Udręka i ekstaza. Tom 2

by Irving Stone, Aldona Szpakowska (Translator)

Paperback. 13,00 / 21,00 cm. In Turkish. 616 p. "Sen benim rakibim olamayaksin,yetenegin olmadigindan degil,renkleri önemsemediginden." On üç yasinda çirak olabilmekiçin kapisina gelen Michelangelo'nun çizim yetenegini kesfettiginde böyle demisti usta Ghirlandaio.Michelangelo,sanatina Toskana'da topragin sundugu bereketli pietra serenayi isleyerek baslamis,kisa sürede Medici ailesinin korumas altindaki Heykel Bahçesi'ne girmeye hak kazanmistir.Kendisini kanitladigi ve her kesinden insanin saygisini kazandigi eseri Davud'dan sonra Papa II.Jilius için üstlendigi ve "renklerle" taçlandirdigi Sistine Sapeli'nin tavan süsleriyle Ghirlandaio'nun,hakkindaki kehanetini de bosa çikarmis olur. Bizi Michelango'nun sasirtici tezatlar içeren,soluk kesen bu yolculuga çikaran Irving Stone,Floransa'yi,pietra serenayi,Rönesan dönemi sanatçilarini ve sanatini aktarirken sanatçinin ayak izlerini takip ettigi Italya'da yillar boyu süren arastirmalarinda faydalaniyor.Irving Stone,okuru sadece Michelangelo'yla bulusturmakla kalmiyor,Ghirlandaio,Ghiberti,Leonardo da Vinci,Raphael isimlerini de bu öykünün diger kahramanlari olarak sahneye çikartiyor.Kitabin sayfalari arasinda gezinirken,bu önemli zaman araliginda gerçeklesenleri detaylariyla anlatan,sanatin yol açtigi acilara kulak kesilen yazarin çabasini siz de takdir edeceksiniz.

Genres: Classics

462 pages, Paperback

First published January 1, 1961

About the author

In 1923, Stone received his bachelor's degree from the University of California, Berkeley. In the 1960s, Stone received an honorary Doctorate of Letters from the University of Southern California, where he had previously earned a Masters Degree from the College of Letters, Arts, and Sciences.

When at home, Stone relied upon the research facilities and expertise made available to him by Esther Euler, head research librarian of the University of California at Los Angeles, to whom he dedicated and thanked, in addition to many others, in several of his works.

Stone enjoyed a long marriage to his wife and editor on many of his works, Jean Stone. The Stones lived primarily in Los Angeles, California. During their lifetime, Stone and his wife funded a foundation to support charitable causes they believed in.

Stone's main source for Lust for Life, as noted in the afterword, were Van Gogh's letters to his brother Theo. It seems probable that Vincent's letters to and from his own brother Theo provided a foundation for Adversary in the House. Stone additionally did much of his research "in the field". For example, he spent many years living in Italy while working on The Agony and the Ecstasy. The Italian government lauded Stone with several honorary awards during this period for his cultural achievements highlighting Italian history.

From Wikipedia

Reviews

[Taisia Crudu · Rating 5 out of 5]

#2024 #17&18
După ce am citit și îndrăgit viața lui Van Gogh descrisă de Irving Stone în “Bucuria vieții” mi-am zis că trebuie neapărat să revin la autor dat fiind faptul că am adorat stilul scrierii sale. Astfel am ajuns la “Agonie și extaz” romanul care relatează viața lui Michelangelo.

Aflăm cum au apărut cele mai faimoase sculpturi ale lui. Dar și felul în care au fost create picturile sale. Rolul de arhitect nu este trecut cu vederea. Îl cunoaștem mai întâi pe adolescentul Michelangelo care descoperă dragostea pentru sculptura în marmură și care în scurt timp devine pentru el o obsesie. Clipele când nu sculptează sunt un chin, clipe de agonie, iar sculptatul îi aduce extazul.

“Pentru unii, piatra era moartă. Aceștia ziceau “ca de piatră” sau “rece ca piatra”. Pentru el, în timp ce atingea degetele peste ea, piatra era substanța cea mai vie din lume, cu ritmurile ei, simțitoare și docilă, caldă, colorată, vibrantă. Era îndrăgostit de piatră.”

Am aflat detalii privind sculptura, detalii curioase de care nu aveam habar. Nu cunoșteam spre exemplu că etapele de creare a unei sculpturi sunt: figura pictată, modelarea în lut, ceara întinsă peste, și doar mai apoi sculptura în marmură.

Dar și caracterul oribil pe care îl avea tatăl său Lodovico care îl hărțuia mereu pentru a-i lua banii câștigați, creându-i doar neliniști legate de bani. În contrast cu tatăl său se afla familia Topolino la care Michelangelo găsea mereu susținere și alinare.

În al doilea volum ne întâlnim și cu Leonardo da Vinci și aflăm de ura care și-o purtau cei doi. Aceasta se datora faptului că da Vinci critica sculptura considerând-o un meșteșug și nicidecum o artă precum pictura.

Un rol aparte în viața lui Michelangelo a avut-o familia de Medici cu toți descendenții săi, unii din ei devenind și Papi. Pe parcursul vieții sale lungi, Michelangelo a avut de furcă cu mulți pontifi care au devenit rând pe rând Papa de la Roma. Cu unii a lucrat în plăcere dedicându-se sculpturii, cu alții a avut de dus un adevărat război pentru a-și căpăta libertatea de a crea.

Indubitabil, recomand.

“Agonie și extaz” de Irving Stone

Ce alte cărți de Irving Stone recomandați?

[Sebastian · Rating 5 out of 5]

4,5*
Tot ce ramane de facut dupa ce termini de citit este sa te uiti in agenda, in buzunar si la stiri ca sa afli cand te poti duce sau reintoarce in Florenta, Roma, Siena sau Bologna si sa cauti stradutele, bisericile, palatele, pietele despre care doar ce ai citit iar si iar.
Imediat dupa ce ai rezervat avionul, urmatorul pas este sa te inscrii la examenul de admitere al facultatii de istorie sau de arte si sa speri ca-ti va pica orice despre Italia renascentista, doar pentru a-ti testa cunostintele noi dobandite.
Pentru mine a fost imposibil sa citesc doar cartea si sa nu ma pierd in cautari pe "google" despre personalitatile, evenimentele, operele de arta, samd pomenite in aceasta carte.
Nu este, totusi, o carte perfecta si, nu cred, ca este o carte care sa placa oricui.
Ce mi s-a parut ca face foarte bine este sa-ti transmita agonia creatoare a unui artist si toata lupta pe care e nevoit sa o poarte atat cu el insusi dar si cu ceilalti ca sa ajunga in ipostaza de a putea creea ceea ce este inlauntrul sau.
Chiar daca nu sunt neaparat similare, am comparat permanent, in mintea mea, aceasta cartea cu Memoriile lui Hadrian si cred ca lui Marguerite Yourcenar i-a iesit, poate, mai bine.
Citind Memoriile nu realizezi in nicio clipa ca este scrisa la aproape 2000 de ani de o alta persoana si nu de Hadrian insusi.
In schimb, Agonie si extaz este o carte mai "normala" din acest punct de vedere, dar asta nu ma face sa o apreciez mai putin si nu pot decat sa-i multumesc autorului ca mi-a dat sansa sa-l cunosc pe cel care m-a facut sa raman pentru prima oara fara cuvinte in fata unei sculpturi!

[Edina · Rating 3 out of 5]

Contadini spuneau: „Viața e făcută spre a fi trăită”. Granacci spunea: „Viața e făcută pentru a fi gustată” (subscriu). El, Michelangelo, spunea: „Viața e făcută pentru muncă”. Aurora, Ziua, Amurgul și Noaptea spuneau: „Viața e făcută pentru suferință”.

Lucrul de seamă, la om, este curajul. Cred că lui Dumnezeu îi place mai mult demnitatea decât slugărnicia.

Mi se pare imposibil să scot ceva coerent din învălmășeala de idei si păreri cu care mintea mea e bombardată. Ar trebui să încep cu justificarea rating-ului de trei stele. Oricât de interesantă și captivantă a fost prima carte, aceasta nu a reușit să se ridice la așteptările mele (poate prea mari).

Viața lui Michelangelo continuă să fie una palpitantă, dar e frustrant să privești un geniu căruia nu i-a fost îngăduită plăcerea de a crea fără obligații. De la începutul până la sfârșitul maturității sale, acesta a fost constrâns să realizeze lucrări care nu ii aduceau satisfacția maximă. Persoanele care îi ofereau „oportunitatea” de a crea (o sculptură, o frescă, un element de arhitectură) erau și cele care nu înțelegeau rolul timpului în desăvârșirea lucrărilor lui Michelangelo. Relevantă în acest caz este una dintre discuțiile cu papa Iulius al II-lea:

-Și când va fi gata tot? stărui papa cu încăpățânare.
Michelangelo își pierdu răbdarea. Răspunse scurt:
-Atunci când o fi!
Iulius se înroși la față de furie și, imitându-i vocea răgușită, strigă: „Atunci când o fi! Atunci când o fi!”.
Și, ridicănd bastonul lui de plimbare, îl lovi pe umăr pe Michelangelo.
Se așternu o tăcere adâncă, în timp ce cei doi adversari se fulgerau cu privirea.

Un alt fapt sfășietor este că geniul lui Michelangelo nu a fost niciodata apreciat la adevărata sa valoare. Mereu a existat cineva care să îi conteste arta, considerând-o un sacrilegiu, o blasfemie la adresa divinității.

-Dă-i unui animal sălbatic o pensulă și-o să facă la fel. O să nimicești...creația noastră de-o viață întreagă!
Îndurerat, Michelangelo abia izbuti să murmure:
-Perugino, de ce mă lovești? Eu îți admir opera...
-Opera mea! Cum îndrăznești să vorbești de opera mea; în fața acestei...acestei necuviințe! Opera mea mărturisește maniere, gust, bună-cuviință! Dacă opera mea e pictură, atunci a ta nu este. Fiecare centimetru al ei e o destrăbălare!
Rece ca gheață, Michelangelo întrebă:
-Vrei să zici că tehnica e greșită, desenul, concepția...
-N-ai nici urmă de idee despre asemenea lucruri strigă Perugino. Ar trebui să fii aruncat în Stix și împiedicat...să nimicești arta creată de oameni cuviincioși.
-De ce nu sunt cuviincios? Numai pentru că am pictat nuduri? Pentru că e...ceva nou?
-Nu-mi vorbi mie de ceva nou! Am făcut cel puțin tot atâta cât oricare altul în Italia pentru a înnoi pictura.
-Ai făcut mult, recunosc. Dar pictura nu e terminată odată cu dumneata. Fiecare artist adevărat creează arta din nou.

Spuneam la sfârșitul celeilalte recenzii că îmi doresc să fie înfățișate mai multe întâlniri dintre Leonardo da Vinci și Michelangelo, dar din păcate, nu am avut parte de foarte multe. Cele prezentate însă, au meritat cu desăvârșire așteptarea.

Leonardo respinse însă lucrarea, spunând că disprețuiește sculptura în marmură, ca fiind o artă înjositoare, bună doar pentru meseriași. [...] Sculptura e, de departe, mai puțin intelectuală decât pictura; îi lipsesc atât de mult din însușirile ei naturale. Am petrecut ani de zile sculptând, și vă pot spune din experiență că pictura e cu mult mai grea și atinge o mai mare desăvârșire.

Nu cred că pot exprima în cuvinte cât este de sfâșietor gândul că arta a reușit să îl facă pe Michelangelo, în aceeași măsură și nefericit. Determinarea sa a fost cu siguranță un cadou pentru întreaga lume, ea fiind, în același timp, și potrivnică împlinirii geniului său.

Era robul propriei sale integrități, care-l împingea să depună cele mai mari eforturi, chiar atunci cănd ar fi dorit să nu le facă.

Nefericirea nu e o stare prielnică pentru dragoste.

Dacă o singură dată voi simți că mă voi mulțumi cu un lucru de măna a doua, atunci artistul din mine va muri.

Arta pentru mine e un chin, o agonie când merge rău, un extaz când merge bine, dar întotdeauna mă subjugă.

Aș mai putea adăuga faptul că nu am fost fana scrisului lui Irving Stone. De multe ori mi s-a părut a fi încărcată de foarte multe detalii care nu au reușit (cel puțin pentru mine) să adauge ceva relevant poveștii.

Odată ieșită din carieră, marmura nu mai e munte, e râu. Ea poate să curgă, își poate schimba cursul. Asta fac eu acum: ajut acestui râu de marmură să-și schimbe albia.

În mod evident însă, aș recomanda cartea oricărei persoane interesate de istorie dar care nu este captivată de biografii propriu-zise.

-E tare frig aici sus. Cu ce te-ai încălzit?
-Cu mânie și indignare, răspunse Michelangelo. E cel mai bun lemn de foc pe care-l cunosc. Nu se termină niciodată.

[Natalia UN · Rating 5 out of 5]

Acest roman extraordinar de frumos este de fapt relatarea biografiei lui Michelangelo Buonarroti. Acest artist, sculptor, pictor, arhitect și-a dedicat întreaga viață pasiunii sale pentru artă. La începutul carierei sale, a acceptat să suporte frig, foame și o plată mult prea mică pentru talentul său, doar pentru a avea ocazia să facă ceea ce îl pasiona și poseda: sculptura. Am văzut lucrările sale de la Vatican, dar mi-a aparut o dorință enorma de a admira din nou Capela Sixtină, Bazilica Sfântul Petru și sculpturile sale care uimesc prin detalii realiste.
Recomand această carte pentru o lectie de artă, de istorie și pentru marele dor de Italia pe care îl trezește.

[Maria Roxana · Rating 5 out of 5]

Probabil nu aș fi citit cartea aceasta în 2024, mai ales că am citit Bucuria vieții recent. După ce am văzut Capela Sixtină, am vrut să cunosc omul Michelangelo. Geniul l-am văzut acolo. Un roman dificil, într-adevăr. De aceea i-am și oferit aproape o lună-în paralel cu alte lecturi. Pe parcursul lecturii mi-a cumpărat albume de artă, am consultat Google pentru informații pe care nu le cunoșteam, mi-am promis să ajung la Florența și să îmi doresc mereu tot ce e mai bun de la mine. Cu siguranță te simți mai bogat după această lectură.
Agonie și extaz, un roman greu din toate punctele de vedere, dar și motivațional.

[Stanculesc Mihaela · Rating 5 out of 5]

Este o carte despre arta, istorie, cultura, religie dar si o biografie a lui Michelangelo Buonarroti.
Romanul acesta te captiveaza de la primele pagini si cu siguranta nu veti regreta daca ii dati o sansa.
“Daca o singura data voi simti ca ma voi multumi cu un lucru de mana a doua, atunci artistul din mine va muri” si intradevar Michelangelo nu s-a multumit sa faca un lucru de mana a doua”.

[Eu și cărțile · Rating 5 out of 5]

O lectură superbă, o îmbogățire a sufletui și o mare provocare de a vizita Roma și Florența.
Recomand 🧡

[Elena Neacşu · Rating 5 out of 5]

"Timpul nu era un munte, ci un râu. Își schimba atât ritmul de curgere, cât și cursul. Putea să se umfle, să se reverse pe mal sau să se usuce abia picurând. Putea să curgă curat și limpede în albia lui sau să devină mâlos și să umple malul de nisip și de pietriș. Când Michelangelo era tânăr, fiecare zi era aproape materială, avea un corp, conținut, formă, se remarca drept o entitate separată care putea fi numărată, înregistrată, ținută minte.
Acum timpul era solubil: săptămânile și lunile se uneau intr-o curgere continuă la o viteză tot mai mare. Lucra la fel de mult, dar pentru el însuși timpul se modificase, iar limitele lui arbitrare erau neclare. Anii nu mai erau blocuri individuale și Alpi Apuseni, pe care omul îi spărgea in coloane separate. Oare săptămânile și lunile erau mai scurte ca durată, sau încetase el să mai numere, folosind o altă măsură? În trecut, timpul avusese o calitate sfărâmicioasă, fusese solid. Acum era fluid. Peisajul lui devenise atât de diferit pentru el, pe cât era diferită campagna romană de Toscana. Își închipuise că timpul era absolut, la fel peste tot, întotdeauna, pentru toți oamenii. Acum văzu ca era la fel de schimbător precum firea omului sau vremea pe cer. Pe măsură ce 1531 devenea 1532 și 1532 începea să se micșoreze și să devină 1533, se întreba: Unde se duce timpul?
Răspunsul era destul de simplu: fusese schimbat dintr-un lucru amorf in ceva concret, devenind parte din vitalitatea "Madonei cu pruncul", a "Aurorei" și a "Amurgului", a tinerilor Medici. Ce nu înțelesese el era că timpul se scurta doar aparent, asemenea spațiului. Când era pe vârful unui deal, privind peste valea Toscanei din fața lui, jumătate din aceasta era vizibilă in detalii clare. Jumătatea mai îndepărtată, chiar dacă la fel de largă, părea strânsă, înghesuită, asemenea unei fâșii înguste mai degrabă decât un câmp întins. La fel se întâmpla și cu timpul din zonele mai îndepărtate ale vieții unui om. Indiferent cât de atent cerceta orele și zilele care treceau, acestea păreau mai scurte atunci când erau comparate cu prima parte larg desfășurată a vieții lui."

Nu pot pune în cuvinte sentimentele prin care m-a trecut această opera. Michelangelo ESTE divin.

[Olia Braguța · Rating 5 out of 5]

Honestly, one of the best books i’ve ever read, both volume 1 and 2. Michelangelo’s works were described passionately and tumultuous. His life as well. One can only learn from the amount of dedication, but also from lack of will to stand for oneself. But i guess times were different in 1500s and what man can say no to the Pope... or Popes? ;)

[Bogdan · Rating 4 out of 5]

Despite two important drawbacks, one mentioned in my review of the first volume and another one related to the way time is managed by author, I really liked this novel. It enhanced my desire to visit Italy for its art and architecture and also made me want to bring some art objects in my small apartment.

But this last point sparks again my issue with contemporary art. As I cannot buy classical artists works (due to lack of necessary money), I must rely on contemporary artists from Bucharest. But several years ago I visited several exhibitions housing some fairly unknown painters and sculptors and I was depressed by the great difference of beauty standards between me and them. I understand that in art new artists must bring their unique contribution, but this trend was greatly exaggerated and starting with 20th century art was reinvented in the wrong ways. At least in my humble opinion.

[Elena Moscaliuc · Rating 5 out of 5]

Suprinzatoare, din toate punctele de vedere! Mi-a placut ca arata cat de departe poate merge cineva pentru a-si atinge telul si a se face fericit prin meseria care ii aduce implinire, si chiar fara a avea totul la indemana ca in zilele de azi.

[Eugenia Ologu Udriste · Rating 5 out of 5]

Citate:



"Pentru el, în timp ce îşi trecea degetele peste ea, piatra era substanţa cea mai vie din lume, cu ritmurile ei, simţitoare şi docilă, caldă, colorată, vibrantă. Era îndrăgostit de piatră."

"-Nu există termen lung sau scurt, strigă stareţul înfierbântat. Există doar un număr de ani primiţi de la Dumnezeu în care poţi lucra pentru a te împlini. Nu îi risipi."

"Asistăm la o renaştere, îşi puse mâna pe umărul lui Michelangelo. Aşa s-a întâmplat ca tu să fii „moaşa”. Ai grijă de nou-născut!"

"Nu făcuse parte din niciun grup de la grădina de sculptură Medici. Îşi aminti din nou de copilăria singuratică, de cât de greu îi fusese să îşi facă prieteni, să fie vesel. Fusese slăbănog, neprietenos, nedorit. Acum toţi aceşti artişti ai Florenţei, chiar şi aceia care aşteptau de mult timp să fie invitaţi în club, îi aplaudau alegerea."

" Odată ce marmura iese din carieră, nu mai e munte, ci râu. Poate să curgă, să îşi schimbe cursul. Ce fac eu acum e să ajut râul marmurii să îşi schimbe cursul."

(Despre Michaelangelo și Da Vinci)
" -Voi doi staţi precum Apeninii deasupra noastră şi, totuşi, vă urâţi. Aşa ceva nu are sens. Sau poate că are?"

" Dar cum rămânea cu calitatea lucrării? Avea în măduva oaselor nevoia de a crea cel mai bun lucru pe care îl putea face, de a crea cu mult deasupra posibilităților pentru că nu putea fi mulţumit cu nimic care nu era nou, proaspăt, diferit, aducând ceva în plus pentru toată arta. Nu făcuse
niciodată un compromis în privinţa calităţii. Integritatea lui ca artist şi ca om era stânca pe care îşi construise viaţa. Dacă spărgea acea piatră cu indiferenţă, dând mai puţin decât tot ce avea mai bun, dacă se mulţumea cu o treabă de mântuială, atunci ce-i mai rămânea?"

" Am nevoie de întregul meu respect pentru mine însumi. Dacă aş şti că pot să mă mulţumesc cu o muncă inferioară… atunci ca artist sunt terminat."

Se gândi cu admiraţie: „Ce artist minunat a fost Dumnezeu atunci când a creat universul: sculptor, arhitect, pictor. El care a creat mai întâi spaţiul şi l-a umplut cu
minunile lui”.

" Era hotărât să transpună pe tavan umanitatea fertilă şi Dumnezeul Preaputernic care a creat-o, umanitatea
prezentată cu frumuseţea-i răpitoare, slăbiciunile şi forţa-i indestructibilă, Dumnezeu cu puterea lui de a face totul
posibil. Trebuia să proiecteze o vitalitate vibrantă şi semnificativă, care să răstoarne universul: bolta să devină realitate, iar lumea celor ce o privesc, o iluzie. "

(despre capela Sixtină)
"Nici mie nu îmi place vopseaua, dar voi picta acele personaje gândindu-mă că le sculptez în piatră. Fiecare dintre ele va arăta de parcă ar putea să coboare de pe tavan şi să umble pe pământ."

Foamea lui, sentimentul de izolare dispăreau. Se simţea în siguranţă printre tovarăşii din lumea creată de el. Casa singuratică îi murmura: „Niciodată nu sunt mai puţin singur decât atunci când sunt singur”.

"Tot restul, întregul spaţiu al bolţii, fu
pictat de el însuşi: fiecare personaj, fiecare fald, fiecare faţă, fiecare membru al fiecărui nud, fiecare expresie, emoţie, fiecare copil din spatele profeţilor şi sibilelor, preafrumoasele sibile şi puternicii profeţi evrei, fiecare trăsătură finală era marcată de el: o muncă gigantică de o viaţă, înghesuită în trei ani apocaliptici."

"Sculpta câte paisprezece ore pe zi, până când simţea că parcă picioarele îi intrau în trunchi. Şi totuşi nu trebuia decât să părăsească piatra din faţa lui şi să meargă să privească cerul pentru a se simţi împrospătat."

"-Încearcă să îţi priveşti viaţa ca pe un întreg, mai degrabă decât ca pe o serie de fragmente fără legătură. "

„Aveţi încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Eu mi-am biruit crucea. Am cucerit-o. Şi voi puteţi face la fel cu a voastră. Violenţa trece. Dragostea rămâne.”

"Cea mai desăvârşită formă arhitecturală din lume este cupola cerului, medita el, dar să ştii că şi cupola lui Brunelleschi este la fel de frumoasă."

"Marmurile îşi primeau energia din propriul lui depozit de voinţă, curaj, îndrăzneală şi gândire. Ultimul lui dram de putere era turnat în nemurirea marmurii."

"Timpul nu era un munte, ci un râu. Îşi schimba atât ritmul de curgere, cât şi cursul. Putea să se umfle, să se reverse pe mal sau să se usuce abia picurând. Putea să curgă curat şi limpede în albia lui sau să devină mâlos şi să umple malul de nisip şi de pietriş. "

" Când stau în faţa ta la masă nu îmi simt nici vârsta, nici teama de moarte. Cunoşti alt lucru mai de preţ pe care un om îl poate da celuilalt?"

„Viaţa a fost bună cu mine. Dumnezeu nu m-a creat ca să mă abandoneze. Am iubit marmura, da, dar şi pictura. Am iubit arhitectura şi poezia. Mi-am iubit familia şi
prietenii. L-am iubit pe Dumnezeu, formele pământului şi ale paradisului, dar şi oamenii. Am iubit viaţa din plin şi acum iubesc moartea ca o terminaţie naturală a acesteia. "

[Olivia · Rating 5 out of 5]

Wow

[Gritcan Elena · Rating 5 out of 5]

Am terminat volumul doi din Agonie și extaz și pot să zic că mi-a plăcut chiar mai mult decât primul. Michelangelo trece prin tot felul de momente grele, dar mereu revine la arta lui ca la un colț de liniște. Mi s-a părut interesant să văd câtă muncă și câte sacrificii sunt în spatele unor opere pe care azi le admirăm în muzee. Cartea e scrisă simplu, dar te prinde și te face să simți pasiunea personajului. Mi-a lăsat o stare de respect și inspirație. O recomand oricui vrea o poveste de viață puternică.

[Mannclaudiu · Rating 5 out of 5]

“Dar totuși, e trist că trebuie să mor. Mi-ar plăcea să o iau de la capăt, să creez forme și figuri așa cum nici măcar nu am visat.”

Excelent roman autobiografic al unuia dintre cei mai mari sculptori și pictori ai Renașterii.

[Carolina Dogaru · Rating 5 out of 5]

Opera m-a cucerit întru totul! Inițial nu am știut că cartea povestește viața și operele de artă ale lui Michelangelo, dar modalitatea în care autorul a descris fiecare detaliu m-a convins să iubesc ceea ce a creat marele Maestru.
Recomand cu plăcere ambele volume Agonie și Extaz nu doar pentru pasionații de artă!

[Anka · Rating 5 out of 5]

O carte complexa care imbina in mod armonios istoria, arta, geografia si povestea de viata a unui mare sculptor al lumii. Autorul te poarta cu iscusinta prin cele mai ascunse cotloane ale mintii si sufletului omenesc dar iti permite totdata sa observi si ceea ce se intampla in jurul personajului principal si sa-l insotesti din umbra in calatoria vietii lui.

[Cris · Rating 4 out of 5]

Ambele cărți mi-au plăcut, poate prima mai mult decât a doua... Cartea a doua deja devine obositoare într-un fel, fiindca tinde sa repete la nesfârșit aceleași idei, dar sub pretextul altor sculpturi sau opere. Mereu Michelangelo are aceea dorința arzătoare de a sculpta în marmura, și mereu e dezamăgit și trăiește un fel de război lăuntric atunci când e nevoit sa picteze sau sa facă statui în bronz... Fiind în același timp nevoit sa își întrețină toți frații și rudele care profita de pe urma lui și în plus mai este și mustrat de aceștia, mai cu seama de tatăl sau atunci când nu le convin sumele cu care e recompensat. Pe alocuri, Michelangelo mai dezvolta și niște "obsesii" pt anumite persoane, femei și bărbați deopotriva.
Cu toate acestea, sunt foarte incantata ca în sfârșit mi-am făcut curajul de a citi aceste doua volume, fiindca am cunoscut o personalitate excepțională de la care am învățat ca pasiunea, munca și determinarea sunt lucruri pe care nu oricine le experimentează în viata, dar ca cei ce le trăiesc și își dedica viata acestora sunt în cele din urma(deși trec prin perioade foarte grele cu eșecuri uneori pe toate planurile) cei mai împliniți oameni.
Mi-a plăcut foarte mult "Bucuria vieții", tot de Irving Stone și se vede ca are un stil anume, special, care nu îți permite pur și simplu să lasi cartea jos din mana, dar personal, "Agonie și extaz" mi s-a părut "lungita" cam prea mult. De aceea i-am oferit doar patru stele volumului doi.

[Larisa · Rating 5 out of 5]

"Când termin o zi de lucru sunt ca o păstaie seacă. Tot ce-a fost în mine se află acum în marmură sau în frescă. Iată de ce n-am nimic de dat în altă parte. " - pag. 229

"Un sculptor care n-are un punct de vedere filosofic creează forme goale" - pag.262

"Fiecare operă de artă e un autoportret" - pag 349

"Arta este cea mai înaltă mărturie a libertății"- pag 366

[Daria · Rating 5 out of 5]

Viața geniului lui Michelangelo. Extraordinar.

[Corina Stoian · Rating 5 out of 5]

Extraordinară!

[Adda · Rating 3 out of 5]

2.5-3⭐️
There are way too many characters and I lost the track of action😮‍💨😮‍💨

[Liliana Sârbu Jent · Rating 5 out of 5]

La fel ca Michelangelo, Irving Stone cu un stil literar deosebit scoate la lumină o noua perla artistică. Atât de profund și iscusit a reușit să redea emoțiile, zbuciumul și agonia vieții marelui geniu încât reușește să îl transpună pe cititor in lumea reală a lui Buonnaroti. E impresionant sa știi prin câte încercări și lupte a trebuit să treacă marele artist și cum a fost ,, încercat ca aurul în foc,, pentru ca cu fiecare opera de arta numele lui să ajungă tot mai eternic.

[Valeriu Gherghel · Rating 4 out of 5]

Am citit Agonie și extaz de (prea) multe ori (începînd cu ediția de la editura Meridiane, prima traducere) și am rămas de fiecare dată cu convingerea că e un roman solid, o biografie în care realitatea e corectată uneori de ficțiune, fără s-o altereze în chip agresiv.

De exemplu, nu știm prea bine care va fi fost relația dintre Michelangelo și Leonardo da Vinci. E limpede că se admirau reciproc și se urau reciproc. Dar schimburile de replici între cei doi sînt apocrife. Dacă dorim să aflăm ce și-au spus și cu ce ton, nu ne putem baza pe nimic.

Irving Stone accentuează antipatia dintre cei doi artiști. În descrierea lui, Leonardo e un individ frumos, spilcuit, elegant și chipeș ca un patrician:

„Da Vinci îl făcea pe Michelangelo să se simtă urît şi pocit, conştient de hainele lui ieftine, care nu i se potriveau şi erau uzate. Părul auriu, coafat, al lui Leonardo şi mirosul de parfum, dantela de la gît şi de la încheieturile mîinilor, bijuteriile şi farmecul acestuia il făceau pe Michelangelo să se simtă jerpelit şi murdar... Leonardo da Vinci era singurul care se plîngea, afirmînd că Michelangelo nu avea dreptul să vină la întîlnire cu hainele murdare şi părul plin de praf... Michelangelo îşi dădu seama de faptul că Da Vinci credea că miroase urît. Realiză că probabil avea dreptate”.

În schimb, Michelangelo îi îndepărtează pe ceilalți prin neglijența veșmintelor. Sculptura e muncă fizică (asta îi reproșează Leonardo) în deosebire de arta delicată a portretului. Diferendul dintre cei doi artiști vine, în opinia lui Stone, din părerile lor complet opuse cu privire la cele două arte. În opinia lui Leonardo, pictura e nobilă, sculptura e grobiană. Pictura e spirituală. Sculptura telurică. Michelangelo nu împărtășea, desigur, această viziune, diviniza marmura. Dar asta e ipoteza lui Irving Stone despre motivul antipatiei reciproce. E foarte posibil ca cei doi mari artiști (care au locuit adesea în cetăți diferite) să se fi ignorat cu maximă cordialitate. Ce și-au spus (și dacă și-au spus ceva) nu știm.

Din teama de zarva puritană, Irving Stone accentuează cam tare heterosexualitatea lui Michelangelo. Îi atribuie cîteva iubiri feminine (Contessina, Clarissa, Vittoria Colonna etc.), un sifilis pe care îl culege din cartierul prostituatelor romane și propune cîteva scene cu menirea de a-l liniști pe cititorul rigorist. Un exemplu:

„Fără să se gîndească măcar la asta, [Michelangelo] îşi puse mîinile pe umerii bufanţi ai rochiei ei, o trase aproape, căutînd parfumul de mimoze. [Contessina] începu să tremure. Ochii ei deveniră enormi. Timpul se topi... Nu mai erau marea contesă şi marele artist, deja la jumătatea vieţilor lor, ci, pentru un moment trecător, se aflau în pragul vieţii”.

Frumos spus! Cît de adevărat însă? Nu avem documente pentru a sprijini o concluzie hotărîtă. În discuția de la bătrînețe cu Ascanio Condivi, tînărul lui biograf (cam exaltat), Michelangelo nu oferă decît o sugestie (mai degrabă, glumeață). În schimbul lecțiilor sale, unii tineri i-au propus să-i primească în pat. Michelangelo a spus de fiecare dată nu...

În 1961, cînd a apărut, romanul lui Irving Stone a devenit un bestseller neașteptat. Rareori, un roman istoric de aproape 1000 de pagini are acest noroc. Ultimul bestseller de acest tip apăruse în 1942 și era Cămașa lui Christos de Lloyd C. Douglas. L-am citit prin anii '90, nu-mi mai amintesc mare lucru, doar faptul că așa-zisa cămașă avea virtuți tămăduitoare.

Ambele traduceri ale romanului scris de Irving Stone sînt dureros de proaste. (28.09.24, s).

[Zofia · Rating 4 out of 5]

Czytanie tej książki to prawdziwa udręka i ekstaza. Są genialne części, ale też takie w których strony nie chcą lecieć. Autor wykonał kawał dobrej roboty rzetelnie zbierając informacje i badając historię

[Taras Fedorov · Rating 5 out of 5]

Не тільки хороша біографічна книжка. Але і книжка яка розкриває суть мистецтва.
Описує не тільки що зробив Буаноротті, але й чому. Як шедеври народжувалися і як автор проносив їх через себе.

[Marta · Rating 5 out of 5]

Wzruszająca, wspaniała, inspirująca. Tom II to moja ulubiona część.

[Maria · Rating 5 out of 5]

😭😭😭
Currently I'm crying...

[Rianna Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

🧑🏻‍💼👩‍❤️‍👨👒👗🎖️🃏🪁🀄🖼️🌫️🌁🎆🌃🗾 🎐🪻🌷🌹💮🌸🦋🏕️🎡🏡🚪🛏️🛋️🪞🪟🧮🧸🕰️🔮📒📔📗📕📘📖📑🧧🔖⬛🎩⬜🧵🪡🖇️🧤💍💎🟦