“Cînd am ajuns acasă, am găsit în suportul de vase, printre furculiţe şi cuţite, un bilet pe care scria: M-am împăcat cu Ștefan. Ți-am lăsat cheia în cutia poștală.
Aşa, deci! S-a terminat. M-am aşezat pe un scaun şi mi-am aruncat privrea pe fereastră. Am aşteptat cîteva secunde cu auzul încordat. Nu s-a auzit nici un fel de zgomot. Mi-am imaginat privirea aruncată pe pereastră făcîndu-se țăndări atunci cînd s-ar fi izbit de pămînt. Nu s-a auzit nimic.”
Iulian Tanase s-a născut pe 3 septembrie 1973 la Moinești, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice București în 1999, și Facultatea de Filosofie, Universitatea București, în 2010. A fost redactor la Academia Cațavencu (1997-2010) și Revista Kamikaze (2010-2011) și realizator de programe la Radio Guerrilla, între 2004-2019.
IULIAN TĂNASE a absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, în 1999, şi Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşti, în 2010. A fost redactor la Academia Caţavencu (1997–2010) şi realizator programe la Radio Guerrilla (2004–2010). Din 2010 este redactor la revista Kamikaze.
Printre cărţile pe care le-a publicat în România se numără: Îngerotica, Editura Seara (1999); Poeme pentru orice eventualitate, Editura Crater (2000); Iubitafizică, Editura Vinea (2002); Sora exactă, Editura ICARE (2003); Înainte / după – 52 de apariţii transvizuale generate de hazard (în colaborare cu Gheorghe Rasovszky, Dan Stanciu şi Sasha Vlad, Editura ICARE (2003); Trusa instalatorului de umbre (împreună cu Dan Stanciu), Editura Locul Tare (2006); Abisa, Editura Locul Tare (2007); Adora, Editura ART (2009); Cucamonga, Editura Herg Benet (2011).
În străinătate i-au apărut volumele: Balkanische Alphabete (împreună cu Constantin Acosmei şi Vasile Leac), traduceri de Sabine Küchler, Hans Till şi Ernest Wichner, Wunderhorn, Heidelberg (2009); Aimétaphysique (la science des amours imaginaires), traducere de Valentina Butoescu, Éditions Le Coudrier, Belgia (2010).
A primit Premiul Hubert Burda pentru tineri poeţi din Europa de Est (Offenburg, Germania, 2009) şi Premiul 1 la concursul literar „1+1+1=1 Trinitate“ (Austria, Graz, 2011), pentru un fragment din romanul Oase migratoare.
Iulian Tănase a coordonat volumul colectiv Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, Editura Vinea/ ICARE (2002), precum şi publicaţia Athanor. Caietele Fundaţiei Gellu Naum, împreună cu Dan Stanciu. A participat la programul Internaţional Writers Workshop (Hong Kong, 2008) şi la London International Festival of Surrealism (2007, 2008). Este prezent cu texte în reviste şi antologii din România, Germania, Austria, Anglia, Statele Unite, Hong Kong, Slovenia, Cehia. A susţinut lecturi publice în China, Hong Kong, Germania, Austria, Italia, Slovenia, România.
"Păianjenii încă erau acolo, în patul lui, în patul căruia arahnidele acelea flămânde de dragoste îi dăduseră în sfârșit un sens, paturile sunt făcute pentru dragoste, nu pentru singurătate" (Oameni și păianjeni)
Această carte de proză scurtă mi s-a părut ca un joc. Pe parcurs ce citeam, am văzut că povestirile sunt legate între ele prin personaje și unele detalii comune, descoperirea acestor conexiuni a făcut lectura mai captivantă. Iulian Tănase știe să jongleze cu sensurile cuvintelor, cu realitatea și fantasticul, dar și cu emoțiile pe care le provoacă cititorilor săi. Umorul mi se pare că este cireașa de pe tort.
Am citit cărți mai bune, scrise de IT - atât de proză, cât și de poezie. De exemplu - Teoria tăcerii.
Dai 5 stele colecției ăsteia numai dacă ești din cale afară de indulgent sau prieten (cunoscut) cu IT, cum am bănuiala ca sunt cei care i-au dat 5 stele pe GR.
Sau poate că sunt simpli aspiranți la a-i capta cumva (oricum) atenția lui IT. Volumul în nici un caz nu este de 5 stele - deși aș fi vrut să fi fost…
"Te-as ruga sa dai o tura prin mine, exact de asta imi arde mie acum, sa dai o tura prin mine sa vezi ce fac, ce simt, cum sint, sa intelegi de ce spun tampeniile pe care le spun, carnea e focarul a tot felul de cauzalitati, la fel si singele."
"Sînt deja cîțiva ani de când trăiesc cu un melc în cap. Nu știu cum a intrat înăuntru, știu doar că e acolo și eu sînt aici, și asta e tot ce contează. Cînd în capul meu e soare și cer senin, melcul se ascunde în vreunul din șanțurile creierului, cel mai probabil in șanțul sagital interemisferic, și stă acolo în încremenire perfectă, gîndindu-se la ale sale [...]
Îl simt cum se dă pe toboganul cortexului ore în șir, îl simt cum, obosit, își trage sufletul, adîncit în pliurile șanțului parieto-occipital."
"Sa te nasti e cel mai greu lucru de pe pamant... Sunt atatea povesti care asteapta cu infrigurare sa li se nasca oamenii care sa le puna in cuvinte..."
Iulian Tănase este autorul a douăzeci și una de cărți, atât poezie, cât și proză, plus coaching writer, un antrenor de scris pentru amatori. La aceste ateliere de scris, bănuiesc că s-a jucat și el o dată cu ucenicii și a rezultat această carte plină de imaginație și umor. Mi-a plăcut că există o continuitate, poveștile se leagă, există un personaj Liana, și există un Schubert care-și ura numele. Iar descrierea scriitorilor și a poeților de mai jos e perfectă: "A nu se înțelege că puneam semnul de egalitate între bucurie și rîs, bucuria de a scrie nu o vedeam neaparat în strînsă legătură cu rîsul, ci mai degrabă cu surâsul, însă mereu mi-au plăcut autorii care au știut să își pună simțul umorului la treabă, asta pentru a mai dilua puțin din gravitățile și seriozitățile care, de regulă, scriitorilor le vin ca o mănușă, mai ales poeților, în fine".
Am fost absorbită de lectura acestei cărți încă de la primele pagini. Atât de bine închegate sunt povestirile și trecerea dintre ele este atât de fluida, încât as fi zis ca este un roman, nu o culegere de proza scurta. Personajele care își pun pecetea asupra cărții ne atrag atenția nu prin ceea ce cuvintele citite ne transmit sa simțim, ci prin emoțiile care ne fac sa gândim și pe care le aducem intr-un plan conștient cu o repeziciune uluitoare, iar trecerea din real in transcedental se produce odată cu întoarcerea fiecărei pagini. După părerea mea, este o carte care merita citită și o recomand din inima.
Aș descrie cartea ca fiind o experiență realist-magică, din toate punctele de vedere.
Într-un fel, povestirile se întrepătrund foarte subtil, unele fraze se repetă, regăsești locuri și nume de personaje ca niște indicii în altele, parcă totul s-ar întâmpla ca într-un univers în care tocmai autorul e personaj și am adorat asta. 🩷
Nu toate povestirile au fost pe gustul meu, însă fiecare a avut ceva care să mă intrige, care să mă entuziasmeze sau să mă inspire.
Am citit aici povestiri geniale, dar și simple sau fade, câteodată păreau mind-provoking, alteori aș fi vrut să le dau skip.
A fost o carte "cu de toate" pe scurt, iar datorită simbolurilor ușor morbide sau tematicilor ciudate, a fost perfectă pt octombrie. 🍂🍁
Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri de Iulian Tănase este lectura ideală pentru toți cei ce duc lipsă de timp pentru citit. Volumul este numai bun pentru o pauză de cafea, o după-amiază ploioasă sau o ieșire în parc, nuvelele scurte și antrenante surprinzând detaliile obișnuite ale cotidianului.
Ca și „Zenobia“ lui Gellu Naum, de care Iulian Tănase cu siguranță a fost influențat, am citit-o ca pe o carte pe care nu o voi povesti. Pot vorbi despre ea, despre subiectele și povestirile sale, dar nu o pot relata. Pentru că, asemenea „Zenobiei“, este ca o operă de artă pe care o privești, o admiri, îți gîdilă diverse simțuri și-ți trezește diverse trăiri, dar nu ai cum să o povestești.
Pe lîngă creativitatea adesea surprinzătoare și unele demonstrații artistice, povestirile din acest volum m-au cucerit și prin finele „infiltrații“, referințe, legături pe care le trasează, le sugerează ori numai te invită să ți le închipui. De aceea, am realizat abia la final, că cele patruzeci (și una) de povestiri pot fi foarte bine și patruzeci (și unu) de capitole ale unui roman. Suprarealist, desigur.
„Iulian Tănase alege, în povestirile sale, moduri ironic-umoristice și senzaționaliste pentru a trata de fapt teme grave, existențiale (iubire, moarte, singurătate, scris) – și o face cu talent și complicitate cu cititorul, într-un volum ludic și acidulat, pe măsura copertei sale flamboaiante (detaliu din lucrarea „Memento”, 2009, de Mihai Zgondoiu).” (https://www.litero-mania.com/un-volum...)
"Eu nu știu lucrurile pe care le spun, acum le aud și eu pentru prima oară. Vorbind, îmi exorcizez dezechilibrele, le storc de cuvinte, așa mai aflu și eu una-alta. Dacă ard? Bineînțeles că ard, sînt un arzînd, scuză-mă, un 𝘧𝘪𝘪𝘯𝘥 care arde, scuză-mă, un gerunziu în flăcări, scuză-mă." (pag. 171)
Foarte diferită față de ce am citit eu până acum. Nu m-a impresionat, dar nici nu m-a lăsat indiferentă. Au fost câteva povestiri haioase, unele care m-au afectat psihic, iar altele care m-au făcut să mă întreb "Ce Dumnezeu citesc aici?"
Este o carte pe care nu cred că am înțeles-o așa cum trebuia, în special din cauza limbajului poetic și a substraturilor. Totuși recomand, se citește rapid, dar pentru a o înțelege mai bine trebuie făcută "o analiză pe text".
Cartea Lui Iulian Tănase se remarcă prin construirea prozelor scurte ca nimeni altul-ele se află în dialog, își împrumută esența(mai întâi distorsionând ceea ce-și împrumută).