Iubiri paralele

by Cella Serghi

Romanian

Genres: Romanian Literature, Romance, Romania, Fiction

238 pages, Paperback

First published January 1, 1958

About the author

Cella Serghi (n. 4 noiembrie S.V. 22 octombrie 1907, Constanța, d. 19 septembrie 1992, București) a fost o scriitoare, publicistă și traducătoare română, una dintre cele mai importante prozatoare române ale literaturii interbelice.

A debutat cu romanul Pânza de păianjen, fiind susținută de scriitori faimoși ai epocii, ca Liviu Rebreanu, Mihail Sebastian și Camil Petrescu. În anul 1977 a publicat la editura Cartea Românească un volum autobiografic intitulat Pe firul de păianjen al memoriei.

Reviews

[Mihaela Abrudan · Rating 4 out of 5]

Cu acest roman m-am convins că Cella Serghi este o autoare excepțională. Iubiri paralele nu este numai un roman de dragoste, de altfel povestea celor două cupluri apare destul de sumar prezentată în prim plan este relația dintre fosta burghezie sărăcită în urma naționalizarii și noua clasă muncitoare. Ultima scenă din casa familiei Movilă este dovada nostalgiei după ce a fost, a nebuniei date de sărăcie. Scenele dintre cele două surori sunt de un tragic-comic excepțional, iar împreună cu Elena mi-au amintit de Gaițele lui Al. Kirițescu.

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

O scriitoare pe care o îndrăgesc, iar sa spun că și acest roman mi-a plăcut ar înseamnă să dau dovada de subiectivism.
Același ton melancolic, dar plăcut, aceleași personaje cu destine tragice, alte iubiri neîmplinite. O noutate ar fi umorul care chiar starneste râsul.
Recomand!

[Adela Bec · Rating 4 out of 5]

"Iubiri paralele" e o carte pe care îmi doream să o citesc încă de când am terminat "Pânza de păianjen" şi mi-a căzut dragă Cella Serghi. Pe atunci, însă, cartea nu se găsea, nemaifiind tipărită de către nicio editură. Aşa că nu mică mi-a fost bucuria când a apărut la chioşcurile de ziare, scoasă de editura Lira. Nu am stat mult pe gânduri şi am început să o citesc cu prima ocazie.

Iniţial, am fost dezamăgită. Nu aveam prea mare voinţă să înaintez cu cititul la această carte şi m-am apucat de altele, uitând de ea pentru câteva săptămâni bune. Mi se părea că scrierea e foarte dezordonată, că nu e Cella Serghi așa cum o știam eu din „Pânza de păianjen”, că parcă "Iubiri paralele" a scris-o cineva care nu prea știa ce face și a semnat doar cu numele ei. Dar i-a venit şi ei rândul să fie terminată, pentru că mie nu-mi place să las cărţile aşa, pe jumătate citite. Şi am avut surpriza să mă prindă şi să-mi placă la nebunie. Şi dacă aş mai fi citit încă puţin atunci, când am început-o şi am lăsat-o undeva pe la pagina 80, n-aş fi abandonat-o aşa atâtea zile. Dar să vă lămuresc puţin despre ce e vorba şi de ce mi-a plăcut, totuşi.

În mare, aşa cum vă daţi seama din titlu, avem de a face cu o multitudine de iţe complicate, provenite din nişte iubiri prezentate, cum altfel dacă nu în paralel. Personajul principal e Victor, un tânăr ce aspiră să fie scriitor, dar care se loveşte de o problemă: toate ideile bune au fost deja folosite în scris de alţi autori. Citatele celebre ale marilor autori, el le reţine şi le foloseşte ca şi cum ar fi propriile sale vorbe, în încercarea de a o cuceri pe Voica Barotă, vecina de jos. Dacă ziua el o curtează pe aceasta, noaptea, însă, el şi-o petrece în pat cu Nicoleta. Dar de Nicoleta e îndrăgostit Costache, prieten bun al lui Victor. Victor locuieşte cu mama - Elena, bunica - Clemansa şi sora acesteia - Artemiza. Mama nu e de acord cu relaţia dintre el şi Voica. L-ar căsători cu o fată mai bogată - Armanda. Elena e o snoabă care încă nu poate trece peste faptul că soţul ei o înşela cu doctoriţa Ursu. Şi pentru că nu e totul deja suficient de complicat, Artemiza, în tinereţe, se culca cu soţul Clemansei. Dar să ştie Clemansa despre infidelitatea soţului ei? Că el o înşela tocmai cu sora ei? Artemiza nu ştie dacă sora ei e vicleană sau doar proastă. Ei, şi la aceste cupluri, ar mai trebui să-l adăugăm pe Horia, îndrăgostit de sora Voicăi Barotă - Geta.

Înţelegeţi, aşadar, de ce mi-a fost greu să mă obişnuiesc cu această multitudine de personaje şi cu relaţiile complicate dintre ele, înainte să mă pot bucura de intrigile dintre ele, de dialogurile cu subînţeles şi de tulburările sufleteşti ale fiecăruia în parte. Dar odată ce m-am acomodat cu complexitatea situaţiei, m-au amuzat copios falsitatea unora dintre personaje şi subtilităţile cu care acestea încercau să smulgă un adevăr, numai pentru a fi întâmpinaţi de ocoliri şi evitări ale unor discuţii delicate.

Sarea şi piperul romanului, pentru mine, a fost Artemiza. E un personaj foarte complex, în absenţa căruia nu aş fi putut să mă bucur de roman aşa cum am făcut-o. Inteligentă, directă, fără ascunzişuri, demască falsitatea şi minciunile celor din jurul ei. Aruncă replici tăioase, dar foarte nimerite, deschide ochii celor mai puţin înzestraţi la minte. Este prima femeie avocat, membră a baroului şi susţine drepturile femeilor. Acum, însă, e bătrână, invalidă şi îngrijită de sora ei.

"Iubiri paralele" e un roman... nici nu ştiu cum să-l descriu mai potrivit, fără să-i dau prea mult credit, dar şi fără să-l dezonorez. E o carte care arată societatea acelor vremuri ('50-'70) aşa cum era ea: falsă, în căutarea propriilor interese şi în care femeia emancipată era privită cu ochi răi. O recomand tuturor iubitorilor de literatură clasică românească şi nu numai.

[Alisu' · Rating 1 out of 5]

"Te poti vindeca de o iubire adevarata? Si de ce sa te vindeci? Doar nu e o boala. E o flacara care, daca s-ar stinge, te-ai stinge si tu."

[Narcisa Chiric · Rating 4 out of 5]

Cu un început greoi, personaje multe și detalii întortocheate, "Iubiri paralele" este o carte despre iubiri neîmplinite și planuri diferite ale îndrăgostiților.

Mi-a plăcut mult dialogurile dintre cele două surori bătrâne, m-a dus cu gândul la "Gaițele" lui Kirițescu. Aceleași replici gândite și pline de umor, cu substrat și semnificații.

[Cristina Gabriela · Rating 5 out of 5]

Este putin diferita fata de stilul caracteristic al Cellei Serghi in sensul in care este mult mai faced paced si te arunca cumva in vietile incurcate ale personajelor. Insa este scrisa cu aceasi sensibilitate si aer de melancolie.

[Cristina Niţă · Rating 3 out of 5]

“În marea nenorocire a lumii, noi eram fericiți.”

[diana · Rating 4 out of 5]

pot să declar convinsă: o iubesc pe cella serghi, orice ar scrie.

[Tatiana]

The novel revolves around the character "Victor" who writes a book about his life and love story, but at some point he no longer knows the boundary between reality and fiction.
The author, Cella Serghi, meets Victor who wants to know her opinion about the manuscript. Thus, the novel unfolds with the reading of the manuscript by the author and ends with a concluding epilogue between the two.
Victor is a spoiled boy, used to getting everything ready. But he is a talented artist and writes poetry. He is in love with Voica, a conservatory student who lives with his family in the same building as Victor.
"Parallel love" could be the love story between Voica's twin sister, Geta, with engineer Horia. But it could also be the story of "strictly physical love" that Victor has with Nicoleta.
In addition to these tangled love stories, Victor's family is also presented in detail. He lives with his mother Elena, his grandmother, Clem and his grandmother's sister, Misa. And here are some love "tangles" that the author reveals. By far, my favorite character is Misa, a direct, intelligent, brave woman with a sense of humor.

[Toma Andra · Rating 3 out of 5]

"Iubirea pentru mine e ca polenul de pe aripile fluturelui. Trebuie sa ma ajute sa zbor"

"Was nicht war, das kann noch werden" (Ce n-a fost poate sa mai fie)

"Romanele, piesele de teatru, filmele de dragoste ma distreaza; uneori se numesc drame, alteori tragedii, dar in viata de toate zilele, toate se termina intr-un pat"

"Dar eu inteleg ca, atunci cand iubesti, femeia trebuie sa intre cu totul in circuitul tau psihic, fizic, intelectual, nevoia de a o simti alaturi sa fie ca nevoia de aer, sa simti ca pentru ca s-o uiti, ar trebui sa mori"

[Alexandra Lica · Rating 3 out of 5]

,,Te poți vindeca de o iubire adevărată? Și de ce să te vindeci? Doar nu e o boală. E o flacără care, dacă s-ar stinge, te-ai stinge și tu.”

[Cleo Pau · Rating 4 out of 5]

Aparuta in 1958 cu titlul "Fetele lui Barota", cartea a fost ulterior inclusa in colectia romanului de dragoste cu titlul schimbat in "Iubiri paralele", editie pe care o am eu.

Din amintirile vagi cu celelalte carti ale Cellei Serghi, impresia este ca aceasta iese din tiparul ei. Are slabiciuni vizibile, mai ales pe partea cu dragostea, care e desueta si extrem de exaltata, tinerii peroreaza continuu, sunt pauni care se doresc adorati de fete cazute pe spate pentru ei. Fetele sunt mai cu picioarele pe pamant si mai credibile, desi unele idei despre iubire sunt de o naivitate absoluta. Aici vreau sa ma opresc un pic asupra subiectului, caci m-a pus pe ganduri.

In vremurile acelea sursele din care aflai cum ar trebui sa fie iubirea erau experientele femeilor din familie (foarte subiective, de multe ori incarcate de ranchiuna dezamagirii traite, si deci fara baza pentru o persoana tanara), povestile reale sau imaginare are prietenelor si cartile. Vremurile acelea au tinut pana la revolutie. Revenind la roman, dragostea din cartile de azi e altfel, iar de baietii din roman e greu sa se indragosteasca cineva. Unul dintre ei recita fetelor citate invatate de pe rost din multele lui lecturi.

Banuiesc ca titlul cu fetele a fost pus asa pentru a avea drept eroine principale doua fete cu origine sanatoasa si cu principii solide. Compromisurile pe care le-a facut Cella pentru a trece de cenzura sunt toate la fel de finute. Mai niste povesti despre inventatori aparuti din sanul poporului, mai niste reusite induiosatoare dupa copilarii grele, mai o infierare in sedinta de partid a moravurilor usoare, dar mai ales decadenta familiei scapatate, care e de fapt in centrul povestii, si de unde vin adevaratele personaje principale.<\spoiler> A fost isteata Cella, caci la multe lucruri am ridicat spranceana mirandu-ma ca a putut publica asa ceva in 1958. O parte din aceste compromisuri sunt integrate natural in rest, cateva par umpluturi nenecesare, dar cu siguranta au fost obligatorii in contextul politic de atunci.

Mai are o parte superflua, si anume povestea de la nivelul meta. Cartea e scrisa de unul din personaje si i-o da Cellei s-o citeasca. Nu e dezvoltata si nu-i vad sensul.

Restul cartii, miezul ei, e insa extraordinar. E povestea unei familii scapatate, care a fost instarita inainte de venirea comunistilor, nu fiindca stramosii au fost boieri, ci din incuscrirea de negustori cu intelectuali. E o fresca, atat de vie, a vietii dinainte, vazuta prin amintiri, intrezarita din dialoguri, dar si a vietii curente, mai ales a celor trei femei. Doua surori batrane, una independenta, spargand tiparele societatii, a doua mulandu-se pe asteptarile celor din afara pana la punctul in care alege sa nu vada tradarile celor apropiati, si fiica celei din urma, mama tanarului cu citatele, o doamna neconsolata de toate lucrurile pierdute, care a inchis toate usile spre viitor, infrumusetand doar un trecut care nu i-a fost de fapt favorabil nici el. Dialoguri spumoase sau doar foarte realiste, sir de ganduri intime, prin care vedem stralucirile unor minti, alunecarea spre absurd a altora, impacarea cu prezentul, obesiile pentru fleacurile de care ne agatam uneori pentru a face viata suportabila, precum ilustrarea impalpabilitatii vietii asteia, care se risipeste ca un fum.

Partea acesta a compensat din plin lipsurile mentionate la inceput. Nu e o carte pe placul tuturor, ci doar al unora. Are o puternica nota clasica in scriitura, si nimic, dar nimic nimic modern.

[lotte montparnasse · Rating 4 out of 5]

''(...) soarta noastră (...) s-a pecetluit în tramvaiul 3. (...) 'eram urâtă?' 'nu știu cum erai, dar aveai două luminițe în ochi, două licăriri triste, ca două candele mici. aș fi vrut să fie ale mele.'''

''părul tău e de aur... lâna de aur. argonauții nu au găsit-o. eu sunt mai norocos...''

''al meu are nasul drept, parcă-i scris. băiatul ăsta îl are mai mare, mai îndrăzneț, dar nu-i lipit și obraznic. parc-ar spune: 'sunt tânăr! și lumea e a mea.'''

''tu spui: 'o iubesc pe voica', dar eu nu-nțeleg cum o iubești. 'uneori aș vrea să fim singuri pe o stâncă, înconjurați de apă, să ne uităm unul în ochii altuia și apa să crească în jurul nostru și noi să nu vedem, să nu știm, să nu ne sinchisim de nimic...'''

''ei bine, eu vreau să scriu despre dragoste, despre stele, despre o bucată de zahăr care se topește într-o ceașcă de ceai... ai văzut vreodată cum cade o bucată de zahăr din mâna unei fete pe care o iubești, cum se topește în ceașca de ceai?''

''m-a condus din atelier în atelier. parcă era un senior mândru de colecțiile lui. 'uite un termostat hidraulic pentru cultură', dar vocea lui suna de parcă ar fi spus 'te iubesc...' 'ce s-ar face cercetătorii noștri fără termostat?' dar eu înțelegeam: 'ce m-aș face eu fără tine?'''

''frumusețea ta e lipsită de poză, e profundă. tu nu mimezi nimic din ce e în jurul tău. frumusețea ta vine dinăuntru, te transfigurează.''

''cum ți-ai păstrat aerul ăsta feciorelnic și vicios în același timp, voica? cred că s-ar putea scrie mai mult despre gura ta decât despre surâsul giocondei...''

''era în brațele lui victor, legănată de apele scânteietoare ale ochilor lui amețiți. (...) întreaga ei ființă urmărea cu ochii deschiși acel soi de înec, de sfârșit și de început, paradisul din care eva a fost izgonită, bucuria de a descoperi pământul.''

'''toată primăvara am s-o duc la mormântul dragostei mele...'''

''iubirea pentru mine e ca polenul de pe aripile fluturelui. trebuie să mă ajute să zbor.''

[Socrate · Rating 3 out of 5]

„Ştiu că aţi fost prietena mătuşii mele Artemiza ― îmi spunea Victor în scrisoarea care însoţea manuscrisul. Avea cărţile dumneavoastră, cu dedicaţii emoţionante. Şi când am aflat că sunteţi la sanatoriul balneologie din Mangalia, am îndrăznit… Aş vrea să cunosc părerea dumneavoastră…”

O scrisoare lungă cu multe citate, ghilimele şi paranteze: („Ce este romanul?” întreabă Victor, citându-l pe Georges Simenon, decât o căutare pasionantă după mai mult adevăr omenesc?…”) „Veţi avea răbdare să citiţi tot ce-am adunat în aceşti ani, de când m-am suit în tren fără să ştiu încotro plec şi ce mă aşteaptă?… La-nceput, am vrut să ţiu un jurnal de şantier (în ’55 aşterneam şosele în Bărăgan, la Căzăneşti), vă trimit primele pagini. Dar casa din care fugisem îmi apărea mereu, nu-mi dădea pace. Atunci am scris primul capitol din ceea ce ar putea deveni un roman. Şi, dacă încep cu bunica e fiindcă marea mea descoperire, ca şi a Artemizei ― (cred că asta a fost lovitura de graţie, pe care a primit-o) e că nu a fost proastă surioara ei, ci vicleană. Sau, cine ştie, poate înţeleaptă (dacă înţelepciune se poate numi forţa cu care ştia să se mire, să tacă, să închidă un ochi şi chiar pe amândoi, la nevoie).”

Sfârşitul scrisorii, patetic: „Dar poate că ar trebui sa uit tot ce-am scris, să distrug foile astea şi, după ani, din vagi reminiscenţe şi aburite imagini, din urmele durerii, exilat ca Ovidiu, departe de tot ce-am iubit, din sarea lacrimilor neşterse, uscate, să reconstitui aceeaşi poveste!”

[Lili Lu · Rating 4 out of 5]

Desi complicata la inceput (multe povesti, multe personaje), cred ca merita sa fie citita pana la sfarsit. Mai ales daca ai trait o iubire....imensa, nepereche.. candva. :)

[Mihaela Maritiu · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut cartea. Îmi place cum scrie Cella Serghi. Povești de viață....de dragoste....mai mult triste decât vesele, dar interesante... Îmi plac personajele, felul cum le creionează portretele....

[Anxious Readerrr]

Note to self: nu te mai chinui să citești Cella Serghi. Ai adorat Pânza de păianjen and that's it, nu te mai forța să îți placă și alte opere ale autoarei.