What do you think?
Rate this book
The Town with Acacia Trees
Fiica unor burghezi din provincie adepti ai unei educatii stricate, Adriana Dunea isi traieste cu spaima si delicii trecerea de la adolescenta la tinerete, cu toate transformarile fizice, psihice si comportamentale pe care le presupune maturizarea. Povestea tinerei este cu atat mai interesanta cu cat aceste transformari sunt prezentate din perspectiva lui Gelu, tanarul care se indragosteste iremediabil de ea si alaturi de care descopera iubirea inocenta, apoi din ce in ce mai pasionala si tulburatoare. Plecata in Bucuresti, Adriana, acum o tanara frumoasa, insa capricioasa ca un copil rasfatat, va ajunge sa califice viata de provincie drept plictisitoare si fara culoare, la fel cum i se pare si relatia cu Gelu, in ciuda sentimentelor pe care le nutreste pentru el.
211 pages, Kindle Edition
First published January 1, 1935
57 people are currently reading
1163 people want to read
About the author
Mihail Sebastian
36 books260 followersMihail Sebastian, born Iosif Hechter, was a Romanian playwright, essayist, journalist and novelist.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 98 reviews
September 6, 2018
Hai, ziceți voi că romanul ăsta nu are cele mai tipice descrieri pentru perioada interbelică:
Eu una nu am putut să văd în Orașul cu salcâmi mai mult decât un roman siropos, cel mult simpatic prin naivitatea preadolescentină, dar nici nu știu dacă ar fi trebuit să văd mai mult. Aici găsim neschimbate aceleași obsesii ale interbelicilor: Cișmigiul, carnea somnoroasă (cu mici variații: carne fierbinte, carne moale, carne ezitantă, carne fericită și tot așa), sânul stâng (invariabil mic, rotund și alb ca laptele) care iese leneș din dantelă, mușchiul leneș și el, pântecele supt, scobit, lista poate continua.
Ce-i drept, m-am distrat citind descrierile aproape standardizate, însă mai avem și scenele de o sensibilitate neadevărată, dusă până la insuportabil. Poate dacă aș fi citit cartea acum câțiva ani aș fi privit-o altfel, însă acum ceea ce mi-a plăcut la Camil Petrescu nu am putut să rabd la Sebastian, al cărui scris l-am găsit mai ales incomplet și lipsit de substanță. Și na, nu că aș încerca să plasez romanul în zilele noastre, dar cumva i s-a părut o idee bună să își numească unul dintre capitole “Elisabeta îngrășată” – zic doar.
“lenea acelei coapse rotunde, ovalul scobit de la îndoitura genunchiului, linia plină a pulpelor ce părea ca ezită și întârzie, înainte de a cădea arcuită mai jos de genunchi spre glezne”
”Fiecare sărut era o rană, în care buzele, răsuflarea, dinții, vârful limbii se înecau umede, calde și pe urmă se desfăceau întârziat, cu o ultimă ezitare, lăsând între o gură și alta, un surâs șters, aburit.”
Eu una nu am putut să văd în Orașul cu salcâmi mai mult decât un roman siropos, cel mult simpatic prin naivitatea preadolescentină, dar nici nu știu dacă ar fi trebuit să văd mai mult. Aici găsim neschimbate aceleași obsesii ale interbelicilor: Cișmigiul, carnea somnoroasă (cu mici variații: carne fierbinte, carne moale, carne ezitantă, carne fericită și tot așa), sânul stâng (invariabil mic, rotund și alb ca laptele) care iese leneș din dantelă, mușchiul leneș și el, pântecele supt, scobit, lista poate continua.
Ce-i drept, m-am distrat citind descrierile aproape standardizate, însă mai avem și scenele de o sensibilitate neadevărată, dusă până la insuportabil. Poate dacă aș fi citit cartea acum câțiva ani aș fi privit-o altfel, însă acum ceea ce mi-a plăcut la Camil Petrescu nu am putut să rabd la Sebastian, al cărui scris l-am găsit mai ales incomplet și lipsit de substanță. Și na, nu că aș încerca să plasez romanul în zilele noastre, dar cumva i s-a părut o idee bună să își numească unul dintre capitole “Elisabeta îngrășată” – zic doar.
July 7, 2009
Personaje: asa si asa. Adriana - putin plictisitoare, dureros de corecta, simpla, matura, frumoasa s.a.m.d. Gelu – liceean exagerat de rational, critic si mult prea adult, in general. Cello Viorin – muzician mediocru cu citeva sclipiri de geniu si o existenta semi-dubioasa in capitala. Parinti, veri, colegi, vecini.
Atmosfera: ok. Tirg provincial, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Bucuresti interbelic (de unde si alegerea romanului), atractii etc.
Scriitura / chestiuni morale & co.: Sa scrii despre "inflorirea salcimilor" (if you know what I mean - courtesy of Joey Tribbiani) si sa ai pretentia ca fata (15 ani, cam tirziu dom'le) e dintr-o data matura si intelege viata in toata plenitudinea ei, devenind dintr-o data superioara colegelor si in vizorul baietilor, e putin exagerat, daca nu chiar foarte greu plauzibil. Dar trecem peste, inteleg ca nu pot lupta cu perspectiva masculina asupra chestiunii, mai ales ca vorbim de 1930. In rest, cartea e draguta. Sigur ca daca o citeam pe la 15 ani, era mai nimerit, dar n-are importanta, ca efectul si l-a facut oricum.
O da, si inca un lucru. L-am observat la mai multi scriitori, cu precadere la rusi. De ce femeia, dupa ce se casatoreste, la doi trei ani, (chiar si fara a avea copii) isi pierde deja farmecul, prospetimea si in general aerul ala care o facea de neratat / neuitat cu doar putin timp inainte? Probabil e doar o smecherie scriitoriceasca menita sa accentueze putin dramatismul situatiei. Dar cum salcimii infloresc si fata e deja femeie in intregul inteles al cuvintului, de ce nu ar fi si femeia maritata de citiva ani blazata, trecuta si usor dezagreabila? Dragilor, mai invatati de la francezi. :P
***
Pierdusera obisnuinta acelor ceasuri calme. Li se pareau straine si greoaie, asa cum ti se par straine hainele de iarna cind le imbraci in prima zi de frig. Dar cu vremea te regasesti in ele, deprinzi din nou gesturile instinctive cu care puneai mina in buzunarele calde, iti incheiai nasturii, le purtai pe tine. Si cum e de ajuns ca intr-o asemena haina sa gasesti un lucru de nimic uitat acolo, contramarca unui billet de teatru, plicul unei scrisori vechi, o moneda, o carte de vizita, pentru ca deodata acest lucru sa-ti aminteasca viu tot timpul de care amintirea lui e legata si sa-ti readuca in minte imprejurarile amanuntite ale unei clipe trecute – biletul de teatru amintindu-ti de rochia femeii iubite cu care ai fost la acel specatacol si risul ei alb, plicul vechi readucind intocmai o durere de altadata, pe care o incercasesi atunci, la aflarea unei vesti sau la simplul sunet al unui cuvint aruncat intimplator in fraza – tot astfel era de ajuns ca ei sa gaseasca in acele adunari intime de dupa amiaza un mic detaliu din trecut, pentru ca fosta lor buna intelegere sa revina. O scrumiera de sticla cu o fotografie rosie lipita de fund si cu o inscriptie caligrafiata, ‘Suvenir de la Slanic 1905’, un album de familie cu fotografii de domni mustaciosi si de cucoane opulente in imense rochii albe, un serviciu de ceai cu un desen chinezesc, gheise, umbrele multicolore, fum de tigari, legenda incepind cu ceainic si terminindu-se pe farfurioara ultimei cesti, erau atitea lucruri acolo pe care le regaseau intacte si care, daca nou-venitului Victor nu-i spuneau nimic, celorlalti trei le dadea sentimentul de a continua o prietenie abia intrerupta.
Atmosfera: ok. Tirg provincial, toata lumea cunoaste pe toata lumea. Bucuresti interbelic (de unde si alegerea romanului), atractii etc.
Scriitura / chestiuni morale & co.: Sa scrii despre "inflorirea salcimilor" (if you know what I mean - courtesy of Joey Tribbiani) si sa ai pretentia ca fata (15 ani, cam tirziu dom'le) e dintr-o data matura si intelege viata in toata plenitudinea ei, devenind dintr-o data superioara colegelor si in vizorul baietilor, e putin exagerat, daca nu chiar foarte greu plauzibil. Dar trecem peste, inteleg ca nu pot lupta cu perspectiva masculina asupra chestiunii, mai ales ca vorbim de 1930. In rest, cartea e draguta. Sigur ca daca o citeam pe la 15 ani, era mai nimerit, dar n-are importanta, ca efectul si l-a facut oricum.
O da, si inca un lucru. L-am observat la mai multi scriitori, cu precadere la rusi. De ce femeia, dupa ce se casatoreste, la doi trei ani, (chiar si fara a avea copii) isi pierde deja farmecul, prospetimea si in general aerul ala care o facea de neratat / neuitat cu doar putin timp inainte? Probabil e doar o smecherie scriitoriceasca menita sa accentueze putin dramatismul situatiei. Dar cum salcimii infloresc si fata e deja femeie in intregul inteles al cuvintului, de ce nu ar fi si femeia maritata de citiva ani blazata, trecuta si usor dezagreabila? Dragilor, mai invatati de la francezi. :P
***
Pierdusera obisnuinta acelor ceasuri calme. Li se pareau straine si greoaie, asa cum ti se par straine hainele de iarna cind le imbraci in prima zi de frig. Dar cu vremea te regasesti in ele, deprinzi din nou gesturile instinctive cu care puneai mina in buzunarele calde, iti incheiai nasturii, le purtai pe tine. Si cum e de ajuns ca intr-o asemena haina sa gasesti un lucru de nimic uitat acolo, contramarca unui billet de teatru, plicul unei scrisori vechi, o moneda, o carte de vizita, pentru ca deodata acest lucru sa-ti aminteasca viu tot timpul de care amintirea lui e legata si sa-ti readuca in minte imprejurarile amanuntite ale unei clipe trecute – biletul de teatru amintindu-ti de rochia femeii iubite cu care ai fost la acel specatacol si risul ei alb, plicul vechi readucind intocmai o durere de altadata, pe care o incercasesi atunci, la aflarea unei vesti sau la simplul sunet al unui cuvint aruncat intimplator in fraza – tot astfel era de ajuns ca ei sa gaseasca in acele adunari intime de dupa amiaza un mic detaliu din trecut, pentru ca fosta lor buna intelegere sa revina. O scrumiera de sticla cu o fotografie rosie lipita de fund si cu o inscriptie caligrafiata, ‘Suvenir de la Slanic 1905’, un album de familie cu fotografii de domni mustaciosi si de cucoane opulente in imense rochii albe, un serviciu de ceai cu un desen chinezesc, gheise, umbrele multicolore, fum de tigari, legenda incepind cu ceainic si terminindu-se pe farfurioara ultimei cesti, erau atitea lucruri acolo pe care le regaseau intacte si care, daca nou-venitului Victor nu-i spuneau nimic, celorlalti trei le dadea sentimentul de a continua o prietenie abia intrerupta.
March 23, 2022
Înainte de toate, trebuie să vă spun că sunt la cea de a doua lectură a acestui roman superb și cum se întâmplă de multe ori, lectura la 26 de ani sau chiar mai mult este perceputa altfel față de cea de la 18 ani. Așa mi s-a întâmplat mie. Dacă la prima lectură eram o adolescentă visătoare care încă mai spera la o poveste de dragoste unică, acum am ajuns să trăiesc una cu adevărat specială în realitate. Aș descrie Orașul cu salcâmi ca fiind un roman al adolescenței.
http://www.stildescriitor.ro/2015/10/...
http://www.stildescriitor.ro/2015/10/...
November 18, 2024
Very cutesy, very demure
Mihail Sebastian ar fi meritat mai multă atenție din partea publicului.
Acestă poveste e adresată celor visători, scris cu o sensibilitate aparte, din alte vremuri.
Romanul are o acțiune simplă, avem în prim plan o iubire adolescentină, trecătoare, dar mi-a amintit cât de revelator e să cunoști acele sentimente la acea vârstă, când ai impresia că nimic nu poate fi mai dulce decât un sărut sau mai cald decât o îmbrățișare.
“ - Spune-mi, de ce nu mă mai iubeşti?
- Crezi că, dacă m-ai fi întrebat acum şase luni de ce te iubeam, aş fi ştiut să-ţi răspund? Te iubeam. Nu te iubesc. E zi acum. Are să fie noapte mai târziu.”
Mihail Sebastian ar fi meritat mai multă atenție din partea publicului.
Acestă poveste e adresată celor visători, scris cu o sensibilitate aparte, din alte vremuri.
Romanul are o acțiune simplă, avem în prim plan o iubire adolescentină, trecătoare, dar mi-a amintit cât de revelator e să cunoști acele sentimente la acea vârstă, când ai impresia că nimic nu poate fi mai dulce decât un sărut sau mai cald decât o îmbrățișare.
“ - Spune-mi, de ce nu mă mai iubeşti?
- Crezi că, dacă m-ai fi întrebat acum şase luni de ce te iubeam, aş fi ştiut să-ţi răspund? Te iubeam. Nu te iubesc. E zi acum. Are să fie noapte mai târziu.”
September 30, 2017
This was a nice surprise. never read something from Sebastian, but I liked the story. coming of age and love stuff. but very nicely written. The plot is quite simple, but somehow it wasnt boring. sebastian is a very sensible writer, adjectives are there but nicely used. I was almost at 5 stars with my rating but still...I would have liked some WOW moments, just when you think they are going to come....it blows away. Still nice little story, nice to read that old romanian grammar and using of words.
For a man describing a comingofage of a girl, Sebastian does a good job...I wouldn‘t know but it seemed believable. a bit of pepper on it and it would have been a 5 star (maybe it is just because he wrote this one in 1928 and we are now almost 100 years later...)
For a man describing a comingofage of a girl, Sebastian does a good job...I wouldn‘t know but it seemed believable. a bit of pepper on it and it would have been a 5 star (maybe it is just because he wrote this one in 1928 and we are now almost 100 years later...)
March 24, 2017
Un roman simplu, misterios, plin de candoare şi dragoste adolescentină. Încă o carte care m-a marcat profund şi m-a lăsat cu sufletul la gură prin candoarea şi suplețea de care a dat dovadă.
August 29, 2021
„Orașul cu salcâmi”
Mihail Sebastian 3,5/5
Primul pas făcut de autor în rândul marilor scriitori români, executat cu dreptul, pentru că această lectură se citește cu ușurință. Încă de la primele pagini Adriana îți captează atenția în doi timpi și trei mișcări.
Dacă aveți poftă de dragoste în stilul clasic al unei istorii adolescentine române, atunci cartea lui Mihail Sebastian este potrivită pentru voi, visați cu această carte împreună.
Gelu este un băiat care provine dintr-o familie cu un venit modest. Cea de care el s-a îndrăgostit este Adriana, fiica unor burghezi, iar începutul acestei iubiri se petrece într-un orășel din provincie. Ceea ce pare un capriciu frumos, sentimente care înalță și duc spre senzația de beatitudine, o sincronizare cu lumea și zorii din fiecare zi, se pierd ușor în dorințele diferite ale cuplului vizat. Viitorul este șubred din cauza diferențelor atât de evidente dintre cei doi.
„Adriana îşi crea adevărurile pe măsură ce le rostea. Îi spusese lui Gelu că îl iubeşte şi poate că înainte de a-i răspunde gândurile ei erau în altă parte şi sufletul indiferent, dar în acel moment îl iubi.”
Cel mai interesant aspect al acestei istorii este perspectiva lui Gelu, cum vede el întreaga narațiune și dezvoltare a relației, pentru că imaginea și povestirea o regăsiți prin intermediul punctului său de vedere.
Chiar dacă este un roman dedicat unei iubiri adolescentine, maturitatea nu stă departe, transformările pe care le aduce, cară în spate o tristețe inevitabilă, Adriana devine o străină în ochii iubitului său. Pe alocuri stângace, poate negândit până la capăt subiectul, însă stilul lui Sebastian cucerește. Mi-a plăcut mai mult „Accidentul”, fiind o scriere mult mai matură și proprie, dar nu regret că am cunoscut-o pe Adriana. Ea este colega prezentă în orice clasă, tânără, dezinvoltă, ambițioasă și aerată. Gelu a fost personajul necesar pe fonul căruia culorile Adrianei au prins un contur mai evident.
Imposibilul totuși există, mai ales atunci când se termină dragostea.
„Adriana se temea de iubirea lui bruscă. Era în exuberanţa, în nerăbdarea, în entuziasmul lui, un exces care o neliniştea, poate fiindcă asta dezorganiza simţul ei de echilibru sau poate, mai degrabă, fiindcă simţea că o pasiune bruscă nu este una stabilă. Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite şi lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, aşezată.”
#foxbooks #mihailsebastian #orașulcusalcâmi #autoriromâni #literaturăromână #clasiciiromâni #recenzieorașulcusalcâmi
Mihail Sebastian 3,5/5
Primul pas făcut de autor în rândul marilor scriitori români, executat cu dreptul, pentru că această lectură se citește cu ușurință. Încă de la primele pagini Adriana îți captează atenția în doi timpi și trei mișcări.
Dacă aveți poftă de dragoste în stilul clasic al unei istorii adolescentine române, atunci cartea lui Mihail Sebastian este potrivită pentru voi, visați cu această carte împreună.
Gelu este un băiat care provine dintr-o familie cu un venit modest. Cea de care el s-a îndrăgostit este Adriana, fiica unor burghezi, iar începutul acestei iubiri se petrece într-un orășel din provincie. Ceea ce pare un capriciu frumos, sentimente care înalță și duc spre senzația de beatitudine, o sincronizare cu lumea și zorii din fiecare zi, se pierd ușor în dorințele diferite ale cuplului vizat. Viitorul este șubred din cauza diferențelor atât de evidente dintre cei doi.
„Adriana îşi crea adevărurile pe măsură ce le rostea. Îi spusese lui Gelu că îl iubeşte şi poate că înainte de a-i răspunde gândurile ei erau în altă parte şi sufletul indiferent, dar în acel moment îl iubi.”
Cel mai interesant aspect al acestei istorii este perspectiva lui Gelu, cum vede el întreaga narațiune și dezvoltare a relației, pentru că imaginea și povestirea o regăsiți prin intermediul punctului său de vedere.
Chiar dacă este un roman dedicat unei iubiri adolescentine, maturitatea nu stă departe, transformările pe care le aduce, cară în spate o tristețe inevitabilă, Adriana devine o străină în ochii iubitului său. Pe alocuri stângace, poate negândit până la capăt subiectul, însă stilul lui Sebastian cucerește. Mi-a plăcut mai mult „Accidentul”, fiind o scriere mult mai matură și proprie, dar nu regret că am cunoscut-o pe Adriana. Ea este colega prezentă în orice clasă, tânără, dezinvoltă, ambițioasă și aerată. Gelu a fost personajul necesar pe fonul căruia culorile Adrianei au prins un contur mai evident.
Imposibilul totuși există, mai ales atunci când se termină dragostea.
„Adriana se temea de iubirea lui bruscă. Era în exuberanţa, în nerăbdarea, în entuziasmul lui, un exces care o neliniştea, poate fiindcă asta dezorganiza simţul ei de echilibru sau poate, mai degrabă, fiindcă simţea că o pasiune bruscă nu este una stabilă. Ea ar fi vrut să fie iubită mediocru, fără accese de mare patimă, dar, de asemenea, fără căderi subite şi lungi, să fie iubită cu o dragoste zilnică, sigură, aşezată.”
#foxbooks #mihailsebastian #orașulcusalcâmi #autoriromâni #literaturăromână #clasiciiromâni #recenzieorașulcusalcâmi
July 30, 2013
Neverosimil (deşi nu caut asta în cărţi, aici mă izbeşte). Probabil a fost frumos la vremea lui, dar în ziua de azi pare de o siropoşenie exagerată. Prea scurt, nu apuci să te ataşezi de personaje. 2 stele, totuşi, pentru câteva sclipiri din scriitura lui Sebastian şi pentru curgerea frazelor.
December 22, 2022
2,5 stelute :)
Nu a fost deloc asa cum imi imaginam - prea romantic si naiv pentru gustul meu, dar finalul mi-a placut :)
Nu a fost deloc asa cum imi imaginam - prea romantic si naiv pentru gustul meu, dar finalul mi-a placut :)
April 21, 2020
Recomand cartea cu mare drag, este o lectură diferită de literatura de astăzi, care pune accent pe emoția cuvintelo, relatând o iubire adolescentină care aduce la maturizare sentimentală și fiziologică aunor personaje conturate cu mare delicatețe de Mihail Sebastian.
November 17, 2021
Plăcută ca atmosferă, stil agreabil, povestea cam neverosimilă pe alocuri.
January 4, 2017
„Fiecare sărut era o rană […] lăsând între o gură și alta, un surâs șters, aburit.”
May 10, 2019
Despre cum nimeni nu poate prevede cum iubește o tânără femeie...
July 16, 2023
2.7
Probabil am avut prea multe asteptari in ce priveste cartea, dar mi s-a parut... superficială? Romanul e scurt asa ca nu prea ai cum sa te simti legat in vreun fel de personaje, iar actiunea si ideea romanului in sine nu mi s-au parut relevante sau inchegate. Desi siropos, m-am bucurat atât de cateva pasaje ale lui Mihail Sebastian din roman, cât și de modul sau de a isi exprima perceptiile in ce priveste anumite evenimte ale firului narativ.
"Poate ca altfel, fara aceasta tristete, viata ar fi fost mai grea de dus, mediocra cum era, lipsită de accidente, goală de sens. Adriana traia in amintirile ei ca într-o alta existenta si numara zilele după un calendar unde erau înscrise aniversari personale pe care le sarbatorea ea singură în felul ei. Se chinuia să restabileasca o dată, să corecteze o amintire, să adauge un detaliu. Din evenimentele ce trecusera altadată la întâmplare, ea făcea acum o poveste cu un inceput si un sfârsit, cu perioade de umbra si lumina, poveste pe care o retraia acum din nou, incet, cu voluptatea de a sti că nimic nu mai poate fi schimbat, că totul ii apartinea ei pe totdeauna."
"O sâptamâna de la întoarcerea ei la D... fusese hotârâta să se omoare. Pe urma se lăsase in voia obisnuintei de a trai.
Era mama, erau ceasurile de exercitiu la pian, erau treburile mici prin casa, cărțile, plimbările. Află atunci că e mai ușor să te desparți de viată intr-un moment tragic, cand o vezi în mare, puțin abstract, puțin nereală, decât să te desparți de o mie de lucruri, care fiecare în parte nu inseamna nimic, dar toate la un loc fac o existență."
"Gelu glumi, spunându-i Elisabetei un cuvant amabil si echivoc, unul dintre acele cuvinte care sunt nevinovate și indiferente, dar care pot fi personale și adânci, cuvinte lunecătoare pe care le lași să treacă dacă vrei, dar pe care nu le uiti niciodată, daca le-ai oprit din drumul lor."
"Recurgea din instinct la mister, stiind ca o minciuna absoluta arata mai bine decat un adevar partial"
"Ar fi vrut sa ii vorbeasca Adrianei, asa cum el nu stia vorbi: simplu, lasat in voia tristeții lui, adevărat. Dar se incurcă după o ezitare orgolioasă si schimba sensul cuvintelor lui, subit, asa cum un ac intors schimbä mersul unui tren de pe o linie pe alta."
Probabil am avut prea multe asteptari in ce priveste cartea, dar mi s-a parut... superficială? Romanul e scurt asa ca nu prea ai cum sa te simti legat in vreun fel de personaje, iar actiunea si ideea romanului in sine nu mi s-au parut relevante sau inchegate. Desi siropos, m-am bucurat atât de cateva pasaje ale lui Mihail Sebastian din roman, cât și de modul sau de a isi exprima perceptiile in ce priveste anumite evenimte ale firului narativ.
"Poate ca altfel, fara aceasta tristete, viata ar fi fost mai grea de dus, mediocra cum era, lipsită de accidente, goală de sens. Adriana traia in amintirile ei ca într-o alta existenta si numara zilele după un calendar unde erau înscrise aniversari personale pe care le sarbatorea ea singură în felul ei. Se chinuia să restabileasca o dată, să corecteze o amintire, să adauge un detaliu. Din evenimentele ce trecusera altadată la întâmplare, ea făcea acum o poveste cu un inceput si un sfârsit, cu perioade de umbra si lumina, poveste pe care o retraia acum din nou, incet, cu voluptatea de a sti că nimic nu mai poate fi schimbat, că totul ii apartinea ei pe totdeauna."
"O sâptamâna de la întoarcerea ei la D... fusese hotârâta să se omoare. Pe urma se lăsase in voia obisnuintei de a trai.
Era mama, erau ceasurile de exercitiu la pian, erau treburile mici prin casa, cărțile, plimbările. Află atunci că e mai ușor să te desparți de viată intr-un moment tragic, cand o vezi în mare, puțin abstract, puțin nereală, decât să te desparți de o mie de lucruri, care fiecare în parte nu inseamna nimic, dar toate la un loc fac o existență."
"Gelu glumi, spunându-i Elisabetei un cuvant amabil si echivoc, unul dintre acele cuvinte care sunt nevinovate și indiferente, dar care pot fi personale și adânci, cuvinte lunecătoare pe care le lași să treacă dacă vrei, dar pe care nu le uiti niciodată, daca le-ai oprit din drumul lor."
"Recurgea din instinct la mister, stiind ca o minciuna absoluta arata mai bine decat un adevar partial"
"Ar fi vrut sa ii vorbeasca Adrianei, asa cum el nu stia vorbi: simplu, lasat in voia tristeții lui, adevărat. Dar se incurcă după o ezitare orgolioasă si schimba sensul cuvintelor lui, subit, asa cum un ac intors schimbä mersul unui tren de pe o linie pe alta."
December 1, 2022
Real rating: 4,7🌟
Am scăzut, doar pentru că a avut alt final decât cel pe care îl așteptam, cu toate că mi-a plăcut și cel ales de autor. 🙃
.
Mi-a plăcut atât de mult! Încă de la început, m-a captivat cu subiecte abordate prea puțin în literatură. 🙊 Este o carte îndrăzneață, curajoasă! 🙌 (Orcicum, pentru vremea la care a fost scrisă. 😅) Este o poveste despre maturizare, despre adolescență și despre toate greutățile și suferințele care vin "la pachet" cu trecerea dintr-o etapă a vieții în alta. 🥺 Eu am perceput-o ca pe o carte despre noi începuturi, despre a-ți lua inima în dinți și a face ce crezi tu că îți va face bine, dar și să te bucuri de viață așa cum e ea, pentru că nu se știe niciodată cine poate apărea și tulbura echilibrul existenței. 🥴 Aș putea spune că cea mai importantă lecție (sau, cel puțin, una dintre ele) este aceea că VIAȚA E UN PUZZLE 🧩, iar fiecare etapă a ei este o piesă, fiecare eveniment întregește tabloul final. 🖼 Uneori poate părea că piesele nu se unesc, însă trebuie doar să le așezăm în altă ordine. 🔁
Având aceeași vârstă ca personajul principal, am rezonat la un alt nivel cu întâmplările relatate. Poate că această carte a ajuns în mâinile mele dintr-un motiv știut (momentan) doar de forțele divine. 💌 Fiecare carte este menită să schimbe ceva în interiorul nostru, pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează. 💪 Pentru cei mai mari, acest volum poate stârni nostalgie. Vremurile sunt de mult apuse, însă povestea e nemuritoare. ♾ Este imposibil să nu te regăsești într-unul dintre personaje, sau chiar mai multe, și să nu trăiești la o altă frecvență ceea ce Mihail Sebastian surprinde în manuscrisul său. 💗
Am scăzut, doar pentru că a avut alt final decât cel pe care îl așteptam, cu toate că mi-a plăcut și cel ales de autor. 🙃
.
Mi-a plăcut atât de mult! Încă de la început, m-a captivat cu subiecte abordate prea puțin în literatură. 🙊 Este o carte îndrăzneață, curajoasă! 🙌 (Orcicum, pentru vremea la care a fost scrisă. 😅) Este o poveste despre maturizare, despre adolescență și despre toate greutățile și suferințele care vin "la pachet" cu trecerea dintr-o etapă a vieții în alta. 🥺 Eu am perceput-o ca pe o carte despre noi începuturi, despre a-ți lua inima în dinți și a face ce crezi tu că îți va face bine, dar și să te bucuri de viață așa cum e ea, pentru că nu se știe niciodată cine poate apărea și tulbura echilibrul existenței. 🥴 Aș putea spune că cea mai importantă lecție (sau, cel puțin, una dintre ele) este aceea că VIAȚA E UN PUZZLE 🧩, iar fiecare etapă a ei este o piesă, fiecare eveniment întregește tabloul final. 🖼 Uneori poate părea că piesele nu se unesc, însă trebuie doar să le așezăm în altă ordine. 🔁
Având aceeași vârstă ca personajul principal, am rezonat la un alt nivel cu întâmplările relatate. Poate că această carte a ajuns în mâinile mele dintr-un motiv știut (momentan) doar de forțele divine. 💌 Fiecare carte este menită să schimbe ceva în interiorul nostru, pentru a ne pregăti pentru ceea ce urmează. 💪 Pentru cei mai mari, acest volum poate stârni nostalgie. Vremurile sunt de mult apuse, însă povestea e nemuritoare. ♾ Este imposibil să nu te regăsești într-unul dintre personaje, sau chiar mai multe, și să nu trăiești la o altă frecvență ceea ce Mihail Sebastian surprinde în manuscrisul său. 💗
March 8, 2023
Probabil o carte ce trebuie citită in adolescenta. O povestioara de dragoste care nu mi-a oferit nicio stare, cu personaje seci care nu ofera nici ele nimic.
Il apreciez pe Mihail Sebastian dar m-am încăpățânat sa termin cartea doar de “dragul” descrierilor care mi s-au părut de multe ori fără sens și extrem de repetitive, ceea ce m-a amuzat. Din cauza lor nu am putut lua cartea in serios.
“ Totul trecea neaderent, fără urmă, ca un bob de mercur pe o sticlă lustruită.”
“ Țipatul ei ca o chemare de pisica sălbatică”
“Ar fi trebuit să râdă gândindu-se la opulenta lui zână, la pieptul ei de Brunhildă războinică, la mâinile ei de menajeră melomană.”
*Un exemplu la întâmplare, termenul “alb”, avem așa:
- “Bustul alb”, “rasul alb”, “ avea buzele albe” “voce albă” “sunete albe”
- “În întuneric, gâtul ei alb, luminat, mat, moale”
-“O enerva lumina dimineţilor, albă şi crudă ca strălucirea bucăţii de fosfor” (??)
- “zărind o creangă ce se apleca albă peste poartă” “soarele alb” “nopți albe”
-“avea buzele albe”
In concluzie totul este ALB de le crengi și soare pana “jos spre pântecul ei alb” și de cele mai multe ori și leneș (“Lenea coapsei rotunde” “mușchiul leneș” “indiferenta leneșă” “bustul lenes” “lene de animal” etc.).
Il apreciez pe Mihail Sebastian dar m-am încăpățânat sa termin cartea doar de “dragul” descrierilor care mi s-au părut de multe ori fără sens și extrem de repetitive, ceea ce m-a amuzat. Din cauza lor nu am putut lua cartea in serios.
“ Totul trecea neaderent, fără urmă, ca un bob de mercur pe o sticlă lustruită.”
“ Țipatul ei ca o chemare de pisica sălbatică”
“Ar fi trebuit să râdă gândindu-se la opulenta lui zână, la pieptul ei de Brunhildă războinică, la mâinile ei de menajeră melomană.”
*Un exemplu la întâmplare, termenul “alb”, avem așa:
- “Bustul alb”, “rasul alb”, “ avea buzele albe” “voce albă” “sunete albe”
- “În întuneric, gâtul ei alb, luminat, mat, moale”
-“O enerva lumina dimineţilor, albă şi crudă ca strălucirea bucăţii de fosfor” (??)
- “zărind o creangă ce se apleca albă peste poartă” “soarele alb” “nopți albe”
-“avea buzele albe”
In concluzie totul este ALB de le crengi și soare pana “jos spre pântecul ei alb” și de cele mai multe ori și leneș (“Lenea coapsei rotunde” “mușchiul leneș” “indiferenta leneșă” “bustul lenes” “lene de animal” etc.).
June 7, 2023
Foarte bun pt. un roman de debut. Însă, relația protagoniștilor este cam naivă pentru gustul meu. O apreciez pe Adriana pentru personalitatea ei justă.
January 6, 2025
"Ar fi vrut să urmărească jocul viorilor, dându-și seama că în el se desfășura linia principală a bucății, dar chemarea pianului îl ținea în loc."
March 10, 2025
Simpatica stangacia lui Sebi in a deznoda “tainele” femeii. Sunt un pic cam batrana sa citesc asta acum :)) daca mai eram in liceu ar fi fost printre preferatele mele fara doar si poate. Ce pot sa-i reprosez e ca parca se plictiseste asa de scris pe final si zice “Auleu hai sa terminam odata” 😅
July 13, 2025
La prima mea interacțiune cu Sebastian, cu siguranță m-a cucerit cu stilul lui de scriere cald și discret, eu fiind o mare fană a literaturii interbelice. Mi-a plăcut modul în care autorul își construiește frazele și cum, fără dramatism gratuit, reușește să transmită o stare, o lume, o vârstă.
Descrierile standardizate ale trupului feminin – frumoase desigur, dar e vizibil că sunt redate prin ochiul unui bărbat. De altfel, întreaga perspectivă asupra vieții unei femei pare una exterioară, de parcă Adriana e mai degrabă o figură observată, decât înțeleasă în profunzime.
Povestea de dragoste dintre Adriana și Gelu are ceva clasic, adolescentin, cu toate incertitudinile și idealizările acelei vârste. M-a făcut să zâmbesc, dar și să mă întreb de ce n-a fost să fie. Ce a lipsit? De ce s-au pierdut? Aceleași întrebări fiind aplicate și pentru cuplul lui Paul și Lucreției…
În final, Rămân cu impresia că personajele se caută, dar nu știu ce vor cu adevărat.
Descrierile standardizate ale trupului feminin – frumoase desigur, dar e vizibil că sunt redate prin ochiul unui bărbat. De altfel, întreaga perspectivă asupra vieții unei femei pare una exterioară, de parcă Adriana e mai degrabă o figură observată, decât înțeleasă în profunzime.
Povestea de dragoste dintre Adriana și Gelu are ceva clasic, adolescentin, cu toate incertitudinile și idealizările acelei vârste. M-a făcut să zâmbesc, dar și să mă întreb de ce n-a fost să fie. Ce a lipsit? De ce s-au pierdut? Aceleași întrebări fiind aplicate și pentru cuplul lui Paul și Lucreției…
În final, Rămân cu impresia că personajele se caută, dar nu știu ce vor cu adevărat.
December 5, 2016
Printre atâția autori români pe care suntem obligați să îi studiem la școală, Mihail Sebastian pare oarecum uitat, din păcate. Citisem Jocul de-a vacanța în perioada liceului și mi-a plăcut foarte mult.
Cartea descrie fiorii primei iubiri-un fel de coming to age novel cum ar spune americanii-și maturizarea Adrianei în perioada interbelică. Romanul e urmărit de fraza-dar nu vezi că au înflorit salcâmii?
Mi s-a părut că Adriana seamănă cu Otilia din Enigma Otiliei numai că e un personaj care nu te enervează așa tare și înțelegi de ce se comportă într-un anumit fel.
Un aer ușor de melancolie precum căderea unei frunze străbate romanul... Și parcă dorești să nu crești și să nu înflorească salcâmii pentru tine.
Cartea descrie fiorii primei iubiri-un fel de coming to age novel cum ar spune americanii-și maturizarea Adrianei în perioada interbelică. Romanul e urmărit de fraza-dar nu vezi că au înflorit salcâmii?
Mi s-a părut că Adriana seamănă cu Otilia din Enigma Otiliei numai că e un personaj care nu te enervează așa tare și înțelegi de ce se comportă într-un anumit fel.
Un aer ușor de melancolie precum căderea unei frunze străbate romanul... Și parcă dorești să nu crești și să nu înflorească salcâmii pentru tine.
June 21, 2022
3,5/5✨
Acțiunea este amplă, cuprinzând mai mulți ani din viața Adrianei. Este abordată iubirea în diferite etape ale vieții, evidențiind nevoile și așteptările Adrianei în funcție de vârsta ei.
Acțiunea se desfășoară în perioada interbelică și putem observa câteva detalii interesante despre viața oamenilor de atunci. Mi se pare ireal cât de elementare erau studiile și educația fetelor, diferit de cele ale băieților.
Nu prea am rezonat cu cartea din păcate. Deși a avut câteva momente amuzante pe alocuri, am simțit că mă plictisesc. Am fost și eu adolescentă și nu a trecut chiar așa mult timp de atunci, dar nu am reușit să înțeleg comportamentul Adrianei. Este posibil să fie și din cauză că această carte a fost scrisă acum aproape 100 de ani…But it is what it is.
Acțiunea este amplă, cuprinzând mai mulți ani din viața Adrianei. Este abordată iubirea în diferite etape ale vieții, evidențiind nevoile și așteptările Adrianei în funcție de vârsta ei.
Acțiunea se desfășoară în perioada interbelică și putem observa câteva detalii interesante despre viața oamenilor de atunci. Mi se pare ireal cât de elementare erau studiile și educația fetelor, diferit de cele ale băieților.
Nu prea am rezonat cu cartea din păcate. Deși a avut câteva momente amuzante pe alocuri, am simțit că mă plictisesc. Am fost și eu adolescentă și nu a trecut chiar așa mult timp de atunci, dar nu am reușit să înțeleg comportamentul Adrianei. Este posibil să fie și din cauză că această carte a fost scrisă acum aproape 100 de ani…But it is what it is.
May 12, 2014
O Adriana enigmatica, sucita si plina de conveniente impuse de altii si unele impuse chiar de ea. O renuntare si apoi o resemnare de care nu as fi crezut-o in stare pana la urma.
Mihail Sebastian se dovedeste inca o data un scriitor desavarsit.
Mihail Sebastian se dovedeste inca o data un scriitor desavarsit.
April 1, 2017
O poveste de dragoste frumoasă, simplu povestită, numai bună de citit la sfârșit de săptămână. O carte care se citește ușor și o poveste în care, cu siguranță, ne vom regăsi mulți dintre noi... Copilăria inocentă și frământările adolescenței ...
May 8, 2025
Sunt indignată că Mihail Sebastian nu a primit mai multe merite nici în timpul vieții, nici post-mortem. Pentru mine, Orașul cu salcîmi este cea mai frumoasă carte scrisă de un autor român pe care am citit-o vreodată și este totodată cea care îmi deschide calea spre scriitorii francezi, preferații autorului.
Ar fi prea facil să spun că romanul conține o poveste de dragoste între tineri, că urmează etapele lor de creștere și conduce către un deznodământ aproape tragi-comic. Eu am descoperit mult mai multe lucruri în lectura mea. Pare a avea la bază povestea iubirii dintre Paul și Virginia, din cartea cu același nume scrisă de Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre, dar cum eu nu am citit-o încă mă voi rezuma la câteva observații personale. Personajele principale sunt, într-adevăr, Adriana și Gelu, doi tineri din orașul D., aflat în apropiere de București. Din câte am înțeles, autorul a intenționat să-i portretizeze în această lucrare pe colegii lui de școală din Brăila și, de altfel, aflăm poveștile de viață ale mai multor tineri din adolescență și până la maturitate. Perspectiva obiectivă a naratorului ne oferă posibilitatea de a urmări parcursul fiecăruia în parte și de a observa cum destinele lor se despart sau ajung să se întretaie.
Totul începe într-o dimineață când, pentru Adriana, înfloresc salcâmii. Aceasta este expresia folosită de ea pentru a marca venirea menstruației și transformarea ei într-o viitoare femeie. Urmând cursurile unui institut francez condus de călugărițe, pudoarea este o rigoare obligatorie, impusă la fel și de societatea românească a anilor ’30. Totuși, noi avem acces și la gândurile ascunse ale Adrianei, care începe să observe schimbările corporale prin care trece, urmând inevitabil și prima iubire. Titlul romanului face referire tocmai la evenimentele ce au loc în provincie (D. este propriu-zis „orașul cu salcîmi”) și ulterior la București, evenimente despre care eu am citit cu sufletul la gură și deosebită încântare. În viața Adrianei apar trei bărbați diferiți, fiecare având rolul său. Narațiunea este mai degrabă concentrată pe spațiul metafizic, pe transcendental și „întâmplările” destinului care conduc spre anumite urmări. Îl consider, așadar, un roman atât romantic, cât și extrem de spiritual și psihologic.
Cel mai tare mi-a plăcut faptul că Mihail Sebastian are un stil poetic, dar și extrem de lucid, așa cum observă și Simion Mioc în introducere. Metaforele pe care le-a folosit m-au impresionat, iar imaginile evocate prin intermediul descrierilor m-au convins că „iată, acesta este un roman scris în spirit universal!”. Cu excepția anumitor detalii temporale care țin de cultura anilor ’30 și în special de mentalitatea socială a acelor vremuri, am impresia că situațiile descrise de autor sunt într-adevăr nemuritoare, că se pot înâmpla oriunde și oricând, indiferent de context, tocmai pentru că e vorba de relații interumane. Am fost surprinsă să văd cât de profund a pătruns autorul în psihologia feminină, cât de bine a descris etapele transformatoare prin care trece o femeie (de la venirea menstruației la primul contact sexual). Mi-a mai plăcut și lipsa cenzurii. Nu a folosit nicidecum un limbaj vulgar, nu e nici măcar un roman erotic și cu toate acestea, Mihail Sebastian a spus lucrurilor pe nume într-un mod literar de înaltă calitate. Nu am mai întâlnit în nicio scriere românească un asemenea echilibru între realism și poezie, care depășește cu brio riscul superficialității, care rămâne între niște limite umane, dar aduce propria sa magie în poveste.
Acțiunile și stările evocate (linia verticală și linia orizontală, cum s-ar zice) au o egală importanță, din punctul meu de vedere, în acest roman. Există și perspectiva lui Gelu expusă la un moment dat, cum că pentru el nu contează decât impresiile, senzațiile, nu faptele efective. Totuși, Orașul cu salcîmi nu poate fi considerat strict un roman psihologic, tocmai pentru că toate acele sentimente ale personajelor nu și-ar găsi o explicație înafara acțiunilor care au loc. Acesta este de asemenea și un roman al maturizării, al plecării de acasă și al depășirii condiției originale, fără a fi vorba de schimbarea clasei sociale per se. Deși diferențele de clasă sunt adesea menționate și au o importanță binecunoscută, aceasta nu e o problemă care să intervină în vreuna din poveștile de dragoste menționate. Adriana ia lecții de pian în privat și demonstrează un talent aparte, ceea ce-l face pe Cello Viorin să o remarce. Acest Cello Viorin este un compozitor născut tot în D., care însă locuiește în București și este un personaj foarte viu, colorat și totuși mereu melancolic. Mihail Sebastian l-a schițat atât de bine încât l-am crezut un personaj real și mi-am dorit să ascult melodia menționată în carte cu urechile mele. Surpriză, însă! Acea melodie de mare importanță care-i apropie într-un fel pe Adriana și Gelu nu există cu adevărat și am aflat că nu sunt singura persoană care a fost surprinsă. Atât de realist am simțit eu romanul.
A existat, desigur, și mirarea că m-am regăsit atât de bine într-un personaj creat acum aproape un secol. Aceasta este măiestria și nemurirea lui Mihail Sebastian, pe care am avut onoarea să o observ în mod accidental sau nu (cartea mi-a parvenit în mod complet neașteptat). Am visat chiar într-o noapte că deschid această carte pe care o țineam fără vreun scop pe noptieră și m-am îndrăgostit de ea de la primele pagini. De mult timp n-am mai devorat cu atâta plăcere un roman, cu atât mai puțin unul scris de un autor român decedat cu mult timp în urmă, în mod asemănător cu tragismul cărților lui. Abia aștept să citesc și Accidentul. Romanul de față nu trebuie considerat tragic însă. Este doar o profundă explorare a sufletului tineresc, femeiesc în principiu, o poveste evocatoare a atâtor altor povești. Este despre căutări sufletești, despre urmarea instinctelor, despre căutarea unor răspunsuri în interior – exact acolo unde se află toate răspunsurile ce merită aflate. Pe mine m-a cucerit cu totul această carte, pot spune chiar că m-a îmblânzit și m-a ajutat să regăsesc în mine o senzualitate inocentă pe care o credeam pierdută.
Nu am decât să-i mulțumesc lui Mihail Sebastian pentru că a scris despre Adriana Dunea, o tânără plină de personalitate și perseverență, care într-un final optează pentru liniște. Romanul conține multe scene frumoase – fie că vorbim despre descrieri ale naturii sau despre împărtășirea unor sentimente și momente intime. Pot doar să intuiesc influențele francezilor în stilul autorului, iar asta mă face cu atât mai tare să vreau să-i citesc pe Gide, Proust și Balzac. Pe Renard și pe Baudelaire (poetul meu preferat, în mod absolut) i-am parcurs deja câte puțin, iar sufletul meu s-a simțit deja înțeles în toată lumina și întunericul său. Același efect l-a avut și Orașul cu salcîmi asupra mea. L-am simțit pe autor foarte aproape, am rezonat profund cu protagonista și alegerile ei, m-a fascinat complet povestea și, indiferent de ce ar fi scris în ultimele pagini, știam de la început că nimic nu are să schimbe ratingul maxim pe care i-l voi oferi.
Mi-ar fi plăcut tare mult să existe un film făcut după această carte, dar nu acum, ci atunci, demult, cum se făceau odată filmele românești alb-negru. Cred că m-ar fi atins mai tare decât Liceenii ar putea-o face vreodată, asta ca o paranteză. Aștept cu nerăbdare să pun mâna și pe celelalte romane ale lui Mihail Sebastian (și în special pe Jurnal) și simt doar nesfârșită recunoștință pentru faptul că am avut un scriitor atât de strălucit printre valorile noastre naționale. Ar fi fost minunat ca Orașul cu salcîmi să fie introdus în programa pentru bacalaureat. Nu-mi imaginez un roman mai potrivit pentru tineri.
Ar fi prea facil să spun că romanul conține o poveste de dragoste între tineri, că urmează etapele lor de creștere și conduce către un deznodământ aproape tragi-comic. Eu am descoperit mult mai multe lucruri în lectura mea. Pare a avea la bază povestea iubirii dintre Paul și Virginia, din cartea cu același nume scrisă de Jacques-Henri Bernardin de Saint-Pierre, dar cum eu nu am citit-o încă mă voi rezuma la câteva observații personale. Personajele principale sunt, într-adevăr, Adriana și Gelu, doi tineri din orașul D., aflat în apropiere de București. Din câte am înțeles, autorul a intenționat să-i portretizeze în această lucrare pe colegii lui de școală din Brăila și, de altfel, aflăm poveștile de viață ale mai multor tineri din adolescență și până la maturitate. Perspectiva obiectivă a naratorului ne oferă posibilitatea de a urmări parcursul fiecăruia în parte și de a observa cum destinele lor se despart sau ajung să se întretaie.
Totul începe într-o dimineață când, pentru Adriana, înfloresc salcâmii. Aceasta este expresia folosită de ea pentru a marca venirea menstruației și transformarea ei într-o viitoare femeie. Urmând cursurile unui institut francez condus de călugărițe, pudoarea este o rigoare obligatorie, impusă la fel și de societatea românească a anilor ’30. Totuși, noi avem acces și la gândurile ascunse ale Adrianei, care începe să observe schimbările corporale prin care trece, urmând inevitabil și prima iubire. Titlul romanului face referire tocmai la evenimentele ce au loc în provincie (D. este propriu-zis „orașul cu salcîmi”) și ulterior la București, evenimente despre care eu am citit cu sufletul la gură și deosebită încântare. În viața Adrianei apar trei bărbați diferiți, fiecare având rolul său. Narațiunea este mai degrabă concentrată pe spațiul metafizic, pe transcendental și „întâmplările” destinului care conduc spre anumite urmări. Îl consider, așadar, un roman atât romantic, cât și extrem de spiritual și psihologic.
Cel mai tare mi-a plăcut faptul că Mihail Sebastian are un stil poetic, dar și extrem de lucid, așa cum observă și Simion Mioc în introducere. Metaforele pe care le-a folosit m-au impresionat, iar imaginile evocate prin intermediul descrierilor m-au convins că „iată, acesta este un roman scris în spirit universal!”. Cu excepția anumitor detalii temporale care țin de cultura anilor ’30 și în special de mentalitatea socială a acelor vremuri, am impresia că situațiile descrise de autor sunt într-adevăr nemuritoare, că se pot înâmpla oriunde și oricând, indiferent de context, tocmai pentru că e vorba de relații interumane. Am fost surprinsă să văd cât de profund a pătruns autorul în psihologia feminină, cât de bine a descris etapele transformatoare prin care trece o femeie (de la venirea menstruației la primul contact sexual). Mi-a mai plăcut și lipsa cenzurii. Nu a folosit nicidecum un limbaj vulgar, nu e nici măcar un roman erotic și cu toate acestea, Mihail Sebastian a spus lucrurilor pe nume într-un mod literar de înaltă calitate. Nu am mai întâlnit în nicio scriere românească un asemenea echilibru între realism și poezie, care depășește cu brio riscul superficialității, care rămâne între niște limite umane, dar aduce propria sa magie în poveste.
Acțiunile și stările evocate (linia verticală și linia orizontală, cum s-ar zice) au o egală importanță, din punctul meu de vedere, în acest roman. Există și perspectiva lui Gelu expusă la un moment dat, cum că pentru el nu contează decât impresiile, senzațiile, nu faptele efective. Totuși, Orașul cu salcîmi nu poate fi considerat strict un roman psihologic, tocmai pentru că toate acele sentimente ale personajelor nu și-ar găsi o explicație înafara acțiunilor care au loc. Acesta este de asemenea și un roman al maturizării, al plecării de acasă și al depășirii condiției originale, fără a fi vorba de schimbarea clasei sociale per se. Deși diferențele de clasă sunt adesea menționate și au o importanță binecunoscută, aceasta nu e o problemă care să intervină în vreuna din poveștile de dragoste menționate. Adriana ia lecții de pian în privat și demonstrează un talent aparte, ceea ce-l face pe Cello Viorin să o remarce. Acest Cello Viorin este un compozitor născut tot în D., care însă locuiește în București și este un personaj foarte viu, colorat și totuși mereu melancolic. Mihail Sebastian l-a schițat atât de bine încât l-am crezut un personaj real și mi-am dorit să ascult melodia menționată în carte cu urechile mele. Surpriză, însă! Acea melodie de mare importanță care-i apropie într-un fel pe Adriana și Gelu nu există cu adevărat și am aflat că nu sunt singura persoană care a fost surprinsă. Atât de realist am simțit eu romanul.
A existat, desigur, și mirarea că m-am regăsit atât de bine într-un personaj creat acum aproape un secol. Aceasta este măiestria și nemurirea lui Mihail Sebastian, pe care am avut onoarea să o observ în mod accidental sau nu (cartea mi-a parvenit în mod complet neașteptat). Am visat chiar într-o noapte că deschid această carte pe care o țineam fără vreun scop pe noptieră și m-am îndrăgostit de ea de la primele pagini. De mult timp n-am mai devorat cu atâta plăcere un roman, cu atât mai puțin unul scris de un autor român decedat cu mult timp în urmă, în mod asemănător cu tragismul cărților lui. Abia aștept să citesc și Accidentul. Romanul de față nu trebuie considerat tragic însă. Este doar o profundă explorare a sufletului tineresc, femeiesc în principiu, o poveste evocatoare a atâtor altor povești. Este despre căutări sufletești, despre urmarea instinctelor, despre căutarea unor răspunsuri în interior – exact acolo unde se află toate răspunsurile ce merită aflate. Pe mine m-a cucerit cu totul această carte, pot spune chiar că m-a îmblânzit și m-a ajutat să regăsesc în mine o senzualitate inocentă pe care o credeam pierdută.
Nu am decât să-i mulțumesc lui Mihail Sebastian pentru că a scris despre Adriana Dunea, o tânără plină de personalitate și perseverență, care într-un final optează pentru liniște. Romanul conține multe scene frumoase – fie că vorbim despre descrieri ale naturii sau despre împărtășirea unor sentimente și momente intime. Pot doar să intuiesc influențele francezilor în stilul autorului, iar asta mă face cu atât mai tare să vreau să-i citesc pe Gide, Proust și Balzac. Pe Renard și pe Baudelaire (poetul meu preferat, în mod absolut) i-am parcurs deja câte puțin, iar sufletul meu s-a simțit deja înțeles în toată lumina și întunericul său. Același efect l-a avut și Orașul cu salcîmi asupra mea. L-am simțit pe autor foarte aproape, am rezonat profund cu protagonista și alegerile ei, m-a fascinat complet povestea și, indiferent de ce ar fi scris în ultimele pagini, știam de la început că nimic nu are să schimbe ratingul maxim pe care i-l voi oferi.
Mi-ar fi plăcut tare mult să existe un film făcut după această carte, dar nu acum, ci atunci, demult, cum se făceau odată filmele românești alb-negru. Cred că m-ar fi atins mai tare decât Liceenii ar putea-o face vreodată, asta ca o paranteză. Aștept cu nerăbdare să pun mâna și pe celelalte romane ale lui Mihail Sebastian (și în special pe Jurnal) și simt doar nesfârșită recunoștință pentru faptul că am avut un scriitor atât de strălucit printre valorile noastre naționale. Ar fi fost minunat ca Orașul cu salcîmi să fie introdus în programa pentru bacalaureat. Nu-mi imaginez un roman mai potrivit pentru tineri.
October 18, 2022
O foarte plăcută surpriză. În afară de "Romanul adolescentului miop", nu țin minte să mai fi citit o carte atât de veridică despre adolescență. Puncte bonus autorului că a scris și din perspectivă feminină. Ok, anumite lucruri sunt depășite, adolescenții din 1930 nu sunt aceeași cu cei din 2020, dar un lucru îi unește: valul de sentimente necunoscute, admirația față de "vedete", dorin'a de a fugi de-acasă, impulsurile de a lua decizii greșite, plăcerea de a sta împreună fără să facă de fapt nimic... știi, "hanging around" (scenele cu cei 4 pierzând vremea împreună e la fel de validă și astăzi, dacă înlocuiești cărțile cu telefoane și patefoanele cu laptopuri). De apreciat sunt și descrierile celor două orașe: Bucureștiul interbelic și micul oraș de provincie anonim - intri foarte ușor în atmosferă.
Da, anumite figuri de stil sunt repetitive, "carnea" este menționată de jenant de multe ori, dar am putut trece destul de ușor peste. Unele personaje parcă au discursuri mai elevate decât ai crede despre copii la vârsta lor, ceea ce mai rupe un pic din atmosferă. Adriana Dunea, protagonista, dă întradevăr impresia de fandosită, aeriană sau mimoză, dar cred că asta e ideea - adolescenții sunt imperfecți, siropoși și iraționali.
Încă un mare plus pentru naturalețea personajelor: nici unul dintre personaje nu e deosebit de bun sau de rău. Nu există antagoniști și caricaturi, totul este foarte natural. Atât de natural, încât până și un conflict destul de modern (e vorba de un scandal familial legat de o membră LGBT, de asemenea, cel mai vechi exemplu de personaj gay întâlnit de mine în literatura română) e tratat obiectiv, fără vreun punct de vedere care să fie mai pronunțat.
Pe scurt, mi-ar fi plăcut să-mi fi fost recomandată această carte acum 20 de ani, când eram și eu adolescent, dar sper ca poate generațiile viitoare să-i recunoască potențialul și să-l includă în lista lor de cărți imperative vârstei.
Da, anumite figuri de stil sunt repetitive, "carnea" este menționată de jenant de multe ori, dar am putut trece destul de ușor peste. Unele personaje parcă au discursuri mai elevate decât ai crede despre copii la vârsta lor, ceea ce mai rupe un pic din atmosferă. Adriana Dunea, protagonista, dă întradevăr impresia de fandosită, aeriană sau mimoză, dar cred că asta e ideea - adolescenții sunt imperfecți, siropoși și iraționali.
Încă un mare plus pentru naturalețea personajelor: nici unul dintre personaje nu e deosebit de bun sau de rău. Nu există antagoniști și caricaturi, totul este foarte natural. Atât de natural, încât până și un conflict destul de modern (e vorba de un scandal familial legat de o membră LGBT, de asemenea, cel mai vechi exemplu de personaj gay întâlnit de mine în literatura română) e tratat obiectiv, fără vreun punct de vedere care să fie mai pronunțat.
Pe scurt, mi-ar fi plăcut să-mi fi fost recomandată această carte acum 20 de ani, când eram și eu adolescent, dar sper ca poate generațiile viitoare să-i recunoască potențialul și să-l includă în lista lor de cărți imperative vârstei.
August 27, 2025
Un roman delicat și plin de emoție, care surprinde frumusețea și fragilitatea primei iubiri. Povestea personajelor m-a făcut să simt intens trăirile adolescenței, cu visările, fricile și ezitările lor. Atmosfera este melancolică și plină de poezie, iar stilul simplu, dar profund, te prinde imediat. Relațiile dintre personaje sunt construite realist, cu tensiuni interioare care rămân actuale. Finalul are un aer trist și resemnat, dar tocmai de aceea lasă o impresie puternică și greu de uitat.
March 21, 2023
3.5. Am ascultat-o si cred ca era si mai ok daca o citeam asa ca urmatoarea de autor o iau in format old school.
April 29, 2025
Un 2.5, dar, pus în context, 3p.
Displaying 1 - 30 of 98 reviews