What do you think?
Rate this book
Облегчение участи
В рассказах отражена повседневная жизнь эмиграции, звучит тема бездомности, описана попытка создать на чужбине что-то вроде русской крестьянской общины.
Содержание
Аккомпаниаторша
Облегчение участи
Роканваль
Лакей и девка
Воскрешение Моцарта
Плач
Содержание
Аккомпаниаторша
Облегчение участи
Роканваль
Лакей и девка
Воскрешение Моцарта
Плач
- GenresRussiaShort Stories
280 pages, Hardcover
First published January 1, 1949
41 people want to read
About the author
Nina Berberova
105 books100 followersNina Nikolayevna Berberova was a Russian writer who chronicled the lives of Russian exiles in Paris in her short stories and novels. She visited post-Soviet Russia and died in Philadelphia.
Born in 1901 to an Armenian father and a Russian mother, Nina Berberova was brought up in St Petersburg.[1] She left Russia in 1922 with poet Vladislav Khodasevich (who died in 1939). The couple lived in several European cities before settling in Paris in 1925. There Berberova began publishing short stories for the Russian emigre publications Poslednie Novosti ("The Latest News") and Russkaia Mysl’ ("Russian Thought"). The stories collected in Oblegchenie Uchasti ("The Easing of Fate") and Biiankurskie Prazdniki ("Billancourt Fiestas") were written during this period. She also wrote the first book length biography of composer Peter Ilyich Tchaikovsky in 1936, which was controversial for its openness about his homosexuality. In Paris she was part of a circle of poor but distinguished visiting literary Russian exiles which included Anna Akhmatova, Vladimir Nabokov, Boris Pasternak, Tsvetaeva and Mayakovsky.
After living in Paris for 25 years, Berberova emigrated to the United States in 1950 and became an American citizen in 1959. She began her academic career in 1958 when she was hired to teach Russian at Yale. She continued to write while she was teaching, publishing several povesti (long short stories), critical articles and some poetry. She left Yale in 1963 for Princeton, where she taught until her retirement in 1971. In 1991 Berberova moved from Princeton, New Jersey to Philadelphia.
Berberova’s autobiography, which details her early life and years in France, was written in Russian but published first in English as The Italics are Mine (Harcourt, Brace & World, 1969). The Russian edition, Kursiv Moi, was not published until 1983.
Born in 1901 to an Armenian father and a Russian mother, Nina Berberova was brought up in St Petersburg.[1] She left Russia in 1922 with poet Vladislav Khodasevich (who died in 1939). The couple lived in several European cities before settling in Paris in 1925. There Berberova began publishing short stories for the Russian emigre publications Poslednie Novosti ("The Latest News") and Russkaia Mysl’ ("Russian Thought"). The stories collected in Oblegchenie Uchasti ("The Easing of Fate") and Biiankurskie Prazdniki ("Billancourt Fiestas") were written during this period. She also wrote the first book length biography of composer Peter Ilyich Tchaikovsky in 1936, which was controversial for its openness about his homosexuality. In Paris she was part of a circle of poor but distinguished visiting literary Russian exiles which included Anna Akhmatova, Vladimir Nabokov, Boris Pasternak, Tsvetaeva and Mayakovsky.
After living in Paris for 25 years, Berberova emigrated to the United States in 1950 and became an American citizen in 1959. She began her academic career in 1958 when she was hired to teach Russian at Yale. She continued to write while she was teaching, publishing several povesti (long short stories), critical articles and some poetry. She left Yale in 1963 for Princeton, where she taught until her retirement in 1971. In 1991 Berberova moved from Princeton, New Jersey to Philadelphia.
Berberova’s autobiography, which details her early life and years in France, was written in Russian but published first in English as The Italics are Mine (Harcourt, Brace & World, 1969). The Russian edition, Kursiv Moi, was not published until 1983.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
January 5, 2025
3,5*
Edição portuguesa: Astachev em Paris, Editorial Presença
Aliocha tinha um grande respeito pelo pai, pelo criado de quarto, por esse apartamento e pela nova mulher – a primeira verdadeira mulher que ele tivera oportunidade de ver de perto, vestida ou meio vestida, ou sem roupa, doente ou de boa saúde. Era uma senhora, tinha uma misteriosa relação com a carteira do pai, e junto dela uma pessoa sentia-se sempre insegura, alegre, ligeiramente pouco à vontade."
Embora as novelas sejam o meu formato de eleição, aquelas que Nina Berberova escreve, ainda que envolventes, parecem-me sempre incompletas. Gosto da escrita da autora e dos habituais expatriados russos decadentes que vivem, sobrevivem e, muitas vezes, morrem por sua própria vontade em Paris. Em jovem, Astachev era estudioso e ambicioso, aquele que trocava as obras de Zola e Maupassant das estantes da mãe por manuais escolares do ano seguinte, para ser o melhor aluno, mas a dissidência política acaba por o obrigar a abandonar a Rússia em 1925. Em Paris, frequenta a casa da madrasta e torna-se, por sua sugestão, vendedor de seguros de vida, onde põe a uso o seu carácter frio e manipulador que, no entanto, causa estragos na sua vida amorosa.
Damos aos nossos entes queridos a possibilidade de se entregarem ao desgosto a 100%, sem se preocuparem nos primeiros tempos com o pão de cada dia. (...) Nós pagamos até ao último tostão, sem atrasos, (...) enquanto você ainda está a ser velado. É do seu interesse estar preparado em caso de falecimento, o que vai acontecer mais tarde ou mais cedo.
- Ah, então é isso que você é...
Edição portuguesa: Astachev em Paris, Editorial Presença
Aliocha tinha um grande respeito pelo pai, pelo criado de quarto, por esse apartamento e pela nova mulher – a primeira verdadeira mulher que ele tivera oportunidade de ver de perto, vestida ou meio vestida, ou sem roupa, doente ou de boa saúde. Era uma senhora, tinha uma misteriosa relação com a carteira do pai, e junto dela uma pessoa sentia-se sempre insegura, alegre, ligeiramente pouco à vontade."
Embora as novelas sejam o meu formato de eleição, aquelas que Nina Berberova escreve, ainda que envolventes, parecem-me sempre incompletas. Gosto da escrita da autora e dos habituais expatriados russos decadentes que vivem, sobrevivem e, muitas vezes, morrem por sua própria vontade em Paris. Em jovem, Astachev era estudioso e ambicioso, aquele que trocava as obras de Zola e Maupassant das estantes da mãe por manuais escolares do ano seguinte, para ser o melhor aluno, mas a dissidência política acaba por o obrigar a abandonar a Rússia em 1925. Em Paris, frequenta a casa da madrasta e torna-se, por sua sugestão, vendedor de seguros de vida, onde põe a uso o seu carácter frio e manipulador que, no entanto, causa estragos na sua vida amorosa.
Damos aos nossos entes queridos a possibilidade de se entregarem ao desgosto a 100%, sem se preocuparem nos primeiros tempos com o pão de cada dia. (...) Nós pagamos até ao último tostão, sem atrasos, (...) enquanto você ainda está a ser velado. É do seu interesse estar preparado em caso de falecimento, o que vai acontecer mais tarde ou mais cedo.
- Ah, então é isso que você é...
April 22, 2025
Questo romanzo breve della scrittrice russa Nina Berberova [1901-1993], affronta nella Parigi che succede al primo dopoguerra del novecento, un tema che spesso ricorre nella sua produzione letteraria: mi riferisco alla vita personale, familiare e di relazione dei fuoriusciti Russi all’indomani della Rivoluzione di Ottobre che trovano nella capitale francese un rifugio dove affrontare una nuova vita, seppur da esuli e fuoriusciti strappati alle loro abitudini e consuetudini e ai loro affetti e pertanto troppo spesso incapaci di adattarsi a costruire una nuova vita.
E’ il caso del giovane protagonista di “Alleviare la sorte”, Alesa Astasev che solo apparentemente sembra essersi ambientato a Parigi dividendo il suo affetto tra la madre e la matrigna entrambe ormai anziane, sostenendosi economicamente come procacciatore di contratti di assicurazioni sulla vita di fuoriusciti russi benestanti, coltivando superficiali amicizie con altri emigrati ma incapace di “lasciarsi andare” sul piano affettivo, di instaurare una seria relazione amorosa che gli permetta di costruirsi un avvenire familiare, finché non conosce casualmente la giovane connazionale Zenja, timida e carina che lavora come bigliettaia in un cinema…
E’ il caso del giovane protagonista di “Alleviare la sorte”, Alesa Astasev che solo apparentemente sembra essersi ambientato a Parigi dividendo il suo affetto tra la madre e la matrigna entrambe ormai anziane, sostenendosi economicamente come procacciatore di contratti di assicurazioni sulla vita di fuoriusciti russi benestanti, coltivando superficiali amicizie con altri emigrati ma incapace di “lasciarsi andare” sul piano affettivo, di instaurare una seria relazione amorosa che gli permetta di costruirsi un avvenire familiare, finché non conosce casualmente la giovane connazionale Zenja, timida e carina che lavora come bigliettaia in un cinema…
May 8, 2010
This fellow named Astasjev attended to the very first meeting I had with Nina Berberova.
It was nice hanging out with Nina in Paris. I love the way she speaks. And I really like the places where she took me and the Russian ex-pats circle she introduced me in.
The only problem is that, during the awesome time we spent together, Nina was caring far too much about that fellow, Astasjev.
Come on! He is a bastard. Nina knows it. I know it. You will read.
I really hope me and Nina will meet each other once again pretty soon. How could I live without her for so long time?
It was nice hanging out with Nina in Paris. I love the way she speaks. And I really like the places where she took me and the Russian ex-pats circle she introduced me in.
The only problem is that, during the awesome time we spent together, Nina was caring far too much about that fellow, Astasjev.
Come on! He is a bastard. Nina knows it. I know it. You will read.
I really hope me and Nina will meet each other once again pretty soon. How could I live without her for so long time?
December 13, 2021
kötü değildi ama parlak da bulmadım
August 10, 2020
Portrait troublant d'un homme qui se transforme au fil des pages en vautour cynique, manipulateur, oubliant toute empathie pour ses semblables. En refermant le livre, on ne sait plus comment ni pourquoi il a plongé dans ce tourbillon de prédations. Si tout ça est arrivé malgré lui, par nécessité ou si une rencontre fortuite lui a permis de révéler sa vraie nature, son potentiel de prédateur. J'aurais peut-être aimé un portrait plus intérieur du bonhomme mais c'est pas vraiment le style Berberova, et c'est très bien ainsi, sans fioritures.
December 25, 2025
"Astașev la Paris" este o povestire despre ratare fără dramatism exterior, dar cu o cruzime psihologică atent dozată. Nina Berberova nu scrie despre exil ca despre o traumă spectaculoasă, ci ca despre un proces lent de dezvăluire: într-un oraș străin, oamenii nu devin alții, ci devin mai clar ceea ce sunt deja.
Astașev este un personaj aparent funcțional: se adaptează, supraviețuiește, se descurcă. Dar sub această mobilitate se ascunde o incapacitate profundă de a se angaja emoțional. El nu e violent, nu e crud în sens activ, și tocmai asta îl face periculos. Evită deciziile, amână clarificările, tratează relațiile ca pe niște situații temporare. În cazul său, lașitatea nu ia forma gestului brutal, ci a indiferenței prelungite.
Genia este polul opus. Ea iubește serios, total, fără ironie și fără mecanisme de apărare. Pentru Genia, relația cu Astașev nu este un episod, ci o posibilitate de sens într-o existență precarizată de exil. Diferența dintre ei nu este una de circumstanțe, ci de structură morală: acolo unde ea investește, el se retrage; acolo unde ea speră, el cântărește avantajele. Tragedia Geniei nu este produsă de un abandon explicit, ci de uzura emoțională provocată de nehotărârea lui.
Berberova nu o transformă pe Genia într-o eroină idealizată și nici nu îl scuză pe Astașev. Textul refuză emfaza și moralizarea directă. Stilul este sobru, aproape rece, iar emoția apare tocmai din această reținere. Povestirea se încheie fără mângâiere, sugerând că unele eșecuri nu sunt lecții, ci simple consecințe ale unui caracter gol.
Din literatura rusă, Astașev amintește de bărbații cehovieni incapabili să iubească fără rezerve, personaje precum Laevski din "Duelul". Însă, spre deosebire de Cehov, Berberova nu mai oferă nici măcar iluzia unei transformări. Astașev nu cade și nu se revoltă: el continuă. Iar această continuitate lipsită de sens este, poate, cea mai dură concluzie a textului.
"Astașev la Paris" impresionează prin disconfortul moral pe care îl lasă în urmă. Este o povestire despre cât de mult rău poate face un om „corect”, decent și perfect incapabil de iubire reală.
Astașev este un personaj aparent funcțional: se adaptează, supraviețuiește, se descurcă. Dar sub această mobilitate se ascunde o incapacitate profundă de a se angaja emoțional. El nu e violent, nu e crud în sens activ, și tocmai asta îl face periculos. Evită deciziile, amână clarificările, tratează relațiile ca pe niște situații temporare. În cazul său, lașitatea nu ia forma gestului brutal, ci a indiferenței prelungite.
Genia este polul opus. Ea iubește serios, total, fără ironie și fără mecanisme de apărare. Pentru Genia, relația cu Astașev nu este un episod, ci o posibilitate de sens într-o existență precarizată de exil. Diferența dintre ei nu este una de circumstanțe, ci de structură morală: acolo unde ea investește, el se retrage; acolo unde ea speră, el cântărește avantajele. Tragedia Geniei nu este produsă de un abandon explicit, ci de uzura emoțională provocată de nehotărârea lui.
Berberova nu o transformă pe Genia într-o eroină idealizată și nici nu îl scuză pe Astașev. Textul refuză emfaza și moralizarea directă. Stilul este sobru, aproape rece, iar emoția apare tocmai din această reținere. Povestirea se încheie fără mângâiere, sugerând că unele eșecuri nu sunt lecții, ci simple consecințe ale unui caracter gol.
Din literatura rusă, Astașev amintește de bărbații cehovieni incapabili să iubească fără rezerve, personaje precum Laevski din "Duelul". Însă, spre deosebire de Cehov, Berberova nu mai oferă nici măcar iluzia unei transformări. Astașev nu cade și nu se revoltă: el continuă. Iar această continuitate lipsită de sens este, poate, cea mai dură concluzie a textului.
"Astașev la Paris" impresionează prin disconfortul moral pe care îl lasă în urmă. Este o povestire despre cât de mult rău poate face un om „corect”, decent și perfect incapabil de iubire reală.
July 14, 2019
Sono due racconti, parlano di due ragazzi molto soli di origine russa che si sono trasferiti a Parigi nel '25. Nella prima storia Alësa Astasev è un ragazzo che ha passato la sua vita in un alloggio di una stanza con la madre , e che passa molto tempo nella casa della matrigna, seconda moglie del defunto padre, verso la quale mostra un affetto morboso,il lavoro da assicuratore gli permette qualche frivolezza finché incontra la cassiera di un cinema: Zenja, la seduce, ci passa una notte e la abbandona, questa per il dolore si suicida.
La seconda storia parla della piccola Sasa che vive con il padre e la sorella. La sorella lavora ed ha studiato e campa la famiglia, Sasa fa la donnina di casa, il padre va presto in pensione e mostra segni di demenza. La sorella abbandona presto il nido per sposarsi con Samojlov.La vita di Sasa scorre in maniera così insignificante che l’unico uomo, visto per pochi minuti, verso il quale nutre un accenno di passione è Samojlov. Una volta adulta, Samojlov la va a trovare per chiedere scusa al padre per aver sposato così in fretta la figlia Ariadna ed avergliela portata via facendolo cadere in depressione. Sasa gli fa presente che ormai il padre è morto, ma spera che l’uomo si fermi ancora un po’ con lei, invece lui va via, assolutamente non interessato a lei e sollevato per non aver trovato il padre. Senso poetico ed amarezza, il minimalismo e la delicatezza di alcuni personaggi mi hanno ricordato dei racconti di Tolstoj letti quando ero adolescente.
La seconda storia parla della piccola Sasa che vive con il padre e la sorella. La sorella lavora ed ha studiato e campa la famiglia, Sasa fa la donnina di casa, il padre va presto in pensione e mostra segni di demenza. La sorella abbandona presto il nido per sposarsi con Samojlov.La vita di Sasa scorre in maniera così insignificante che l’unico uomo, visto per pochi minuti, verso il quale nutre un accenno di passione è Samojlov. Una volta adulta, Samojlov la va a trovare per chiedere scusa al padre per aver sposato così in fretta la figlia Ariadna ed avergliela portata via facendolo cadere in depressione. Sasa gli fa presente che ormai il padre è morto, ma spera che l’uomo si fermi ancora un po’ con lei, invece lui va via, assolutamente non interessato a lei e sollevato per non aver trovato il padre. Senso poetico ed amarezza, il minimalismo e la delicatezza di alcuni personaggi mi hanno ricordato dei racconti di Tolstoj letti quando ero adolescente.
May 8, 2024
Finalmente ritrovo la Nina Berberova che tanto mi era piaciuta con Il giunco mormorante.
Due racconti,semplici e stringati, di quel genere in cui Irène Némirovsky eccelle ed è regina indiscussa - e nessuno potrà mai togliermi dalla mente che Nina abbia spesso provato a ricalcare le sue orme o che abbia tratto ricchissime dosi d'ispirazione dalla più illustre collega franco-ucraina - in cui i protagonisti sono sempre esuli che dalla Russia e dall'Ucraina si arrangiano come possono fino a giungere a Parigi, una Parigi spogliata della sua grandeur, ricca invece di malumori e desolazione, di povertà e inedia.
Anche qui i personaggi interpretano ruoli ambigui se non del tutto grigi, cinici e egoisti, costretti a convivere con il terribile fardello del ricordo, del passato che non ne vuole sapere di sprofondare nell'oblio.
Mi sono piaciuti entrambi i racconti e mi è piaciuta soprattutto l'analisi introspettiva dei personaggi e quella oggettiva riguardo la situazione sociale e politica del tempo, a cavallo fra le due guerre.
Il primo racconto, che dà il titolo all'opera, è quello che mi è rimasto più impresso e che scuote nel finale triste e inaspettato.
Nel complesso, ottima prova stilistica da parte dell'autrice. Il mio poco interesse per i racconti brevi ne esce, ancora una volta, ridimensionato.
Due racconti,semplici e stringati, di quel genere in cui Irène Némirovsky eccelle ed è regina indiscussa - e nessuno potrà mai togliermi dalla mente che Nina abbia spesso provato a ricalcare le sue orme o che abbia tratto ricchissime dosi d'ispirazione dalla più illustre collega franco-ucraina - in cui i protagonisti sono sempre esuli che dalla Russia e dall'Ucraina si arrangiano come possono fino a giungere a Parigi, una Parigi spogliata della sua grandeur, ricca invece di malumori e desolazione, di povertà e inedia.
Anche qui i personaggi interpretano ruoli ambigui se non del tutto grigi, cinici e egoisti, costretti a convivere con il terribile fardello del ricordo, del passato che non ne vuole sapere di sprofondare nell'oblio.
Mi sono piaciuti entrambi i racconti e mi è piaciuta soprattutto l'analisi introspettiva dei personaggi e quella oggettiva riguardo la situazione sociale e politica del tempo, a cavallo fra le due guerre.
Il primo racconto, che dà il titolo all'opera, è quello che mi è rimasto più impresso e che scuote nel finale triste e inaspettato.
Nel complesso, ottima prova stilistica da parte dell'autrice. Il mio poco interesse per i racconti brevi ne esce, ancora una volta, ridimensionato.
January 19, 2018
«Et si là se situait la limite du bonheur, pensait-elle, s'il n'y avait plus de moments meilleurs, jamais, jamais?»
This entire review has been hidden because of spoilers.
January 2, 2020
interesting but not at all memorable despite good moments. Atmospheric.
July 30, 2023
As I was reading the book, I felt like I was watching a Russian edition dark themed movie where the scenes seemed disconnected from each other at first sight.
There was a dark depressive, hateful, nihilistic and kinistic atmosphere. I interpreted the gloom that dominates all these characters as a kind of self-hatred. Because the characters reminded me of 19th and early 20th century Russian people who were stuck in the West-East complex, and by no means feel like they belong in either of these completely.
《Klavdiya represents the poor, eastern, bigoted Russia while Ksenya represents liberal, western, rich Europe.》 Astachev could dislike their disposition but he could never leave any of them.
Astachev considers being Eastern, Asian, Leftist as something that should be approchaed with disgust and he seems to be proud of his French-like manners and qualities. He often clarifies that he has never felt like a Russian. Yet, he has a melancholic Russian side deep inside. This ironic contrast leads him to be a nihilist and approach serious subjects such as death so recklessly.
It was a nice, yet also a pretty boring book. I would rate it 2,5 in the scale of 5 if it was possible. But its not, therefore I'll rate it 3.
There was a dark depressive, hateful, nihilistic and kinistic atmosphere. I interpreted the gloom that dominates all these characters as a kind of self-hatred. Because the characters reminded me of 19th and early 20th century Russian people who were stuck in the West-East complex, and by no means feel like they belong in either of these completely.
《Klavdiya represents the poor, eastern, bigoted Russia while Ksenya represents liberal, western, rich Europe.》 Astachev could dislike their disposition but he could never leave any of them.
Astachev considers being Eastern, Asian, Leftist as something that should be approchaed with disgust and he seems to be proud of his French-like manners and qualities. He often clarifies that he has never felt like a Russian. Yet, he has a melancholic Russian side deep inside. This ironic contrast leads him to be a nihilist and approach serious subjects such as death so recklessly.
It was a nice, yet also a pretty boring book. I would rate it 2,5 in the scale of 5 if it was possible. But its not, therefore I'll rate it 3.
September 25, 2016
Nous sommes tous mortels. Un jour, Elle viendra... et tout sera fini... Qu'adviendra-t-il alors de nos proches ? Notre devoir n'est-il pas de les garantir contre le besoin ? Ainsi parle Astachev à ses clients. Un discours froid, impitoyable. Quand il évoque l'instant suprême, les uns, effrayés, l'éconduisent, d'autres songent au Jugement dernier, certains signent le contrat-décès... Mais lui Astachev, qui est-il ? Envoyé de l'au-delà, mettant en scène le cinquième acte, le rideau, le final ? Simple citoyen, contribuable, consommateur, allant dans la chaleur, sous la pluie, de porte en porte, telle une ombre discrète, pressée de conclure ? Ou fossoyeur sans scrupules... Peut-être tout simplement un lâche, comme en témoigne son aventure avec Genia, une petite caissière de cinéma qu'il pousse à la dernière extrémité...
Displaying 1 - 13 of 13 reviews