Am ajuns, într-un final, și la volumul 2 - partea a II-a din „Jurnalul unui Adam”. De ce am spus într-un final? Păi am citit primele 2 cărți acum doi ani și „Cum să te lași iubită”, anul trecut. Nu am respectat eu tocmai ordinea, dar așa a fost situația. Important e că am citit-o.
Și acum, după ce am lămurit partea introductivă, să vorbim despre cum mi s-a părut mie cartea.
Pentru început, vreau să vă spun că i-am acordat 3,5. Din punctul meu de vedere, citind și celelalte recenzii, am acordat un punctaj bun. Fiind o carte scrisă sub forma unui jurnal, mă așteptam să găsesc mărturisirile lui Adam, personajul principal. Ceea ce s-a și întâmplat, nu am ce comenta legat de asta. Limbajul a fost unul destul de accesibil, nefiind complicat cu sintagme pompoase sau figuri de stil.
Nu știu dacă am empatizat cu unul dintre personaje, dar cred că mi-a plăcut mai mult de Adam. Maturitatea și-a spus cuvântul în cazul lui și am putut să îi înțeleg alegerile. M-a enervat finalul și faptul că s-a simțit vinovat pentru ce s-a întâmplat, dar, din punctul meu de vedere, el nu avea nicio vină. Și încă ceva: cam rar se găsesc bărbați cu un asemenea comportament, așa că e de apreciat. În schimb, Andrada, partenera lui, mi-a făcut un car de nervi. Nu se face așa ceva, oricât de dependent ai fi. Faci o alegere, ți-o asumi. Nu vreau să dau spoiler, așa că mai bine vă las pe voi să descoperiți de ce am făcut eu afirmațiile de mai sus.
Pe lângă personaje, desfășurarea acțiunii mi s-a părut un pic superficială. Cred că aș fi preferat ca la unele pasaje/acțiuni să primesc mai multe detalii. Așa, parcă totul a fost pe repede înainte. Pentru mine, nu a avut acel ceva care să mă conving să spun că merită mai mult. Și încă un lucru pe care aș vrea să-l precizez. Mi-au dat mari bătăi de cap litere lipsă din cuvinte. Nu știu ce s-a întâmplat, dar pentru o carte publicată în 2019, astfel de greșeli repetate nu își aveau rostul. Ulterior, cărțile au fost reeditate, așa că nu știu dacă a dispărut problema menționată.
Sincer, recomand cartea, dar mi-aș fi dorit să o citesc când aveam 15-16 ani. Cred că atunci mi-ar fi plăcut mai mult și aș fi acordat o notă mai mare. Dar a fost o carte bunicică, drept urmare am și „colorat-o” pe alocuri (vreo 11 citate subliniate). Am uitat să vă precizez că se citește repede și, dacă nu aveți nimic de făcut, în 2-3 ore o și terminați. Deci, dacă aveți vârsta menționată anterior și vreți să citiți ceva ușor, cartea aceasta e numai bună.