What do you think?
Rate this book
șaizecișișase
80 pages, Paperback
Published January 1, 2020
37 people want to read
About the author
Octavian Soviany
63 books78 followersA debutat editorial cu volumul de versuri Ucenicia batrinului alchimist (Dacia, 1983). De-a lungul anilor a colaborat la principalele reviste literare din Romania. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1995. A publicat poezie (Cartea lui Benedict – Vinea, 2002; Alte poeme de moda veche – Pontica, 2004; Scrisori din Arcadia – Paralela 45, 2005; Dilecta – Cartea Romaneasca, 2006; Marii oameni ai revolutiilor – editie samizdat, seria no name, 2009), romane (Textele de la Monte Negro – Pontica, 2003; Viata lui Kostas Venetis – Cartea Romaneasca, 2011), teatru (Cinci poeme dramatice – Palimpsest, 2005) si critica (Apocaliptica textului – Palimpsest, 2008; Cinci decenii de experimentalism. Compendiu de poezie romaneasca actuala – Casa de pariuri literare, 2011). Detine trei premii ale Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti pentru poezie si critica (1994, 2000, 2008).
A fost tradus in franceza, engleza, spaniola, germana, italiana, maghiara, polona, slovena, bulgara.
A fost tradus in franceza, engleza, spaniola, germana, italiana, maghiara, polona, slovena, bulgara.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
December 31, 2021
„Suntem aici
cam de pe la facerea
lumii.
Noi am construit
piramidele.
Noi am inventat
stiloul, insulina
și bomba atomică.
Dacă am fi vrut
am fi putut cuceri lumea
dar am preferat să stăm
la povești
cu vecinii
la un mic și o bere.
Noi l-am dăruit
pe păcală
culturii universale.
Avem bărbații cei mai virili
și femeile cele mai
sexy din lume.
Dar cel mai bine și mai bine
ne pricepem să trăncănim.”
Octavian Soviany a împlinit șaizecișișase de ani, prilej pentru a scrie acest volum plin de poezie autentică, sinceră, în care atacă mai multe teme importante: condiția scriitorului, bătrânețea, bilanțuri ale vieții, tristețea și suferința, viața în general. Ba, după cum se vede și mai sus, avem și poezii care discută despre români și România, despre bețivi sau rai, pe un ton amuzant și jovial.
Un volum excelent de poezie!
cam de pe la facerea
lumii.
Noi am construit
piramidele.
Noi am inventat
stiloul, insulina
și bomba atomică.
Dacă am fi vrut
am fi putut cuceri lumea
dar am preferat să stăm
la povești
cu vecinii
la un mic și o bere.
Noi l-am dăruit
pe păcală
culturii universale.
Avem bărbații cei mai virili
și femeile cele mai
sexy din lume.
Dar cel mai bine și mai bine
ne pricepem să trăncănim.”
Octavian Soviany a împlinit șaizecișișase de ani, prilej pentru a scrie acest volum plin de poezie autentică, sinceră, în care atacă mai multe teme importante: condiția scriitorului, bătrânețea, bilanțuri ale vieții, tristețea și suferința, viața în general. Ba, după cum se vede și mai sus, avem și poezii care discută despre români și România, despre bețivi sau rai, pe un ton amuzant și jovial.
Un volum excelent de poezie!
April 19, 2021
Mie poezia
mi-a făcut
numai rău,
mi-a amputat
toate organele,
mi-a furat
până și
saliva din gură,
până și
aerul din plămâni.
Pe mine
poezia
m-a făcut om.
mi-a făcut
numai rău,
mi-a amputat
toate organele,
mi-a furat
până și
saliva din gură,
până și
aerul din plămâni.
Pe mine
poezia
m-a făcut om.
October 3, 2022
spre rușinea mea, abia acum conștientizată vizavi de subiectul în cauză, primul volum de poezii dintr-ale lui Octavian Soviany pe care l-am citit s-a întâmplat să fie și ultimul său volum publicat.
nu știu de ce nu am ales să fac contactul cu opera dumnealui mai devreme, eventual pornind cu unul dintre romane (primele volume de poezie fiind total inexistente în anticariatele online). deși îl știam, în sensul că auzisem de opera sa, iar acele “auziri” fiind “numai de bine”, tot n-am făcut contacul. probabil n-a fost destul de mediatizat? nu știu. ce-i drept, port cu mine și păcatul generațional de a plecacapul mai cu seamă înspre “personajele de prim-plan”.
cât despre volum, este unul al sleirii, al oboselii și al, poate sună prea mult și prea urât, scârbei (totuși o scârbă cumva pasivă) față de poezie, de sine, de vârsta sa (șaizecișișase), de lume cu toate ale ei. singura speranță (și aceea parțială și forțată dintr-un, să zicem, impuls de autoapărare în fața vidului) provenind din direcția “femeii iubite” despre care nu putem ști exact dacă este într-adevăr o ființă omenească de gen feminin (ca să ma exprim conform ștanțelor lingvistice actuale) sau este însăși poezia care, în orice caz, nu mai poate oferi ceea ce se pretinde că ar oferi; însă dacă ar fi să mă ghidez după anumite versuri pe care oricum nu le voi transcrie, este într-adevăr vorba de acea “femeie iubită”. artele poetice sunt la fiecare pas, ori măcar gânduri vizavi de propria artă care nu mai poate mulțumi, întrucât niciodată nu poate fi de-ajuns. pe alocuri somatic cu presărări de tip ontologic/existențial (pe viață și pe moarte), Octavian Soviany exprimă nemaipomenit starea generală a poetului care încă mai crede în poezie, deși aceasta nu mai reprezintă nimic “salvator” (nefiind, deci, intoxicată de substraturi ideologice, cvasimilitante sau de orice alt fel înafară de cele vizând “poezia pură” - da, da, fac referire la APROAPE tot ce înseamnă poezia română contemporană [cu precădere cea de tip fetus] și aproape că-mi vine să plâng în grețuri).
mulțumescu-ți, Doamne!
mulțumescu-ți, domnule Soviany!
poezia română încă mai are de unde învăța.
încep s-o ard în impulsul speranței ridicole urmate catharsisului. sunt un copil. mai am și eu de învățat.
nu știu de ce nu am ales să fac contactul cu opera dumnealui mai devreme, eventual pornind cu unul dintre romane (primele volume de poezie fiind total inexistente în anticariatele online). deși îl știam, în sensul că auzisem de opera sa, iar acele “auziri” fiind “numai de bine”, tot n-am făcut contacul. probabil n-a fost destul de mediatizat? nu știu. ce-i drept, port cu mine și păcatul generațional de a plecacapul mai cu seamă înspre “personajele de prim-plan”.
cât despre volum, este unul al sleirii, al oboselii și al, poate sună prea mult și prea urât, scârbei (totuși o scârbă cumva pasivă) față de poezie, de sine, de vârsta sa (șaizecișișase), de lume cu toate ale ei. singura speranță (și aceea parțială și forțată dintr-un, să zicem, impuls de autoapărare în fața vidului) provenind din direcția “femeii iubite” despre care nu putem ști exact dacă este într-adevăr o ființă omenească de gen feminin (ca să ma exprim conform ștanțelor lingvistice actuale) sau este însăși poezia care, în orice caz, nu mai poate oferi ceea ce se pretinde că ar oferi; însă dacă ar fi să mă ghidez după anumite versuri pe care oricum nu le voi transcrie, este într-adevăr vorba de acea “femeie iubită”. artele poetice sunt la fiecare pas, ori măcar gânduri vizavi de propria artă care nu mai poate mulțumi, întrucât niciodată nu poate fi de-ajuns. pe alocuri somatic cu presărări de tip ontologic/existențial (pe viață și pe moarte), Octavian Soviany exprimă nemaipomenit starea generală a poetului care încă mai crede în poezie, deși aceasta nu mai reprezintă nimic “salvator” (nefiind, deci, intoxicată de substraturi ideologice, cvasimilitante sau de orice alt fel înafară de cele vizând “poezia pură” - da, da, fac referire la APROAPE tot ce înseamnă poezia română contemporană [cu precădere cea de tip fetus] și aproape că-mi vine să plâng în grețuri).
mulțumescu-ți, Doamne!
mulțumescu-ți, domnule Soviany!
poezia română încă mai are de unde învăța.
încep s-o ard în impulsul speranței ridicole urmate catharsisului. sunt un copil. mai am și eu de învățat.
January 5, 2022
Un clasic Soviany.
July 28, 2025
„Țin între degete/apa și cred/că te mângâi pe coapse” (p. 12)
„Numai golul/poate să ningă/așa liniștit/parcă ar spune/o rugăciune” (p. 12)
„66 de ani au trecut/ca 66 de/vagoane de marfă.” (p. 19)
„Și într-o gară îndepărtată din nord/o femeie singură/uitându-se la un munte” (p. 31)
„Casa e mai mică/mai cocârjată,/pregătindu-se parcă/să-și caute proprietarii/în adâncul pământului” (p. 40)
„Doar o/floare a soarelui/scoate capul de peste gard/parc-ar fi mama” (p. 40)
„Acum/cuvintele mele/se rostesc singure/ca și cum ar ploua/într-un ochi liniștit de pădure/prin care/oamenii/trec foarte rar/și numai/în vârful picioarelor,/ca pe vremea/lui Dumnezeu.” (p. 42)
„Am spălat/chiloții murdari/ai istoriei.” (p. 53)
„Dragostea noastră/n-are pene frumoase./Seamănă cu/o vrabie.” (p. 57)
„și fiecare/își bea ceaiul de tei/într-o altă odaie/de patru pe patru.” (p. 58)
„Privesc/pânzele de păianjen./îmi privesc/degetele de la picioare/și mormăi:/—E bine./Sfârșitul lumii/mă va găsi pregătit” (p. 63)
„—Ce faci aici?/mă întreabă pisicile./—Prind cuvinte,/așa cum/prindeți voi șoareci./—Hm!/fac pisicile./—Atunci/arată-ne ghearele.” (p. 71)
„Numai golul/poate să ningă/așa liniștit/parcă ar spune/o rugăciune” (p. 12)
„66 de ani au trecut/ca 66 de/vagoane de marfă.” (p. 19)
„Și într-o gară îndepărtată din nord/o femeie singură/uitându-se la un munte” (p. 31)
„Casa e mai mică/mai cocârjată,/pregătindu-se parcă/să-și caute proprietarii/în adâncul pământului” (p. 40)
„Doar o/floare a soarelui/scoate capul de peste gard/parc-ar fi mama” (p. 40)
„Acum/cuvintele mele/se rostesc singure/ca și cum ar ploua/într-un ochi liniștit de pădure/prin care/oamenii/trec foarte rar/și numai/în vârful picioarelor,/ca pe vremea/lui Dumnezeu.” (p. 42)
„Am spălat/chiloții murdari/ai istoriei.” (p. 53)
„Dragostea noastră/n-are pene frumoase./Seamănă cu/o vrabie.” (p. 57)
„și fiecare/își bea ceaiul de tei/într-o altă odaie/de patru pe patru.” (p. 58)
„Privesc/pânzele de păianjen./îmi privesc/degetele de la picioare/și mormăi:/—E bine./Sfârșitul lumii/mă va găsi pregătit” (p. 63)
„—Ce faci aici?/mă întreabă pisicile./—Prind cuvinte,/așa cum/prindeți voi șoareci./—Hm!/fac pisicile./—Atunci/arată-ne ghearele.” (p. 71)
July 8, 2025
***
Fotografiile noastre de anul trecut
sunt mai frumoase ca noi.
Eu între timp
am făcut burtă. Scriu
despre mirosul și gustul
florilor de salcâm din
copilărie.
Îmi privesc oasele mâinilor
și îmi spun: „Câtă mizerie!
66 de ani au trecut
ca 66 de
vagoane de marfă."
Pe stradă
plouă frumos,
iar apa clocotește în ceainic
degeaba.
Fotografiile noastre de anul trecut
sunt mai frumoase ca noi.
Eu între timp
am făcut burtă. Scriu
despre mirosul și gustul
florilor de salcâm din
copilărie.
Îmi privesc oasele mâinilor
și îmi spun: „Câtă mizerie!
66 de ani au trecut
ca 66 de
vagoane de marfă."
Pe stradă
plouă frumos,
iar apa clocotește în ceainic
degeaba.
August 10, 2021
***
Te întorci din grădină
după ce
ai udat florile.
Te apleci către mine
și-mi scoți
din ochi un
grăunte
de praf.
Și eu sunt o grădină
care trebuie îngrijită
cu multă răbdare.
Dragostea noastră
n-are pene frumoase.
Seamănă cu
o vrabie.
Te întorci din grădină
după ce
ai udat florile.
Te apleci către mine
și-mi scoți
din ochi un
grăunte
de praf.
Și eu sunt o grădină
care trebuie îngrijită
cu multă răbdare.
Dragostea noastră
n-are pene frumoase.
Seamănă cu
o vrabie.
Read
May 27, 2023Un frumos dulce și amar, ăsta e volumul.
August 31, 2023
Mie poezia
mi-a făcut
numai rău,
mi-a amputat
toate organele,
mi-a furat
până și
saliva din gură,
până și
aerul din plămâni.
Pe mine
poezia
m-a făcut om.
mi-a făcut
numai rău,
mi-a amputat
toate organele,
mi-a furat
până și
saliva din gură,
până și
aerul din plămâni.
Pe mine
poezia
m-a făcut om.
Displaying 1 - 9 of 9 reviews