What do you think?
Rate this book
المنتحر
الناشر/
عليك أن تقتل نفسك لتنقذ العالم.
يمكنهم قتلك، لكنهم لن يفعلوا، سيضعون المسدس في يدك، وسيطالبونك بإطلاق النار على رأسك.. سترفض وستقاوم، ثم سيلعبون على انتمائك الوطني، ثم سيلجؤون لإغرائك بالمال، سيبتزونك، سيجعلون كل من تحبه يبتعد عنك، وفي النهاية، سيهددونك ويرسلوا إليك من سيقتلك.
منذ صغره، و"ماكسيم تي يرماكوف" يشعر بأن رأسه فارغ، وأن الهواء يمر منها ومع ذلك فقد كان طالبًا نبيهًا في المدرسة، فبسبب فراغ رأسه، تمكن من التقاط أي أفكار طائرة في الهواء واستخدامها متى شاء. لكن فراغ رأسه ذلك بدأ يسبب المشاكل، وبدأت الدولة تنبته له. إن رأسه تسبب كوارث تهدد الجميع.
والحل؟ عليه أن يلجأ للحل المنطقي الوحيد وأن ينتحر، لكنه لا يريد الانتحار، وهكذا تبدأ رحلة صراع "ماكسيم تي يرماكوف" مع الجميع.
عليك أن تقتل نفسك لتنقذ العالم.
يمكنهم قتلك، لكنهم لن يفعلوا، سيضعون المسدس في يدك، وسيطالبونك بإطلاق النار على رأسك.. سترفض وستقاوم، ثم سيلعبون على انتمائك الوطني، ثم سيلجؤون لإغرائك بالمال، سيبتزونك، سيجعلون كل من تحبه يبتعد عنك، وفي النهاية، سيهددونك ويرسلوا إليك من سيقتلك.
منذ صغره، و"ماكسيم تي يرماكوف" يشعر بأن رأسه فارغ، وأن الهواء يمر منها ومع ذلك فقد كان طالبًا نبيهًا في المدرسة، فبسبب فراغ رأسه، تمكن من التقاط أي أفكار طائرة في الهواء واستخدامها متى شاء. لكن فراغ رأسه ذلك بدأ يسبب المشاكل، وبدأت الدولة تنبته له. إن رأسه تسبب كوارث تهدد الجميع.
والحل؟ عليه أن يلجأ للحل المنطقي الوحيد وأن ينتحر، لكنه لا يريد الانتحار، وهكذا تبدأ رحلة صراع "ماكسيم تي يرماكوف" مع الجميع.
481 pages, Paperback
First published November 26, 2010
1 person is currently reading
129 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
February 5, 2016
4.5/5
Sono incappata in questo romanzo di Olga Slavnikova in libreria assolutamente per caso e, letta la quarta, mi sono lasciata tentare da questa scrittrice che non avevo mai sentito prima, benché in Russia sia piuttosto nota e vincitrice di prestigiosi premi letterari (in primis il Russian Booker Prize).
Maxim T. Ermakov, il nostro protagonista, è un brand manager affermato e piuttosto benestante, ma allo stesso tempo uno tra i tanti impiegati e nuovi borghesi russi, nonché una persona qualsiasi che affolla gli ingorghi della Mosca di oggi.
Tuttavia, fin da bambino, la sua testa sembra essere diversa da quella di tutti gli altri, quasi non avesse alcun confine fisico.
Un giorno qualunque, tuttavia, la vita di Ermakov cambia completamente.
Gli si presentano, infatti, due visitatori, che subito gli aprono davanti agli occhi con un movimento sincronizzato il loro distintivo (non del solito formato, ma uno grande e quadrato, simile alle lastre di cioccolato del suo concorrente più acerrimo), al cui interno fiammeggia in oro l’emblema dello Stato e sotto vi è inciso il ruolo di questi individui, ovvero quello di Pronosticatori Sociali. Con parole tipiche da agenti governativi, i due spiegano che sono molto interessati a Ermakov, in quanto egli è stato identificato come Soggetto Alfa, ovvero la persona grazie al cui suicidio potranno essere evitate tantissime tragedie, piccole e individuali fino a catastrofi naturali e atti terroristici.
Prima di lasciarlo, gli consegnano una pistola – quella con la quale lo invitano quanto prima a spararsi un colpo – e gli promettono una cifra esorbitante, ma soltanto dopo che abbia compiuto il fatidico gesto.
Ermakov, per quanto turbato da questa cosa, non ha alcuna intenzione di lasciarsi influenzare e cerca di continuare la propria vita come prima.
Questo, tuttavia, sarà quasi impossibile, sia per l’assillante sorveglianza dei Pronosticatori Sociali, che per molte alte difficoltà e imprevisti che si troverà ad affrontare.
A sua insaputa, qualcuno crea persino un videogioco, Light Head, famosissimo fin dai primi giorni di divulgazione, ove il protagonista è lo stesso Ermakov, ma gli utenti non sanno che sia una persona reale: all’inizio lo credono una mera invenzione del gioco, poi che Ermakov e la sua vita reali siano una messa in scena pubblicitaria.
Sfruttando il fatto che alcuni credono Ermakov un attore e la sua vita una mera sceneggiatura, il nostro cerca un modo per affrancarsi dai Pronosticatori Sociali e l’attesa del suo suicidio, ma anche questa volta le cose prenderanno una svolta molto diversa da come egli aveva programmato, fino ad un finale inatteso.
Il romanzo per me è eccezionale, sia dal punto di vista narrativo che per i suoi contenuti.
Lo stile è assolutamente moderno, mimetico del mondo contemporaneo, non senza un gusto talora surreale e ironico per alcuni arditi accostamenti.
Non si trova solo un gusto per qualcosa di bizzarro o eccentrico, ma l’autrice sembra voler lasciare spazio a una sorta di nuovo realismo magico tipicamente russo, che oltre ad affondare le radici nella tradizione, è profondamente permeato e immerso nella nuova cultura e società russa metropolitana.
Questo è uno degli aspetti più straordinari del libro, perché riesce a dipingere un ritratto della Mosca odierna realistico ed estremamente interessante, una nuova società che è cresciuta nei vecchi valori tradizionali russi, ma vive tutta la frenesia, massificazione, il capitalismo sfrenato delle città e società occidentali.
Ermakov stesso è un nuovo tipo di russo, colui che ha in sé i grandi dilemmi posti ancora da Dostoevskij, ma insiste altrettanto sulla propria libertà e dei diritti, anche solo il diritto di vivere. È proprio questo voler affermare la propria individualità e libertà di essere che distingue favorevolmente da milioni di suoi compatrioti che, pur avendola voluta, si sono trovati del tutto impreparati alla libertà, e si sono rivelati, infatti, totalmente inadatti a gestirla, a costruire se stessi.
La nuova società russa non è più quella rurale o comunista di alcuni decenni fa, eppure il nuovo capitalismo e la nuova politica sono diventati altrettanti nuovi dittatori, che minacciano la libertà individuale, illudono e lusingano, ma mirano comunque a controllare l’individuo.
C’è anche il culto tradizionale russo della sofferenza, condizione necessaria per la crescita spirituale, ma Ermakov non vuole soffrire o di sacrificarsi, ma allo stesso tempo il suo egoismo non è fine a se stesso, la sua è una lotta emblematica per i diritti di ogni uomo, perché in qualsiasi momento un ufficiale di un comitato speciale qualunque può presentarsi e sconvolgere la vita.
Alla fine, tuttavia, chi riuscirà ad averla vinta? L’affermazione individuale o le bieche macchinazioni del potere?
Un romanzo russo lucido e in qualche modo spietato, che getta uno sguardo sulla società odierna, senza spazio per i falsi buoni sentimenti, ma che sa trasmettere tanto e far riflettere.
Sono incappata in questo romanzo di Olga Slavnikova in libreria assolutamente per caso e, letta la quarta, mi sono lasciata tentare da questa scrittrice che non avevo mai sentito prima, benché in Russia sia piuttosto nota e vincitrice di prestigiosi premi letterari (in primis il Russian Booker Prize).
Maxim T. Ermakov, il nostro protagonista, è un brand manager affermato e piuttosto benestante, ma allo stesso tempo uno tra i tanti impiegati e nuovi borghesi russi, nonché una persona qualsiasi che affolla gli ingorghi della Mosca di oggi.
Tuttavia, fin da bambino, la sua testa sembra essere diversa da quella di tutti gli altri, quasi non avesse alcun confine fisico.
Un giorno qualunque, tuttavia, la vita di Ermakov cambia completamente.
Gli si presentano, infatti, due visitatori, che subito gli aprono davanti agli occhi con un movimento sincronizzato il loro distintivo (non del solito formato, ma uno grande e quadrato, simile alle lastre di cioccolato del suo concorrente più acerrimo), al cui interno fiammeggia in oro l’emblema dello Stato e sotto vi è inciso il ruolo di questi individui, ovvero quello di Pronosticatori Sociali. Con parole tipiche da agenti governativi, i due spiegano che sono molto interessati a Ermakov, in quanto egli è stato identificato come Soggetto Alfa, ovvero la persona grazie al cui suicidio potranno essere evitate tantissime tragedie, piccole e individuali fino a catastrofi naturali e atti terroristici.
Prima di lasciarlo, gli consegnano una pistola – quella con la quale lo invitano quanto prima a spararsi un colpo – e gli promettono una cifra esorbitante, ma soltanto dopo che abbia compiuto il fatidico gesto.
Ermakov, per quanto turbato da questa cosa, non ha alcuna intenzione di lasciarsi influenzare e cerca di continuare la propria vita come prima.
Questo, tuttavia, sarà quasi impossibile, sia per l’assillante sorveglianza dei Pronosticatori Sociali, che per molte alte difficoltà e imprevisti che si troverà ad affrontare.
A sua insaputa, qualcuno crea persino un videogioco, Light Head, famosissimo fin dai primi giorni di divulgazione, ove il protagonista è lo stesso Ermakov, ma gli utenti non sanno che sia una persona reale: all’inizio lo credono una mera invenzione del gioco, poi che Ermakov e la sua vita reali siano una messa in scena pubblicitaria.
Sfruttando il fatto che alcuni credono Ermakov un attore e la sua vita una mera sceneggiatura, il nostro cerca un modo per affrancarsi dai Pronosticatori Sociali e l’attesa del suo suicidio, ma anche questa volta le cose prenderanno una svolta molto diversa da come egli aveva programmato, fino ad un finale inatteso.
Il romanzo per me è eccezionale, sia dal punto di vista narrativo che per i suoi contenuti.
Lo stile è assolutamente moderno, mimetico del mondo contemporaneo, non senza un gusto talora surreale e ironico per alcuni arditi accostamenti.
Non si trova solo un gusto per qualcosa di bizzarro o eccentrico, ma l’autrice sembra voler lasciare spazio a una sorta di nuovo realismo magico tipicamente russo, che oltre ad affondare le radici nella tradizione, è profondamente permeato e immerso nella nuova cultura e società russa metropolitana.
Questo è uno degli aspetti più straordinari del libro, perché riesce a dipingere un ritratto della Mosca odierna realistico ed estremamente interessante, una nuova società che è cresciuta nei vecchi valori tradizionali russi, ma vive tutta la frenesia, massificazione, il capitalismo sfrenato delle città e società occidentali.
Ermakov stesso è un nuovo tipo di russo, colui che ha in sé i grandi dilemmi posti ancora da Dostoevskij, ma insiste altrettanto sulla propria libertà e dei diritti, anche solo il diritto di vivere. È proprio questo voler affermare la propria individualità e libertà di essere che distingue favorevolmente da milioni di suoi compatrioti che, pur avendola voluta, si sono trovati del tutto impreparati alla libertà, e si sono rivelati, infatti, totalmente inadatti a gestirla, a costruire se stessi.
La nuova società russa non è più quella rurale o comunista di alcuni decenni fa, eppure il nuovo capitalismo e la nuova politica sono diventati altrettanti nuovi dittatori, che minacciano la libertà individuale, illudono e lusingano, ma mirano comunque a controllare l’individuo.
C’è anche il culto tradizionale russo della sofferenza, condizione necessaria per la crescita spirituale, ma Ermakov non vuole soffrire o di sacrificarsi, ma allo stesso tempo il suo egoismo non è fine a se stesso, la sua è una lotta emblematica per i diritti di ogni uomo, perché in qualsiasi momento un ufficiale di un comitato speciale qualunque può presentarsi e sconvolgere la vita.
Alla fine, tuttavia, chi riuscirà ad averla vinta? L’affermazione individuale o le bieche macchinazioni del potere?
Un romanzo russo lucido e in qualche modo spietato, che getta uno sguardo sulla società odierna, senza spazio per i falsi buoni sentimenti, ma che sa trasmettere tanto e far riflettere.
June 5, 2014
Dacă ţi se întâmplă des să ai impresia că provoci dezastre peste tot pe unde ajungi, s-ar putea să-ţi intuieşti statutul de Obiect Alfa. Pe lângă asta, s-ar putea ca pe urmele tale să se afle o armată de prognozişti sociali, calculând impactul fiecărei mişcări pe care o faci, la nivel global.
Maksim Terentievici Ermakov este un tip banal, puţin mai distrat decât majoritatea cunoscuţilor săi, dar nerăbdător să se încadreze în normele sociale conform cărora cu o maşină, un apartament de două camere, o soţie şi un copil ai bifat tipul de fericire accesibil clasei de mijloc şi nu-ţi rămâne decât să te orientezi către studierea aprofundată a ofertelor de pensii private. Faptul că majoritatea ideilor par să îi zboare din minte imediat cum le-a auzit, nu îl nelinişteşte, iar sărăcia şi amărăciunea părinţilor i se par un fel de istorie personală care trebuie ascunsă şi uitată complet, pentru alungarea ghinionului.
Anticipând realizarea micilor visuri, Maksim lucrează în marketing, ca brand manager al unei ciocolate de calitate slabă, se dovedeşte aproape întotdeauna pasiv în relaţiile cu sexul opus, se gândeşte neîncetat la Toyota lui (pomenită de cel puţin treizeci de ori în roman). Acuzat că face reclamă unui produs de calitate inferioară, se justifică prin faptul că rezultatul muncii sale are valoare intrinsecă: publicul plăteşte pentru mesajul care l-a sedus, chiar ştiind, din experienţă, că în spatele ambalajului nu va găsi un gust pe măsură. Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/respo...
Maksim Terentievici Ermakov este un tip banal, puţin mai distrat decât majoritatea cunoscuţilor săi, dar nerăbdător să se încadreze în normele sociale conform cărora cu o maşină, un apartament de două camere, o soţie şi un copil ai bifat tipul de fericire accesibil clasei de mijloc şi nu-ţi rămâne decât să te orientezi către studierea aprofundată a ofertelor de pensii private. Faptul că majoritatea ideilor par să îi zboare din minte imediat cum le-a auzit, nu îl nelinişteşte, iar sărăcia şi amărăciunea părinţilor i se par un fel de istorie personală care trebuie ascunsă şi uitată complet, pentru alungarea ghinionului.
Anticipând realizarea micilor visuri, Maksim lucrează în marketing, ca brand manager al unei ciocolate de calitate slabă, se dovedeşte aproape întotdeauna pasiv în relaţiile cu sexul opus, se gândeşte neîncetat la Toyota lui (pomenită de cel puţin treizeci de ori în roman). Acuzat că face reclamă unui produs de calitate inferioară, se justifică prin faptul că rezultatul muncii sale are valoare intrinsecă: publicul plăteşte pentru mesajul care l-a sedus, chiar ştiind, din experienţă, că în spatele ambalajului nu va găsi un gust pe măsură. Continuarea recenziei o găsești aici http://www.bookblog.ro/recenzie/respo...
Read
September 29, 2011Put aside for now.... Not what I expected, after 20 or so pages went on to other books.....
July 7, 2018
Autant le dire tout de suite, je n’ai pas réussi à terminer ce livre. Non pas qu’il ne soit pas bon, que l’histoire ne soit pas originale, mais de par le style d’écriture.
Car, sans tirer de généralité, mais phénomène que j’ai souvent constaté chez les auteurs de l’ex-univers communiste (Russie, Chine, …), les auteurs ont une tendance à profiter d’une fiction pour dénoncer toute la complexité organique du pays. J’ai retrouvé cette tendance dans Le problème à trois corps de Cixin Liu.
Le problème supplémentaire avec Olga Slavnikova est qu’elle a une « fâcheuse » tendance à commencer une phrase sur un sujet, de virer vers un second en cours de route, pour finir, parfois vers un troisième, et revenir au premier la phrase suivante.
Ces deux défauts ne me permirent pas de trouver mon rythme de lecture, plus habitué aux page-turn et thrillers efficaces. Finalement, le plus souvent au bout de 10 pages, je fermais le livre.
Ce qui est bien dommage puisque l’histoire commençait bien, son idée était original et l’auteur mettait rapidement en œuvre les différents moyens de pression sur Maxime T. Ermakov en vue qu’il se suicide. On comprend bien le parallèle avec le pouvoir politique et le sacrifice de l’individu au profit de la communauté.
En conclusion, je dirais que ce livre n’est pas mauvais mais qu’il ne me convenait pas. Il me fait penser à Crime et Châtiment de Fiodor Dostoïevski, que j’ai lu il y a bon nombre d’années, tant dans l’histoire que dans la forme. Alors si vous êtes amateur de ce genre littéraire, foncez, je pense que vous passerez un bon moment de lecture.
Car, sans tirer de généralité, mais phénomène que j’ai souvent constaté chez les auteurs de l’ex-univers communiste (Russie, Chine, …), les auteurs ont une tendance à profiter d’une fiction pour dénoncer toute la complexité organique du pays. J’ai retrouvé cette tendance dans Le problème à trois corps de Cixin Liu.
Le problème supplémentaire avec Olga Slavnikova est qu’elle a une « fâcheuse » tendance à commencer une phrase sur un sujet, de virer vers un second en cours de route, pour finir, parfois vers un troisième, et revenir au premier la phrase suivante.
Ces deux défauts ne me permirent pas de trouver mon rythme de lecture, plus habitué aux page-turn et thrillers efficaces. Finalement, le plus souvent au bout de 10 pages, je fermais le livre.
Ce qui est bien dommage puisque l’histoire commençait bien, son idée était original et l’auteur mettait rapidement en œuvre les différents moyens de pression sur Maxime T. Ermakov en vue qu’il se suicide. On comprend bien le parallèle avec le pouvoir politique et le sacrifice de l’individu au profit de la communauté.
En conclusion, je dirais que ce livre n’est pas mauvais mais qu’il ne me convenait pas. Il me fait penser à Crime et Châtiment de Fiodor Dostoïevski, que j’ai lu il y a bon nombre d’années, tant dans l’histoire que dans la forme. Alors si vous êtes amateur de ce genre littéraire, foncez, je pense que vous passerez un bon moment de lecture.
January 10, 2022
The main story of this book was actually really interesting. But the writing style of this author is totally not my cup of tea. Long sentences and draggy story. She wrote so detailed about everything, the weather, the room, the city, the road, the river, the people. And even the flashbacks of the past that were, for me, insignificant to the story. It made reading the book a bit boring.
And the line between fantasy and reality in the book is a bit blur. A few absurdities combined with lots of metaphors used made me confused if I had to take a sentence literally or as a figure of speech. Like the beginning of the book when it said, "Maxim felt the void between his shoulders", I took it as a figure of speech at first, but then it turned out that Maxim did have a void inside his head, literally, physically (I didn't read the synopsis before reading so I had no clue at all about the book). So when it also said someone was looking blurry or someone had transparent head, I was confused of how to interpret it 😂😂
Despite the long sentences and the draggy story, the end was quite fast-paced and dense. As if she was running out of pages to write on. It wasn't bad, it was good actually, just felt weird compared to the earlier part of the book.
The ending is a mix of twist, but in some part also predictable and cliché. I like how she ended the book. I'd give it 4 stars if it wasn't for the 'long sentences and draggy story'.
And the line between fantasy and reality in the book is a bit blur. A few absurdities combined with lots of metaphors used made me confused if I had to take a sentence literally or as a figure of speech. Like the beginning of the book when it said, "Maxim felt the void between his shoulders", I took it as a figure of speech at first, but then it turned out that Maxim did have a void inside his head, literally, physically (I didn't read the synopsis before reading so I had no clue at all about the book). So when it also said someone was looking blurry or someone had transparent head, I was confused of how to interpret it 😂😂
Despite the long sentences and the draggy story, the end was quite fast-paced and dense. As if she was running out of pages to write on. It wasn't bad, it was good actually, just felt weird compared to the earlier part of the book.
The ending is a mix of twist, but in some part also predictable and cliché. I like how she ended the book. I'd give it 4 stars if it wasn't for the 'long sentences and draggy story'.
Read
June 9, 2019Je n'ai pas réussi à le terminer. Je ne suis pas entrée dedans. Un peu trop décalé pour moi.
March 9, 2023
مملة بشكل رهيب
قتلت شغف القراءة
لا انصح بها بشدة
قتلت شغف القراءة
لا انصح بها بشدة
April 29, 2025
3.5/5 ⭐️
August 14, 2017
(Мой отзыв относится к книге "Лёгкая голова", а не "Любовь в седьмом вагоне", я не понимаю, почему Goodreads перемешали не разные издания, а прямо-таки разные книги, и не знаю, кому пожаловаться и как изменить ситуацию.)
Мне очень понравился замысел, с самого начала, и было интересно, как она выйдет из ситуации. Потом, по мере чтения становилось скучновато и казалось длинноватым. Аллегория была понятна, а всё остальное - про моральные ценности, этику, отношение к власти, противостояние и проч. - это разумеется важно, но на таком уровне мне уже неинтересно. Если у кого вдруг приступ ностальгии, то у меня нет. И всё же я не думала бросать, хотелось узнать, чем кончится (но и хотелось, чтобы уже поскорее заканчивалось). И вдруг автор делает такой мощныый рывок в конце книги - это редкость, прямо респект и шапо. И неожиданный поворот, и уже угадываешь, как закончится, но надеешься, что вдруг автор ещё что придумает - в общем, всё, как надо в хороших книгах.
Ставлю 3/5, потому что:
а) середина всё же затянута и страшным образом провисает
б) это болезненное пристрастие автора к обильным и замысловатым метафорам и сравнениям очень мешает чтению. Они сами по себе хороши, но в текст вписываются плохо, так и остаются выделяющимися на его фоне. И разбазаривать их жалко, и текст не улучшается, и читатель нервничает.
Мне очень понравился замысел, с самого начала, и было интересно, как она выйдет из ситуации. Потом, по мере чтения становилось скучновато и казалось длинноватым. Аллегория была понятна, а всё остальное - про моральные ценности, этику, отношение к власти, противостояние и проч. - это разумеется важно, но на таком уровне мне уже неинтересно. Если у кого вдруг приступ ностальгии, то у меня нет. И всё же я не думала бросать, хотелось узнать, чем кончится (но и хотелось, чтобы уже поскорее заканчивалось). И вдруг автор делает такой мощныый рывок в конце книги - это редкость, прямо респект и шапо. И неожиданный поворот, и уже угадываешь, как закончится, но надеешься, что вдруг автор ещё что придумает - в общем, всё, как надо в хороших книгах.
Ставлю 3/5, потому что:
а) середина всё же затянута и страшным образом провисает
б) это болезненное пристрастие автора к обильным и замысловатым метафорам и сравнениям очень мешает чтению. Они сами по себе хороши, но в текст вписываются плохо, так и остаются выделяющимися на его фоне. И разбазаривать их жалко, и текст не улучшается, и читатель нервничает.
November 30, 2016
Muszę przyznać, że nie polubiłam głównego bohatera powieści "Lekka głowa". Nie żebym kibicowała jego rychłej śmierci (sama miałabym zapewne spore obiekcje przed strzeleniem sobie w głowę, nawet dla wyższego dobra), po prostu Maksim T. Jermakow jest niesympatyczny, nieprzyjemny. Zapatrzony w siebie, szukający tylko okazji, by się dorobić, opływać w dostatek, który mu się należy. Nawet liczne retrospekcje, pokazujące młodość głównego bohatera i niejako wyjaśniające sytuacje, które ukształtowały jego charakter, nie zmieniły zbytnio mojego podejścia do niego. Dopiero pod koniec powieści w moich uczuciach w stosunku do Jermakowa pojawiło się coś na kształt współczucia, aczkolwiek w dalszym ciągu dominowała niechęć do niego.
Całość na: http://wiedzma-czyta.blogspot.com/201...
Całość na: http://wiedzma-czyta.blogspot.com/201...
January 20, 2017
Voici officiellement ma première « Alerte coup de coeur » pour 2017. Et oui, ça y est Mirobole a encore frappé! J’ai littéralement adoré cette lecture qui m’a fait passé par tout un tas de sentiments, de réflexions, de questionnements, et je sais d’avance que cette critique sera chaotique car je ne parviens pas clairement à dégager tout ce que ce livre a fait naître en moi. C’est comme une bourrasque littéraire dans mon esprit! Parce que La Tête légère est déroutant d’originalité. Olga Slavnikova nous propose un récit noir cynique et ironique où l’aspect fantastique ne vient qu’en toute petite touche pour souligner de nombreux travers de l’humain et de la société. Maxime Ermakov a [...]
Pour lire la suite de cette critique, rendez-vous sur yuyine.be !
Pour lire la suite de cette critique, rendez-vous sur yuyine.be !
Read
January 15, 2013Мне нравится, как пишет Ольга Славникова. Владеет слогом. Пишет умно.
June 21, 2014
Первая половина нудная, читается с трудом и неинтересно.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews