Mă uit înapoi și dispare

by Teona Galgoţiu

Cred că înainte de a citi ceva scris de Teona Galgoțiu, am văzut filmele ei. De la început m-a fascinat această întrepătrundere de medii, care la Teona vine absolut natural, reușește să creeze un spațiu fluid între imagine și text. Citind acum volumul ei de debut, mi se pare că simt un teritoriu nou și straniu, ca o cameră cu jucării pe care le vezi așa, în ceață. Un pic de teroare, un pic de ludic, niște rime neliniștitoare, niciodată însă prea dramatic, niciodată prea jucăuș, totul și toate într-un echilibru fragil pentru că fetița nu mai e acolo să țină lucrurile sub control și ceva se întâmplă. (Elena Vlădăreanu)

Amintiri friabile în decoruri delabrate, diorame suprarealiste ale socializării sastisite, acalmii post-sentiment, o lume (re)descompusă în posibilitățile sale teoretic-apatice, poemele Teonei Galgoțiu mențin distanțe și se apără de intensități. Sunt adăposturi pentru claustrofili, impulsuri rezolvate prin distanțe imaginare; e poezia ca auto-anesteziere ASMR, tânjind să știe, mai degrabă decât să simtă, că “nimic nu e mai salvator ca plăcerea abruptă”. Un debut remarcabil. (Rareș Moldovan)

Wishful thinking, o vrajă pe care o poţi folosi o singură dată. Pentru ca odată acceptate să dispară: zona de impact a (auto)violenţei, dereglările şi visele nefaste, influenţele şi atracţiile imposibil de evitat, linia subţire şi aproape inocentă a răului. Să te uiţi înapoi, să dispară. (Andrei Dósa)

Genres: Poetry, Romanian Literature, 21st Century

90 pages, Paperback

Published January 1, 2020

About the author

Teona Galgoțiu was born in 1998, in Bucharest. She published in The Lighthouse Literary Journal, The Cadaverine, Zona Nouă (being the winner of the unpublished writers’ contest of the Z9Festival 2017), as well as in the anthologies Bucharest 21 [participative epopee], Subcapitol, poezia, Euphorion, Steaua and Dragă Virginia. She has been organizing the Super International Film Festival since 2014, the Super poetry workshops since 2018 and she is currently studying the master in Film Directing at UNATC.

Reviews

[Ruxandra (4fără15) · Rating 4 out of 5]

nu mai țin minte dacă transpiram
de la vreme
sau dacă mi-era rușine să-mi dau jos geaca
să-mi vezi așa multă piele
deși știam că o s-o vezi
în curând

am dat o petrecere când m-ai atins pe cap
și mă gandesc în fiecare zi la mâna ta
pe capul meu
la distanța dintre ele două, ele două separat
și ele două împreună

[Christian Savin · Rating 2 out of 5]

Volumul Teonei Galgoțiu avea mare nevoie de o "forfecare". Poate așa scăpa de surplusul de cuvinte, versuri, imagini și întregi poeme care se străduiau sa aibă sens, dar n-aveau niciun succes. Asta se întâmplă când se mizează mai mult pe aesthetice cinematice și prea puțin pe un mesaj măcar interpretabil printre rânduri. Păcat, potențial era.

And wtf is up with those illustrations? Arta vizuală e poate mai subiectivă decât cea scrisă, dar obiectiv vorbind, nu am simțit că ar fi contribuit cu ceva la tranzmiterea mesajelor din poeme.

[andi · Rating 3 out of 5]

poezia Teonei se află undeva între realitate și sci-fi, iar lucrul care mi-a plăcut cel mai mult la volum a fost faptul că a știut cum să le dozeze și cum să le îmbine. un volum pe care am așteptat să îl citesc de ceva timp și care m-a surprins. nu a fost ceea ce mă așteptam, dar nu a fost nici ceva care să mă dezamăgească. încă din primele poezii ești transpus în universul Teonei, unul foarte cinematic, care îmbină elemente de viață cotidiană cu peisaje apocaliptice și uneori duse înspre horror. un volum care este o experiență cinematică prin ilustrațiile și textele cu imagini puternic vizuale. un volum interesat care mi-ar fi plăcut, totuși, să aibă un fir între poezii care să le lege.

[Alexandru Mihai Gheonea · Rating 2 out of 5]

mi-au plăcut câteva pe alocuri însă poeziile se simt scrise prea mecanic, prea teoretizat, nu prea se observă sentimentul și nici nu reușesc să stârnească emoții, pentru mine cel puțin. poate perspectiva se schimbă dacă o cunoști pe autoare și dpdv filmografic, dar going in blind, ca să zic așa, nu m-au atins foarte tare poemele deși structural sunt foarte bine puse la punct.

[Bogdan · Rating 3 out of 5]

bolnavă, mă sărută;

nu pot să salvez/ pot doar să mă alătur;

oamenii sunt vii pe străzile astea/ încărcate electric;

mă gândesc cu iubire la voi cum dansați;

din stradă se simte fumigena/ și noi, îndrăgostiți,/ ne privim, panicați […]

[Mălina Maria · Rating 4 out of 5]

arhivă

tata mă întreabă pe mess
Știi că poți răni? Și că inevitabil vei răni?

de când și-a făcut facebook îmi trimite
mesaje lungi
despre întuneric și artă, urmate de multe emoji cu flori
la care îi răspund cu emoji care zâmbește
și apoi mi-l imaginez copil și sunt sigură că
oricât de multă imaginație a avut
nu s-a gândit că la bătrânețe o să aibă
monoloagele astea în căsuță albastră
pline de autocorrect și puncte de suspensie
la care eu mă uit mult timp și nu știu niciodată
ce sa răspund

[Alex Donţu · Rating 3 out of 5]

"acum suntem în tren, ne zdruncină plăcerea
abruptă din șine
chinuiala din cap ne incită pentru că doar ea
e infinită
ne întindem brațele pe geam și observăm că
nimic nu e mai salvator ca plăcerea abruptă."

[star]

peron deget

m-am holbat în toate becurile de pe drum
și când mă uit acum din nou la oameni
au toți o gaură în mijlocul frunții

fără sânge și fără uimire
fără panică și fără pansament

unii se uită la mine cu un zâmbet tâmp
de parcă n-ar putea să spună exact
ce s-a întâmplat
alții moțăie
cu vene mov și verzi alunecându-le
în loc de limbă

oamenii ăștia râd isteric când le zic
scuză-mă te rog
dar ai ceva în frunte
se pipăie peste tot în jurul găurii
cu degete scurte și rapide
scuză-ne te rugăm, dar nu simțim nimic
mai bine
pipăie-te tu
și pleacă dansând

fug la cea mai apropiată oglindă și văd
aceeași gaură doar că mai mare
pun degetul în gaura din oglindă și simt
pământ
cu mușchi și gândaci agitați
pun degetul în gaura din frunte
și simt un perete
sticlos și rece

[Raluca · Rating 4 out of 5]

"totuși mama mă adoră
îi promit că o să reușesc
dar fix în timpul promisiunii mă ignoră"

[Costin Stanciu · Rating 4 out of 5]

"iubirea ca un mânz pe speed"

[Sinziana (cititorisme) · Rating 4 out of 5]

penitența nu funcționează dacă n-o duci până la capăt
să-ți imaginezi înseamnă să fii absent,
să te lansezi într-o nouă viață
poți să scormonești pământul cu fața
până când n-o mai simți
dar pedeapsa tot în așteptare o să fie,
neclintită pe fundul apei

vina ca mersul pe bicicletă
vina ca dumnezeu
n-o uiți, n-o vezi
dar e mereu aici
pe tron

[alex · Rating 4 out of 5]

“ce e de făcut când nu vrei să fii atins cum continui să folosești corpul
care se simte greșit
unde începe singurătatea autoimpusă când ai apăsat ultima dată pe piele
ceva ascuțit”

[Roxy Roman · Rating 3 out of 5]

3⭐

Nu e un volum remarcabil, într-adevăr are câteva poezii care m-au impresionat, dar per ansamblu mai puțin. E cu siguranță un volum diferit față de ce am mai citit, dar în prima parte nu mi-a transmis nimic, iar în a doua foarte puțin. Îndrăznesc să spun ca unele poeme au fost chiar cheesy.

Abordează niște subiecte sensibile, scormonește în adâncrile subconștientului uman și acest lucru poate fi atât răscolitor, cât și liniștitor in some way.

Nu regret că l-am citit, consider că e un volum ce ar putea avea o oarecare forță, dar nu pentru mine.

[M]

ador / am citit-o în soare

[merima · Rating 3 out of 5]

transparent

sus sub vârful muntelui de sticlă
dorm suspendați prietenii mei fugiți de acasă
prietenii mei cu semne pe tălpi gâturi și încheieturi
dorm demult nemișcați și luminoși
înăuntru e cald, oxigen destul
frunzele din tavam se fărâmițează lent,
se așază pistrui pe fețele
lor în gurile lor albastre
în hainele lor împăturite aranjate date
animalelor de pe cealaltă parte
a muntelui
curați și goi și suspendați
se văd prin sticlă, dar sticla e groasă

sunt în siguranță
unul dintre ei tușește în somn
unuia îi curge un fir de sânge subțire din nas
nu pot să salvez
pot doar să mă alătur

[Ailin · Rating 4 out of 5]

Am uitat cine m-a învățat despre vină

penitența nu funcționează dacă n-o duci
până la capăt, teona
să-ți imaginezi înseamnă să fii absent,
să te lansezi într-o nouă viață
poți să scormonești pământul cu fața
până când n-o mai simți
dar pedeapsa tot în așteptare o să fie,
neclintită pe fundul apei

vina ca mersul pe bicicletă
vina ca dumnezeu
n-o uiți, n-o vezi
dar e mereu aici
pe tron

Culorile sunt încă un element pentru
a ne transforma viața în iluzia
fericirii
Râsul și tristețea sunt măștile
spectacolului. Majoritatea

[Andorea · Rating 3 out of 5]

3 / 5 🪐

"ce e de facut când nu vrei să fi atins
cum continui să folosesti corpul
care se simte greşit
unde începe singurătatea autoimpusă când ai apăsat ultima dată pe piele
ceva ascuţit
traversezi păduri și râuri pe catalige
uite animale speriate gâze grase bolnave e ușor să te împiedici, dar totuşi
te concentrezi
se rupe primul catalig, doare se rupe și al doilea, acum e mai uşor"

[Andreea Badea · Rating 3 out of 5]

3,5 ⭐️

[Elefantul de bibliotecă · Rating 4 out of 5]

Inițial te avânți pe repezeală să citești versurile Teonei Galgoțiu în troleu în drum spre casă într-o zi în care chiar nu se întâmplase nimic. Nu înțelegi mare lucru dar rămâi cu un anumit sentiment straniu care îți creează un fel de gol în stomac, parcă te doare că ai terminat atât de repede de citit o carte care pare să spună atât de multe.

Într-adevăr nu ți-ai spus de la bun început că urmează să deschizi o carte minusculă și că ai să pătrunzi într-un imens univers poetic. Deschizi ușa către o lume interioară construită fantezist cu zeci de imagini insolite, cumva te face să îți amintești de copilărie, cumva te gândești pe alocuri la Nichita Stănescu, la prăpastia dintre tine și generația părinților tăi. E un joc poematic periculos în care intri fără să te mai gândești dacă ai cum să rezolvi problema libertății, a eliberării de toate senzațiile tari etalate parcă crescând în intensitate de la o pagină la alta. Fiecare vers subliniază paradoxul realității în care trăim. Această singurătate care se naște din nevoia de întâlnire cu sine.
https://cutrompaprincarti.com/2021/04...

[Alisa · Rating 4 out of 5]

Dacă este ceva ce apreciez mult la acest volum este intenția și reușita de a crea un univers specific, în care poemele se leagă unele de altele prin elemente și simboluri comune, pe care le reîntâlnești pe parcursul lecturii. Înțelesurile lor sunt într-o conexiune constantă, ceea ce am observat că ar fi mai rar în poezia contemporană. Îmi place, când deschid un volum de poezie, să găsesc un fel de glosar/vocabular propriu, cuvintele recurente să aibă un sens unic și personal al autorului, un limbaj poetic doar al lui, care să-i dea individualitate și pe care să-l pot descoperi, pătrunde și înțelege citind și recitind și căutând referințe (chiar și în biografia sa). Nu sunt întru totul fana modului în care autoarea a decis să structureze poemele, dar nu mi-a afectat lectura în vreun fel.
Mi-a plăcut. E de recomandat și altora.

marea roșie

spre dimineață am visat că înot într-o mare roșie
și că tata vâslește într-o barcă transparentă
nu se aude vânt, chiorăit de pescăruși
doar vâslele care plescăie în apa roșie

încerc să fac pluta dar îmi intră roșu în nas
apoi nu știu dacă îmi curge sânge sau e doar apă
tata râde și vorbește cu cineva necunoscut
care gesticulează și simt vag că miroase a ceva ars

treptat aerul devine din ce în ce mai cald
până când apa începe să fiarbă
înot ca broasca până la barcă și îl trag pe tata de mânecă
îi arăt un soare negru pe cer

tata râde și vâslește cu grație
bicepșii lui se conturează ca niște striații de copac
persoana din fața lui se întoarce și seamănă cu mine
are ceva roșu la nas dar nu știu dacă e sânge sau doar apă
la fel cum nu știu dacă ăla e chiar un soare negru
sau reflexia pupilei mele care radiază răbdător

[Alexandru Madian · Rating 4 out of 5]

plăcerea abruptă


simt plăcerea abruptă când mă dau jos
din pat
și observ că marele copac din grădină
a pătruns cu o creangă groasă pe fereastră
a distrus mult în jur
lumina saltă pe fața ta în schimbare

se demolează altă clădire prin preajmă,
mă mișc fără zgomot spre oglindă
uite un robot care face greșeli umane
care își extrage plăcerea din duritatea
asfaltului de care se trântește
deși a fost programat pentru altceva

acum suntem în tren, ne zdruncină plăcerea
abruptă din șine
chinuiala din cap ne incită pentru că doar ea
e infinită
ne întindem brațele pe geam și observăm că
nimic nu e mai salvator decât plăcerea abruptă

mersul ritmat al oamenilor pe care îi văd
din tren
îmi amintește de deciziile bune
pe care le-am luat uneori
decizia rea se apropie lent de fundul apei
reci pe care o vizitez în memorie

tortul e gata în memorie cu multe lumânări
și sabia cu care îl tăiem în fiecare an
și boala cu coroană frumoasă e în memorie
stă pe tron
și insula conturată așteaptă în memorie

peste toate astea plutește plăcerea abruptă
singura care mă ghidează spre lume
ca un câine cu lesa plină de salivă în gură
(pp. 17-18)

[Nicole Chirilov · Rating 3 out of 5]

Apreciez în mod special modul cum au fost structurate poemele chiar dacă mi-a fost în general greu să mă conectez cu ele sau, mai exact, să intru în atmosfera pe care volumul încearcă să o creeze prin motivele recurente. Am găsit totuşi pasaje care au stârnit o reacție; ce-i drept nu a fost de fiecare dată una plăcută, dar e ok, arta provoacă şi disperare, nu doar plăcere.

Vă las cu unul dintre pasajele mele preferate, din poemul "odă mie":

"s-a făcut brusc frig
şi patul meu s-a micşorat
îmi pare rău şi e păcat
copilul geniu, acum un om ratat
biluțele mele cu talent s-au scurs
mama mă laudă chiar şi acum când am criză
la ficat
tata îmi trimite pe mess o inimă
cu contur minunat
mă mângâi pe cap uitându-mă la ea
şi îmi dau capul la spălat"

[Ana Hutanu · Rating 4 out of 5]

am simțit ca fiecare poezie din volum ar fi putut fi oricând un vis de-al meu și m-am bucurat să descopăr niște versuri atât de interesant îmbinate între ele și foarte palpabile pentru mine


"uneori când trec pe lângã un geam sau un perete de sticla sar de câteva ori
ca sã-mi vad varful capului reflectat
inima imi bate mai repede de la efort mai incet de la confortul creat de contactul
cu imaginea cea mai familiarã in asa fel incât vitezele se anuleazà una pe alta si imi continui drumul
ca inainte"

[Cristina Boncea · Rating 3 out of 5]

„relația mea cu afară moare din nou” din ar trebui să stau sau ar trebui să plec definește perfect acest volum care conține de asemenea câteva ilustrații și texte scrise de mână de o Teona mai tânără. Senzația pe care o păstrez este aceea de gingășie, în contrast cu temele abordate; chiar dacă vorbește despre dorința de evadare din sine, Mă uit înapoi și dispare este de fapt despre conservarea părților din noi care contează cel mai mult și se manifestă prin relațiile cu ceilalți.

Recenzie completă: https://cristinaboncea.com/2024/11/28...

[anda · Rating 4 out of 5]

privindu-mi corpul tumefiat
mă gândesc la mulți oameni

noaptea se învârte în vârful gândului
îmi reconstruiește imagini cu contur gumos
silențioase, neobosite, mă pocnesc

m-am tot gândit la momentul ăsta
în care sabía o să mă taie la memorie
spațiul o să fie dislocat
în fața mea, toți oamenii din gând
se lungesc, îi recunosc, se apropie

imaginile astea infinite
pot fi iertate sau strivite

imaginile astea
strivindu-mă
sunt infinite

[Camelia · Rating 4 out of 5]

ce e de făcut când nu vrei să fii atins
cum continui să folosești corpul
care se simte greșit
unde începe singurătatea autoimpusă
când ai apăsat ultima dată pe piele
ceva ascuțit

traversezi păduri și râuri pe catalige
uite animale speriate gâze grase bolnave
e ușor să te împiedici, dar totuși
te concentrezi
se rupe primul catalig, doare
se rupe și al doilea, acum e mai ușor

[Bogdan Theodor Olteanu]

În centrul burţii o sămânță pe care
plantând-o am observat că e rea

şi tot crescând, fata s-a decis totuşi sără
sărind însă a observat că nu e frumos
să mori
în timpul petrecerii invitaţii se simt
inconfortabil
astfel că fata s-a contorsionat într-o poziție
plină de viață și curaj

[r. · Rating 3 out of 5]

int. ext.

văd pe fereastră oameni care dorm în intersecție

ne împiedicăm de ațele din casa noastră

mă întrebi când o să ieșim afară
nu pot să răspund

excitația că n-am ieșit din casă de o lună
din stradă se simte fumigena și noi, îndrăgostiți,
ne privim panicați, se repetă întrebarea

ce protest se înalță din mizerie?

[marina · Rating 4 out of 5]

mergeam pe stradă împreună
și ai văzut femeia din vis
care nu eram eu
norii se mișcă cu greu
înspre stânga
cerul reflectă orașul
ca un desktop închis

în zona de așteptare sare
un câine
care se uită la tine cu iubire
și eu la tine
la fel

[Mihai Marian · Rating 2 out of 5]

am așteptat cartea aceasta cu interes. din păcate...