Jump to ratings and reviews
Rate this book

Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Povestea adevărată a unei mame obișnuite

Rate this book
După cinci ani de la publicarea bestsellerului „O să te ţin în braţe cât vrei tu şi încă o secundă“, Ioana Chicet-Macoveiciuc revine cu o carte dedicată mamelor, un volum mai dens, mai intim și plin de istorii personale, scris sub forma unei lungi scrisori de apreciere și încurajare din partea autoarei pentru fiecare femeie care se va cufunda în lectura acestor pagini. „Copiii tăi. Părinții tăi. Tu“ nu este doar o carte de parenting foarte bună, ci și o cronică a unei familii cu trei generații în România comunistă și în România post-revoluționară, o călătorie personală plină de emoție în care se vor regăsi toți adulții zilelor noastre, cu bune și cu rele, cu lacrimi de râs, dar și de nostalgie, dor și recunoștință.
E important să ne aflăm și să ne spunem povestea, pentru că asta ne ajută să ne cunoaștem, să ne iertăm și să ne iubim, iar asta ne face părinți buni și ființe umane conștiente și fericite. Am adunat în această carte tot ce am învățat în nouă ani de când sunt mamă și am descris drumul greu al vindecării mele după mulți ani de terapie, în speranța de a le fi de folos tuturor mamelor care, ca și mine, trăiesc cu îndoiala că nu se descurcă prea bine, dar și cu dorința imensă de a-și călăuzi copiii pe drumul cel bun în lume. Lor vreau să te transmit că totul va fi bine, că se descurcă atât câte omenește posibil și că sunt extraordinare. – Ioana Chicet-Macoveiciuc
Dragă mamă, ești pe cale să citești un volum plin de onestitate și experiență despre unul dintre cele mai dificile subiecte de azi: cum îți îndrumi copiii în viață. Bucură-te de o carte scrisă cu speranță, care îți structurează și îți explică tot ce este important despre universul complex și fragil al copiilor tăi. – Ana Irimescu
Ioana Chicet-Macoveiciuc a mai publicat la Editura Univers trei romane: „Miercuri, respirăm“, „Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni“, „Semn că te am“ și nouă cărți pentru copii.
În 2017, Ioana a devenit coordonatoarea colecției Educație cu blândețe, o colecție care s-a impus rapid în toate topurile de vânzări, dar și în inimile părinților preocupați de creșterea copiilor lor. În același an, Ioana a devenit coordonatoarea colecției Unicorn, care include cărți pentru copii de toate

357 pages, Paperback

Published February 26, 2021

112 people are currently reading
514 people want to read

About the author

Ioana Chicet-Macoveiciuc

37 books760 followers

Ratings & Reviews

What do you think?
Rate this book

Friends & Following

Create a free account to discover what your friends think of this book!

Community Reviews

5 stars
542 (64%)
4 stars
233 (27%)
3 stars
62 (7%)
2 stars
7 (<1%)
1 star
1 (<1%)
Displaying 1 - 30 of 88 reviews
Profile Image for Daniela Ducaru.
124 reviews9 followers
March 26, 2021
O carte in dar pentru nora mea care creste o minune de fetita de doi ani jumatate.Randurile cartii sper sa-i spulbere teama ca greseste.Toate mamele sunt eroine nemaipomenite!
Profile Image for Laura Frunza.
447 reviews101 followers
March 21, 2021
Cartea asta mi-a plăcut foarte mult și cred că o voi ține aproape s-o reiau din când în când pentru că e genul de carte care te încurajează și te asigură că faci o treabă bună ca părinte, în ciuda istoriilor noastre personale care sunt destul de similare pentru cei care au acum 35-40 de ani.

Tocmai din cauza acestor istorii (și sunt convinsă că, pentru cei mai mulți dintre noi, sunt dureroase - de altfel, eu refuz să le dezgrop și încerc să-mi cresc copiii nu peste ele, ci în ciuda lor), ne-am dorit să ne creștem copiii altfel și cred că facem eforturi serioase în acest sens iar generația copiilor noștri va fi una mai curajoasă, mai încrezătoare, mai bună cu cei din jur și cu natura și, mai presus de toate, va fi una care va ști sigur și fără urmă de îndoială că a fost iubită.

Volumul îndeplinește scopul unei cărți de parenting dar fără morga aceea științifică și terminologia dificilă care le însoțește adesea pe acestea (dar cu referințe foarte bune spre unele cărți, dacă doriți să aprofundați unele subiecte). Pentru un părinte de copil nou-născut până la 8-9 ani, cred că e un instrument excelent care îl va ajuta să-și clarifice multe lucruri într-o manieră mai facilă. Evident că le știam și eu (în fond am deja un copil mare) dar mi-a prins bine să le recitesc din perspectiva cuiva care a trecut prin asta, o persoană pe care o pot cataloga mai ușor drept ”reală” și care mai recunoaște și că nu a ieșit totul mereu așa cum și-a propus.

M-am amuzat să văd că avem copii similari: fata cea mare mult mai ușor de ”crescut”, fiind un copil care respectă regulile și cu care se poate negocia, copilul cu care universul te-a păcălit că ești un părinte priceput, iar copilul mai mic este omul lui ”nu” spus din principiu și cu care nu am câștigat vreodată vreo bătălie și care a făcut toate crizele de tantrum din manual (lucru care a fost benefic într-un fel pentru că am scris o carte despre crizele de furie ale copiilor :)) - o să vă povestesc mai multe la momentul potrivit)

Volumul abordează cam toate lucrurile cu care ne confruntăm din momentul în care ne aducem copiii acasă de la maternitate și nu doar în relația cu aceștia, ci și cu noi însene. Asta îl face nu doar un volum de ”parenting”, ci și unul de ”mothering”. Vei învăța din el nu doar cum să crești copilul, ci și cum să crești mama din tine astfel încât să înflorească în acest rol și să dăruiască și mai multă iubire și nu să se ofilească neajutată, obosită, neiubită. În plus, vei învăța cum să dai copilului din tine tot ce nu a avut când era mic (atenție, grijă, dragoste, răbdare), ca să-l faci și pe el să se simtă iubit odată cu copilul din brațele tale.
Profile Image for Gratiela.
118 reviews
March 9, 2021
Cartea asta e ca un balsam pe o rană deschisă. Îi sunt recunoscătoare Ioanei că decis să o scrie. Are atât de multă empatie, căldură, umor, nostalgie, recunoștință si informații prețioase încât îți vine să o recitești la nesfârșit pentru că îți face bine, vindecă și alină. După ce am terminat-o am strâns-o tare la piept si m-am gândit oare în ce loc în bibliotecă să o pun, ca să fie cât mai la îndemână să o pot reciti când simt nevoia.
Deși o urmăresc pe Prințesa Urbană de mulți ani pe blog și pe pagina de facebook, și unele pasaje îmi erau cunoscute, m-am afundat în lectură cum te lași în brațele cuiva care dorește să te protejeze și care este alături de tine doar pentru a te asculta și alina.
Multumesc Ioana din suflet pentru toate astea, pentru deschidere, pentru suport, pentru intentie!
Profile Image for Nata.
514 reviews152 followers
March 29, 2021
Cartea aceasta este un balsam pentru sufletul fiecărei mămici. Ioana scrie cu multă empatie și înțelegere. Transformarea ei (a autoarei) de-a lungul timpului se simte prin fiecare cuvânt ales pentru această carte.

Printre rânduri inserează și cărțile care au ajutat-o să înțeleagă copiii, dezvoltarea lor, de fapt, la această temă are și un articol pe blog cu toată lista de cărți.

M-am simțit în fața unei prietene citind această carte. M-am simțit înțeleasă și încurajată că fac bine ceea ce fac.

Vă îndemn să îi citiți cartea.
Profile Image for Irina Ro.
80 reviews6 followers
January 1, 2022
Vreau să rog toate mămicile, care încă nu au reuşit să citească această carte, să o facă cât mai curând. Să o împrumutați de la cineva sau de la bibliotecă sau să o comandați pentru uz personal şi să reveniți ulterior la notițele făcute. Vor fi multe, cu siguranță.

De obicei, nu vin cu astfel de indicații, dar mi-a plăcut atât de mult acest text şi atmosfera pe care o transmite Ioana, încât am decis să nu mai aleg cuvintele. Pentru că ni se creează uneori impresia, că rămânem singure pe lume înconjurate doar de amalgamul de emoții şi de greutăți, atunci când apar cele mai scumpe ființe. Pentru că viața se schimbă la 360° şi nimeni nu ne-a pregătit pentru acest lucru. Fiecare pagină din această carte vine să-ți ofere empatie, răgaz şi nişte explicații pentru unele etape sau momente specifice de dezvoltare a bebeluşilor.

Mi-a plăcut enorm ideea transmisă, precum că mama şi bebeluşul sunt în primul rând experții şi cunoscătorii în cauză a stituației proprii. Opinia altora, bunei, prieteni sau psihologi o ascultăm doar şi o adaptăm armonios nouă. Mi-au plăcut şi recomandările de cărți făcute pe parcursul lecturii, autori specialişti în domeniu şi titluri potrivite pentru diferite etape ale vieții micuțului. Am avut ocazia să le citesc o bună parte din ele şi sunt cu adevărat utile.
Profile Image for Diana.
2 reviews1 follower
February 25, 2021
Orice persoană care vrea să-și înțeleagă părinții și să se înțeleagă mai bine pe sine însăși se poate regăsi în această carte; adresată în principal femeilor care au copii, „Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Povestea adevărată a unei mame obișnuite“ topește în paginile ei relatări ale experienței de mamă, sfaturi de creștere a copiilor, discuții simpatice între cei mai mici membri ai familiei și adulți și, nu în ultimul rând, o narațiune impregnată de auto-ficțiune, cronică a unei familii încă din vremea bunicilor Ioanei Chicet-Macoveiciuc, continuând cu istoria părinților săi în comunism, apoi cu propria-i poveste de soție, mamă a doi copii, autoare de blog și scriitoare cu douăzeci și cinci de titluri vândute în total în aproximativ o jumătate de milion de exemplare în ultimii cinci ani. O poveste de succes care arată că, într-o țară cu una dintre cele mai mici piețe de carte din lume, excepțiile sunt posibile, iar cărțile care le vorbesc oamenilor despre ei înșiși, într-o limbă care le este familiară, pot egala destinul oricărei cărți occidentale.
Profile Image for Mădălina  Huștiuc (Loghin).
82 reviews23 followers
July 12, 2022
„Ai nevoie de tine să te aperi ca un adult de orice îți otrăvește viața. E responsabilitatea ta, nimeni altcineva nu o va face în locul tău.”

Mi-a plăcut mult această carte, pentru că te învață multeeee. E cu de toate. Despre tine, despre emoții, despre trăiri, despre copii, despre cum să nu îți dai nervii mai departe. Și chiar dacă e destul de orientată pe sfaturi ce merg puse in aplicare la copiii mici, cred că sunt utile și de aplicat și pentru cei fără copii :D . La o adică, toți avem în noi o versiune mai mică a noastră ce trebuie și ea îngrijită și căreia să îi vorbim cu blândețe. Este mai mult pentru părinți decât este, de exemplu, Copilul Invizibil, dar nu are informații irelevante - cred că sunt lucruri bune de știut.
Profile Image for Andreea Ursu-Listeveanu.
533 reviews303 followers
Read
April 6, 2023
Ce vreau sa spun in primul rand e faptul ca aceasta este o carte necesara. In Romania exista inca atat de multe rusini, incapatanari, lipsa de informare, lipsa de comunicare intre parinti si copii, violenta in familie, abuz psihic, 'las ca merge si asa', abandon din cauza saraciei si multe alte chestii care au repercusiuni grave asupra oamenilor care vor deveni copiii nostri.

E utila pentru a deschide ochii, pentru a da de gandit celor care nu se gandesc ca exista si alta varianta, pentru a schimba mentalitati, dar in special pentru a creste copiii cu respect si iubire. Si pentru a sprijini mamele care vor ce e mai bun pentru copiii lor.

Ce vreau sa spun in al doilea rand e ca experienta Ioanei de viata (din copilarie si pana in primii ani ai copiilor nostri) e foarte diferita de a mea. Nu m-am regasit in nici o etapa, nu ni se intersecteaza experientele deloc. Nu m-am regasit in copilaria ei, in adolescenta, in facultate sau ca proaspata mama. De-loc. Sunt foarte tentata sa insirui aici tot ce a fost diferit, insa poate o voi face pe blog. Voi spune doar ca m-am descurcat asa cum indeamna Ioana fara sa citesc nici o carte de parenting (aceasta e prima citita), doar articole razlete cu raspunsuri la intrebari care ma macinau la un moment dat, unele idei de pe bloguri, multe romane cu familii fictive si probleme cu duiumul, si mai multe discutii interminabile cu alte mame, prietene bune in fata carora imi deschideam sufletul si imi aratam slabiciunile. Insa cel mai mult am invatat fiind atenta la copilul meu, punand intrebari, sapand in sufletul lui dupa raspunsurile si sentimentele lui, respectandu-i-le si schimband atunci cand imi era clar ca greseam ceva. Vorbesc cu fata mea despre orice, ORICE, de la menstruatie si sex pana la moda, de la trecutul meu si relatia mea cu parintii mei pana la cum sper eu ca va fi viata noastra. Ii raspund la orice ma intreaba si daca raspunsul e greu de inteles pentru ea ii explic ca ii lipseste experienta de viata ca sa poata intelege, dar sa ma mai intrebe cand creste mai mare. Nu sunt mama perfecta, ridic vocea de multe ori, insa imi si cer iertare cand gresesc.

Recunosc ca am cumparat cartea mai mult pentru partea cu Parintii tai si Tu, nu pentru cea despre copilul meu. Speram sa gasesc altceva, insa singura chestie noua pe care am aflat-o e ca unii parinti sunt invidiosi sau gelosi pe lucrurile pe care le au copiii lor acuma si ei nu le-au avut cand au fost mici. Nu am mai auzit asta niciodata si nu mi-a trecut prin cap ca e posibil. In rest, toate ideile si sfaturile imi sunt cunoscute, fie din instict, fie din alte surse, dar nu carti de parenting, discutii cu experti sau studii.
Profile Image for Nata Vieru.
49 reviews10 followers
November 27, 2021
Minunată carte❤️
Ador cum scrie Ioana, cald, simplu, atingând cele mai sensible coarde ale sufletului.
Nu e doar o carte de parenting care te învață să crești copii fericiți, e povestea adevărată a unei mame obișnuite (cum spune autoarea), necosmetizată, cu griji, cearcăne, frici și multă terapie.
Am plâns și am râs, pentru că m-am regăsit în multe fragmente, întâlnind aceleași provocări ale maternității.

Cartea e și despre naşterea unei mame, care, la fel ca un bebeluș, are nevoie de ajutor, îmbrățișări și multă dragoste, care crește alături de puiul ei și învață să înflorească din nou, în pofida greutăților pe care le întâlnește.

În maternitate, adesea ies la iveală și traumele copilăriei, despre existența cărora majoritatea femeilor nici nu bănuiesc.
Inconștientul nostru ascunde foarte bine acest bagaj și îl scoate la iveală în cele mai nedorite momente.
Ioana povestește despre copilăria sa îndepărtată, despre bagajul ei de traume, terapie, importanța enormă a igienei emoționale, acceptare și recunoștință.

M-am bucurat să văd menționate în volum câteva cărți pe care le-am citit și eu, despre psihologia copilului, care m-au ajutat extrem de mult să înțeleg mai bine copilul, nevoile lui emoționale, etapele de dezvoltare prin care trece.

Pe tot parcursul lecturii se simte dorința arzătoare a Ioanei de îmbrățișa fiecare mamă, de a o încuraja, de a-i reaminti că face un lucru grozav cu copiii și de a-i reaminti cât de importantă este sănătatea emoțională și armonia sufletului. ❤️
Profile Image for Nico Mezdrea.
61 reviews1 follower
December 30, 2021
Inchid ultima pagina din carte cu doua mari regrete. Unul ca mi-a luat un an intreg sa o finalizez, desi am devorat fiecare cuvant scris (am ales sa citesc cartea cu sufletul deschis si a fost pansament pentru mine).

Si al doilea ca se termina, nu e o simpla carte, e ca o intalnire cu prietena ta la o cafea si povestiti, iar ea isi deschide sufletul si te invata ca viata nu e doar roz, ca o mama e cel mai de pret om pentru copilul ei. Si chiar daca habar nu ai ce si cum sa faci, cumva faci bine.

Cartea asta se citeste si reciteste, pentru mine a fost ca un memento despre cum am crescut primul copil si cum voi continua sa fac pentru al doilea.

Multumesc Ioana pentru tot. Iar faptul ca ai publicat scrisoarea mamei tale, ca ai oferit-o noua mamelor, cu 1, 2 sau 3 copii e un lucru mare. E ca si cand ne-ai dat acea imbratisare cand suntem daramate de la nopti nedormite in haine largi si murdare de laptele uscat ce a curs din san sau biberon, dar fericite ca tinem in brate puii mult doriti. Si cate as mai zice, pentru ca aceasta carte merita atatea cuvinte frumoase.

Multumesc Ioana, prin cartea ta, prin randurile tale de acum se nasc copii care vor deveni OAMENI, pentru ca toate acele mame care vor citi aceasta carte vor stii cum trebuie sa fie ele si apoi puii lor. ❤️❤️❤️

Voi reciti aceasta carte pentru ca e cafeaua calda la care vrei sa te intorci de fiecare care data cand se termina, dar tare as vrea ca peste ani sa o citeasca si fetele mele!
Profile Image for Mihaela.
145 reviews5 followers
June 12, 2021
Recomand! E o carte din care înveți atât de multe, dar fără să te simți judecată pentru modul în care ai înțeles/ai făcut lucrurile până acum. Am apreciat foarte mult vocea blândă a narațiunii, empatia față de ambele părți: copii și părinți, experiențele personale și recomandările de cărți pentru a aprofunda un subiect. E util să ai o listă de cărți bune, dar faptul că Ioana le aduce în discuție și pe parcursul cărții, menționând ce anume a luat și a găsit din fiecare e mult mai de ajutor.
E una dintre putinele cărți căreia i-am îndoit paginile și i-am subliniat pasaje, pentru că mă voi întoarce la acele idei din când în când.
Profile Image for Nona.
688 reviews89 followers
February 16, 2022
Of, Ioana, ce mi-ai făcut...

Poate că nu-s publicul țintă pentru o carte de parenting, având în vedere că nu am copii și nici perspective prea roz de a avea, dar recunosc că o urmăresc pe Ioana de ani de zile, de secole, mi se pare, încă dinainte de a se căsători, și mereu mi s-a părut o persoană așezată, asumată, cu multă dorință de evoluție proprie și de a schimba mentalități. Munca ei de a educa oamenii din țara asta cred că a dat roade, văd schimbări. Și este și motivul pentru care am continuat să o urmăresc chiar și după ce s-a axat aproape exclusiv pe zona de parenting.

Mare parte din lucrurile expuse în această carte au fost discutate și răsdiscutate pe blogul ei, dar nu m-a deranjat să le văd adunate într-un singur volum, care e așa, ca o îmbățișare pentru părinți — pe care am simțit-o și eu, din perspectiva de non-părinte, pentru că face paralele cu modul în care am fost noi crescuți și educați și îndeamnă la a face pace cu trecutul, la iertare, la reconstruirea relațiilor cu părinții.

Cu multe lucruri noi nu m-a lăsat, cunoșteam, cum am spus, teoriile. Însă m-a stors emoțional, mai ales în primele pagini și la final de tot, pentru că m-a pus în fața propriilor traume nerezolvate și propriilor conflicte cu copilăria și cu părinții mei. Am râs la unele pasaje, dar am și plâns ca un copil la începutul cărții, dar și mai mult la final, citind scrisoarea mamei ei către ea, scrisoare pe care mi-aș fi dorit să o primesc și eu de la mama. Eu nu plâng în general când citesc cărți, dar asta m-a dat peste cap. A fost o descătușare de emoții, pentru care îi mulțumesc, aveam nevoie de asta. Și e un impuls absolut necesar pentru a face pace cu propriul trecut, chiar dacă nu mai am cum reconstrui relația decât cu tata.
Profile Image for Otilia Mazilu.
35 reviews3 followers
March 25, 2021
Este prima întâlnire cu autoarea. Waw, cate cărți a scris! Nu amstiut nimic nici despre activitatea ei atât de intensă in parenting. Se vede ca e mama mai tânără decât mine.
În fine, mi-a plăcut cartea. E usor... tristă.
Nostalgică.
Răscolitoare.
Revelatoare.
Inconfortabilă, daca esti o mama care si-a derulat copilaria in comunism, ca mine.
Încurajatoare. Te face sa spui: "O sa reusesc!"
As fi vrut să văd inauntru povești/ întâmplări din care sa crești ca parinte si pentru adolescenti. Mna, mai pentru mine,asa.
Dar... la final, e o carte bună. Utila. Scrisă din experienta. Reală. Plina de ”cum sa faci lucrurile altfel in părințeală, decat pana acum pana acum. Niciodata nu e tarziu”.

N-am putut s-o citesc usor, desi se citeste usor, pentru ca mi-au trebuit pauze sa integrez izbitura de realitate. Dar am cumparat-o sa ma eliberez si sa ma vindec.
”Eram intr-un proces, sunt, si de asta sunt in mana cu aceasta carte”, imi ziceam. Nu pentru lucruri povestite frumos.

Asadar, cartea e buna cine incepe drumul parențelii.
Cine e pe drum, e buna de asemenea, dar te poate plictisi, daca chiar ai fost parinte iubitor si calm si mereu cu solutii la tine, asa cum te poate deranja maxim, daca n-ai prea stiut ce sa faci si ai facut, poate, ca si mine, chestii din setare. Adica din cum te-au educat si pe tine parintii.






Profile Image for ellymate.
409 reviews26 followers
October 17, 2021
Ioana Chicet-Macoveiciuc has offered the perfect "parenting guidelines book" with all the theories that we've been reading around applied. So yeah, imagine that it's possible, it might be hard at times, but the outcome is so much worth it.

This is a treasure that every future/new and old parent at this "parenting job" should have close by, hold on with both hands for dear life and re-read when things get difficult or their spirits are down.

I think it's the most raw book I've read, where the author is peeling her core in front of the audience in order to pass on a message, to encourage and help moms and dads that find themselves lost in the new and old parenting shoes. I believe it takes courage to share your own difficulties in order to help others like you. It's difficult to expose your vulnerable side knowing that some will judge, but at the same time, that this will help others just as lost as she had been.

Bravo Mrs Ioana and thank you for this amazing gift. It was like a balm, like a comfortable embrace to my soul and mind.
7 reviews1 follower
November 21, 2021
Wow, ce carte buna! Ca cititor, fiind sinceră cu mine, m-am regasit apriape in fiecare pasaj din carte.
Prințesa a scris cu suflet, a acria cu adevărat pt. ea, dar parcă și pt. noi și a ieșit o carte extrem extrem de buna.
Recomand cu drag această carte pt cei care vor să învețe trucuri practice pt a crește frumos copiii, pt cei care vor sa se regăsească, sa se vindece.
Profile Image for Corina.
125 reviews5 followers
October 26, 2022
O lectură excelentă, utilă și revelatoare despre viața de părinte (și-n special de mamă). Citind-o acum, în prag de a deveni mămică, vine ca un balsam atât de necesar pentru perioada cu multe schimbări ce va urma.
Profile Image for Tina Florentina.
20 reviews2 followers
March 27, 2021
Definitely one of the most kindly book for newly moms!!!
Love it, I will share it with my friends!!!
Profile Image for Raluca.
339 reviews14 followers
September 3, 2021
O carte ca un balsam pentru suflet. Am văzut-o mai mult o carte despre cum sa ne rezolvam noi, adulții traumele căci restul vine de la sine.
Autoarea are un stil foarte simplu și frumos de a scrie. O recomand oricui, oricând!
Profile Image for Needdes.
2 reviews
August 28, 2022
Cartea care mi-a fost alături în ultimele săptămâni și care m-a făcut să-mi doresc și mai mult să fiu o mamă bună pentru puiul meu.
Profile Image for Madalina.
71 reviews5 followers
January 12, 2022
E asa de draguta cartea asta si foarte utila pentru mame; dar mai ales pentru mame noi. M-ar fi ajutat enorm acum cativa ani. Acum am citit-o cu nostalgie si recunostinta pentru Ioana, fata de care simti ca te imbratiseaza si ca te iubeste prin cartea ei.
Profile Image for Nicoleta.
2 reviews
August 28, 2023
Ma asteptam la o carte greoaie si usor plictisitoare, ca multe carti de parenting. In loc de asta, textul a curs rapid si cu umor. Ioana isi pune sufletul pe tava intr-un mod cald si onest. Multumesc Ioana!
Profile Image for Liliana Kiss.
122 reviews8 followers
April 28, 2021
Pe Prințesa Urbană o citesc ocazional, deși sunt "mamă" doar de cățel și pisică. Dar articolele sale îmi prind bine pentru că nu sunt doar despre cum să-ți crești copiii, ci și despre cum să te crești, să ierți, să fii un om mai bun. Cartea aceasta mi-a prins tare bine din perspectiva femeii care nu-și dorește să crească o familie folosind aceeași rețetă perpetuată de generațiile anterioare. Fără a-i blama sau judeca, părinții și bunicii noștri au făcut ce au știut mai bine, având în vedere educația precară și informațiile care lipseau.
Voi păstra și reciti cartea pentru când voi avea copii, pentru că ideile și exercițiile prezentate sunt utile.
Multe dintre informațiile despre noi, despre iertare, asumare, detașare, le-am regăsit în alte cărți, dar e bine când aceeași informație ajunge la tine din mai multe surse. Îți reconfirmă, într-un fel sau altul, că ești pe drumul cel bun.
Profile Image for Oana Mihoc.
399 reviews
March 24, 2024
Ce carte faină și plină de sfaturi de bun simț! Mi-aș fi dorit să fi fost scrisă și să o fi citit când abia ce se născuse fetița mea, dar îmi este la fel de folositoare și acum, câțiva ani mai târziu.
Profile Image for Silvana .
38 reviews
June 17, 2021
Fără pretenții de expert, Ioana scrie cald și simplu, ca o mângâiere de mamă. Una dintre cărțile acelea ce mi le-aș fi dorit pe noptieră încă din primele săptămâni de mămicie.
Profile Image for Adnana Neacsu.
23 reviews2 followers
March 2, 2023
Am plâns, am ras, mi-am luat notițe și...am înțeles multe lucruri din propriul meu trecut. O carte foarte frumoasa!
Profile Image for Corina Dabija.
172 reviews60 followers
October 1, 2021
Trebuie să recunosc că sunt o cititoare foarte reticentă față de cărțile de parenting. Mă sperie titlurile de genul „Cum să crești un copil genial” sau „30 de sfaturi pentru mame perfecte”. De ce? Pentru că maternitatea nu este despre perfecționism. Este mai degrabă despre veșnica senzație de frică amestecată cu o explozie iminentă de oxitocină. Practic, dacă vezi o proaspătă mămică, cu cearcăne aidoma celor pe care le are un urs panda, să știi că în interiorul ei se duce o luptă acerbă: mamă rea – mamă bună.
În realitate nu există mame rele (cu excepția, femeilor denaturate, dar asta e altă mâncare de pește), există doar mame normale, obișnuite, gata să ia lumea în piept sau să se ascundă în baie pentru o porție sănătoasă de plâns sfâșietor. Și asta e perfect normal. Confirmarea celor spune anterior am găsit-o și în cartea „Copilul tău. Părinții tăi. Tu. Povestea adevărată a unei mame obișnuite”, scrisă de renumita bloggeriță Prințesa Urbană, pe numele real Ioana Chicet – Macoveiciuc și apărut la editura Univers.

Efectiv, de-a lungul lecturi, îmi venea să strig „Iată Cartea”! Marele meu regret e că nu am dat de ea cu minim vreun an în urmă când ieșeam speriată din spital, cu un bebe perfect sănătos și micuț în brațe. Și ca să înțelegeți cât entuziasm am avut citind această carte, trebuie să vă spun că alergam să îi tot arăt pasaje soțului și am făcut vreo 30 de fotografii cu fragmente interesante.
Ioana Chicet – Macoveiciuc abordează subiectul maternității, apelând la cea mai accesibilă metodă: își spune propria istorie, cu bune și rele. Ce face diferit această carte de altele asemenea? În primul rând, abordarea, deoarece este departe de stilul academic al specialiștilor în parenting, care preferă să ne dea lecții de corectitudine din spatele unor pupitre înalte. Prințesa Urbană ne ia de mână, pe fiecare, ne înțelege problemele și ne arată soluții simple, or anume această simplitate este reconfortantă:
„Cine spune că e (și crede că e) părintele perfect ori minte, ori e în negare, ori a găsit niște pastile foarte bune, din care aș vrea și eu, dacă are în plus.”
Dincolo de umorul cu care umple cartea și de informațiile cu privire la creșterea unor copii iubitori, puternici, volumul abordează și niște teme mai sensibile. De exemplu, efectul traumelor noastre asupra modului în care devenim și suntem părinți. Autoarea ne poartă ca pe un fir roșu până în copilăria sa dificilă, copilărie în care era lăsată singură, bebeluș fiind, în timp ce părinții învățau sau munceau. Confesiunile sale despre momentele de solitudine care au încercat-o, furia pentru răceala mamei (răceală interpretată greșit, deoarece mama făcea ce putea ea mai bine), durerea abandonului parental (momentul plecării tatălui).
Se cuvine să spun că această tristețe împletită cu optimism fac din prezentul volum un deliciu. Vă spun cu mâna pe inimă că o voi reciti cu mult drag și, cel mai probabil, o voi face cadou femeilor care fi sunt, fie urmează să devină mămici. Mi se pare al naibii de greu și de frumos acest rol, iar uneori avem nevoie de un scenariu pentru a-l interpreta corespunzător.
Profile Image for Daniel Pomian.
31 reviews2 followers
November 30, 2025

"De ce oare suntem crescuti atat de departe de noi insine? Care este pericolul cand te cunosti si stii ce este tolerabil si ce nu pentru tine?"

"Vrea ca el [copilul] sa se iubeasca, asa ca ma iubesc si eu."

"Fiecare NU al copilului adresat noua, lumii, este un DA pe care si-l spune siesi."

"Toate fiintele umane fac bine daca pot, pentru ca toate au nevoie de iubire."

"Adevarul este ca toate emotiile sunt sanatoase si utile. Ele apar in noi pentru a ne arata ce nevoie implinite si neimplinite avem, ca sa ne ocupam de ele si fim bine."

"Alt adevar este ca emotiile nu pot fi oprite, oricat am investi in invatare si in exercitii de reglare emotionala. [...] Cu cat ignori mai mult o emotie sau te chinui sa-i pui dop, cu atat se va incapatana ea sa ramana in tine pana cand ii acorzi atentie."

"Nu-ti da drumul, nu te abandona, nu te sacrifica. Esti pretioasa cu totul, nu doar ca mama. [...] menirea de a fi om, de a ne bucura de tot ce ne place, de a merge libere pe strada si de a schimba lumea nu doar prin copiii nostri, ci prin noi insine."

Persoanele care fac terapie "au o claritate pe care doar cunosterea propriei vieti ti-o aduce."

"sa inteleg cu adevarat ca cei doi copii ai mei sunt fiinte independente de mine care nu sunt cum sunt doar prin contributia mea."

"Dupa ce se incarca de iubire exclusiva [i.e. fetita], era mai putin dornica sa-i arata mormolocului de frate-sau ca ea e prima iubita" (asa e si cu adultii, chiar daca sunt mai intelegatori, "maturi", tot avem aceste nevoi)

"Am si eu dreptul la viata si la fericire, asa cum il are si el. Daca lucrurile nu mai merg intre noi, ne putem construi binele separat, iar copiii pot avea doi parinti in doua case diferite."

"Viata e mult mai usoara cand iti hranesti nevoia de fericire! Si e atat de simplu sa ajungi acolo!"

"Daca ai putea fi si face orice in lumea asta pentru o zi, ce ai alege sa faci? Cine ai fi? [...] lasa-ti gandurile sa zburde pe acolo o vreme. Poate e ceva ce poti face in viata ta care sa-ti permita sa-ti scoti comorile la vedere."

"undeva in mintea ta, intr-un colt indepartat, o voce de copil spune: Viata asta nu e ce mi-am dorit!
Da la o parte ceea ce stii despre tine de la parintii tai. NU esti tu aceea."

"e important sa le oferim [i.e. copiilor] adevarul despre lume, adevarul despre noi, incredere si timp, si totul va fi bine."

"cel mult conteaza sa spui Te iubesc."

"Ai dreptul la viata. Ridica-te si ia de la viata tot ce-ti trebuie."



Profile Image for Teodora Bonea.
102 reviews3 followers
November 14, 2025
Tu ce vrei să își amintească copilul tău despre tine peste 20-30 de ani? Eu vreau să își amintească că ne jucam mult împreună, ne alergam prin casă sau prin parc, mesele noastre împreună, mirosul de mâncare făcută de noi.."Mama avea această superputere: să ne facă fericiți".


Mi-a plăcut mult această carte. Deși nu am rezonat cu toate ideile legate de jocuri, m-am regăsit în multe dintre paginile ei. Te ajută să înțelegi anumite lucruri despre tine și despre copil și să iei totul așa cum vine. E reconfortant să descoperi că nu ești singura obosită, copleșită, uneori epuizată… că toți părinții au nevoie câteodată de o pauză. 


"Adevărul este că nu știm cum se cresc copiii. Știm cel mai mult cum nu se cresc: nu vrem să ne punem copiii la colț pe coji de nucă, nu vrem sa le spunem că sunt urâți când plâng, vrem sa ii educăm fără frică, dar cu respect." 


"Pedepsele nu numai că nu funcționează, dar fac mai mult rău... când eram pedepsiți în copilărie, regretam amarnic ce am făcut sau regretam faptul că am fost prinși? Ne gândeam intens cum să nu mai facem aceeași greșeală sau cum să ne ascundem mai bine și cum să ne răzbunăm? " 


Îmi plac pasajele în care autoarea îți pune întrebări și te provoacă să reflectezi: tu ce îți amintești din copilăria ta? Ai avut o copilărie fericită? Cum vrei să fie copilăria copilului tău și cum vrei să își amintească de tine? 


Recomand această carte părinților care se simt uneori copleșiți, obosiți, dar care își doresc să fie prezenți și conștienți în relația cu copiii lor.
Profile Image for The Shelf Reporter.
41 reviews3 followers
August 6, 2021
Fără îndoială că cel mai mult apreciez la această carte a Prințesei urbane migala și meticulozitatea, prin intermediul cărora, discursul este astfel alcătuit încât își atinge numaidecât țelul, cel puțin în ceea ce mă privește. Cu siguranță am rămas cu ceva după lecturarea acestui volum, fie că e vorba despre găsirea locului potrivit pentru unele dintre gândurile mele răzlețe, fie că m-am lăsat cuprinsă de acel binefăcător sentiment de înțelegere reciprocă (dacă este să-mi parafrazez una dintre ideile expuse și ceva mai devreme); oricum ar fi, personal eu am resimțit această carte ca pe mai mult decât o simplă carte, ci mai degrabă ca pe o veritabilă sesiune de terapie de care m-am bucurat în confortul casei, un dialog tranșant de sincer, asezonat cu drag(oste) de oameni, de propria persoană și de necontenita învățare la care suntem supuși / supuse – atât din postura de mame, cât și în cea care ne face atât de datori și față de propria persoană.

Mai mult decât atât, sunt recunoscătoare pentru numeroasele trimteri livrești, de pe întreg parcursul volumului, pe care Ioana Chicet-Macoveiciuc s-a îngrijit a le aduce în atenție, în măsura în care chiar ajunsesem să mă apostrofez, la un moment dat, pentru lipsa mea de consecvență în a le ține evidența spre a-mi îmbogăți lista de lectură, de ce nu – și nu numai. Însă mare mi-a fost bucuria atunci când le-am regăsit enumerate la sfârșitul cărții, cu denumirea de Cărți de parenting care te pot ajuta.
Displaying 1 - 30 of 88 reviews

Can't find what you're looking for?

Get help and learn more about the design.