Efectul de lupă: câteva priviri asupra culturii contemporane

by Teodor Baconschi

„Teologilor încruntaţi şi schimnici, Teodor Baconschi face să le succeadă, în cultura noastră, zîmbetul urban şi bine-crescut al teologului de lume. Deloc întîmplător, anume «rîsului patriarhilor» i-a dedicat Baconschi, la începuturile sale, un studiu erudit şi savant. Scriitor fluent, condescendent şi aulic, el practică un umanism destins şi informat, cu gravităţi amuzate şi politeţi uneori persiflante, ce trădează un scepticism faţă de lume şi lucruri pe care calma şi statornica sa credinţă în ortodoxie, creştinism şi Biserică nu îl poate nici ascunde, nici înlătura. Fraza sa bine scrisă şi aşezată, închegată din toate încheieturile şi prinsă la patru ace cu toate încuietorile e frisonată de nervurile inteligent trasate ale ca-lificativelor, care o pun în mişcare prin înţepăturile cîte unui adjectiv cînd maliţios, cînd amuzat, cînd glacial. Multe formulări sînt memorabile, în stilul clasic francez al contrastelor care scot caracterizarea din jocul anulărilor şi al contradicţiei. Prin sunetul său de fond, scrisul lui Baconschi sugerează o natură funciarmente serioasă, care însă, prin liniile ei melodice şi unele sunete mai înalte, aduce la lumina reflectoarelor, în plină scenă, un temperament jovial şi dispus la amuzamente. De aici armoniile atrăgătoare şi cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar şi cînd sînt dificile. Îl ajută talentul diplomatic, care valsează elegant cu aporiile. Deşi scrisul lui Baconschi e de atitudine şi mobilizează în formularea judecăţilor-convingeri, proza lui e mai presus de orice politicoasă, urbană, civilă, debonară. Din punctul de vedere al lucidităţii, Baconschi este întru totul occidental, dar unul care a rămas în fondul său afectiv, din gust şi înclinaţie, dar poate şi din orgoliu, un oriental. Ca orice oriental, ştie de toate şi din toate; ca un occidental, le ştie temeinic şi cu relativism critic. Nimic nu îl convinge pînă la capăt, adică pînă la schimbarea vieţii, dar asta pe un fond de credinţă statornică în Dumnezeu, care ilustrează perfect, am impresia, geniul religios care ne e specific nouă, românilor: să porţi o credinţă absolută ducînd o viaţă relativă.” (H.-R. Patapievici)

„Genul eseistic a punctat modernitatea – de la Montaigne la Matthew Arnold – reuşind să supravieţuiască în atmosfera versatilă a postmodernităţii, căreia îi corespunde prin concizie, curiozitate politropică şi montaj fragmentar. El figurează literar accelerarea timpului istoric, dispersia cognitivă şi confluenţele interdisciplinare, celebrînd implicit un anume hedonism al tatonării sugestive. Fidel obiceiului de a-mi reuni periodic, în volum, textele altminteri blocate în efemeride, le-am strîns în cel de faţă pe cele din ultimii ani, apărute iniţial în săptămînalul cultural Dilema veche. Cititorii vor regăsi aici registrele unor centre de interes (pentru mine) definitorii: relaţia noastră cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios şi cu marile cărţi.” (Teodor Baconschi)

224 pages, Paperback

First published November 1, 2020

About the author

Teodor Baconschi s-a născut în 1963, la București. După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995-1996), apoi redactor în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomație, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997-2000); Director General în Ministerul Afacerilor Externe (2001-2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002-2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004-2006); consilier prezidențial (2006-2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007-2009); Ministru al Afacerilor Externe 2009-2012).
A fast distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România).

Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans La patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob și îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreuna cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; III incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnatura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (În dialog cu Armand Goșu), Curtea Veche, 2013.

Reviews

[Alexandru Croitor · Rating 4 out of 5]

O colecție de texte critice (scurte, dar consistente) despre cultura postmodernă, relația societății românești cu Occidentul, patologiile ce marchează cultura românească (cu precădere, reziduurile comuniste în politica românească) și, spre final, o serie de discuții despre cărți ("Dreptul Iov", text din secțiunea "Noi și cărțile”, dezvoltă o discuție interesantă pe cazul suferinței lui Iov).

Totodata, tematica Biserica și societatea s-a regăsit în repetate rânduri (de așteptat) printre abordările critice ale autorului, propunând o descriere lucidă a raportului dintre creștin și cultură (o îndrăzneală ancorată în biruința lui Hritos - Ioan 16:33). O (altă) cauză a "lipsei de dârzenie” pe care o identifică este ”neîncrederea în providență”:

"Neîncrederea în providență (cu atât mai ciudată dacă ne amintim că Biserica a rezistat celor mai teribile încercări, precum nazismul și comunismul) e de fapt o formă soft de apostazie."

-------
Eseul "Reforma criptoprotestanta" - împărtășesc premisa, "resping" concluzia; prin criptoprotestantism, autorul se referă la individualizarea radicală a sentimentului religios, separat brutal de "existența liturgică a Bisericii". Această exacerbare religioasă, decupată din cadrul istoric al creștinismului, e dăunătoare prin simplul fapt că, indirect, neagă aspectul comunitar al vieții creștine (viață care nu se întinde doar spațial, ci și temporal).
Țin să fac mențiunea (deoarece tensiunea creată în incipitul textului își găsește rezolvarea în Ortodoxie, propun o alternativă) că: protestantism nu înseamna doar manifestarea de factură liberal-progresistă sau fundamentalistă; protestantismul clasic, confesional reprezintă poate "dorința" domnului Baconschi, într-un cadru doctrinar, totuși, diferit.

Două articole care propun o discuție pe seama aceleiași teme:
https://convergente.ro/neo-protestant...

https://convergente.ro/din-nou-despre...



Secularizarea implică doar imanentizarea jocurilor de limbaj care descriau odinioară diferitele forme de transcendență.

Istoria e o combinație între idei care produc urmări, personalități care-și găsesc un context ascensional si emoții colective dominate de iraționalitatea unor narațiuni salvaționiste.

[Mircea Poeana · Rating 5 out of 5]

O carte care a venit la timp in biblioteca mea, in aceasta criza epidemica de ganduri nascatoare de lumina.
O carte desteapta, scrisa de un om destept, care stie sa si destepte mintile celor ce vor sa se destepte.
Fascinanta manuire a limbii romane, un mozaic perfect de arhaisme, neologisme, cuvinte din lumea monahilor si a patriarhilor de spirit sincer si simtire neipocrita.
Ganditorul erudit se daruie pe sine fara parcimonie, conducandu-ne cu har in lumea noastra, pe care ne-o dezvaluie prin lupa unei culturi solide.
Carti, religie, societate, relatii interumane, Rasarit si Apus, asezate elegant in alcatuiri eseistice succinte, dar pline de seva regeneratoare.
O lupa generoasa, gratie careia chiar daca esti furnica incepi sa ai speranta ca intr-o zi te vei preface in om intreg.

[Socrate · Rating 4 out of 5]

Cioran a fost adesea privit ca urmaşal moraliştilor francezi din Marele Secol: La Rochefoucauld, Chamfort, La Bruyère, Pascal, Vauvenargues şi Fontenelle, pentru a nu‑i cita decât pe cei reţinuţi de posteritate ca mari autori. Erau «oamenii oneşti» ai veacului al XVII‑lea, când – pe linia inaugurată de Montaigne – scriitorii se detaşau de propriile patimi, ridicându‑se deasupra egoismului curent, în speranţa că, de la marea înălţime a nepăsării lucide, poţi îmbrăţişa cu un ochi obiectiv la forme entière de l’humaine condition. Aristocraţi de sânge sau de robă, aceşti oameni ai pleiadei clasiciste au văzut morala ca pe o fiziologie a viciilor şi virtuţilor. Nu‑şi propuneau, clerical, să edifice, adică să răspândească pietatea, cât să obiectiveze (ca într‑o disecţie anatomică) intimitatea cel mai adesea inavuabilă a sufletului omenesc. Pascal e singurul care s‑a dedicat unei apologetici creştine, din perspectiva grupării de la Port Royal. Pentru el, intimitatea rima cu infinitatea anxiogenă a universului privit prin lentila telescopică. Restul «plutonului» anticipa însă duhul taxonomic al Enciclopediei lui Diderot pe o linie naturalistă: cunoaşterea e o listă de obiecte, un inventar pe cât posibil exhaustiv de calcule, definiţii şi descrieri seci. Erau, altfel spus, moderni dezvrăjiţi, sceptici şi agnostici, sardonici şi răi de gură în stilul care avea să facă gloria lui Voltaire: conta vorba de duh perfect exprimată, nu indulgenţa divină sau opinia vulgară. Inteligenţa nu servea credinţa şi cauza Bisericii, cât plăcerea maliţiozităţii cinice, sub haina unei frazări impecabile. Nu e de mirare că Nietzsche i‑a admirat pe faţă, socotindu‑i modele de entuziasm fără Dumnezeu. Intraţi în canon, studiaţi în universităţi, traduşi în multe alte limbi, moraliştii veacului al XVII‑lea au dus moştenirea lui Machiavelli până în pragul revoluţiilor care au zguduit lumea veche, instalându‑ne până azi într‑o antropologie a revoltei şi a tapajului prometeic. Ei n‑au apărut din nimic. Se simte că i‑au recitit pe filozofii stoici, din tratatele cărora poţi afla cât este omul de slab, nevolnic, agresiv, trădător şi la rigoare ticălos şi cum justifică el aceste limite din perspectiva dreptului de a supravieţui. Când La Rochefoucauld scrie că «adevăratul gentilom nu se implică în nimic», revine la suprafaţă tema ataraxiei.

[Virginia Cornelia · Rating 4 out of 5]

M-am uitat la Romania contemporana prin lupa domnului Baconschi si m-am ales cu idei interesante, clarificari , teme de gandire si dialog.
Cartea a fost cumparata intamplator in vara, fara a fi familiarizata cu scrierile sau formarea academica a domniei sale, si acum i-a venit randul la citit.

Este structurata in 4 capitole si cuprinde scurte eseuri (2-3 pagini) despre Occident, noi ( adica ceilalti 😀 ), Biserica si carti.

Inarmata cu ignoranta la cumpărare, desi am rasfoit o in librarie si mi a placut, am ramas evident surprisa de ponderea pe care o au in carte religia, BOR si raportarea la Dumnezeu si Isus Hristos. Probabil ca asta fac teologii de formatie, in cartile lor 😀.

Cert este ca , mie mi au facut placere cele mai multe din respectivele scrieri, pe de alta parte eu sunt ortodoxa, asa ca nu am idee cum va fi perceputa ponderea lor de alti cumparatori ignoranti si indiferenti intru religie. 😀

Odata cu citirea acelor pagini mi am dat seama ca BOR si religia au reinviat semnificativ in Romania dupa "caderea" comunismului si ca Biserica are un spirit intreprinzator si antreprenorial viu si tanar -a urmat cu obstinenta imigrantul roman in orice colt al lumii.

Cele 2 parti favorite ale cartii sunt cea despre Occident si cea despre noi ( adica ceilalți ).
Natiunea romana a trait permanent intr un spatiu inchis. Un perimetru mic de sapat si cativa intr un perimetru ceva mai mare, cat sa aiba oile ce manca. Pana acum 30 de ani.
Nu am cucerit pe nimeni, si nu am importat cultura.
Nu am calatorit in lume si cand nu am privit in pamant, am avut ochelari de cal.
Cei care au venit peste noi -otomanii erau si ei corigenti de ceva vreme la cultura si oricum ocupati cu zbuciumul intern pentru a ramane suficient de mult in urma Europei Occidentale.
Mai tarziu au venit rusii, dar nu cu geniile muzicale si literare ale culturii rusesti ci cu mojicii si totalitarismul . Pastrand si folosind linia iudeocrestina , au adus Omul Providential ce va izbavi proletariatul.

Daca ma uit prin lupa domnului Baconschi, putinii ani interbelici si doar 30 de ani de la "revoluție" incoace sunt, intr adevar prea putini pentru a scapa de aerul provincial in ochii Europei Centrale. Asa ca in loc sa ne străduim sa ne adaptam secolului nostru , o parte dintre noi ii intoarcem spatele.

Asteptata cu nerabdare, fiind ultima parte a cartii, cea despre carti m a dezamagit ( putin). Menționeaza mult prea puține carti care i-au placut si eu aveam mari așteptări sa mi extind lista de lectura.