What do you think?
Rate this book
FEM
In this modern classic of global feminist literature, the only novel by one of Romania's most heralded poets, a woman meanders through a cosmic retelling of her life from childhood to adulthood with visionary language and visceral detail. Styled as a long letter addressed to the man she is ready to leave, she spins captivating tales that create space in the cosmos for the female experience. Her stories invite the reader through a dreamlike thread of strange images and passing characters, from the small incidents of their lives together to the intimate narrative of her relationship to womanhood, crescendoing in a fantastical vision of love, loss, and femininity.
232 pages, Paperback
First published January 1, 2011
37 people are currently reading
1020 people want to read
About the author
Magda Cârneci
36 books14 followersPoeta, eseista, istoric si critic de arta. De asemenea, traducatoare si publicista. S-a nascut in 28 decembrie 1955 in comuna Garleni (Bacau). A absolvit Facultatea de Istoria si Teoria Artei din cadrul Institutului de Arte Plastice "N. Grigorescu" din Bucuresti (1979). In 1997 devine doctor in istoria artei la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales - Paris cu o teza intitulata "Discours du pouvoir - discours de l`image: l`art roumain pendant le regime communiste". In prezent autoarea este cercetator stiintific principal la Institutul de Istorie a Artei din Bucuresti, profesor asociat la INALCO (Paris), presedinta a board-ului Centrului International pentru Arta Contemporana din Bucuresti si co-director al revistei de arte vizuale ARTELIER. A debutat cu volumul de poezie "Hipermateria" (1980). A mai publicat volumele de poezie: "O tacere asurzitoare" (1985); "Haosmos" (1992) ; "Poeme / Poems (Editura Paralela 45, 1999), "Poeme politice" (2000). In 1997 a publicat in Franta volumul "Psaume" (Editions Autres Temps, Marseille). Este prezenta cu articole teoretice si de opinie in volumul "Competitia continua. Generatia `80 in texte teoretice" (Editura Vlasie, 1994; editia a II-a, Editura Paralela 45, 1999). Este prezenta cu poeme in urmatoarele antologii: "Antologia poetilor tineri" (1982), "Antologia poeziei romane de la origini pana azi", (Editura Paralela 45, 1998), "Antologia poeziei culte romanesti" (1998), "Romanian Poets of the 80s and 90s", (Editura Paralela 45, 1999). In strainatate a publicat poeme in revistele: "Letopis", Iugoslavia (1992), "Visions International", SUA (1993, 1994, 1995, 1997), "Orte", Elvetia (1994), "Quadrant", Australia (1994), "Poetry Ireland Review, Irlanda (1996), "Esquisite Corpse", SUA (1996), "Dialogue - Dijalg - Dialogus" (1996), "Action Poetique", Franta (1997) si este prezenta cu grupaje de poeme in antologiile: "Nuovi poeti romeni" (Italia, 1986); "Incertitudes. Anthologie de la poesie roumaine" (Canada, 1992); "Streiflicht. Eine Auswahl zeitgenossischer Rumanischer Lyrik" (Dionysos Verlag, Kastellaun, Germania, 1994); "Vilenica `96" (Slovenia, 1996); "Approdi. Antologia di poesia mediteranea" (Italia, 1996); "Gefahrliche Serpentinen, Rumanische Lyrik der Gegenwart" (Druckhaus, Germania, 1998); "Ripe Blood. Six Female Romanian Poets" (SUA, 1999). A colaborat la "Dictionary of Literary Biography. Eastern European Writers Since World War II" (SUA, 1999) si la "Encyclopedia of modern Eastern Europe: 1815-1989" (SUA, 1999). In calitate de istoric si critic de arta a publicat monografiile: "Ion Tuculescu" (Ed. Meridiane, 1984) si "Lucian Grigorescu" (1989) si trei volume de eseuri: "Arta anilor `80. Studii despre postmodernism" (1996) si "Art of the 1980s in Eastern Europe. Texts on Postmodernism" (versiunea in engleza, adaugita, a primei carti, Editura Paralela 45, 1999). In 2002 a publicat, la Editura Paralela 45, "Poetrix. Texte despre poezie si alte eseuri".
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 56 reviews
Read
April 7, 2023An attentive, sensitive reader will finish FEM with the conviction that to be a woman is to have a special, primordial connection to a world that shadows our own; to be a woman and a poet, furthermore, is to be a “boundless consciousness.” Thankfully, Cârneci’s expression of this boundless consciousness is strikingly rendered by Sean Cotter, an award-winning translator whose previous treatments of Mircea Cărtărescu and Nichita Stănescu prove him a worthy match for Cârneci’s sumptuous talent. In the end, the experience of FEM, as with the message to the narrator’s oafish darling, will be: commensurate to the seriousness with which the reader takes its provocations.
Full review: https://kenyonreview.org/reviews/fem-...
Full review: https://kenyonreview.org/reviews/fem-...
November 22, 2020
Am admirat abundența de metafore și viziuni asupra multor lucruri din perspectiva autoarei, dar niciodată nu am agreat când cineva se axează mereu doar pe partea goală a unui pahar, fără vreo aluzie sau măcar fir de speranță spre partea plină a paharului.
Multă viziune împletită cu multe emoții poetice. Cum femeia se transpune în piela unui bărbat, cum ejaculează în sine, cum rămâne gravid, cartea aceasta e cosmos și se adresează unui bărbat cam netot și lipsit de capacitatea de a înțelege o femeie, mai ales, de tipul acesteia care se prezintă în acest „roman”.
Dincolo de asta, pe lângă abundența metaforelor, există și povești pentru mintea cititorilor tipici, precum diferite amintiri din copilărie, adolescența și maturitatea femeii.
Dacă vreți să vă explodeze creierul și să încercați să vizualizați toate aceste metafore și situații descrise de autoare, încercați să o citiți, cu mult curaj, s-ar putea să vă placă mai mult decât mi-a plăcut mie :)
Multă viziune împletită cu multe emoții poetice. Cum femeia se transpune în piela unui bărbat, cum ejaculează în sine, cum rămâne gravid, cartea aceasta e cosmos și se adresează unui bărbat cam netot și lipsit de capacitatea de a înțelege o femeie, mai ales, de tipul acesteia care se prezintă în acest „roman”.
Dincolo de asta, pe lângă abundența metaforelor, există și povești pentru mintea cititorilor tipici, precum diferite amintiri din copilărie, adolescența și maturitatea femeii.
Dacă vreți să vă explodeze creierul și să încercați să vizualizați toate aceste metafore și situații descrise de autoare, încercați să o citiți, cu mult curaj, s-ar putea să vă placă mai mult decât mi-a plăcut mie :)
June 9, 2020
”Dragule, se spune că bărbaţii şi femeile sunt nişte actori improvizaţi, figuranţi împinşi preţ de un act pe o scenă luminată puternic sau pe un platou de filmare. De fapt, cum am mai spus, ei sunt plasaţi într-un complicat joc de şah pe tabla cea mare a lumii, cu carouri divers colorate şi diferit luminate. Ştiu, dragule, au mai descoperit-o şi alţii, dar pentru mine, abia de puţină vreme lucrul acesta a devenit o evidenţă uluitoare. Noi suntem piesele vii ale şahului şi noi suntem în acelaşi timp jucătorul. Aproape fiecare act zilnic, un gest dorit şi ratat, o întîlnire aparent întîmplătoare, fiecare alegere momentană între a fi atent la sine sau a fi adormit, o criză de lene în toiul unei acţiuni concentrate, un lapsus, o grabă nejustificată în timpul unei îmbrăţişări, o mică şi aparent benignă uitare, toate schimbă scena complicată, deopotrivă măruntă şi imensă, pe care evoluăm, fără ca din pricina dimensiunilor jocului să putem vedea clar urmările mişcărilor noastre. Pătratele albe şi negre sau divers colorate sunt uneori enorme, alteori sunt minuscule, în jurul lor sunt piscuri sau gropi cu apă murdară, perspectiva se schimbă uneori vertiginos, în lateral, în cerc, în spirală, în sus sau în jos. Uneori, piesele de şah au forme domestice cunoscute, sunt apropiaţii noştri, iubiţi, prieteni şi rude, alteori sunt apariţii stranii, vedenii în plină amiază, vise premonitorii, coincidenţe surprinzătoare. Uneori mutările se fac în afara noastră, alteori înăuntru, alteori şi înăuntru şi înafară, iar regulile de joc par să fie într-o permanentă schimbare, cum ţi-am mai spus, fără ca jocul, în totalitatea lui, în frumuseţea lui misterioasă, dansantă, să fie stricat, alterat.
De fapt, nu regulile se schimbă, ci reperele cu care suntem obişnuiţi şi aşteptările noastre contrariate. Căci ceea ce ţi se cere odată cu avansarea în joc este să fii din ce în ce mai atent, mai prezent, mai fluid. Să legi între ele semne şi întîmplări, viziuni şi înţelegeri neaşteptate. Să laşi o gîndire mai amplă să înflorească cu toate petalele în tine. Să înţelegi că în ciuda aparenţei de haos şi de şaradă complicată şi fără sens din viaţa aceasta, totuşi există reguli naturale, emoţionale, spirituale şi cosmice pe care te poţi bizui. Tu eşti piesa de joc şi tu eşti jucătorul. Făptura ta ţi-e unealtă şi cale. De partea cealaltă a tablei imense de şah pe care evoluăm, există un fel de pandant mai amplu al tău, o proiecţie cuprinzătoare, un fel de jucător invizibil şi vast – de fapt mai mulţi jucători, energii şi legi naturale, forţe vitale şi psihice, niveluri ale adîncului tău şi ale supra-mentalului tău – hai să le spunem, ca altădată, demoni şi zei, experimentatori cosmici şi îngeri păzitori, tutori subtili şi impersonali, cu o inteligenţă nuanţată şi vastă, pe ale căror echidistanţă şi răbdare se poate finalmente miza. Ei îţi trimit adesea semne, vise, viziuni într-o limbă a lor enigmatică, dar cît de plastică, cît de cuprinzătoare. Poţi chiar, dacă ai curaj să descifrezi şaradele închise în ele, poţi să încerci o remiză cu universul acesta aparent fără ieşire, sau chiar un mic „şah mat“ cu moartea.
Dragule, există în toată aiureala vieţilor noastre o ordine mai înaltă, de o obiectivitate subtilă şi de aceea greu perceptibilă, dar pe care se poate conta. Ea ni se prezintă doar uneori, sub aparenţa unei bruşte impresii de dezlimitare mentală, ca boarea unei înţelegeri stranii şi inefabile, care ne stupefiază simţurile şi ne exaltă meandrele cerebrale. Această ordine vastă şi invizibilă, cînd o întrevezi fulgurant, e ca o trezire din somn, ca o revelaţie, e o formă de uluită bucurie, de imensă fericire şi împăcare. La ea avem cu toţii acces, din cînd în cînd, în momente de îndrăgostire sau în clipe de luciditate detaşată şi vizionară, cînd suntem prezenţi la realitatea pură şi plină şi uluitoare a lumii acesteia, adică în clipe de graţie.
Cu condiţia să nu uităm că e vorba, finalmente, de un dans, de o piesă de teatru, un joc. De marele joc cu noi înşine şi cu lumea, cu care devenim de fapt una. Un joc fabulos care include şi mările şi munţii şi pădurile şi vietăţile de toate felurile, include şi geologia planetei şi abisul psihic şi spaţiul interstelar. Un şah cu universul întreg, care se joacă pur şi simplu cu noi. Un joc cu partea cealaltă.”
De fapt, nu regulile se schimbă, ci reperele cu care suntem obişnuiţi şi aşteptările noastre contrariate. Căci ceea ce ţi se cere odată cu avansarea în joc este să fii din ce în ce mai atent, mai prezent, mai fluid. Să legi între ele semne şi întîmplări, viziuni şi înţelegeri neaşteptate. Să laşi o gîndire mai amplă să înflorească cu toate petalele în tine. Să înţelegi că în ciuda aparenţei de haos şi de şaradă complicată şi fără sens din viaţa aceasta, totuşi există reguli naturale, emoţionale, spirituale şi cosmice pe care te poţi bizui. Tu eşti piesa de joc şi tu eşti jucătorul. Făptura ta ţi-e unealtă şi cale. De partea cealaltă a tablei imense de şah pe care evoluăm, există un fel de pandant mai amplu al tău, o proiecţie cuprinzătoare, un fel de jucător invizibil şi vast – de fapt mai mulţi jucători, energii şi legi naturale, forţe vitale şi psihice, niveluri ale adîncului tău şi ale supra-mentalului tău – hai să le spunem, ca altădată, demoni şi zei, experimentatori cosmici şi îngeri păzitori, tutori subtili şi impersonali, cu o inteligenţă nuanţată şi vastă, pe ale căror echidistanţă şi răbdare se poate finalmente miza. Ei îţi trimit adesea semne, vise, viziuni într-o limbă a lor enigmatică, dar cît de plastică, cît de cuprinzătoare. Poţi chiar, dacă ai curaj să descifrezi şaradele închise în ele, poţi să încerci o remiză cu universul acesta aparent fără ieşire, sau chiar un mic „şah mat“ cu moartea.
Dragule, există în toată aiureala vieţilor noastre o ordine mai înaltă, de o obiectivitate subtilă şi de aceea greu perceptibilă, dar pe care se poate conta. Ea ni se prezintă doar uneori, sub aparenţa unei bruşte impresii de dezlimitare mentală, ca boarea unei înţelegeri stranii şi inefabile, care ne stupefiază simţurile şi ne exaltă meandrele cerebrale. Această ordine vastă şi invizibilă, cînd o întrevezi fulgurant, e ca o trezire din somn, ca o revelaţie, e o formă de uluită bucurie, de imensă fericire şi împăcare. La ea avem cu toţii acces, din cînd în cînd, în momente de îndrăgostire sau în clipe de luciditate detaşată şi vizionară, cînd suntem prezenţi la realitatea pură şi plină şi uluitoare a lumii acesteia, adică în clipe de graţie.
Cu condiţia să nu uităm că e vorba, finalmente, de un dans, de o piesă de teatru, un joc. De marele joc cu noi înşine şi cu lumea, cu care devenim de fapt una. Un joc fabulos care include şi mările şi munţii şi pădurile şi vietăţile de toate felurile, include şi geologia planetei şi abisul psihic şi spaţiul interstelar. Un şah cu universul întreg, care se joacă pur şi simplu cu noi. Un joc cu partea cealaltă.”
February 6, 2021
Interesantă, cel puțin interesantă.
„Dragul meu, borfeta aia mică și drăgălașă aș putea fi chiar eu. Sau ea, oricare altă femeie. Ea, care va trebui să treacă printr-o serie de bărbați, prin mâinile lor grăbite, aspre, nepricepute, prin gurile lor hulpave și vanitoase, prin cortexul lor închipuit și abstract, prin limitele bizare pe care și le pun la tot pasul; va trebui să se elibereze de această enormă frică, prostie, teroare, în legătură cu ușița moale și roșie care stă ascunsă sub fustă, între picioare, despre ce se face și ce nu se face, ce e bine și ce e rău, ce zice mama și ce crede tata, cu spaima de gura lumii și de ochiul autorităților tutelare; va trebui să cadă, să tot cadă, prin paturi de hotel și paturi de familie respectabile, prin camere de cămin și garsoniere împrumutate, prin lifturi și toalete publice și pe acoperișuri de bloc, să tot cadă, în proprii ochi și în ochii avizi, nenumărați ai celorlalți, printre fragmente dezlînate de experiențe ratate, de îmbrățișări furtive și iubiri ilegale, imposibile, aberante; îngrozită de corpul ei flămând și în același timp înspăimântată de iad, dorind să fie și magdalenă, și sfânta fecioară, simțindu-se și curvă, și zee, și copilă, și matroană și uneori chiar și bărbat; supusă la atâtea interdicții câte au putut să-i bage în cap bunicile și profesoarele și vecinele, supusă la atâtea tentații câte au putut să-i picure în sânge cărțile romantice, CD-urile cu muzică sentimentală [...] și totuși, mereu și mereu să se simtă ireductibil și irevocabil pură, inocentă, castă și imaculată ca Sfânta Fecioară, în nucleul dulce-dureros din abisul necunoscut, închis în corpul ei feminin.”
„Te așteptam pe tine. Iubitul, adoratul, detestatul. Exemplar al unei specii aparte, agresive, absurde, dorind cu orice preț să se piardă, să se distrugă, să scape de ea însăși în ceva, în cineva, în orice, în lucruri, în sex, în idei, în persoane, în lume, numai în ea însăși nu. O specie incompletă, uitucă.”
July 12, 2022
Your mileage may vary.
It’s rare that I read a book that I really love but feel that the criticisms are just as warranted as the praise, however I feel that this is sometimes true of FEM. Extremely poetic, sublime, cerebral, sometimes frustrating, rather quiet and slow. Not a story in the traditional sense but also not a poem, not an essay.
This book is unique and I really feel that everyone can take something valuable from it, but you really need to have the patience to get through it as nearly every chapter could be discussed in a group or philosophy class for hours. You may find you disagree with Cârneci or that she puts words to ideas you’ve never quite articulated; either way, if you go with it and you engage with it you will be rewarded.
It’s rare that I read a book that I really love but feel that the criticisms are just as warranted as the praise, however I feel that this is sometimes true of FEM. Extremely poetic, sublime, cerebral, sometimes frustrating, rather quiet and slow. Not a story in the traditional sense but also not a poem, not an essay.
This book is unique and I really feel that everyone can take something valuable from it, but you really need to have the patience to get through it as nearly every chapter could be discussed in a group or philosophy class for hours. You may find you disagree with Cârneci or that she puts words to ideas you’ve never quite articulated; either way, if you go with it and you engage with it you will be rewarded.
April 11, 2023
Outstanding. Full video review https://www.youtube.com/watch?v=5CvQC... (may contain drooling)
August 20, 2022
Foarte buna din punct de vedere al narațiunii lirice dar trebuie sa fii intr-o stare în care sa o citești. Îmi aduce aminte de Virginia Woolf.
January 26, 2021
“FEM”
Magda Cârneci
Este prima dată când o să rog pe cineva care a citit cartea, să se împartă cu impresiile sale! Sunt depășită de delirul metaforic constant!
După orele dedicate lecturii, eu mi-am spus oful unei prietene, cu cele mai “vesele” înjurături posibile, pentru că nu mi-am dat seama ce durere de cap m-a apucat. O fi din cauza ploii...
Pregătiți săbii și pumnale, dar am vrut să dau foc cărții spre finalul lecturii, or cititul este refugiul meu în care liniștea comprehensiunii este mai vajnică ca niciodată.
Autoarea noastră a compus o scrisoare pentru viitorul ei “fost” iubit, în care cică încearcă să îi spună câteva povești, de genul “O mie de nopți”, dar limbajul folosit este capabil să te facă să îți rezervi un loc printre nebunii societății, decât să îi înțelegi lumea interioară sau să vrei să o citești necontenit.
Un fel de “am vrut cum e mai bine, dar a ieșit ca de obicei”.
Noi avem o maximă destul de potrivită pentru situația doamnei Cârneci “prinzi mai multe muște cu miere, decât cu oțet”. Ce-a urmărit scriitoarea cu acest eseu, doar Cel de Sus știe.
Singurul moment pe care l-am apreciat a fost faptul că eu nu am simțit vreo urmă de plâns sau smiorcăială.
Simt că mi-am trecut toți neuronii printr-un blender nemilos, cu miros de oțel de la cuțite, întinși pe o felie de pâine și mâncați fără sare.
Ce-o fi vrut să ne lase, care a fost sensul, de ce m-am torturat sau cui să recomand eu cartea asta?
Sunt tristă și indignată, pentru că timpul petrecut cu “FEM” a fost dezamăgitor, foarte dezamăgitor.
Atât pentru azi, m-a doborât cartea...
#foxbooks #whatthefuckwasthat #citimpentruschimbare #magdacârneci #fem #fembem
P.S. Nu vă lăsați amăgiți de adnotare. Deschideți cartea și citiți câteva pasaje, de dorit din mijlocul cărții, pentru a vă asigura câtuși de puțin că are noimă ceea ce este scris. ❤️
Magda Cârneci
Este prima dată când o să rog pe cineva care a citit cartea, să se împartă cu impresiile sale! Sunt depășită de delirul metaforic constant!
După orele dedicate lecturii, eu mi-am spus oful unei prietene, cu cele mai “vesele” înjurături posibile, pentru că nu mi-am dat seama ce durere de cap m-a apucat. O fi din cauza ploii...
Pregătiți săbii și pumnale, dar am vrut să dau foc cărții spre finalul lecturii, or cititul este refugiul meu în care liniștea comprehensiunii este mai vajnică ca niciodată.
Autoarea noastră a compus o scrisoare pentru viitorul ei “fost” iubit, în care cică încearcă să îi spună câteva povești, de genul “O mie de nopți”, dar limbajul folosit este capabil să te facă să îți rezervi un loc printre nebunii societății, decât să îi înțelegi lumea interioară sau să vrei să o citești necontenit.
Un fel de “am vrut cum e mai bine, dar a ieșit ca de obicei”.
Noi avem o maximă destul de potrivită pentru situația doamnei Cârneci “prinzi mai multe muște cu miere, decât cu oțet”. Ce-a urmărit scriitoarea cu acest eseu, doar Cel de Sus știe.
Singurul moment pe care l-am apreciat a fost faptul că eu nu am simțit vreo urmă de plâns sau smiorcăială.
Simt că mi-am trecut toți neuronii printr-un blender nemilos, cu miros de oțel de la cuțite, întinși pe o felie de pâine și mâncați fără sare.
Ce-o fi vrut să ne lase, care a fost sensul, de ce m-am torturat sau cui să recomand eu cartea asta?
Sunt tristă și indignată, pentru că timpul petrecut cu “FEM” a fost dezamăgitor, foarte dezamăgitor.
Atât pentru azi, m-a doborât cartea...
#foxbooks #whatthefuckwasthat #citimpentruschimbare #magdacârneci #fem #fembem
P.S. Nu vă lăsați amăgiți de adnotare. Deschideți cartea și citiți câteva pasaje, de dorit din mijlocul cărții, pentru a vă asigura câtuși de puțin că are noimă ceea ce este scris. ❤️
May 2, 2019
Când vine vorba de această carte, părerile sunt împărţite. Mie mi-a plăcut, dar eu am cam ştiut la ce să mă aştept de la Cârneci fiindcă i-am citit câteva colecţii de poeme. Dacă ar fi să compar reacţia prietenilor mei la ea, aş zice că e asemănătoare cu cea pe care o au faţă de Virginia Woolf. Dacă nu vă place Woolf, poate ar trebui să începeţi în altă parte cu Magda Cârneci, poate cu Poetrix. Texte despre poezie şi alte eseuri.
Ambele autoare crează o poveste prin fluxul conștiinței cu motivele psihologice și cu cele emoționale ale personajelor (in cazul lui Woolf), respectiv personajului (în cazul lui Cârneci). Pe pe când Woolf doar prezintă acţiunea în desfăsurare fară să explice cititorului ceva, naratoarea din Fem îi povesteşte unui fost iubit viaţa ei trăită într-un trup de femeie şi prin urmare oferă multe teorii, contextualizează mai mult şi are o proză lirică.
Ambele autoare crează o poveste prin fluxul conștiinței cu motivele psihologice și cu cele emoționale ale personajelor (in cazul lui Woolf), respectiv personajului (în cazul lui Cârneci). Pe pe când Woolf doar prezintă acţiunea în desfăsurare fară să explice cititorului ceva, naratoarea din Fem îi povesteşte unui fost iubit viaţa ei trăită într-un trup de femeie şi prin urmare oferă multe teorii, contextualizează mai mult şi are o proză lirică.
December 8, 2021
FEM by Magda Cârneci, translated from the Romanian by Sean Cotter, is an interesting book but ultimately lost me. I saw one review that claimed that this long monologue-of-sorts, with its changes in tense, its swerves, its philosophies, was more "spiritual" than "political" despite its claims to being about gender. I couldn't disagree more: it is very spiritual, but it is impossibly entwined in gender, in womanhood, which is inherently political. The narrator is mediating on the divine feminine, a universal mother, a uniting force rooted in sexuality and the shifting world of a menstruating body.
It had me at first: while sometimes needlessly obtuse, it was poetic and rich, a book spiraling through a spiritual awakening through a series of moments: she sees two women she believes are lovers, she explores her lower half and its parts with a mirror, she buries herself in sex with her lover, she has horrid, cosmic nightmares, she feels the sun in her chest like a force.
Unfortunately, as she writes of a collective consciousness connecting the universe, of being everything at once, of filling every space, she manages to nevertheless become exclusionary. The chapter about the large woman on the train, paired with her nightmare about a large woman, is one of the most fatphobic things I've ever read, and I kept hoping it would swerve into some other take, but it never did. In a scene, IVF is depicted as darkly, horrifically sterile and counter to her world of warm sensuality and life; ableism also arrives on the scene in its own awful way. In the end, the woman speaking comes off as one of those Karens going to yoga classes and preaching about openness and universal compassion and then spewing microaggressions in private. Not my cup of tea.
Content warnings for fatphobia, sex shaming/sexism, rape mention, gender dysphoria, ableism.
It had me at first: while sometimes needlessly obtuse, it was poetic and rich, a book spiraling through a spiritual awakening through a series of moments: she sees two women she believes are lovers, she explores her lower half and its parts with a mirror, she buries herself in sex with her lover, she has horrid, cosmic nightmares, she feels the sun in her chest like a force.
Unfortunately, as she writes of a collective consciousness connecting the universe, of being everything at once, of filling every space, she manages to nevertheless become exclusionary. The chapter about the large woman on the train, paired with her nightmare about a large woman, is one of the most fatphobic things I've ever read, and I kept hoping it would swerve into some other take, but it never did. In a scene, IVF is depicted as darkly, horrifically sterile and counter to her world of warm sensuality and life; ableism also arrives on the scene in its own awful way. In the end, the woman speaking comes off as one of those Karens going to yoga classes and preaching about openness and universal compassion and then spewing microaggressions in private. Not my cup of tea.
Content warnings for fatphobia, sex shaming/sexism, rape mention, gender dysphoria, ableism.
August 28, 2022
the cover of my copy says "a romanian lispector" so you can imagine the kind of expectations i had for this one . unfortunately approaching thumbs down territory . beginning started out good, we hit a little bump with um ... "you want your papa? pa. you want to go peepee? pa." and then the ?? intense??? fatphobia? careening downhill !!!! off to drown my sorrows in clarice
June 22, 2021
Video review: https://youtu.be/PNzyFWId6ug
May 23, 2022
nu mai pot.
Read
September 8, 2025"They say that men and women are improvising actors, anxious dilettantes, pushed for an hour onto a brightly lit theater stage or studio set for a short public presentation in between the nothing that precedes and the nothing that follows the play, the nebulousness where they must act."
A deeply spiritual experience. I can’t describe this book, it has to be felt.
A deeply spiritual experience. I can’t describe this book, it has to be felt.
November 20, 2025
sumptuous and celebratory treatise of the body
also hot take to that LARB reviewer comparing her to Lispector just because a woman writes about her body and femininity does not mean they are inherently alike thank you
also hot take to that LARB reviewer comparing her to Lispector just because a woman writes about her body and femininity does not mean they are inherently alike thank you
July 22, 2022
This genius book could restart the mysteries at Delphi! It's a mystical feminist manifesto that would reclaim the damaged and destructive masculine by exposing it to the feminine principle through stories and visions, like a modern Scheherazade. In the process, the imaginative feminine is fully explored in a way that feels revolutionary, and the ultimate aim seems to be for masculine and feminine to fuse and go beyond binaries altogether.
December 26, 2024
How convenient of the author to, in the last chapter, disclose the fact that she’s “never done drugs” before/ during the writing of this book.
November 1, 2022
READING VLOG
"It's not about the physical manifestation of sex. Now we deal with the freak’n. But that's in volume two! First, I'm tryna get the woman to understand the dynamic power and the spiritual energy. Do you realize how magnificent you are? The god that created you is a divine architect that created the moon, the sun, the stars, Jupiter, Mars, Pluto, Venus. We are not only sexual beings, we are the walking embodiment of god consciousness." -- ("𝘞𝘦 𝘋𝘦𝘢𝘭 𝘸𝘪𝘵𝘩 𝘵𝘩𝘦 𝘍𝘳𝘦𝘢𝘬’𝘯 [𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘴𝘴𝘪𝘰𝘯]", Solange)
This is blurbed by Alta Ifland as the "Romanian Lispector" which is increidbly innacurate.
Let me break it down.
Lispector works in metaphysical spirituality where God is inherent in life itself.
Cârneci writes that God is in herself, in the female divine, to reach conclusions that she is, at times, God herself.
I can see where Ifland is getting at, but she doesn't seem to know the difference between seeing a sunset beyond the self versus seeing it on acid.
Ultimately, this book is an acid trip inside the female body through existence and history working from the visual angle of the Powers of Ten by Charles and Ray Eames.
It works and it doesn't. It happens in short bursts prolonged in ways when it shouldn't. Repetition. Inverting and extroverting. Complex combinations. Ultimately consciousness. How it rumbles and bumps into other thoughts, creates collisions and snowballs in moments of history, terror, beauty, and sadness. It's an arduous way of saying "I promise, I exist!" but then becomes an empty cry in a sea of the nothingness beyond death.
If our narrator is God, she has proved how lonely it is to be alive, to be a collection of all sexes and virtues, and so, in moments where it professes that it is inclusionary, it excludes many and alienates the reader. Cârneci leaves little ground for us, losing us, and ultimately, forgetting about us where Lispector invites us, elevates us, and allows our dreams and ideas to float above our own being.
It's funny that I describe this as one massive acid trip as the last "chapter" explicity says that the narrator/writer has not taken any drugs whatsover, that it was found in other fictions.
Cârneci, profoundly a poet in her native Romanian, shines through prose in certain moments, but in the running time of a "novel" it exhausts itself and ultimately falls flat. There is no magic here. Magic is more apparent in Lispector's work.
But God, if this is what it's like to be a woman, this should be mandatory reading for every single man out there. Love a little better, be a lot better. Men freakin' suck.
p/s: quoted Solange above because 𝘞𝘩𝘦𝘯 𝘐 𝘎𝘦𝘵 𝘏𝘰𝘮𝘦 achieves what Cârneci attempts to do in a concise, whollistic album, spirituality intact, through the female black body that successfully blossoms the idea of the female divine.
"It's not about the physical manifestation of sex. Now we deal with the freak’n. But that's in volume two! First, I'm tryna get the woman to understand the dynamic power and the spiritual energy. Do you realize how magnificent you are? The god that created you is a divine architect that created the moon, the sun, the stars, Jupiter, Mars, Pluto, Venus. We are not only sexual beings, we are the walking embodiment of god consciousness." -- ("𝘞𝘦 𝘋𝘦𝘢𝘭 𝘸𝘪𝘵𝘩 𝘵𝘩𝘦 𝘍𝘳𝘦𝘢𝘬’𝘯 [𝘪𝘯𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘴𝘴𝘪𝘰𝘯]", Solange)
This is blurbed by Alta Ifland as the "Romanian Lispector" which is increidbly innacurate.
Let me break it down.
Lispector works in metaphysical spirituality where God is inherent in life itself.
Cârneci writes that God is in herself, in the female divine, to reach conclusions that she is, at times, God herself.
I can see where Ifland is getting at, but she doesn't seem to know the difference between seeing a sunset beyond the self versus seeing it on acid.
Ultimately, this book is an acid trip inside the female body through existence and history working from the visual angle of the Powers of Ten by Charles and Ray Eames.
It works and it doesn't. It happens in short bursts prolonged in ways when it shouldn't. Repetition. Inverting and extroverting. Complex combinations. Ultimately consciousness. How it rumbles and bumps into other thoughts, creates collisions and snowballs in moments of history, terror, beauty, and sadness. It's an arduous way of saying "I promise, I exist!" but then becomes an empty cry in a sea of the nothingness beyond death.
If our narrator is God, she has proved how lonely it is to be alive, to be a collection of all sexes and virtues, and so, in moments where it professes that it is inclusionary, it excludes many and alienates the reader. Cârneci leaves little ground for us, losing us, and ultimately, forgetting about us where Lispector invites us, elevates us, and allows our dreams and ideas to float above our own being.
It's funny that I describe this as one massive acid trip as the last "chapter" explicity says that the narrator/writer has not taken any drugs whatsover, that it was found in other fictions.
Cârneci, profoundly a poet in her native Romanian, shines through prose in certain moments, but in the running time of a "novel" it exhausts itself and ultimately falls flat. There is no magic here. Magic is more apparent in Lispector's work.
But God, if this is what it's like to be a woman, this should be mandatory reading for every single man out there. Love a little better, be a lot better. Men freakin' suck.
p/s: quoted Solange above because 𝘞𝘩𝘦𝘯 𝘐 𝘎𝘦𝘵 𝘏𝘰𝘮𝘦 achieves what Cârneci attempts to do in a concise, whollistic album, spirituality intact, through the female black body that successfully blossoms the idea of the female divine.
July 30, 2021
The blurb on the cover of Fem calls Cârneci “a Romanian Lispector,” which I can’t verify, but maybe that can contextualize it a bit for you.
Have you ever looked at photos of space until your head started to feel weird as you tried to comprehend that you exist within all of the stars and galaxies and planets? This book was like that and also like an acid trip.
The prose is engrossing, ethereal, cosmic, with many of the same images— undulating water, azure skies, sparkling crystals— and observations reappearing in the narrator’s visions that she recounts to a lover, only ever addressed as “darling” or “you.” She must pass these tales on so that they might embody other forms, because they are not hers and hers alone and exist outside of her mind and body.
Death becomes an invisible, but tangible presence; women birth and are the universe; sex is one portal to “the other side”; there are many bodies and many perceptions. Where do our memories live? Is there credence to the idea of a collective? Does rigidity exist as such, or is stasis, too, a state of fluidity?
Fem is slow but quite challenging; I had to take my time with this one, and it’s certainly not a book you can read only once and expect to understand. It would be really interesting to map out the sections and see the conceptual ordering on a page, but that’s a project for another read.
Have you ever looked at photos of space until your head started to feel weird as you tried to comprehend that you exist within all of the stars and galaxies and planets? This book was like that and also like an acid trip.
The prose is engrossing, ethereal, cosmic, with many of the same images— undulating water, azure skies, sparkling crystals— and observations reappearing in the narrator’s visions that she recounts to a lover, only ever addressed as “darling” or “you.” She must pass these tales on so that they might embody other forms, because they are not hers and hers alone and exist outside of her mind and body.
Death becomes an invisible, but tangible presence; women birth and are the universe; sex is one portal to “the other side”; there are many bodies and many perceptions. Where do our memories live? Is there credence to the idea of a collective? Does rigidity exist as such, or is stasis, too, a state of fluidity?
Fem is slow but quite challenging; I had to take my time with this one, and it’s certainly not a book you can read only once and expect to understand. It would be really interesting to map out the sections and see the conceptual ordering on a page, but that’s a project for another read.
July 28, 2020
"Totul e viu, totul e identic în esența sa, e, nu știu cum, vibrant, frisonant, adică e, cum să spun, sacru, căci e plin de o bucurie imensă și de o spaimă adâncă. Totul e uluitor, e extatic, e sfânt, căci ceva uriaş pare să coboare continuu prin ele în lume și să se exprime prin ele. Norii sunt stări psihice ale planetei. Fluviile sunt circulația sangvină a scoarței terestre. Relieful respiră, se unduiește ca formele curbe ale unei uriașe femei, pădurile sunt pilozitatea pământului. Vrăbiile poartă pe cioc minusculă mască angelică. Doi fluturi albaştri opriți pe o margaretă desfășoară pe aripioare crucea stră- vezie a calvarului. Lumea întreagă e inteligentă, e sacră, e plină de divin, e Dumnezeu. Bucuria nemărginită e divină, e Dumnezeu. Percepția aceasta e Dumnezeu."
November 6, 2022
Lots of really intense and poetic moments, and streams of consciousness. I especially enjoyed reading it while in Romania and imagining the parks and places that she talks about. Also, this:
'We women keep changing, like insect pupae, like butterflies, like the seasons, like the planets. Periodically our bodies will not leave us alone. We cannot forget we exist.'
'We women keep changing, like insect pupae, like butterflies, like the seasons, like the planets. Periodically our bodies will not leave us alone. We cannot forget we exist.'
August 18, 2025
a deeply complex, poetic novel exploring the depths of womanhood, sexuality, gender, and identity. this novel shined most when exploring the protagonist’s complex interiority but it drifted into abstraction and dream sequences when i really wanted a more grounding experience. there were some shining bright moments in this novel but was left wanting more from this piece.
June 21, 2024
I need a plot :/
August 13, 2021
There's a moment on Jonathan Safran Foer's Everything Is Illuminated where thousands of sex acts across the world emit a brilliant light into outer space. By the time I finished FEM, it felt like an inverse of this metaphor for perseverance and love in the face of historical memory. It becomes anxiety about how this (implicitly heterosexual) light stretches across the globe. So much so that the narrator recalls to her conversation partner how one time she saw two women who she initially refused to recognize as a couple, and once it dawned on her that they were, she laughed at her own insecurity, remaining insecure. I think of Helen Cixous' writing in "The Laugh of the Medusa," "she writes in white ink."
FEM in that regard is an at times engaging, at times tiring, book. A frame narrative whose speaker declares herself a Scheherazade, recounting the development of a woman's life in her own 1001 tails, there's a mystical quality to writing. She declares "that idol-monster goddess, that monster Buddha, is me!" She describes how, after a traumatic earthquake that awakened her to life, she saw everyone as "vertical cadavers, nervous and talkative." Self-consciously, she tells her listener "I won't bombard you with stylistic expressions...I'm over that illness, that metabolic growth." Yet the compulsion to make-up stories, as all Scheherazade's must to avoid dying, gives every ending a crepuscular quality. Morning seems to always arrive and the body, sleep deprived, must continue to age immortally.
And this immortality is a flirtation with cosmopsychism. A philosophy which is laid out technically in Phillip Goff's books, but which here maintains its experiential magic. Not merely in a turning to the language of faith (the final chapter is titled "Revelation" and describes the novel itself as an attempt to "burst into" "Reality") or the frivolity of presence (saying access to this Reality is based within the magic circle of "a dance, a play, a game"), but in asking "what if the entire world is nothing but vibration, vibration in form? What if this vibration is conscious, is a ppure intelligence which evolves and gazes at itself, that embraces and loves itself"? Of course this cosmic intelligence is the Scheherazadian self writ large.
To FEM's credit, this is exactly how it reads. You vibrate through it how The Flash can vibrate through time and space. The shared Reality is trapeze in the shape of commas. For all the anxiety of sexuality that pervades the novel and the narrator's recounted prepubescence, eroticism takes on abstracted forms - as two angles, or passing through gates, and so on. Throughout all this she reiterates how partner, men, understand "on the level of calculations...my [women's] understanding happens through the body." Yet in her anxiety about the lesbian couple, like the novel's high style in face of proclamations against style, the narrator reveals an arbitrariness to the play of stories and the humanity of contradictions.
FEM in that regard is an at times engaging, at times tiring, book. A frame narrative whose speaker declares herself a Scheherazade, recounting the development of a woman's life in her own 1001 tails, there's a mystical quality to writing. She declares "that idol-monster goddess, that monster Buddha, is me!" She describes how, after a traumatic earthquake that awakened her to life, she saw everyone as "vertical cadavers, nervous and talkative." Self-consciously, she tells her listener "I won't bombard you with stylistic expressions...I'm over that illness, that metabolic growth." Yet the compulsion to make-up stories, as all Scheherazade's must to avoid dying, gives every ending a crepuscular quality. Morning seems to always arrive and the body, sleep deprived, must continue to age immortally.
And this immortality is a flirtation with cosmopsychism. A philosophy which is laid out technically in Phillip Goff's books, but which here maintains its experiential magic. Not merely in a turning to the language of faith (the final chapter is titled "Revelation" and describes the novel itself as an attempt to "burst into" "Reality") or the frivolity of presence (saying access to this Reality is based within the magic circle of "a dance, a play, a game"), but in asking "what if the entire world is nothing but vibration, vibration in form? What if this vibration is conscious, is a ppure intelligence which evolves and gazes at itself, that embraces and loves itself"? Of course this cosmic intelligence is the Scheherazadian self writ large.
To FEM's credit, this is exactly how it reads. You vibrate through it how The Flash can vibrate through time and space. The shared Reality is trapeze in the shape of commas. For all the anxiety of sexuality that pervades the novel and the narrator's recounted prepubescence, eroticism takes on abstracted forms - as two angles, or passing through gates, and so on. Throughout all this she reiterates how partner, men, understand "on the level of calculations...my [women's] understanding happens through the body." Yet in her anxiety about the lesbian couple, like the novel's high style in face of proclamations against style, the narrator reveals an arbitrariness to the play of stories and the humanity of contradictions.
August 16, 2023
Dar cine e lumea? Lumea e Eu. Eu însămi dilatată, revărsată, răspîndită din minte în afară, gîndul meu e cît lumea, conștiență pură, vastă, curgînd în toate direcțiile, umplînd tot și toate, fără limite, fără margini. Dar cine e Eu? Eu e lumea, eu sunt lumea, lumea brusc egală cu mintea mea, un pumn de conștiență lucidă și vie care dinăuntrul craniului meu coincide stupefiant, exaltant, cu cerul și marea, cu universul, cu infinitul.
(…)
Marea curge înăuntru și curge afară. Totul e o mare. O mare de eu. O întindere nesfîrșită de apă, de albastru pur, orbitor. Un ocean fără început și fără sfîrșit.
October 30, 2021
Ooo-wow!
That's all I felt after reading this 'dear diary' ... I can't call it anything else: it's not prose, it's not poetry, it's not even a story, it's a kind of ambiguous 'dear diary', as the boarding school girls used to write, in love and over saturated with cheap readings.
Magda 😋 makes a mixture of notions: life as a stage, life as a game of chess, in a strangely simplistic blender, throws some Omar Khayyam, some Eliade, morphing some images of Ingmar Bergman, over which sprinkles the unfortunate 'darling', a kind of 'oh,lover' actual, unsalted.
Why? Seherezada of Bucharest ? Well, not even that ... Seherezada had a reason to tell stories: to keep her head on her shoulders until dawn. Cârneci wants to keep her darling from becoming an ex . Well, it's a matter of priorities .
That's all I felt after reading this 'dear diary' ... I can't call it anything else: it's not prose, it's not poetry, it's not even a story, it's a kind of ambiguous 'dear diary', as the boarding school girls used to write, in love and over saturated with cheap readings.
Magda 😋 makes a mixture of notions: life as a stage, life as a game of chess, in a strangely simplistic blender, throws some Omar Khayyam, some Eliade, morphing some images of Ingmar Bergman, over which sprinkles the unfortunate 'darling', a kind of 'oh,lover' actual, unsalted.
Why? Seherezada of Bucharest ? Well, not even that ... Seherezada had a reason to tell stories: to keep her head on her shoulders until dawn. Cârneci wants to keep her darling from becoming an ex . Well, it's a matter of priorities .
August 13, 2021
I really struggled to read this book as I felt it let down my expectations. I was expecting something more and that tainted my experience with the novel. That being said some of my favorite quotes of the summer come from "Fem" and it was worth the read. Would recommend this book with a grain of salt.
May 2, 2019
Interesting insight into being a woman and feeling like one.
September 28, 2021
Doamne, ce scriitură! Superbă dimensiunea senzorială în care te plasează cartea pe toată durata lecturii. Rămâi cu stări și după. M-ar bucura până la împietrire să o întâlnesc pe femeia asta.
February 21, 2024
disrespectfully
Displaying 1 - 30 of 56 reviews