What do you think?
Rate this book
Cât de aproape sunt ploile reci
„Personaje memorabile, un remarcabil simț al limbii și al construcției narative sunt doar câteva dintre calitățile acestui surprinzător roman al lui Bogdan Coșa. Istoria unei familii rurale, apăsată de maledicția insecurității, a alcoolismului, a neșansei sociale în care tinerii își visează plecarea, ne amintește, cu discreție, de fragilitatea umană în aceste vremuri derutante. Carte a deplinei maturități creatoare, Cât de aproape sunt ploile reci marchează o dată pe harta prozei actuale." Gabriela Adameșteanu
„Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa." Bogdan-Alexandru Stănescu
„O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut." Ștefan Baghiu
Dacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăliga, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal a galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă.
Bogdan Coșa s-a născut pe 24 ianuarie 1989 la Codlea. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, apoi a urmat studiile masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la Facultatea de Litere a Universității din București. În 2011 a publicat Poker, primul roman al trilogiei cu același titlu, în urma câștigării Premiului pentru Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2010. În 2013 i-au apărut la aceeași editură volumul de poezii O formă de adăpost primară și a doua parte a trilogiei, Poker. Black Glass; în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a IV-a, romanul i-a adus premiul „Tânărul Prozator al anului 2013". Ultraviolență, ultimul volum al trilogiei sale a apărut în 2017 la Editura Polirom. A primit bursa de creație a revistei Observator cultural, Jean-Jacques Rousseau Fellowship (Akademie Schloss Solitude) și H.C. Artmann Stipendium (Literaturhaus Salzburg), și a beneficiat de programele de rezidențe pentru scriitori oferite de Akademie Schloss Solitude, Literaturhaus Salzburg, International Writers and Translators’ Centre of Rhodes, Hessischer Literaturrat, Pécsi Íróprogram, FILIT și Fundația pentru Poezie „Mircea Dinescu".
„Romanul lui Bogdan Coșa este simultan unul al îndepărtării și al apropierii. În primul rând, semnalizează îndepărtarea de Eul care marca pregnant primele lui trei romane, fapt ce-i permite o viziune de ansamblu asupra lumii în care a trăit, în al doilea rând marchează apropierea de proza analizei sociale, pe care o scrie, însă, cu înțelegerea și duioșia celui care a fost «acolo». Un roman matur și pe deplin lucid, probabil cea mai bună carte de până acum a lui Bogdan Coșa." Bogdan-Alexandru Stănescu
„O capodoperă discretă și neverosimil de reală. O plantă exotică a prozei de azi, eliberată din trecut." Ștefan Baghiu
Dacă pe bunica Maricica Petru și-o amintea dusă pe gânduri, cu colțurile gurii amărâte de vreme, în timp ce amesteca în ceaunul cu mămăliga, plivea căpșunile sau ardeii, pe Aurelia pur și simplu nu și-o putea închipui compunând o scrisoare, motiv pentru care uneori se oprea din ce făcea și o urmărea, încercând să surprindă o sclipire de reflexivitate, de îndoială în târșâitul egal a galoșilor; în casă, Petru se așeza pe scăunelul de lângă sobă, se uita o vreme la televizorul cocoțat în colțul bufetului, de unde putea fi urmărit de toată lumea, peste capul celor care stăteau la masă și chiar peste capul celor care treceau prin încăpere, și, cu coada ochiului, o spiona pe bunica lui, care dormita adesea lungită pe spate și se bătea cu telecomanda, ușor, pe burtă, văzând în ea strămoșul comun al omului și al morunului, două sute de milioane de ani în urmă.
Bogdan Coșa s-a născut pe 24 ianuarie 1989 la Codlea. A absolvit Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov, apoi a urmat studiile masterale în Teoria literaturii și Literatură Comparată la Facultatea de Litere a Universității din București. În 2011 a publicat Poker, primul roman al trilogiei cu același titlu, în urma câștigării Premiului pentru Debut al Editurii Cartea Românească, ediția 2010. În 2013 i-au apărut la aceeași editură volumul de poezii O formă de adăpost primară și a doua parte a trilogiei, Poker. Black Glass; în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a IV-a, romanul i-a adus premiul „Tânărul Prozator al anului 2013". Ultraviolență, ultimul volum al trilogiei sale a apărut în 2017 la Editura Polirom. A primit bursa de creație a revistei Observator cultural, Jean-Jacques Rousseau Fellowship (Akademie Schloss Solitude) și H.C. Artmann Stipendium (Literaturhaus Salzburg), și a beneficiat de programele de rezidențe pentru scriitori oferite de Akademie Schloss Solitude, Literaturhaus Salzburg, International Writers and Translators’ Centre of Rhodes, Hessischer Literaturrat, Pécsi Íróprogram, FILIT și Fundația pentru Poezie „Mircea Dinescu".
224 pages, Paperback
First published January 1, 2020
33 people are currently reading
1358 people want to read
About the author
Bogdan Coşa
21 books339 followers 2011 Poker, Cartea Românească;
2013 O formă de adăpost primară, Cartea Românească;
2013 Poker. Black Glass, Cartea Românească;
2017 Ultraviolență, Polirom;
2020 Cât de aproape sunt ploile reci, Trei.
2013 O formă de adăpost primară, Cartea Românească;
2013 Poker. Black Glass, Cartea Românească;
2017 Ultraviolență, Polirom;
2020 Cât de aproape sunt ploile reci, Trei.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 174 reviews
Read
December 28, 2020Mi-a luat 6 ani s-o citesc, dar a meritat.
April 13, 2021
un roman f f adevărat, o scriitură de mare precizie (dpdv narativ, al notaţiei poetice minimaliste, un timing perfect al devoalărilor psihologice etc.), bravo!
March 7, 2021
Dacă mi-ar fi dat cineva un fragment să citesc fara sa-mi spuna autorul, sigur Bogdan Cosa nu ar fi fost primul la care m-as fi gandit. De fapt cred ca nu m-as fi gandit deloc la el. Universul ăsta rural populat de personaje secundare si dezagreabile e departe de universul pe care mi-l aminteam vag din romanele precedente. ( i le-am citit pe toate, chiar daca in vremuri imemoriale pe cand nu foloseam gr).
Recunosc ca am intrat greu in carte, ca prima ei parte am simtit-o ca pe o insiruire de nume si activitati pe care le nara cineva care statea dincolo de un gard. Mi-a zburat gandul la bibliografia obligatorie si ma intrebam constant de ce nu indrazneste naratorul sa deschida poarta si sa intre, ce vrea de fapt de la textul lui si daca are sau nu sens sa continui.
A venit partea a doua si din fericire omu’ si-a facut curaj sa intre in curte si apoi tiptil in casele oamenilor si odata cu asta personajele au inceput sa prinda contur. Nu le-am mai simtit ca fiind livresti, ci stramutate in paginile astea dintr-o realitate frusta aflata de multe ori la doar cativa km departare de marile orase. O realitate careia ii intoarcem spatele de multe ori in numele unui nou tip de imaginar sperand ca in felul acesta ea va disparea. Dar ea continua sa existe. In prezent.
Lectura cartii asteia a fost pentru mine o reintoarcere in satul in care am predat pana mai ieri. Nimic idilic, nimic exagerat, nimic artificial. Chiar cred ca autorul a suprins tare bine multe detalii - de la mizeria fizica la tipul de discurs, de la relatiile familiale la insingurarea celui care vrea sa plece, de la precaritate ( in special afectivă) la emigrare, de la emisiuni tv la schimbarile (ne)dorite de statut, adaugand cateva reflectii naratoricesti absolut memorabile.
Faină carte, imperfectă, dar faină!
Recunosc ca am intrat greu in carte, ca prima ei parte am simtit-o ca pe o insiruire de nume si activitati pe care le nara cineva care statea dincolo de un gard. Mi-a zburat gandul la bibliografia obligatorie si ma intrebam constant de ce nu indrazneste naratorul sa deschida poarta si sa intre, ce vrea de fapt de la textul lui si daca are sau nu sens sa continui.
A venit partea a doua si din fericire omu’ si-a facut curaj sa intre in curte si apoi tiptil in casele oamenilor si odata cu asta personajele au inceput sa prinda contur. Nu le-am mai simtit ca fiind livresti, ci stramutate in paginile astea dintr-o realitate frusta aflata de multe ori la doar cativa km departare de marile orase. O realitate careia ii intoarcem spatele de multe ori in numele unui nou tip de imaginar sperand ca in felul acesta ea va disparea. Dar ea continua sa existe. In prezent.
Lectura cartii asteia a fost pentru mine o reintoarcere in satul in care am predat pana mai ieri. Nimic idilic, nimic exagerat, nimic artificial. Chiar cred ca autorul a suprins tare bine multe detalii - de la mizeria fizica la tipul de discurs, de la relatiile familiale la insingurarea celui care vrea sa plece, de la precaritate ( in special afectivă) la emigrare, de la emisiuni tv la schimbarile (ne)dorite de statut, adaugand cateva reflectii naratoricesti absolut memorabile.
Faină carte, imperfectă, dar faină!
June 25, 2022
nu mai plânsesem la o carte din 2017, apoi am citit asta...
May 19, 2021
3.5* La nivel de atmosferă, romanul mi s-a părut foarte bun, chiar excelează la capitolul mizerabilism, pe care l-am simțit cap-coadă, în toate detaliile, de la noroiul din exterior la jegul din casă, în care mereu pute, lucrurile sînt rupte și murdare, cartofii sleiți, iar oamenii nespălați, betegi și indolenți.
I-a ieșit foarte bine și autenticitatea limbajului, lucru pe care țin să-l aplaud, îmi amintesc iar de cît de cult și corect gramatical vorbesc țăranii Ioanei Nicolaie și simt cum îmi crește tensiunea. Au și țăranii lui Coșa niște scăpări, dar nesemnificative, numai o soacră afurisită ar putea să-i impută ceva la partea asta.
Ca structură, nu mi-a fost foarte clar dacă e povestea lui Nuțu (dar atunci de ce divagăm pe la Nae prin familie) a tuturor membrilor familiei (dar atunci avem prea puțin din Doina și Dumitrița). Sau poate a tuturor și a nimănui în special, a familiei dezmembrate și a vieților distruse de alcool, a satului zilelor noastre, a societății etc. Mi-aș fi dorit să am un timeline mai clar, dar nu e un defect pe care să i-l imput romanului, e un detaliu perfect asumat auctorial și l-am luat ca atare, nu știm niciodată în ce an ne aflăm, avem doar cîteva repere ici și colo: o casetă cu Mădălina Manole, un telefon roz cu clapetă, o iminentă criză economică, o poză pe Facebook.
Nu e nimeni fericit în cartea asta, nu se spun bancuri, nu se rîde, nu m-am atașat de personaje, dar cumva pare că Bogdan a făcut-o, mi se pare că are nu doar îngăduință față de ele, ci și un pic de afecțiune.
Aș fi putut să mă lipsesc de niște metafore, la fel și de elefantul care stătea să crape (cine e totuși naratorul ăsta?), DAR tot capitolul „februarie” (p. 167) e minunat-minunat și preferatul meu din toată cartea.
P.S. Superbe numele de bărbați. Puiu, Nae, Nuțu, Bebe. Su-per-be! ❤
P.P.S. Știu că nu e de dorit să îi spui asta unui autor, dar ploaia și apăsarea de la începutul cărții mi-au amintit de „Ploile amare”, un roman îmbibat de ploaie, umezeală și frig, iar disperarea, încrîncenarea și tensiunea din familie de minunăția care e „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”. A se lua ca un compliment. 😃
I-a ieșit foarte bine și autenticitatea limbajului, lucru pe care țin să-l aplaud, îmi amintesc iar de cît de cult și corect gramatical vorbesc țăranii Ioanei Nicolaie și simt cum îmi crește tensiunea. Au și țăranii lui Coșa niște scăpări, dar nesemnificative, numai o soacră afurisită ar putea să-i impută ceva la partea asta.
Ca structură, nu mi-a fost foarte clar dacă e povestea lui Nuțu (dar atunci de ce divagăm pe la Nae prin familie) a tuturor membrilor familiei (dar atunci avem prea puțin din Doina și Dumitrița). Sau poate a tuturor și a nimănui în special, a familiei dezmembrate și a vieților distruse de alcool, a satului zilelor noastre, a societății etc. Mi-aș fi dorit să am un timeline mai clar, dar nu e un defect pe care să i-l imput romanului, e un detaliu perfect asumat auctorial și l-am luat ca atare, nu știm niciodată în ce an ne aflăm, avem doar cîteva repere ici și colo: o casetă cu Mădălina Manole, un telefon roz cu clapetă, o iminentă criză economică, o poză pe Facebook.
Nu e nimeni fericit în cartea asta, nu se spun bancuri, nu se rîde, nu m-am atașat de personaje, dar cumva pare că Bogdan a făcut-o, mi se pare că are nu doar îngăduință față de ele, ci și un pic de afecțiune.
Aș fi putut să mă lipsesc de niște metafore, la fel și de elefantul care stătea să crape (cine e totuși naratorul ăsta?), DAR tot capitolul „februarie” (p. 167) e minunat-minunat și preferatul meu din toată cartea.
P.S. Superbe numele de bărbați. Puiu, Nae, Nuțu, Bebe. Su-per-be! ❤
P.P.S. Știu că nu e de dorit să îi spui asta unui autor, dar ploaia și apăsarea de la începutul cărții mi-au amintit de „Ploile amare”, un roman îmbibat de ploaie, umezeală și frig, iar disperarea, încrîncenarea și tensiunea din familie de minunăția care e „Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”. A se lua ca un compliment. 😃
November 6, 2022
Literatura romaneasca reuseste sa ma surprinda mereu. Poate pentru ca nu citesc foarte multa sau poate pentru ca e atat de variata. Cine s-ar fi gandit ca un roman al satului romanesc din anii 2000-2010 ar prinde la public? Eu sigur nu. Si chiar daca m-as fi gandit probabil nu m-ar fi interesat sa il citesc.
Pariul lui Bogdan Cosa, cartea in care "mi-am permis să scriu, despre sărăcie, despre singurătate, despre probleme de familie rostogolite din generație în generație, așa cum m-a lăsat inima, fără să țin cont de așteptări, pentru că erau subiecte care mă interesau în primul rând pe mine, realități pe care le-am mărturisit" a ajuns pe lista mea de cumparaturi pentru ca m-a atras titlul si pentru ca imi faceam o cu totul alta parere decat aveam sa descopar in paginile ei. De foooarte multe ori las titlul, nu coperta, sa ma ademeneasca. Oricum vazusem cartea peste tot si impreuna cu alte carti, am pus-o si pe asta in cos. I-a venit acuma randul si daca la inceput a fost dezamagirea ca nu era povestea de dragoste pe care o banuiam eu, cand am intrat mai adanc in poveste, am acceptat ca totul din cartea asta e foarte departe de dragoste.
Am simtit multa scarba si multa respingere pentru tot ce am citit. Nu pentru ca nu e bine scris, ci pentru ca e adevarat si familiar. Toti stim cum e viata la tara pentru ca ori am trait acolo, ori am fost cu vreun prieten sau o prietena, ori drumurile ni s-au intersectat pur si simplu o data in viata cu mizeria si saracia. Si daca nu, televizorul tot si-a facut treaba si a bagat in casele de la oras satul romanesc cu toate bubele si bolile lui.
Cei 6 ani investiti de Bogdan Cosa in acest roman au slefuit o bijuterie de poveste, exacta, poetica, lacunara, predictibila, resemnata. Nota mea e exclusiv pentru maiestria lui, pentru traducerea in cuvinte a mizeriei umane.
Pariul lui Bogdan Cosa, cartea in care "mi-am permis să scriu, despre sărăcie, despre singurătate, despre probleme de familie rostogolite din generație în generație, așa cum m-a lăsat inima, fără să țin cont de așteptări, pentru că erau subiecte care mă interesau în primul rând pe mine, realități pe care le-am mărturisit" a ajuns pe lista mea de cumparaturi pentru ca m-a atras titlul si pentru ca imi faceam o cu totul alta parere decat aveam sa descopar in paginile ei. De foooarte multe ori las titlul, nu coperta, sa ma ademeneasca. Oricum vazusem cartea peste tot si impreuna cu alte carti, am pus-o si pe asta in cos. I-a venit acuma randul si daca la inceput a fost dezamagirea ca nu era povestea de dragoste pe care o banuiam eu, cand am intrat mai adanc in poveste, am acceptat ca totul din cartea asta e foarte departe de dragoste.
Am simtit multa scarba si multa respingere pentru tot ce am citit. Nu pentru ca nu e bine scris, ci pentru ca e adevarat si familiar. Toti stim cum e viata la tara pentru ca ori am trait acolo, ori am fost cu vreun prieten sau o prietena, ori drumurile ni s-au intersectat pur si simplu o data in viata cu mizeria si saracia. Si daca nu, televizorul tot si-a facut treaba si a bagat in casele de la oras satul romanesc cu toate bubele si bolile lui.
Cei 6 ani investiti de Bogdan Cosa in acest roman au slefuit o bijuterie de poveste, exacta, poetica, lacunara, predictibila, resemnata. Nota mea e exclusiv pentru maiestria lui, pentru traducerea in cuvinte a mizeriei umane.
November 9, 2021
Cât de aproape sunt ploile reci e genul de carte pentru care e dificil să faci o recenzie. Pe de o parte, e plin de evenimente banale - viața unei bătrâne care stă în pat toată ziua și-și amintește despre tinerețile sale, o dimineață la muncă a unei vânzătoare de la un chioșc sătesc, o zi de vară petrecută la țară de către un adolescent de la oraș. Pe de altă parte, romanul lui Bogdan Coșa respiră melancolie, tristețe, dor și neputință la fiecare pas.
Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță.
Un roman-frescă a vieții românești de la sat, dar și a generației care pleacă de la sat la oraș, în căutarea unei vieți mai bune. E o carte tare depresivă, dar cu o curgere a narațiunii care te vrăjește și te face să rămâi ancorat în realitatea dintr-un sat din munți, uitat de civilizație și de speranță.
February 1, 2021
Ce discret se întunecă viața din satul lui Bogdan Coșa, și ce mult glod se adună peste prezentul unei familii. O carte teribilă, traumatic de vizuală, memorabilă...
January 12, 2021
Prima reacție a fost: Iar un roman despre satul românesc aflat în mizeria continuă a tranziției?
Dar a fost nevoie să mă afund în poveste și să pun cap la cap personajele pentru a îndrăgi volumul lui Bogdan Coșa și sunt sigur că așa o vor face toți cei care au trăit la țară sau măcar și-au petrecut acolo vacanțele, în casa fără înflorituri a bunicilor: autorul român pătrunde în mijlocul unei familii simple, plină de probleme și de suferință, cu micile ei fericiri și marile ei dureri, cu mirajul vieții din oraș sau din străinătate, cu sărăcia care s-a impregnat în pielea membrilor acesteia și de care pot scăpa cu greu. O comunitate mică, undeva prin Ținutul Secuiesc, aflată în disoluție, în care fiecare se cunoaște cu fiecare și nimic nu se poate ascunde. Cu niște personaje excelent descrise, pe care le îndrăgești treptat și alături de care suferi, de parcă ar fi parte din tine.
Dar a fost nevoie să mă afund în poveste și să pun cap la cap personajele pentru a îndrăgi volumul lui Bogdan Coșa și sunt sigur că așa o vor face toți cei care au trăit la țară sau măcar și-au petrecut acolo vacanțele, în casa fără înflorituri a bunicilor: autorul român pătrunde în mijlocul unei familii simple, plină de probleme și de suferință, cu micile ei fericiri și marile ei dureri, cu mirajul vieții din oraș sau din străinătate, cu sărăcia care s-a impregnat în pielea membrilor acesteia și de care pot scăpa cu greu. O comunitate mică, undeva prin Ținutul Secuiesc, aflată în disoluție, în care fiecare se cunoaște cu fiecare și nimic nu se poate ascunde. Cu niște personaje excelent descrise, pe care le îndrăgești treptat și alături de care suferi, de parcă ar fi parte din tine.
April 27, 2021
Recenzia completă aici: https://ramona.boldizsar.ro/cat-de-ap...
șansă. N-a avut niciodată una.
N-am cum să vă mint, deși scris cu o mare luciditate și precizie, romanul ăsta este tare trist și te lovește din plin. Sau poate că tocmai datorită modului în care este scris. Ai impresia că Bogdan Coșa a privit cu ochi limpezi desfășurarea acestei acțiuni de undeva, oriunde a fost locul acesta, iar acum s-a decis să pună totul în scenă, să noteze cu siguranță și claritate. E naratorul ăla tipic omniprezent, însă ce simți e că nu are nicio putere asupra personajelor. Le știe, le știe istoria și a decis să-ți spună povestea lor. Dar nu le-o poate modifica și, din punctul ăsta de vedere, e și el un spectator ca și tine. Din păcate, povestea e una tragică: relații defectuoase, suferința aproape banală a unei familii oarecare cu calamități neieșite din comun: nimic nu pare mai tragic decât caracterul întâmplător al dezastrului. Ar fi putut fi orice altceva, dar este asta. Frați care nu se înțeleg, o mamă care e pe sfârșite, copii care vor să evadeze și un sătuc oarecare peste care timpul a venit din plin și nu l-a iertat, iar cei care-i fac față o fac târâș-grăpiș
șansă. N-a avut niciodată una.
N-am cum să vă mint, deși scris cu o mare luciditate și precizie, romanul ăsta este tare trist și te lovește din plin. Sau poate că tocmai datorită modului în care este scris. Ai impresia că Bogdan Coșa a privit cu ochi limpezi desfășurarea acestei acțiuni de undeva, oriunde a fost locul acesta, iar acum s-a decis să pună totul în scenă, să noteze cu siguranță și claritate. E naratorul ăla tipic omniprezent, însă ce simți e că nu are nicio putere asupra personajelor. Le știe, le știe istoria și a decis să-ți spună povestea lor. Dar nu le-o poate modifica și, din punctul ăsta de vedere, e și el un spectator ca și tine. Din păcate, povestea e una tragică: relații defectuoase, suferința aproape banală a unei familii oarecare cu calamități neieșite din comun: nimic nu pare mai tragic decât caracterul întâmplător al dezastrului. Ar fi putut fi orice altceva, dar este asta. Frați care nu se înțeleg, o mamă care e pe sfârșite, copii care vor să evadeze și un sătuc oarecare peste care timpul a venit din plin și nu l-a iertat, iar cei care-i fac față o fac târâș-grăpiș
April 30, 2021
Oare toate familiile sunt atât de disfuncționale la o privire atenta? Oare contează ochii care privesc? Mi-a plăcut cartea, personajele sunt vii și încă trăiesc in mintea mea. Viața ca un drum cu intersecții, doar ca alegerile sunt greșite. Ce s-ar fi întâmplat dacă Nutu ar fi reușit sa renunțe la bautura? Ce ar fi fost dacă Bebe nu ar mai fi bătut-o pe Dumitrita. Nu poți sa nu te gândești ca o familie care se naște in urma unui viol sa nu conțină violenta, durere și disperare. Doar următoarea generație încearcă sa mai schimbe ceva dar nu pare sa reușească.
December 2, 2022
Eu numa’ amu am ajuns la „ploi” (Cât de aproape sunt ploile reci de Bogdan Coșa), deși la mine în Germania plouă din 365, cam 300 de zile pe an. Am citit și recenzia Laurei Câlțea și vreau să spun o chestie… O zâs că nu are umor cartea. Cartea are, dar cre’ că tre’ să te hi născut’n Ardeal ca să vez, io numa’ zâc.
Întâmplator am ales să o citesc de ziua României, departe de România, dar în suflet aproape. Mi-am dorit să citesc un autor român contemporan, pentru că recunosc, nu prea am mai citit literatură românească de ceva timp. Am găsit-o pe Voxa și am citit-o de două ori: o dată eBook, dar și varianta citită de autor care e “chef’s kiss”.👌🏻
Dacă ai locuit la sat, sau te-ai născut acolo e ceva ce ai văzut și trăit cu ochii tai. Și orășenii o pot înțelege și aprecia, dar dacă nu ai trăit măcar 1 an la sat, nu poți să vezi the big picture, ca să mă exprim romglezesc hipstăresc orășenește.
Romanul ăsta descrie viața unei familii și totodată viața satului din Ardeal, pe Toaderi, cei născuți Toader, puțin și despre cei care au „venit în familie” și vecini, cu toate defectele și momentele mai puțin bune ale vieții, e una dintre cărțile mele preferate de anul acesta. Cred că am să o cumpăr în mai multe exemplare și am să o tot dăruiesc. Pentru că am râs, m-a făcut să plâng și m-a purtat pe calea amintirilor.
În loc de satul familiei Toader, în mintea mea l-am înlocuit cu Balșa, județul Hunedoara (unde am copilărit, de la 4 la 7 ani, deși m-am născut la oraș, la Alba-Iulia) și Geoagiu, tot județul Hunedoara (unde ne-am mutat de la Sebeș, Jud.Alba, când eram pe clasa a zecea, ding ding ding: stațiune&sanatoriu), totul se potrivește mănușă, iar tanti Aurelia îmi aduce aminte pe alocuri, de tanti Cornelia și tuși Mărica din viața mea.
Timpul din roman nu e unul precizat exact, el,trece pe repede înainte din afară: casetă(Mădălina Manonole- metaforă ce subliniază tragismul)->televizor color->telefon mobil cu clapetă roz(Motorola?)->Facebook și jocuri pe Smartphone, dar cred că pentru locuitorii satului, cu toate noutățile „Timpului mare” (au magazin Profi acuma, sigur nu e Geoagiu?), „Timpul mic” uneori pare că stă pe loc, iar participanții parcă nu își mai găsesc locul, de aceea unii ajung să se bage în cușca câinelui, după ce au stat acolo mulți ani, la figurat.
Fraza și faza mea preferata din roman e o propoziție auzită de mine din copilărie pe care atunci când am citit-o am izbucnit în râs și in plâns pentru că îmi aduce aminte de persoane dragi, și de unele persoane care nu mai trăiesc decât în mintea mea, iar când mă duc, se duc și ele, de tot:
„ După Sfânta Mărie, te-ai căcat în pălărie, râse bătrâna dezvelindu-și gingiile.”
Bravo Bogdan Coșa, un roman nici prea scurt nici prea lung, ci atât cât trebuie si cum trebuie, cu dialoguri antrenate, care prind cuprind și surprind viața dintre paginile cărții!
Am terminat cartea seara trecută, am reluat-o azi dimineață la citit, pentru că m-am trezit odată cu găinile (care nu mai sunt de mulți ani vii: mâncate de oameni, vulpi și ulii). M-am trezit speriată pentru că visasem că era iarnă, cu zăpada care îmi ajungea până la gât, aveam șase ani și îl căutam pe Lăbuș (pe care l-au și mâncat lupii în iarna aia), să mă tragă cu sania pe coastă, am visat și mâinile înăsprite de munca câmpului ale mătușii Mărica, că tot vorbisem despre ea zilele astea cu o prietenă.
Cât de aproape sunt ploile reci? Mai aproape decât crezi, numa’ că hopa! Mă zuitai afar’ și văz c-o nins…Cred că cineva acolo sus și-a adus aminte să îmi trimită din vis, o bucată de Balșă, aici în Germania. Plâng și-mi curg mucii ca în copilărie, dar nu am batistă, mă duc să caut un șervețel ceva…
Mulțumesc Laurei Câlțea și clubului de lectură care mi-a făcut cunoștință cu acest roman, autorului pentru emoții și literatură, mie că am găsit până la urmă ceva în care să îmi suflu nasul! 😂
Întâmplator am ales să o citesc de ziua României, departe de România, dar în suflet aproape. Mi-am dorit să citesc un autor român contemporan, pentru că recunosc, nu prea am mai citit literatură românească de ceva timp. Am găsit-o pe Voxa și am citit-o de două ori: o dată eBook, dar și varianta citită de autor care e “chef’s kiss”.👌🏻
Dacă ai locuit la sat, sau te-ai născut acolo e ceva ce ai văzut și trăit cu ochii tai. Și orășenii o pot înțelege și aprecia, dar dacă nu ai trăit măcar 1 an la sat, nu poți să vezi the big picture, ca să mă exprim romglezesc hipstăresc orășenește.
Romanul ăsta descrie viața unei familii și totodată viața satului din Ardeal, pe Toaderi, cei născuți Toader, puțin și despre cei care au „venit în familie” și vecini, cu toate defectele și momentele mai puțin bune ale vieții, e una dintre cărțile mele preferate de anul acesta. Cred că am să o cumpăr în mai multe exemplare și am să o tot dăruiesc. Pentru că am râs, m-a făcut să plâng și m-a purtat pe calea amintirilor.
În loc de satul familiei Toader, în mintea mea l-am înlocuit cu Balșa, județul Hunedoara (unde am copilărit, de la 4 la 7 ani, deși m-am născut la oraș, la Alba-Iulia) și Geoagiu, tot județul Hunedoara (unde ne-am mutat de la Sebeș, Jud.Alba, când eram pe clasa a zecea, ding ding ding: stațiune&sanatoriu), totul se potrivește mănușă, iar tanti Aurelia îmi aduce aminte pe alocuri, de tanti Cornelia și tuși Mărica din viața mea.
Timpul din roman nu e unul precizat exact, el,trece pe repede înainte din afară: casetă(Mădălina Manonole- metaforă ce subliniază tragismul)->televizor color->telefon mobil cu clapetă roz(Motorola?)->Facebook și jocuri pe Smartphone, dar cred că pentru locuitorii satului, cu toate noutățile „Timpului mare” (au magazin Profi acuma, sigur nu e Geoagiu?), „Timpul mic” uneori pare că stă pe loc, iar participanții parcă nu își mai găsesc locul, de aceea unii ajung să se bage în cușca câinelui, după ce au stat acolo mulți ani, la figurat.
Fraza și faza mea preferata din roman e o propoziție auzită de mine din copilărie pe care atunci când am citit-o am izbucnit în râs și in plâns pentru că îmi aduce aminte de persoane dragi, și de unele persoane care nu mai trăiesc decât în mintea mea, iar când mă duc, se duc și ele, de tot:
„ După Sfânta Mărie, te-ai căcat în pălărie, râse bătrâna dezvelindu-și gingiile.”
Bravo Bogdan Coșa, un roman nici prea scurt nici prea lung, ci atât cât trebuie si cum trebuie, cu dialoguri antrenate, care prind cuprind și surprind viața dintre paginile cărții!
Am terminat cartea seara trecută, am reluat-o azi dimineață la citit, pentru că m-am trezit odată cu găinile (care nu mai sunt de mulți ani vii: mâncate de oameni, vulpi și ulii). M-am trezit speriată pentru că visasem că era iarnă, cu zăpada care îmi ajungea până la gât, aveam șase ani și îl căutam pe Lăbuș (pe care l-au și mâncat lupii în iarna aia), să mă tragă cu sania pe coastă, am visat și mâinile înăsprite de munca câmpului ale mătușii Mărica, că tot vorbisem despre ea zilele astea cu o prietenă.
Cât de aproape sunt ploile reci? Mai aproape decât crezi, numa’ că hopa! Mă zuitai afar’ și văz c-o nins…Cred că cineva acolo sus și-a adus aminte să îmi trimită din vis, o bucată de Balșă, aici în Germania. Plâng și-mi curg mucii ca în copilărie, dar nu am batistă, mă duc să caut un șervețel ceva…
Mulțumesc Laurei Câlțea și clubului de lectură care mi-a făcut cunoștință cu acest roman, autorului pentru emoții și literatură, mie că am găsit până la urmă ceva în care să îmi suflu nasul! 😂
May 2, 2021
Măi prieteni, aveți și voi ruda aia bețivă care vă strică toate zilele, toate mesele de Crăciun și viitorul ; pe care o urâți din tot sufletul dar se întâmplă ca la un moment dat să aibă un mental breakdown uriaș și plin de lacrimi care să vă facă și pe voi să plângeți chiar dacă n-ar trebui ? Așa sper, că doar astfel pot descrie ce am simțit citind Cât de aproape sunt ploile reci. Foarte interesant mi s-a părut cât de real s-au simțit toate poveștile- ca atunci când îți povestește străbunica istoria întregului sat și tu nu vrei să asculți dar de la un punct devine intriguing as fuck și începi să te investești emoțional în destinul unor oameni ori morți ori ca și morți.
Also, nu e trist că tot ce se întâmplă în carte e super actual? Nu e trist că o astfel de carte ar putea deveni atemporală? I don't wanna get political ca unchiul bețiv de revelion dar în actualul turbo capitalism mereu vor fi oameni mai aproape de ploile reci decât alții.
☆În fond mi-a plăcut foarte mult, atât de mult încât simt că e o chestie care merită precizată când mai merg la psihoterapeutul meu.
Also, nu e trist că tot ce se întâmplă în carte e super actual? Nu e trist că o astfel de carte ar putea deveni atemporală? I don't wanna get political ca unchiul bețiv de revelion dar în actualul turbo capitalism mereu vor fi oameni mai aproape de ploile reci decât alții.
☆În fond mi-a plăcut foarte mult, atât de mult încât simt că e o chestie care merită precizată când mai merg la psihoterapeutul meu.
June 19, 2023
Cred ca e cea mai frumoasa carte pe care am citit-o de mult timp încoace. Poate că și rădăcinile mele de la țară au avut influența lor aici, căci simt că romanul lui Bogdan Coșa a atins niște corzi sensibile și ascunse undeva. Însă nu atât simpla încadrare a acțiunii în viața de la țară m-a mișcat, cât acuratețea cu care autorul a surprins detalii atât de grăitoare. A dat viață unor actori cărora, în realitate, poate nu le atribuim o complexitate prea mare. Mai are și un stil foarte frumos de a scrie.
Am ascultat-o ca Audiobook, deci urmează și o recitire
Am ascultat-o ca Audiobook, deci urmează și o recitire
March 29, 2021
S-a dus și mitul vieții idilice de la țară :) Era și timpul să mă forțeze cineva să recunosc că în casele din satele noastre se petrec multe drame de familie pe care, atunci când ești mic, nu le conștientizezi, dar pe care le porți cu tine.
October 11, 2021
E o carte care te urmăreşte mult după ce ajungi la final. E despre felul cum se perpetuează nefericirea într-o familie peste generații, dar şi despre senzația de sufocare şi de lipsă de iluzii a spațiului rural românesc al ultimilor ani. Personajele tânjesc în secret după o altfel de viață, dar par neputincioase şi e foarte fin surprinsă plasa de blocaje în care se zbat. Ereditate? Oglindire a neputinței generalizate din jur? Sărăcie care abrutizează? Incapacitate de a crede nebuneşte în ceva? Lipsa unei culturi a comunicării de-adevăratelea despre ce doare sau contează? Şi cei care par să evadeze, o fac tot în limitele tiparului existențial în care au crescut, fără putința unor alegeri curajoase, reale. Doar aparent riscă şi îşi depăşesc destinul. E multă tristețe şi lipsă de speranță în acest roman foarte bine scris, în care e excelent surprins amestecul de tandrețe şi de agresivitate din multe familii româneşti. O dinamică de tip ,,tânjesc după tine, dar îmi doresc cu disperare să-mi dai pace".
February 2, 2021
http://ancazaharia.ro/2021/02/cat-de-...
Bogdan Coșa construiește credibil, cu talent uriaș și cu precizie rece, eficientă, o lume a satului contemporan în care se trăiește cu privirea în pământ și se izbucnește în râs atunci când nu se poate face față emoțiilor puternice. Părinții se jenează să își sune copiii și asta macină tăcut totul în cale, iar disprețul se simte „din obișnuință” față de cei mai ocrotiți de divinitate, cum pare o familie din sat care se duce duminică de duminică la slujbă, cu mic cu mare, motiv pentru care trebuie să-i protejeze Dumnezeu de necazuri. Într-o lume rurală fără trecut și fără viitor, chiar și cei plecați sunt atrași ca de o pânză magică, prinși în brațe care nu le mai dau drumul și-i strâng acasă, la casa părintească, până la sufocare și alienare.
Bogdan Coșa construiește credibil, cu talent uriaș și cu precizie rece, eficientă, o lume a satului contemporan în care se trăiește cu privirea în pământ și se izbucnește în râs atunci când nu se poate face față emoțiilor puternice. Părinții se jenează să își sune copiii și asta macină tăcut totul în cale, iar disprețul se simte „din obișnuință” față de cei mai ocrotiți de divinitate, cum pare o familie din sat care se duce duminică de duminică la slujbă, cu mic cu mare, motiv pentru care trebuie să-i protejeze Dumnezeu de necazuri. Într-o lume rurală fără trecut și fără viitor, chiar și cei plecați sunt atrași ca de o pânză magică, prinși în brațe care nu le mai dau drumul și-i strâng acasă, la casa părintească, până la sufocare și alienare.
December 28, 2021
Una din cele mai frumoase cărți pe care le-am citit în ultimul timp. O estetică a urâtului, o precizie a gesturilor și a mișcărilor în cadru, un limbaj care te duce direct în mintea oamenilor ce-l vorbesc și un sat ca atâtea alte sate din România: pe cale de dispariție, prins între lumi, între nenorociri, între tăceri care spun mai mult decât am vrea să știm noi, ceilalți, orășenii care încă visează la o căsuță undeva, la țară. Nu e nimic dramatic în povestea asta, e doar realitate, "fără putința de a mai schimba ceva", ca să parafrazez un titlul de Jonas Gardell.
July 23, 2022
Superbă!
April 1, 2021
Nu am mai citit altceva de acest autor dar mă bucur că am început cu „Cît de aproape sunt ploile reci”. Asta îmi dă avînt să caut și trilogia. :)
January 5, 2024
O carte foarte bună!
Nu am avut așteptări și nu m-a convins de la început dar e foarte fain construită și te surprinde tot mai mult pe măsură ce citești.
Cred că e foarte bine înțeleasă de cei 30+ și o simți mult mai bine dacă ai crescut la țară sau ai avut rude pe care să le vizitezi acolo.
Surprinde obișnuința vieții unei familii care s-a mulțumit cu puțin, care n-a avut aspirații și și-a dus existența într-un mod simplu.
Am asistat la trecerea prin viață a personajelor și impactul acelei vieți asupra lor. Acțiunea se întinde pe mai mulți ani și surprinde detalii specifice fiecărei perioade, aș zice că e nostalgică pe alocuri.
Am regăsit un limbaj autentic care m-a transpus cu ușurință în propria copilărie.
Nu am avut așteptări și nu m-a convins de la început dar e foarte fain construită și te surprinde tot mai mult pe măsură ce citești.
Cred că e foarte bine înțeleasă de cei 30+ și o simți mult mai bine dacă ai crescut la țară sau ai avut rude pe care să le vizitezi acolo.
Surprinde obișnuința vieții unei familii care s-a mulțumit cu puțin, care n-a avut aspirații și și-a dus existența într-un mod simplu.
Am asistat la trecerea prin viață a personajelor și impactul acelei vieți asupra lor. Acțiunea se întinde pe mai mulți ani și surprinde detalii specifice fiecărei perioade, aș zice că e nostalgică pe alocuri.
Am regăsit un limbaj autentic care m-a transpus cu ușurință în propria copilărie.
April 30, 2021
Stele după clubul din aprilie.
June 2, 2021
Domnule Coșa, cititorul din mine este profund satisfăcut, iar scriitorul ușor invidios. I think your work here is done.
April 17, 2021
O poveste foarte bine spusă, cu un cadru și personaje convingătoare, o familie legată prin ratări, frustrări, fatalism și deznădeje. Un roman reușit, dar o lume atât de deprimantă, că sper să nu o mai vizitez mult timp de-acum încolo. O rezumă perfect o frază din partea a doua: "Afară n-ai unde te duce, înăuntru-i cald, da' pute".
February 14, 2023
„Afară n-ai unde te duce, înăuntru-i cald, da’ pute.”
📚O lume pe care o știm toți, am văzut-o, am trăit-o, poate o mai trăim unii, ne-am intersectat cu ea poate din greșeală, poate din curiozitate, o lume a satului românesc care nu mai are nici o legătură cu „veșnicia s-a născut la sat”, mizeria și sărăcia actualului sat românesc taie aripile oamenilor așa cum oamenii le taie găinilor sa nu zboare peste gardul vecinului – dar deși lumea asta o știm toți, când o găsim de citit printre pagini de roman ne întristează, ne pune pe gânduri, ba chiar ne provoacă o scârbă care e atât de adâncă în noi încât pare de la începutul lumii. Parcă în mizeria, sărăcia, tristețea, tăcerea, dorul, frigul pe care le aduc ploile reci a fost creată omenirea. La sat.
Mi-a plăcut foarte mult construcția narațiunii, te ține ancorat în poveste așa încât și dacă vrei sa ignori ceva, nu ai cum, odată intrat în sat trebuie să intri și în casă să cunoști oamenii din ea, să le asculți povestea fiecăruia, să guști din cartofi sleiți, să simți mirosul de țigări uitate în scrumiere, să miroși jegul din interior și să calci în noroiul de afară, cu un singur gând în cap „la omul sărac nici boii nu trag”.
Pentru că personajele domnului Bogdan Coșa așa sunt, săraci fără noroc, noroc care nu știi exact de ce lipsește, pentru că nu îl dorește nimeni din indolență, lene, delăsare, sau pentru că așa a fost să fie ca mereu să se întâmple ce se putea mai rău întâmpla, mereu să se fi făcut alegerea cea mai proastă.
Actualitatea romanului este înfricoșătoare, ploile reci sunt mai aproape decât te-ai fi gândit, sau unii oamenii sunt mai aproape de ele...
Recomand din suflet! ❤️
📚O lume pe care o știm toți, am văzut-o, am trăit-o, poate o mai trăim unii, ne-am intersectat cu ea poate din greșeală, poate din curiozitate, o lume a satului românesc care nu mai are nici o legătură cu „veșnicia s-a născut la sat”, mizeria și sărăcia actualului sat românesc taie aripile oamenilor așa cum oamenii le taie găinilor sa nu zboare peste gardul vecinului – dar deși lumea asta o știm toți, când o găsim de citit printre pagini de roman ne întristează, ne pune pe gânduri, ba chiar ne provoacă o scârbă care e atât de adâncă în noi încât pare de la începutul lumii. Parcă în mizeria, sărăcia, tristețea, tăcerea, dorul, frigul pe care le aduc ploile reci a fost creată omenirea. La sat.
Mi-a plăcut foarte mult construcția narațiunii, te ține ancorat în poveste așa încât și dacă vrei sa ignori ceva, nu ai cum, odată intrat în sat trebuie să intri și în casă să cunoști oamenii din ea, să le asculți povestea fiecăruia, să guști din cartofi sleiți, să simți mirosul de țigări uitate în scrumiere, să miroși jegul din interior și să calci în noroiul de afară, cu un singur gând în cap „la omul sărac nici boii nu trag”.
Pentru că personajele domnului Bogdan Coșa așa sunt, săraci fără noroc, noroc care nu știi exact de ce lipsește, pentru că nu îl dorește nimeni din indolență, lene, delăsare, sau pentru că așa a fost să fie ca mereu să se întâmple ce se putea mai rău întâmpla, mereu să se fi făcut alegerea cea mai proastă.
Actualitatea romanului este înfricoșătoare, ploile reci sunt mai aproape decât te-ai fi gândit, sau unii oamenii sunt mai aproape de ele...
Recomand din suflet! ❤️
June 16, 2021
Wow, ce carte. Ce carte. Incomodă, dureroasă, tensionată, apăsătoare, cu foarte puține luminițe. Reală și crudă, asta e realitatea, ne place sau nu să credem. Am citit-o dintr-o bucată, n-am putut s-o las, parte și pentru că știam că dacă o las, nu o să mai vreau să o citesc mai departe (cine vrea un nod în gât permanent?) - dar motivul principal este pentru că e deosebit de bine scrisă. Autentică în tot - sentiment, limbaj, întâmplări. O recomand clar, dar cu avertisment, nu e în niciun caz lectură ușoară - tocmai de aceea cred că multora le-ar prinde deosebit de bine să o citească.
January 9, 2023
Mi-a plăcut. Dar... nu pot explica de ce, cum, ce mi-a plăcut anume. E ceva ce nu se poate pune în cuvinte. E o carte care... ori îți place, ori nu. :)
December 21, 2023
a durat un pic să o termin, nu fiindcă mi s-a părut o carte slabă, ci mai degrabă pentru că simțeam că e nevoie de o stare specifică pentru a o parcurge în tihnă.
cartea colorează tare fain viața la sat, viața precară, insuficiențele (mai ales) emoționale, înstrăinarea celor ce-și doresc să-și depășească condiția și neajunsurile unei familii a cărei soartă este legată, printre altele, și de alcoolism.
întotdeauna mi-au plăcut cărțile care povestesc despre mediul rural, potențialul e uimitor de mare iar maturitatea romanului m-a impresionat - extraordinar de autentic, cu un fir narativ remarcabil.
tare-tare fain.
cartea colorează tare fain viața la sat, viața precară, insuficiențele (mai ales) emoționale, înstrăinarea celor ce-și doresc să-și depășească condiția și neajunsurile unei familii a cărei soartă este legată, printre altele, și de alcoolism.
întotdeauna mi-au plăcut cărțile care povestesc despre mediul rural, potențialul e uimitor de mare iar maturitatea romanului m-a impresionat - extraordinar de autentic, cu un fir narativ remarcabil.
tare-tare fain.
June 2, 2021
Cărțile de acest fel sunt motivul pentru care nu prea citesc opere de autori români.
Chiar daca este o descriere zic eu actuala a ceea ce încă se întâmplă la sate, e una dureroasa si rușinoasă după părerea mea.
Astfel de cărți mă întristează și trezesc frustrări legate de cum sunt tratate femeile la tara. Am citit 120 din 220 de pagini și nu am mai putut continua.
Chiar daca este o descriere zic eu actuala a ceea ce încă se întâmplă la sate, e una dureroasa si rușinoasă după părerea mea.
Astfel de cărți mă întristează și trezesc frustrări legate de cum sunt tratate femeile la tara. Am citit 120 din 220 de pagini și nu am mai putut continua.
November 22, 2022
3.5⭐
E destul de sad, nu suficient cât să plâng, dar m-a pus pe gânduri puțin, așa :)
E destul de sad, nu suficient cât să plâng, dar m-a pus pe gânduri puțin, așa :)
Displaying 1 - 30 of 174 reviews