„[...] deși credeam că știu mare parte dintre lucrurile pe care le-a scris, am realizat atunci când sora lui, Beatrice, mi-a permis accesul la „cufărul” virtual în care Adi își ținea textele (adică un Google Drive pe care l-am deschis, apoi cercetat săptămâni în șir cu mare emoție și trăind o droaie de surprize extraordinare) că de fapt el păstrase fără să le scoată la iveală un corpus de texte lucrate minuțios, „rotunde”, împlinite. Texte care, împreună cu acelea care ne erau deja cunoscute (și care arătau că se apropie tot mai mult de definitivarea cărții celei noi, pe care plănuia să o publice la un deceniu de la Poezii odioase de dragoste) alcătuiesc nucleul acestui volum postum pe care l-am construit cu gândul la felul în care își concepea el poezia și cu dorința de a nu-l trăda în vreun fel. Căci, parcă pentru a-i contrazice pe nostalgicii criticii genetice care deplâng dispariția manuscriselor, adică a posibilității de a cerceta și compara variante succesive ale unui text, de când cei mai mulți dintre noi nu mai scriem de mână (și cu atât mai puțin la mașina de scris), Adi Diniș a lăsat în folderele sale poeme care au și douăsprezece variante, uneori sensibil diferite, altele în care a mișcat un vers, a adăugat sau a renunțat la o strofă și cărora le-a găsit alt titlu, o întreagă forfotă de texte potențiale sau de poeme îndelung migălite. Din toate acestea a trebuit să alcătuiesc Toate zborurile au fost anulate, atent la granulația acestor poeme și la o lectură în filigran — ar fi fost cel mai simplu, dar și păgubitor să le așez în carte în ordine strict cronologică, pornind de la cele mai vechi, scrise în prima parte a deceniului, până la cele mai recente (majoritatea fiind datate 2016-2017, când, în jurul vârstei de treizeci de ani viziunea lui s-a maturizat, iar scriitura a devenit sigură pe sine, clară și mai concisă decât până atunci).”
iubirea noastră n-o să fie dată pe marile ecrane, dar asta n-o face mai mică. el nu se va uita la ea, pe ascuns, în același timp în care eu îți priveam glezna dezgolită, știind că de acolo începe totul, în sus, până la cer, unde survolau pescărușii din ochii tăi, pentru că tu îi priveai pe ei și nu pe mine. eram gelos pe pescăruși, dar am vrut să păstrez imaginea asta – cu tine închizând ochii ca să-i păstrezi acolo, când, de teamă să nu-ți iei zborul, ți-am luat mâna, un pescăruș, mi-am zis, aș putea să-i sucesc gâtul. erai o creatură ciudată, atât de plăpândă, și totuși puteai să mă strivești ca-ntr-o presă, doar închizând ochii, nemaidându-mi atenție. probabil kafka văzuse și el ochi ca ai tăi, când a început să descrie aparate de tortură, în care la sfârșit te arunci fanatic, îndrăgostit de acele care-ți scriu pe trup pedeapsa
Multă vreme nu m-am putut apropia de cartea asta, mi-a fost cumva frică s-o citesc, greu de explicat. E ca o îmbrățișare un pic cam prea strânsă, un pic cam prea definitivă, mi-a plăcut foarte tare. #mustread
Scriitorii adevărați n-au nevoie de elogii, ei trebuie citiți. Volumul de față stă mărturie că gura păcătoasă a celui care a consemnat recenzia adevăr grăiește. Poemele lui Adrian Diniș sunt ca o briză proaspătă peste tarabele cu lubenițe ținute-n soare, deasupra cărora stă inscripționat cu litere de-o șchioapă: “Poezie românească contemporană”. Mușteriii se apropie, coaja pepenilor frige – până se răcește o să dureze – și pleacă.
O spun cu mâna pe inimă, strecurată pe sub maieul de casă, că versurile dinișiene n-au nimic în comun cu imundul spațial, predictibilul situațional sau infinitezimalul afectiv al plachetelor de poezii apreciate halucinant de unii critici literari (ca să facă și ei de-o pită; măcar ei știu cât costă o franzelă) și propulsate, cu-al lor sprijin, pe piața autohtonă de carte – grație inerției unui set de valori artistice „updatate” și faptului că lumea este atrasă mai mult de ambalaj decât de conținut. Aici nu e vorba de hiperutilizata sintagmă referitoare la formele fără fond, ci taman de contrariu.
Senzualitatea lucidă de care dă dovadă autorul ar trebui să imobilizeze tetanic mâna creatoare a celor care și-au însușit titulatura de poeți, deși nu contenesc să dea chix în ceea ce întreprind pe plan editorial. Ochiul lui Adrian Diniș penetrează, ca raza unui laser, ceața artificială a realității și se oprește pe obiectele, stările, fenomenele și ființele încă neîmblânzite ale erei (post)moderne, astfel că lectura poemelor sale oferă o gratificare mult așteptată. Cu anevoie mai găsești pe cineva care să vadă pădurea și copacii în același timp. Puțini ajung la performanța aceasta. Majoritatea „experimentaliștilor” defrișează faute de mieux doar ca să constate over and over același rezultat: că n-au cu ce să se mai laude pe Facebook și că opera lor, privită analitic, e talașul de care te scuturi înainte de-a te apuca să recitești cărțile care contează.
Spunând toate astea, mă gândesc că delicatețea versurilor sale n-are a face cu răfuiala mea cu lecturile obligatorii: să văd cine și ce a mai compus, să investighez textele noilor „copii teribili” ai literaturii lui pește. În definitiv, sunt note de jurnal. Eu nu fak cronică literară și nu m-am lăsat niciodată sedus de ideea de carte providențială – „mesianismul beletristic” lăsându-mă tot mai indiferent pe zi ce trece. În schimb, am agreat clipele de claritate, în care, fără niciun efort prea mare din partea mea, mi s-a dezvăluit omul în toată „splendoarea” sa. Căci în relația cu el, mi-e de ajuns să văd cum și despre ce scrie, atât aspectul interior, cât și cel exterior inerente creațiilor defulatoare ale artiștilor constituind debușeul de unde achiziționez, la preț redus și neținând cont de concurența neloială a comercianților, sentimente în țiplă și confesiuni pe tavă.
Recunosc, deseori mă uit insistent și la fața omului. În cazul lui Adrian Diniș nu e necesar. Chipul său se menține pururi tânăr, înfășurat în pixeli.
ALT FEL DE LINIȘTE
nu mai caut decât un alt fel de liniște pe care nu mi-a dat-o niciodată poezia poate doar câteodată muzica mâna ei rece încercând să încălzească mâna mea caldă tremurând frisoanele ți-am zis e din cauză că sunt fericit o să treacă
îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer şi la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineață la aceeaşi masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine şi parcă nu e totuna
asa cum a zis si mări de la care am imprumutat cartea: "ce faci cand termini un volum bun de poezie?"
il citesti din nou si din nou si din nou.
"dacă ai apărea când toate circuitele au luat-o razna şi spun lucruri greşite dar tu apari doar când sunt o supradoză de calm şi spun doar lucruri care se cuvin şi viețile noastre continuă ordonate cu planuri pentru viitor"
"îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer şi la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineaţă la aceeaşi masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine și parcă nu e totuna"
"voiam doar să beau și îmi turna din sufletul ei prea slab pentru mine şi-mi spunea că nu-i plac perversiunile dar ar face orice cu mine chiar şi să citească o carte de poezie"
"Mă gândesc ce o să-ți mai rupi data viitoare când suni. Şi eu te sun când îmi rup ceva, mai ales, când e vorba de suflet. O să vorbim cu toate oasele rupte, dezmembraţi, cu sufletul amputat. Membrele amputate mai simt frigul. Le cresc unghii în carne."
și cel mai mult îmi placeau ochii ei paranoici care vedeau doar dezastru nebunie și autodistrugere acolo unde nu era decât dragoste
ALT FEL DE LINIȘTE
nu mai caut decât un alt fel de liniște pe care nu mi-a dat-o niciodată poezia poate doar câteodată muzica mâna ei rece încercând să încălzească mâna mea caldă tremurând frisoanele ți-am zis e din cauză că sunt fericit o să treacă
îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer și la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineață la aceeași masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine și parcă nu e totuna
OCHII TĂI KAFKA iubirea noastră n-o să fie dată pe marile ecrane, dar asta n-o face mai mică. el nu se va uita la ea, pe ascuns, în același timp în care eu îți priveam glezna dezgolită, știind că de acolo începe totul, în sus, până la cer, unde survolau pescărușii din ochii tăi, pentru ca tu îi priveai pe ei și nu pe mine. eram gelos pe pescăruși, dar am vrut să păstrez imaginea asta - cu tine închizând ochii ca să-i păstrezi acolo, când, de teamă să nu-ți iei zborul, ți-am luat mâna, un pescăruș, mi-am zis, aș putea să-i sucesc gâtul. erai o creatură ciudată, atât de plăpândă, și totuși puteai să mă strivești ca-ntr-o presă, doar închizând ochii, nemaidându-mi atenție. probabil kafka văzuse și el ochi ca ai tăi, când a început să descrie aparate de tortură, în care la sfârsit te arunci fanatic, îndrăgostit de acele care-ți scriu pe trup pedeapsa
ALZHEIMER îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer și la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineață la aceeași masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine și parcă nu e totuna
PARANOID EYES si cel mai mult îmi plăceau ochii ei paranoici care vedeau doar dezastru nebunie si autodistrugere acolo unde nu era decât dragoste
✈️„Toate zborurile au fost anulate” ca a treia lectură...minunat! M-am îndrăgostit de la prima poezie. Acest volum a fost de asemena o lectură de mașină, dar mă bucur că a fost așa, pentru că am fost nevoită să termin tot volumul în lipsa altor activități. Volumul se citește dintr-o răsuflare. Este un rollercoster de emoții și în momentul de față - când scriu această recenzie - îmi pare rău că nu am scris-o imediat cum am terminat cartea, deoarece acele emoții autentice pe care le ai după prima lectură sunt cele mai sincere, mai ales când vine vorba despre poezie. ✈️" Francesca și Paolo voiam doar să beau și îmi turna din sufletul ei prea slab pentru mine și-mi spunea că nu-i plac perversiunile dar ar face orice cu mine chiar și să citească o carte de poezie"
am simțit nevoia să scriu asta, nu doar să dau cinci steluțe și să las un poem; volumul a avut ceva aparte care m-a ținut cu sufletul la gură și lacrimi înghițite în sec. nu mă pricep la review-uri sau la recomandări, DAR PRIETENI, bucurați-vă sufletul cu acest volum vă rog eu.
și ceva tare frumos, acum:
"nu mai putem face nimic se pare că în timp corpul dumneavoastră a căpătat rezistență la antibiotice ați încercat să scrieți poezie?"
"voiam doar să beau și îmi turna din sufletul ei prea slab pentru mine și-mi spunea că nu-i plac perversiunile dar ar face orice cu mine chiar și să citească o carte de poezie"
muzica proastă şi iubirea ta pozele cu tine la mare dimineaţa printre jaluzele răsăritul din pozele cu tine la mare somnul de noapte apelurile tale liftul dimineaţa autobuzul când am nevoie dragostea oamenilor normali ţinându-se de mână pe stradă dragostea lor îmi face rău"
nu m-am simțit niciodată atât de aproape de un autor cum m-am simțit aici și am și plâns puțin. n-am cum altfel să îi descriu poezia decât cum a spus și el: 'poezia e atunci când te dezbraci și ți se vede carnea de sub suflet'
în ultimul timp mă gândesc tot mai des la viața mea ca la un banc sec pe care nu-l mai înțeleg atunci de ce râd laolaltă cu ei de ce râd ca un nebun aproape sufocându-mă
Nu cred că există vreo poezie din acest volum care să nu-mi fi plăcut. Mai citisem poezii ale autorilor contemporani, dar nu mi s-a întâmplat să mă "îndrăgostesc" de un autor la prima poezie citită, cum s-a întâmplat cu domnul Diniș
ALZHEIMER (este prima poezie citită de mine)
îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer și la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineață la aceeași masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine și parcă nu e totuna
Diniș este primul poet contemporan căruia i-am citit toate poeziile publicate. Poezia lui a rezonat cu ființa mea, sensibilitatea lui m-a lăsat mută de admirație. El scrie din suflet pentru suflet.
DE CALM ȘI CALMITATE
dacă ai apărea când toate circuitele au luat-o razna și spun lucruri greșite dar tu apari doar când sunt o supradoză de calm și spun doar lucruri care se cuvin și viețile noastre continuă ordonate cu planuri pentru viitor
Acesta nu este un volum care să fie citit și dat mai departe, ci mai degrabă de ținut în minte și undeva aproape de inimă, de revenit asupra lui atunci când ne simțim sufocați de cotidian și de oameni, dar și în clipele noastre de fericire, de reverie, de liniște chiar. De făcut cadou iubitorilor de poezie, de literatură și frumos. Dacă toată poezia contemporană ar fi așa simplă, transparentă, lucidă în același timp, să se vorbească despre ființă și sentimente, nu într-un mod simplu-banal, cum se întâmplă acum la alți poeți (pentru că omul contemporan nu este așa cum pare, are încă un suflet care mai poate fi salvat, are o judecată proprie pe care o poate folosi și discerne, poate să-și trezească în sine aspirații înalte), poezia contemporană ar strânge cititorii de toate vârstele laolaltă, s-ar ridica mult mai sus.
FRANCESCA ȘI PAOLO
voiam doar să beau și îmi turna din sufletul ei prea slab pentru mine și-mi spunea că nu-i plac perversiunile dar ar face orice cu mine chiar și să citească o carte de poezie
Nu sunt un mare cititor de poezie. Volumul ăsta mi l-am luat de Ziua Poeziei ca sa ma initiez in poezia romaneasca contemporana. Ma bucur ca l-am ales pe Diniş si nu pe altcineva. Nu stiu ce anume mi-a placut mai exact, poate combinatia de candoare si smechereala, inocent si zburdalnic. Pana si versurile incomode le asimilam cu inima inmuiata, iar apoi cand am dat de stelele care se lipesc de cerul gurii ca pufuleții m-am topit odata cu ele. Am si plans, in tramvai si trebuia sa ma explic si nu am stiut cum. Recunosc, primul lucru pe care l-am aflat despre autor a fost ca a murit la doar 32 de ani, lucru care m-a tinut vigilenta cat timp am citit toate poemele care se jucau cu moartea, cu alcoolul si cu tristetea. Dar dincolo de asta, poezia lui Diniş chiar mi-a dezvaluit un spirit sincer si autentic, lipsit de pretenții si manierisme, dupa cum a concluzionat foarte fain prietenul sau Claudiu Komartin. As vrea sa mai citesc si alte poeme de-ale lui, dar va trebui sa revin la Toate zborurile au fost anulate cand mi se va mai face dor.
Am citit săptămâni întregi poemele din acest volum, l-am purtat în rucsac prin tot Bucureștiul și la nevoie, am citit câte un poem. Multe le-am recitit, de fiecare dată cu vocea lui Adi în cap. Un poet adevărat.
îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer și la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineață la aceeași masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine și parcă nu e totuna
„stau printre ei și mă gândesc la mine - ca la un cutremur pe care nu-l simte nimeni deși paharele se mișcă"
Diniș a intrat în top 3 poeți pentru mine. Dacă există vreo altă lume, sper că sufletul lui are parte de liniște, pt. că mi se pare cumplit să iubești și să vibrezi așa intens în vreme ce moartea îți bate la ușă.
Au fost enorm de multe versuri care mi-au plăcut, precum: "să te uit e ca și cum aș încerca să uit cuvintele de la cântecul preferat"/ "am obosit sunt defect și nu vreau să mai salvez nimic" / "Ciudat. Cum cred unii că mi-aș expune boala, când de fapt îmi expun frica", și cred că lumea a pierdut mult prin moartea lui atât de timpurie.
îmi imaginez tot mai des că o să fim colegi de salon într-un spital cu bolnavi de alzheimer și la norocul pe care îl am o să ne bem în fiecare dimineață la aceeași masă cafeaua eu am uitat totul în afară de tine tu nu m-ai uitat decât pe mine și parcă nu e totuna
The Dark Kinight Rises
Mă gândesc ce o să-ți mai rupi data viitoare când suni. Și eu te sun când îmi rup ceva, mai ales, când e vorba de suflet. O să vorbim cu toate oasele rupte, dezmembrați, cu sufletul amputat. Membrele amputate mai simt frigul. Le cresc unghii în carne.
nu mai caut decât un alt fel de linişte pe care nu mi-a dat-o niciodatӑ poezia poate doar câteodatӑ muzica mâna ei rece încercând sӑ încӑlzeascӑ mâna mea caldӑ tremurând frisoanele ţi-am zis e din cauzӑ cӑ sunt fericit o sӑ treacӑ