What do you think?
Rate this book
Soră lume
„Dacă mi-ar cere cineva să spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, aș răspunde fără ezitare compasiunea, despre care cu timpul am înțeles că este o treaptă a înțelegerii și o formă de cunoaștere. Dacă aș accepta că această carte este o carte de călătorii, atunci itinerarul acestora leagă între ele punctele de sprijin ale înțelesului și nefericirii lumii prin care am trecut, în timp ce – schimbându-se – acestea au devenit repere ale schimbării mele.
Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.
În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA
Într-un anume fel, această carte continuă Falsul tratat de manipulare. Așa cum aceea nu era o carte de memorii, deși era construită din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de călătorii, deși capitolele ei descriu întâmplări din străinătate. Folosesc acest termen, străinătate, cu întreaga greutate pe care o avea înainte de ’89; în ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat și l-a golit de conținut – nu numai prin dispariția frontierelor, ci și prin sentimentul de înstrăinare de acasă. Acest sentiment ciudat este mai apăsător azi decât în timpul dictaturii, pe care o simțeam ca pe o apăsare exterioară, nu lăuntrică, în profunzime, ca acum.
În Fals tratat de manipulare am încercat să compun din fragmente de amintiri un portret al țării. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA
432 pages, Paperback
First published November 1, 2020
15 people are currently reading
201 people want to read
About the author
Ana Blandiana
126 books188 followersAna Blandiana, pe numele ei civil Otilia Valeria Coman, (n. 25 martie 1942, Timișoara) este o scriitoare și luptătoare pentru libertate civică în România. Înainte de revoluția din 1989, faimoasă disidentă și apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceaușescu prin declarații publice în interviuri acordate postului de radio Europa Liberă și unor publicații din străinătate.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ana Blandiana s-a implicat în viața civică printr-o serie de acțiuni în cadrul Alianței Civice. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului, cu un centru de cercetare care organizează anual conferințe, sesiuni științifice și expoziții pe tema fenomenului totalitar.
Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman, originar din Murani, Timiș. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944 familia Coman s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună, catedrala ortodoxă din Oradea. După instaurarea regimului comunist în România preotul Coman a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj.
Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba.
Tatăl poetei a murit într-un accident de mașină în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică.
După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.
De-a lungul anilor, poeta a întreprins — ca invitată a unor universități, academii, organizații culturale — mai multe călătorii de documentare și studiu în diverse țări europene și a participat la congrese și festivaluri de poezie. În afara volumelor menționate, i-au mai apărut grupaje de poeme în reviste și antologii din Anglia, S.U.A., Italia, Spania, Franța, Belgia, Germania, Austria, Olanda, Finlanda, Polonia, Ungaria, Bulgaria, Cehoslovacia, Brazilia, Cuba, Turcia, Siria, Grecia, China, Japonia, Israel, Albania. După 1989, acestor traduceri li se adaugă eseurile literare și articolele de analiză politică apărute în marile ziare germane sub semnătura Anei Blandiana, ca și nenumărate conferințe, lecturi publice, interviuri, intervenții la colocvii, simpozioane și mese rotunde în principalele țări europene.
Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din București, 1982; Premiul Internațional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Național de Poezie, 1997; Premiul "Opera Omnia", 2001; Premiul Internațional "Vilenica", 2002.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
Read
January 2, 2022Cartea asta nu e ușor de citit, e inconfortabilă și tocmai de aceea e și importantă. E incredibil cât de multe a putut să trăiască autoarea și cât de pline de semnificații au fost toate relatările ei... Deși, noi decidem ce simbolică îi atribuim fiecărui moment. Am mai spus și o repet, orice ar scrie Ana Blandiana aș citi.
Nu sunt pasionată de istorie în general, dar cartea asta mi-a stânit interesul asupra unor evenimente de care nu știu când aș fi auzit dacă nu era să o citesc. „Soră lume” e necesară, ca să ne amintească că deși trăim într-o lume „liberă” nu demult nu a fost așa și în unele locuri libertatea e mascată de o pseudo libertate forțată și îngrădită. Pune întrebări și subliniază adevăruri. A trezit idealista din mine și amintește la fiecare paragraf că mai avem pentru ce lupta, că, indiferent de cât de confortabil ne e statusul în care ne aflăm, sunt lucruri de schimbat, sunt întrebări de pus.
Și chiar dacă pare morbidă, e și amuzantă pe alocuri în stilul special al autoarei. Prezintă culturi, de care noi, ca și români suntem atât de diferiți, și arată umanitatea și demnitatea văzută în ochii popoarelor pe care le-a străbatut. Atinge subiecte precum exilul, emigrarea, political correctness, rasism și, în ultimul eseu, pandemia. Sunt cele mai bune pagini pe care le-am citit despre situația dată. Nu patetice, nu dramatizează, ci pun întrebări pertinente, vâzând pandemia ca ce este.
Am și plâns și n-am mai plâns la o carte DE MULT TIMP. Dar probabil că realitatea povestită așa cum trebuie e mai dramatică decât ficțiunea.
Mi-a plăcut mult și am învățat mai multe decât în șapte ani de istorie studiată la școală. E necesară și extrem de bine scrisă. Ana Blandiana relatează atât, dar atât de bine!!
Titlurile care m-au atins sau care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să fie anotate sunt:
-„À bas la culture!”
-Sora Maria de la Providenza
-Poezia ca mijloc de supraviețuire (!!)
-Copiii greci
-Ceva important care îmi scapă (!!)
-Un nou mijloc de comunicare
-Apocalipsa second-hand
Cea mai bună carte de non-ficțiune citită până acum în acest an...
Nu sunt pasionată de istorie în general, dar cartea asta mi-a stânit interesul asupra unor evenimente de care nu știu când aș fi auzit dacă nu era să o citesc. „Soră lume” e necesară, ca să ne amintească că deși trăim într-o lume „liberă” nu demult nu a fost așa și în unele locuri libertatea e mascată de o pseudo libertate forțată și îngrădită. Pune întrebări și subliniază adevăruri. A trezit idealista din mine și amintește la fiecare paragraf că mai avem pentru ce lupta, că, indiferent de cât de confortabil ne e statusul în care ne aflăm, sunt lucruri de schimbat, sunt întrebări de pus.
Și chiar dacă pare morbidă, e și amuzantă pe alocuri în stilul special al autoarei. Prezintă culturi, de care noi, ca și români suntem atât de diferiți, și arată umanitatea și demnitatea văzută în ochii popoarelor pe care le-a străbatut. Atinge subiecte precum exilul, emigrarea, political correctness, rasism și, în ultimul eseu, pandemia. Sunt cele mai bune pagini pe care le-am citit despre situația dată. Nu patetice, nu dramatizează, ci pun întrebări pertinente, vâzând pandemia ca ce este.
Am și plâns și n-am mai plâns la o carte DE MULT TIMP. Dar probabil că realitatea povestită așa cum trebuie e mai dramatică decât ficțiunea.
Mi-a plăcut mult și am învățat mai multe decât în șapte ani de istorie studiată la școală. E necesară și extrem de bine scrisă. Ana Blandiana relatează atât, dar atât de bine!!
Titlurile care m-au atins sau care, dintr-un motiv sau altul, au ajuns să fie anotate sunt:
-„À bas la culture!”
-Sora Maria de la Providenza
-Poezia ca mijloc de supraviețuire (!!)
-Copiii greci
-Ceva important care îmi scapă (!!)
-Un nou mijloc de comunicare
-Apocalipsa second-hand
Cea mai bună carte de non-ficțiune citită până acum în acest an...
April 22, 2021
Alături de Fals tratat de manipulare, o continuare a lecției de istorie rămasă neterminata în liceu
January 16, 2021
"Pe de altă parte, atunci, demult, eu eram cea care privea lumea, nu ea mă privea pe mine. Dimpotrivă, aveam sentimentul că sunt transparentă, în așa măsură puteam să trec fără să cunosc pe nimeni și nimic printre oameni, peisaje, muzee, șantiere arheologice, descoperind istoria și frumusețea lumii, ca și un sentiment de libertate-cu atât mai intens cu cât era mai sever limitat în spațiu și timp-pe care nu aveam să-l mai retrăiesc niciodată cu aceeași intensitate în banalele condiții ale libertății de acum."
October 18, 2021
As putea defini aceasta carte ca o carte "dulcica". E cuminte, placuta, nu vrea sa supere pe nimeni. La inceput o surpriza, pentru mine cu elemente nostalgice din perioada ceausista, cu elemente de wow din acea perioada (viza de iesire din tara) si atat. apoi doar plictisitoare. Evenimente contemporane majore vazute dintr-o perspectiva "dulcica". E o carte pe care trebuie sa o citesti in momentul in care surpriza dulcica se mentine activa. Daca faci o pauza mai lunga, realizezi ca cartea nu are cine stie ce substanta. un zambet dulce de complezenta si gata.
June 24, 2025
Într-o perioadă în care societatea contemporană se află la mijlocul unei bizare stradele a instabilității vieții cotidiene și o mică, dar entuziasmantă efervescență culturală (sau cel puțin o nouă urmă de interes asupra culturii unui popor, drastic divizat de frustrări ce și-au concentrat din ce în ce mai mult esența pe parcursul timpului), „Sora Lume” reintroduce ideea contemplației asupra propriei substanțe în paralel cu lumea relativ exterioară.
Deși omul și societatea sunt entități interconectate și profund legate de sfori ale culturii și identității de mii de ani a omenirii, observarea dinamicii acesteia din urmă, prin lentilele trecutului, reprezintă principala modalitate de cunoaștere a lumii înconjurătoare prezente și, prin corelație, de înțelegere la nivel profund a algoritmului de funcționare, dar și de dezvoltare a acesteia.
Memoriile unei figuri de referință a literaturii române, în plan abstract ale unei experiențe de o viață, plină de evenimente miraculoase, rezolvate uneori „deus ex machina”, relevă pentru publicul larg curajul unei tinere Otilia Valeria Coman, dar și poziția actualei scriitoare, adânc ancorate în sânul poporului ei, care refuză să ocupe un scaun exterior.
Poate, pentru tânărul public, o carte de 400 de pagini, ce poate fi confundată cu un roman de călătorii, nu reprezintă soluția directă a inegalităților și inechităților suportate de-a lungul timpului, însă ofer 4 stele acestei cărți din dorința de a sublinia că o societate funcțională se construiește pe o istorie de veacuri ce refuză să fie uitată, fie că aceasta este transmisă prin viu-grai, scrisă eseistic, obiectiv sau implică note reflexive.
Nu-mi doresc să arog titluri sau laude excesive prin această recenzie, deși aș putea să îmi exprim liber preferința pentru stilul retrospectiv al acestei scriitoare, ci să punctez că farmecul acestei lecturi rezidă în însăși starea puțin inconfortabilă, caracterul însuflețit și, în special în ultimele capitole, în nota realistă și lucidă a situației politico-sociale de astăzi.
Deși omul și societatea sunt entități interconectate și profund legate de sfori ale culturii și identității de mii de ani a omenirii, observarea dinamicii acesteia din urmă, prin lentilele trecutului, reprezintă principala modalitate de cunoaștere a lumii înconjurătoare prezente și, prin corelație, de înțelegere la nivel profund a algoritmului de funcționare, dar și de dezvoltare a acesteia.
Memoriile unei figuri de referință a literaturii române, în plan abstract ale unei experiențe de o viață, plină de evenimente miraculoase, rezolvate uneori „deus ex machina”, relevă pentru publicul larg curajul unei tinere Otilia Valeria Coman, dar și poziția actualei scriitoare, adânc ancorate în sânul poporului ei, care refuză să ocupe un scaun exterior.
Poate, pentru tânărul public, o carte de 400 de pagini, ce poate fi confundată cu un roman de călătorii, nu reprezintă soluția directă a inegalităților și inechităților suportate de-a lungul timpului, însă ofer 4 stele acestei cărți din dorința de a sublinia că o societate funcțională se construiește pe o istorie de veacuri ce refuză să fie uitată, fie că aceasta este transmisă prin viu-grai, scrisă eseistic, obiectiv sau implică note reflexive.
Nu-mi doresc să arog titluri sau laude excesive prin această recenzie, deși aș putea să îmi exprim liber preferința pentru stilul retrospectiv al acestei scriitoare, ci să punctez că farmecul acestei lecturi rezidă în însăși starea puțin inconfortabilă, caracterul însuflețit și, în special în ultimele capitole, în nota realistă și lucidă a situației politico-sociale de astăzi.
September 28, 2025
Speram sa fie mai mult un jurnal de calatorii decat un memoriu, dar reflectia asupra lumii a fost foarte captivanta. Ana Blandiana a trait foarte multe lucruri si a ramas in ciuda acestui privilegiu (pentru ca pentru mine a calatori inseamna de multe ori a fi privilegiat si este foarte usor sa calatoresti si sa nu incerci sa intelegi oamenii sau locul in care calatoresti) cu picioarele pe pamant.
September 28, 2021
Da, nu e o carte de calatorii propriu zisa, ci este o carte despre ceea ce ar putea insemna o calatorie in viata unui om. Pentru ca, asa cum se stie, nu scopul e intotdeauna important, ci drumul pe care il strabati pana la el. Cu suisuri si coborasuri, cu abateri, cu stari mai bune sau mai rele, cu indoieli, cu speranta, dar mai ales cu indrazneala. Si curaj. Si dorinta. Asadar, cat mai multe calatorii din care sa aveti mereu ceva de invatat.
December 4, 2021
"Soră lume" îmi place foarte mult, am ajuns la jumătatea ei, în mod sigur am să termin această carte, dar în loc de cinci stele îi voi oferi doar patru și am să îmi motivez alegerea.
Am apreciat foarte mult faptul că autoarea ne explică încă de la început că opera nu reprezintă un jurnal de călătorii și că intenția dumneaei este de a ne prezenta perspectiva dânsei asupra lumii, lumea văzută prin filtrul propriu. Acest lucru a înlăturat orice fel de așteptări. Încă din primele pagini ale cărții am simțit că autoarea stabilește o conexiune cu cititorul, că se apropie de el iar lectura este ușoară, este ca și când ai sta față în față cu Ana Blandiana iar dânsa pur și simplu îți povestește anumite întâmplări/evenimente importante din viața ei, care au marcat-o și, în același timp, își prezintă și punctele de vedere asupra lucrurilor, a lumii de atunci. Așa cum am spus, momentan mă aflu abia la jumătatea cărții și am rămas impresionată de faptul că ne-a povestit puțin despre perioada comunistă și despre călătoriile ei de atunci.
Acum vine, însă, momentul în care explic de ce îi acord cărții patru stele și nu cinci.
Într-adevăr, poveștile dumneaei sunt impresionante și captivante dar nu prea îmi place următorul aspect: capitolele cărți nu au legătura aproape deloc unele cu celelalte (asta este o observație mai mult de ordin structural). Mi-ar fi plăcut să fi existat o oarecare legătură între capitole. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca autoarea să dezvolte mai mult anumite idei. De exemplu, în momentul în care ne povestește că a primit viză de ieșire din țară în perioada comunistă și despre călătoriile în străinătate. Mi-ar fi plăcut să ne spună mai multe despre cum se simțea în acea lume (oricum bine nu era but still), despre impresiile ei asupra primirii vizei de ieșire sau chiar și impresia ei legată de interdicția de publicare. Pe scurt: autoarea reușește să stabilească o legătură cu cititorul, e lipicioasă (de ce să n-o zic), dar aș fi vrut mai multe observații personale din partea ei, fiindcă, uneori, ai impresia că îți povestește și atât.
De altfel o carte foarte frumoasă care mi-a trezit interesul pentru perioada comunistă, de fapt pentru istorie în general.
De aceea mi-aș fi dorit să aflu, de ce nu, mai multe despre perioada studenției și despre cum vedea dânsa atunci toate aceste călătorii întreprinse în străinătate în anii 60-70. 💗🌟
Am apreciat foarte mult faptul că autoarea ne explică încă de la început că opera nu reprezintă un jurnal de călătorii și că intenția dumneaei este de a ne prezenta perspectiva dânsei asupra lumii, lumea văzută prin filtrul propriu. Acest lucru a înlăturat orice fel de așteptări. Încă din primele pagini ale cărții am simțit că autoarea stabilește o conexiune cu cititorul, că se apropie de el iar lectura este ușoară, este ca și când ai sta față în față cu Ana Blandiana iar dânsa pur și simplu îți povestește anumite întâmplări/evenimente importante din viața ei, care au marcat-o și, în același timp, își prezintă și punctele de vedere asupra lucrurilor, a lumii de atunci. Așa cum am spus, momentan mă aflu abia la jumătatea cărții și am rămas impresionată de faptul că ne-a povestit puțin despre perioada comunistă și despre călătoriile ei de atunci.
Acum vine, însă, momentul în care explic de ce îi acord cărții patru stele și nu cinci.
Într-adevăr, poveștile dumneaei sunt impresionante și captivante dar nu prea îmi place următorul aspect: capitolele cărți nu au legătura aproape deloc unele cu celelalte (asta este o observație mai mult de ordin structural). Mi-ar fi plăcut să fi existat o oarecare legătură între capitole. De asemenea, mi-ar fi plăcut ca autoarea să dezvolte mai mult anumite idei. De exemplu, în momentul în care ne povestește că a primit viză de ieșire din țară în perioada comunistă și despre călătoriile în străinătate. Mi-ar fi plăcut să ne spună mai multe despre cum se simțea în acea lume (oricum bine nu era but still), despre impresiile ei asupra primirii vizei de ieșire sau chiar și impresia ei legată de interdicția de publicare. Pe scurt: autoarea reușește să stabilească o legătură cu cititorul, e lipicioasă (de ce să n-o zic), dar aș fi vrut mai multe observații personale din partea ei, fiindcă, uneori, ai impresia că îți povestește și atât.
De altfel o carte foarte frumoasă care mi-a trezit interesul pentru perioada comunistă, de fapt pentru istorie în general.
De aceea mi-aș fi dorit să aflu, de ce nu, mai multe despre perioada studenției și despre cum vedea dânsa atunci toate aceste călătorii întreprinse în străinătate în anii 60-70. 💗🌟
September 13, 2023
În cartea sa, “Soră lume”, Blandiana culege mai multe povestiri din călătorii. Scriitoarea împarte cu cititorii săi experiențe personale, printre care se numără călătoria la Vienna și cum a rămas fără valiză, călătoria în Mexic și cum trebuia să dovedească că Ana Blandiana și Otilia Valeria Coman sunt aceeași persoană și alte aventuri din diverse destinații fascinante, printre care se numără America, Norvegia, Italia și Franța.
Toate istoriile din acest “jurnal” de călătorie sunt acompaniate de imbolduri pentru contemplări. Subiectele abordate sunt cele mai diverse, unele fiind comunismul din România, căutarea și pierderea identității, globalizarea și multe altele. Autoarea izbutește să prezinte aceste teme cu un aer ușor și confortabil, chiar dacă sunt ample și dificile.
Evident, fiecare cititor va găsi povestiri care o să îl pasioneze mai mult și altele de la care poate chiar se va plictisi, dar simbioza creată de Ana Blandiana între textele acestui volum este de o frumusețe rară. Este o carte în care scriitoarea a revărsat fărâme din propriul suflet ca să fie mai aproape de cititori. Pe lângă toate cele scrise mai sus, este o carte potrivită pentru lectură la o ceașcă de ceai, acasă, într-o atmosferă confortabilă, dar și într-un voiaj, admirând norii din fereastra avionului.
Toate istoriile din acest “jurnal” de călătorie sunt acompaniate de imbolduri pentru contemplări. Subiectele abordate sunt cele mai diverse, unele fiind comunismul din România, căutarea și pierderea identității, globalizarea și multe altele. Autoarea izbutește să prezinte aceste teme cu un aer ușor și confortabil, chiar dacă sunt ample și dificile.
Evident, fiecare cititor va găsi povestiri care o să îl pasioneze mai mult și altele de la care poate chiar se va plictisi, dar simbioza creată de Ana Blandiana între textele acestui volum este de o frumusețe rară. Este o carte în care scriitoarea a revărsat fărâme din propriul suflet ca să fie mai aproape de cititori. Pe lângă toate cele scrise mai sus, este o carte potrivită pentru lectură la o ceașcă de ceai, acasă, într-o atmosferă confortabilă, dar și într-un voiaj, admirând norii din fereastra avionului.
January 21, 2025
Începută la final de 2024, terminată la începutul noului an, nu aș fi putut găsi un moment mai bun să o citesc, fiindcă „Soră lume” exact asta e: o trecere printre ani, printre țări, printre continente, printre epoci, printre lumi. Ana Blandiana e cea mai bună nu atunci când scrie poezie, ci când scrie proză/ eseu/ memorialistică. Nivelul de profunzime al frazei și a observațiilor autoarei răzbate dincolo de simplul jurnal. (4,5*)
January 6, 2024
nu pot să nu mă întreb dacă eu sunt acea ființă umblând prin lume înainte de a o înțelege și de a-i cunoaște rosturile și legile […], dacă eu am trecut prin cutare întâmplare neverosimilă sau numai ciudată, și eu am scăpat cu viață din cutare accident sau cutare amenințare. Jurnalele și propria mea memorie, oricât de lacunară, îmi spun că da, în timp ce sufletul meu este mai puțin ferm în afirmații. Am mai scris de nenumărate ori despre acea stranie lege a biologiei care face ca — murind clipă de clipă și născându-se în același ritm — celulele din corpul nostru să fie din șapte în șapte ani în totalitate altele. Iar în aceste condiții, nu am oare dreptul să mă îndoiesc de prezența mea, a ființei care scrie acum, într-o întâmplare din urmă cu 30 de ani?
e fascinant cât de mult(e) pare să fi trăit Ana Blandiana, această femeie căreia i-a fost destinat încă de când avea 5-6 ani să ajungă ceea ce de obicei ajung doar bărbații. aș îndrăzni să spun că a ajuns și acolo unde ajungeau de obicei doar bărbații. nu știu, pare toată învăluită în farmec. cum este posibil ca unui om să-i ajungă o singură viață pentru toate aceste întâmplări? câteodată este obositor să urmărești lungul șir de coincidențe din amintirile ei, darăminte să te și închipuind trăindu-le! dar cred că asta spune prea puține despre Ana Blandiana.
fără a ști ce anume își propunea cartea, eu am decis s-o citesc datorită imaginii de pe copertă: niciodată nu mi-a fost dat să văd o femeie mai frumoasă decât Ana Blandiana, iar această frumusețe o reușește și astăzi, însă pe vremea călătoriilor are un farmec cu totul și cu totul specific ei!
cred că această frumusețe pe care o admir are la bază un alt temei: încrederea. e probabil sentimentul care reiese cel mai des din rândurile acestei cărți: încrederea că o călătorie în străinătate este posibilă, în ciuda celor 10, ulterior 5 dolari, îngăduiți spre a fi scoși din țară. încrederea de a călători pentru prima dată în lume (și nu oriunde, ci în lumea sovietică), de a-ți apăra țara în fruntea marilor organizații (atât cât a mai rămas de apărat), de a aminti într-o Chină zguduită de proteste despre libertate și mai mult, despre lipsa acesteia! toate aceste evenimente și mai ales interpretările Anei mi se par de domeniul fantasticului: nu îmi închipui cum o viață de om este suficientă pentru așa ceva. este extraordinar felul în care Ana Blandiana se apleacă peste malul istoriei spre a privi în jos, la „lumea liberă”: când oripilată, când de-a dreptul fascinată. nu pot să nu mă întreb de unde acest curaj nebun și mai cu seamă de unde o asemenea energie pentru a trăi tot ce stă cuprins în coperțile acestei cărți?
e fascinant cât de mult(e) pare să fi trăit Ana Blandiana, această femeie căreia i-a fost destinat încă de când avea 5-6 ani să ajungă ceea ce de obicei ajung doar bărbații. aș îndrăzni să spun că a ajuns și acolo unde ajungeau de obicei doar bărbații. nu știu, pare toată învăluită în farmec. cum este posibil ca unui om să-i ajungă o singură viață pentru toate aceste întâmplări? câteodată este obositor să urmărești lungul șir de coincidențe din amintirile ei, darăminte să te și închipuind trăindu-le! dar cred că asta spune prea puține despre Ana Blandiana.
fără a ști ce anume își propunea cartea, eu am decis s-o citesc datorită imaginii de pe copertă: niciodată nu mi-a fost dat să văd o femeie mai frumoasă decât Ana Blandiana, iar această frumusețe o reușește și astăzi, însă pe vremea călătoriilor are un farmec cu totul și cu totul specific ei!
cred că această frumusețe pe care o admir are la bază un alt temei: încrederea. e probabil sentimentul care reiese cel mai des din rândurile acestei cărți: încrederea că o călătorie în străinătate este posibilă, în ciuda celor 10, ulterior 5 dolari, îngăduiți spre a fi scoși din țară. încrederea de a călători pentru prima dată în lume (și nu oriunde, ci în lumea sovietică), de a-ți apăra țara în fruntea marilor organizații (atât cât a mai rămas de apărat), de a aminti într-o Chină zguduită de proteste despre libertate și mai mult, despre lipsa acesteia! toate aceste evenimente și mai ales interpretările Anei mi se par de domeniul fantasticului: nu îmi închipui cum o viață de om este suficientă pentru așa ceva. este extraordinar felul în care Ana Blandiana se apleacă peste malul istoriei spre a privi în jos, la „lumea liberă”: când oripilată, când de-a dreptul fascinată. nu pot să nu mă întreb de unde acest curaj nebun și mai cu seamă de unde o asemenea energie pentru a trăi tot ce stă cuprins în coperțile acestei cărți?
March 10, 2023
Maică-mea m-a ajutat să o descopăr pe Ana Blandiana, copil fiind. Așa că, oricât de serioasă ar fi cartea pe care o citesc, parcă tot mă aștept să-și ițească la un moment dat capul, de după un paragraf, motanul Arpagic. Apoi, în adolescență, în haosul anilor ’90, Blandiana (așa-i zicea toată lumea) îmi apărea ca o variantă feminină de Don Quijote, care încerca să combată propaganda școlii politice sovietice cu arme neverosimile cum ar fi delicatețea și logica.
Abia acum nouă ani am citit “Fals tratat de manipulare” și am descoperit că Ana Blandiana e mai mult decât o poetă care strecura “șopârle” în versurile ei pentru copii. Sau decât o poetă aruncată aproape fără să vrea în vâltoarea vieții politice românești de imediat după ’89. Că e o autoare cunoscută în toată lumea, care s-a luat la trântă cu morile de vânt și în alte țări, nu doar la noi.
“Soră lume” e o carte de călătorii pe care n-o pot vedea decât cu mintea unui român care a prins îndeajuns de mult din anii ’80 cât să nu-i uite niciodată. Și, mai ales, cu mintea copilului de 12 ani care, în 1991, la Viena, suferise șocul mental al românului ajuns “dincolo”. Pe vremea aia diferența dintre România și țările din Vest era atât de mare, încât azi nici nu cred că poate fi nici măcar imaginată. Nu că noi n-aveam autostrăzi și trenuri super-rapide. N-aveam nici măcar Coca Cola și Mc Donald’s. Încă.
De-asta “Soră lume” m-a făcut să plâng de mai multe ori atunci când am citit-o. Să plâng de milă de mine, de noi ca popor, de părinții mei care au avut la un moment dat ocazia să rămână în afară și au ales să se întoarcă.
Dar am și râs. De ironia ei fină, de comicul de situație care uneori frizează absurdul, de naivitatea cu care se încăpățânează să aleagă să nu creadă în abjecția umană. Îmi doresc foarte tare ca, la un moment dat, fiica mea, născută în 2009, să citească “Soră lume” și să-mi spună ce simte. Că pentru mine cartea asta e o bucatâ din ce am trăit și nu pot, oricât m-aș screme, să-mi imaginez ce simțăminte ar naște “Soră lume” în mintea unui român apărut în lumea de după anul 2000.
Abia acum nouă ani am citit “Fals tratat de manipulare” și am descoperit că Ana Blandiana e mai mult decât o poetă care strecura “șopârle” în versurile ei pentru copii. Sau decât o poetă aruncată aproape fără să vrea în vâltoarea vieții politice românești de imediat după ’89. Că e o autoare cunoscută în toată lumea, care s-a luat la trântă cu morile de vânt și în alte țări, nu doar la noi.
“Soră lume” e o carte de călătorii pe care n-o pot vedea decât cu mintea unui român care a prins îndeajuns de mult din anii ’80 cât să nu-i uite niciodată. Și, mai ales, cu mintea copilului de 12 ani care, în 1991, la Viena, suferise șocul mental al românului ajuns “dincolo”. Pe vremea aia diferența dintre România și țările din Vest era atât de mare, încât azi nici nu cred că poate fi nici măcar imaginată. Nu că noi n-aveam autostrăzi și trenuri super-rapide. N-aveam nici măcar Coca Cola și Mc Donald’s. Încă.
De-asta “Soră lume” m-a făcut să plâng de mai multe ori atunci când am citit-o. Să plâng de milă de mine, de noi ca popor, de părinții mei care au avut la un moment dat ocazia să rămână în afară și au ales să se întoarcă.
Dar am și râs. De ironia ei fină, de comicul de situație care uneori frizează absurdul, de naivitatea cu care se încăpățânează să aleagă să nu creadă în abjecția umană. Îmi doresc foarte tare ca, la un moment dat, fiica mea, născută în 2009, să citească “Soră lume” și să-mi spună ce simte. Că pentru mine cartea asta e o bucatâ din ce am trăit și nu pot, oricât m-aș screme, să-mi imaginez ce simțăminte ar naște “Soră lume” în mintea unui român apărut în lumea de după anul 2000.
January 5, 2021
Remarcam cu alt prilej (glosând pe tema metaforei gemenilor univitelini ai comunismului și capitalismului lansată în anii ‘90 de Nicolae Manolescu) că există două mari perspective asupra comunismului, una care îi acordă statut ontologic, și alta care îl vede drept o abatere de la un curs unic al societății, care sfârșește în cele din urmă prin a se supune imensei forțe gravitaționale a normalității. Prima e de obicei preferată de cei ce au trăit nemijlocit comunismul, care l-au luat în serios nu doar prin înclinație, ci poate și prin traumă. Cealaltă e poate a intelectualilor occidentali, care-și permit luxul distanțării teoretice, și care susțin că până la urmă, nimic nu poate supraviețui evoluției societății, care-și depășește în final toate experimentele și ajunge în cele din urmă la mai multă bunătate și frumusețe. Ana Blandiana nu pare să aparțină nici unei categorii. Nu îi dă comunismului valoare absolută, dar nici nu iese din el într-o lume mai bună. Există un trunchi unic al societății, dar acesta nu e bun, e rău, nu e cognoscibil, ci insondabil: e plin de „dedesubturi ascunse” și de „subterane suspecte”. Comunismul nu e o abatere degradantă, ci o degradare deviată care urmează cursul istoric oricum involutiv al societății.
mai mult: https://sah-corporate.ro/ana-blandian...
mai mult: https://sah-corporate.ro/ana-blandian...
August 19, 2025
Rar mi-a fost dat să alunec atât de lin printr-o carte, ca pe patinele care desenează pe gheață linii fragile și efemere. O scriere deopotrivă curata și adâncă, plină de istorii și de învățături ivite din scurte călătorii pe meleaguri uneori cu totul străine de sufletul autoarei.
În fiecare pagină se strecoară un simț al poeziei, care răzbate printre cuvinte ca lumina prin vitraliu: amestec de umor, de melancolie, de mirare. Și, așa cum spune chiar autoarea, bucuria de a nu mai fi tânără într-o vreme atât de tulbure va cea de astăzi, devine ea însăși o lecție de libertate.
Între rânduri se ghicește o istorie a României, dar și o istorie a propriului suflet – un suflet care, urmărit de ghinioane norocoase, reușește printr-o minune să evadeze dintr-o lume opacă și să respire aerul culturii occidentale pentru scurte perioade. O invidiez sincer.
Este o proză care își îmbracă luciditatea în sensibilitate, atentă la detalii și la psihologia trăirilor, dar care, la un anumit punct, ne lasă singuri să intuim sensul final.
O carte de care te apropii cu drag și pe care, cu toată inima, o recomand.
În fiecare pagină se strecoară un simț al poeziei, care răzbate printre cuvinte ca lumina prin vitraliu: amestec de umor, de melancolie, de mirare. Și, așa cum spune chiar autoarea, bucuria de a nu mai fi tânără într-o vreme atât de tulbure va cea de astăzi, devine ea însăși o lecție de libertate.
Între rânduri se ghicește o istorie a României, dar și o istorie a propriului suflet – un suflet care, urmărit de ghinioane norocoase, reușește printr-o minune să evadeze dintr-o lume opacă și să respire aerul culturii occidentale pentru scurte perioade. O invidiez sincer.
Este o proză care își îmbracă luciditatea în sensibilitate, atentă la detalii și la psihologia trăirilor, dar care, la un anumit punct, ne lasă singuri să intuim sensul final.
O carte de care te apropii cu drag și pe care, cu toată inima, o recomand.
September 27, 2023
Comentez doar coperta: AB parcă are 81 de ani, ce poza a ales? de la 20? Știu pe cineva care avea portretul întinerit pe toate coperțile, ziarele, podurile, halele și piețele de zarzavat: îl chema nicolae ceausescu...
Câteva citate:
"am pornit să batem magazinele alimentare căutând salam de Sibiu şi alte alimente care se găseau greu, dar nu se degradau şi puteau fi luate la drum lung"
"rude de salam de Sibiu, cutii cu triunghiuri de brânză topită, mici conserve de peşte şi de paté, ness amestecat cu zahăr, cacao amestecată cu zahăr şi lapte praf, pacheţele de ciocolată ROM, punguţe cu stafide. Apoi geamantanul a fost cântărit: avea 56 de kilograme"
"Atunci pusesem pur şi simplu într-un dosar poemele pe care le aveam "
"Parisul exilului românesc şi exilul românesc al Parisului"
"Camera de hotel cu un pat, un scaun şi-o chiuvetă era atât de sordidă, încât nu mă întorceam decât când cădeam de pe picioare de oboseală. Umblam toată ziua prin oraşul cu magazine, birouri, bistrouri, muzee închise"
"sloganuri pe care le notasem atunci, dar am pierdut hârtia şi le-am uitat"
"întoarsă la hotel, aveam dreptul la o felie-două dintr-un salam de Sibiu, adus de acasă, din care mai rămăseseră vreo 20 de centimetri"
"Eram mândri că băuserăm, în sfârşit, alcoolul istoriei"
"cu atât mai mult cu cât aş da orice să aflu cum eram, cum mă vedeam"
"Atunci însă, în acea noapte, totul a fost idilic. Când s-au terminat vinul şi brânzeturile, am hotărât să plecăm prin oraş, ca să le arătăm oaspeţilor noştri locurile în care se murise."
"ciudat mic dejun. "
"i-am spus eu cu blândeţe, în timp ce simţeam că în curând o să încep să plâng"
"atunci când Paul Engle ne-a cerut datele personale pentru cumpărarea biletelor de avion, eu i-am răspuns că, din păcate, nu aveam voie, din motive medicale, să călătoresc cu avionul, ceea ce ar presupune înlocuirea biletelor de avion cu bilete de vapor. La început nu mi s-a părut că fac ceva extraordinar, era ca o mică farsă care nu făcea rău nimănui, o ghiduşie"
"În lumea în care ne mişcam noi, printre sicilieni săraci"
"am renunţat la blugi şi m-am dus la cină îmbrăcată în rochia nouă care atrăgea toate privirile"
"lăsam bagajele, ne mâncam sandviciurile, cu nelipsitul salam de Sibiu"
"Abia când am ajuns înapoi la hotel, mi-am dat seama că nu mâncasem nimic din avionul de la Bucureşti, dar eram prea obosită să mă întorc în oraş. "
"nu se punea problema să merg după ce plătisem cele două nopţi în plus, pe care nici nu ştiam dacă mi le va deconta cineva"
"M-am uitat pe geamurile mari încercând să văd oraşul, dar oraşul nu se vedea. De fapt, nu oraşul mă interesa"
"plătisem două nopţi de hotel, care nu mi se decontaseră încă, şi în zilele de la Londra cumpărasem câteva mere şi un pachet de biscuiţi"
"mă simţeam proaspătă, ca trezită dintr-un somn rău."
"A fost unul dintre discursurile cele mai emoţionante, cred, pe care le-am ţinut în viaţă, în faţa unui public pentru care nu simţeam nici un fel de empatie şi căruia m-am adresat fără pic de complezenţă, aproape cu aversiune."
"Abia când am rămas singură, am realizat că nu mai mâncasem nimic din avionul cu care sosisem de la Viena"
"I-am spus adevărul. De fapt nu chiar întregul adevăr"
"De altfel, la toate muzeele intram gratuit arătând carnetul de student fără nici un fel de probleme"
"Meniul extrem de elaborat, de inspiraţie franceză, şi foarte gustos, era servit într-o garnitură de farfurii semnate cu siguranţă de un designer, "
"Femeia care ne servea era complet necomunicativă şi nu avea aerul de a fi gazdă sau poetă"
"Greşeala mea fusese că gândisem în termeni comunişti în timp ce ei se aflau în capitalism"
"Hotelul la care am fost conduşi de la aeroport a fost, cred, cel mai elegant hotel "
"Camera mea era la etajul 36. Mi se pare ciudat că nu ştiu să spun câte etaje avea hotelul, deşi în mod normal aş fi putut să-mi dau seama după cifrele din lift, care însă erau aşezate pe mai multe coloane, ceea ce le făcea greu de adunat. Ştiu doar că erau multe butoane deasupra butonului pe care apăsam eu"
"Camera era de o eleganţă obositoare şi inutilă, pentru că nu ajungeam în ea decât moartă de oboseală"
"aveam dimineaţa, între 9 şi cel puţin 11, întâlniri cu ziarişti care-mi puneau întrebări, despre scris şi arta literară, despre biografia mea artistică"
"Erau – impresionant şi chiar ciudat de bine – pregătiţi, citiseră, evident, volumul chinez pe care mulţi îl aveau şi pe care cereau autograf, dar şi alte informaţii găsite probabil pe Internet"
"eram convinsă că nu voi vedea niciodată publicaţiile în care urmau să-mi apară ideile şi nu voi şti niciodată în ce măsură acestea au fost înţelese şi reproduse corect"
"A venit să mă ia de la hotel într-o maşină care îşi deschidea uşile ridicându-le ca pe nişte aripi, aşa cum mai văzusem doar în filmele cu James Bond. Am luat masa împreună cu Viorica în separeul unui restaurant de lux"
"şoseaua continua să aibă patru sau cinci benzi, şi pe marginea ei continuau să fie zgârie-nori sau, în orice caz, blocuri extrem de înalte, cu zeci de etaje, la balcoanele cărora erau gratii."
"Cum puteţi să-i cereţi să facă elogiul comunismului, când în ţara ei ea a încercat să i se opună? a izbucnit Viorica"
"Virusul nu este o fiinţă ca microbul, el este ceva ce nu există decât în măsura în care face rău."
"în termeni politici, am putea spune fără exagerare că virusul avea înclinaţii naziste"
"Aceşti ani aparţin unor planuri istorice diferite, unor proiecte divine de sens contrar"
"ce-ar fi dacă ne-am da drumul pe toboganul spaimei şi am presupune că virusul nu este decât unealta diabolică a comunismului, neeradicat în 1989 şi scăpând la orizontul încă unei judecăţi de apoi, călare pe caii globalizării, pregătite pentru alţii, jalnic şi înspăimântător cavaler al unei apocalipse second-hand?"
"Iată o întrebare pusă în timpul pandemiei într-o carte nu despre mine, ci despre lumea prin care am trecut şi despre timpurile ei, o întrebare la care vor putea răspunde sau nu doar viitoarele mele cărţi.”
(cred ca AB este ‘anticomunista’ care ‘gândea în termeni comuniști’ care a mâncat cel mai mult salam de sibiu!)
Câteva citate:
"am pornit să batem magazinele alimentare căutând salam de Sibiu şi alte alimente care se găseau greu, dar nu se degradau şi puteau fi luate la drum lung"
"rude de salam de Sibiu, cutii cu triunghiuri de brânză topită, mici conserve de peşte şi de paté, ness amestecat cu zahăr, cacao amestecată cu zahăr şi lapte praf, pacheţele de ciocolată ROM, punguţe cu stafide. Apoi geamantanul a fost cântărit: avea 56 de kilograme"
"Atunci pusesem pur şi simplu într-un dosar poemele pe care le aveam "
"Parisul exilului românesc şi exilul românesc al Parisului"
"Camera de hotel cu un pat, un scaun şi-o chiuvetă era atât de sordidă, încât nu mă întorceam decât când cădeam de pe picioare de oboseală. Umblam toată ziua prin oraşul cu magazine, birouri, bistrouri, muzee închise"
"sloganuri pe care le notasem atunci, dar am pierdut hârtia şi le-am uitat"
"întoarsă la hotel, aveam dreptul la o felie-două dintr-un salam de Sibiu, adus de acasă, din care mai rămăseseră vreo 20 de centimetri"
"Eram mândri că băuserăm, în sfârşit, alcoolul istoriei"
"cu atât mai mult cu cât aş da orice să aflu cum eram, cum mă vedeam"
"Atunci însă, în acea noapte, totul a fost idilic. Când s-au terminat vinul şi brânzeturile, am hotărât să plecăm prin oraş, ca să le arătăm oaspeţilor noştri locurile în care se murise."
"ciudat mic dejun. "
"i-am spus eu cu blândeţe, în timp ce simţeam că în curând o să încep să plâng"
"atunci când Paul Engle ne-a cerut datele personale pentru cumpărarea biletelor de avion, eu i-am răspuns că, din păcate, nu aveam voie, din motive medicale, să călătoresc cu avionul, ceea ce ar presupune înlocuirea biletelor de avion cu bilete de vapor. La început nu mi s-a părut că fac ceva extraordinar, era ca o mică farsă care nu făcea rău nimănui, o ghiduşie"
"În lumea în care ne mişcam noi, printre sicilieni săraci"
"am renunţat la blugi şi m-am dus la cină îmbrăcată în rochia nouă care atrăgea toate privirile"
"lăsam bagajele, ne mâncam sandviciurile, cu nelipsitul salam de Sibiu"
"Abia când am ajuns înapoi la hotel, mi-am dat seama că nu mâncasem nimic din avionul de la Bucureşti, dar eram prea obosită să mă întorc în oraş. "
"nu se punea problema să merg după ce plătisem cele două nopţi în plus, pe care nici nu ştiam dacă mi le va deconta cineva"
"M-am uitat pe geamurile mari încercând să văd oraşul, dar oraşul nu se vedea. De fapt, nu oraşul mă interesa"
"plătisem două nopţi de hotel, care nu mi se decontaseră încă, şi în zilele de la Londra cumpărasem câteva mere şi un pachet de biscuiţi"
"mă simţeam proaspătă, ca trezită dintr-un somn rău."
"A fost unul dintre discursurile cele mai emoţionante, cred, pe care le-am ţinut în viaţă, în faţa unui public pentru care nu simţeam nici un fel de empatie şi căruia m-am adresat fără pic de complezenţă, aproape cu aversiune."
"Abia când am rămas singură, am realizat că nu mai mâncasem nimic din avionul cu care sosisem de la Viena"
"I-am spus adevărul. De fapt nu chiar întregul adevăr"
"De altfel, la toate muzeele intram gratuit arătând carnetul de student fără nici un fel de probleme"
"Meniul extrem de elaborat, de inspiraţie franceză, şi foarte gustos, era servit într-o garnitură de farfurii semnate cu siguranţă de un designer, "
"Femeia care ne servea era complet necomunicativă şi nu avea aerul de a fi gazdă sau poetă"
"Greşeala mea fusese că gândisem în termeni comunişti în timp ce ei se aflau în capitalism"
"Hotelul la care am fost conduşi de la aeroport a fost, cred, cel mai elegant hotel "
"Camera mea era la etajul 36. Mi se pare ciudat că nu ştiu să spun câte etaje avea hotelul, deşi în mod normal aş fi putut să-mi dau seama după cifrele din lift, care însă erau aşezate pe mai multe coloane, ceea ce le făcea greu de adunat. Ştiu doar că erau multe butoane deasupra butonului pe care apăsam eu"
"Camera era de o eleganţă obositoare şi inutilă, pentru că nu ajungeam în ea decât moartă de oboseală"
"aveam dimineaţa, între 9 şi cel puţin 11, întâlniri cu ziarişti care-mi puneau întrebări, despre scris şi arta literară, despre biografia mea artistică"
"Erau – impresionant şi chiar ciudat de bine – pregătiţi, citiseră, evident, volumul chinez pe care mulţi îl aveau şi pe care cereau autograf, dar şi alte informaţii găsite probabil pe Internet"
"eram convinsă că nu voi vedea niciodată publicaţiile în care urmau să-mi apară ideile şi nu voi şti niciodată în ce măsură acestea au fost înţelese şi reproduse corect"
"A venit să mă ia de la hotel într-o maşină care îşi deschidea uşile ridicându-le ca pe nişte aripi, aşa cum mai văzusem doar în filmele cu James Bond. Am luat masa împreună cu Viorica în separeul unui restaurant de lux"
"şoseaua continua să aibă patru sau cinci benzi, şi pe marginea ei continuau să fie zgârie-nori sau, în orice caz, blocuri extrem de înalte, cu zeci de etaje, la balcoanele cărora erau gratii."
"Cum puteţi să-i cereţi să facă elogiul comunismului, când în ţara ei ea a încercat să i se opună? a izbucnit Viorica"
"Virusul nu este o fiinţă ca microbul, el este ceva ce nu există decât în măsura în care face rău."
"în termeni politici, am putea spune fără exagerare că virusul avea înclinaţii naziste"
"Aceşti ani aparţin unor planuri istorice diferite, unor proiecte divine de sens contrar"
"ce-ar fi dacă ne-am da drumul pe toboganul spaimei şi am presupune că virusul nu este decât unealta diabolică a comunismului, neeradicat în 1989 şi scăpând la orizontul încă unei judecăţi de apoi, călare pe caii globalizării, pregătite pentru alţii, jalnic şi înspăimântător cavaler al unei apocalipse second-hand?"
"Iată o întrebare pusă în timpul pandemiei într-o carte nu despre mine, ci despre lumea prin care am trecut şi despre timpurile ei, o întrebare la care vor putea răspunde sau nu doar viitoarele mele cărţi.”
(cred ca AB este ‘anticomunista’ care ‘gândea în termeni comuniști’ care a mâncat cel mai mult salam de sibiu!)
September 11, 2021
”Nimic nu va mai fi ca înainte înseamnă că va dispărea ceea ce fusese bine sau că va dispărea ceea ce fusese rău? Sau poate răul și binele își vor schimba între ele încărcătura și vom descoperi cu uimire răul din inima binelui și binele camuflat în rău. Dacă nimic nu va mai fi ca înainte înseamnă că nu vom mai mînca roșii cu azotați și cozonaci cu aditivi? Sau că nu vom mai inventa aparate care să ne scutească de orice efort, pentru ca după aceea să mergem `la sală` să plătim pentru a ne programa să facem eforturi goale de sens? Sau poate că nimic nu va mai fi ca înainte în sensul că acum vom fi în stare, în sfîrșit, să deosebim binele de rău?”
December 26, 2021
'Soră lume' este o încercare de a găsi prin călătorii sensuri și asemănări între popoare, prin observații, povești aproape fantastice, scrise cu aceeași claritate și stil cu care Ana Blandiana scrie poezii.
May 31, 2021
superba
March 19, 2021
Cred că prima călătorie pe care mi-o amintesc, dacă nu cumva chiar și prima călătorie pe care am făcut-o în viață, a fost când aveam patru sau cinci ani, la Mănăstirea Izbuc. Țin minte că am plecat nu numai cu Mama și cu Tata, ci cu mult mai multe persoane care formau un grup destul de mare ca să umple un întreg vagon de clasa a treia, atunci când ne-am urcat la Oradea în trenul pe care după câtva timp l-am schimbat cu unul mai mic, unde am ocupat mai multe vagoane. Iar după ce am coborât și din acesta, am continuat să mergem pe jos pe o cărare tot mai urcătoare, mai întâi printre pajiști, apoi prin păduri aurii, cu frunze și pe pământ, ca niște odăjdii. Era probabil un început de toamnă, pentru că frunzele căzute nu ne împiedicau să ne fie foarte cald și să urcăm tot mai transpirați, până când eu n-am mai putut și am fost luată de Tata în brațe, unde în scurt timp am și adormit.
Când m-am trezit, eram întinsă pe o grămadă de haine în mijlocul unei mulțimi, din care la început nu am văzut decât nenumărate picioare, îmbrăcate în pantaloni sau în fuste aproape lungi, apoi, pentru că m-am ridicat speriată, cineva m-a luat în brațe și m-a înălțat mult deasupra capului ca să fiu văzută, dar și ca să văd eu însămi. Iar ceea ce am văzut nu mi s-a mai șters niciodată din minte.
Când m-am trezit, eram întinsă pe o grămadă de haine în mijlocul unei mulțimi, din care la început nu am văzut decât nenumărate picioare, îmbrăcate în pantaloni sau în fuste aproape lungi, apoi, pentru că m-am ridicat speriată, cineva m-a luat în brațe și m-a înălțat mult deasupra capului ca să fiu văzută, dar și ca să văd eu însămi. Iar ceea ce am văzut nu mi s-a mai șters niciodată din minte.
Displaying 1 - 20 of 20 reviews