Zufällige Erfindungen

by Elena Ferrante

Elena Ferrante hat ein literarisches Spiel gespielt. Sie hat sich ein Jahr lang, Woche für Woche, vom britischen Guardian eine Liste mit allen erdenklichen Themen schicken lassen, sie hat sich dann eines ausgesucht und spontan darüber geschrieben.
Zufällige Erfindungen versammelt die 52 erstaunlichen Kolumnen, die auf diese Weise entstanden sind: Es geht um erste Liebe, um Klimawandel, es geht darum, wie misslich es ist, fotografiert zu werden, was es bedeutet, wenn die eigenen Bücher verfilmt werden, es geht um die Frage, warum man Partys eigentlich immer als Letzte verlässt – und ob es eine Formel für Lebensglück gibt.
Elena Ferrante ist »eine der größten Romanschriftstellerinnen unserer Zeit« (New York Times), und sie beherrscht auch die kurzen Formen meisterhaft. Zufällige Erfindungen, das sind suggestive Stücke voller Witz, Hintersinn und beiläufiger Erleuchtungen – wunderbar illustriert von Andrea Ucini.

Genres: Nonfiction, Essays, Italian Literature, Italy, Short Stories, Feminism, Memoir

219 pages, Hardcover

First published May 8, 2019

About the author

Elena Ferrante is a pseudonymous Italian novelist. Ferrante's books, originally published in Italian, have been translated into many languages. Her four-book series of Neapolitan Novels are her most widely known works.

Reviews

[Elyse Walters · Rating 5 out of 5]

“Incidental Inventions”, by Elena Ferrante... was a weekly column - proposed by the ‘Guardian’.

“The First time”...
Elena attempted to write about her first times....the first time she saw the sea, an airplane, got drunk, and fell in love.
She discovered that describing her first love truthfully was not easy or sufficient. Too much stereotyping melancholy of adolescence. She dropped her project.

“Fears”...
Elena shares things she is afraid of..( a lot) ... but....
“what perhaps should be feared most is the fury of frightened people”.

“Keeping a Diary”...
This was my favorite story. It gives insight into how and why Elena became a fiction writer.

“The End”...
Elena explores beliefs in death, dying, and living.

“The False and the True”..
Elena shares the difficulty between drawing a line of separation between fiction and nonfiction.
“Give me any small everyday event and I will make it a five-act-play”.

“Linguistic Nationality”...
Elena loves her country but doesn’t have any patriotic spirit.
Being Italian for her begins and ends with the fact that she writes and speaks in the Italian language.
Not a pizza loving, Mafia loving girl.

“Laughter”...
Sweet ....
I didn’t laugh...but I enjoyed her insight into laughing’s possible purpose and value.

“Pregnant”... ( adorable - perfectly selected drawing at the start)...
Thoughts from the natural to the artificial uterus.

“Odious Women”...
LOVED IT... Elena’s thoughts about women! She’s on our side, ladies! 👩‍🏫👩🏽‍⚕️👩🏻‍🎤

“Daughters”...
I laughed when Elena said that her daughters remind her that she is an era of the fountain pen and payphone.
She looks at her daughters sometimes with satisfaction, sometimes with alarm, and sees herself in their bodies and in their tone of voice.
I think many mothers can relate to this essay....hoping that as our daughters age, they will one day find their mother in them - while they continue to be themselves more fully with greater autonomy.
Another favorite.

“The Exclamation Point”...
This was the most thought provoking essay for me personally.
I totally heard what she wrote, and see her point of you… and it’s something that I need to look at. (!!!!!!) I felt bad!

“The Only True Name”...
What I found interesting, having read many of her books is how the term ‘unknown’, is a word that Elena has liked since adolescence. It makes sense, given that for many years she was an unknown as a novelist.

“The Male Story of Sex”...
AMEN..... fascinating and well written. I didn’t want it to end.

“Trembling”...
They look at religion.
“I have no liking for the throne we have assigned ourselves by declaring that we are beloved children of God and Lord of the universe”.

“Women Friends and Acquaintances”...
Elena had me thinking again...
about my own relationship to the word friend and how are use it. I felt bad again!
But I do deeply love my friends.

“Digging”...(I loved the drawings for this essay, too)...
There is nothing Elena won’t write about…but she likes writing that adopts a sort of
aesthetics of reticence, writing that suggests, writing that alludes.

“Writing That Urges”...
Agree....” The art of discouraging with kind words is among the most widely practiced”.
Wise words from Elena ( again)

“Addictions”...
Pure joy for Elena was writing accompanied by a cigarette.
“Cigarettes, alcohol, cocaine are to varying degrees dark glasses, and give us the impression that we can more readily tolerate the collision with life, more comfortably savour it”....
“But is it true?”. That what
enslaves us empowers us?”....
Elena us no longer a smoker.

“Insomnia”... going to stop reviewing every essay - but smiled at the ‘drawing’ for this one, too. A picture speaks many words!!

“The Pleasure of Learning”...
“Discontent”...
“Probably, as I grow old, my discontent has also grown old”.

“Winners and Losers”...
By the time I read this story… 42%/ kindle reading....into my reading... I already had a great hunch of what I was about to read. And you might too...... but she powerfully examines and tries to understand winners and losers. We examine too.

The rest of the stories in order...
“Bad Feelings”...
“Ellipses”... ( more insights on writing and morality)...
“Works of Art”...
“The Deluge of News”...

“Literary Novelty”...
“What is truly new in literature is only our uniquely individual way of using the storehouse of the worlds literature”.

“Lies”....
“Confessing”...
“Clean Breaks”...
How do you feel honestly feel about change?

“Mothers”...
I think it’s very possible that many daughters feel like this:
“Sometimes she seemed to me to be beautiful and clever just so that everyone would see me as ugly and stupid”....
”A secret cord that can’t be cut binds us to the bodies of our mothers: there’s no way to detach ourselves......”
MY VERY FAVORITE....
I even felt teary-eyed.

“At the Movies”...
“Happy Childhoods”...
“Interviews”...
“Love Forever”...

“No Reason”... (very compelling topic about enemies)...

“Creative Freedom”...
Wow.... I never knew that Maggie Gyllenhaal announced that she would adapt Elena’s novel, “The Lost Daughter”, for the screen.

“Plants”...
“Leave-Taking”...
“Women Who Write”...
“Stereotyped”...
“The Book and the Film”...

“Dying Young”...
BEAUTIFUL & TOUCHING

“Jealousy”...
“Not Enough”...( Tom Hanks would love the drawing)

“The Female Version”...
“Poetry and Prose”...
“This is Me”...

“Black Skies”...
“What we learn when we’re young is difficult to correct”.

“Stories That Instruct”...
“The Last Time”...

Elena wrote these essays in one year. She’s never done this type of work before- with an offer and deadline. She hesitated for a long time before considering the challenge. The folks at ‘Guardian’, sent her 52 questions in writing: one a week.
She was constantly afraid of failing…but she succeeded in my book!!!
I enjoyed these LOTS.

[Nat K · Rating 4 out of 5]

Stuff. Our lives are filled with stuff. Both material and emotional. All sorts of detritus. Flotsam and jetsam. All sorts of thoughts. All sorts of ponderings. Big, small. Important, trivial. Happy, sad. Stuff that keeps you awake at night. Stuff that amuses you as you’re having a cuppa at a favourite café, watching the world walk by.

What a delight to have Elena Ferrante put pen to paper to write about this “stuff”. Ms. Ferrante writes about feelings, art, language, society, gender, sex, feminism, nationalism, religion, therapy, jealousy, insomnia, friendship. Everything and anything. There is a quiet calm to her ponderings. She captures the essence of her thoughts so beautifully.

”Laughter is a short, very short, sigh of relief.”

I can absolutely understand why she has a legion of adoring fans. There is just something in her writing, in her turn of phrase, that makes me go “Yes! I know you”. And perhaps even more importantly, that I feel that she knows me. And this is the type of relationship with a writer which is so special.

I read this on my eReader and adored it. I want to get a hardback copy so I can pore over it. Carry a copy with me so I can read it down the beach with the waves roaring in my ears, and the scent of the sea on the air. Or sitting on the steps of the Art Gallery the next time I'm there. Turning to a random page, and nodding wisely at strangers, knowing that I've read something they really should know about.

Settle back with a glass or mug of your favourite brew, and savour these words. Don’t rush, take your time. Your soul will thank you. An utter delight. The beautiful illustrations are the cherry on top.

Words: Elena Ferrante
Illustrations: Andrea Uncini
Translation: Ann Goldstein

[Teresa · Rating 5 out of 5]

Este volume reúne os cinquenta e um textos publicados, semanalmente no Guardian, entre janeiro de 2018 e 2019. São textos, com cerca de uma página e meia, nos quais Elena Ferrante escreve sobre vários assuntos.

Se por ler a sua ficção eu gostava dela, depois de ler sobre quem é (não a certidão de nascimento) e o que pensa — sobre o amor, a amizade, a maternidade, a política, a escrita, as mulheres, etc, — estou a ponto de a idolatrar.


Após terminar a leitura, passei os olhos por alguns textos de que recolhi, aleatoriamente, as frases que transcrevo:

As crenças não são boas nem más, servem somente para dar uma ordem à desordem das nossas angústias.

Amo o meu país, mas não tenho espírito patriótico nem orgulho nacional algum.
Podemos ser muito mais do que nos calhou ser.

Fui uma péssima mãe, uma óptima mãe.

À partida recuso-me a dizer mal de uma outra mulher, ainda que ela me tenha insuportavelmente ofendido.

Pelo menos na escrita quero evitar fazer como os chefes loucos deste mundo que ameaçam, negoceiam, discutem e exultam quando espetam pontos de exclamação, reforçando os seus argumentos com essas silhuetas de mísseis nucleares no fim de cada uma de todas as suas miseráveis frases.

Tal como são raros os grandes amores e muito numerosos os amantes, assim também são raros os amigos e muito numerosos os conhecidos.

Não gosto da classificação dos seres humanos em vencedores e perdedores.

O mercado da informação, na sua guerra em torno das audiências, tende cada vez mais a transformar as verdades mais insuportáveis em romanescas, apaixonantes, gratificantes mentiras.

Os homens aprendem com as mulheres? Muitas vezes. Admitem-no publicamente? É raro que o façam ainda hoje.

https://www.theguardian.com/profile/e...

[Ilenia Zodiaco]

51 ottime parentesi. Va letto come integrazione alla filosofia della Ferrante che però va scoperta assolutamente nella sua opera di fiction. Comunque sempre notevole.

[leah · Rating 4 out of 5]

always enjoy a further peek into the mind of elena ferrante

[Teresa · Rating 2 out of 5]

I once said I’d read anything Ferrante wrote, thus my getting to this collection of weekly columns written for The Guardian over a period of a year. But, while I agree with most of the things she says, I didn’t find it necessary reading.

I didn’t find anything exciting until the 72% mark, at the end of “Creative Freedom,” after she explains why she’ll stay out of the way of Maggie Gyllenhaal’s filmic interpretation of The Lost Daughter but wouldn’t do so if it had been a man adapting her work. Shortly afterward in “Women Who Write,” I thought of William Maxwell with Ferrante's saying few men “have said they were in any way indebted to the work of a woman writer.” Among Italian writers, only one comes to her mind: Giuseppe Tomasi di Lampedusa, author of The Leopard, “who wrote that he had benefited from reading Virginia Woolf.” The same was true of Maxwell.

[Paula Mota]

DNF
#WITMonth

Ler uma crónica ao deitar para um sono rápido e profundo.

Receitado pela Dra. Paula Mota
Especialista em Soporíferos de Várias Nacionalidades

[Janet · Rating 4 out of 5]

This is a tantalizing little book, 52 brief essays written for the Guardian over the course of a year, one a week, each two pages in length and headed by a gently moody illustration. Each essay was written in response to a question posed by the paper, the question which is interestingly withheld from the reader. Could their titles have been the question? "The First Time," "Laughter", "The Exclamation Point," "The Male Story of Sex," "Clean Breaks," "At the Movies," "Plants," "Not Enough," "Dying Young," and so on.

What brings the book together of course is the sensibility behind them all. Ferrante the writer, the interior self who does the writing, is by nature a balker. She's the one who refuses to give the common response, but has to pull back and think again--tease out the nuance, ask seriously: How do I really feel about this? She is the guest without a sense of humor or wit or ease, refusing to grease the wheels of easy conversation, but pauses to consider the unsentimental, awkward truths about life. It is what we love about her fiction, and enjoy here, though with the creeping suspicion one wouldn't want to be seated next to her writer-self at a party. She cuts right through all the platitudes and gets to the uneasy, unpleasant heart of things. This little book is the opposite of Chicken Soup for the Soul-- more a micro-biopsy of the soul.

She's a compulsive truth teller. Here's the essay "Digging":

"There's nothing I wouldn't write about. In fact, as soon as I realize that that something has flashed through my mind that I would never put in writing, I insist on doing so..."

By doing this, she has opened up the world. She digs out the truth of our blurry human lives in her fiction because she won't let go until she has found the truth and spills it. I love how precise she is, how little--unlike many another writer--she cares about ingratiating herself to the reader. It makes her a bracing writer, willing to see the weakness and pettiness in herself and others as well as the shining moments, not either/or but as part of the complexities in life. She is not looking for simple answers. Here she is in "Addictions":

"I discovered that I couldn't let go of cigarettes, because I was afraid of seeing the world in all its sharp-edged clarity. Cigarettes, alcohol, cocaine are to varying degrees dark glasses and give us the impression that we can more readily tolerate the collision with life, more comfortably savour it. But is this true? That what enslaves us empowers us?"

We get her wrestling with insomnia, her fears--which she more readily admits to than any other writer besides Didion--her truths about female friendship. Here's the opening of "Women Friends and Acquaintances":

"I've occasionally been told by women I know that I'm a good friend. I'm pleased, and don't dare say that [note that she's saying it--that need to tell just the truths she shouldn't say] in general, I tend not to put next to the word 'friend' adjectives that refer to a hierarchy of feelings or reliability. They seem pointless to me. I would never say, for example, "she's my best friend," for I would have to deduce from it that I have friends I like less; others I don't trust so much; others with whom I feel less kinship. And if I did, it would occur to me to wonder: why do I consider myself th friend of these women? Why do I consider them my friends? The word "friend" in the presence of hierarchies of this type isn't apt. Maybe we should acknowledge that a bad friend, an unreliable friend, isn't a friend. ... but "a woman I spend time with." The problem is that it comforts us to have many friends--it makes us feel popular, loved, less alone...."

It looks like absolutely the perfect gift book, short, with those beautiful illustrations--but the seriousness of these short essays and their edgy, balky quality will appeal mostly to the kind of reader who isn't looking for Chicken Soup for the Soul, but rather some kind of Windex.

[Ramona Boldizsar · Rating 5 out of 5]

https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...

Ce mai invenții ocazionale care biciuiesc și alintă, Elena Ferrante is a goddess. Revin.

-

N-am prea reușit să citesc textele Elenei Ferrante când apăreau în The Guardian, așa că m-am bucurat că sunt adunate într-un volum în traducere. Un deliciu, de altfel, sunt texte foarte scurte pe multiple teme: despre a fi femeie, scriitoare, mamă, despre anumite senzații, despre anumite situații, lucruri care la un moment dat pot părea întâmplătoare sau fără o semnificație anume, dar cărora minunata Elena Ferrante le conferă sens și formă. O ador pe Elena Ferrante și luna trecută am citit și Între margini pe care am devorat-o. Așa că a fost foarte frumos pentru mine să trec direct la Invențiile ocazionale pe care le-am savurat cap coadă și la care simt că mă voi (re)întoarce la un moment dat sau altul. Asta pentru că-mi face bine să citesc gândurile Elenei Ferrante și pentru că avem nevoie și de scriitoare femei care să ne facă să spunem „și eu am simțit asta” în legătură cu lucruri nu prea frumoase neapărat. Despre gelozie, de exemplu, și cum e normal s-o simțim, cum e rușinoasă și groaznică, dar în același timp naturală. Are Elena Ferrante așa un stil de a te prinde și de a te amăgi și readuce cu picioarele pe pământ, în același timp frumos și brutal, încât parcă și în nonficțiunea ei te păcălește cu un fir narativ. Și te lasă fascinat de forța ei scriitoricească. Mi-a plăcut luciditatea ei și modul atât de concis în care a scris despre niște subiecte doar aparent ocazionale, în alt sens poate pur și simplu fundamentale. Lucruri la care poate te-ai gândit și tu (mai ales dacă ești femeie), într-un fel sau altul, deși poate nu la fel de articulat.

[Corina Dabija · Rating 4 out of 5]

Cred că unii autori scriu precum respiră. Nu o fac forțat, nu joacă după strunele cititorilor, ci doar scriu, pentru că așa simt. Pe de o parte, ei privesc scrisul ca pe un exercițiu terapeutic, iar, pe de altă parte, nu au pretenția că o fac mai bine decât alții. Această formulă pare să funcționeze perfect în cazul Elenei Ferrante, cea pe care cititorii au catalogat-o drept fenomen în literatura contemporană, iar dacă mă întrebați pe mine, e pe bună dreptate.
Am cunoscut-o pentru prima oară prin volumul "Iubire amară" care mi s-a părut bulversant, răvășitor, bine lucrat pentru un debut. De facto, nu cred că ar fi fost ușor de plasat în categoria debuturi, pentru că Ferrante mânuia personajele într-un soi de spectacol trist. Ce nu știam la acel moment e că autoarea se va pomeni la răspântia unei relații de "love – hate" cu cititorii săi, reacție destul de firească pentru o scriitoare a cărei cărți se vând cu tiraje de milioane și este tradusă peste tot în lume.
Trebuie să recunosc că nu am ajuns încă la renumita sa tetralogie și tot amân acest moment, deoarece se pare că anume acele patru volume au învolburat apele, iar eu chiar țin la prietenia mea virtuală cu această autoare. M-am bucurat nespus de apariția volumului "Invențiile ocazionale", tradus de Cerasela Barbone, apărut în colecția Anansi Ego, mai ales pentru că promitea să fie un soi de jurnal al scriitoarei.
Ce nu m-am așteptat să văd e că avem în față, de facto, un cub Rubik cu multe fațete, fețe ale scriitoarei – om, femeie, mamă, profesionist. Elena Ferrante, acceptând un experiment pentru publicația The Guardian, este pusă în fața faptului că trebuie să scrie săptămânal un text pe orice temă alege. Durata experimentului de un an o face să se regrupeze și să regândească maniera sa de a scrie, deoarece, în comparație cu lucrul său la romanele pe care le publică, acum trebuie să o facă regulat, convingător și pentru un alt public.
"Invențiile ocazionale" este cartea cu care ar trebui să începeți să o citiți pe Ferrante, deoarece este o sumă de reflecții din care, dacă citim atent, descoperim cine e omul din spatele acestui pseudonim.
"Îmi place mult să mă recunosc în fiicele mele și, totodată, să simt că ele fac tot ce le stă în putință să fie diferite de mine. E o atitudine care chiar și când mă enervează mi se pare pozitivă. (...) Nu e zi în care să nu găsească o cale prin care să opună inteligenței mele pe a lor, iar scopul e mereu același: să mă facă să înțeleg că aș face bine să tac". Pentru mine acest pasaj este o explicație pertinentă a felului în care autoarea explorează subiectul maternității în romanele sale. Figura maternă este ambiguă în scriitura sa, pare să nu aibă o vârstă anume și poate să preia o multitudine de fațete. Femeile din cărțile sale sunt niște soldați universali, în luptă cu destinele care le pun la grea încercare.
Totodată, Ferrante vorbește despre nevoia de a renunța la trecut, deși această dimensiune e destul de vocală în romanele sale: "Nu am nici o înțelegere pentru tinerii care preferă lumii de azi epocile de aur în care toți știau să stea la locul lor, adică într-o ordine întemeiată pe ierarhii sexiste, rasiste, clasiste". Nevoia de a sublinia această problemă vine, intuiesc eu, din natura societății italiene care pare încă să privească cu ochi nostalgici spre ceea ce a fost trecutul imperial.
Unele pasaje mi-au părut adevărat premoniții, ascunde în simboluri precum e utilizarea semnului exclamării în texte, semn pe care autoarea îl disprețuiește și îl evită: "Măcar în scris ai putea evita să faci precum conducătorii nebuni ai lumii, care amenință, fac negoț, duc tratative și jubilează când reușesc să obțină ce și-au propus, întărindu-și discursurile cu siluete de rachete nucleare la sfârșitul fiecăreia dintre frazele lor mizerabile".
"Invențiile ocazionale" este un jurnal de scriitor, cu mențiunea că îl citiți ca pe un portret. Fiecare text creionează ceea ce simte și pune în cărțile sale Elena Ferrante. Laconicul, succintul, răsturnarea canoanelor uzuale – sunt doar câteva dintre elementele care se regăsesc în această carte.
Și nu pot încheia această cronică fără să menționez execuția impecabilă a ilustrațiilor realizate de Andrea Ucini. Ele par să spună o poveste în sine, rezumând stări și emoții pe care naratoarea le-a ascuns în fiecare text.
Sunt ferm convinsă că anume acest volum trebuie să fie primul rendez-vous cu Elena Ferrante, pe care trebuie să-l aveți, ca să îi înțelegeți intențiile de autor, în deplinătatea lor.

[Juan Naranjo]

Siento una gran admiración por Elena Ferrante y, por lo tanto, me interesa todo lo que venga de ella. Algún libro suyo me ha dejado igual, otros varios me han encantado y su gran saga es una de las obras de mi vida. Por ello, me producía una gran curiosidad poder saber más sobre ella a través de sus opiniones recogidas en las columnas semanales que se publicaron durante un año en The Guardian y que, aquí recopiladas e ilustradas, constituyen este libro.

El libro se deja leer, claro. Ferrante tiene oficio y es capaz de suscitar interés incluso con temas anodinos. Creo que lo más interesante es encontrar las conexiones: cuáles de las cosas que cuenta en las columnas son de su propia vida y, a la vez, ya se habían intuido en sus novelas. Ese ejercicio detectivesco (que, desde luego, es solo para fans) te da una nueva perspectiva sobre la vida de la autora y enriquece su halo de misterio.

Pero sabe a muy poco. Y, además, es que creo que no podría haber sido de otra manera. Porque sabe a poco debido a que, por su propia naturaleza anónima, la autora no puede mojarse.

Hacerse invisible en la ficción es posible, claro: quién sabe cuánto de lo que cuentas tiene que ver con tu vida y cuánto no. Pero hacerse invisible en columnas de opinión sobre temas de actualidad… es complicado porque hace que todo lo que dices suene a superficial, a que te mojas poco, a que hablas un poco por hablar.

Aunque, como fan, me ha parecido un ejercicio curioso y aunque algunas de las columnas me han parecido interesantes… habría preferido que la autora hubiese dedicado esas horas de escritura a su ficción, que es lo que creo que mejor se le da, donde más cómoda se siente y donde más puede seguir jugando con su invisibilidad.

[Ellen · Rating 5 out of 5]

This is a collection of wonderful articles that Ferrante agreed to write for one year, interviewing herself. She addresses a variety of topics--global warming, the painful but usually ignored struggle of childhood, the translation of a book into a film (and many more).

Ferrante is as always honest, emotionally vulnerable and raw. I read this in two sittings (and if not interrupted I would have done it in one!). Addictive and fascinating, I'd like to reread some day.

[Kuszma · Rating 3 out of 5]

Rövid publik. Szeretem a műfajt. Van, akinek fekszik is. Azt mondják neki:
- Te Laci. Háromezer leütés csütörtökre, legyen a téma mondjuk a sajtos-tejfölös lángos. Számíthatunk rád?
- Hogy a fenébe ne. Fogd meg a söröm. Ha van öt perced, már viheted is.

És akkor ez a képzeletbeli író kirázza a kisujjából, sziporkázik egyet-kettőt, kettőezernyolcszáz leütésben előkészít egy csattanót, hogy aztán az utolsó kétszázban hókon nyomja az olvasót. Mert ő egy ilyen figura. Nem azt mondom, hogy felületes - azt mondom, hogy impulzív. Egy igazi rövidtávfutó.

Aztán vannak másféle írók. Akik a hosszabb struktúrákra vannak teremtve. Akiknek szöszölni kell a szöveggel, átírni hatvanszor. Akik egyszerűen nem tudnak könnyű kézzel teremteni, akik a drámai gépezeteket lassacskán, tégláról téglára építik fel. Na, szerintem Ferrante ilyen író.

Nem állítom, hogy untam. Azt állítom, hogy amikor végigfuttattam a fejemben az "Akkor is érdekes lenne, ha Toportyán Mária könyvtáros írta volna Bátakerettyéről, nem pedig Elena Ferrante?" nevű ellenőrzőprogramot, akkor az jött ki, hogy: "nem feltétlenül". Nem is tudom, ha én lettem volna a szerző kontaktja a folyóiratnál, biztos megmondom neki, hogy lazítson kicsit. Próbálja meg kevésbé komolyan venni. Ne feszüljön rá, ne akarjon mindent belegyömöszölni. Élvezze - ne feladatként tekintsen rá, hanem örömforrásként. Jobb lesz úgy.

[Zuzulivres · Rating 5 out of 5]

Po precitani tychto uvah milujem Ferrante este viac, velmi casto som sa pri citani pristihla, ze prikyvujem hlavou, zdala sa mi tak zvlastne blizka, tazko sa to popisuje slovami :) Podciarkla som si mnohe myslienky a ak budem mat niekedy energiu, niektore si tu vypisem a ulozim :)

[Bianca · Rating 5 out of 5]

This is a collection of Ferrante's essays published in The Guardian throughout 2018. I read them when they appeared in the newspaper. It was wonderful to reacquaint myself with those wonderful essays. They haven't aged in the least.

Listening to Hillary Huber's marvellous narration was like coming home. You see, Huber's wonderful voice facilitated my total immersion into the Neapolitan novels, which are some of my favourite novels of all time. To say I'm fond of her voice, it's an understatement.

Elena Ferrante's writing and thinking beguile me. She speaks to my intellect and to my heart.

[Cătălin Nedelciu · Rating 5 out of 5]

Deși-mi place mult de tot Elena Ferrante, evit să o citesc pentru a mă bucura de scrierile ei cât mai mult timp, dar și de frica de a fi dezamăgit
Mă arunc de mult ori zicând că Ferrante e scriitoarea mea preferată
Și mereu mă gândesc: dacă cea căreia risc să-i dau titlul de autor-preferat are niște valori nesănătoase sau cu care nu sunt eu de acord? Dacă Elena Ferrante nu e așa cum mi-o imaginez eu?
Volumul ăsta de eseuri, pe care le-a scris Ferrante pentru The Guardian, l-am simțit ca pe un interogatoriu pe care l-am avut cu autoarea
A răspuns cum aș fi vrut, inclusiv la întrebarea dacă e bărbat sau femeie și mi-a dat impresia de discuție caldă pe care o am cu mama la miezul nopții, evitând să mergem la culoare
Am tras de acest volum să nu se termine, dar acum abia aștept să mai citesc un roman de al ei

[Isabel · Rating 5 out of 5]

P. 18- "Perdi o sentimento da passagem, nada voa para o além, não se vai para outro mundo, não se regressa, não se ressurge. A morte é o último ponto do segmento de vida que por acaso nos tocou. É por isso que a minha atenção, como a de tantos outros, se concentrou não no morrer, mas no viver. Desejamo-nos que a vida seja o mais longa possível, mas que termine quando se deteriora de tal maneira que nenhum tratamento possa já torná-la suportável. Não sei se é melhor esta crença da idade adulta ou aquela com que vivi até à adolescência. As crenças não são boas nem más, servem para dar uma ordem à desordem das nossas angústias."

P. 21- "As palavras, a gramática, a sintaxe são um cinzel que esculpe o pensamento."

P. 33- "Sempre gostei da designação "Anónimo", desde a adolescência. Significa que tudo o que posso conhecer da pessoa que fez aquele quadro é a obra que tenho diante dos olhos. Parece-me uma bela oportunidade. Posso dedicar-me ao resultado nu e cru de um gesto criador. Não tenho de me ocupar de alguém de grande ou pequeno nome."

P. 42- "Nunca sabemos ao certo que efeito têm as histórias que escrevemos. E, se nos enganamos, as leitoras e leitores têm o direito de castigar quem as escreveu, abstendo-se de lerem as suas obras. Mas eu continuo apegada à ideia de que, quando nos impomos mais ou menos arbitrariamente a tarefa de contar alguma coisa, não devemos preocupar-nos com a serenidade de quem lê, mas só com a construção de ficções que ajudem a olhar sem demasiados filtros a condição humana."

**

“Arboretum”, by Max Richter: https://www.youtube.com/watch?v=6dASe...

["November the 6th. Like a path in autumn: scarcely has it been swept clear when it’s once more covered with dry leaves." ->"The Third Notebook", in Franz Kafka's "The Blue Octavo Notebooks" (lido por Tilda Swinton)]

"Written on the sky", by Max Richter: https://www.youtube.com/watch?v=yShmG...

[Hulyacln · Rating 4 out of 5]

The Guardian gazetesi haftalık yazılar yazmasını ister Elena Ferrante’den. Biraz endişe, biraz heyecan, biraz da korku hissederek yazmaya başlar Ferrante. Tam bir yıl boyunca her cumartesi, bir soruyu yanıtlar gibi yazar . Kimi zaman gebeliği anlatır kimi zaman fotoğraf çekinirken duyumsadığı gerginliği.
Yağmurları da yazar, çocukken kendini dahi inandırdığı yalanları da..
Sinemada izlediği filmin büyüsünü, yitirdiği arkadaşını, sevgiyi, kadın’ı not defterine karalar gibi bir çıplakla yazar.
Gazetede yayımlanan yazılar gün olur Eren Yücesan Cendey ile buluşur, Cendey haznesindeki renkleri bu yazıları canlandırmak için kullanır. Yolunun kesiştiği diğer eserler gibi kendisindeki ışıltıyı katar bu yazılara da.
Sonra siz bir kitapçıda denk gelirsiniz.
Tesadüfi bir şekilde.. Bulduğunuz sizindir artık, okursunuz, ki seversiniz de~ En azından ben Ferrante’ nin daldan dala ama bir o kadar kökleri derin olan anlatımını, Cendey’in dildeki serinleticiliğini, Andrea Ucini’nin her yazının öz’üne illüstrasyonlarıyla ayna tutmasını, Emir Tali’nin kapak tasarımını çok sevdim...

[Deniz Balcı · Rating 3 out of 5]

Elena Ferrante’nin Napoli Romanları bana kalırsa son yılların en kayda değer eserlerinin başında gelir. Kadınların dünyasına bu kadar özden ve derin, fakat bir yandan da son derece basit bir anlatım tarzıyla girebilen; girdiği gibi de her anında dolaşabilen roman edebiyat tarihinde azdır. O yüzden Ferrante’den yeni bir şeyler okumak istiyordum ve tercihimi denemelerinden yana kullandım. Bir sene boyunca İtalyan The Guardian gazetesine yazdığı yazılar bir araya getirilmiş bu kitapta. Her yazının editörler tarafından verilmiş bir anahtar sözcüğü var: Gülmek, Ünlem İşareti, Titreme, Kazılar, Bağımlılıklar gibi. Yazar da bu sözcüklerin etrafında kendi görüşü ve çağrışımı esasından hareketle bir şeyler söylemiş. Her yazıya Andrea Ucini tarafından illüstre edilmiş görseller eşlik ediyor. Bunlara bayıldığımı söylemem lazım. Ferrante’nin de bazı söylediklerine bayıldım. Onun dışında bazı yazdıklarının çok basmakalıp olduğunu düşündüm ki kendisi de ‘basmakalıp’ anahtar sözcüğü altında bir yazı yazmış ironik bir biçimde. Yine de okunur mu, kesinlikle okunabilir. Tatlı ve hoş seda bırakan metinler var içinde. Sahil kenarı, yolculuk sırası çok iyi gidebilir. İyi okumalar diliyorum.

[Katie · Rating 5 out of 5]

I read these articles in one sitting, with the exception of pausing to brew a cup of tea because it seemed fitting. The author, translator, illustrator, and editor assembled a lovely collection for us to relish.

Given the weekly challenge of answering an editor’s question, Ferrante succeeded in unpacking some of humanity’s most uncomfortable issues, offering readers commonality as they deal with the world’s eternal chaos.

I greatly respect Ferrante’s insistence on literary anonymity, and I appreciate what an incredible mentor she is with her words. Her writing is smart and carefully crafted. My favorite essay was “Linguistic Nationality,” in which she refers to translators as heroes, and to translation as our salvation because “it draws us out of the well in which, entirely by chance, we are born.”

[Simona · Rating 3 out of 5]

Încerc mereu cărți ale acestei autoare, dar...parcă nu sunt pentru mine.

[Camelia Rose · Rating 5 out of 5]

All my female friends are in awe of The Neapolitan Quartet and Elena Ferrante. I confess I haven’t read the books, although I have watched and loved the TV series. It is not because of the lack of interest, but my embarrassing avoidance of long multi volume books. So, when I heard that there was an essay collection by the same author, I immediately looked for it, and I was not disappointed.

52 brief essays in one slim volume. So very relatable. Some of my favourites:

Odious Women
Pregnant
Linguistic Nationality
Daughters
The Male Story of Sex
Women Who Write
Women Friends and Acquaintances

I could spend two hours quoting half of the book.

“Being Italian, for me, begins and ends with the fact that I speak and write in the Italian language.”

"I love my country, but I have no patriotic spirit and no national pride."

"I am Italian ... in the only way that I'm willing to attribute to myself a nationality. I don't like the other ways; they frighten me, especially when they become nationalism, chauvinism, imperialism and reprehensibly use language to WALL THEMSELVES IN, either by cultivating a purity as pointless as it is impossible, or by imposing language through overwhelming economic power and weapons."

“I greatly fear the generations who don’t proudly leave their parents behind, but I am also frightened by those who, at 20, leave their parents behind to embrace the morales of the grandparents and great-grandparents. I don’t understand the young people who would replace the world today with a “golden age” when everyone knew their place–that is, in an order based on sexist and racist hierarchies. Sometimes, especially when they declare themselves fascists, they don’t even seem like young people, and I tend to treat them even more harshly than the old people who inspired them. Dreaming of returning to a past is denial of youth and it grieves me to discover that young women, too, dream those dreams.”

[Harmonyofbooks · Rating 4 out of 5]

Her kitabını okumaktan ayrı zevk aldığım, kalemi benim için en iyiler arasına giren ve unutulmaz olan Elena Ferrante’nin denemelerinden oluşan Tesadüfi Buluşlar kitabı, yazarla tanışma serüvenimden bu yana yedinci kitabım oldu. Birçoğumuzun Napoli Romanları serisiyle tanıdığımız mahlas kullanarak ve kendini ifşa etmeden yazdığı romanları sayesinde yazarın kişisel hayatına dair büyük bir merakım vardı. Bu kitaptaki bölümlerle birlikte kendisine dair birçok detayı öğreniyoruz. Napoli Romanları’nı okurken bu kitaplardaki bazı şeyler kesinlikle yaşanmış olmalı şeklinde düşünüp duruyordum. Bu kitapta yazarın da ufak bir itirafla belirtmesiyle eskiden günlüğüne yazdığı kendi hayatında geçen olayları zamanla hikaye olarak yazmaya başladığını söylüyor. Yazarın kalemini çok ama çok sevdiğim için kendisinin hayat görüşü, birçok sıradan düşünce üzerine fikirlerini yansıtması kitabı beğeniyle okumamı sağladı. Yazarın diğer kitaplarını okuyup bu kitabı elinize alırsanız daha çok keyif alabilirsiniz. Kaleminden sırada kesinlikle Karanlık Kız kitabını okumayı düşünüyorum. Sizlere de keyifli okumalar dilerim..

[Come Musica · Rating 3 out of 5]

Tra 3 e 4 stelle.
Una Elena Ferrante umana e piacevole da leggere.

Il wakelet della lettura condivisa su Twitter

https://wke.lt/w/s/EoAkmq

[ink · Rating 5 out of 5]

“So I feel close to all women, and, sometimes for one reason, sometimes for another, I recognise myself in the best as well as in the worst. Is it possible, people say to me at times, that you don’t know even one bitch? I know some, of course: literature is full of them and so is everyday life. But, all things considered, I’m on their side.”

oh my god oh my god we are literally one

[Isadora · Rating 4 out of 5]

"Fui uma péssima mãe, uma óptima mãe. A gravidez muda tudo, o corpo, os sentimentos, a ordem hierárquica das nossas vidas. Falha a convenção na base da qual sempre nos considerámos unas e indivisíveis. Temos agora dois corações, todos os nossos órgãos se duplicam, o sexo torna-se a dobrar, somos fêmea e fêmea ou fêmea e macho. E somos divisíveis, não na metáfora, mas na realidade do nosso corpo".

[Dan · Rating 3 out of 5]

Elena Ferrante’s Incidental Inventions consists of one year of weekly columns in The Guardian, each about seven hundred words or less, starting on January 20th, 2018 and ending on January 12th, 2019. The columns cover varied and, yes, incidental topics responding to questions posed by The Guardian’s editors. Especially interesting are Ferrante’s observations on her writing: ”I can’t trace a line of separation between fiction and nonfiction” (February 17th); ”my only heroes are translators” (February 24th, 2018); "laughter in the face of the unendurable is risky for literature, and it’s the laughter that interests me most” (March 3rd, 2018); ”I still think that those who are more or less arbitrarily given the job of telling stories shouldn’t be concerned about the serenity of individual readers; rather, they should construct fictions that help seek the truth of the human condition” (May 5th, 2018); ”Literary novelty—if one wants to insist on the concept—exists in the way each individual inhabits the magma of forms he is immersed in. Thus ‘to be oneself’ is an arduous task—perhaps impossible” (July 21st, 2018). When Ferrante strays from reflecting on her own writing, her observations verge on random koans: ”Beliefs aren’t good or bad; they serve only to bring order, at least momentarily, to our anguish” (February 10th, 2018); ”The information marketplace, battling for an audience, tends, more and more, to transform intolerable truths into novelistic, riveting, enjoyable lies” (July 14th, 2018).

Incidental Inventions will be interesting reading for Ferrante fans eager to look beyond the pseudonym, and perhaps less interesting reading to others unfamiliar or unimpressed by Ferrante’s opus. By very nature of being incidental, these columns don’t provide a comprehensive portrait of Ferrante’s artistic or much less her political worldview. Europa Editions is to be congratulated on how lovely this volume is, with its slick, attractive paper and each column starting with a half sheet color illustration by Andrea Ucini. However, Ferrante’s editors may have done her a disservice by rigidly arranging these columns chronologically rather than topically. 3.5 stars

[majra · Rating 4 out of 5]

Kwintesencja Ferrante w Ferrante. Niezmiennie uwielbiam.

[Nusrah Javed · Rating 5 out of 5]

What an eloquent mind Ferrante has. She makes me feel to the very depths of my soul. This book of her tiny essays that she wrote every week for a year. I did not know such succinctness could make me feel so much. I can talk about these forever, but let me leave you with a quote from the collection. I have been thinking a lot about this quote now that I have a 10 month old who I am always filming, and living in a world in which we document everything all day long;

"Occasionally, a video begins when the child has just stopped crying and, her features again relaxed, she is ready for play, even though one eye is still slightly veiled by tears. There is very little that documents the painful side of growing up, of childhood unhappiness and the effort of existing. If the mobile phones were allowed to do their work on that as well, what grim videos would we have? Taking shape and losing it would become an unpleasant spectacle, with horror-film moments. Living it is already arduous: imagine filming it.

The result, perhaps, is that my granddaughter, when she tries to locate, in this inexhaustible flow of images, her own “I,” unhappy like all of us, will have trouble finding herself, will wonder: if that’s me, so pretty, so lively, so capable, how did I become like this? The vast documentation will be as insufficient as my single photo of a two-year-old, which only by convention I call “Me at two.” “Me” who? We’ll always know too little about ourselves."

[Sofia · Rating 4 out of 5]

"A invenção ocasional" é uma colectânea de textos escritos pela autora, durante um ano, para o The Guardian.
Dois aspectos que queria destacar na minha opinião sobre o livro: em primeiro lugar, percebemos que Ferrante é uma mulher com uma mente extraordinária. Que interessante seria sentarmo-nos com um café ou um chá e debatermos os mais variados assuntos durante uma conversa. Em segundo, os temas abordados são cativantes, em particular os que abordam o processo de escrita ou debatem o feminismo.
É um livro bastante diferente de "A amiga genial", mas que vale muito a pena conhecer.