What do you think?
Rate this book
Sartre: Minunatul orgoliu de a fi liber
142 pages, Unknown Binding
Published January 1, 2021
1 person is currently reading
13 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
August 25, 2025
Mi-aș fi dorit mai multă libertate textuala și mai puțină "politică".
April 8, 2021
Deşi Editura Litera mi-a răpit paginile 65-95 :), am rămas cu citatul despre pasiunea timpurie a lui Sartre pentru carți și importanța lor:
„Niciodată n-am scormonit pământul, n-am vânat cuiburi, nu m-am tăvălit prin iarbă, nici n-am dat cu pietre în păsărele. Dar cărțile au fost păsările și cuiburile mele, animalele mele domestice, grajdul și câmpurile mele; biblioteca era lumea închisă într-o oglindă; avea profunzimea infinită, varietatea și imprevizibilitatea unei oglinzi.”
„Niciodată n-am scormonit pământul, n-am vânat cuiburi, nu m-am tăvălit prin iarbă, nici n-am dat cu pietre în păsărele. Dar cărțile au fost păsările și cuiburile mele, animalele mele domestice, grajdul și câmpurile mele; biblioteca era lumea închisă într-o oglindă; avea profunzimea infinită, varietatea și imprevizibilitatea unei oglinzi.”
September 25, 2021
Filosofia lui Jean-Paul Sartre se incadreaza la categoria existentialismului. Cred ca este una dintre ramurile filosofiei cu care rezoneaza un public mai larg avand in vedere ca priveste un aspect cu care orice om se confrunta la un anume moment in viata: constientizarea faptului ca omul traieste intr-o lume absurda, lipsita de sens, in cadrul careia trebuie sa actioneze intr-un mod constant si coerent pentru a crea o ancora in realitate fara de care ramane prada haosului, nelinistii si anxietatii.
Sartre este influentat de nume mari ale filosofiei precum Husserl si Heidegger (maestrii lui), dar si de contextul social si politic in care traieste: secolul XX (doua razboaie mondiale, Sartre a fost si intr-un lagar de concentrare). In Being and Nothingness (nume asemanator cu opera principala a maestrului sau Heidegger, Being and Time, ceea ce semnaleaza atat o influenta cat si o separare de gandirea lui), Sartre vede omul drept o fiinta ghidata de o libertate absoluta. Omul realizeaza atunci cand incearca sa-si afirme libertatea prin atingerea anumitor scopuri ca exista si alti indivizi, constiinte individuale ce cauta sa-si afirme libertatea la fel ca el si care reprezinta un posibil obstacol pentru atingerea propriului scop (spre exemplu, daca vrea sa obtina acelasi lucru cum ar fi acelasi job sau un acelasi obiect). Datorita acestei situatii, Sartre identifica Infernul cu Celalalt (adica cealalta persoana). Ceea ce sta in calea fericirii omului este deseori un alt om, nimic mai mult sau mai putin, iar intr-o astfel de situatie este greu de conceput un common ground pentru actiunea colectiva sau cooperare. Aceste concluzii pesimiste ale lui Sartre au venit la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o perioada in care lumea era deja satula de razboi si cauta conciliere si pace, deci intr-un fel un moment inoportun. Lumea cauta pacea, iar Sartre afirma ca aceasta ar fi oarecum sortita esecului datorita naturii umane ce cauta sa-si afirme propria libertate si care vede in ceilalti posibili adversari ce atenteaza la propria fericire.
Sartre, din mai multe motive, printre care reactiile dure pe care le-a primit, dar si datorita unor consideratii cu privire la orizontul social-politic prezentat de marxism, clarifica ulterior ca in ciuda individualismului sau, oamenii pot gasi puncte comune pe baza carora sa-si cladeasca un scop comun, ceea ce face posibila cooperarea intre indivizi. Sartre propune practic imbinarea existentialismului cu marxismul (care era in plin avant). In marxism Sartre vede cheia cooperarii dintre oameni, mai exact in lupta de clasa. Indivizii ajung la un punct comun prin prisma saraciei sau lipsurilor pe care le sufera. Devin solidari unii cu ceilalti deoarece experimenteaza aceeasi stare de fapt dureroasa ce sta in calea fericirii lor, ceea ce le ofera un scop comun: acela de a lupta impotriva clasei dominante.
Este foarte interesanta analiza relatiei lui Sartre cu marxismul, iar sincer m-a surprins cand am vazut cat de mult se implica Sartre in sustinerea comunismului. In vremea lui Sartre, o problema centrala a comunismului era pe ce anume ar trebui sa se axeze miscarea comunista: pe partid drept instrument de canalizare a cererilor proletariatului (ceea ce reprima caracterul spontan al miscarii proletariatului) sau pe spontaneitatea clasei muncitoare de a actiona (adica pe manifestarea libera a proletariatului) deoarece drept victime ale exploatarii aceasta isi cunoaste cel mai bine propriile nevoi ? Sartre nu va alege nici-o parte in mod exact, ci o imbinare a acestor pozitii, ceea ce inseamna ca sustinea necesitatea unui partid comunist. Aceasta adoptare de pozitie era practic o aparare a comunismului stalinist, dar pozitie pe care Sartre avea sa si-o schimbe odata cu constatarea brutalitatii cu care revolutia din 1956 din Ungaria a fost innabusita violent de fortele Tratatului de la Varsovia (alianta de state comuniste, printre care URSS si China). Cu acest eveniment, Sartre si-a retras vorbele cu privire la necesitatea unui partid si s-a axat doar pe sustinerea clasei muncitoare insasi si a libertatii acesteia.
Incercand sa afle cum s-a ajuns la situatia aceasta in care comunismul ajunge sa actioneze intr-un mod brutal, Sartre identifica problema in faptul ca ideologia marxista se axeaza prea mult pe latura economica. Statele comuniste pun accentul pe productivitate pentru inarmare (era vorba despre perioada Razboiului Rece), iar in procesul acesta se creeaza nevoia unei elite a clasei muncitoare care sa poata face fata cerintelor de productie. In acest proces, clasa muncitoare este slabita, iar libertatea sa si scopul acesteia de a se descatusa de exploatare este sabotata de cerintele exigente ale partidului care o dirijeaza spre productie care paradoxal ii aduce intr-o stare precara pe plan individual pe membrii clasei muncitoare. In acest sens, clasa muncitoare scapa de exploatarea capitalista pentru a adopta o noua exploatare, cea comunista. Am putea spune intr-un sens ca Sartre decide sa fie mai mult socialist decat comunist in punctul asta: nu sustine autoritatea comunista identificata in partid, ci sustine clasa muncitoare, victimele efective ale sistemului.
In ton cu indepartarea sa fata de "marxismul oficial" (cel autoritar, bazat pe conducerea partidului), Sartre scrie Critique de la raison dialectique. Théorie des ensembles pratiques précédé de Questions de méthode, tome I (Critica ratiunii dialectice - mai exact cea marxista). Aici el modifica ideea de dialectica pe care o foloseste si marxismul (prin care justifica materialismul istoric) iar asta este de o importanta majora. Pe scurt: materialismul istoric este un concept cheie in teoria marxista (si deci pentru comunism). Toata miscarea istoriei se produce ca raspuns la modificarea avansurilor tehnologice. Schimbarea modurilor de productie (de exemplu de la agricultura la industrializare) produce schimbari in relatiile umane si delimiteaza anumite clase ce sunt supuse unei relatii antagonice. Intreaga istorie este vazuta drept acest conflict intre clase, care in capitalism se manifesta prin conflictul dintre capitalisti (burghezia) si clasa muncitoare (proletariatul). Marx sustine ca intreaga istorie se misca dupa aceasta "lege", iar libertatea individului nu este luata prea mult in considerare. Aceasta lege este ceea ce primeaza si totul se intelege prin raportare la ea.
Sartre rastoarna punctul central. Daca in versiunea pur marxista, individul este "supus" acestei legi istorice, materialismului istoric (deci intr-un fel implica lipsa de libertate a individului), Sartre concluzioneaza ca aceasta lupta de clasa ce traverseaza istoria nu porneste dintr-o lege abstracta, ci din insasi actiunea individului, din libertatea sa de actiune. Astfel Sartre revendica rolul individului in schimbarea sociala si politica. Indivizii care traiesc in comun, dar care nu reprezinta un grup in societate (numiti serialitate / serialitati), prin constientizarea starii de lipsa in care se afla atat el, cat si ceilalti din jurul lui, ajunge sa formeze cu acestia un grup, grup care este menit sa atace grupul dominant in societate pentru a-i lua locul (deci lupta de clasa). Dar, odata acest loc ocupat, grupul e nevoit sa-si impuna reguli sau juraminte pentru a evita destramarea grupului, iar aici paradoxal deoarece acelasi grup care a luat nastere din impulsul propriei libertati, de a elimina penuria (cum este exprimat in carte) in care se afla fiecare membru al grupului, ajunge in mod necesar in situatia de a sacrifica libertatea de actiune a membrilor pentru a asigura coeziunea grupului, aderenta la integritatea acestuia (un juramant de loialitate intr-un sens, o declaratie de a actiona in interesul grupului, ceea ce limiteaza libertatea individului de alegere). In acest punct orice disidenta de la grup este reprimata cu violenta, coercitie pentru a asigura binele grupului, iar pentru membrii grupului care aplica violenta asupra disidentilor, violenta este o forma de exprimare a loialitatii acelui juramant depus de membrii grupului. Desigur in toata analiza asta Sartre practic explica cum se ajunge la situatia in care partidul comunist, ca putere centralizata, inabuse orice disidenta (revolta ori revolutie) in mod violent. Dar si mai mult, asta inseamna ca violenta este un mecanism esential prin care se produce istoria (un grup ajunge dominant, mentine prin violenta puterea, dupa un alt grup cauta prin violenta sa opreasca dominatia grupului, etc si totul devine ciclic, doar actorii se schimba).
Sartre ramane un reper pentru filosofia secolului XX prin existentialismul si proiectul sau de a stabili bazele pe care se poate cladi cooperarea umana in pofida individualismului existentei umane ce pare sortit sa saboteze aceeasi cooperare interumana. Sartre a redefinit rolul intelectualului care nu trebuie sa stea izolat de societate, ci sa fie in mijlocul maselor si sa se implice activ in societate pentru a schimba lucrurile din interior. Este o lectie pe care multi intelectuali din ziua de azi o pot invata, mai ales ca ne aflam la marginea (daca nu chiar in interiorul) unei crize politice. Dupa cum a identificat si Sartre: Marxismul nu a disparut pentru ca problemele de la care apare nu sunt rezolvate . Exploatatii nu vor inceta sa existe prea curand, iar sistemul capitalist actual este dovada a acestui lucru. Traim intr-o vreme in care miliardarii se imbogatesc tot mai mult, iar muncitorii lucreaza pe sume derizorii si in conditii mizerabile in multe cazuri. Lupta de clasa e mai importanta ca niciodata, iar filosofia lui Sartre in acest sens nu a incetat sa fie importanta.
Sartre este influentat de nume mari ale filosofiei precum Husserl si Heidegger (maestrii lui), dar si de contextul social si politic in care traieste: secolul XX (doua razboaie mondiale, Sartre a fost si intr-un lagar de concentrare). In Being and Nothingness (nume asemanator cu opera principala a maestrului sau Heidegger, Being and Time, ceea ce semnaleaza atat o influenta cat si o separare de gandirea lui), Sartre vede omul drept o fiinta ghidata de o libertate absoluta. Omul realizeaza atunci cand incearca sa-si afirme libertatea prin atingerea anumitor scopuri ca exista si alti indivizi, constiinte individuale ce cauta sa-si afirme libertatea la fel ca el si care reprezinta un posibil obstacol pentru atingerea propriului scop (spre exemplu, daca vrea sa obtina acelasi lucru cum ar fi acelasi job sau un acelasi obiect). Datorita acestei situatii, Sartre identifica Infernul cu Celalalt (adica cealalta persoana). Ceea ce sta in calea fericirii omului este deseori un alt om, nimic mai mult sau mai putin, iar intr-o astfel de situatie este greu de conceput un common ground pentru actiunea colectiva sau cooperare. Aceste concluzii pesimiste ale lui Sartre au venit la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, o perioada in care lumea era deja satula de razboi si cauta conciliere si pace, deci intr-un fel un moment inoportun. Lumea cauta pacea, iar Sartre afirma ca aceasta ar fi oarecum sortita esecului datorita naturii umane ce cauta sa-si afirme propria libertate si care vede in ceilalti posibili adversari ce atenteaza la propria fericire.
Sartre, din mai multe motive, printre care reactiile dure pe care le-a primit, dar si datorita unor consideratii cu privire la orizontul social-politic prezentat de marxism, clarifica ulterior ca in ciuda individualismului sau, oamenii pot gasi puncte comune pe baza carora sa-si cladeasca un scop comun, ceea ce face posibila cooperarea intre indivizi. Sartre propune practic imbinarea existentialismului cu marxismul (care era in plin avant). In marxism Sartre vede cheia cooperarii dintre oameni, mai exact in lupta de clasa. Indivizii ajung la un punct comun prin prisma saraciei sau lipsurilor pe care le sufera. Devin solidari unii cu ceilalti deoarece experimenteaza aceeasi stare de fapt dureroasa ce sta in calea fericirii lor, ceea ce le ofera un scop comun: acela de a lupta impotriva clasei dominante.
Este foarte interesanta analiza relatiei lui Sartre cu marxismul, iar sincer m-a surprins cand am vazut cat de mult se implica Sartre in sustinerea comunismului. In vremea lui Sartre, o problema centrala a comunismului era pe ce anume ar trebui sa se axeze miscarea comunista: pe partid drept instrument de canalizare a cererilor proletariatului (ceea ce reprima caracterul spontan al miscarii proletariatului) sau pe spontaneitatea clasei muncitoare de a actiona (adica pe manifestarea libera a proletariatului) deoarece drept victime ale exploatarii aceasta isi cunoaste cel mai bine propriile nevoi ? Sartre nu va alege nici-o parte in mod exact, ci o imbinare a acestor pozitii, ceea ce inseamna ca sustinea necesitatea unui partid comunist. Aceasta adoptare de pozitie era practic o aparare a comunismului stalinist, dar pozitie pe care Sartre avea sa si-o schimbe odata cu constatarea brutalitatii cu care revolutia din 1956 din Ungaria a fost innabusita violent de fortele Tratatului de la Varsovia (alianta de state comuniste, printre care URSS si China). Cu acest eveniment, Sartre si-a retras vorbele cu privire la necesitatea unui partid si s-a axat doar pe sustinerea clasei muncitoare insasi si a libertatii acesteia.
Incercand sa afle cum s-a ajuns la situatia aceasta in care comunismul ajunge sa actioneze intr-un mod brutal, Sartre identifica problema in faptul ca ideologia marxista se axeaza prea mult pe latura economica. Statele comuniste pun accentul pe productivitate pentru inarmare (era vorba despre perioada Razboiului Rece), iar in procesul acesta se creeaza nevoia unei elite a clasei muncitoare care sa poata face fata cerintelor de productie. In acest proces, clasa muncitoare este slabita, iar libertatea sa si scopul acesteia de a se descatusa de exploatare este sabotata de cerintele exigente ale partidului care o dirijeaza spre productie care paradoxal ii aduce intr-o stare precara pe plan individual pe membrii clasei muncitoare. In acest sens, clasa muncitoare scapa de exploatarea capitalista pentru a adopta o noua exploatare, cea comunista. Am putea spune intr-un sens ca Sartre decide sa fie mai mult socialist decat comunist in punctul asta: nu sustine autoritatea comunista identificata in partid, ci sustine clasa muncitoare, victimele efective ale sistemului.
In ton cu indepartarea sa fata de "marxismul oficial" (cel autoritar, bazat pe conducerea partidului), Sartre scrie Critique de la raison dialectique. Théorie des ensembles pratiques précédé de Questions de méthode, tome I (Critica ratiunii dialectice - mai exact cea marxista). Aici el modifica ideea de dialectica pe care o foloseste si marxismul (prin care justifica materialismul istoric) iar asta este de o importanta majora. Pe scurt: materialismul istoric este un concept cheie in teoria marxista (si deci pentru comunism). Toata miscarea istoriei se produce ca raspuns la modificarea avansurilor tehnologice. Schimbarea modurilor de productie (de exemplu de la agricultura la industrializare) produce schimbari in relatiile umane si delimiteaza anumite clase ce sunt supuse unei relatii antagonice. Intreaga istorie este vazuta drept acest conflict intre clase, care in capitalism se manifesta prin conflictul dintre capitalisti (burghezia) si clasa muncitoare (proletariatul). Marx sustine ca intreaga istorie se misca dupa aceasta "lege", iar libertatea individului nu este luata prea mult in considerare. Aceasta lege este ceea ce primeaza si totul se intelege prin raportare la ea.
Sartre rastoarna punctul central. Daca in versiunea pur marxista, individul este "supus" acestei legi istorice, materialismului istoric (deci intr-un fel implica lipsa de libertate a individului), Sartre concluzioneaza ca aceasta lupta de clasa ce traverseaza istoria nu porneste dintr-o lege abstracta, ci din insasi actiunea individului, din libertatea sa de actiune. Astfel Sartre revendica rolul individului in schimbarea sociala si politica. Indivizii care traiesc in comun, dar care nu reprezinta un grup in societate (numiti serialitate / serialitati), prin constientizarea starii de lipsa in care se afla atat el, cat si ceilalti din jurul lui, ajunge sa formeze cu acestia un grup, grup care este menit sa atace grupul dominant in societate pentru a-i lua locul (deci lupta de clasa). Dar, odata acest loc ocupat, grupul e nevoit sa-si impuna reguli sau juraminte pentru a evita destramarea grupului, iar aici paradoxal deoarece acelasi grup care a luat nastere din impulsul propriei libertati, de a elimina penuria (cum este exprimat in carte) in care se afla fiecare membru al grupului, ajunge in mod necesar in situatia de a sacrifica libertatea de actiune a membrilor pentru a asigura coeziunea grupului, aderenta la integritatea acestuia (un juramant de loialitate intr-un sens, o declaratie de a actiona in interesul grupului, ceea ce limiteaza libertatea individului de alegere). In acest punct orice disidenta de la grup este reprimata cu violenta, coercitie pentru a asigura binele grupului, iar pentru membrii grupului care aplica violenta asupra disidentilor, violenta este o forma de exprimare a loialitatii acelui juramant depus de membrii grupului. Desigur in toata analiza asta Sartre practic explica cum se ajunge la situatia in care partidul comunist, ca putere centralizata, inabuse orice disidenta (revolta ori revolutie) in mod violent. Dar si mai mult, asta inseamna ca violenta este un mecanism esential prin care se produce istoria (un grup ajunge dominant, mentine prin violenta puterea, dupa un alt grup cauta prin violenta sa opreasca dominatia grupului, etc si totul devine ciclic, doar actorii se schimba).
Sartre ramane un reper pentru filosofia secolului XX prin existentialismul si proiectul sau de a stabili bazele pe care se poate cladi cooperarea umana in pofida individualismului existentei umane ce pare sortit sa saboteze aceeasi cooperare interumana. Sartre a redefinit rolul intelectualului care nu trebuie sa stea izolat de societate, ci sa fie in mijlocul maselor si sa se implice activ in societate pentru a schimba lucrurile din interior. Este o lectie pe care multi intelectuali din ziua de azi o pot invata, mai ales ca ne aflam la marginea (daca nu chiar in interiorul) unei crize politice. Dupa cum a identificat si Sartre: Marxismul nu a disparut pentru ca problemele de la care apare nu sunt rezolvate . Exploatatii nu vor inceta sa existe prea curand, iar sistemul capitalist actual este dovada a acestui lucru. Traim intr-o vreme in care miliardarii se imbogatesc tot mai mult, iar muncitorii lucreaza pe sume derizorii si in conditii mizerabile in multe cazuri. Lupta de clasa e mai importanta ca niciodata, iar filosofia lui Sartre in acest sens nu a incetat sa fie importanta.
November 17, 2025
O incursiune bine documentata a lui Sartre in context desfasurat - politic, ideologic. Demasca obsesiile acestuia cu Husserl, Flaubert, dragostea de literatura, implicatiile socio-politice.
"Hell is other people."
"Hell is other people."
September 8, 2021
"Mai mult decât pare" a se face ", omul pare" sa fie făcut "de clima și de pământ, de rasa și de clasa, de limba și de istoria colectivității din care face parte, de ereditate, de circumstanțele individuale din copilăria sa, de obiceiurile dobândite, de evenimentele mari și mici ale vieții sale."
Displaying 1 - 5 of 5 reviews