Jump to ratings and reviews
Rate this book

gândul din bucătărie

Rate this book
Cânt jazz prin jungle amazoniene (sau cel puțin, asta visez să fac, cum zice Nora Iuga), bucătării cu faianță albă sau săli de clasă neaerisite. Arunc vorbe pe hârtie și mă mint că-s literatură, scriu muzică de parcă aș merita un astfel de privilegiu. Am un nume diferit pentru fiecare alter ego al meu și îmi place să mănânc ecleruri. Adesea uit câți ani am, crezând că timpul așteaptă până îmi găsesc buletinul într-o geantă plină cu mere, cartofi și creioane colorate.

În varianta plictisitoare, de care nimănui nu-i pasă, Ziza Natur este Eliza Nirlu și s-a născut la Constanța, pe vremea când Whitney Houston și Backstreet Boys erau în vogă. Iar acesta este volumul ei de debut. A studiat d’ale culturii, muzică și teatru, dar când vine vorba de poezie, contează doar studiul cerului, nu?! Așa că rog cititorii, când deschid o carte, să uite de autor și să se împreuneze cu ceea ce contează cu adevărat pentru eternitate: cuvântul.

Cum să imiți ceva ce nu vrei să fii

Numele Ziza Natur, scris de mînă pe coperta unei plachete de versuri, semănînd mai degrabă a carte de bucate decît de poezie, mi-a adus brusc în minte un cunoscut dicton latin – „nomen est omen”. Nu știu dacă veți înțelege de ce, fiindcă eu nu sînt prietenă cu logica și argumentele mele se bazează mai curînd pe intuiție… Pe Ziza Natur am remarcat-o prima dată la Muzeul Literaturii Române, într-o sală plină ochi de elevi și studenți cărora urma să le vorbesc despre poezie, adică „despre mine”, așa cum voi face și acum, căutîndu-mă prin ascunzătorile volumului de debut al Zizei Natur. Coperta e șocantă, dar foarte apetisantă – iată și rima – are în centru un „ochi” cu gălbenușul ațîțător și tare, înconjurat de diferitele detalii ale unui trup gol de femeie, al cărui chip nu se-arată decît din spate, înfășurat într-un prosop roz. La ieșirea din scenă, o țigară aprinsă! Tot ce v-am dezvăluit pînă aici e doar încercarea de-a vă face să descifrați „gîndul din vis”, ceea ce e totuna cu „Gîndul din bucătărie”, titlul acestei plachete derutante. Ziza Natur, autoarea acestor „năzbîtii”, e greu de fixat într-o clasă anume ca în Tabelul lui Mendeleev. Imaginați-vă o fetiță-femeie, păpușă, cantautoare, poetă, cîntăreață de jazz, bucătăreasă, militantă statornică a jocului cu baloane de săpun, descendentă din stirpea „artiștilor nebuni” care umblă cu creierul întors pe dos și scrie cum vorbește-n vis limbi, unde subiectul și obiectul se află pe continente diferite, cum ni se-ntîmplă tuturor în somn, dar noi le punem la locul lor cînd ne trezim și le dăm sensul pe care-l vrem, cînd ele, visele, tocmai asta nu vor, fiindcă sensul e totdeauna subiectiv, adică mincinos. Numai cel nealterat de logică, cel care nu se înțelege e pur. Cîtă nevoie avem de nebunia cuvintelor în stare liberă! De-asta spun eu mereu că numai poezia care nu se-nțelege e adevărată! Citiți-o și recitiți-o pînă vă veți găsi!

Ziza Natur e pentru mine o revelație și o derută în același timp! Din ce mă adîncesc mai mult în „cartea ei de bucate” disting tot mai clar mirosurile și gusturile ei adevărate! Sper să vă treziți odată, măcar voi, cei care ați învățat ce-nseamnă „stil”, nu numai de pe facebook, pardon, și nu frecventați raioanele cu marfă de folosință imediată per pedes, care satisfac toate gusturile, toate măsurile, toate vîrstele și, mai ales, toate buzunarele! Chiar ați uitat să vă mirați, voi tinerilor, voi suavi lungani?! „Sînt multe dincolo de înțelegerea ta, Horatio!” îi spunea Hamlet lui Horatio… citez din memorie. Și mie mi s-au întîmplat multe „inexplicabile” și pe astea, tocmai fiindcă ne intrigă, reușim să ni le explicăm pînă la urmă. Nimic nu e fără rost pe lumea asta. De-asta mi se pare că spunem prea ușor: „aici nu-i nimic pentru că peste tot e ceva!” Mie mi-a apărut odată în vis Calul alb împăiat din vitrina unui magazin de pielărie și mi-a spus: „Clujul e o fată mare!” și-am aflat ulterior că patronul făcuse facultatea la Cluj… sau altădată marele poet Oskar Pastior mi-a scris o dedicație – „pentru nora, femininul norilor!” – sau, de curînd, tot într-un vis, numai o voce: „sub noi e o moară, le turuie gura furnicilor!”

Poeta Ziza Natur are ceva în comun cu fetița Eliza Nirlu… Qui se ressemble s-assemble, de-asta Nora Iuga a remarcat-o atunci, la muzeu, din cei aproape o sută de spectatori! Pentru coroana formată din 15 codițe de păr multicolore de pe cap, singura care, în loc de flori mi-a adus o pungă de plastic cu ardei grași, castraveți și mere și mi-a spus că tot ce-și dorește mai mult și mai mult e să cînte jazz într-un luminiș de junglă amazoniană. Citiți Ziza Natur ca „șnițel natur” sau „cartofi natur” sau „langues de chats”, că se pare că tot ce-i langue ține de gastronomie și, culmea, nu îmi pot explica de ce limba gustativă are la dispoziție atîtea feluri de mîncare și limba vorbitoare atît de puține. Ei bine, și-acum, după ce v-am bîrfit-o atît pe această poetă natur, haideți să gustăm și niște preparate Specialitatea Casei Natur!

„puloverul s-a sc...

54 pages, Paperback

Published January 1, 2020

1 person is currently reading
9 people want to read

About the author

Ziza Natur

1 book1 follower

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
3 (13%)
4 stars
5 (22%)
3 stars
3 (13%)
2 stars
9 (40%)
1 star
2 (9%)
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
Profile Image for Adela.
925 reviews108 followers
June 19, 2021
prea mari

aseară am uitat să scriu despre
mâna care mi-a murit în timp ce rațiunea mă păcălea
zăpada asta e o dezamăgire fiindcă nu mi se vor uda genunchii
și eu care eram pregătită să-i las să-și crească propriii licheni
vâsc ce zici de vâsc e un parazit notoriu dar sub lampă toată lumea îl iubește

atâta strădanie ca să ajung să mă spăl cu surplusul căzut din chiuvetă
cică masca asta e miraculoasă
îți crește și copiii dintre degetele de la picioare

nu m-a durut ceafa până n-am aflat
că mi-am cumpărat rochia asta degeaba

aș vrea să-mi transform șosetele în sutiene ce zici ar fi șic și m-ar lăsa
toți în pace
poate dacă le tai cu bisturiul vor înceta să mai privească

nu mai țipa așa
mă văd și eu în oglindă
Profile Image for Jovi Ene.
Author 2 books287 followers
December 29, 2021
„uneori cand e frig îmi place să mă dezbrac complet ca să văd
cât de caraghioși sunt oamenii
când nu-i filmează nimeni”

Eliza Nirlu alias Ziza Natur scrie o poezie dezinvoltă în care fiecare vers conține o mică și esențială comoară, uneori amuzantă, alteori filosofică, dar mereu aproape de cititor. Aceste versuri sunt amestecate de către autoare ca într-un colaj, rezultând poezii care sunt în același timp naturale și jucăușe, citadine și gastronomice, directe și meditative (după cum arată, de altfel, și coperta acestui volum, un colaj ce amestecă culinarul cu eroticul și cu nostalgia).
Profile Image for ianca rebel.
187 reviews25 followers
March 21, 2021
Nu prea am rezonat cu versurile acestea, din pacate.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.