Nuvela Făt-Frumos vs. Darth Vader este un hibrid de science-fiction și fantasy cu elemente din ambele specii și cu o doză suficientă de umor contemporan ca să fie considerată și comedie postmodernă. Călcând pe urmele lui Douglas Adams sau Kurt Vonnegut (deși Băieșu sau Kusturica se întrevăd și ei pe fundal), auorul își imaginează o aventură plină de trăsnăi, personaje care mai de care mai dubioase și întâmplări care mai de care mai aberante, desfășurată nu în spațiu, ci pe Planeta Moldova (metaforă nu chiar subtilă la adresa întregii țări românești).
Nu mi-a plăcut. Am ezitat mult înainte să cumpăr cartea, deoarece mi se părea că nu e genul meu. Totuși, autorul fiind o persoană simpatică, pe care o apreciez pentru o serie de lucruri, am decis să-i dau o șansă. Cărțile umoristice reprezintă, cu fiecare cititor în parte, un risc. Ești pe genul lui de umor, îi place. Nu ești - nu-i place. În cazul meu, am apreciat modul inteligent în care autorul a legat anumite elemente pe parcursul poveștii. Dar atât. Per total, e genul de umor pe care-l pot accepta la un text scurt, dar, când vine vorba despre texte de mare întindere... Bine, e posibil să-l gust și acolo, dar asta doar dacă s-a nimerit cine-știe-ce conjuncție astrologico-astronomică favorabilă de unu la nu-știu-cât. Din păcate, conjuncția respectivă nu s-a produs în timp ce citeam prezenta carte. Nu pot spune nici că e bună, nici că e slabă. E o carte umoristică aflată în altă galaxie decât a mea. Poate din cauză că e de pe Planeta Moldova, în timp ce eu sunt din Ardeal. Prefer cu totul și cu totul alt gen de umor. Dar autorul tot simpatic îmi rămâne.
Etnoromanul SF „Făt Frumos vs. Darth Vader” este veriga lipsă dintre basmul popular și space opera, restaurată de către un cronicar băștinaș contemporan și expusă publicului galactic în suc propriu umoristic efervescent.
M-am distrat copios citind acest mutant evadat din laborator, o carte nici călare, nici pe jos, nici pe drum, nici pe cărare, nici îmbrăcată, nici dezbrăcată, făcând mereu echilibristică de graniță, doar pe hotare nehotărâte: între nuvelă și roman, între poveste și ficțiune speculativă, între fantasy strămoșesc și sci-fi hollywoodian, între satiră tonică și critică socială acidă.
Într-un scenariu epic care nu este doar amuzant, ci ajunge și captivant, pe Planeta Moldova din Universul Star Wars, forțele bucolice ale Binelui mioritic înfruntă trupele tehnologizate ale Răului invadator... https://analogiiantologii.com/2021/05...
O lectură simpatică, ușurică, numai bună de înghesuit între două zile de muncă. Nu m-am stricat de râs, așa sunt eu mai morocănoasă, dar nici că am suferit din această cauză, pentru că am fost complet absorbită de desfășurarea evenimentelor prezentate în carte.
Romanul este o satiră îndrăzneață, care combină într-un mod inedit basmele românești cu elementele SF prezentate în faimoasa serie Star Wars. Scris într-un ritm alert și amuzant, când cu arhaisme și regionalisme, când cu expresii în engleză, volumul este o lectură foarte plăcută, chiar și pentru cei care nu citesc de obicei literatură fantasy sau SF. Ofer 3/5 stele pentru subiectul ales, 4/5 stele pentru scriitură și 10/5 stele pentru curajul autorului de a scrie exact așa cum simte, chiar dacă este ceva complet ieșit din tipare.
𝐅𝐚̆𝐭-𝐅𝐫𝐮𝐦𝐨𝐬 𝐯𝐬 𝐃𝐚𝐫𝐭𝐡 𝐕𝐚𝐝𝐞𝐫. De G.P. Ermin, să nu uit, că e important, fiindcă eu deja am bifat două romane ale domnului – 𝐄𝐯𝐚𝐧𝐠𝐡𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐝𝐮𝐩𝐚̆ 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭 𝟐.𝟎 și 𝐔𝐥𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐢̂𝐧𝐠𝐞𝐫, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚 𝐈.𝐀. și pot să zic următoarele: e nevoie și de așa ceva, de o carte precum acest basm SF, în parte parodie, în parte omagiu, într-atât încât nu știi, la următoarea pagină, ce va prima în ambele sensuri. Poate credeți că autorul parodiază basmele și omagiază lumea 𝑆𝑡𝑎𝑟 𝑊𝑎𝑟𝑠, știindu-l drept scriitor (și cititor împătimit) de SF, dar nu e chiar așa. El se joacă cu ambele ipostaze pe rând – cel puțin eu așa am perceput – și le omagiază pe amândouă, nelăsând însă să-i scape prilejul de haz, fie că vorbim de lumea unuia sau altuia dintre eroii din titlu. Titlu care atrage, întocmai ca și coperta (nu mă bateți la cap, aici ca și merge de minune și cu asta, basta), așa, cum spuneam. Adică nu îți arată copertă cu motociclete și îți vinde mobilă de grădină. Cartea se adresează unui grup foarte select de cititori – anume, dacă aș face o diagramă Venn, s-ar intersecta bula cititorului român dotat cu ceva simț al umorului cu cea a fanilor – sau măcar cunoscătorilor – universului 𝑆𝑡𝑎𝑟 𝑊𝑎𝑟𝑠. Adicătelea, ca să mă exprim puțin precum maestrul GP, să știe omul ceva de Palpatine, de Jedi și Sith, de Imperiu, de rebeli, de Coruscant și, mai ales, de Darth Vader (ăla mic, negru, de respiră greu, din reclamă). Și Forța. Că dacă e paralel cu astea, se poate distra, la o adică, dar mai puțin. Adăugați niscaiva folclor (în sensul de folk lore), curajul de a îmbina aceste genuri deloc complementare, ar zice unii, și de a aborda totul cu un umor dezghețat, volubil, molipsitor, nu din ăla de ți se strepezesc dinții, cum se mai poartă la câte unii, care, crezând probabil că lumea n-are nevoie de un râs sănătos, ci doar de un rânjet cinic, apasă o singură clapă a comicului, care ajunge să sune fals și strident, în cele din urmă. Ei, aici nu-i așa. Mai multe vă invit să citiți aici: https://adropofinspiration.wordpress....