copiii sau copiii care interacționează în moduri impredictibile și ambigue cu lumea adulților, sunt foarte reușite. De asemenea, și radiografiile unor cupluri aflate în situații de criză atunci când intervine, de pildă, problema maternității. Din întreg volumul se desprinde un sentiment al sfârșitului, uneori e vorba de un fel de frumusețe apocaliptică, alteori despre diferite exerciții de cruzime, uneori ambigue, care au un aer amenințător. Cosmin Leucuța e, în acest volum, un prozator care scrie cu multă siguranță de sine, pe teme ale lumii de azi, dintre care multe ar putea fi exploatate și în romane.
ANDREEA RĂSUCEANU, în discursul de acordare al Premiului „Tânărul Prozator al Anului 2020”

Genres: Short Stories, Romanian Literature

274 pages, Paperback

Published November 1, 2020

About the author

Cosmin Leucuța s-a născut la Arad și a început să scrie povești la vârsta de 14 ani.

2013
Laptele negru al mamei (Adenium) - roman, câștigătorul primului concurs de debut al editurii
2017
Numele altora (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă
2018
Hoodoo (Polirom) - roman, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2020
Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? (Casa de Pariuri Literare) - proză scurtă, Premiul „Tânărul Prozator al Anului” la Gala Tinerilor Scriitori
2022
Cerul ca oțelul (Humanitas) - roman, nominalizare la Premiul Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” și Premiul FILIT 2023
2024
Privește ultima dată lumea asta plină de minciuni (Humanitas) - proză scurtă, nominalizare la Premiul „Mihai Giugariu” - ARCCA
Big in Japan (Paralela 45) - roman

Locuiește lângă Timișoara împreună cu cele șase pisici ale sale.

Reviews

[Lavinia · Rating 3 out of 5]

(3,5*) Am început cu mare entuziasm volumul ăsta, pentru că prima povestire e bună de tot—de departe și cea mai amuzantă din carte—are dramă, dinamică, dialog, personaje pitorești, #cudetoate, cum ar veni. Inclusiv Iovănel în background, pe care, iată, îl găsesc a doua oară ca semi-personaj în cărți, să facem colecție deci și să se ambiționeze cineva să-l facă personaj principal.

După care mai vin niște povestiri care mi-au plăcut, din care aflăm (ce capcană!) că e o greșeală să-i spui unui scriitor ce crezi despre cartea lui (#toolate), pentru că nimic nu e mai rău pe lume decît un scriitor cu inima frîntă. Lucru care, desigur, e adevărat pentru orice artist, nu doar pentru scriitori, doar că eu cred că, în adîncul sufletului, orice scriitor/pictor/arhitect/muzician vrea să audă ce ai tu, consumatorul, de spus, cu condiția să fie de bine și să îi gîdili un pic orgoliul.

Așa, și după povestirile astea care mi-au plăcut vin unele cu multe intrări și ieșiri (cum pitoresc spune unul dintre personaje), care nu sînt chiar ce-mi doresc eu să citesc, iar de unele aș fi putut să mă lipsesc, deși penultima, „Porno” (care nici nu are așa de multe intrări și ieșiri ca altele), e una dintre preferatele mele.

Și presărată pe undeva printre ele, avem și probabil-povestirea-mea-preferată, căreia i-am uitat numele, și care, în final, pentru că avem niște călătorii în timp, cred că e un SF, ceva ce eu nu gust de obicei. Bine, cred că trebuia să-mi dau seama de la început că e science fiction, cînd aflăm că un scriitor în România publică o carte în 50.000 de exemplare (care se mai și vînd).

Și pentru că nimeni nu a răspuns la întrebarea din titlu (ce impolitețe!) și vreau să fiu deschizătoare de trenduri, o să zic eu prima, împrumutînd un dialog minunat dintr-o povestire de Diana Geacăr:

„— Tu cu ce te îmbraci de eclipsă?
— Nu știu, cred că în trening, îi zic.”

Și eu. În trening.

[Stella Popa · Rating 5 out of 5]

"Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?"
Cosmin Leucuța
Doamnelor și domnilor, onorată asistență, dragi bufnițe și iubitori de ceaiuri și biscuiți, următoarea carte pe care v-o prezint spre atenția dumneavoastră este una periculoasă, din mai multe aspecte ale vieții noastre plină de viruși, 5g-uri și comploturi interstatale.

Plecând de la o sete nestăvilită pentru acțiune, sens și dragoste pentru ciudat și novism, naratorul nesimțit din Cosmin a înșirat ritmic, tiranic aș mai spune, cele mai interesante și captivante povestiri contemporane.

El a reușit să creeze o horă vivace cu întâmplări hazlii, lumești, cu soare și noroi, telurice și înzestrate. Ce poate fi mai plăcut decât timpul petrecut cu sens, când îți dai seama că ai în bibliotecă o carte care te plimbă prin ringul de box, te ceartă de datorii, enumără tristețile tale sau străine, îți scarpină cornițele infidelității, râzi de la bășini, trezește anxiețăți, mângâie orgolii, îți aduce aminte de Linkin Park sau spune scenariul unui film porno! Da, da, da, și asta nu este tot.

Cartea te aruncă dintr-o stare în alta, structura păstrează un scenariu tragicomic, doldora de fraze înaripate cu un aer proaspăt și tânăr!

O pauză de la greutatea artileriei unei sobrietăți exagerate, ale snobismului luxos.
Cărțile lui Leucuța sunt orgasmele lecturale necesare pentru a păstra atracția dintre cititor și lectura permanentă.

Licențios și creativ, nu te ofensează liberalismul cultural, dialogul contemporan, pentru că subiectele și premisele sunt inedite, o să vă treziți mirați de unele condiții. Dacă mulți autori folosesc aceleași subiecte, și tot bat pasul pe loc, Cosmin este șmecherul care are o imaginație de care nu te mai saturi, de ce naiba ai terminat cartea?! 🤬

Iubitori de Dostoievski și Kafka, este timpul să ne aruncăm direcția farului spre lumea creată de stilul unui scriitor de la care am avut foarte mari așteptări, și spre fericirea neuronilor mei nestăviliți, mi le-a depășit cu neobrăzare!

Ladies and gentlemen of the grand jury, i rest my case!
🧘‍♀️
Casa de pariuri literare grand merci pentru carte!
#foxbooks #citimpentruschimbare #casadepariuriliterare #cosminleucuta

[Cosmin Leucuța]

Andreea Tănase, pe site-ul cultural Semne Bune:

„Scriu recenzia aceasta în viteză, panicată de zvonul (bine, cred că după ce e certitudine nu se mai numește zvon, ci breaking news!) că editura Humanitas va publica în curând următorul roman al lui Cosmin Leucuța. Panica nu constă în vestea inevitabilei și imediatei publicări a noii cărți, ci în întârzierea nepermisă a publicării recenziei ultimei scriituri leucuțiene, apărută în 2020 la Casa de Pariuri Literare și care i-a adus pentru a doua oară titlul de „Tânărul Prozator al Anului”, la Gala Tinerilor Scriitori – ediția 2021.

Ca și la prima recenzie pe care am făcut-o unui roman scris de Leucuța, aici, mă tem că nu pot categorisi această carte nicicum. Nici măcar nu e roman. Dar nu e nici colecție de povestiri scurte fără legătură între ele. Nu e SF (decât pe alocuri), nu e paranormal (decât cu manta), dar nici normal și banal nu e deloc. Nu vă pot spune, după cum vedeți, decât cum nu e, nicidecum cum e. Pentru că Leucuța nu se dezice nici în Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? și face ce face el cel mai bine: sucește mințile cititorilor. Nu se poate pune întrebarea clasică „despre ce este cartea?”. Pentru că nu este despre ceva. Este despre totul. Despre viață, despre maturizare, despre familie, despre diferențe culturale, despre fashion, despre prietenie, despre violență, despre relații, despre filosofie și sociologie, despre festivalul Untold, despre bani, despre moralitate și bun simț, despre inocență și vulnerabilitate într-o lume rea.”
Mai pe larg aici

Puteți lua cartea de aici sau de pe majoritatea site-urilor unde se vând cărți.

[Jovi Ene · Rating 4 out of 5]

Știți probabil că nu sunt un pasionat de proză scurtă. Dar ”întâmplarea” face ca, în ultima perioadă să descopăr mici comori ale acestui gen. Este și cazul acestui volum al lui Cosmin Leucuța, autor pe care l-am citit cu plăcere în trecut și de care nu am fost dezamăgit nici de această dată. ”Povestirile (în principiu) inventate” sunt realiste, nu poartă aproape în niciun moment alura unui fantastic forțat și par împrumutate din realitatea imediată a autorului: fie că vorbim despre condiția scriitorului sau a corporatistului, fie că mergem spre povești despre avorturi sau dragoste imposibilă, toate situațiile sunt plauzibile și naturale, scrise într-un limbaj direct și fără să înflorească excesiv sau să denatureze realitatea. Sunt și personaje celebre, dar de cele mai multe ori protagoniștii sunt oameni normali, cu probleme normale și tocmai de aceea prozele de aici sunt proaspete și atractive. Am și eu textele preferate, ca și textele de care nu am fost entuziasmat (voi reveni pe larg), dar așa e în aproape orice volum de proză scurtă.
Sigur, bloggerul răutăcios din mine spune că așteaptă totuși un nou roman al lui Cosmin Leucuța, dar cel de treabă vă recomandă călduros și acest volum, care nu dezamăgește în niciun moment.

[Ralu · Rating 3 out of 5]

E firesc ca într-un volum de proză scurtă să îți placă mai mult unele proze și mai puțin altele, aici însă poziția mea a fost ceva mai tranșantă, fie le-am considerat pe unele de 4/5 stele, fie pe altele de o stea. Cele trei stele cu care am ”premiat” volumul sunt, așadar, o medie a acestora. Nu intru în detalii pentru că unul dintre personaje zice că autorii nu vor să audă părerile cititorilor, așa că mă conformez.

Zic doar că-s prea multe puli și futaiuri pentru gusturile mele rafinate, că am intrat greu de tot în volum, că mi-a părut forțat finalul acela cu Chester si Kurt Cobain, că mi-a părut deplasat să-ți tot amintești propriul volum în carte, dacă tot vrei să-ți faci personajele să citească, fă-le, că m-aș fi așteptat/mi-ar fi plăcut să găsesc mai multe puncte de intersecție cu cineva din (aproape) aceeași generație cu mine (sigur aici nu-i vina autorului), dar inevitabil mă gândesc la cât de greu am parcurs textul acela interminabil cu plimbarea prin orașul natal. În schimb mi-a părut foarte originală ideea din Supă neagră 2.0 și din fericire, m-am oprit asupra multor paragrafe din multe alte povestiri. Gata, termin, că totuși am intrat în ceva detalii și cică nu iese bine oricum ai da-o.

*Ah, era să uit, chiar am sesizat rochia aceea strecurată în scrisoare și mi-am dat ochii peste cap apelând la eternul refren ”ah, bărbații ăstia”, dar până la urmă, recunosc, m-a suprins finalul.

*N-am aflat cum se imbracă nimeni la anunțatul sfârșit al lumii, probabil toți ar fi goi, dezbrăcați de toate prejudecățile și constrângerile. Și așa, eu sigur aș purta o rochie.

[Liviu Szoke · Rating 4 out of 5]

Din recenzia apărută pe Biblioteca lui Liviu:

„Doi smardoi stau și discută chestiuni grele, de viață și de moarte, în timp ce grasul pe care trebuie să-l elimine stă și transpiră legat de scaun și se bagă aiurea în discuția lor; o tipă primește o scrisoare în care amanta soțului îi dezvăluie aventura lor, însă tocmai prietena cea mai bună a încornoratei o face pe detectiva de ocazie și încearcă să deslușească ițele aventurii; doi prieteni, un tip și o tipă, discută la o cafea în centrul orașului, prilej cu care ni se confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de înapoiați ne considerau și continuă să ne considere străinii (îmi amintesc și eu de-o bătrânică englezoaică ce m-a întrebat dacă avem curent electric acasă, lucru care se întâmpla în 2007, când noi deja aveam Internet cu viteză mai mare decât al lor – nu, nu e glumă, chiar așa s-a întâmplat); un star porno de ocazie și cu copil acasă are parte, împreună cu echipa de filmare, de-o aventură demnă de personajele din Breaking Bad atunci când, ajunși la finalul filmului pe care îl filmau ca niște adevărați profesioniști, actul devine nițel cam prea energic și celălalt protagonist moare…

Și, favorita mea, alături de cea de la final, cu părinții, cea descrisă mai sus, cu firma producătoare de filme porno (dialogurile sunt savuroase, ba chiar ar fi fost o excelentă poveste plină de umor dacă la mijloc n-ar fi fost și starul feminin al producției care are de crescut singură un copil, dar care, ca personaj, le dă clasă majorității celorlalte personaje, din toate poveștile), și cea cu frații care uită de datoriile către frați și-o fac pe niznaiul când li se aduce aminte de datoriile istorice, ei bine, favorita mea este, evident, „Supa neagră 2.0”, în care este descris cu lux de amănunte probabil cel mai mare coșmar al unui scriitor devenit, aproape peste noapte, unul de mare succes: cum ar fi să descopere acest scriitor că povestea lui de mare succes, ajunsă în toate librăriile importante din țară, a mai fost scrisă de cineva înaintea sa, ba chiar a respectivului este identică, până la punct și până la virgulă, cu cea care i-a adus lui succesul? Un coșmar oribil, desigur, mai cu seamă când descoperă că adevărul e mult mai oribil decât el și Georgieana (da, nici autocorrectul nu acceptă un asemenea nume și încearcă să-l îndrepte), editoarea lui, și-au închipuit inițial, când s-au trezit că îi paște ditamai scandalul.

Oameni normali se trezesc în situații anormale, oameni anormali sunt puși în situații ce par normale și se comportă, evident, tot anormal, oameni anormali sunt puși în situații anormale și oricare altă combinație de acest gen poate fi întâlnită în cele cincisprezece povestiri care alcătuiesc acest excelent volum de proză scurtă, unde nu știi dacă să râzi, să te minunezi sau să fugi urlând de groază când vezi de ce sunt în stare unii oameni. Un volum pe care nu l-am citit ca pe un roman, dar care a reușit să mă facă să-mi doresc să citesc și alte două volume ale autorului (vedeți în ce constă puterea de-a te angrena în poveste, de a-ți trezi curiozitatea, interesul?), Hoodoo și Laptele negru al mamei (doar știm cu toții cum se termină, nu?) și care i-a adus lui Cosmin Leucuța Premiul „Tânărul Prozator al Anului 2020”, acordat în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția 2021.”

Mai multe: https://wp.me/pz4D9-4ik.

[Ioana Maria Stancescu · Rating 5 out of 5]

Băi ce mi-a mai plăcut cartea asta! Exact așa, cu "băi":) Mi-a plăcut cum m-a luat de ceafă și m-a aruncat din prima, direct acolo, între personaje, lăsându-mă să mă dau un pic, la perete, și să ascult ce mai spun oamenii din jurul nostru. Mi-a plăcut cum limbajul reușește să construiască o lume în sine și niște personaje bune de film care vorbesc în așa fel încât nu ai cum să nu auzi ce vor să spună. Mi-a plăcut cum reușește autorul să intre în capul, în sufletul și în corpul femeilor. Sunt niște scene de sex foarte bine scrise, citeam și ziceam în cap, "da, frate, aia e!". Mi-a plăcut finalul și mi-a plăcut ce este sfârșitul lumii. Mi-a plăcut pentru că m-am regăsit în acel sfârșit și mi-a plăcut pentru că, după un tur de forță printr-o lume nici urâtă, nici frumoasă, cu fel de fel de drame, de tristeți și de frustrări, cartea se termină duios, aproape blând și te face să-ți dorești să te îmbraci frumos la sfârșitul lumii.

[Andrei Dósa · Rating 4 out of 5]

highly entertaining

[Raul Bastean · Rating 5 out of 5]

E prima carte a lui Cosmin, pe care o citesc. Sunt mega încântat să-l pun pe piedestal, alături de Radu Pavel Gheo şi Cătălin Dorian Florescu. E în top trei-ul meu. Îmi place mult umorul lui, narațiunea care te ține într-un suspans continuu în care nici nu-ți dai seama cum dai paginile şi te trezeşti la sfârşit. Râzi mult, te ia rapid cu el în poveste şi mergi pe mâna lui până la capăt. Ştie să te conducă prin scriitura lui într-un mod inteligent şi te lasă şi pe tine să-ți faci treaba ta de cititor. Îți lasă partea ta, imaginaţia ta să-şi facă treaba în timp ce parcurgi acelaşi drum cu el. E actual, inteligent, nostalgic, melo-dramatic, cald, surprinzător, E cu de toate. De asta mi-a plăcut. E despre lucruri, oameni, locuri, obiceiuri şi fapte în care mă regăsesc. Pe bune că merită!

[Dana · Rating 4 out of 5]

Avantajul când citești proză scurtă este că te afli în fața unui open bar, din care te servești la liber, fiind aproape imposibil să nu găsești ceva și pe gustul tău. Cam așa și cu volumul lui Cosmin Leucuța. Am avut ocazia să parcurg 15 texte, sub o paletă de registre narative variate, care ating toate punctele nevrotice ale generației noastre (30-40 ani): avorturi, a face sau a nu face copii, problema delicată a banilor în familie, orientări sexuale diferite, adulter și viața de cuplu.

Cosmin Leucuța scrie amuzant și surprinzător, de multe ori acțiunea ia o turnură cu totul neașteptată, cu momente de tensiune foarte bine dozate (vezi Porno). În alte situații exagerează cu limbajul licențios (Mozaic), apoi te distrezi copios (De vorbă cu Petronela – partea a doua).

Mi-au plăcut autoironiile legat de propria carte și statutul scriitorilor, referințele la recenziile pe Goodreads, cu tot cu disprețul cititorilor români față de comunism, ancorarea în realitatea culturală a internetului conferind volumului un soi de intimitate și complicitatea cu publicul cititor.

„Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?” este un volum tonic, cu subiecte actuale (din care nu lipsește totuși nostalgia copilăriei anilor 90) și multe referințe preluate din seriale iconice (Breaking Bad, Sex and the City, Dark). O lectură pe cât de simplă, pe atât de incitantă.

[Elena Papadopol · Rating 5 out of 5]

Sunt melodii ce iti dau fiori si mirosuri ce te transporta instant in alte timpuri; si mai sunt si peisaje sau imagini ce te lasa fara aer... si mai sunt povesti, asa cum am gasit si aici, ce iti fac mintea sa vibreze.

Cand sunt foarte incantata de un subiect, am tendinta sa ma incurc in cuvinte... pentru ca nu gasesc ceva potrivit sa exprime exact ce simt - asta patesc si acum :)) Cert este ca mi-a placut mult si asa tare ma bucur cand descopar carti faine.

Musai ma voi reintoarce curand in universul dumnezeului usor accesibil :).

[Lavinia Băra · Rating 4 out of 5]

"𝐂𝐮𝐦 𝐭𝐞 𝐯𝐞𝐢 𝐢̂𝐦𝐛𝐫𝐚̆𝐜𝐚 𝐥𝐚 𝐬𝐟𝐚̂𝐫𝐬̦𝐢𝐭𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢?"
Editura: Casa de pariuri literare

🔏 Acest volum de proză scurtă trona în biblioteca mea de ceva vreme. Titlul, foarte inspirat de altfel, m-a făcut să-l aleg. Ah, și o recenzie la care am lăsat următorul comentariu: "Maybe is called your book an orgasm?". Asta ca să vedeți cât m-a intrigat atunci. Notat, reținut, revenit. Pentru că niciodată nu e prea târziu, nu? 😊

🔏 Am descoperit talent și pragmatism între file, autorul participând activ la procesul descântecului vieții. De ce spun asta? Fiindcă l-am simțit aplecat asupra definirii destinului. Al său ca autor, al cărții sale devenite parte din anumite povestiri, al personajelor din aproape fiecare text.

🔏 De la o viață plină cu sens, împlinitoare și împăciuitoare e doar un pas până la eșec, acumulare de frustrări, satisfacții ori dificultăți pe diferite planuri mai mult sau mai puțin personale. Personaje la granița dintre moralitate și imoralitate, la sfârșitul ori la începutul vieții se înghesuie într-un tablou indisciplinat.

🔏 Printr-un limbaj frust și franc, deloc cenzurat, autorul îmbină elemente SF cu cele fantastice, thriller cu istorie ori filosofie, neputând încadra stilul autorului într-un gen anume.

🔏 Dialogul pare a fi punctul forte al cărții. Tocmai din acest motiv, foarte multe povestiri ar putea fi ușor scenarii de film.

🔏 Unele povestiri mi-au plăcut mai mult (𝐷𝑖𝑠𝑝𝑎𝑟𝑖 𝑎𝑖𝑐𝑖, 𝑂 𝑚𝑖𝑐𝑎̆ 𝑝𝑟𝑜𝑏𝑙𝑒𝑚𝑎̆, 𝐼𝑒𝑝𝑢𝑟𝑒), cu unele nu am rezonat în totalitate (𝑀𝑜𝑧𝑎𝑖𝑐). Cert este un singur lucru: chiar dacă povestirile sale nu abundă în efecte stilistice ori alte artificii literare, autorul reușește să se facă remarcat tocmai prin îmblânzirea dozei sale de narcisism.

"Să te ferească Dumnezeu să-i spui unui scriitor ce crezi cu adevărat despre cartea lui! Nu-i nimic mai rău pe lumea asta decât un scriitor cu inima frântă."

🔏 Nu cred că voi reuși vreodată să țin cont de sfatul acesta, dar sunt sigură că autorul nu se va supăra. De altfel tot el spune:

"Se zice că a greşi e uman, dar uneori îmi pare că a fi uman înseamnă doar să greșești. Atâta presiune, atâtea ocazii de a comite erori, și nu ratezi niciuna. Ai momente când îți dorești să poți arunca o cheie franceză între roțile dințate și totul să se blocheze cu un scrâşnet sinistru de metal care macină metal."

🔏 Am râs, am rememorat lucruri banale, cu unele pasaje nu am fost deloc de acord, uneori am dat ochii peste cap. Dar a fost fresh. Aceea lectură revigorantă binevenită într-o lume haotică.

🔏 Nu-mi rămâne decât să vă invit să parcurgeți cele 15 texte scrise într-o paletă de culori atent mixate.

"E bine să ai pe cine să te sprijini atunci când ești mai bătrân, după ce anii au trecut. Prietenii dispar la un moment dat, toţi, indiferent de promisiunile pe care le fac. Nu e uşor să ştii care ți-e locul. Unii oameni au un instinct special pentru așa ceva. Unii știu exact care-i locul unde se potrivesc perfect. Alții nu sunt la fel de norocoși. Ei caută, mereu."

🔏 Începutul povestirii "𝐷𝑖𝑠𝑝𝑎𝑟𝑖 𝑎𝑖𝑐𝑖" m-a cucerit:

"Cearşaful de sub mine e umed. Țineam în brațe un copil. Nu avea niciun fel de trăsături, se zbătea, iar pielea lui era atât de rece încât mă ardea. L-am lăsat să cadă şi s-a spart ca un bibelou de porţelan, iar sunetul pe care l-a scos la impact a fost un sunet de mulțime revoltată. M-am speriat, am căzut în genunchi şi am încercat să îl adun de sub scaune şi de sub canapea, să îi adun aşchiile şi membrele şi să îl refac, dar toată determinarea mea nu l-a putut reasambla.

Cineva a venit şi mi-a pus mâna pe umăr și mi-a spus să nu-mi fac griji. Îl putem arunca la gunoi. Atunci m-am trezit din vis. Am privit fereastră și am văzut că cerul era întunecat şi pustiu. Nicio stea, nicio lună, niciun dumnezeu. Doar întuneric care fremăta în lipsa unei forme. Arăta ca o supă neagră, clocotind deasupra focului."

[Monica Tonea · Rating 4 out of 5]

Nu e niciun secret, îmi place cum scrie Cosmin Leucuța și volumul ăsta nu e mai prejos de ce am citit până acum semnat de el. Cel mai tare apreciez că reușește să se îndepărteze de tiparele literaturii autohtone contemporane, trasate de un curent sau altul, nu contează, cert e că e una din cărțile care reprezintă prospețimea absolut necesară în proza locală.
Sunt nelipsite răsturnările de situații, (auto)ironiile vizavi de statutul de scriitor, ne surprinde prin variația temelor abordate (redate fără a emite judecăți) și prin introducerea unui limbaj licențios (absolut autentic, rupt din realitatea actuală) și, negreșit, toate astea sunt întărite de savoarea dialogurilor, la care excelează.
Textele lui Cosmin frizează anormalul cu o ușurință de invidiat și asta îi conferă statutul de scriitor talentat. Well done!

[Patricia Lidia · Rating 5 out of 5]

Pe Cosmin l-am cunoscut în urmă cu vreo 2 ani, a fost invitatul meu la clubul de lectură din Penitenciarul Timișoara, unde a prezentat romanul Laptele negru al mamei. De atunci, îi urmăresc activitatea scriitoricească și mă bucur de câte ori publică ceva nou. Am toate cărțile lui în bibliotecă și încurajez pe toți pasionații de literatură de calitate să îi descopere scrierile, cu siguranță se distinge ca un bec în întuneric în marea de scriitori români contemporani.

Dacă ar fi să mă trezești noaptea din somn și să mă întrebi rapid să enumăr 3 scriitori români contemporani, aș spune Cristina Andone, Cosmin Leucuța, Dan Miron. Fiecare cu pasiunile sale. Cert e că mie îmi place foarte mult cum scrie Cosmin și mă declar fana lui.

Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii? păstrează stilul prozelor lui Cosmin, în care personajele par desprinse din imediata noastră (i)realitate. Ce se remarcă diferit în acest volum hibrid (roman și proză scurtă în același timp) este finalul neașteptat al fiecărei povești. Încă de la prima poveste/proză scurtă, finalul te lasă în expectativă și te întrebi dacă nu ai ratat cumva vreun semn pe parcursul citirii, și recitești pasaje să vezi dacă nu puteai intuit finalul. În plus, din dialoguri și gândurile personajelor trasezi o personalitate a personajelor, însă acțiunile lor te duc spre cu total altceva.

[Suzănica Tănase · Rating 5 out of 5]

Cosmin mă surprinde din nou prin această carte de povestiri, fiecare text tratează o altă temă ca o părticică dintr-un tort exotic iar tu, ca și cititor, alegi cu ce felie să rămâi pe farfurie. Unele bucățele sunt amare, altele dulci iar altele de-a dreptul acre. Mi-au plăcut multe texte iar preferatul meu rămâne cel denumit Iepure, în care autorul reușește atât de autentic să surprindă natura umană și să imprime sentimentul de milă de parcă ai fi acolo, coleg de bancă cu acel băiețel. Există o curiozitate cu care Cosmin jonglează foarte bine, curiozitate care nu e niciodată satisfăcută până la capăt astfel încât rămâi la sfârșit întrebându-te ce se află după ușa aceea pe jumătate închisă. Mi-a plăcut!!

[Eliza T · Rating 5 out of 5]

Tristete ca ai terminat de citit "Cum te vei imbraca la sfarsitul lumii?" :)

[Diana Matei · Rating 5 out of 5]

Este greu să notezi un volum de povestiri. Este imposibil să îți placă toate povestirile în aceeași măsură. Mie cel mai mult din această carte mi-au plăcut "Iepure","Copaci înalți","Dispari aici","Legenda Catiței lu’ Puțână","177 de tristeți" și "Copie". Dar nici celelalte nu mi se par cu mult sub acestea. Important este că stilul se păstrează, că nu există mari discrepanțe între texte. Asta este o "problemă" pe care am descoperit-o în mai multe colecții de proză scurtă. Dar Cosmin Leucuța pare că și-a dorit să fie un "entertainer", nu să păcălească cititorul, motiv pentru care volumul se citește cu plăcere. Pentru acest lucru, rotunjesc notarea mea de la 4,5 la 5.

[Cristian · Rating 4 out of 5]

What a fun ride! Povestitorul Cosmin Leucuta se afla in mediul lui aici, mai mult decat mi s-a parut ca a fost cazul cu romanul Hoodoo. Este mai concentrat, mai personal, mai amuzant si mai original.
4,5*

[Cristina Radu · Rating 4 out of 5]

Tristețe că toți murim singuri, dar cumva tu mori mai singură decât restul.

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 4 out of 5]

3,5⭐ Mă bucur tare mult că am ajuns să-l citesc pe Cosmin, scrie fix cum mi-am imaginat, îi făcusem o semi schiță din postările de pe insta, 2 discuți și fix tonul ăla degajat, comic, ironic și asumat l-am primit 😁
Mi-au plăcut vreo 5 dintre povestiri la un nivel ridicat preferatele mele sunt Iepurele și Copie, mna mă trădează mămiciția și unde am găsit sensibilitate guess what m-am uns cu ea prin toate locurile 😌

[Ramona Boldizsar · Rating 4 out of 5]

Recenzia completă aici: https://ramona.boldizsar.ro/cum-te-ve...

Fragment:
“Ce vreau să spun neapărat despre cartea asta este că eu o văd ca pe un volum despre political correctness. Mi se pare că se învârte în jurul acestui lucru, direct sau indirect și că poate fi o ‘frescă’ (did I just use this word) a imposibilității și confuziei de a înțelege și de a accepta political correctness-ul în viața noastră de zi cu zi. Și poate că la un anumit nivel e vorba și despre acea opinie conform căreia scrisul ar trebui să însemne ceva, să fie politically correct etc. Eu aș zice că sunt de acord cu Tatiana Țîbuleac când pledează pentru scriitorul care nu are nicio datorie (mă rog, în afară de a scrie. Vorbește despre scris într-un interviu la Zest cu Sabina Varga, Mi se pare plicticos să fii corect în scris). Și nu știu dacă mai există un scriitor în literatura română contemporană care pune astfel problema political correctness-ului în volum (nu zic nu definitv, aștept și recomandările voastre). Mi se pare că Leucuța a reușit să prindă foarte bine și pe alocuri chiar enervant dilema lui ‘cum să fiu corect politic mereu.’ Nu trage concluzii, nu că îți spune cum este mai bine sau mai rău, mi se pare însă că jonglează foarte interesant, poate deranjant uneori, tocmai cu nesiguranța (unora dintre noi) în privința asta.”

[Ioana · Rating 4 out of 5]

Scrisă sub forma unui volum de povestiri scurte, dar condensate, cartea oglindește realitatea cotidiană a românului, cu bune și mai ales cu rele. Naratorul nu numai că se inspiră din viața de zi cu zi a oricărui cetățean al acestei țări, dar reușește să surprindă esența traiului omului obișnuit, unde visele nu sunt formate din casă, mașină și familie, ci din idealurile iluzorii ale unei generații cu gândul la occident.

[Dora Burdan · Rating 5 out of 5]

Mici spoilere!
În prima poveste ,,Autotune", m-am simțit ca intr-un film american cu mafioți, doar dialogurile despre formatia A.S.I.A. m-au indreptatt către Romania. A fost puțin șocant limbajul pentru mine, dar adevărul este că autorul a folosit intentionat un limbaj autohton. Exact așa vorbește vulgul la noi, sau multi gandesc vulgar dar nu se exprimă în scris sau nu vorbesc astfel. La fel, vorbim romgleza. Nu exista tanar care să nu uziteze de cuvinte in limba engleza intercalate, pentru ca e foarte...cool. Exista vreo reclamă la televizor care să nu conțină un cuvant în engleză? Căutați. Asadar, realitatea e foarte bine zugrăvită in textele lui Leucuța.
Cuvintele ca hipster sau lumpenproletari le-am mai auzit, dar mi le-am precizat mult mai bine după citirea textului.
In povestea ,,Iepure" vei înțelege perspectiva unui copil cu o malformatie a feței care trebuie să înceapă școala unde ia contact cu ceilalți copii nemiloși. Povestirea e în patru părti, in prima parte e prezentată  viziunea mamei iubitoare asupra situației, in a doua a copilului naiv si nerăbdator, in a treia a învățătoarei, iar în ultima a colegei de bancă. O lectie de corectitudine politică. Frumos.

Povestirea ,,De vorbă cu Petronela,, decurge ca și cum aș fi la masă in Piata Unirii din Timisoara și as participa la dialogul celor doi- recte Petronela și autorul. O poveste cu talc despre orgoliu și mandrie națională.
Cel mai mult mi-a plăcut ,,Copaci înalți,,- o incursiune prin locurile copilăriei, un itinerar printre blocurile și strazile copilăriei ...cu momente si povești legate de anumitè personaje pe care autorul le evocă în timpul plimbarii. Initial am crezut ca e vorba despre cartierul Aurel Vlaicu din Arad, dar mi-am dat seama ca e de fapt despre Micălaca. Plin de melancolie si nostalgie textul. Interesant întalnirea cu ciocolata ,,Primola"- uneori e bine ca lucrurile din trecut să ramana așa cum le stim, ca să nu le alterăm imaginea.
Alte povești cu lesbiene, avort la adolescente, călatorii în timp, proxeneți, realizarea unui film porno sau cat de imoral poți fi ca să supraviețuiesti moral, etc. Aparent povesti care nu au legătură între ele, dar de fapt nu e chiar așa. Finalul este despre predarea ștafetei expus într-un mod la fel de original. Frumos!
Pot compara cartea cu ,,Rătacitorii" de Olga Tokarczuk.

[Brigi Vekas · Rating 5 out of 5]

"Mai pui uneori mâna pe o carte și o simți cum geme sub propria ei importanță, de ți se face greață. Ce naiba s-a întâmplat cu poveștile faine scrise de dragul de a scrie o poveste faină? Şi ce-i mai tragic e că, așa cum se întâmplă de obicei cu chestiile care vor musai să însemne ceva, în final ajung să nu însemne nimic."

"Cum te vei îmbrăca la sfârșitul lumii?" este exact opusul. Este o adunătură de povești faine, random, care nu au fost menite să însemne ceva. Tocmai de aceea au ajuns să capete importanță. Fiecare poveste te atinge la suflet și trezeste sentimente, amintiri de mult uitate. Indiferent dacă e vorba de doi gangsteri, o mamă singură, un scriitor, o actriță prono sau un tătic în devenire, poveștile sunt scrise în așa fel încât e imposibil ca cititorul să nu se regăsescă puțin câte puțin în fiecare.

Tematicile sunt foarte variate, pline de umor și ironie. La început, ele nu par a avea legatură, dar toate puse cap la cap, creează o întreagă lume paralelă. O lume în care ies la iveală toate gândurile noastre ascunse din lumea reală.

O carte care merită citită!

[Andrei Mocuţa · Rating 5 out of 5]

Am avut privilegiul de a citi cartea aceasta dinainte să fie publicată și dacă am avut câte ceva (puțin) de băgat de vină la Laptele negru al mamei și la Hoodoo, acestui volum nu prea am ce-i reproșa. Cosmin surprinde în prozele scurte cele mai neașteptate aspecte ale vieții și o face cu pricepere. Chiar și prozele care nu mi-au reținut atenția din prima au un catch la final sau pe parcurs care schimbă toată dinamica poveștii. Prin faptul că salvează mereu prin ceva textele mai puțin captivante, merită 5 stele.

„Tristețe că biblioteca e plină de cărți care au coperți de aceeași culoare. Tristețe că trebuie să ucizi
gândacii din apartament. Tristețe că se sfârșește ceva. Tristețe că începe ceva. Tristețe că ai
terminat de făcut curat, dar peste o săptămâna va trebui să faci din nou curat. Tristețe că nu există
mai multe povești despre dinți.
Tristețe că cineva a mai scris cuvintele acestea înaintea ta.”

[Ana-Maria Nechifor · Rating 5 out of 5]

mi-a placut cartea lui Cosmin Leucuta. am dat peste o scriitura de cea mai buna calitate, originala si diversa.

[Andreea Tanase · Rating 5 out of 5]

O colectie de povestiri, la prima vedere. Dar la Cosmin Leucuta te astepti sa nu fie totul cum pare la prima vedere. „Cum te vei imbraca la sfarsitul lumii” este o carte care nu poate fi incadrata la un stil anume. Nu e roman, dar are unitate. Nu e colectie de povestiri scurte, pentru ca are personaje recurente si cartea e inchegata dincolo de conceptul de grupare de texte fara legatura. Nu este despre ceva anume, dar trateaza in profunzime subiecte esentiale. Dar, decat sa cititi ce nu este cartea lui Leucuta, mai bine o cititi si vedeti ce este!

[Geo Cracan · Rating 5 out of 5]

O carte ce te intoarce in trecutul tau pentru ca ,sigur te vei regasi in cel putin o piesa din acest mozaic de povesti. Merita timpul tau .Citeste- o !

[Bogdan Istrate · Rating 5 out of 5]

Destul de greu sa te dezlipești de cartea lui Cosmin. Are niște build-up-uri excelente.

[Iulia · Rating 4 out of 5]

Mai hardcore de atât nu pot să încep, așa că o s-o dau în direct: dacă bărbatul Cosmin Leucuța fute la fel de bine pe cât scrie, soția sa e foarte norocoasă. Și recenzia mea s-ar fi putut opri aici.
Îmi place să cred că aș recunoaște o proză scurtă scrisă de Leucuța, chiar dacă nu e semnată, tocmai pentru că ceea ce creează el în materie de personaje, poveste, pacing funcționează atât de bine, ca un ceas elvețian. Mă rog, aproape ca un ceas elvețian, dar o să explic mai încolo acest „aproape”. Ideea este că universurile din prozele sale sunt compacte, bine gândite, ținute în frâu, și din acest motiv ceea ce scrie el este atât de memorabil.
Dincolo de această stăpânire a mijloacelor tehnice, pe mine m-a prins cu subiectele prozelor și limbajul folosit because I’m a sucker for Bukowski style. Pur și simplu, îi place să fie incorect din punct de vedere politic prin alegerea subiectelor, dar și prin stil: ce ar fi o proză scurtă despre filmarea unui film porno total dacă nu ar fi și limbajul adecvat sau o conversație despre cum să frângi inima unui scriitor fără aciditatea lingvistică de rigoare? Această plăcere a lui Leucuța de a se scălda în zeama lumii pe care o experimentează ca narator este palpabilă: o lume a contrastelor evidente, a singurătăților nedorite, a ipocriziilor și standardelor duble, dar și a scurtelor momente de tandrețe, iubire, duioșie care mai îmblânzesc haosul și greața pe care ți-o provoacă această lume în care, de fapt, cu toții locuim.
Scriitorului îi place să se joacă de-a șoarecele și pisica cu așteptările noastre despre ce înseamnă periferie, margine (lumpenproletariatul sau lumpencorporația? – vezi cartierele rezidențiale nou construite care sunt mai ghettouri decât ghettourile pentru evrei din Germania nazistă). Nu este de ajuns să fii confortabil în lumea ta aseptică, superficială și lipsită de împliniri reale, corporate from 9 to 5, ceva trebuie să te deraieze și pe tine.