Să ne fie la toți la fel de rău

by Adrian Schiop

După bestsellerul Soldații. Poveste din Ferentari, Adrian Schiop revine cu un nou roman ce explorează tema homosexualității și a mizerabilismului în societatea păturii de jos. Adi se avîntă într-o relație improbabilă cu Florin, un polițist de 42 de ani, divorțat și bețiv, care, din deformație profesională, dar și pentru că are o imagine de apărat, este foarte autoritar și mereu indecis în privința sentimentelor lui. Povestea celor doi este întreruptă de pandemie, care îl obligă pe Adi, din motive sanitare, dar și financiare, să se mute pe durata stării de urgență la țară, la părinții lui, unde o regăsește pe vechea lui prietenă Andreea, o asistentă medicală rea de gură, transferată de la cabinetul școlar unde lucra la DSP. Să ne fie la toți la fel de rău este o incursiune brutală și profundă în lumea LGBT, în care uneori aprobarea din partea societății este mai importantă decît propriile sentimente.

Genres: Fiction, Romanian Literature, Romania, LGBT

192 pages, Paperback

First published February 1, 2021

About the author

Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia pedagogie - limba şi literatura română, a Universităţii "Babeş-Bolyai" din Cluj. Urmează, apoi, un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi.
A lucrat ca profesor de limba şi literatura română (1997 - 2001, Cluj-Napoca), zugrav (2002, Auckland, Noua Zeelandă), jurnalist (2004 - 2010, Evenimentul Zilei, Prezent, Romania Liberă).
A debutat în revista Fracturi (2001) şi a publicat două romane: pe bune/pe invers (Polirom, 2004) şi Zero grade Kelvin (Polirom, 2009).
In 2009, a fost inclus in antologia 100towatch, a celor mai promiţători 100 de artişti români, coordonată de Tom Wilson şi Miloš Jovanović.

Reviews

[Cosmin Leucuța · Rating 3 out of 5]

De ce nu vrea lumea asta rea să priceapă că Adi e doar un tip sensibil, care nu vrea decât să fie iubit, ținut în brațe şi, ocazional, să fie futut în cur?

Să ne înțelegem din start: nimeni nu descrie fauna lumpenească ca Schiop. Noi, ceilalți suntem pe la nivelul 1000, el e la 9000+, îi vin cuvintele la gură la fel de natural cum înoată peștele prin apă. Mi-a plăcut atmosfera, limbajul academic-ireverențios (poate pe alocuri niscaiva gratuități, dar nimic intolerabil - am râs cu lacrimi la combinațiile din pagină) și analizele socio, pentru care Schiop are un ochi extrem de bine format.

Acestea fiind spuse, pierde puncte la capitolul originalitate - povestea este aceeași ciorbă auto-bio, reîncălzită din era Soldaților, same old bullshit, cum zice el, ceea ce nu-i nepărat rău, pentru că ăla a fost un roman bestial, dar e păcat că după 8 ani de zile n-a venit cu ceva nou.
Pentru mine, de data asta, limbajul a făcut deliciul lecturii, povestea a fost ceva de fundal, o chestie mecanică, repetitivă și complet previzibilă.

În fine, all in all, not bad. Dar putea fi mult mai bun.

[Jovi Ene · Rating 2 out of 5]

Mi-a plăcut mult volumul ”Soldații” al lui Adrian Schiop, despre care am scris că a fost unul dintre cele mai bune romane românești ale anului 2013. Nu pot spune același lucru despre acest roman care nu vine cu aproape nimic nou, continuând tema erotică a primului, dar neavând un protagonist ofertant și neieșind din zona din spatele blocurilor gri (care poate părea interesantă o dată, dar parcă nu mai are farmec repetată...)
Mult sex, excesivă utilizare a cuvintelor licențioase, o poveste de pseudo-iubire (nici nu am știut cum să-i spun, pentru că nu e nici aventură de-o noapte, nici relație pe termen lung), relatarea vieții din cartierele gri ale Bucureștiului, o relație cu un polițist absolut banal. Dacă ar fi ceva care să ofere o oarecare prospețime, ar fi acel capitol în care pandemia a venit peste România și naratorul se mută la țară, undeva lângă Sibiu (foarte bun pasajul cu diferențele între locuitorii zonei Sibiului și cei ai zonei Făgărașului), și vedem un crâmpei din România reală din timpul coronavirusului. Totuși, prea puțin, mă așteptam la un nou roman plin de forță.

[Oana Dragomir · Rating 2 out of 5]

Cred că e o diferență de la cer la pământ între romanele LGBT pe care le-am citit până acum și romanul acesta. Dacă primele sunt drăguțe și, la final, personajele au parte de un final fericit (în majoritatea cazurilor, că doar de aia sunt YA contemporaries, ca să îți servească pe tavă un final fericit), romanul lui Schiop este...altceva. A fost dur, vulgar, agresiv, nestăpânit, violent, brutal, drastic și da, mai pot continua cu adjectivele :)
Mă așteptam să nu fie luminos ca alte lecturi LGBT, dar a fost puțin prea mult pentru mine. Știu că literatura nu trebuie să fie doar frumoasă și nici nu am de gând să comentez acest aspect. Am de gând să comentez cantitatea de „urât” (să îl numim așa) din acest roman. E exagerat de mult, simțeam că mă sufoc în mizeria din roman și căutam cu disperare o gură de aer.
Conținutul...care nu prea există, că personajele astea nu fac nimic altceva decât să și-o tragă, mi-a displăcut și a fost greu să termin cartea asta. Deși s-a scos cu finalul, măcar ăla a fost bun :))
Am înțeles ce e cu Florin și de ce e așa, dar asta nu înseamnă că nu îmi venea să îl strâng de gât. Mi-a scos peri albi. Așadar, el ca personaj e mișto. E bine scris dacă a reușit să mă enerveze în halul ăla.
Despre personajul Adi nu știu ce să zic...am avut impresia că e pasiv pe tot parcursul romanului, până la final când CHIAR IA ATITUDINE! That was nice.
Ah, și încă o chestie. CE E CU AMESTECUL ACELA ODIOS DE ROMGLEZĂ?! Știu că e o tendință a vorbitorilor de limbi străine să le amestece între ele, dar e enervant să citești așa ceva. Personajul trântea un cuvant în engleză după 10 pagini în română...Încă nu am înțeles de ce.
All in all, ca să ne păstrăm pe direcția de romgleză, cred că am fost eu prea hyped up pentru acest roman. Repet, nu e atât de rău, are multe părți bune, dar exagerează cu vorbitul ăsta urât și cu scenele de fut*t (ups, am folosit un cuvânt urât, dar l-am ascuns, totul e safe).

[Maria Crismaru · Rating 5 out of 5]

All in all...foarte bine scris, și deși nu mai are povestea aia solidă cât un roman din Soldații, a avut cuvinte pe lângă și povești care m-au făcut să fiu(prea!)interesată de ce aveau pe suflet tiriștii care sunau la DSP când cu izolarea și m a ținut o zi prinsă în carte fără să o las din mâna. Foarte bine , se vede mult evoluția de la ultimul roman, ăsta mi-a plăcut mult mai mult, omul meu Adrian Schiop a descris românul,sociologic sau cum vreți să-i spuneți, at his finest în o mulțime de contexte posibile de la tiristul trist la simpul pentru comunismul din China 👉👈 accentuând mereu concluzia că oricum la toți trebuie să le fie sau le este deja la fel de rău.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
.
Mai este și acest citat(citat? Îi putem spune citat?) pe care citindu-l mi-am zis ca e așa relatable încât dacă nu mi-ar fi plăcut cartea tot 5 stele i-aș fi dat :
❤,, S-a ofticat dar pe undeva îl durea în 𝙥ulă. Fiindcă atâta și-a repetat Ma doare-n 𝙥 până a ajuns și el să creadă, Așa și? își zicea, mă doare-n 𝙥- "

[Dinu Guţu · Rating 5 out of 5]

f ok
https://www.vice.com/ro/article/m7awm...

[Ralu · Rating 3 out of 5]

3,5 dar parca nu-i pot da 4 gandindu-ma la celelalte carti de lit ro pe care le-am citit in ultimele luni.

Schiop ramane in universul pe care l-a creat in Soldatii, pastrand aceeasi pers I in expunere, acelasi mizerbilism si in esenta aceleasi probleme, adaugand doar dimensiunea pandemica existentei. Inevitabil m-am intrebat cat poate un prozator sa exploreze autobiograficul? Cat pentru o carte? Doua? Trei? Unde-i limita autofictiunii? Trebuie sa existe una? Raspunsurile evident ca nu pot fi formulate pretinzand ca sunt niste adevaruri universale si nici macar niste sugestii de scriere, dar pentru mine ca simplu cititor, nu prezinta interes sa citesc aceleasi subiecte scremute cat să se atinga un anumit nr de pagini.

Daca il urmaresti pe Adi pe fb si aparitiile in spatiu cultural, vei constata ca omul din spatele ecranului si omul care mai tarziu se scrie in roman se suprapun aproape fara rest. Acelasi limbaj, aceiasi prieteni, aceleasi optiuni. Unii vor aplauda alegerea elogiand autenticitatea, altii o vor privi cu scepticism, iar eu alunec usor spre a doua categorie. Adica, fie, incheiam pactul pentru o carte, doua, dar parca la a treia i-a cam expirat termenul de valabilitate formulei.

Cartea e buna, asta daca nu esti pudibond, homofob, nihilist (dar banuiesc ca daca esti, nu te-apuci sa-l citesti pe Schiop), cu o puternică amprenta sociologica, dand glas acelei paturi de jos uitate prin crasmele cartierelor in care poate mai bine nu pui piciorul. Mie mi-au placut personajele (celelalte, nu Adi), chiar si Florin care zice-se ca nu are consistenta lui Alberto, dar in special Andreea (in ciuda faptului ca Adi n-a vrut sa aiba femei in prim-plan). Mi-a placut categorisirea clara a bombelor din Ferentari, disocierea dominantilor de submisivi, a celor din sibiu de cei din tara fagarasului si toata analiza raporturilor de putere intre indivizi care par sa ramana constante de la un capat la celalalt. In schimb mi-au placut mai putin unele remarci la adresa femeilor (hai sictir) si abundenta de detalii clismo-labo-vomitative fara de care imaginea de ansamblu ar fi ramas cu siguranta in picioare.

[Anca Zaharia · Rating 5 out of 5]

„Să ne fie la toți la fel de rău” este obligatoriu să fie citită dacă vrem să mai scăpăm, prin educație, de homofobia care ne orbește în masă. Pe lângă umorul și duritatea naratorului, esențiale mi se par realitățile cu care altfel poate nu te întâlnești în viața de zi cu zi, prins în bula ta, în afara căreia uiți că există și oameni cu alte preferințe, dar cu aceleași sentimente contradictorii și cu aceleași nevoi de apropiere și înțelegere.


Recenzia integrală e aici: http://ancazaharia.ro/2021/06/sa-ne-f...

[Ramona Boldizsar · Rating 3 out of 5]

mixed feelings
Dau 3/5 pt analize și replici, dar nu m-a convins c-a fost un roman. Revin

[Rodica Muresan · Rating 4 out of 5]

Cand am citit Soldații a fost ca si cum ai merge la mare pt prima oara, adult fiind. Ramai, normal, cu o nostalgie. Cartea aceasta este parca iesita din nostalgia aia. O sa citesc intotdeauna ce scrie Adrian Schiop pentru că Soldații. Am ras cu voce tare la unele pasaje din cartea de față si am savurat, as always, la maxim, limbajul. Titlul e excelent - esenta visului umed al românului crescut si spalat pe creier in comunism.
Dorinta de a demonstra ca există intimitate in cele mai improbabile locuri sau de a stoarce gramul ala de apropiere si caldura umana din cele mai seci intamplari sau relatii in timp ce se expune permanent si masochist la respingere, este probabil, ceea ce ma atrage in cartile lui. Mai mai ca.mi doresc sa fiu un barbat masiv si in floarea varstei, sa.i ofer o imbratisare si sa.l turtesc sub greutatea mea cateva minute pana.i vine o super idee pt urmatorul roman. :)

[Christian Savin · Rating 2 out of 5]

Câteva analize și comentarii sociale sunt cam tot ce are de oferit cartea asta, restul e un copypaste la "Soldații" dar cu efort pe minus la scriere, structurare și dezvoltarea acțiunii. "Soldații" a avut un scop anume, cu "Să ne fie" Adi doar a călărit hype-ul de pe urma ei, chit că i-a luat ceva să ajungă la climax (8 ani, sau cam așa ceva).

[Sabin · Rating 5 out of 5]

Parcă trebuie să scriu ceva despre o carte căreia îi dau 5 stele, nu? Păi, “Să ne fie la toți la fel de rău” e povestea unei despărțiri dureroase. E, în același timp, jurnal de pandemie, dar e și un comentariu extrem de tăios la adresa societății românești.

Perspectiva lui Adi, personajul narator cu tentă autobiografică, este tranșantă și în același timp foarte complexă. Își permite să se analizeze la rece pe sine și pe cei din jurul său și îi reușește de minune să creioneze câteva tipuri umane care definesc societatea românească actuală, de la șoferii de tir, polițiștii macho (dintre care unii sunt mai mult sau mai puțin împăcați cu ideea că sunt gay) sau asistentele revenite în România ca să-și întemeieze o familie și o serie de părinți și profesori abuzivi.

Romanul e scurt, e scris într-un stil cursiv și în mare parte foarte ușor de citit, chiar dacă subțirimea cărții ascunde un text destul de compact. Este și foarte amuzant, și mi se pare că multe din descrierile personajelor și-ar avea locul într-un show de stand-up.

Până la urmă e o continuare demnă de cartea precedentă, “Soldații. Poveste din Ferentari”, poate puțin mai slabă în conținut dar nu și în execuție. Îl recomand oricărui adult care nu se sfiește să citească un comentariu social la obiect, de altfel mult mai actual ca în predecesorul său, în care se intercalează și câteva scene explicite de sex gay.

[ștefan mako · Rating 3 out of 5]

O carte bună, care se citește dintr-o suflare. Însă pare o continuare fără zvâc a Soldaților, scrisă cu o comoditate soră cu lenea - Adi nu mai e mort de foame, are casa lui și pare mai matur și confortabil în tiradele de ultraraționalizare ale fiecărei interacțiuni amoroase cu personajele lui, pe care apoi le aruncă la gunoi cu o lejeritate neașteptată. Se simte lipsa efortului de documentare a personajelor în afara relației directe, focusul pe ce trăiește Adi devine destul de boring, aceleași scene de apartament cu momente cringe și întâlniri la cârciumi cu pilde și învățăminte populare, parcă ceva mai bine gândite aici, dar mult prea didactice pe alocuri. Merge la un pet de bere...

[Andrei C. · Rating 3 out of 5]

Capitolul din mijloc - cel care dă titlul volumului - este cel mai reușit, mai ales prin personajele Andreea și Alex. De altfel, mă gândeam, în timp ce citeam, că fragmentele în care Andreea povestește despre situația de la DSP în timpul primelor luni de pandemie, rămân o bună mărturie despre deciziile statului român în a gestiona criza.

În rest, aceeași ciorbă reîncălzită - chiar vrem să știm că Adi primește pulă, dar nu și afecțiune? Dar a spus-o mult mai bine Cosmin Leucuța în mini-recenzia lui de pe GR.

[Alex Ciotlos · Rating 1 out of 5]

Vulgaritate lingvistică nereprezentativă pentru realitatea societală disfuncțională și, deci, utilizată absolut superfluu.

[MUROV · Rating 3 out of 5]

Ok ca sa nu ma lungesc cartea asta are niste parti foarte bune, comune cu Soldatii, alea fiind modul in care a fost scrisa, si analiza relatiei si mai mult a personajului cu care Adi se culca. Pasajele despre Florin si relatia lui cu Adi si ceilalti au fost cele mai reusite din carte. E un om complex si toate alea alea, dar cred a aici ar fi trebuit sa ramana cartea pentru ca e clar ca asta e ce face Schiop cel mai bine. Nici partile cu Andreea nu au fost asa de rele(probabil cele mai rele au fost alea despre Alex si ranturile generale ale lui Schiop, ranturi de om prost pe scurt, nu din cauza modului in care e scris textul dar din cauza continutului). Acum ca sa aduc si o nota personala cartea asta mi-a placut extrem de mult in unele parti si in altele parca ascultam un profesor inechit vorbind despre ce ii trece prin minte chiar daca nu stie la ce se refera. Poate m-a dezamagit si pentru ca mi-am format niste pareri despre Adi/Schiop din celelalte carti de la el pe care le-am citit, dar din asta a cam reiesit ca el e doar un normal cu opinii pitoresti si neinteresante.



Inteleg insemnatatea multipla a titlului dar de ce a trebuit sa il repete de 1000 de ori in carte, cred ca cititorul a inteles la ce se refera de pe la primele repetari. Poate l-a repetat asa mult ca sa arate ca starea de a fi la toti la fel de rau continua, dar cred ca era observabil si fara sa repete el. A fost placut sa mai auzim de Roberto si in cartea asta, si e bine ca nu s-a folosit de faptul ca noi il stim deja ca un mod sa ne ademeneasca, follow up ul a oferit informatii extra si a lovit un pic la inima. Vedem si repetitia titlului "Soldatii", detaliu fain care arata continuitatea celor 2 carti si ca viata continua si teme de genul asta.


Am vazut in alte review uri cum comentau unii ca de ce iarasi carte autobiografica si de ce iarasi unele teme asemanatoare, si chiar daca nici mie nu mi-a placut o mare parte a cartii nu cred ca astea sunt argumente bune. Schiop poate sa scrie inca 385405 carti autobbiografice pt ca e clar ca are despre ce scrie, cum am spus cartea asta ofera informatii in plus si il cunoastem pe Adi mai in detaliu, si temele asemanatoare sunt ori extinse, ori vazute din ochi diferiti, si insotite de teme noi, cred ca readresarea la teme trecute arata ca ele sunt inca de actualitate, dar ca lucrurile se schimba in acelasi timp.


Alt cineva spunea ca e prea "urat" romanul si ca celelalte romane LGBT au final fericit, flori, zane si zambete etc. Ei bine asta doar arata cat de nerealiste sunt celalte carti, nu zic ca nu exista povesti frumoase, normal ca exista, dar adevarul e ca e multa uratenie in lume, si ea nu trebuie sa fie ignorata doar pentru ca nu iti place tie. Prin a citi numai carti frumoase, te minti pe tine, si te faci din ce in ce mai sensibil pentru ca nu intri in contact si cu alte chestii. Frica uratului creste si persoana devine din ce in ce mai izolata, dar de multe ori putoarea si durerea uratului e cel mai real si fumos lucru.


Se mai zicea si ca perosnajele nu prea fac multe si daca fac ceva ele se fut. Nu toate cartile trebuie sa aiba o actiune nebuna, normal ca nu asta a fost intentia lui Schiop. In cartea asta se intampla multe lucruri mici, dar foarte puternice, care caracterizeaza personajele, pana la urma asta e esenta cartii: analiza unor oameni si a unor tipologii umane, ale unor probleme din societatea romaneasca.


In concluzie citeste Soldatii ca e mai buna si daca vrei ceva in plus citeste si cartea asta.

[Paul Mihai · Rating 3 out of 5]

3,5*

[Miu Adrian · Rating 3 out of 5]

Am apreciat mult cealaltă carte a autorului ("Soldații. Poveste din Ferentari") și pot sa spun ca o buna parte din această carte este aproape identica cu ea. Sunt discutate aceleași teme despre relațiile dintre doi bărbați, despre Ferentari și tipologia omului de acolo, doar ca spre deosebire de Soldații aici am simțit un gol în timp ce citeam și nu am mai avut aceeași stare. Tipul de scris a lui Șchiop este interesant și nu te plictisește cu multe descrieri, iar personajele lui sunt cât se poate de reale (sunt destul de sigur ca s-a băgat pe el în carte), totuși nu am mai avut acea placere ca la cartea sa precedenta. Faptul ca este inclusa și pandemia aici și îi este dedicat un întreg capitol în care descrie efectele ei asupra sa și a alor oameni nu a ajutat sa ridice mai mult cartea. Nici "povestea de dragoste" nu este la fel de dezvoltata și nu a reușit sa ma facă sa îmi pese de unul dintre cei doi cum a reușit sa o facă în Soldații. Limbajul vulgar, scenele explicite de sex , alcoolul, sărăcia și problemele familiale sunt prezentate bine și cum am spus chiar îți acorda o nota de realism a României din prezent.
Nu spun ca a fost o carte rea, doar ca se putea și mai bine și poate ca am avut așteptări mai mari.

Merită mai mult un 3.5/5

[Maria · Rating 5 out of 5]

Mi-a plăcut mult de tot. Ce-i drept, poate mai mult decât altora fiindcă eu nu voiam o poveste nouă sau vreo reinventare a roții după Soldații. Voiam doar să văd ce mai face și zice Schiop, care scrie, dare I say in the most cringe-worthy way, DELICIOS. Ăsta-i pur și simplu cuvântul care mi se pare cel mai potrivit pentru talentul lui. E un text foarte amuzant, e și crunt, e și cald, se citește imediat.


Mă amuză unele recenzii mirate de "mizerie", un cuvânt care pare să facă referire de fapt la analiza de clasă care este omniprezentă în roman. Faptul că ilustrarea sărăciei și a problemelor structurale care ne iau mințile în diverse feluri e percepută ca ceva aproape grotesc este, în sine, un semnal de alarmă. Poate reacțiile astea arată că literatura de consum (și toți suntem într-o oarecare măsură "consoomeri") a devenit pe alocuri atât de cosmetizată încât orice relatare cu note autentice zgârie.

Cred însă că depinde cu ce așteptări începi cartea, că nu e Heartstopper. Și n-ar trebui să fie. I-aș zice un slice of life românesc foarte bun.

Țin pumnii la afeceneuri, să citim mai mult Schiop, să ne fie la toți mai bine sau măcar să ne fie la toți la fel de rău.

[Andrei Cimpoies · Rating 5 out of 5]

mi s-a făcut milă de polițai, fiindcă polițaiul, în singurătatea lui de motan, chiar se străduia să fie simpatic. Iar prost nu era în niciun caz - nu știa artă și feminism, dar avea mintea aia aplicată de copoi, care se prinde de chestii, și ca suflet chinuit ce era înțelegea - cum s-o zic? - adevărul ăsta ciudat că oamenii, ca ființe enigmatice ce-s, pot fi cu totul altceva decât ce înțeleg ei că sunt.

Nici nu știu cum să încep să-mi spun părerile despre romanul ăsta. Mi-a plăcut enorm de mult și, într-un fel, nu mă așteptam, că o tot auzeam pe Ruxandra (4fără15) că e mai slăbuț decât „Soldații. O poveste din Ferentari” (abia aștept să-l citesc și pe ăla), dar chiar am rămas cu gura căscată la final. M-am regăsit poate prea mult în protagonist și în relațiile lui cu cei din jur și în stilul său de viață și am înțeles poate altfel totul.

[Natalia Blanari · Rating 3 out of 5]

Imi place mult cum scrie A. Schiop, dar ideea asta de mini serial mi se pare trasa de par. Inteleg ca omul scrie ce vrea el sa scrie si nu ceea ce mi-ar fi placut mie sa citesc, dar parca as citi si altceva scris de Schiop.

[alexuta · Rating 4 out of 5]

chiar mi a plăcut dar a fost absolut penala sometimes.chiar credeam că o să fie endgame cuplul adi-florin

[Andrei · Rating 3 out of 5]

Cred cu tărie că această carte ar trebui citită, însă nu sunt sigur în ce măsură este și relevantă, sau ce anume aduce nou. Personal, pe mine mă pasionează (și probabil mă va pasiona mereu) modul original în care Adi Șchiop expune momentele fulgerătoare și fragile de intimitate dintre doi bărbați trecuți de prima tinerețe într-o societate blocată în propriile-i prejudecăți.

Într-un fel, pot spune că acest roman m-a captivat prin momentele sale cele mai tensionate și vulnerabile. Cred că mi-ar fi plăcut să citesc mai multe pasaje despre acel Florin care se autoinvită la Adi, acel Florin care îl ceartă pe Adi pentru dezordinea din apartament, acel Florin care spală vasele și aranjează totul de la zero din nou și din nou. Mi-ar fi plăcut să îl cunosc mai mult pe acel Florin care îi arată cu drag lui Adi animalele sale de pluș, prin camera video a laptopului său.

Mi-ar fi plăcut totuși să existe o evoluție în materie de fir narativ, însă cumva.. Cred că tocmai aceasta a fost și intenția lui Adi. Să expună modul în care într-o societate paralizată atât de prejudecăți cât și de o pandemie, dragostea nu poate coexista cu viața de zi cu zi, cel puțin nu pentru doi bărbați maturi, gay.

Cred că tocmai de aceea am apreciat foarte mult momentele de intimidate dintre cei doi. Cumva, ele apăreau ca o evadare, ca o pauză de la viața de zi cu zi, ca un moment de liniște într-o furtună de știri, teorii ale conspirației și păreri gratuite.

Personal, nu aș merge până în punctul în care să susțin că povestea dintre Florin și Adi este aceeași poveste reciclată dintre Adi și Alberto din ‘Soldații’, chiar dacă la o primă lectură așa ar putea părea.

Deși acest roman nu mi-a împlinit așteptările (motiv pentru care îi acord doar 3 stele din 5) și cel mai probabil va rămâne neterminat, voi continua să îl citesc pe Adi în continuare, cu foarte multă plăcere. Consider că vocea lui este una sinceră, originală, ce merită auzită.

[M]

It reads easily if you're in a cynical mood, for sure. Has some funny, original moments, too. I heard the author on a podcast say that it should have been a collection of short stories: yes, it should. It would've been much better. Please, editors, publish short stories. They're not like novels. They're not less. I'll buy them. Thanks.

[Stefania · Rating 3 out of 5]

ok

[Tony Dobromir · Rating 3 out of 5]

Mi-a placut mai mult Soldații pentru ca Alberto este un personaj mai ofertant. In continuare imi place stilul lui Adrian Schiop si nu am putut lasa cartea din mana :)

[Bogdan Butoi · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut romgleza, mi-a placut cum incorporeaza dialogul in descriere, mi-a placut cum vocea autorului devine cateodata asa reala de parca el iese din carte si vorbeste de langa tine.
Mi-a placut partea cu pandemia si perspectiva Andreei ca parte din sistemul sanitar, mi-a placut cum arata incompatibilitatea dintre dragoste si zgarcenie, mi-a placut povestea.
Pentru cata placere mi-a facut sa o citesc, pentru mine e de 5 stele.

[Cristiana Alexandra · Rating 4 out of 5]

Nu îi înțeleg pe cei care nu apreciază această carte pe motiv că nu ar aduce nimic nou față de Soldații. Oare consideră cineva că după ce a citit Soldații gata, a înțeles cum e să fii homosexual în București; care sunt trăirile interne și dificultățile, în general și în particular ale lui Adrian? Oare i-a reproșat cineva Svetlanei Aleksievici că nu a scris doar o carte despre război? Mi se pare o dovadă puerilă de nerăbdare și dezinteres să blamezi cartea pentru că dezbate aceeași tematică. O tematică despre care cred că toți mai avem multe de citit și învățat până să putem ajunge la saturație. Am citit ambele cărți și pot spune că acesta îmi place chiar mai mult decât Soldații și abordează chiar mai multe teme și planuri (pentru cei care au ochi sa citească în profunzime). Este atât de autentică și autohtonă, aduce în fața cititorului, chiar dacă nu în prim plan sau nu pe tot parcursul cărții și pandemia, sistemul medical, familia și susținerea din partea acesteia, provocările mamei unei student gay, etc. L-aș citi pe Adrian cu interes oricând.

[Vivi · Rating 4 out of 5]

Am așa o curiozitate să mă bag în viața altora și Adi Schiop mereu ne spune sincer ce gândește.
Pe același gând al curiozității aș vrea să îl văd pe Adi psihoanalizându-se pe sine în loc de parteneri dar nu știu dacă analizele lungi ale partenerilor nu sunt un mod să evite să se gândească la el. Ca și în Soldații toată cartea e un autosabotaj pe care încă nu îl înțeleg.
Also, mereu am impresia ca Adi would look down on me și nu știu de ce simt nevoia să învăț regulile lui nescrise pe care oricum nu mi le spune dar am o fascinație ciudată cu orice părere are Adi Schiop. Am cam rămas așa din Soldații când a menționat “stângă fioroasă” and I never felt so called out desi tot nu am the definiția lui completa. Vreau o carte cu rants despre toate politicile cu care are beef.

Side note am terminat-o în 2 zile so that must count for something being so bingeable.

Idk this was a rant

[Andreea Idu · Rating 3 out of 5]

Cartea reprezintă un element de noutate pentru mine în materie de literatură postmodernă. Tocmai de aceea mi-a plăcut, dar și displăcut în același timp. Volumul te ține în priză încă de la primele pagini și te poartă de la experiențe din prezent înapoi în trecut, unde traumele din copilărie motivează comportamentul indivizilor. Limbajul este lipsit de inhibiții, mai degrabă spus, scurt și la obiect.

"...uitându-mă la cei din jur, am realizat că (el) e constitut din același aluat proletar că restul, nimic nu-l distinge: aceleași țoale, aceeași conformație fizică de om lihnit după carbohidrații cu care fusese îndopat în copilărie, același cap plin de conspirații, aceeași atitudine asertivă pentru care nu adevărul contează într-o discuție, ci cine iese deasupra." (pp. 26-27.)

[Liana Sabău · Rating 3 out of 5]

"Prin urmare, mi-am înghițit furia, mi-am zis dă-l în p*lă de polițai complexat, și pe ăsta îl roade la ficat că îl fac pe deșteptăciune, că vin și am acces la lumi la care nici n-a visat și cu care a intrat tangențial în contact, în cazul în care p*la l-a purtat prin ele, dar care după un futai două l-au scuipat afară.
Dă-i frate cu Taci și cu Explici prea mult, dacă atâta poți - și ajuns acasă l-am lăsat masochist să mă pună la punct, îi ziceam doar zâmbind cu toți dinții, Ești cicălitor, Florin sau Vezi?, iar ești confruntațional, cuvântul magic din psihologie care-l liniștea(...)".