What do you think?
Rate this book
Udręka i ekstaza. Tom 1
„Udręka i ekstaza” to powieść o życiu i twórczości Michała Anioła. By ją napisać Irving Stone na kilka lat przeniósł się do Włoch, gdzie z sumiennością szperacza i fascynacją pasjonata Renesansu podążał śladami swojego bohatera i jego wielkich dzieł.
Dzięki tym poszukiwaniom i niebywałemu talentowi narratorskiemu Stone'a towarzyszymy Michałowi Aniołowi w życiu i podczas pracy, razem z nim mieszamy farby i sprawnie uderzamy dłutem w marmur, dowiadując się, jak powstały jego mistrzowskie freski, harmonijne rzeźby, cudowne płaskorzeźby i wspaniałe obrazy…
Dzięki tym poszukiwaniom i niebywałemu talentowi narratorskiemu Stone'a towarzyszymy Michałowi Aniołowi w życiu i podczas pracy, razem z nim mieszamy farby i sprawnie uderzamy dłutem w marmur, dowiadując się, jak powstały jego mistrzowskie freski, harmonijne rzeźby, cudowne płaskorzeźby i wspaniałe obrazy…
398 pages, Paperback
First published January 1, 1961
About the author
Irving Stone
172 books1,621 followersIn 1923, Stone received his bachelor's degree from the University of California, Berkeley. In the 1960s, Stone received an honorary Doctorate of Letters from the University of Southern California, where he had previously earned a Masters Degree from the College of Letters, Arts, and Sciences.
When at home, Stone relied upon the research facilities and expertise made available to him by Esther Euler, head research librarian of the University of California at Los Angeles, to whom he dedicated and thanked, in addition to many others, in several of his works.
Stone enjoyed a long marriage to his wife and editor on many of his works, Jean Stone. The Stones lived primarily in Los Angeles, California. During their lifetime, Stone and his wife funded a foundation to support charitable causes they believed in.
Stone's main source for Lust for Life, as noted in the afterword, were Van Gogh's letters to his brother Theo. It seems probable that Vincent's letters to and from his own brother Theo provided a foundation for Adversary in the House. Stone additionally did much of his research "in the field". For example, he spent many years living in Italy while working on The Agony and the Ecstasy. The Italian government lauded Stone with several honorary awards during this period for his cultural achievements highlighting Italian history.
From Wikipedia
When at home, Stone relied upon the research facilities and expertise made available to him by Esther Euler, head research librarian of the University of California at Los Angeles, to whom he dedicated and thanked, in addition to many others, in several of his works.
Stone enjoyed a long marriage to his wife and editor on many of his works, Jean Stone. The Stones lived primarily in Los Angeles, California. During their lifetime, Stone and his wife funded a foundation to support charitable causes they believed in.
Stone's main source for Lust for Life, as noted in the afterword, were Van Gogh's letters to his brother Theo. It seems probable that Vincent's letters to and from his own brother Theo provided a foundation for Adversary in the House. Stone additionally did much of his research "in the field". For example, he spent many years living in Italy while working on The Agony and the Ecstasy. The Italian government lauded Stone with several honorary awards during this period for his cultural achievements highlighting Italian history.
From Wikipedia
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 34 reviews
March 1, 2024
Există, evident, o diferență radicală între adevăr / realitate (cronica istorică) și ficțiune. Ficțiunea este, cel mult, o minciună verosimilă. Așa se cuvine citit și acest roman prestigios. Nu-i mai puțin semnificativ însă că, în Agonie și extaz, Irving Stone oferă și o imagine destul de consistentă a Renașterii. Mulți dintre cititorii lui l-au crezut pe cuvînt. Și pe bună dreptate. Pentru ei (ca și pentru mine, cel de la prima lectură), Renașterea a fost ceea ce a descris Irving Stone (printre alții). Romanul lui e mai mult decît credibil.
Cu timpul, studiile (sau hazardul) ne constrîng să ne revizuim imaginea sau măcar unele dintre detaliile ei. Aflăm astfel că Michelangelo n-a iubit-o pe Contessina, fiica cea mică a lui Lorenzo (și nici ea pe el). O astfel de iubire (la 1490) era imposibilă. Totul e o invenție romantică (din vremea lui Goethe, așadar). Mai mult, Lorenzo nu l-a privit (și nu l-a tratat) niciodată pe Michelangelo ca pe un fiu. Afecțiunea lui pentru viitorul artist e o (mică / mare) exagerare, oricît de precoce ar fi fost sculptorul. Nici faimoasa lecție de anatomie (disecția cîtorva cadavre) nu s-a desfășurat ca în roman sau ca în tabloul lui Rembrandt (din 1632), The Anatomy Lesson of Dr. Nicolaes Tulp. Cînd am parcurs acest episod atroce (încă nu eram la liceu), am tremurat serios. Am avut frisoane. Nu mint. Presupun că și alții au pățit la fel.
După moartea lui Lorenzo de' Medici (deci, prin 1492), într-o zi binecuvîntată, Michelangelo îl întîlnește pe abatele Nicola Bichiellini. În treacăt fie spus, mănăstirle catolice nu au „stareț” și nici nu găzduiesc „soboruri”, cum crede distinsa traducătoare. Amabil, energicul abate îl invită să citească în biblioteca mănăstirii Santo Spirito. Michelangelo cercetează tratate de medicină, și-ar dori să cunoască mai bine anatomia corpului uman. Abatele nu spune nimic, dar îi lasă o cheie „grea, mare, de bronz”. E doar un semn de carte sau (și) altceva? Care e rostul ei? În acest chip începe scena care m-a înfricoșat odinioară. Cheia deschide ușa camerei mortuare a infirmeriei. Cine nu-și amintește? Citez:
Episodul vizitelor în camera mortuară e impresionant, dar ascunde un (mic) neadevăr. În vremea lui Michelangelo Buonarroti, practica disecției nu (mai) era interzisă de nimeni. Papa Sixtus al IV-lea (contemporan cu sculptorul) o aprobase. Iar la universitatea din Padova, la Facultatea de Medicină, era materie de curs încă de la sfîrșitul secolului al XIII-lea.
Prmul volum al romanului Agonie și extaz acoperă intervalul dintre 1488 (începutul uceniciei la maestrul Domenico Ghirlandaio) și 1499 (anul în care Michelangelo termină Madonna della Pietà și o semnează: „Michaelangelus Buonarotus Florentinus Faciebat”). (12.03.24, marti)
Cu timpul, studiile (sau hazardul) ne constrîng să ne revizuim imaginea sau măcar unele dintre detaliile ei. Aflăm astfel că Michelangelo n-a iubit-o pe Contessina, fiica cea mică a lui Lorenzo (și nici ea pe el). O astfel de iubire (la 1490) era imposibilă. Totul e o invenție romantică (din vremea lui Goethe, așadar). Mai mult, Lorenzo nu l-a privit (și nu l-a tratat) niciodată pe Michelangelo ca pe un fiu. Afecțiunea lui pentru viitorul artist e o (mică / mare) exagerare, oricît de precoce ar fi fost sculptorul. Nici faimoasa lecție de anatomie (disecția cîtorva cadavre) nu s-a desfășurat ca în roman sau ca în tabloul lui Rembrandt (din 1632), The Anatomy Lesson of Dr. Nicolaes Tulp. Cînd am parcurs acest episod atroce (încă nu eram la liceu), am tremurat serios. Am avut frisoane. Nu mint. Presupun că și alții au pățit la fel.
După moartea lui Lorenzo de' Medici (deci, prin 1492), într-o zi binecuvîntată, Michelangelo îl întîlnește pe abatele Nicola Bichiellini. În treacăt fie spus, mănăstirle catolice nu au „stareț” și nici nu găzduiesc „soboruri”, cum crede distinsa traducătoare. Amabil, energicul abate îl invită să citească în biblioteca mănăstirii Santo Spirito. Michelangelo cercetează tratate de medicină, și-ar dori să cunoască mai bine anatomia corpului uman. Abatele nu spune nimic, dar îi lasă o cheie „grea, mare, de bronz”. E doar un semn de carte sau (și) altceva? Care e rostul ei? În acest chip începe scena care m-a înfricoșat odinioară. Cheia deschide ușa camerei mortuare a infirmeriei. Cine nu-și amintește? Citez:
„Michelangelo stătea rezemat de uşă, respirînd cu greu, cu lumînarea tremurîndu-i în mînă ca o creangă de copac în vînt. Era prima dată cînd era singur, încuiat într-o cameră cu moartea, şi cu o misiune necurată... Niciodată în viața lui nu mai fusese atît de speriat”.
Episodul vizitelor în camera mortuară e impresionant, dar ascunde un (mic) neadevăr. În vremea lui Michelangelo Buonarroti, practica disecției nu (mai) era interzisă de nimeni. Papa Sixtus al IV-lea (contemporan cu sculptorul) o aprobase. Iar la universitatea din Padova, la Facultatea de Medicină, era materie de curs încă de la sfîrșitul secolului al XIII-lea.
Prmul volum al romanului Agonie și extaz acoperă intervalul dintre 1488 (începutul uceniciei la maestrul Domenico Ghirlandaio) și 1499 (anul în care Michelangelo termină Madonna della Pietà și o semnează: „Michaelangelus Buonarotus Florentinus Faciebat”). (12.03.24, marti)
March 9, 2021
Acest roman extraordinar de frumos este de fapt relatarea biografiei lui Michelangelo Buonarroti. Acest artist, sculptor, pictor, arhitect și-a dedicat întreaga viață pasiunii sale pentru artă. La începutul carierei sale, a acceptat să suporte frig, foame și o plată mult prea mică pentru talentul său, doar pentru a avea ocazia să facă ceea ce îl pasiona și poseda: sculptura. Am văzut lucrările sale de la Vatican, dar mi-a aparut o dorință enorma de a admira din nou Capela Sixtină, Bazilica Sfântul Petru și sculpturile sale care uimesc prin detalii realiste.
Recomand această carte pentru o lectie de artă, de istorie și pentru marele dor de Italia pe care îl trezește.
Recomand această carte pentru o lectie de artă, de istorie și pentru marele dor de Italia pe care îl trezește.
May 20, 2016
'Alla guera di amor, vince chi fugge', zise el. În lupta dragostei, iese învingător cel care fuge.
-Ceea ce este, trebuie să fie mereu.
-Ceea ce este, trebuie schimbat.
Presupun că ar trebui să încep cu cât de surprinsă am fost când am realizat că voi deveni
puțintel obsedată de Michelangelo. Cine ar fi crezut? Impresionant, huh?
Încă nu pot intelege cu adevărat cât de complexă și tumultoasă a fost viața lui Buonarroti. Credeam că voi fi plictisită citind doar despre sculpturile lui, dar nu era uman posibil să fi greșit mai mult în legătură cu asta. Irving Stone reușește să capteze atenția cititorului îmbinând ideile care stau în spatele celor mai mari capodopere renascentiste cu dificultățile care au dat naștere acestor idei.
Încă de la început, autorul creionează cele mai frumoase și fascinante orașe ale Italiei într-o manieră menită să ne prezinte contextul artistic al timpului.
Buonarroti este, în ciuda aparențelor, un *mic rebel*, prima sa lucrare fiind făcută în secret. Aceasta reușește însă, să capteze atenția lui Lorenzo de Medici, care îl va invita să locuiască în palatul sau, unde va fi tratat ca făcând parte din familie.
Michelangelo este determinat și încăpățânat, ajungând uneori să lucreze până la 20 de ore pe zi ( Un artist lipsit de idei e ca un cerșetor; se tot târăște, sterp, cerșind de-a lungul orelor.). Nu este interesat de câștigurile materiale pe care le obține prin lucrările sale ci, din contră, îi dă aproape pe toți familiei, tatălui său, Lodovico, care nu este capabil să îi investească fără a intra în pierdere.
(...) nu erau numai zgârciți, erau dușmani ai artei, pentru că îi disprețuiau pe cei ce o creează
Cred că aș putea afirma că romanul este, la un anumit nivel, și unul de dragoste, aceasta prezentând povestea care se conturează între Michelangelo si Contessina, dar și între el și marmură.
Michelangelo se așeză în fața blocului, pe podeaua de pământ, cu genunchii strânși sub bărbie. "Ești o bucată minunată de carne", spuse cu drag.
Considerând că acțiunea romanului are loc în jurul anul 1500, e impresionant cum unele subiecte pot fi abordate și în ziua de azi și ridică numeroase controverse.
-Noi suntem o școală. N-avem cenzură aici, în Santo Spirito. Nu există cărți interzise. Stăruim chiar ca studenții noștri să-și păstreze libertatea de a gândi, de a cerceta, de a-și pune întrebări. Nu ne temem că din cauza liberalismului nostru catolicismul va avea de suferit; religia noastră se întărește pe măsură ce mintea studenților noștri se maturizează.
(Dupa mai bine de 500 de ani, oare cu ce problema ne confruntăm in Romania? Oare ce nu există? Hmm...va rămâne un mister.)
Și, în final, ( cum aș putea uita?) , scenele mele preferate: (o să pun un tag de spoiler doar pentru că nu recomand persoanelor sensibile. You've been warned.)
(...) își aminti de cele două tuburi văzute la cadavru, care porneau din gură în jos, unul pentru aer, altul pentru hrană. N-ar fi necesar oare un al treilea, pentru a inghiți speranțele nimicite?
A sculpta înseamnă a înlătura marmura; înseamnă, deopotrivă, a cerceta, a săpa, a asuda, a gândi, a simți și a trăi împreună cu ea, până la sfârșit.
Abia aștept să se întâlnească cu Da Vinci în cartea următoare.
Dar lucrul cel mai însemnat dintre toate e că pictorul desenează ca să se exteriorizeze, smulge formă din el însuși și o așterne pe hârtie; sculptorul, dimpotrivă, desenează ca să se interiorizeze, smulge forma din lumea exterioară și o împietrește înăuntrul său.
-Ceea ce este, trebuie să fie mereu.
-Ceea ce este, trebuie schimbat.
Presupun că ar trebui să încep cu cât de surprinsă am fost când am realizat că voi deveni
puțintel obsedată de Michelangelo. Cine ar fi crezut? Impresionant, huh?
Încă nu pot intelege cu adevărat cât de complexă și tumultoasă a fost viața lui Buonarroti. Credeam că voi fi plictisită citind doar despre sculpturile lui, dar nu era uman posibil să fi greșit mai mult în legătură cu asta. Irving Stone reușește să capteze atenția cititorului îmbinând ideile care stau în spatele celor mai mari capodopere renascentiste cu dificultățile care au dat naștere acestor idei.
Încă de la început, autorul creionează cele mai frumoase și fascinante orașe ale Italiei într-o manieră menită să ne prezinte contextul artistic al timpului.
Buonarroti este, în ciuda aparențelor, un *mic rebel*, prima sa lucrare fiind făcută în secret. Aceasta reușește însă, să capteze atenția lui Lorenzo de Medici, care îl va invita să locuiască în palatul sau, unde va fi tratat ca făcând parte din familie.
Michelangelo este determinat și încăpățânat, ajungând uneori să lucreze până la 20 de ore pe zi ( Un artist lipsit de idei e ca un cerșetor; se tot târăște, sterp, cerșind de-a lungul orelor.). Nu este interesat de câștigurile materiale pe care le obține prin lucrările sale ci, din contră, îi dă aproape pe toți familiei, tatălui său, Lodovico, care nu este capabil să îi investească fără a intra în pierdere.
(...) nu erau numai zgârciți, erau dușmani ai artei, pentru că îi disprețuiau pe cei ce o creează
Cred că aș putea afirma că romanul este, la un anumit nivel, și unul de dragoste, aceasta prezentând povestea care se conturează între Michelangelo si Contessina, dar și între el și marmură.
Michelangelo se așeză în fața blocului, pe podeaua de pământ, cu genunchii strânși sub bărbie. "Ești o bucată minunată de carne", spuse cu drag.
Considerând că acțiunea romanului are loc în jurul anul 1500, e impresionant cum unele subiecte pot fi abordate și în ziua de azi și ridică numeroase controverse.
-Noi suntem o școală. N-avem cenzură aici, în Santo Spirito. Nu există cărți interzise. Stăruim chiar ca studenții noștri să-și păstreze libertatea de a gândi, de a cerceta, de a-și pune întrebări. Nu ne temem că din cauza liberalismului nostru catolicismul va avea de suferit; religia noastră se întărește pe măsură ce mintea studenților noștri se maturizează.
(
Și, în final, (
(...) își aminti de cele două tuburi văzute la cadavru, care porneau din gură în jos, unul pentru aer, altul pentru hrană. N-ar fi necesar oare un al treilea, pentru a inghiți speranțele nimicite?
A sculpta înseamnă a înlătura marmura; înseamnă, deopotrivă, a cerceta, a săpa, a asuda, a gândi, a simți și a trăi împreună cu ea, până la sfârșit.
Abia aștept să se întâlnească cu Da Vinci în cartea următoare.
Dar lucrul cel mai însemnat dintre toate e că pictorul desenează ca să se exteriorizeze, smulge formă din el însuși și o așterne pe hârtie; sculptorul, dimpotrivă, desenează ca să se interiorizeze, smulge forma din lumea exterioară și o împietrește înăuntrul său.
August 13, 2022
Sposób, w jaki przedstawione są tu emocje i uczucia względem sztuki, lub może bardziej uczucia i emocje przez nią właśnie wywołane, jest g e n i a l n y. Potrzebuje następnego tomu.
January 16, 2023
După ce m-a cucerit cu "Bucuria vieții ", acest autor m-a cucerit și de această dată. Are o scriere deosebită și incomparabilă.
Recomand 🧡
Recomand 🧡
February 2, 2024
#2024 #17&18
După ce am citit și îndrăgit viața lui Van Gogh descrisă de Irving Stone în “Bucuria vieții” mi-am zis că trebuie neapărat să revin la autor dat fiind faptul că am adorat stilul scrierii sale. Astfel am ajuns la “Agonie și extaz” romanul care relatează viața lui Michelangelo.
Aflăm cum au apărut cele mai faimoase sculpturi ale lui. Dar și felul în care au fost create picturile sale. Rolul de arhitect nu este trecut cu vederea. Îl cunoaștem mai întâi pe adolescentul Michelangelo care descoperă dragostea pentru sculptura în marmură și care în scurt timp devine pentru el o obsesie. Clipele când nu sculptează sunt un chin, clipe de agonie, iar sculptatul îi aduce extazul.
“Pentru unii, piatra era moartă. Aceștia ziceau “ca de piatră” sau “rece ca piatra”. Pentru el, în timp ce atingea degetele peste ea, piatra era substanța cea mai vie din lume, cu ritmurile ei, simțitoare și docilă, caldă, colorată, vibrantă. Era îndrăgostit de piatră.”
Am aflat detalii privind sculptura, detalii curioase de care nu aveam habar. Nu cunoșteam spre exemplu că etapele de creare a unei sculpturi sunt: figura pictată, modelarea în lut, ceara întinsă peste, și doar mai apoi sculptura în marmură.
Dar și caracterul oribil pe care îl avea tatăl său Lodovico care îl hărțuia mereu pentru a-i lua banii câștigați, creându-i doar neliniști legate de bani. În contrast cu tatăl său se afla familia Topolino la care Michelangelo găsea mereu susținere și alinare.
În al doilea volum ne întâlnim și cu Leonardo da Vinci și aflăm de ura care și-o purtau cei doi. Aceasta se datora faptului că da Vinci critica sculptura considerând-o un meșteșug și nicidecum o artă precum pictura.
Un rol aparte în viața lui Michelangelo a avut-o familia de Medici cu toți descendenții săi, unii din ei devenind și Papi. Pe parcursul vieții sale lungi, Michelangelo a avut de furcă cu mulți pontifi care au devenit rând pe rând Papa de la Roma. Cu unii a lucrat în plăcere dedicându-se sculpturii, cu alții a avut de dus un adevărat război pentru a-și căpăta libertatea de a crea.
Indubitabil, recomand.
“Agonie și extaz” de Irving Stone
Ce alte cărți de Irving Stone recomandați?
După ce am citit și îndrăgit viața lui Van Gogh descrisă de Irving Stone în “Bucuria vieții” mi-am zis că trebuie neapărat să revin la autor dat fiind faptul că am adorat stilul scrierii sale. Astfel am ajuns la “Agonie și extaz” romanul care relatează viața lui Michelangelo.
Aflăm cum au apărut cele mai faimoase sculpturi ale lui. Dar și felul în care au fost create picturile sale. Rolul de arhitect nu este trecut cu vederea. Îl cunoaștem mai întâi pe adolescentul Michelangelo care descoperă dragostea pentru sculptura în marmură și care în scurt timp devine pentru el o obsesie. Clipele când nu sculptează sunt un chin, clipe de agonie, iar sculptatul îi aduce extazul.
“Pentru unii, piatra era moartă. Aceștia ziceau “ca de piatră” sau “rece ca piatra”. Pentru el, în timp ce atingea degetele peste ea, piatra era substanța cea mai vie din lume, cu ritmurile ei, simțitoare și docilă, caldă, colorată, vibrantă. Era îndrăgostit de piatră.”
Am aflat detalii privind sculptura, detalii curioase de care nu aveam habar. Nu cunoșteam spre exemplu că etapele de creare a unei sculpturi sunt: figura pictată, modelarea în lut, ceara întinsă peste, și doar mai apoi sculptura în marmură.
Dar și caracterul oribil pe care îl avea tatăl său Lodovico care îl hărțuia mereu pentru a-i lua banii câștigați, creându-i doar neliniști legate de bani. În contrast cu tatăl său se afla familia Topolino la care Michelangelo găsea mereu susținere și alinare.
În al doilea volum ne întâlnim și cu Leonardo da Vinci și aflăm de ura care și-o purtau cei doi. Aceasta se datora faptului că da Vinci critica sculptura considerând-o un meșteșug și nicidecum o artă precum pictura.
Un rol aparte în viața lui Michelangelo a avut-o familia de Medici cu toți descendenții săi, unii din ei devenind și Papi. Pe parcursul vieții sale lungi, Michelangelo a avut de furcă cu mulți pontifi care au devenit rând pe rând Papa de la Roma. Cu unii a lucrat în plăcere dedicându-se sculpturii, cu alții a avut de dus un adevărat război pentru a-și căpăta libertatea de a crea.
Indubitabil, recomand.
“Agonie și extaz” de Irving Stone
Ce alte cărți de Irving Stone recomandați?
June 9, 2019
4,5⭐, mi-aș fi dorit ca acțiunea să fie puțin mai prezentă.
Pe scurt, aceasta lucrare ar putea fi considerată o biografie a binecunoscutului artist Michelangelo (di Lodovico Buonarroti Simoni). Doar că ea nu ne prezintă numai viața sa de la o vârstă fragedă, ci îmbină mai multe subiecte precum viața de zi cu zi și cultura europeană din secolele 15-16, istoria medievală, religia, dar și tehnicile de artă mult iubite în acele vremuri. Nu în ultimul rând, avem de-a face și cu primele iubiri ale artistului, povestite într-un mod sincer, ca de la un prieten la alt prieten. Pe mine m-a atras acest roman plin de referințe din lumea artei, alături de toate procesele pline de devotamentul lui Michelangelo în momentul în care sculpturile, dar și picturile sale luau viață. Spun asta, pentru că dacă nu prezentați un prea mare interes pentru această sferă, s-ar putea ca "Agonie și extaz" să vi se pară foarte plictisitoare și fără sens.
Pe măsură ce Michelangelo creștea, dorea să știe cât mai multe informații din cât mai multe arii posibile, însă cu sursele de la acea vreme, uneori nu avea prea mare succes. Pentru a sculpta corpuri omenești, avea nevoie să știe cum funcționează și arată fiecare părticică din corp, ceea ce noi putem găsi în nici 2 secunde printr-un simplu search. Pentru a reuși acest lucru, el chiar a disecat cadavre umane în descompunere, doar de dragul iubirii lui veșnice, arta.
• "Dacă ai scoate arta din vinele mele, nu mi-ar mai rămâne sânge în mine nici cât să scuip."
•"[...] Michelangelo își aminti de cele două tuburi văzute la cadavru, care porneau din gură în jos, unul pentru aer, altul pentru hrană. N-ar fi necesar oare un al treilea, pentru a înghiți speranțele nimicite?"
Pe scurt, aceasta lucrare ar putea fi considerată o biografie a binecunoscutului artist Michelangelo (di Lodovico Buonarroti Simoni). Doar că ea nu ne prezintă numai viața sa de la o vârstă fragedă, ci îmbină mai multe subiecte precum viața de zi cu zi și cultura europeană din secolele 15-16, istoria medievală, religia, dar și tehnicile de artă mult iubite în acele vremuri. Nu în ultimul rând, avem de-a face și cu primele iubiri ale artistului, povestite într-un mod sincer, ca de la un prieten la alt prieten. Pe mine m-a atras acest roman plin de referințe din lumea artei, alături de toate procesele pline de devotamentul lui Michelangelo în momentul în care sculpturile, dar și picturile sale luau viață. Spun asta, pentru că dacă nu prezentați un prea mare interes pentru această sferă, s-ar putea ca "Agonie și extaz" să vi se pară foarte plictisitoare și fără sens.
Pe măsură ce Michelangelo creștea, dorea să știe cât mai multe informații din cât mai multe arii posibile, însă cu sursele de la acea vreme, uneori nu avea prea mare succes. Pentru a sculpta corpuri omenești, avea nevoie să știe cum funcționează și arată fiecare părticică din corp, ceea ce noi putem găsi în nici 2 secunde printr-un simplu search. Pentru a reuși acest lucru, el chiar a disecat cadavre umane în descompunere, doar de dragul iubirii lui veșnice, arta.
• "Dacă ai scoate arta din vinele mele, nu mi-ar mai rămâne sânge în mine nici cât să scuip."
•"[...] Michelangelo își aminti de cele două tuburi văzute la cadavru, care porneau din gură în jos, unul pentru aer, altul pentru hrană. N-ar fi necesar oare un al treilea, pentru a înghiți speranțele nimicite?"
May 14, 2013
With another novel read about the same historical period in the past couple of days (Borgia. Pacatele familiei), it is impossible for me not to compare the two. Despite this one focusing on artistic life more, there are several comparable points.
First, I liked in the Agonie si extaz the fact that political background is far more detailed and explained. This aspect adds depth and authenticity to the narration together with the rich details of the day to day life of the characters. This details were present as well in Borgia's but there was more emphasis on life at the nobles courts.
On the purpose of the novel, I think again Stone has the upper hand, as the laborious and sometimes painful act of creation in a period of high political turmoil, is in my opinion more interesting than sins of Borgia's.
On the realism grounds, I believe both novels lack some things. In the Borgia review I explained this part quite well. For Stone's book, for what I have read so far, I believe some aspects of Michelangelo's life are idealized or romanticized to create a better than life story. I will need to double check some aspects, but if they are all real, the life of Michelangelo was too much out of ordinary.
First, I liked in the Agonie si extaz the fact that political background is far more detailed and explained. This aspect adds depth and authenticity to the narration together with the rich details of the day to day life of the characters. This details were present as well in Borgia's but there was more emphasis on life at the nobles courts.
On the purpose of the novel, I think again Stone has the upper hand, as the laborious and sometimes painful act of creation in a period of high political turmoil, is in my opinion more interesting than sins of Borgia's.
On the realism grounds, I believe both novels lack some things. In the Borgia review I explained this part quite well. For Stone's book, for what I have read so far, I believe some aspects of Michelangelo's life are idealized or romanticized to create a better than life story. I will need to double check some aspects, but if they are all real, the life of Michelangelo was too much out of ordinary.
May 2, 2015
Agonie și extaz este un roman de o complexitate copleșitoare și fascinantă, este o frescă a Renașterii și a artei de-o potrivă. O biografie romanțată a lui Michelangelo Buonarroti care te face să pătrunzi înțelesurile și scopurile fiecărei opere în parte. Nimic nu este întâmplător și totul este plin de esență, de semnificație.( continuarea)
https://adolescentacunasulincarti.wor...
https://adolescentacunasulincarti.wor...
July 31, 2018
O adevarata epopee, care, desi imbina mai multe teme (arta, istorie), se focuseaza pe biografia lui Michelangelo Buonarroti. Are o cadenta usor greoaie, foarte descriptiva, meticuloasa, dar care captiveaza. Am volumul 2 in brate care prezinta perioada premergatoare lui David. Abia astept!
November 8, 2017
Fara dubii, una dintre cartile mele preferate
February 18, 2023
Geniala cartea
August 2, 2026
Am această carte în minte de mult timp, de câțiva ani. În momentul în care am pus-o la "favorite", știam despre ce este vorba în ea, dar am amânat să o cumpăr din motivul că am atâtea cărți noi și necitite.
Anul trecut, când în Timișoara a avut loc Bookfest, am regăsit-o. Mi-am amintit că mi-o doream de ceva timp. Am cumpărat-o, și bineînțeles, a stat abandonată în bibliotecă încă un an.
În iulie, având ceva timp disponibil și "poftă" de narațiune, am început-o. Mare mi-a fost surpriza să îmi amintesc că această carte este despre viața lui Michelangelo Buonarroti. Am regăsit cartea (și ea pe mine) la momentul potrivit, după o lună, după ce vizitasem pentru prima dată Florența. Statuia lui David încă îmi este întipărită pe retină, cu fiecare linie fină pe care artistul a sculptat-o. Orașul și clădirile, culorile, piațetele încă sunt vii in memoria mea. Așadar, cartea m-a transpus in Florența timpurilor lui Michelangelo, transpunere care a decurs cu atât mai natural.
Autorul construiește cadrul din Florența anilor 1400-1500 prin descrierea locurilor, a oamenilor vremii, dar mai ales prin prima modestiei și a înflăcărării cu care Michelangelo lucra la sculpturile sale.
Anul trecut, când în Timișoara a avut loc Bookfest, am regăsit-o. Mi-am amintit că mi-o doream de ceva timp. Am cumpărat-o, și bineînțeles, a stat abandonată în bibliotecă încă un an.
În iulie, având ceva timp disponibil și "poftă" de narațiune, am început-o. Mare mi-a fost surpriza să îmi amintesc că această carte este despre viața lui Michelangelo Buonarroti. Am regăsit cartea (și ea pe mine) la momentul potrivit, după o lună, după ce vizitasem pentru prima dată Florența. Statuia lui David încă îmi este întipărită pe retină, cu fiecare linie fină pe care artistul a sculptat-o. Orașul și clădirile, culorile, piațetele încă sunt vii in memoria mea. Așadar, cartea m-a transpus in Florența timpurilor lui Michelangelo, transpunere care a decurs cu atât mai natural.
Autorul construiește cadrul din Florența anilor 1400-1500 prin descrierea locurilor, a oamenilor vremii, dar mai ales prin prima modestiei și a înflăcărării cu care Michelangelo lucra la sculpturile sale.
August 20, 2023
Ni se întâmplă tuturor să trecem prin perioade în care nu ne putem concentra pentru a citi. Și știm cu toții că fiecare lectură își are locul și timpul în viețile noastre.
Pentru mine, "Agonie și extaz" era de mult pe listă, dar nu a fost momentul până acum. Știam că va fi o carte care să aibe nevoie de toată atenția mea. După vizitele la muzeele din Nisa, am rămas cu o sete de a descoperi mai mult și mai mult despre artă și personaje care au lăsat atâtea frumuseți și bogății în urma lor. Acum....am altă dorință! Să pot vedea cât mai multe dintre lucrările lui Michelangelo! Până atunci, mă apuc de volumul 2... 📖
Pentru mine, "Agonie și extaz" era de mult pe listă, dar nu a fost momentul până acum. Știam că va fi o carte care să aibe nevoie de toată atenția mea. După vizitele la muzeele din Nisa, am rămas cu o sete de a descoperi mai mult și mai mult despre artă și personaje care au lăsat atâtea frumuseți și bogății în urma lor. Acum....am altă dorință! Să pot vedea cât mai multe dintre lucrările lui Michelangelo! Până atunci, mă apuc de volumul 2... 📖
September 25, 2025
Ah cat de frumos.
Arta
Emoții
Culori
Tema mea 💙😍
Mă întreb doar : de ce mi-a luat atât de mult timp să mă apuc de această carte
Arta pentru mine este un chin, o agonie când merge prost și un extaz când merge bine, dar întotdeauna mă subjugă
„– E un frig de îngheţi aici sus. Cu ce te-ai încălzit?
– Cu indignare, spune Michelangelo. E cel mai bun combustibil pe care îl cunosc.”
Arta
Emoții
Culori
Tema mea 💙😍
Mă întreb doar : de ce mi-a luat atât de mult timp să mă apuc de această carte
Arta pentru mine este un chin, o agonie când merge prost și un extaz când merge bine, dar întotdeauna mă subjugă
„– E un frig de îngheţi aici sus. Cu ce te-ai încălzit?
– Cu indignare, spune Michelangelo. E cel mai bun combustibil pe care îl cunosc.”
June 9, 2025
“Cel mai bun instructor e natura. Continuă fără încetare să desenezi ceva în fiecare zi.”
O carte excepțională, o biografie a maestrului Michelangelo bine definită de titlu, în care acesta se luptă cu dorința și neputința, ajungând în pragul agoniei și al extazului.
Citind acest prim volum al biografiei, am reușit să acumulez o serie de cunoștințe noi în ceea ce privește arta, viața lui Michelangelo cât și cum se trăia în acele timpuri.
O carte excepțională, o biografie a maestrului Michelangelo bine definită de titlu, în care acesta se luptă cu dorința și neputința, ajungând în pragul agoniei și al extazului.
Citind acest prim volum al biografiei, am reușit să acumulez o serie de cunoștințe noi în ceea ce privește arta, viața lui Michelangelo cât și cum se trăia în acele timpuri.
May 13, 2021
Simply beautiful. If you asked me where I have been lately, I’d say I was in 15th century Italy and I would not be wrong. Seeing life through Michelangelo’s eyes ( as much as possible) gives me a new intimate perpective to his work. However, art is not the only focus here, as the book describes lifestyles, politics, and situations. It’s an intimate look to history itself. Living through the artist’s struggles has been a journey that kept me reading more than I intended everytime, and it was worth every page.
November 20, 2020
o carte care am devorat-oo efectiv pe la varsta de 17 ani ( ani `80) acum am 49.
atunci ca si acum ma atrag titlurile ciudate , niciodata nu mi-am batut capul in utimii 10 ani sa citesc recenzia unei carti .
atunci ca si acum ma atrag titlurile ciudate , niciodata nu mi-am batut capul in utimii 10 ani sa citesc recenzia unei carti .
April 7, 2022
absolutnie przepiękna książka. sceneria, bohaterowie i pojmowanie sztuki są ujmujące. dodatkowo bardzo dużo fruity fragmentów
August 7, 2021
Stătea în faţa oglinzii din dormitorul de la etaj şi îşi schiţa obrajii sfrijiţi cu pomeţii înalţi, fruntea lată şi urechile dispuse prea înspre spatele capului, cu părul întunecat cu o claie de cârlionţi, şi ochii de culoarea chihlimbarului, foarte depărtaţi unul de celălalt.
„Nu sunt creat prea bine, îşi spuse băiatul de treisprezece ani. Capul meu nu este bine proporţionat, căci fruntea îmi domină gura şi bărbia. Cineva ar fi trebuit să folosească firul cu plumb.”
Îşi mişcă uşor corpul vânos, cu mare atenţie, ca să nu-i trezească pe cei patru fraţi care dormeau în jurul lui, apoi îşi ciuli urechile ca să audă fluieratul prietenului său Granacci, dinspre Via dell’Anguillara. Cu mişcări rapide ale creionului a început să-şi retraseze chipul, lărgind ovalul ochilor, rotunjind fruntea, lăţind obrajii înguşti, făcând buzele mai pline, bărbia mai mare. „Gata, acum arăt mai bine. Păcat că o faţă nu poate fi redesenată înainte de a fi creată ca planurile pentru faţada Domului.”
Trilul unei păsări a ajuns în cameră prin fereastra înaltă de trei metri, pe care o deschisese în aerul rece al dimineţii. Şi-a ascuns hârtia de desen sub perna de la capul patului şi a coborât fără zgomot în stradă, pe scara în spirală, făcută din piatră.
Prietenul lui Francesco Granacci era un tânăr de nouăsprezece ani, mai înalt cu un cap decât el, cu părul blond şi ochii ageri, albaştri. Ani în şir, Granacci i-a furnizat materiale pentru desen şi refugiu în casa părinţilor lui vizavi de Via dei Bentaccordi, precum şi schiţe împrumutate pe furiş din atelierul lui Ghirlandaio. Chiar dacă era fiul unei familii înstărite, Granacci a fost înscris ucenic în atelierul lui Filippino Lippi la zece ani, la treisprezece ani a pozat pentru figura centrală a tânărului înviat din pictura „Sfântul Petru înviind pe nepotul împăratului” din mănăstirea carmeliţilor, pe care Masaccio a lăsat-o neterminată, iar acum era ucenicul lui Ghirlandaio. Granacci nu-şi lua în serios propria pictură, dar avea un ochi ascuţit pentru talentul altora.
„Nu sunt creat prea bine, îşi spuse băiatul de treisprezece ani. Capul meu nu este bine proporţionat, căci fruntea îmi domină gura şi bărbia. Cineva ar fi trebuit să folosească firul cu plumb.”
Îşi mişcă uşor corpul vânos, cu mare atenţie, ca să nu-i trezească pe cei patru fraţi care dormeau în jurul lui, apoi îşi ciuli urechile ca să audă fluieratul prietenului său Granacci, dinspre Via dell’Anguillara. Cu mişcări rapide ale creionului a început să-şi retraseze chipul, lărgind ovalul ochilor, rotunjind fruntea, lăţind obrajii înguşti, făcând buzele mai pline, bărbia mai mare. „Gata, acum arăt mai bine. Păcat că o faţă nu poate fi redesenată înainte de a fi creată ca planurile pentru faţada Domului.”
Trilul unei păsări a ajuns în cameră prin fereastra înaltă de trei metri, pe care o deschisese în aerul rece al dimineţii. Şi-a ascuns hârtia de desen sub perna de la capul patului şi a coborât fără zgomot în stradă, pe scara în spirală, făcută din piatră.
Prietenul lui Francesco Granacci era un tânăr de nouăsprezece ani, mai înalt cu un cap decât el, cu părul blond şi ochii ageri, albaştri. Ani în şir, Granacci i-a furnizat materiale pentru desen şi refugiu în casa părinţilor lui vizavi de Via dei Bentaccordi, precum şi schiţe împrumutate pe furiş din atelierul lui Ghirlandaio. Chiar dacă era fiul unei familii înstărite, Granacci a fost înscris ucenic în atelierul lui Filippino Lippi la zece ani, la treisprezece ani a pozat pentru figura centrală a tânărului înviat din pictura „Sfântul Petru înviind pe nepotul împăratului” din mănăstirea carmeliţilor, pe care Masaccio a lăsat-o neterminată, iar acum era ucenicul lui Ghirlandaio. Granacci nu-şi lua în serios propria pictură, dar avea un ochi ascuţit pentru talentul altora.
September 3, 2024
Following the fact that the book "Lust for Life" by Irving Stone had made me want to discover Van Gogh more, "The Agony and The Ecstasy" brought me closer to Michelangelo, with his passion, his creative force, obstacles and challenges: "life wasn't it made for work and suffering until the end?"
The book, written in 1961, is so well documented that you often have the feeling that you are in those times and hear and see what the author says (it seems that Stone spent 5 years in Italy for the good documentation of the book).
How strongly Michelangelo feels the call of sculpture: "God was the first sculptor, he modeled the first figure: man. And when he wanted to announce his orders, what material did he use? Stone. The ten commandments engraved on the stone tablets entrusted to Moses. What were the first tools that humans carved? The stones.”
Life offered Michelangelo everything: sculptures, paintings, works of architecture that will never die, putting passion and genius in everything: "Art for me is a torment, an agony when it goes bad, an ecstasy when it goes well, but always subjugates me."
I searched for images of all Michelangelo's works described by Stone: from the idea, to the construction, their completion and how they were received by the people of the time. And only now, after closing the book, I am able to see and understand why Michelangelo is one of the greatest artists in the world. The book is a brilliant construction, this time a construction of words, left by Irving Stone.
The book, written in 1961, is so well documented that you often have the feeling that you are in those times and hear and see what the author says (it seems that Stone spent 5 years in Italy for the good documentation of the book).
How strongly Michelangelo feels the call of sculpture: "God was the first sculptor, he modeled the first figure: man. And when he wanted to announce his orders, what material did he use? Stone. The ten commandments engraved on the stone tablets entrusted to Moses. What were the first tools that humans carved? The stones.”
Life offered Michelangelo everything: sculptures, paintings, works of architecture that will never die, putting passion and genius in everything: "Art for me is a torment, an agony when it goes bad, an ecstasy when it goes well, but always subjugates me."
I searched for images of all Michelangelo's works described by Stone: from the idea, to the construction, their completion and how they were received by the people of the time. And only now, after closing the book, I am able to see and understand why Michelangelo is one of the greatest artists in the world. The book is a brilliant construction, this time a construction of words, left by Irving Stone.
June 24, 2022
Wow, such a good book.
March 14, 2023
I loved it! The way Irving Stone describes historical events, so that they are interesting even to me is incredible. And of course the way Michoangelo talks about art is just beautiful.
August 29, 2024
🧑🏻💼👩❤️👨🌅🗾🎐🏵️🌸💮🪷🦋🍨🍬
📒📔📗📕📘
📒📔📗📕📘
September 4, 2021
Cineva spunea ca aceasta carte are toate sansele de a fi plictisitoare pentru un om care nu e pasionat de arta si introspectii amanuntite. Eu cred ca o asemenea opera nu numai ca nu te plictiseste, ba chiar te va face pasionat de arta in caz ca nu erai deja. Cartea a fost realmente fantastica! O lucrare care a putut atinge acest nivel doar prin ani intregi de documentare exhaustiva, este un deliciu modul in care sunt prezentate toate informatiile. O lectie nu doar despre arta sau religie, ci mai ales despre viata.
November 18, 2020
Italy, the place where God created Art. This book is about the troubled life of Michelangelo Buonarroti. The opera transports you to the era where Michelangelo gave his soul to marble. The book is based on how this genius began to create, his struggle to be able to create. There is information about his sculptures, what they mean, what he wanted to convey. The book motivates, makes you happy, and see how powerful human creation can be.
February 12, 2021
"Să ajungi să-ți schimbi concepția operei, ca să fii pe placul celor puternici, asta înseamnă moartea pentru un sculptor" -pag. 95
"Pictorul desenează ca să exteriorizeze, smulge formă din el însuși și o așterne pe hârtie. Sculptorul, dimpotrivă, desenează ca să interiorizeze, smulge forma din lumea exterioară și o împietrește înăuntrul său"
"Desenul e o lumânare care trebuie aprinsă ca sculptorul să nu bâjbâie prin întuneric"-pag.105
"Pictorul desenează ca să exteriorizeze, smulge formă din el însuși și o așterne pe hârtie. Sculptorul, dimpotrivă, desenează ca să interiorizeze, smulge forma din lumea exterioară și o împietrește înăuntrul său"
"Desenul e o lumânare care trebuie aprinsă ca sculptorul să nu bâjbâie prin întuneric"-pag.105
Displaying 1 - 30 of 34 reviews