What do you think?
Rate this book
Sălbaticii copii dingo
Cartea adolescentei Cu ilustratii de Roman Tolici Anii ’80. Patru prieteni se intilnesc in gara din Chisinau. Vor pleca impreuna in vacanta in Crimeea, la mare. Sint lipsiti de griji, nu au de unde sa stie ca fac parte din generatia ultimilor copii sovietici. Ştiu doar ca au acelasi program in fiecare scoala, vacante lungi, calatorii de la un capat la altul al tarii pentru a descoperi locuri extraordinare si populatii ciudate. Brusc insa toata aceasta rutina melancolica e data peste dupa moartea lui Brejnev, a lui Andropov si a altor comunisti de la virf, vin Gorbaciov, glasnostul si perestroika, interventia rusa in Afganistan, Cernobilul, explozia drogurilor, SIDA si afirmarea contraculturilor sovietice. Debusolati, vazind cum lumea pe care o stiau se destrama, ultimii copii sovietici cauta echilibru si refugiu in romanele lui Bulgakov, in poezia lui Arseni Tarkovski si in piesele formatiei Kino. Şi, fara sa vrea, se maturizeaza, descopera alte identitati si invata sa traiasca in noua lume, in care Dumnezeu este foarte diferit de cel al bunicilor si parintilor lor, iar ceea ce conteaza e sa cistigi cit mai mult. O lume in care a avea este mai important decit a fi. Vasile Ernu s-a nascut in URSS in 1971. Este absolvent al Facultatii de Filosofie (Universitatea "Al.I. Cuza", Iasi, 1996) si al unui master de filosofie (Universitatea "Babes-Bolyai", Cluj-Napoca, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy & Stuff si redactor asociat al revistei Idea arta + societate. A activat in cadrul fundatiilor Idea si Tranzit si al editurilor Idea si Polirom. In ultimii ani a avut rubrici de opinie in Romania libera, HotNews, Timpul, Adevarul, CriticAtac si Libertatea, precum si rubrici permanente in revistele Noua literatura, Suplimentul de cultura si Observator cultural. A debutat cu volumul Nascut in URSS (Polirom, 2006, 2007, 2010, 2013, 2020), tradus in rusa, bulgara, spaniola, italiana, maghiara, poloneza si georgiana. Cartea a fost nominalizata la Premiul de debut al revistei Cuvintul, Premiul pentru roman si memorialistica al revistei Observator cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul si a fost distinsa cu Premiul pentru debut al Romaniei literare si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania. A mai Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009; nominalizata la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural si distinsa cu Premiul Tiuk!; tradusa in Italia si in curs de publicare in Rusia); Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (impreuna cu Bogdan-Alexandru Stanescu, Polirom, 2010); Intelighentia rusa azi (Cartier, 2012); Sint un om de stinga (Cartier, 2013); Mica trilogie a marginalilor. Sectantii (Polirom, 2015, 2017, 2020; distinsa cu Premiul Matei Brancoveanu pentru Literatura, 2015); Intelighentia basarabeana azi. Interviuri, discutii, polemici despre Basarabia de ieri si de azi (Cartier, 2016); Mica trilogie a marginalilor. Banditii (Polirom, 2016, 2017, 2021; distinsa cu Premiul pentru eseistica/publicistica al revistei Observator cultural, 2017); Jurnal la sfirsitul lumii (Cartier, 2019); Razboiul pisicilor (Cartier, 2019; cu ilustratii de Veronica Neacsu); Mica trilogie a marginalilor. Izgonitii (Polirom, 2019; distinsa cu Premiul AgentiadeCarte.ro la sectiunea Eseu/Publicistica/Memorialistica, editia 2020). A Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismaneanu (impreuna cu Costi Rogozanu, Ciprian Şiulea si Ovidiu Tichindeleanu, Cartier, 2008); Ucraina live. Criza din de la Maidan la razboi civil (impreuna cu Florin Poenaru, Tact, 2014); Republica Moldova la 25 de ani. O incercare de bilant (impreuna cu Petru Negura si Vitalie Sprinceana, Cartier, 2016). Este unul dintre fondatorii si coordonatorii proiectului www.criticatac.ro.
- GenresNonfictionMemoirRomania
360 pages, Paperback
First published January 1, 2021
6 people are currently reading
165 people want to read
About the author
Vasile Ernu
33 books61 followersVasile Ernu (born 1971 in the USSR) graduated at the Faculty of Philosophy in Iasi (Al. I. Cuza University, Iasi, Romania) and has a master's degree in philosophy (Babes-Bolyai University, Cluj, Romania).
He was one of the founding editors of Philosophy&Stuff magazine and associated editor of Idea arta+societate magazine. He published his first book, Born in the USSR, in 2006, which was translated into Russian and in Bulgarian. The book was nominated for prizes such as: the Prize for debut of the Cuvîntul magazine, the Prize for Fiction and Memoirism Observator Cultural, or for Opera Prima of the Anonimul Foundation. The volume was distinguished with the Prize for debut of România Literara magazine and the Prize for debut of the Union of the Writers in Romania. His second book The Last Heretics of the Empire was published by Polirom Publishing House in 2009.
He was one of the founding editors of Philosophy&Stuff magazine and associated editor of Idea arta+societate magazine. He published his first book, Born in the USSR, in 2006, which was translated into Russian and in Bulgarian. The book was nominated for prizes such as: the Prize for debut of the Cuvîntul magazine, the Prize for Fiction and Memoirism Observator Cultural, or for Opera Prima of the Anonimul Foundation. The volume was distinguished with the Prize for debut of România Literara magazine and the Prize for debut of the Union of the Writers in Romania. His second book The Last Heretics of the Empire was published by Polirom Publishing House in 2009.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 24 of 24 reviews
September 30, 2025
LE: Se pare că şi pe goodreads se practică manipularea ratingurilor. Penibil.
Am mai citit de Vasile Ernu doar Născut în URSS. Când am făcut-o, acum câţiva ani, mi s-a părut o fereastră destul de bună spre comunismul sovietic din RSSM, mai ales că aveam prieteni interesaţi, iar eu nu puteam explica prea bine rămăşiţele din această perioadă cu care am trăit şi care fac parte din mine.
Mi s-a dat de înţeles că Sălbaticii copii dingo ar fi un fel de continuare. Nu ştiu ce a fost. Poate am devenit eu mult mai pretenţios între timp, dar cartea asta este, în cea mai mare parte, o prostie.
Ernu nu are talent de povestitor. Are nişte personaje cu potenţial - un exemplu ar fi Sonia - care se pierd uşor, din păcate. Sunt folosite doar ca nişte pretexte prin care autorul se lansează în lungi meditaţii şi reflecţii despre diferite subiecte. Nu că ar fi un specialist, ci pentru că îi place lui şi are impresia că totul e aşa cum spune el.
Stilul este sărac. E acelaşi stil pe care îl foloseşte şi pe facebook sau în op-ed-uri – colocvial. Parcă ar încerca să stabilească o legătură directă, personală, cu cititorul. Parcă ar transcrie exact ceea ce ar vorbi pe viu. Scrisul nu trebuie să fie aşa, el are alte reguli. Cititorul are alte aşteptări la lectură.
Nu mi-a plăcut aerul de superioritate, arogant, pe care îl adoptă. Pare că se crede unicul supravieţuitor din URSS şi că ne oferă nouă, păcătoşilor, şansa unică de a descifra secretele acestei lumi ascunse. Asta doar când are chef. „Simţiţi diferenţa? Repet: ştiu nuanţele. Dar nu intru în detalii.” Mă laşi?
Nici măcar nu e primul scriitor basarabean de succes. Au mai scris şi alţii şi nu s-au poziţionat aşa sus în raport cu cititorul. La urma urmei, chiar şi eu, născut în tranziţie, am trăit cu memoria colectivă şi cu rămăşiţele vieţii din URSS. Nu e nevoie, nici dacă aş fi cel mai tâmpit şi greu de cap cititor, să-mi explice sensul cuvântului gopnik de nşpe ori (chiar cu aceleaşi cuvinte!). Ştiu ce-i hruşciovca şi ştie şi românul ce înseamnă un bloc de prefabricate. ş.a.m.d.
Textul nu are coerenţă. În primul rând, nu e cronologic. Nu porneşti cu Ghenura în Crimeea la începutul cărţii şi închei cu faptul că ai făcut cunoştinţă, la un moment dat, cu acelaşi Ghenura. Uneori, există paragrafe al căror unic scop pare a fi de a oferi o punte de legătură, firavă, aproape invizibilă, spre un text mai vechi, scris cu altă ocazie, care trebuia introdus. Foloseşte o vizită la spital şi capelniţa pentru a trece la consideraţii de ordin istoric şi sociologic asupra limbii şi moldovenismului.
Cele mai deranjante nu sunt totuşi lucrurile astea, ci modul în care Ernu introduce o temă şi îţi taie imediat elanul prin „dar asta e o altă poveste”, „dar despre asta cu altă ocazie”. Bine, când? Ce plm?
Temele abordate se tot repetă, explicaţiile la fel, chiar şi micile poveşti. A citit oare autorul întregul text, cap-coadă? Dacă ar fi făcut-o, sigur ar fi observat că nu se leagă anumite lucruri. Versurile, în fiecare capitol, scot din sărite. Am înţeles rolul lui Ţoi şi Kino, am citit explicaţii, este de ajuns. Am mai întâlnit coloană sonoră peste carte la Murakami, dar acolo avea alt farmec.
Despre poziţia autorului, la (extremă) stânga, nu mai zic nimic.
Mi-au plăcut: personajul Sonia, personajul care scria teze despre Marx, ilustraţiile.
Am mai citit de Vasile Ernu doar Născut în URSS. Când am făcut-o, acum câţiva ani, mi s-a părut o fereastră destul de bună spre comunismul sovietic din RSSM, mai ales că aveam prieteni interesaţi, iar eu nu puteam explica prea bine rămăşiţele din această perioadă cu care am trăit şi care fac parte din mine.
Mi s-a dat de înţeles că Sălbaticii copii dingo ar fi un fel de continuare. Nu ştiu ce a fost. Poate am devenit eu mult mai pretenţios între timp, dar cartea asta este, în cea mai mare parte, o prostie.
Ernu nu are talent de povestitor. Are nişte personaje cu potenţial - un exemplu ar fi Sonia - care se pierd uşor, din păcate. Sunt folosite doar ca nişte pretexte prin care autorul se lansează în lungi meditaţii şi reflecţii despre diferite subiecte. Nu că ar fi un specialist, ci pentru că îi place lui şi are impresia că totul e aşa cum spune el.
Stilul este sărac. E acelaşi stil pe care îl foloseşte şi pe facebook sau în op-ed-uri – colocvial. Parcă ar încerca să stabilească o legătură directă, personală, cu cititorul. Parcă ar transcrie exact ceea ce ar vorbi pe viu. Scrisul nu trebuie să fie aşa, el are alte reguli. Cititorul are alte aşteptări la lectură.
Nu mi-a plăcut aerul de superioritate, arogant, pe care îl adoptă. Pare că se crede unicul supravieţuitor din URSS şi că ne oferă nouă, păcătoşilor, şansa unică de a descifra secretele acestei lumi ascunse. Asta doar când are chef. „Simţiţi diferenţa? Repet: ştiu nuanţele. Dar nu intru în detalii.” Mă laşi?
Nici măcar nu e primul scriitor basarabean de succes. Au mai scris şi alţii şi nu s-au poziţionat aşa sus în raport cu cititorul. La urma urmei, chiar şi eu, născut în tranziţie, am trăit cu memoria colectivă şi cu rămăşiţele vieţii din URSS. Nu e nevoie, nici dacă aş fi cel mai tâmpit şi greu de cap cititor, să-mi explice sensul cuvântului gopnik de nşpe ori (chiar cu aceleaşi cuvinte!). Ştiu ce-i hruşciovca şi ştie şi românul ce înseamnă un bloc de prefabricate. ş.a.m.d.
Textul nu are coerenţă. În primul rând, nu e cronologic. Nu porneşti cu Ghenura în Crimeea la începutul cărţii şi închei cu faptul că ai făcut cunoştinţă, la un moment dat, cu acelaşi Ghenura. Uneori, există paragrafe al căror unic scop pare a fi de a oferi o punte de legătură, firavă, aproape invizibilă, spre un text mai vechi, scris cu altă ocazie, care trebuia introdus. Foloseşte o vizită la spital şi capelniţa pentru a trece la consideraţii de ordin istoric şi sociologic asupra limbii şi moldovenismului.
Cele mai deranjante nu sunt totuşi lucrurile astea, ci modul în care Ernu introduce o temă şi îţi taie imediat elanul prin „dar asta e o altă poveste”, „dar despre asta cu altă ocazie”. Bine, când? Ce plm?
Temele abordate se tot repetă, explicaţiile la fel, chiar şi micile poveşti. A citit oare autorul întregul text, cap-coadă? Dacă ar fi făcut-o, sigur ar fi observat că nu se leagă anumite lucruri. Versurile, în fiecare capitol, scot din sărite. Am înţeles rolul lui Ţoi şi Kino, am citit explicaţii, este de ajuns. Am mai întâlnit coloană sonoră peste carte la Murakami, dar acolo avea alt farmec.
Despre poziţia autorului, la (extremă) stânga, nu mai zic nimic.
Mi-au plăcut: personajul Sonia, personajul care scria teze despre Marx, ilustraţiile.
May 14, 2022
Aveam așteptări mai mari în ceea ce privește scriitura. Și coerența. Cartea e o sumedenie de povești, un soi de coming of age in URSS inainte de caderea comunismului, punctata de intrebari retorice (ex. De ce? Pentru că așa vrea autorul) si din 3 in 3 pagini de versuri lungi din cântece sau poezii. E un amestec de memorii și cugetări, dar și de ipoteze aruncate la care "nu are rost" să răspundă autorul. Ba dialog cu sine, ba monolog, descrieri de cartiere, oameni, clase sociale, situații, istorii... Un platou cu ingrediente bune, dar puse laolaltă deficitar. Păcat
July 12, 2021
VIKTOR ȚOI | KINO
Copacul*
Eu știu – copacul meu nu va trăi nici șapte zile.
Eu știu – în acest oraș copacul meu e sortit pieirii.
Toate celelalte lucruri deja m-au plictisit.
Sunt alături de dânsul mereu.
Îmi pare că acesta copac casă mi-a devenit.
Îmi pare că acesta este prietenul meu.
Eu am sădit un copac.
Eu am sădit un copac.
Eu știu – copacul meu va fi rupt poate de un elev mâine.
Eu știu – copacul meu mă va părăsi printre suspine.
Dar cât sunt în viață, nu-l voi abandona.
Suntem alături când mi-e bine sau când mi-e greu.
Îmi pare că acest copac este lumea mea.
Îmi pare că este fiul meu.
Eu am sădit un copac.
Eu am sădit un copac.
Traducere de Igor Guzun
* „Copacul” este considerată una dintre cele mai profunde poezii ale lui Viktor Țoi. Unul dintre părinții-fondatori ai muzicii rock rusești, Boris Grebenșcikov, spune despre aceste versuri că în doar opt fraze Viktor Țoi a reușit să obțină un efect apăsător, o necontenită durere surdă.
Am citit cartea lui Vasile Ernu, fredonând bucăți din playlist-ul cărții, mai ales că știu cuvintele textelor în română, fiindcă le-am tradus.
„Sălbaticii copii...” Bingo! Merită.
***
ВИКТОР ЦОЙ | КИНО
Дерево
Я знаю, моё дерево не проживёт и недели.
Я знаю, моё дерево в этом городе обречено.
Но я всё своё время провожу рядом с ним,
Мне все другие дела надоели.
Мне кажется, что это мой дом.
Мне кажется, что это мой друг.
Я посадил дерево.
Я посадил дерево.
Я знаю, моё дерево, завтра может сломать школьник.
Я знаю, моё дерево скоро оставит меня.
Но пока оно есть, я всегда рядом с ним,
Мне с ним радостно, мне с ним больно.
Мне кажется, что это мой мир.
Мне кажется, что это мой сын.
Я посадил дерево.
Я посадил дерево...
Copacul*
Eu știu – copacul meu nu va trăi nici șapte zile.
Eu știu – în acest oraș copacul meu e sortit pieirii.
Toate celelalte lucruri deja m-au plictisit.
Sunt alături de dânsul mereu.
Îmi pare că acesta copac casă mi-a devenit.
Îmi pare că acesta este prietenul meu.
Eu am sădit un copac.
Eu am sădit un copac.
Eu știu – copacul meu va fi rupt poate de un elev mâine.
Eu știu – copacul meu mă va părăsi printre suspine.
Dar cât sunt în viață, nu-l voi abandona.
Suntem alături când mi-e bine sau când mi-e greu.
Îmi pare că acest copac este lumea mea.
Îmi pare că este fiul meu.
Eu am sădit un copac.
Eu am sădit un copac.
Traducere de Igor Guzun
* „Copacul” este considerată una dintre cele mai profunde poezii ale lui Viktor Țoi. Unul dintre părinții-fondatori ai muzicii rock rusești, Boris Grebenșcikov, spune despre aceste versuri că în doar opt fraze Viktor Țoi a reușit să obțină un efect apăsător, o necontenită durere surdă.
Am citit cartea lui Vasile Ernu, fredonând bucăți din playlist-ul cărții, mai ales că știu cuvintele textelor în română, fiindcă le-am tradus.
„Sălbaticii copii...” Bingo! Merită.
***
ВИКТОР ЦОЙ | КИНО
Дерево
Я знаю, моё дерево не проживёт и недели.
Я знаю, моё дерево в этом городе обречено.
Но я всё своё время провожу рядом с ним,
Мне все другие дела надоели.
Мне кажется, что это мой дом.
Мне кажется, что это мой друг.
Я посадил дерево.
Я посадил дерево.
Я знаю, моё дерево, завтра может сломать школьник.
Я знаю, моё дерево скоро оставит меня.
Но пока оно есть, я всегда рядом с ним,
Мне с ним радостно, мне с ним больно.
Мне кажется, что это мой мир.
Мне кажется, что это мой сын.
Я посадил дерево.
Я посадил дерево...
June 28, 2021
O vinietă de gânduri și amintiri dezlânate despre ultimii ani ai Moldovei Sovietice. Din punct de vedere factologic coincide aproape totul: walkmanul, metaliștii, Kino, sălile video, renașterea națională, blugii, gopnicii... dar parcă lipsește o sistematizare (ca la Czeslaw Milosz în "Gândirea captivă" de pildă). N-am înțeles ce a vrut să devină acest text: eseu, roman sau memorii. Povestea anunțată, devine, iar și iar, o "altă poveste" și am rămas cu impresia că esențialul a fugit din carte. Și nu, nu e nimic eroic în gopnici, cum nu e nimic estetic în peisajul industrial.
January 11, 2022
O carte superbă despre istoria decăderii URSS prin ochii unui adolescent din Chișinăul sfârșitului anilor 1980
October 8, 2021
Cartea asta se simte de parca nu a fost editata. Idei repetitive, sintagme de genul 'dar despre asta, alta data', dar si o colectie intreaga de versuri care nu spun nimic. Ok, inteleg sa incluzi versuri, dar pui si refrenul de trei ori? Ca sa... ce? Sa ocupe loc pe pagina?
In rest, am rezonat cu vreo 40% din poveste pentru ca desi m-am nascut in anii '80, unele chestii culturale imi erau cumva cunoscute de la bunici, amici, sau colegi de scoala.
Cel mai tare m-a enervat descrierea pe care Ernu o face constant adolescentilor din generatia lui -- sorry, dar erau ca niste emo, nimic nu-i atingea, nimic nu-i impresiona, voiau sa se autodistruga, blablabla. Sper ca Ernu stie ca prin asta trece orice adolescent, nu doar aia cu care s-a intovarasit el, dar diferenta e ca adolescentii destepti inteleg ca a fi defetist inseamna a fi cretin, mai ales cand ai tot restul vietii inainte.
Nu trebuia sa incep sa il citesc pe Ernu cu aceasta carte, iar acum am ramas cu un gust amar si am reticente in a citi chiar si Nascut in URSS, care am inteles ca e foarte buna.
In rest, am rezonat cu vreo 40% din poveste pentru ca desi m-am nascut in anii '80, unele chestii culturale imi erau cumva cunoscute de la bunici, amici, sau colegi de scoala.
Cel mai tare m-a enervat descrierea pe care Ernu o face constant adolescentilor din generatia lui -- sorry, dar erau ca niste emo, nimic nu-i atingea, nimic nu-i impresiona, voiau sa se autodistruga, blablabla. Sper ca Ernu stie ca prin asta trece orice adolescent, nu doar aia cu care s-a intovarasit el, dar diferenta e ca adolescentii destepti inteleg ca a fi defetist inseamna a fi cretin, mai ales cand ai tot restul vietii inainte.
Nu trebuia sa incep sa il citesc pe Ernu cu aceasta carte, iar acum am ramas cu un gust amar si am reticente in a citi chiar si Nascut in URSS, care am inteles ca e foarte buna.
March 4, 2021
Mai mult despre Australia decât despre copiii dingo.
April 13, 2023
Sălbaticii copii dingo – Vasile Ernu
Vasile Ernu, debutează în 2006 cu volumul Născut în U.R.S.S., urmând ulterior să publice printre altele, o serie de eseuri cu tematică specifică perioadei sovietice din Republica Moldova, iar în 2021 publică cartea de față.
Eu am auzit de dânsul de la fostul meu diriginte, dar și de la o amică. În ambele cazuri fără să dau o mare importanță datorită fricii, eternei temeri a romanânului modern, „democrat” – dar dacă e comunist omu`?-.
Să soluționăm rapid asta, citând mai întâi un vers din Toulouse Launtrec (da, și eu am preferințele mele muzicale) „nu îmi spune că și tu ai ceva cu Patapievici...” ei bine, nu am, însă el are. Să nu confundăm preferința de stânga, melancolia unei vieți apuse, cu cea de comunist. Lucru observat și de mine prin lectura volumului de față, dar și ascultarea unor interviuri. Omul vorbește fain, autentic și pentru mine, un copil născut în 1998, povestea lui este un alternativ mișto al manualului de istorie.
Sălbaticii copii dingo spune multe, și puține totodată. La început am vrut să o arunc, nu e chiar cel mai coerent om, se pierde în firul poveștii, sare de la o tema la alta, se repetă, și da, versurile celor de la Kino sunt părerea mea obsedant aruncate în care. Ce e prea mult e prea mult.
Carea debutează oniric, cu un dialog între el și un înger, speranța ce ia ținut în viața pe copii dingo din acea perioadă... totul pleacă de la fericire, o ai numai când nu o cauți, pe scurt să rezumăm rapid cartea, în acea perioadă oamenii nu căutau fericirea, căci nu știau ce era aceea; mai târziu, societatea capitalistă le va aminti cu vărf și îndesat ce NU E FERICIREA...
Anii `80, perioada Perestroika, a lui Gorbaciov, de aici izvorăsc majoritatea poveștilor împărțite pe 4 anotimpuri specifice stării generale trăite de autor, așa o vom împărți și noi rapit, btw fiecare capitol prezintă o ilustrație frumoasă reprezentativă:
(VARA)
Totul începe cu un vis, cu o aventură de o vară, o șină, un tren spre Crimeea împreună cu 3 tovarăși, toți adolescenți plecați pentru prima oară clandestin de acasă. Frumoasă povestioara cu pomul de rodii, respectiv cu noaptea petrecută în celebrul Palat Livadia din Ialta.
Tot în acest capitol, deschide apartenența limbii modlovenești, prin prisma cuvântului Kapelniță, frumoasă incursiune... totul precum un vis frumos de vară...
(TOAMNA)
Descrie Chișinăul, despre cartierul Ciocana, despre acele școli profesionale, și despre șocul pe care îl are, trăind alături de gopnici (nu vă zic mai multe, de aici încolo merită citită cartea, căci până aici numai perseveranța m-a ținut curios).
Apar primele personaje interesante, Sonia și Serîi, amândoi lideri de gopnici. Komunalta, duritatea, sărăcia sufletească ascunsă prin violență sunt pilonii vieții din Ciocana, presărată însă și cu celebrele videosaloane, dar și un amor agresiv și totodată timid cu Sonia.
(IARNA)
Cea mai aspră parte din carte. Debutează cu o descriere fascinană între gopnici și tuvoska (nu vă zic cine sunt, că nu vreu 😊) , apar bandele, se naște muzica, Kino, Motorhead, Depeche Mode, punk-ul, practic ce ascultai, erai. Începe totodată cel mai frumos capitol din punctul meu de vedere, esența, materialismul și spiritualismul, această dulitate, citez: „forma unei sticle de Coca Cola era mai puternică decât anumite curente literare”. Numai despre această parte aș putea să scriu, să simt, am și facut-o, mulțumesc Vasile Ernu pentru asta... M-a pus serios pe gânduri.
Ușor apar filmele americane, muzica străină, cărțile interzise revându-te pe piața neagră. Copii de aur, dar și copii de centru. Explozie de diversitate într-o monotonie desăvărșită. Se discută și despre Războiul din Afganistan, prima invadare, un eșec vietnamez sovietic.
(PRIMĂVARA)
Soarele răsare? Nu, defapt va apune, și o dată pentru totdeauna. Aerul proaspăt anunță schimbări, Ernu ajunge într-un nou grup, apar celebrele cafenele Moldova și Fulgușor. Personal am întrebat pe cineva din Republica Moldova de aceste lăcașuri...
Se discută despre ultima perioadă când timpul încă mai avea răbdare. Despre literatura rusă, dar și despre cea română, desre Bacovia, despre teatru, despre copii din centru.
Cartea se termină cu 2 momente emblematice, protestul din 7-10 noiembrie 1989 culminat cu incendierea sediului MAI, dar și debarcarea tinerilor moldoveni în România postdecembristă.
Restul este istorie.
Părere personală, sincer am trăit toate anotimpurile citind această cartea, de la a îmi veni să o arunc, la o relaxare și uimire totală. Pentru un amator de istorie ce sunt, a fost o lecție diferită, altceva decât am fost învățat până acuma. Pentru prima oară pot spune că nu a fost chiar atât de nasol, sau poate că a fost mai nasol decăt îmi imaginasem... cartea te lasă perplex, simți că ai fost acolo, că ai iubit-o pe Sonia, că te băteai cu gopnicii, mama lor de gopnici.
Titlul este simbolic, câinele dingo fiind o rasă canină din Australia, ce inițial trăiau în haită salbatici, ulterior ajungând să fie domesticiți de oameni, ajungând din nou ulterior sălbatici pe o plajă goală...
Exact precum un copil dingo, trăiește sub imperiul libertății adolescentine, crește la nevoi instituțioanlizat și ajunge într-un capitalism wild.
5/5
Citate preferate:
„ce poate fi mai violent decât să schimbi natura cuiva fără voia lui”,
„fii zen și privește: nu plânge, nu râde, nu urîm nu iubi, ci înțelege”,
„marea nu se împrietenește cu oamenii agitați, îngrijorați și depresivi. Marea vrea oameni leneși, rupți de lumea lor, care sunt atenți doar la ea”.
Vasile Ernu, debutează în 2006 cu volumul Născut în U.R.S.S., urmând ulterior să publice printre altele, o serie de eseuri cu tematică specifică perioadei sovietice din Republica Moldova, iar în 2021 publică cartea de față.
Eu am auzit de dânsul de la fostul meu diriginte, dar și de la o amică. În ambele cazuri fără să dau o mare importanță datorită fricii, eternei temeri a romanânului modern, „democrat” – dar dacă e comunist omu`?-.
Să soluționăm rapid asta, citând mai întâi un vers din Toulouse Launtrec (da, și eu am preferințele mele muzicale) „nu îmi spune că și tu ai ceva cu Patapievici...” ei bine, nu am, însă el are. Să nu confundăm preferința de stânga, melancolia unei vieți apuse, cu cea de comunist. Lucru observat și de mine prin lectura volumului de față, dar și ascultarea unor interviuri. Omul vorbește fain, autentic și pentru mine, un copil născut în 1998, povestea lui este un alternativ mișto al manualului de istorie.
Sălbaticii copii dingo spune multe, și puține totodată. La început am vrut să o arunc, nu e chiar cel mai coerent om, se pierde în firul poveștii, sare de la o tema la alta, se repetă, și da, versurile celor de la Kino sunt părerea mea obsedant aruncate în care. Ce e prea mult e prea mult.
Carea debutează oniric, cu un dialog între el și un înger, speranța ce ia ținut în viața pe copii dingo din acea perioadă... totul pleacă de la fericire, o ai numai când nu o cauți, pe scurt să rezumăm rapid cartea, în acea perioadă oamenii nu căutau fericirea, căci nu știau ce era aceea; mai târziu, societatea capitalistă le va aminti cu vărf și îndesat ce NU E FERICIREA...
Anii `80, perioada Perestroika, a lui Gorbaciov, de aici izvorăsc majoritatea poveștilor împărțite pe 4 anotimpuri specifice stării generale trăite de autor, așa o vom împărți și noi rapit, btw fiecare capitol prezintă o ilustrație frumoasă reprezentativă:
(VARA)
Totul începe cu un vis, cu o aventură de o vară, o șină, un tren spre Crimeea împreună cu 3 tovarăși, toți adolescenți plecați pentru prima oară clandestin de acasă. Frumoasă povestioara cu pomul de rodii, respectiv cu noaptea petrecută în celebrul Palat Livadia din Ialta.
Tot în acest capitol, deschide apartenența limbii modlovenești, prin prisma cuvântului Kapelniță, frumoasă incursiune... totul precum un vis frumos de vară...
(TOAMNA)
Descrie Chișinăul, despre cartierul Ciocana, despre acele școli profesionale, și despre șocul pe care îl are, trăind alături de gopnici (nu vă zic mai multe, de aici încolo merită citită cartea, căci până aici numai perseveranța m-a ținut curios).
Apar primele personaje interesante, Sonia și Serîi, amândoi lideri de gopnici. Komunalta, duritatea, sărăcia sufletească ascunsă prin violență sunt pilonii vieții din Ciocana, presărată însă și cu celebrele videosaloane, dar și un amor agresiv și totodată timid cu Sonia.
(IARNA)
Cea mai aspră parte din carte. Debutează cu o descriere fascinană între gopnici și tuvoska (nu vă zic cine sunt, că nu vreu 😊) , apar bandele, se naște muzica, Kino, Motorhead, Depeche Mode, punk-ul, practic ce ascultai, erai. Începe totodată cel mai frumos capitol din punctul meu de vedere, esența, materialismul și spiritualismul, această dulitate, citez: „forma unei sticle de Coca Cola era mai puternică decât anumite curente literare”. Numai despre această parte aș putea să scriu, să simt, am și facut-o, mulțumesc Vasile Ernu pentru asta... M-a pus serios pe gânduri.
Ușor apar filmele americane, muzica străină, cărțile interzise revându-te pe piața neagră. Copii de aur, dar și copii de centru. Explozie de diversitate într-o monotonie desăvărșită. Se discută și despre Războiul din Afganistan, prima invadare, un eșec vietnamez sovietic.
(PRIMĂVARA)
Soarele răsare? Nu, defapt va apune, și o dată pentru totdeauna. Aerul proaspăt anunță schimbări, Ernu ajunge într-un nou grup, apar celebrele cafenele Moldova și Fulgușor. Personal am întrebat pe cineva din Republica Moldova de aceste lăcașuri...
Se discută despre ultima perioadă când timpul încă mai avea răbdare. Despre literatura rusă, dar și despre cea română, desre Bacovia, despre teatru, despre copii din centru.
Cartea se termină cu 2 momente emblematice, protestul din 7-10 noiembrie 1989 culminat cu incendierea sediului MAI, dar și debarcarea tinerilor moldoveni în România postdecembristă.
Restul este istorie.
Părere personală, sincer am trăit toate anotimpurile citind această cartea, de la a îmi veni să o arunc, la o relaxare și uimire totală. Pentru un amator de istorie ce sunt, a fost o lecție diferită, altceva decât am fost învățat până acuma. Pentru prima oară pot spune că nu a fost chiar atât de nasol, sau poate că a fost mai nasol decăt îmi imaginasem... cartea te lasă perplex, simți că ai fost acolo, că ai iubit-o pe Sonia, că te băteai cu gopnicii, mama lor de gopnici.
Titlul este simbolic, câinele dingo fiind o rasă canină din Australia, ce inițial trăiau în haită salbatici, ulterior ajungând să fie domesticiți de oameni, ajungând din nou ulterior sălbatici pe o plajă goală...
Exact precum un copil dingo, trăiește sub imperiul libertății adolescentine, crește la nevoi instituțioanlizat și ajunge într-un capitalism wild.
5/5
Citate preferate:
„ce poate fi mai violent decât să schimbi natura cuiva fără voia lui”,
„fii zen și privește: nu plânge, nu râde, nu urîm nu iubi, ci înțelege”,
„marea nu se împrietenește cu oamenii agitați, îngrijorați și depresivi. Marea vrea oameni leneși, rupți de lumea lor, care sunt atenți doar la ea”.
This entire review has been hidden because of spoilers.
August 17, 2023
O analiza subiectiva a imploziei universului URSS. Acum la mai mult de 3 decade de la acele evenimente autorul reuseste sa faca o restrospectiva asezata a acelor ultimi ani. De la lentoarea anilor in care aproape nimic nu se intampla pana la salbatica tranzitie catre capitalism. Pentru mine, o persoana nascuta in anii 80 in nord-estul Romaniei si care credeam ca stiu multe despre acea perioada, am reusit sa aflu multe lucruri inedite. Multumesc!
April 20, 2021
Scriitorul și criticul Cristian Teodorescu despre Sălbaticii copii dingo.
”Probabil că o parte a intelighenției de la Chișinău va sări ca arsă cînd va citi în „Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu, că țărăncile din Republica Moldova sînt cele ce au apărat „limba moldovenească” de invazia rusismelor, în vreme ce limba moldovenească vorbită la oraș s-a umplut fără refuz de cuvinte rusești.
„Sălbaticii copii dingo”, o carte de o profunzime și de o complexitate excepționale, termină cu imaginea în alb-negru a vieții din Republica Moldova în perioada sovietică, cu ceața idilismelor patriotarde și cu jegul propagandei neocomuniste de la Chișinău. Pasională și pasionantă, „Sălbaticii copii dingo” e cartea unui mare prozator și a unui antropolog lucid care lucrează pe cont propriu. Memorialistică, eseu și roman de formație - a lui Ernu și a generației sale - „Sălbaticii copii dingo” e prietenoasă și copleșitoare, una dintre aparițiile cu adevărat importante din ultimii 30 de ani. ”
”Probabil că o parte a intelighenției de la Chișinău va sări ca arsă cînd va citi în „Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu, că țărăncile din Republica Moldova sînt cele ce au apărat „limba moldovenească” de invazia rusismelor, în vreme ce limba moldovenească vorbită la oraș s-a umplut fără refuz de cuvinte rusești.
„Sălbaticii copii dingo”, o carte de o profunzime și de o complexitate excepționale, termină cu imaginea în alb-negru a vieții din Republica Moldova în perioada sovietică, cu ceața idilismelor patriotarde și cu jegul propagandei neocomuniste de la Chișinău. Pasională și pasionantă, „Sălbaticii copii dingo” e cartea unui mare prozator și a unui antropolog lucid care lucrează pe cont propriu. Memorialistică, eseu și roman de formație - a lui Ernu și a generației sale - „Sălbaticii copii dingo” e prietenoasă și copleșitoare, una dintre aparițiile cu adevărat importante din ultimii 30 de ani. ”
November 3, 2021
,,Eram copiii domestici ai unei mari infrangeri.Asteptam sfarsitul.Asteptam un nou inceput.”
E prima mea intalnire cu Vasile Ernu.Structura cartii si insiruirea evenimentelor pare putin dezarticulata, unele povesti parca sunt stinghere si nu si gasesc locul printre celelalte, altele sunt repetitive. Dar mi a placut si a reusit sa ma faca sa mi inchipui atmosfera de la Ciocana, m-am lasat invaluita de caldura cu care descrie Chisinaul si de asemenea mi au placut ilustratiile facute de Roman Tolici. Nu are forta, dar nu e o carte rea.
E prima mea intalnire cu Vasile Ernu.Structura cartii si insiruirea evenimentelor pare putin dezarticulata, unele povesti parca sunt stinghere si nu si gasesc locul printre celelalte, altele sunt repetitive. Dar mi a placut si a reusit sa ma faca sa mi inchipui atmosfera de la Ciocana, m-am lasat invaluita de caldura cu care descrie Chisinaul si de asemenea mi au placut ilustratiile facute de Roman Tolici. Nu are forta, dar nu e o carte rea.
April 25, 2022
Fragment din reviewul publicat pe blog:
Cum a ajuns aceasta carte in mica mea biblioteca? Eram in Moldova, prin septembrie anul trecut. Eram in trecere rapida pe la Carturestiul din Mall. M-a zarit cumva pierduta prin imensitatea de carti una dintre librarese. Si imediat mi-a sarit in ajutor. Eu, ca sa simplific lucrurile, i-am zis: caut ultimile publicatii de Tibuleac, Serebreanu si Ernu. Nu am citit nimic de Ernu dar zice lumea ca e fain si vreau sa-l descopar. La care fata imi zice: nu e chiar asa fain precum zice lumea, dar uite, ultima lui carte e ceva. Adica e bine ca-l descoperi anume asa. Am revenit la Edinburgh. Am citit-o mai intii pe Tatiana Tibuleac cu Gradina de sticla, caci de mult visam sa o fac. Apoi am continuat cu Serebrian pentru ca recent citisem Cantecul marii si eram intrigata sa vad ce si cum mai scrie, de data asta in Pe contrasens. Pe Ernu l-am lasat "pe mai tarziu", probabil influentata de cuvintele acelei librarese. Acu' o saptamana am ridicat de pe raft Salbaticii copii dingo si am zis ca probabil i-a venit vremea. Ca a asteptat de-ajuns. Cand am mai si dat de niste versuri traduse de Igor Guzun din repertoriul Kino, mi-am siz ca e de mine cartea asta, si in general, nu inteleg de ce acea fata de la librarie nu a indragit acest autor. Pe mine ma agatatase din prima clipa de rasfoit...
Honestly, nu cred ca mai vreau sa citesc ceva scris de Vasile Ernu, daca asa sunt scrise si restul cartilor sale...
Restul reviewul-ului e pe blog:
https://prunicivictoria.blogspot.com/...
Cum a ajuns aceasta carte in mica mea biblioteca? Eram in Moldova, prin septembrie anul trecut. Eram in trecere rapida pe la Carturestiul din Mall. M-a zarit cumva pierduta prin imensitatea de carti una dintre librarese. Si imediat mi-a sarit in ajutor. Eu, ca sa simplific lucrurile, i-am zis: caut ultimile publicatii de Tibuleac, Serebreanu si Ernu. Nu am citit nimic de Ernu dar zice lumea ca e fain si vreau sa-l descopar. La care fata imi zice: nu e chiar asa fain precum zice lumea, dar uite, ultima lui carte e ceva. Adica e bine ca-l descoperi anume asa. Am revenit la Edinburgh. Am citit-o mai intii pe Tatiana Tibuleac cu Gradina de sticla, caci de mult visam sa o fac. Apoi am continuat cu Serebrian pentru ca recent citisem Cantecul marii si eram intrigata sa vad ce si cum mai scrie, de data asta in Pe contrasens. Pe Ernu l-am lasat "pe mai tarziu", probabil influentata de cuvintele acelei librarese. Acu' o saptamana am ridicat de pe raft Salbaticii copii dingo si am zis ca probabil i-a venit vremea. Ca a asteptat de-ajuns. Cand am mai si dat de niste versuri traduse de Igor Guzun din repertoriul Kino, mi-am siz ca e de mine cartea asta, si in general, nu inteleg de ce acea fata de la librarie nu a indragit acest autor. Pe mine ma agatatase din prima clipa de rasfoit...
Honestly, nu cred ca mai vreau sa citesc ceva scris de Vasile Ernu, daca asa sunt scrise si restul cartilor sale...
Restul reviewul-ului e pe blog:
https://prunicivictoria.blogspot.com/...
November 28, 2022
This is the story of a punk generation which failed. A theme announced from the title. It is developed by a series of memories on the fall of Communism and of the Soviet Union.
I liked the book because of its interesting memories, under the influence of current events, which requires a deeper understanding. But it has also some stylistic faults and repetitions, as pointed out by some of its critics, see Dorin`s review below. Typically, is a story filtered by experience and retold a clef.
The contrast between hope and consequences creates a melancholic atmosphere. As in a growth novel, while lacking in the end the freedom of choice, the main character-author switches constantly between social environments and matures. The family, the Gopnik’s, the elite from the Capital, or the radical circles. The comparison between them and the overall context are giving dynamism to the story.
Even if the reader warned from the beginning the result will be a failure, the illusion of the Youth is sympathetically retold. Nostalgia and generational narratives are well known themes, but here there is not appeal, no mobilization fortunately. The ending is sad and ironical.
Music offers a leitmotif which convinced me to listen to Kino. Not necessarily my style, but interesting. The origins of Moldavian rock are also remembered.
I liked the book because of its interesting memories, under the influence of current events, which requires a deeper understanding. But it has also some stylistic faults and repetitions, as pointed out by some of its critics, see Dorin`s review below. Typically, is a story filtered by experience and retold a clef.
The contrast between hope and consequences creates a melancholic atmosphere. As in a growth novel, while lacking in the end the freedom of choice, the main character-author switches constantly between social environments and matures. The family, the Gopnik’s, the elite from the Capital, or the radical circles. The comparison between them and the overall context are giving dynamism to the story.
Even if the reader warned from the beginning the result will be a failure, the illusion of the Youth is sympathetically retold. Nostalgia and generational narratives are well known themes, but here there is not appeal, no mobilization fortunately. The ending is sad and ironical.
Music offers a leitmotif which convinced me to listen to Kino. Not necessarily my style, but interesting. The origins of Moldavian rock are also remembered.
October 6, 2022
Iniţial vroiam să renunț la carte, pentru că am înţeles că e mai mult autobiografică decât o nuvela, dar cumva am intrat în joc, ca o noapte lunga la Admiral/Eli Pili in care cineva îţi tot deapănă din amintiri şi asculţi politicos. Apoi am inceput să recunosc name drops: gen vecina mea din Schinoasa cu ochi înguşti, Nadia, artiştii şi copiii cu care am stat la randul meu la beri ani mai târziu şi efectiv numeroase paralele cu coming of age al meu, de milenial in Chişinău. Unica neinţelegere au fost traducerile de cantece, nu ştiu dacă cei care nu cunosc rusa au înţeles esenţa lui Ţoi sau Nautilus Pompilius, am ignorat traducerile sau am ascultat piesele pe youtube.
March 4, 2024
Cu siguranță nu întru în audiența țintă a acestui roman și îmi este dificil să spun cine ar fi aceasta. Este un roman specific, un roman-musicle, cum nu știam că există (romanul este impregnat de muzica rock a anilor '80).
Repetiția, deși considerată o tehnică caracteristică lui Ernu, poate deveni deranjantă pe alocuri.
Repetiția, deși considerată o tehnică caracteristică lui Ernu, poate deveni deranjantă pe alocuri.
July 22, 2024
Repetitivă. Lipsită de substanță. Potrivită celor care vor să afle într-un mod mai informal despre cultura anilor ‘80 în Basarabia. Textul de pe copertă e foarte misleading, nici nu a zgâriat suprafața a ceea ce și-a propus autorul. M-am dezamăgit puțin în Ernu. Am citit “Izgoniții” și m-am îndrăgostit de această carte și stilul istorico-ficțiune. O să-i mai dau o șansă cu altă ocazie.
Read
July 19, 2022Ai citit această carte? Participă la sondajul „Topul celor mai citite cărți a autorilor din Republica Moldova editate în 2021”, organizat de către Biblioteca Națională a Republici Moldova. Votează cartea aici: https://forms.gle/Gf8q4NW94X41VJ6R9
July 18, 2021
“Poate ca arta razboiului nu e sa stii sa lupti ci sa te postezi corrct pe timpul de lupta. Eu nu stiam sa lupt dar stiam sa ma plasez perfect.” Vasile Ernu
July 20, 2021
O carte care prezintă superb generația noastră, cei născuți în anii 70.
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 27, 2022
Excelent !
July 6, 2024
Excellent!
July 30, 2023
O carte care merită toată atenția pentru cei care provin din spațiu est-european, dar și pentru cei care sunt interesați să cunoască realitatea din RSSM sovietică. Cartea cucerește printr-o captivanță și pasiune a autorului, care merită toată aprecierea. Vasile Ernu descrie un trecut al comunismului prin prisma experienței proprii. Perestroika, Gorbaciov și atitudinea sălbaticilor copii dingo sunt cuvintele cheie în această lucrare.
November 26, 2023
Suntem în anii ‘80, ani care au marcat Basarabia și care au fost spre sfârșitul lor și începutul anilor ‘90 un moment de cotitură în care acest petic de pământ și-a schimbat parcursul.
Istoria debutează cu patru prieteni, tineri și neliniștiți care merg la mare în Crimeea. Pe parcursul a mai multor pagini autorul trece în revistă plajele Mării Negre. Frumusețea litoralului și atmosfera estivală te cuprind și te poartă pe valurile line ale mării. Însă acesta este doar începutul sfârșitului.
“Vorbeam puțin, citeam mult și priveam și mai mult. Marea se vrea privită și simțită. Marea este locul în care am învățat să privesc, să înțeleg lucrurile prin văz și să simt. Să cunosc lucrurile prin simțuri.”
Prietenia este de-altfel o temă centrală a romanului. Alături de prieteni protagonistul a trecut prin cele mai mari provocări, dar și a profitat din plin de anii adolescenții.
Vasile Ernu prezintă o frescă a Basarabiei spre sfârșitul anilor ‘80. Pentru cei care au trăit acele timpuri va fi o aducere aminte, iar pentru cei ca mine care abia se nășteau atunci, sau chiar mult mai târziu, va fi o modalitate de a descoperi istoria propriului neam.
Aici îi veți întâlni pe gopnicii de la Ciocana, bandele de la Poșta veche, muncitorii de la fabrică, care locuiau în căminele familiale, tusovka copiilor bogați etc. Nu vor lipsi de aici elemente de politică, educație și cultură a acelei perioade.
Felul în care cărțile române erau găsite foarte greu și acelea intrau la categoria “literatura străină” este un fapt deloc de ignorat. Apoi trebuie să recunosc în acest context că situația nu era mai brează nici în anii mei de școală, când prea puține cărți bune se găseau în română. Răscoleam biblioteca școlară în lung și în lat, pentru a ajunge ulterior la cărți în română cu caractere rusești (chirilică). Așa și nu am avut acces în copilărie la cărți scrise de Jules Verne, Mark Twain, Dumas, Jack London etc. Abia la facultate aveam să-i descopăr pe unii din ei, iar pe alții în anii precedenți.
Romanul de față este o modalitate excelentă pentru români să descopere care sunt elementele ce au stat la baza diferențelor culturale resimțite uneori între românii de pe cele două maluri ale Prutului.
“Regimul? Era paralel cu noi, îl disprețuiam profund, îl luam în derâdere, îl ignoram și ne vedeam de “munca noastră”: cum să umplem timpul care nu se mai termină.
Pe final ar mai fi de adăugat că Vasile Ernu este un autor prea puțin promovat, însă merită mult mai multă atenție. Eu cu siguranță revin la el, deja am și trilogia marginalilor.
“Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu
Istoria debutează cu patru prieteni, tineri și neliniștiți care merg la mare în Crimeea. Pe parcursul a mai multor pagini autorul trece în revistă plajele Mării Negre. Frumusețea litoralului și atmosfera estivală te cuprind și te poartă pe valurile line ale mării. Însă acesta este doar începutul sfârșitului.
“Vorbeam puțin, citeam mult și priveam și mai mult. Marea se vrea privită și simțită. Marea este locul în care am învățat să privesc, să înțeleg lucrurile prin văz și să simt. Să cunosc lucrurile prin simțuri.”
Prietenia este de-altfel o temă centrală a romanului. Alături de prieteni protagonistul a trecut prin cele mai mari provocări, dar și a profitat din plin de anii adolescenții.
Vasile Ernu prezintă o frescă a Basarabiei spre sfârșitul anilor ‘80. Pentru cei care au trăit acele timpuri va fi o aducere aminte, iar pentru cei ca mine care abia se nășteau atunci, sau chiar mult mai târziu, va fi o modalitate de a descoperi istoria propriului neam.
Aici îi veți întâlni pe gopnicii de la Ciocana, bandele de la Poșta veche, muncitorii de la fabrică, care locuiau în căminele familiale, tusovka copiilor bogați etc. Nu vor lipsi de aici elemente de politică, educație și cultură a acelei perioade.
Felul în care cărțile române erau găsite foarte greu și acelea intrau la categoria “literatura străină” este un fapt deloc de ignorat. Apoi trebuie să recunosc în acest context că situația nu era mai brează nici în anii mei de școală, când prea puține cărți bune se găseau în română. Răscoleam biblioteca școlară în lung și în lat, pentru a ajunge ulterior la cărți în română cu caractere rusești (chirilică). Așa și nu am avut acces în copilărie la cărți scrise de Jules Verne, Mark Twain, Dumas, Jack London etc. Abia la facultate aveam să-i descopăr pe unii din ei, iar pe alții în anii precedenți.
Romanul de față este o modalitate excelentă pentru români să descopere care sunt elementele ce au stat la baza diferențelor culturale resimțite uneori între românii de pe cele două maluri ale Prutului.
“Regimul? Era paralel cu noi, îl disprețuiam profund, îl luam în derâdere, îl ignoram și ne vedeam de “munca noastră”: cum să umplem timpul care nu se mai termină.
Pe final ar mai fi de adăugat că Vasile Ernu este un autor prea puțin promovat, însă merită mult mai multă atenție. Eu cu siguranță revin la el, deja am și trilogia marginalilor.
“Sălbaticii copii dingo” de Vasile Ernu
Displaying 1 - 24 of 24 reviews