Paul-Jean Franceschini reușește să realizeze în acest volum câteva portrete impresionate, folosindu-se în cea mai mare parte de dialog. Deși nu este un volum de ficțiune, există un număr consistent de date istorice, poate fi citit și în această cheie, mai ales datorită manierei în care este expus. Aflăm date nu numai despre cele două personaje cheie, cât și despre lumea presei, a filmului sau a Mafiei, o expunere destul de fidelă a societății în care au trăit Marilyn Monroe și J.F. Kennedy. Două personaje aproape în antiteză, care fac abstracție de zgomotul lumii și dau frâu liber pasiunii. John Fitzgerald Kennedy nu avea noțiunea fidelității în dragoste; Marilyn Monroe se afla în căutarea iubirii totale. Relația dintre cei doi conține elemente romanești, povestea abundă de excese pe toate planurile, iar în final, cititorul dobândește o perspectivă nouă atât asupra vieții celor două personaje, cât și asupra perioadei în care s-au petrecut evenimentele cheie la care face referire Paul Jean Franceschini.
Prea multe (absolut deloc) noutăți, nu am aflat, probabil am văzut prea multe documentare cu și despre ei, sau am citit, fiind menționați prin alte biografii, dar aceasta carte, chiar nu aduce nimic nou! O lectura ușoară de nici trei ore, iar între carte și documentare, as recomanda documentarele.