Acțiunea are loc în vara anului 1936. Jeff, Bogoiu și Ștefan sunt îndrăgostiți toți trei de Corina, o tânără care îi ajută în tot ceea ce aceștia fac. Timp de o lună (zilele de concediu) aceștia rup legăturile lor cu lumea. Dar jocul se termină trist, deoarece peste o lună toți trebuie să revină la realitate.
În ce măsură Ștefan Valeriu (același Valeriu din Femei) e alter-egoul lui Sebastian, mi-e greu să apreciez, dar cu siguranță Corina e Leni (Caler), pentru care și datorită căreia Sebastian a scris piesa. Știu că sună superficial, dar odată ce i-ai citit Jurnalul și i-ai intrat în viață, comparațiile și presupunerile sînt inevitabile și de la sine înțelese. Cred. Leni, mult te-am mai blestemat, vorba vine, pentru toate serile în care n-ai apărut, n-ai răspuns la telefon și umblai aiurea cu Sică ori cu Camil. Dar, in fine...
Piesa mi-a plăcut cel mai mult din tot ce-am citit de Sebastian pînă acum la un loc. Îmi place Valeriu cel mai mult dintre toate personajele lui masculine (poate pentru că îl percep ca alter-ego?), subscriu timid la ideile lui, îi iert bruma de misoginism pe care aleg să îl iau ca pe o fină ironie. O plac pînă și pe Corina, am foarte puține să-i reproșez, dar îl blamez un pic pe autor că a croit-o chiar prea likeable - 3 generații de bărbați sînt îndrăgostiți de ea. Dar cum să nu fie, cînd pe Leni o iubeau toți, pînă și rivalele ei?
„Jocul de-a vacanţa” înseamnă jocul de-a uitarea, al inveniţiei. Jeff, Bogoiu şi Ştefan sunt prinşi simultan în jocul de-a iubirea. Cei trei vor inima Corinei, tânăra care le aprinde imaginaţia, care îi ajută să-şi uite şi să-şi înfrângă umilinţele şi îi încurajează să-şi găsească un scop. Personajele reprezintă caractere ale vieţii cotidiene de oriunde şi oricând: femeia tânără (Corina), femeia bovarică (madame Vintilă), adolescentul (Jeff), micul funcţionar (Bogoiu), militarul (Maiorul), omul misterios (Ştefan).
Ştefan şi Corina se îndrăgostesc, dar vacanţa este pe sfârşite, la fel şi jocul...
O piesă de teatru de excepție, ceva romantic, dar copilăros și pur. nu aș putea descrie altfel această piesă inedită, îmi va rămâne în suflet pentru mult timp.
Un excelent reminder despre deconectarea de la realitățile cotidiene și importanța jocului tratat cu seriozitate chiar și atunci când suntem adulți. Mi-a plăcut și povestea de dragoste, cu cele trei ipostaze masculine ale ei. M-a impresionat cum trecutul, prezentul și viitorul se antagonizează inițial, pentru ca apoi să se susțină și să se rescpecte reciproc.
"Poate ca, intr-adevar, totul n-a fost decat o parere, o gluma, un joc".
Stilul e atat de cursiv, povestea pare foarte usor de spus, incat cand te gandesti prin cate framantari a trecut Mihail Sebastian ca sa o scrie, ti se pare incredibil. Toate frustarile pe care le avea ca nu putea sa scrie mai repede, ca fiecare cuvant ii dadea batai de cap tocmai pentru ca nu era bine spus, totul capata sens acum cand citesti piesa.
Grozave toate trei - Jocul de-a vacanta, Steaua fara nume, Ultima ora - chiar daca cea din urma are cam multe imbrogliouri pentru gustul meu. Sebastian e, mult mai evident ca in roman, un dramaturg fin, sensibil, gingas, asa cum chiar el o spunea ci referire la una dintre piesele sale. O lectura ce se preteaza multiplelor reveniri. 4,8/5
Corina e o femeie mult mai bună decât mine. Dacă un bărbat vă spune: “Ești plină de lecturi, de muzică, de idei. Nu e nimic de făcut cu dumneata.”, înseamnă că vrea să vă fure ideile pentru o revistă contemporană selectă. Be safe girls!
I discovered 'The Holiday Game' by Mihail Sebastian through my friend and translator Marina Sofia's recommendation. The play was originally written in Romanian and Marina Sofia was kind enough to share her translation of the play.
A few people are holidaying in a mountain chalet. It is the year 1936. At one point, strange things start happening. The telephone stops working, the radio stops working, the newspaper doesn't come anymore, the post doesn't come anymore, and the bus doesn't stop anymore. As you might have guessed, it appears that the chalet and the people there are cut off from the outside world. It feels like the beginning of an Agatha Christie novel or play. We soon start expecting strange things to happen. Probably there will be a snowstorm and people will start dropping dead and a murderer will be loose among the chalet-mates. But what actually happens is very different and unexpected and it is very interesting. And it is very different from any Agatha Christie novel or play.
'The Holiday Game' is a beautiful study of the conflict between the buzz of the real world and our yearning for a quieter time and place. Though this play is set in 1936, it is very relevant to our world today. Though much has changed today – we have television and telephone and planes and the internet and smartphones and social media – the timeless yearning for a quieter time in the middle of our chaotic world hasn't changed. And this play beautifully captures that.
My favourite parts of the play were the scenes in which two of the main characters Ştefan Valeriu and Corina have a conversation. Those scenes were very beautiful, especially the first long conversation that they have. I want to quote the whole conversation in full here, but I don't want to reveal any spoilers and so I won't. I'll share a couple of excerpts here so that you can experience the beauty of that conversation.
"You see, you were right when you said earlier that I am a nice man. Yes. Eleven months a year, I am. But I have one month of freedom – and there is only one supreme form of freedom – that of being idle. So I have one month of idleness. From the 1st to the 31st of August. And I do all I can so as not to lose it. You are agitated, talk, repair telephones, move constantly, in a state of perpetual anticipation. While I sit, watch, am silent and don’t anticipate anything. If only you knew how wonderful it is not to expect anything. Eleven months a year I too am a busy person, tightly wound up, running about, discussing, resisting, but after eleven months, I go somewhere far away from the city and I take lessons in idleness. From this rock, or from that tree. Look at it. Don’t you feel there is something majestic about its indifference? I’ve always felt somewhat humbled when I stand next to a tree. Its lack of movement…"
"I’ve only been here five days and I’m fed up with it. Change it. Forget it. But no, you cannot forget. None of you here –none of you know how to forget. You feel faint if you forget for three seconds what day it is. That is why that old fruitcake, as soon as he gets up, hasn’t got anything better to do than write the date on the blackboard. 5th of August, 6th of August… You gather round the radio to listen to the exact time. I don’t want to know the exact time. And I don’t need to know what day it is today or tomorrow, or what it was the day before yesterday. What’s today? A sunny day. That’s all I need to know. I feel such pity for you, honestly, when I see you all hanging desperately onto everything youshould have left behind at home in Bucharest. In actual fact, you haven’t left anything behind. You’ve brought it all with you in your suitcases : your little tics, your regrets, your smiles, your love affairs. You said: ‘Shall we start afresh with another game?’ Of course I want to do that, but can’t you see that my game is the new one, while yours is forever the same old pathetic game?"
I loved reading 'The Holiday Game'. It is one of my favourite books of the year. I hope you'll pick this play and read it and experience its pleasures yourself. Mihail Sebastian has written more plays, some of which are available in English translation. Hoping to read them one of these days.
Have you read 'The Holiday Game'? What do you think about it?
JOCUL DE-A VACANTA, MIHAIL SEBASTIAN O carte absolut sublima! O recomand din toata inima! Ce ati prefera, sa traiti plenar o iubire ce la un moment dat isi va desavarsi arderea sau sa renuntati la ea atunci cand este intensa, pentru a trai vesnic cu amintirea ei vie? O mai citisem in urma cu xativa ani, acum am recitit o, am perceput o altfel, intensa, un "vapor" plutind pe valurile vietii! Opera este despre fragilitatea umana, despre dorinta de regasire si despre cautarea celuilat. Este vorba despre un grup de turisti care doresc sa se izoleze de lume pentru a si regasi sinele.Pentru acest lucru elimina orice coordonata prozaica a vietii. Jeff, Corina, Stefan, Bogoiu, doamna Vintila, Maiorul petrec cateva luni ale lunii august, luni de vacanta undeva, in munti, la Pensiunea Weber, dorind sa se izoleze de altii pentru a si redescoperi, asa cum am spus, sinele pierdut sau ascuns.Corina naste o pasiune intensa in sufletul lui Jeff , al lui Bogoiu si al lui Stefan? Pe care il va alege? Va reusi vreunul sa si gaseasca fericirea? Va las sa descoperiti. Voi lasa cateva citate care mi au atins sufletul: "Cine esti tu? Cine sunt eu?" "Fiecare bucurie se plateste cu trei renuntari!" "Din cate voci mici e facuta o mare tacere?"
"Eu nu vreau să știu ora exactă. Și nu vreau să știu ce e azi, ce va fi mâine și ce a fost alaltăieri. Ce e azi ? O zi cu soare." - "Jocul de-a vacanța", de Mihail Sebastian.
O piesă ușoară, scurtă, dar emoționantă, este unul din primele texte dramatice lecturate și m-a impresionat. Sunt urmărite întâmplările de la pensiunea Weber, unde, împreună cu personajele, ajungem să reflectăm la diferitele perspective asupra libertății, viselor și uitării.
Mai multe tipuri umane se ciocnesc în această carte, de la femeia tânără la militar, de la adolescent la funcționar. Atmosfera pașnică de la pensiune este tulburată totuși de apariția lui Ștefan Valeriu, care parcă face orice ca să distrugă toate punțile de legătură cu lumea de afară, exasperându-i pe toți la început. Însă, cu timpul, încep să se obișnuiască și să aprecieze stilul de viață simplu, cotidianul coordonat de ei înșiși, în fine, vacanța adevărată.
Dialogul mi s-a părut viu și credibil, de parcă aș fi fost chiar eu în fața scenei, putându-mi imagina cu ușurință tonalitatea vocilor, mimica și gestica actorilor, deși, evident, nu sunt aproape deloc descrise.
În această perioadă îmi este foarte dor de teatru, dar am descoperit ca imaginația îmi poate reda ușor experiențele care îmi lipsesc. Sigur merită 5/5 stele!
J'ai lis cette œuvre dans sa traduction française. Dans un premier temps, au cours du premier acte, je pensais que ce serait une œuvre de l'intrigue, peut-être même la terreur. Puis, dans le même acte, je l'ai trouvé plutôt une œuvre frivole. A la fin du deuxième acte, tout à coup, il devient une romance. Dans le troisième acte la romance devient, sinon tragique, au moins amer, avec trois hommes dans l'amour avec la même femme et elle amoureuse du mystère (ou peut-être de l'ignorance). J'ai aimé mieux le premier acte.
I read this work in its French translation. At first, during the first act, it seemed to me that it was going to be a work of intrigue, perhaps even terror. Then, further on in that same act, I discovered that it was rather a frivolous play. At the end of the second act, suddenly, it becomes a romance. In the third act the romance becomes, if not tragic, at least bitter, with three men in love with the same woman and she in love with mystery (or perhaps with ignorance). I liked the first act more.
"...Dar te voi găsi? Niciodată n-am visat un vis de două ori. [...] Poate că nici eu n-am fost altceva decât o fată dintr-o carte, din cartea pe care o citești..."
"Vezi, aveai dreptate când spuneai adineaori că sunt un om cumsecade. Unsprezece luni pe an. Dar am și eu luna mea de libertate - și nu există decât o singură formă - supremă! - de libertate: lenea. Am și eu luna mea de lene. De la 1 la 31 august. Și fac tot ce pot ca să n-o pierd. Dumneata te agiți, vorbești, repari telefoane, ești într-o veșnică mișcare, într-o veșnică așteptare. Eu stau, privesc, tac și nu aștept nimic...Dacă ai ști ce mare lucru este să nu aștepți nimic...Unsprezece luni pe an sunt și un om grăbit, un om crispat, un om care aleargă, care discută, care rezistă, dar după unsprezece luni mă duc undeva, departe de oraș, să iau lecții de lene, de la piatra asta, de la copacul ăla. Uită-te la el. Nu ți se pare că e ceva împărătesc în indiferența lui? Totdeauna lângă un pom m-am simțit puțin umilit. Nemișcarea lui..."
,,CORINA: Îl auzi? ȘTEFAN: Ce? CORINA: Pulsul. ȘTEFAN: Nu. CORINA: Eu îl aud. E ciudat cum nu l-am auzit douăzeci și cinci de ani... Și-acuma îl aud. Sunt atâtea lucruri pe care nu le știam... Din câte voci mici e făcută o mare tăcere...(...)’’
Nu auzisem de piesă înainte de a vedea si reprezentația la teatru (care a fost absolut superbă). Însă odată ce am citit-o iar și iar, mi-a pătruns în suflet intr-un fel în care nicio altă piesă nu a mai reușit.