Cronicarii literari anglo-saxoni mi s-au părut paralizați de faptul că Ishiguro a primit toate premiile posibile. Ei propun ca recenzii niște rezumate amănunțite (ca să dea impresia de analiză), lungi, ca o zi de post, terne, ca predicile arhiepiscopilor nonagenari, după care conchid suav: De la „nobelist-ul” Kazuo Ishiguro nu te poți aștepta decît la o capodoperă. Klara și Soarele este, neîndoielnic, o capodoperă, încă o dovadă a cunoscutei sale forțe narative. Sigur, nu e cel mai bun roman al lui etc. etc.
Ce-aș putea să spun? Tot așa: nu e cel mai bun roman al lui Ishiguro. Mitul androidului malefic și despotic e înlocuit în acest roman cu mitul androidului bun, milos, angelic, iute săritor la nevoie, optimist. Klara și Soarele e o replică a Sfîrșitorului malign. În plus, mă întreb galeș: ce e nou în acest roman prin raport cu Never let me go? Nu-mi dau seama...
În distopia din Klara și Soarele, oamenii par o specie decăzută, pe cale de dispariție; sînt complet storși de vlagă (a se vedea portretul Mamei, excursia la cascadă). Încep să aibă defecte la sistemul cerebral și locomotor (li se umblă la gene). Sînt uzați, morocănoși, țepeni și suferă de un deficit de vitalitate și afecțiune (Josie, Mama, Rick nu ies din acest tipar). În plus, par a fi lipsiți de orice speranță. Noroc de androizii inocenți și afectuoși (dintr-o serie mai veche), de la care pot reînvăța să-și iubească aproapele și să adore vechea divinitate a Soarelui (care încă nu s-a răcit complet).
Nu mai e ca în romanul SF clasic. La Ishiguro, nu găsim deosebirea fermă dintre om și robot. Omul se comportă și gîndește ca un robot, robotul, în schimb, are trăsături umane: Klara e, uneori, mai umană decît Josie. Poate învăța, simte tristețe și bucurie, discriminează între bine și rău, are intuiții, speră. În lumea din Klara și Soarele, există această ambiguitate: nu mai știm cine e android și cine e om. E limpede că romanul lui Ishiguro nu se încadrează în modelul canonic impus de autorii SF. Asta îmi aduce aminte de cărțile lui Kurt Vonnegut. Și ele greu de clasificat într-o specie literară.
În fine, s-ar cuveni menționat faptul că naratorul poveștii e Klara, deși Klara nu vorbește deloc ca un robot. Mai degrabă, Menajera Melania vorbește așa, sacadat, rece, în enunțuri aspre, fără propoziții secundare...
(20.01.23, vineri).