Prizonier în Germania: însemnările unui căpitan de artilerie, 1916–1917

by Constantin Ionescu, Adrian-Silvan Ionescu (ed., pref.)

„Manuscrisul conținând memoriile bunicului meu matern s-a păstrat timp de un secol în arhiva familiei. Îl public acum pentru prima dată integral, însoțit de o serie de fotografii inedite din albumele sale, care îi ilustrează în detaliu relatările. Un asemenea volum alcătuiește o mărturie rară și prețioasă pentru istoric, precum şi pentru antropolog, cu privire la experiența prizonierilor din lagărele Marelui Război. Fără veleităţi literare şi fără a se gândi să-şi publice vreodată notele, căpitanul Constantin Ionescu şi-a scris jurnalul cu sinceritatea aceluia care îşi consemnează experienţa de viaţă pentru amintire personală şi eventual pentru urmași. Dar tocmai aceasta dă valoare memoriilor sale: observaţia atentă, descrierea amănunțită a locurilor şi evenimentelor sub imperiul emoţiilor de moment, critica nedisimulată la adresa comandanţilor incapabili, ironia fină faţă de inamic, compasiunea pentru cei suferinzi, duioşia şi dragostea pentru familie, sentimentele profund umane care exală din fiecare frază, ce nu are nimic grandilocvent şi nu a suferit nici o stilizare, fac din notele căpitanului Constantin Ionescu un document valoros al Primului Război Mondial.“ — ADRIAN-SILVAN IONESCU

Genres: History

156 pages, Paperback

First published February 1, 2021

Reviews

[Alexandru]

O lectură interesantă care este la propriu un jurnal de viață scris în perioada războiului și cu o introducere de câteva zeci de pagini făcută de nepotul autorului. Printre mobilizare, lupte cu nemții și captivitate, aproape tot conținutul se învârte în jurul dorului de familie, ceea ce este de înțeles din perspectiva unui tânăr împlinit cu o soție și doi copii pe care îi iubește necondiționat, să fie acum obligat să-i părăsească pentru un război care nu este al lui. Pentru cei care citesc cărți istorice un aspect interesant cred că este descrierea despre cum erau tratați prizonierii în Primul Război față de Al Doilea, semn că pe atunci încă mai exista un grad de umanitate. Totuși, suferința și anii pierduți rămân.