What do you think?
Cimitirul trandafirilor
Două povești de viață și de dragoste desfășurate la distanță de câteva decenii se influențează și se întrepătrund. Investigând un dosar al Securității comuniste, un istoric descoperă treptat o existență nu cu mult diferită de a sa, care-i va pune într-o cu totul altă lumină propria viață. Roman scris în stil jurnalistic, Cimitirul trandafirilor este totodată o interogație asupra rosturilor intime ale istoriei și societății și o încercare de a răspunde la întrebarea „există destine care se repetă peste ani?“
Cristi Nedelcu Scriitor, jurnalist și blogger, Cristi Nedelcu (n. 1969, Craiova) a debutat în revistă în 1993 în Dilema și în volum în 2006 cu cartea de eseuri Însemnări despre Shakespeare. Are un doctorat cu tema „Semiotica bancului”. Este membru al Uniunii Scriitorilor și PEN Club România. Până acum a publicat teatru, eseu și proză scurtă.
„Plăcută surpriză. Un roman extrem de bine închegat, cu nerv, cu personaje bine conturate.” Bedros Horasangian
Cristi Nedelcu Scriitor, jurnalist și blogger, Cristi Nedelcu (n. 1969, Craiova) a debutat în revistă în 1993 în Dilema și în volum în 2006 cu cartea de eseuri Însemnări despre Shakespeare. Are un doctorat cu tema „Semiotica bancului”. Este membru al Uniunii Scriitorilor și PEN Club România. Până acum a publicat teatru, eseu și proză scurtă.
„Plăcută surpriză. Un roman extrem de bine închegat, cu nerv, cu personaje bine conturate.” Bedros Horasangian
272 pages, Paperback
Published January 1, 2020
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
April 18, 2021
Adulter, istorie și Securitate, îmbinate într-o poveste condusă de o mână sigură.
Singura nemulțumire ar fi intercalarea celor două voci, a bărbatului și a femeii, care, chiar dacă în mare parte funcționează, există și cazuri când creează scurte confuzii. Procedeul e interesant, dar parcă dăunează ansamblului. Altfel, literatură de calitate.
Subiect: ★★★☆☆
Stil: ★★★★☆
Mesaj: ★★★★☆
Structură: ★★★☆☆
Singura nemulțumire ar fi intercalarea celor două voci, a bărbatului și a femeii, care, chiar dacă în mare parte funcționează, există și cazuri când creează scurte confuzii. Procedeul e interesant, dar parcă dăunează ansamblului. Altfel, literatură de calitate.
Subiect: ★★★☆☆
Stil: ★★★★☆
Mesaj: ★★★★☆
Structură: ★★★☆☆
March 24, 2021
“După ce se întâmplă, despărțirile par inevitabile. Dar, cu câteva luni, săptămâni, zile și uneori chiar cu câteva clipe înainte să se producă, ele țin de domeniul imposibilului. Numai atât desparte inevitabilul de imposibil – câteva clipe. Pe care tot încerci să le înțelegi, dar nu reușești. Iar gândurile care vin apoi în cascadă sau în buclă nu fac altceva decât să reia aceleași două–trei întrebări la care nici măcar nu cauți răspuns. Le repeți la nesfârșit ca într-o incantație, sperând că prin această reluare care le golește de sens se va produce vreo minune și vei reuși să găsești o explicație exterioară ție, sau ei, sau relației dintre voi. O explicație care să aibă legătură, poate, cu mersul general al astrelor sau ceva de genul ăsta care să te convingă că totul era dinainte scris și că tu nu ai nicio vină. Și nici ea. Așa a fost să fie, așa s-au aliniat planetele, și nimeni nu-ți garantează că, dac-ar fi s-o mai iei o dată de la capăt, lucrurile nu se vor întâmpla la fel, pentru că astrele sunt nemiloase și, odată ce interferează unul cu altul, soarta bieților muritori nu mai contează.
Aberam, dar aceste aberații îmi ofereau un sentiment de liniște, și înțelegeam într-un mod extrem de intim ce putere avuseseră astrologii asupra oamenilor, mai ales când aceștia trebuiau să ia o decizie.
Uneori mă gândeam dacă așa se întâmplă și în istorie. După ce un eveniment s-a petrecut, noi, istoricii, ne repezim să demonstrăm că el era inevitabil și că există un fel de legi i-muabile, la fel ca legile fizicii, cărora nu ne putem sustrage. Dar, în realitate, nimeni nu știe dacă e așa sau dacă pur și simplu tot ceea ce se întâmplă nu este rodul hazardului absolut.
Ne place să ne imaginăm că acțiunile marilor grupuri de oameni sunt supuse unor legități, că există undeva, suspendată în neant, ceea ce ne place să numim „necesitate istorică“, ale cărei imperative nu le putem încălca oricât ne-am dori. Nu este altceva decât visul străvechi al omenirii că totul are un sens, că există cineva care dirijează totul, pentru că, dacă n-ar fi așa, viața chiar ar fi insuportabilă. Din acest vis am născut zeii, l-am născut pe Dumnezeu, și ca revoltă împotriva acestui vis i-am ucis. Iar pe locul lăsat liber am instalat, cu același zel religios, legi și reguli cu valoare universală cărora le-am încredințat aceeași menire – să ne asigure că noi, oamenii, nu suntem un accident pe fața Pământului și că existența noastră are un sens.
Putem răbda multe, dar nu putem răbda adevărul că habar nu avem ce suntem și încotro mergem.
Și acest adevăr ne doare și când ne privește pe fiecare în parte, și când ne privește pe toți la un loc.”
Aberam, dar aceste aberații îmi ofereau un sentiment de liniște, și înțelegeam într-un mod extrem de intim ce putere avuseseră astrologii asupra oamenilor, mai ales când aceștia trebuiau să ia o decizie.
Uneori mă gândeam dacă așa se întâmplă și în istorie. După ce un eveniment s-a petrecut, noi, istoricii, ne repezim să demonstrăm că el era inevitabil și că există un fel de legi i-muabile, la fel ca legile fizicii, cărora nu ne putem sustrage. Dar, în realitate, nimeni nu știe dacă e așa sau dacă pur și simplu tot ceea ce se întâmplă nu este rodul hazardului absolut.
Ne place să ne imaginăm că acțiunile marilor grupuri de oameni sunt supuse unor legități, că există undeva, suspendată în neant, ceea ce ne place să numim „necesitate istorică“, ale cărei imperative nu le putem încălca oricât ne-am dori. Nu este altceva decât visul străvechi al omenirii că totul are un sens, că există cineva care dirijează totul, pentru că, dacă n-ar fi așa, viața chiar ar fi insuportabilă. Din acest vis am născut zeii, l-am născut pe Dumnezeu, și ca revoltă împotriva acestui vis i-am ucis. Iar pe locul lăsat liber am instalat, cu același zel religios, legi și reguli cu valoare universală cărora le-am încredințat aceeași menire – să ne asigure că noi, oamenii, nu suntem un accident pe fața Pământului și că existența noastră are un sens.
Putem răbda multe, dar nu putem răbda adevărul că habar nu avem ce suntem și încotro mergem.
Și acest adevăr ne doare și când ne privește pe fiecare în parte, și când ne privește pe toți la un loc.”
December 15, 2020
Cimitirul trandafirilor (nu stiu daca este cel mai inspirat titlu, dar il pot intelege) spune povestea unui istoric contemporan care investigheaza dosarul de la Securitate al unui istoric din perioada comunista. Paralel, apare si povestea relatiei istoricilor cu sotiile lor. Se anunta o povestire in rama cu mai multe perspective, doar ca nu a fost asa. Elementele spatio-temporale se intrepatrund si, de fapt, citesti o singura poveste.
De pe prima pagina am fost mirat cand am observat cum se face schimbarea de perspectiva: uneori, in interiorul aceleiasi propozitii, se trece de la el la ea. Alteori, citesti unele paragrafe si nu stii a cui este, de fapt, perspectiva. Initial, m-a iritat ca experienta de lectura pentru ca insistam sa stiu cine "vorbeste", dar dupa ce am renuntat la atata rigoare, romanul mi-a placut si mai mult. Aceiasi intercalare exista si intre trecut si prezent: nu iti mai dai seama cand este perspectiva Simonei din trecut sau a Karinei din prezent (unde trecutul si prezentul sunt, oricum, irelevante), iar daca te lasi purtat de naratiune esti mult mai castigat prin experienta de lectura.
Aceasta schimbare de perspectiva si felul in care a fost realizata mi-a placut foarte, foarte mult si a facut ca lectura sa fie mai agreabila. Ai crede, initial, ca povestea nu curge sau curge greu din cauza repetatelor schimbari de perspectiva, dar Cristi Nedelcu a "sacrificat" tehnica si avem un roman lizibil, scris frumos, pe care il citesti ca un roman si nu ca o suita de concepte de teorie a literaturii aplicate.
Pe langa felul in care a fost scris, romanul mi-a placut si ca poveste si au fost cateva scene foarte, foarte reusite, as indrazni sa zic, de psihologie aplicata (mai ales in ceea ce priveste adulterul si aceasta fascinatie a raului pe care unii o au asupra altora). Am fost placut impresionat sa citesc literatura romana de calitate, scrisa frumos, fara sa fie livresca - ca fapt divers, cred ca mai livresc sunt eu in exprimarea din mini-recenzia asta, dar chiar nu stiu cum sa scriu altfel despre acest roman 😃
Mi s-a parut foarte interesant si finalul (un Memento mori si Vanitas vanitatum):
"Putem rabda multe, dar nu putem rabda adevarul ca habar nu avem ce suntem si incotro mergem.
Si acest adevar ne doare si cand pe priveste pe fiecare in parte, si cand pe priveste pe toti la un loc."
PS: romanul contine si unele scene mai picante cum zicea Doina Rusti la lansarea romanului. Unele sunt neplacute, dar nu gratuite.
De pe prima pagina am fost mirat cand am observat cum se face schimbarea de perspectiva: uneori, in interiorul aceleiasi propozitii, se trece de la el la ea. Alteori, citesti unele paragrafe si nu stii a cui este, de fapt, perspectiva. Initial, m-a iritat ca experienta de lectura pentru ca insistam sa stiu cine "vorbeste", dar dupa ce am renuntat la atata rigoare, romanul mi-a placut si mai mult. Aceiasi intercalare exista si intre trecut si prezent: nu iti mai dai seama cand este perspectiva Simonei din trecut sau a Karinei din prezent (unde trecutul si prezentul sunt, oricum, irelevante), iar daca te lasi purtat de naratiune esti mult mai castigat prin experienta de lectura.
Aceasta schimbare de perspectiva si felul in care a fost realizata mi-a placut foarte, foarte mult si a facut ca lectura sa fie mai agreabila. Ai crede, initial, ca povestea nu curge sau curge greu din cauza repetatelor schimbari de perspectiva, dar Cristi Nedelcu a "sacrificat" tehnica si avem un roman lizibil, scris frumos, pe care il citesti ca un roman si nu ca o suita de concepte de teorie a literaturii aplicate.
Pe langa felul in care a fost scris, romanul mi-a placut si ca poveste si au fost cateva scene foarte, foarte reusite, as indrazni sa zic, de psihologie aplicata (mai ales in ceea ce priveste adulterul si aceasta fascinatie a raului pe care unii o au asupra altora). Am fost placut impresionat sa citesc literatura romana de calitate, scrisa frumos, fara sa fie livresca - ca fapt divers, cred ca mai livresc sunt eu in exprimarea din mini-recenzia asta, dar chiar nu stiu cum sa scriu altfel despre acest roman 😃
Mi s-a parut foarte interesant si finalul (un Memento mori si Vanitas vanitatum):
"Putem rabda multe, dar nu putem rabda adevarul ca habar nu avem ce suntem si incotro mergem.
Si acest adevar ne doare si cand pe priveste pe fiecare in parte, si cand pe priveste pe toti la un loc."
PS: romanul contine si unele scene mai picante cum zicea Doina Rusti la lansarea romanului. Unele sunt neplacute, dar nu gratuite.
February 28, 2023
Foarte buna!
December 18, 2021
Dupa ce incepuse promitator cu tehnica schimbarii perspectivei si cu subiectul studierii arhivelor Securitatii, cartea a denaturat putin cate putin in ceva similar unei telenovele sau roman foileton.
Plusuri:
- alternanta vocii narative intre Nic si Karina. Schimbarea se produce atat intre capitole si fragmente, cat si in interiorul aceleiasi fraze.
- tema istoriografiei si a influentei politicului in lumea academica
Minusuri:
- personajele. In afara de Nic, e clar ca autorul nu-si iubeste personajele. Ele sunt superficial construite, statice si e puse acolo doar ca sa indeplineasca povestea pentru Nic. Cea mai mare nedreptate o face fata de Karina, careia desi ii ofera vocea narativa, ii da foarte putine trasaturi exonerante. Cum intra ea in rolul femeii adultere? E suficient ca M. sa danseze tango cu ea. De ce insala? Ce vede la M.? De ce ii aminteste de Andy? Nimic din toate astea nu e clar. Nu e vorba ca nu poti sa simpatizezi cu ea, dar nu e un personaj credibil. La fel se intampla si cu M. si cu Simona.
- naratiunea. Prima problema e ca majoritatea dezvaluirilor sunt facute in prima jumatate a romanului si atunci ai sentimentul in utima parte ca poveste se lungeste nejustificat. A doua problema e ca romanul incearca sa fie prea multe lucruri in acelasi timp. Ai detalii tehnice despre arhivele securitatii, pagini de scrisori in franceza despre istoriografie, si scene hipersexuale intre Karina si M.
Plusuri:
- alternanta vocii narative intre Nic si Karina. Schimbarea se produce atat intre capitole si fragmente, cat si in interiorul aceleiasi fraze.
- tema istoriografiei si a influentei politicului in lumea academica
Minusuri:
- personajele. In afara de Nic, e clar ca autorul nu-si iubeste personajele. Ele sunt superficial construite, statice si e puse acolo doar ca sa indeplineasca povestea pentru Nic. Cea mai mare nedreptate o face fata de Karina, careia desi ii ofera vocea narativa, ii da foarte putine trasaturi exonerante. Cum intra ea in rolul femeii adultere? E suficient ca M. sa danseze tango cu ea. De ce insala? Ce vede la M.? De ce ii aminteste de Andy? Nimic din toate astea nu e clar. Nu e vorba ca nu poti sa simpatizezi cu ea, dar nu e un personaj credibil. La fel se intampla si cu M. si cu Simona.
- naratiunea. Prima problema e ca majoritatea dezvaluirilor sunt facute in prima jumatate a romanului si atunci ai sentimentul in utima parte ca poveste se lungeste nejustificat. A doua problema e ca romanul incearca sa fie prea multe lucruri in acelasi timp. Ai detalii tehnice despre arhivele securitatii, pagini de scrisori in franceza despre istoriografie, si scene hipersexuale intre Karina si M.
March 14, 2021
Ca un prim contact cu un scriitor român contemporan, mi-a plăcut foarte mult.
Scrisul, ideea, execuția.. Tot!
Scrisul, ideea, execuția.. Tot!
August 5, 2026
roman empire istoria se repetă oricât de mult am încerca să evităm inevitabilul
Displaying 1 - 8 of 8 reviews