Satao

by Radu Niţescu, Ramona Iacob (copertă, ilustrații)

Radu Nițescu (n. 1992, București) a publicat volumele gringo (2012) și Dialectica urșilor (Casa de Editură Max Blecher, 2016).

Genres: Poetry, Romanian Literature, 21st Century

64 pages, Paperback

Published November 1, 2020

Reviews

[Ruxandra (4fără15) · Rating 4 out of 5]

Săvârșin

A trecut o vreme de când trecuse o vreme prima dată
și o să mai treacă vreme până să treacă.

Un copil pe bicicletă, cu ghiozdan în spate și
obrajii roșii, mi-a zis noroc nenea,

fără să știe, din loc în loc e gol norocul.
Cred că sunt depresiv și destul de prăjit,

în orice caz, rumenit bine pe-o parte, și o aud
pe doamna de la bar când îmi vinde cafeaua –

lasă, puiul mamii, așa ai fost mereu.
Totuși n-are dreptate. Suspicios cu tot

ce mă privește, și așa eram și săptămâna trecută
la mare, și imediat după, dar observă:

așa sunt zilele mele, se rostogolesc ca pepenele
pe care-l împingea copilul aseară pe stradă.

[Andrei Dósa · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut f mult, sunt multe poezii cu o muzicalitate superbă, tristețe temperată cu măiestrie, ironii și stări de duioșie care se continuă în driftul spre blank al memoriei.

[Alice Coman · Rating 3 out of 5]

3.5, ca o îmbrățișare stângace pe peron

[Mina H · Rating 4 out of 5]

„cine sunt eu să pot schimba
ceva în dinamica lumii,
mi-am zis, și am adormit.”

[Ioan Mosincat · Rating 3 out of 5]

Nici prea-prea, nici foarte-foarte.
Puțin neinspirată decizia de a denumi volumul Satao - personal, mi-a părut unul dintre poemele slabe din volum.

[Raisa Beicu · Rating 5 out of 5]

Ce volum bun!

[Daria-Ioana · Rating 5 out of 5]

“Jumătate din ce-am
făcut am făcut ca să nu mai fac altă dată.”

[Cristina Radu · Rating 3 out of 5]

mai plutesc un moment până să mă trezesc

te-am văzut aseară și apoi
te-am văzut alaltăieri seară.

uneori am impresia că timpul merge înapoi
și nu știu ce să fac să schimb asta.
acum ești aici, acum ești acolo.
dar dacă la un moment dat n-o să mai fii nicăieri,
ca la început, când nu ne știam?

cerul de noiembrie cu găurele
rare, albastre, se întinde
peste capetele noastre și-l vedem amândoi.

[Gabriela Vieru · Rating 3 out of 5]

3.5*
e faină degajarea cu care trece de la tristețe la ironie si invers. La fel și muzicalitatea volumului. Însă simt că ar mai avea nevoie de acel “quelque chose” care să-i dea zvâc volumului. Niște finaluri de poem mai “în trombă”🌸

[Iulia · Rating 3 out of 5]

"Vreau sa fac ce-mi place
si nu mai stiu ce-mi place sa fac."

"Vocea ta in structuri calculate
ma tine intreg, ca un regat"

"tinerii aia stapaneau ceva, o forta care mie-mi lipseste.
E un fel de usa glisanta intre cel care adoarme cu cate si mai cate planuite
si cel trezit, fara chef, care nu face nimic pana-n pranz.
Cine sunt eu sa-i afectez atat de tare pe restul?
De ce nu trec prin mintile lor, nouras intre altii pe cerul de vara?
Nici nu vezi unde apare si cand se disipa."

[Roxy Roman · Rating 4 out of 5]

Cartea asta a fost ca un trip, m-am distrat

Există un moment de ruptură, poemul "Satao" pornește un șir lung de anxietăți, în timp ce înainte era vorba de experiența halucinantă si absurdă a vieții

Sau nu știu, poate o gândesc prea mult, așa că o să mă rezum la versurile mele preferate din cartea asta (actually of all time):

"A trecut o vreme de când trecuse o vreme prima dată
și o să mai treacă vreme până să treacă."

[Mihai L · Rating 3 out of 5]

Ai mai spus asta, te temi? Câte umbre mai mici pentru
umbra mai mare?
Și câte tai mai târziu, când lucrezi pe filmare?
E ceva trist în toate poeziile tale. Spune-mi totul
despre tine.
Te temi?

[LAVINIA 07 · Rating 4 out of 5]

fragment din mai plutesc un moment pana sa ma trezesc:
(...) acum esti aici, acum esti acolo.
dar daca la un moment dat n-o sa mai fii nicaieri,
ca la inceput, cand nu ne stiam?

5 stelute pentru Malformația, dar și pentru Proxima paradis.

[Usturoi8 · Rating 4 out of 5]

Tot mai jmecheră, de fiecare dată când o deschid

[Sophia · Rating 5 out of 5]

Radu Nițescu pare un tip sensibil, ușor stângace și cred că sensibilitatea lui se regăsește în poezii și în muzicalitatea lor. Un volum foarte bun cu poezii atemporale.

[anda · Rating 4 out of 5]

'N-ai vrut s-o faci, dar ai făcut-o și asta ești în două
cuvinte,
o adversativă la care se adaugă fuga după autobuzul
de noapte.'

[Mesia Loriana · Rating 4 out of 5]

A very feminine voice

[Ana O · Rating 3 out of 5]

3.5

[Maria · Rating 5 out of 5]

omulețul ăsta scrie din ce în ce mai bine.
5* pentru poeme care la recitire îți transmit exact aceeași senzație vividă precum prima dată.

[Adela · Rating 3 out of 5]

cum lucruri mici

pot provoca
schimbări
de proporții
cum îți zâmbesc
când închizi ochii
morții
cum ai respins
de pe linia
porții

fără să vezi
unde s-a dus

[Alexandru Madian · Rating 4 out of 5]

Iarnă-primăvară

E iarnă sau primăvară, cine mai știe.
Derutate sunt animalele mici care îmi ies în cale.
Derutată și fata care prezintă vremea,
aseară a încurcat cuvintele în propoziție
și a roșit perceptibil, dar eu am iertat-o.
Și eu sunt derutat mai tot timpul
și pe mine nu mă mai iartă deja.
Sub soarele ăsta infant,
via proiectează rute încâlcite pe gard și mă păcălește,
c-ajung să fac poezie de cadru.
Ce ai pe dinăuntru?
Să zicem, o plajă din Pacific, bunăoară pustie.
Dimineața se simte furtună.
Ziua se rup palmierii. Seara (în unele seri)
briză plăcută, aduce cu ea împăcarea.
Ce ai pe dinăuntru? Mult somn,
metafore de tot rahatul.
Ce ai pe dinafară? Să-ți spună ceilalți.
N-ai vrut s-o faci, dar ai făcut-o, și asta ești în două cuvinte,
o adversativă la care se adaugă fuga după autobuzul de noapte.
Simplu și incorect și real și se vede
cât e regie și cât mai e viață,
când e cu bani și când anxietate,
aripile care te duc la cer.

Doișpe ore lucrate și
cearcănele s-au lungit peste poate.
Uneori te îndoiești că anumite lucruri
care ți s-au întâmplat mai demult
au avut loc cu adevărat,
mai ales când nimeni n-aduce vorba de ele.

Zile și zile
și zi-le,
poate vor înțelege la un moment dat.

Regele-Dragon al Mării de Est

Închide ochii și imaginează-ți
vârtejul de la Obor:
se-apropie Crăciunul
și-n ochii tuturor
se învârt luminițe,
brazi și sarmale,
cadouri peste cadouri
și bucurie alternată cu jale.
Traversez pe fugă
mulțimea crizată
și mă opresc
la mătușă-mea
în fața scării,
de unde miros greu
de mâncare gătită
vine-n reprize,
dar am mâncat pe drum
pufuleți cu surprize
și altele sunt
visele mele acum.
Sută-n sută băiat
cu inima deschisă
aștept la interfon
să deschidă,
când mă ia pe șest,
cu voce perfidă,
bătrânul Rege-Dragon
al Mării de Est,
deghizat în cerșetor,
și scoate din jerseu
o mână slăbănoagă, gălbuie,
și-mi cere un leu.

Caut să-i dau, dar el
ridică mingea la fileu,
își schimbă vocea
în aia de zeu și zice:
Știu un lac pierdut
printre munți,
un loc magic,
unde nu-i ca în basme,
cu trei dorințe,
e lumea reală,
un fel de boală,
jumătate a ta,
jumătate universală,
și acolo peștele,
dacă-l prinzi,
îți dă exact ce-ți lipsește.
Pentru că tu ești prost
și dorințele tale
sunt de prost-gust
și banale,
și de cele mai multe ori
nici nu sunt ale tale,
și nici împrumutate nu sunt,
pentru că nu-s nici ale lor.
Îl întreb unde, dar
nu-mi răspunde,
se face că nu mă aude,
își transformă vocea din nou,
îmi spune cât îi e de greu
și-mi mai cere un leu.
Bătrâne Dragon,
nu mânca rahat cu mine,
că nu ține,
vezi-ți mai bine de treabă,
nu-mi place, dar sunt pe grabă,
hai, vezi de treabă.
A închis ochii și a oftat:
dacă nu erai un frustrat,
să știi, prietene,
te-aș fi făcut împărat.

Adi

Aveam douăzeci de prieteni din care
au plecat şapte apoi s-au făcut trei şi
a rămas unul şi de când nu mai sună
nici el umblu singur prin oraş pe acid
ca nebunul. Tramvaiele au faţa aia de
animal şi dacă-mi iese manevra şi evit
controlorii o să mă dau jos la Lacul Morii
să admir cerul local. Aici m-a luat
de umăr şi mi-a spus într-o seară,
aşa, într-o doară, uite, vezi,
aia e Steaua Polară, de-acum ştii
să te orientezi. Ce frumos se intersectează
luna cu dâra de avion, parcă
a fost săgetată. Jumătate din ce-am
făcut am făcut ca să nu mai fac altă dată.
Poveşti de adormit un copil inegal.

Gata cu încercatul

Într-o noapte, după ce am băut până târziu,
fără plăcere,
cum se întâmplă când lucrezi a doua zi dimineața,
am vrut să-ți spun gata cu încercatul,
am încercat destul.
Câinii de pe stradă mă lătraseră toți
pe drumul spre casă
și frățește simțeam nevoia să latru și eu.
Te hotărâseși să nu vii în București
și asta lăsase o gaură
cum credea Anaximandru soarele și luna
găuri în inelul de foc care înconjoară lumea.
Du-te.
Du-te și nu te mai întoarce.
Mie cel mai mult asta-mi place:
să văd cum restul peisajului
se face mai mare ca tine.

Poate aveam dreptate s-o fac
deși nu din motivele alea
la care-mi stătea mintea atunci.

Cine sunt eu să pot schimba
ceva în dinamica lumii,
mi-am zis, și am adormit.

Altundeva,
privirea ei blândă mă iertase deja.

mai plutesc un moment până să mă trezesc

te-am văzut aseară și apoi
te-am văzut alaltăieri seară.

uneori am impresia că timpul merge înapoi
și nu știu ce să fac să schimb asta.
acum ești aici, acum ești acolo.
dar dacă la un moment dat n-o să mai fii nicăieri,
ca la început, când nu ne știam?

cerul de noiembrie cu găurele
rare, albastre, se întinde
peste capetele noastre și-l vedem amândoi.

[Diana Maria - Talida · Rating 5 out of 5]

Zice la un moment dat Radu Nițescu în volumul ăsta ceva despre yoga și nu mă pot abține să zic că întreaga experiență a volumului de față se aseamănă cu o lecție de yoga. Să fiu și mai sinceră, eu nu am luat parte la vreo lecție de yoga (încă!), dar dacă ar fi să las mintea să-mi dicteze cum ar trebui să fie, cred că în Satao am găsit exact reprezentarea. Poate nu vizuală, dar senzorială. Satao te face să vrei să te întinzi (sau simți cum te întinzi și ți se dezmorțesc toate oasele din corp; toți nodulii se desfac armonios ca niște bulbi de lalele, deci te fac să te simți într-o neobișnuită armonie cu tine. Fără să exagerez cu descrierile pozitive, cred că volumul ăsta merită multă atenție & recitiri categorice. Spune multe despre umanitatea noastră, a tuturor și construiește niște imagini foarte comune, cel puțin pe plan interior, care reflectă multe dintre gândurile pline de neliniște, speranță și vise pe care le au mulți tineri.

Las și niște versuri pe care le-am ales cu greu, dar care îmi plac foarte tare, ca să închei mini-recenzia în stilul caracteristic:

„Pe la șapte sonata lui Schubert, după care posibilitățile
scad cu lumina.
Chec cu afine și banane, de care a spus să facem
odată și noi.
Fold in the blueberries with a spatula; toate sentimentele astea,
ale tale,
cât crezi că înseamnă dacă le aduni?”

[M]

“Satao” de Radu Nițescu, mi-a plăcut mult, deși n-am citit-o în tihnă, deci aș reciti-o. Datorită ritmului, a rimelor și a imaginilor vizuale, mi se pare că are multe scene memorabile despre trăirile astea urbane, printre oameni străini, mai ales cât acestea prind dimensiuni mitice, fantasy. Puțin dezamăgitor poemul Satao, sunt altele mult mai bune - multe dintre ele din seria despre o relație la distanță, în care comunicarea scârțâie uneori, e fracturată de timp și spațiu (“Du-te și nu te mai întoarce. / Mie cel mai mult asta-mi place: / să văd cum restul peisajului / se face mai mare ca tine.”) Aș vrea să aud și o lectură live cândva.

[Cristina Boncea · Rating 3 out of 5]

Satao este numele unui elefant care a fost ucis de braconieri „pentru a potoli cererea avidă de fildeș din țări îndepărtate”; această temă, a sacrificiului exagerat în schimbul recompenselor mărunte, reunește într-un fel poemele din volum. Scenele cotidiene din București – taximetriști furioși, aglomerația de la Obor, roata de la orășelul copiilor – sunt trăite din perspectiva celui care „nu are unde se duce”; este, așadar, un moment de tranziție, când analizezi ce s-a întâmplat până în punctul în care te observi și începi un nou ciclu.

Recenzie completă: https://cristinaboncea.com/2025/03/10...

[Rareș Călugăr · Rating 3 out of 5]

„M-am concentrat pe un melc și te-am întrebat/dacă și ție ți se pare o naivitate. Poate,//ai zis, dar ce te oprește să cânți” (p. 13)
„Mie cel mai mult asta-mi place:/să văd cum restul peisajului/se face mai mare ca tine” (p. 38)

[Simona · Rating 5 out of 5]

incredibil cum în sfârșit un poet folosește cuvinte atât de uzuale reușind totodată să transmită emoții atât de complexe. Sună clișeic? Citește volumul

[Carla Boboc]

poeme narative cu un fir parcă visat, imagini vizuale dinamice melancolice și o tristețe pe care nu știu s-o descriu

mi-a plăcut.

“Tinerii ăia stăpâneau ceva, o forță care mie-mi lipsește.”

[anansns · Rating 2 out of 5]

i may be too young to understand his poems

[Sabina · Rating 5 out of 5]

Poem: Iarnă-primăvară

“E iarnă sau primăvară, cine mai știe.
Derutate sunt animalele mici care îmi ies în cale.
Derutată și fata care prezintă vremea,
aseară a încurcat cuvintele în propoziție și
a roșit perceptibil, dar eu am iertat-o.
Și eu sunt derutat mai tot timpul
și pe mine nu mă mai iartă deja.
Sub soarele ăsta infant,
via proiectează rute încâlcite pe gard și mă păcălește,
c-ajung să fac poezie de cadru.

Ce ai pe dinăuntru?
Să zicem, o plajă din Pacific, bunăoară pustie.
Dimineața se simte furtună.
Ziua se rup palmierii. Seara (în unele seri)
briză plăcută, aduce cu ea împăcarea.
Ce ai pe dinăuntru? Mult somn,
metafore de tot rahatul.
Ce ai pe dinafară? Să-ți spună ceilalți.

N-ai vrut s-o faci, dar ai făcut-o, și asta ești în două cuvinte,
o adversativă la care se adaugă fugă după autobuzul
de noapte.
Simplu și incorect și real și se vede
cât e regie și cât mai e viață,
când e cu bani și când anxietate,
aripile care te duc la cer.

Doișpe ore lucrate și
cearcănele s-au lungit peste poate.
Uneori te îndoiești că anumite lucruri
care ți s-au întâmplat mai demult
au avut loc cu adevărat,
mai ales când nimeni n-aduce vorba de ele.
Zile și zile
și zi-le,
poate vor înțelege la un moment dat.”

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 4 out of 5]

Este destul de trist că abia spre final volumul prinde personalitate și un contur definit.