What do you think?
Rate this book
Perestroika Boys
„Probabil cel mai amplu tablou al Chișinăului anilor 2000.” (Moni Stănilă)
„Dinu Guțu mixează, decupează, amestecă, face cocktailuri pentru plăcere sau durere. Nu mai poți fi altfel de scriitor azi. E o urgență să contribui la înțelegere cu tot ce știi să faci, că e literatură, muzică, combinat țoale. E atîta material brut în jur. Și mai ales în Chișinău, în ultimii 20 de ani s-a strîns atît de mult material, brut și brutal, încît e nevoie de montaj rapid, deștept și empatic, de atenție maximă la detalii despre viața adolescenților, despre ultima generație matură de «uresesiști», care apoi au luat calea străinătății, despre viața fetelor și băieților făcuți praf de tăvălugul liberalizării, al mafioților mici și mari, al burgheziei închipuit-revoluționare. Este absolut necesară scriitura tip «cut», repede, că nu e timp de «literaturică frumușică», e nevoie de tăietură rapidă, montaj, mixaj și fuga mai departe, la altă «petrecere». Dinu este prins în această urgență de DJ social, politic, literar. Și își aplică metoda cu grijă și respect față de lumea din care își extrage datele, opuse industriei «big data», acele «small data» care uneori îți explică mai mult decît un lan de servere ascuns în Antarctica.” (Costi Rogozanu)
„Dinu Guțu mixează, decupează, amestecă, face cocktailuri pentru plăcere sau durere. Nu mai poți fi altfel de scriitor azi. E o urgență să contribui la înțelegere cu tot ce știi să faci, că e literatură, muzică, combinat țoale. E atîta material brut în jur. Și mai ales în Chișinău, în ultimii 20 de ani s-a strîns atît de mult material, brut și brutal, încît e nevoie de montaj rapid, deștept și empatic, de atenție maximă la detalii despre viața adolescenților, despre ultima generație matură de «uresesiști», care apoi au luat calea străinătății, despre viața fetelor și băieților făcuți praf de tăvălugul liberalizării, al mafioților mici și mari, al burgheziei închipuit-revoluționare. Este absolut necesară scriitura tip «cut», repede, că nu e timp de «literaturică frumușică», e nevoie de tăietură rapidă, montaj, mixaj și fuga mai departe, la altă «petrecere». Dinu este prins în această urgență de DJ social, politic, literar. Și își aplică metoda cu grijă și respect față de lumea din care își extrage datele, opuse industriei «big data», acele «small data» care uneori îți explică mai mult decît un lan de servere ascuns în Antarctica.” (Costi Rogozanu)
256 pages, Paperback
First published March 1, 2021
3 people are currently reading
197 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
August 15, 2021
O carte pe care o citești și te miri că n-a fost scrisă pînă acum. Cred că nu s-o găsit vreun scriitor moldovean care să aibă suficient simț etnografic. Dinu scrie povestea unor băieți de la liceul numit subtil ”Odiseu”, de la începutul anilor 2000, cînd gloria mafiotă a anilor 90 deja era spre apus, dar încă domina imaginația pațanilor. Discuțiile despre paneatii și hoți în lege se amestecă firesc cu discuții despre identitate, românism, democrație și comunism, căci e taman perioada protestelor anticomuniste ale lui Roșca (libertate Cubreacov!).
Protagoniștii cărții îs prinși între două epoci, dar unii colegi de-ai lor - Oxana, eminenta clasei - îs deja integrați în viitor: cu voluntariat, lucru la CV, aplicații la universități prestigioase din vest, vocabular și îmbrăcăminte pe măsură etc. Fiecare personaj are schizofrenia lui: transnistreanul Dima care nu-și găsește locul pe deplin nicăieri și se îmbată cu naționalism, puiul de mafiot Zaicik - un fel de Joker (clasic, nu din ultimul film), sadic și imprevizibil, Toni - băiatul de bani gata, care-i un fel de lider între pațani, dar care poate cîteva generații mai tîrziu s-ar pregăti alături de Oxana pentru aplicații la ”universități relevante” din Vest. Naratorul nostru e și el parte din acest grup și probabil punctul slab: nu-mi pare nici suficient de conturat și prezent ca să fie personaj personaj, nici îndeajuns de absent ca să fie doar un martor care-și deapănă amintirile.
Mai avem și fragmente din jurnalele mamei și surorii lui Dima transnistreanul: mama imigrantă care îndură greutăți și umilințe pentru a-și întreține familia, și sora mai mică, care e supusă și ea unor umilințe și hărțuiri pentru că are ghinionul să nu fie băiat. Firele lor narative îs cumva separate de cele ale băieților de la Odiseu, dar indică dinamicile sociologice mai largi care zguduiau societatea moldovenească (de exemplu soțul eșuat în tranziție și femeia care ia asupra ei riscul imigrării și responsabilitatea întreținerii familiei).
Am avut norocul să citesc și o versiunea mai veche, mai brută a romanului și știu că Dinu avea ambiții sociologice și etnografice mai mari, dar văd că și le-a înfrînat un pic pentru varianta finală. Cumva îmi lipsesc, dar, pe de altă parte, cartea se citește mai ușor, mai plăcut, umor și drama unor situații nu-s amortizate de interludii academice. La unele fragmente, spre exemplu călătoria în marșrutcă, am rîs în glas, la altele, un monolog al transnistreanului, simțeam că mă înăduș io de la tensiunea lui. Nu m-aș da în lături să văd totuși o variantă de vreo 1000 de pagini a acestei cărți, un fel de the Great Moldovan Novel. Pînă atunci, ar merge și un sequel despre pațanii de la Odiseu care o făcut facultăți prin România și Occident.
Protagoniștii cărții îs prinși între două epoci, dar unii colegi de-ai lor - Oxana, eminenta clasei - îs deja integrați în viitor: cu voluntariat, lucru la CV, aplicații la universități prestigioase din vest, vocabular și îmbrăcăminte pe măsură etc. Fiecare personaj are schizofrenia lui: transnistreanul Dima care nu-și găsește locul pe deplin nicăieri și se îmbată cu naționalism, puiul de mafiot Zaicik - un fel de Joker (clasic, nu din ultimul film), sadic și imprevizibil, Toni - băiatul de bani gata, care-i un fel de lider între pațani, dar care poate cîteva generații mai tîrziu s-ar pregăti alături de Oxana pentru aplicații la ”universități relevante” din Vest. Naratorul nostru e și el parte din acest grup și probabil punctul slab: nu-mi pare nici suficient de conturat și prezent ca să fie personaj personaj, nici îndeajuns de absent ca să fie doar un martor care-și deapănă amintirile.
Mai avem și fragmente din jurnalele mamei și surorii lui Dima transnistreanul: mama imigrantă care îndură greutăți și umilințe pentru a-și întreține familia, și sora mai mică, care e supusă și ea unor umilințe și hărțuiri pentru că are ghinionul să nu fie băiat. Firele lor narative îs cumva separate de cele ale băieților de la Odiseu, dar indică dinamicile sociologice mai largi care zguduiau societatea moldovenească (de exemplu soțul eșuat în tranziție și femeia care ia asupra ei riscul imigrării și responsabilitatea întreținerii familiei).
Am avut norocul să citesc și o versiunea mai veche, mai brută a romanului și știu că Dinu avea ambiții sociologice și etnografice mai mari, dar văd că și le-a înfrînat un pic pentru varianta finală. Cumva îmi lipsesc, dar, pe de altă parte, cartea se citește mai ușor, mai plăcut, umor și drama unor situații nu-s amortizate de interludii academice. La unele fragmente, spre exemplu călătoria în marșrutcă, am rîs în glas, la altele, un monolog al transnistreanului, simțeam că mă înăduș io de la tensiunea lui. Nu m-aș da în lături să văd totuși o variantă de vreo 1000 de pagini a acestei cărți, un fel de the Great Moldovan Novel. Pînă atunci, ar merge și un sequel despre pațanii de la Odiseu care o făcut facultăți prin România și Occident.
July 16, 2022
Sunt de loc din Durlești, un mic oraș de lângă Chișinău, capitala Republicii Moldova, un stat artificial creat care pare să fie condamnat încet la dispariție. Avem circa 2 milioane de locuitori, iar a-ți lua geanta și a pleca peste hotare pare să fie, în prezent, unica soluție pentru a supraviețui aici. Sună trist? Cu siguranță. Ce este, însă, și mai trist e că nu plecăm de ieri, de azi. Plecăm de câțiva zeci de ani, de când ne-am câștigat independența pe hârtie, dacă mă întrebați pe mine). Suntem un popor de nostalgici ancorați într-un trecut pe care nu-l putem anula, dar nici accepta.
Când am ales din teancul de lecturi romanul lui Dinu Guțu, „Perestroika Boys”, nu aveam așteptări prea mari. Mă gândeam că poate fi încă un volum care vine să vorbească despre lunga noastră tranziție statală, de la o enclavă sovietică la un popor marginalizat și poziționat inconfortabil pe harta marilor interese geopolitice. M-am înșelat amarnic, pentru că Dinu Guțu sparge complet stereotipul literaturii basarabene „cuminți” și „potolite”.
Imaginați-vă că sunteți într-un Chișinău al anilor 2000. Se ascultă multă muzică rusească, se bea bere Baltika 9 și se vorbește despre eliberare și unire. Undeva, în prim plan, sunt fluturate zecile de lozinci ale aplaudacilor lui Iurie Roșca, cel care se voia a fi un soi de Mesia a neamului românesc. În țară se desfășoară mișcări unioniste, tineretul pare să debordeze de energie și e complet sedus de romantismul bandiților, vorî v zakone (n.r. hoți în lege).
Pe fundalul acestor schimbări sociale, un grup de băieți, din sfere sociale diferite, cu viziuni diverse, formează un pol de rezistență în fața statului, liceului, sistemului. Toni, Zaicik, Dimon și restul găștii se zbat în a supraviețui sau a distruge stereotipurile cu care vin în Chișinău. Cineva e rupt de mediul transnistrean și nu se poate regăsi niciunde, altcineva e copil de bani gata a cărui misiune e să își mențină poziția pe ierarhia socială a mediului.
Îi dau dreptate lui Moni Stănilă care a remarcat că romanul lui Dinu Guțu e „un amplu tablou al Chișinăului anilor 2000”. Merg mai departe, afirmând că e și o bază de înțelegere semiotică a tot ce e basarabean, post – independență. Practic, anii descriși de Dinu Guțu sunt cei care au schimbat vectorului nostru național, pornind un proces distructiv, printr-un exod uman masiv, prin trădări politice, prin venirea ulterioară a comuniștilor pe arena politică și pactizarea cu mișcarea lui Iurie Roșca.
Drama unui popor fugărit pe drumurile pribegiei este perfect ilustrată în acest fragment:
„Suntem sclavi aici, sclave. Iaca, de exemplu, eu îmi pun un lighean, moi niște rufe la spălat și vine baba și vine baba și urlă: Șe-i pus ligheanu` ista, ca să vină câinele și să beie de-aișea (…) eu mănânc paste, în fiecare zi paste. Mănânci tu pastele celea și pe masă nu-i nimic altceva. Ei se-așază după tine, când tu faci deja ordine prin casă, și-ncep a scoate din frigider brânză, salamuri de tot felul și se-apucă de mâncat.(…)Mănâncă ca niște draci amândoi în hârtiile celea și nu-ți propun nică. Da`ei nu știu că eu am terminat prima Institutu` de Economie de la Soci…”.
Ceea ce începe ca un roman despre adolescența și intrarea în maturitate a unor tineri care-și consumă tinerețea într-un loc guvernat de incertitudine, ajunge un roman amplu despre problemele majore ale societății moldovenești: conflictul transnistrean și discriminarea, dezbaterile minoritare și viziunile ideologice, dorința de reafirmare a sinelui național – toate se regăsesc în construcția narațiunii.
„Perestroika Boys” este un roman pe care trebuie să-l simți, oricât de clișeizat nu ar suna. Să îți imaginezi scene sau să rememorezi frânturi desprinse din acele vremuri. Cafeneaua Zâmbet, Parcul Central, protestele lui Iurie Roșca – toate aceste fundaluri se amestecă cu destinele crâmpoțite ale tinerilor. Este o carte despre marginalizarea unei societăți care încă se vindecă de rămășițele unui trecut „glorios”, loc în care viețuiește resemnarea.
Când am ales din teancul de lecturi romanul lui Dinu Guțu, „Perestroika Boys”, nu aveam așteptări prea mari. Mă gândeam că poate fi încă un volum care vine să vorbească despre lunga noastră tranziție statală, de la o enclavă sovietică la un popor marginalizat și poziționat inconfortabil pe harta marilor interese geopolitice. M-am înșelat amarnic, pentru că Dinu Guțu sparge complet stereotipul literaturii basarabene „cuminți” și „potolite”.
Imaginați-vă că sunteți într-un Chișinău al anilor 2000. Se ascultă multă muzică rusească, se bea bere Baltika 9 și se vorbește despre eliberare și unire. Undeva, în prim plan, sunt fluturate zecile de lozinci ale aplaudacilor lui Iurie Roșca, cel care se voia a fi un soi de Mesia a neamului românesc. În țară se desfășoară mișcări unioniste, tineretul pare să debordeze de energie și e complet sedus de romantismul bandiților, vorî v zakone (n.r. hoți în lege).
Pe fundalul acestor schimbări sociale, un grup de băieți, din sfere sociale diferite, cu viziuni diverse, formează un pol de rezistență în fața statului, liceului, sistemului. Toni, Zaicik, Dimon și restul găștii se zbat în a supraviețui sau a distruge stereotipurile cu care vin în Chișinău. Cineva e rupt de mediul transnistrean și nu se poate regăsi niciunde, altcineva e copil de bani gata a cărui misiune e să își mențină poziția pe ierarhia socială a mediului.
Îi dau dreptate lui Moni Stănilă care a remarcat că romanul lui Dinu Guțu e „un amplu tablou al Chișinăului anilor 2000”. Merg mai departe, afirmând că e și o bază de înțelegere semiotică a tot ce e basarabean, post – independență. Practic, anii descriși de Dinu Guțu sunt cei care au schimbat vectorului nostru național, pornind un proces distructiv, printr-un exod uman masiv, prin trădări politice, prin venirea ulterioară a comuniștilor pe arena politică și pactizarea cu mișcarea lui Iurie Roșca.
Drama unui popor fugărit pe drumurile pribegiei este perfect ilustrată în acest fragment:
„Suntem sclavi aici, sclave. Iaca, de exemplu, eu îmi pun un lighean, moi niște rufe la spălat și vine baba și vine baba și urlă: Șe-i pus ligheanu` ista, ca să vină câinele și să beie de-aișea (…) eu mănânc paste, în fiecare zi paste. Mănânci tu pastele celea și pe masă nu-i nimic altceva. Ei se-așază după tine, când tu faci deja ordine prin casă, și-ncep a scoate din frigider brânză, salamuri de tot felul și se-apucă de mâncat.(…)Mănâncă ca niște draci amândoi în hârtiile celea și nu-ți propun nică. Da`ei nu știu că eu am terminat prima Institutu` de Economie de la Soci…”.
Ceea ce începe ca un roman despre adolescența și intrarea în maturitate a unor tineri care-și consumă tinerețea într-un loc guvernat de incertitudine, ajunge un roman amplu despre problemele majore ale societății moldovenești: conflictul transnistrean și discriminarea, dezbaterile minoritare și viziunile ideologice, dorința de reafirmare a sinelui național – toate se regăsesc în construcția narațiunii.
„Perestroika Boys” este un roman pe care trebuie să-l simți, oricât de clișeizat nu ar suna. Să îți imaginezi scene sau să rememorezi frânturi desprinse din acele vremuri. Cafeneaua Zâmbet, Parcul Central, protestele lui Iurie Roșca – toate aceste fundaluri se amestecă cu destinele crâmpoțite ale tinerilor. Este o carte despre marginalizarea unei societăți care încă se vindecă de rămășițele unui trecut „glorios”, loc în care viețuiește resemnarea.
June 4, 2021
O lectura pe care am luat-o personal si visceral.
Autorul practic a reușit o radiografie socio-umană a tot ce inseamna Moldova.
Redusă la dimensiunea a câteva destine adolescentine si cuprinzând un deceniu (2000-2010) de transformări, provocări, probleme individuale si colective.
Am realizat la un moment dat ca aceasta carte este probabil cea mai lirica enciclopedie a Moldovei, este un ghid de călătorie cu un traseu clar definit Bender- Chișinău - Veneția, si un detectiv care încearcă sa răspundă la dilema acestui popor - cine suntem noi, care sunt valorile noastre?!
Fatalismul si autodistrugerea cuplata cu o ambiție, mândrie si supraviețuire se resimt in fiecare pasaj, frangment si personaj.
Cred ca aceasta carte a reușit sa privească mai profund, mai autentic si mai caleidoscopic asupra problemelor clasice ale Moldovei - sărăcia, Nostalgia după vremurile sovietice, corupția, războiul din Transnistria, politica si lupta clanurilor mafiote, identitatea etnica si limba, migrația si criminalitatea juvenila.
Autorul practic a reușit o radiografie socio-umană a tot ce inseamna Moldova.
Redusă la dimensiunea a câteva destine adolescentine si cuprinzând un deceniu (2000-2010) de transformări, provocări, probleme individuale si colective.
Am realizat la un moment dat ca aceasta carte este probabil cea mai lirica enciclopedie a Moldovei, este un ghid de călătorie cu un traseu clar definit Bender- Chișinău - Veneția, si un detectiv care încearcă sa răspundă la dilema acestui popor - cine suntem noi, care sunt valorile noastre?!
Fatalismul si autodistrugerea cuplata cu o ambiție, mândrie si supraviețuire se resimt in fiecare pasaj, frangment si personaj.
Cred ca aceasta carte a reușit sa privească mai profund, mai autentic si mai caleidoscopic asupra problemelor clasice ale Moldovei - sărăcia, Nostalgia după vremurile sovietice, corupția, războiul din Transnistria, politica si lupta clanurilor mafiote, identitatea etnica si limba, migrația si criminalitatea juvenila.
February 5, 2022
Am terminat astăzi o altă carte și am zis să încep Perestroika Boys, că era în bibliotecă și eram curios să o încep de ceva timp. Așa, să am o carte începută la care să revin zilele următoare.
Situația după 7 ore și 250 de pagini mai târziu este că mâine e nevoie să aleg o altă carte.
Absolut captivant romanul acesta.
Situația după 7 ore și 250 de pagini mai târziu este că mâine e nevoie să aleg o altă carte.
Absolut captivant romanul acesta.
July 11, 2021
pro tip: are glosar la sfârșit (eu abia când am ajuns acolo mi-am dat seama...)
July 21, 2021
There are so many little details & observations that make this book so rich and enjoyable. It tells, in a charismatic way, the story of a broken identity. There is so much guilt, shame, and pride in being Moldovan & the book captures that anxiety so well. It’s funny and sad, frustrating and hopeful, unique and universal.
September 12, 2021
Nu ar trebui să fiu prea exigent cu cartea asta. Mi-a plăcut. Este plină de personaje tip, foarte bine definite. Are o intrigă care se dezvăluie de la o poștă, dar care te împinge să citești mai departe pentru răspunsul la întrebarea “cum”, nu la întrebarea “ce”. Și prezintă o lume atât de apropiată spațial și istoric realității în care trăiesc, dar atât de inaccesibilă din punct de vedere al mentalității.
Chișinăul anilor 2000, și, chiar mai specific, o familie de imigranți transnistreni, este văzut din diferitele perspective de adolescenti, colegi la un liceu (fictiv - cred) de top, și instrumentat de interviuri, articole de ziar, scrisori și autobiografii. Această mulțime de frânturi de poveste mi se pare că reflectă foarte curat zbuciumul personajelor și atmosfera romanului și este destul de bine orchestrată ca să nu deruteze cititorul. În cursul problematizării violenței și fenomenului de “bullying” în școli, romanul spune diferite povești, de la sacrificiile și convingerile unor părinți români veniți din transnistria pentru a-și educa copiii în condiții mai bune, la mafia de cartier, la perspectivele diferite oferite de diferențele uriașe de venit ale părinților.
Avem parte de o extraordinar de fină descriere a radicalizării prin care trece Dima, ca răspuns firesc, inevitabil dar finalmente tragic, la traumele copilăriei. (Pariez că Tupac din posterele lui e Zelea-Codreanu, cu toate că din poze numai creț nu mi se pare.) De asemenea, avem o poveste de izbăvire pentru sora lui, Daria, o serie de episoade prin care trece mama lor ca parte a exodului forței de muncă spre alte state ale Uniunii Europene și diferite perspective asupra culturii și codului de conduită care permează societatea aceasta.
Un roman captivant, numai bun de digerat în vacanță, care pentru mine a transmis și niște vibe-uri de The Secret History a lui Donna Tart, doar că made in MD.
Chișinăul anilor 2000, și, chiar mai specific, o familie de imigranți transnistreni, este văzut din diferitele perspective de adolescenti, colegi la un liceu (fictiv - cred) de top, și instrumentat de interviuri, articole de ziar, scrisori și autobiografii. Această mulțime de frânturi de poveste mi se pare că reflectă foarte curat zbuciumul personajelor și atmosfera romanului și este destul de bine orchestrată ca să nu deruteze cititorul. În cursul problematizării violenței și fenomenului de “bullying” în școli, romanul spune diferite povești, de la sacrificiile și convingerile unor părinți români veniți din transnistria pentru a-și educa copiii în condiții mai bune, la mafia de cartier, la perspectivele diferite oferite de diferențele uriașe de venit ale părinților.
Avem parte de o extraordinar de fină descriere a radicalizării prin care trece Dima, ca răspuns firesc, inevitabil dar finalmente tragic, la traumele copilăriei. (Pariez că Tupac din posterele lui e Zelea-Codreanu, cu toate că din poze numai creț nu mi se pare.) De asemenea, avem o poveste de izbăvire pentru sora lui, Daria, o serie de episoade prin care trece mama lor ca parte a exodului forței de muncă spre alte state ale Uniunii Europene și diferite perspective asupra culturii și codului de conduită care permează societatea aceasta.
Un roman captivant, numai bun de digerat în vacanță, care pentru mine a transmis și niște vibe-uri de The Secret History a lui Donna Tart, doar că made in MD.
March 26, 2021
O cristalizare extrem de lucidă a anilor 2000, într-un stil impecabil și cu un umor superb. Am primit exact oglinda de care aveam nevoie. :)
May 29, 2021
Iniţial, romanul mi-a atras atenţia prin zguşionka de pe copertă. (Mi se făcuse poftă, dar, până am ajuns la un magazin rusesc, mi-a trecut). Mai apoi l-am văzut pe Dinu Guţu citind din carte în costum sportiv Adidas. Am sesizat aluzia şi am zis că trebuie să văd numaidecât care-i treaba. Bine am făcut.
Interesantă trebuie să fi fost învăţătura la Prometeu(?). Mă amuză numai gândul la fiica lui Roşca în aceeaşi clasă cu a lui Tarlev. Amalgamul de personaje n-are cum să nu nască situaţii comice. Mi-am adus aminte de cuvinte demult uitate: pustaslov, terpilă, băhă. Dar pe lângă descrierile cu caracter clar umoristic, romanul are multe alte substraturi. Criza identitară este foarte bine reprezentată din mai multe perspective. Dima explică mai bine decât orice expert. Mi-a plăcut şi faptul că romanul are un motor, o intrigă care te ţine în priză şi ţi se dezvăluie abia la final.
A fost foarte bun. Recomand.
„Pe clădirea Moldcell, pe panoul publicitar de era ieri o reclamă cu Moş Crăciun cu oferte Voxtel la Nokia, s-a instalat unul nou astăzi, pe care-i Natalia Gordienko, care, aproape dezbrăcată, le zâmbeşte celor de jos, făcând reclamă la un set de lenjerie intimă bielorusă roşu-aprins. O târfă comunistă, dă un verdict uşor radical Toni, suflându-şi în mâini aer cald.” (Unele lucruri sunt mereu la fel...)
„Ştii ce-o să faci? O să scrii un fel de roman slab realist cu nişte părţi exotice despre moldoveni ca să-l vinzi românilor. Cum am citit la mujâcu’ cela, Crescut în URSS, reţete de salată şuba şi poveşti cu Ceburaşca.”
„Oxana mai face voluntariat la un ONG care ajută femeile victime ale traficului de fiinţe umane. Ne-a şi spus că n-a văzut vreodată o femeie traficată, dar că e substanţial ajutorul ei în «manipularea dosarelor». Zaicik sigur a văzut, e probabil una dintre ocupaţiile brigăzii lui taică-su, în schimb Oxana crede cu tărie, aşa ne-a şi declarat la dirigenţie, că voluntariatul e piatra de temelie la baza unei aplicaţii la o universitate relevantă.”
„— Zemfira lesbiană? Te-ai pălit, Max, şi-mi zic în gând ce ironic, Max vorbeşte de lesbiene, da’ lesbienele au apărut pe pământ pentru că există aşa paţani ca el pe planetă.”
„— E clar că trebuie să fim atenţi, noi apă după Max nu mai putem be, îl susţin şi eu râzând.”
„— Mişto, auzi ce ne-nvaţă pe noi la şcoală, comentează Zaicik contrariat, dacă mă duc la Ciocana cu mişto, şi pizdeală primesc, şi adidaşii mei mişto tot trebuie să-i las acolo pentru deranj. Lasă, după Unire noi cu mişto o să grăim, pân atunci, tot normal.”
„Cu Milan ţinem amândoi de când joacă Şevcenko aici, cel mai mare erou al părţii iestea de Europă, orice poţi să zici, da’ de Şevcenko nu te iei. El de jos o pornit şi a rămas paţan modest, a tăcut şi a făcut. Elicopter poate să-şi cumpere dacă vrea, dar nu şi-a luat, el îi un model. Noi din dragoste punem în fiecare săptămână la pariuri pe ei şi uneori că marchează Şevcenko.”
Interesantă trebuie să fi fost învăţătura la Prometeu(?). Mă amuză numai gândul la fiica lui Roşca în aceeaşi clasă cu a lui Tarlev. Amalgamul de personaje n-are cum să nu nască situaţii comice. Mi-am adus aminte de cuvinte demult uitate: pustaslov, terpilă, băhă. Dar pe lângă descrierile cu caracter clar umoristic, romanul are multe alte substraturi. Criza identitară este foarte bine reprezentată din mai multe perspective. Dima explică mai bine decât orice expert. Mi-a plăcut şi faptul că romanul are un motor, o intrigă care te ţine în priză şi ţi se dezvăluie abia la final.
A fost foarte bun. Recomand.
„Pe clădirea Moldcell, pe panoul publicitar de era ieri o reclamă cu Moş Crăciun cu oferte Voxtel la Nokia, s-a instalat unul nou astăzi, pe care-i Natalia Gordienko, care, aproape dezbrăcată, le zâmbeşte celor de jos, făcând reclamă la un set de lenjerie intimă bielorusă roşu-aprins. O târfă comunistă, dă un verdict uşor radical Toni, suflându-şi în mâini aer cald.” (Unele lucruri sunt mereu la fel...)
„Ştii ce-o să faci? O să scrii un fel de roman slab realist cu nişte părţi exotice despre moldoveni ca să-l vinzi românilor. Cum am citit la mujâcu’ cela, Crescut în URSS, reţete de salată şuba şi poveşti cu Ceburaşca.”
„Oxana mai face voluntariat la un ONG care ajută femeile victime ale traficului de fiinţe umane. Ne-a şi spus că n-a văzut vreodată o femeie traficată, dar că e substanţial ajutorul ei în «manipularea dosarelor». Zaicik sigur a văzut, e probabil una dintre ocupaţiile brigăzii lui taică-su, în schimb Oxana crede cu tărie, aşa ne-a şi declarat la dirigenţie, că voluntariatul e piatra de temelie la baza unei aplicaţii la o universitate relevantă.”
„— Zemfira lesbiană? Te-ai pălit, Max, şi-mi zic în gând ce ironic, Max vorbeşte de lesbiene, da’ lesbienele au apărut pe pământ pentru că există aşa paţani ca el pe planetă.”
„— E clar că trebuie să fim atenţi, noi apă după Max nu mai putem be, îl susţin şi eu râzând.”
„— Mişto, auzi ce ne-nvaţă pe noi la şcoală, comentează Zaicik contrariat, dacă mă duc la Ciocana cu mişto, şi pizdeală primesc, şi adidaşii mei mişto tot trebuie să-i las acolo pentru deranj. Lasă, după Unire noi cu mişto o să grăim, pân atunci, tot normal.”
„Cu Milan ţinem amândoi de când joacă Şevcenko aici, cel mai mare erou al părţii iestea de Europă, orice poţi să zici, da’ de Şevcenko nu te iei. El de jos o pornit şi a rămas paţan modest, a tăcut şi a făcut. Elicopter poate să-şi cumpere dacă vrea, dar nu şi-a luat, el îi un model. Noi din dragoste punem în fiecare săptămână la pariuri pe ei şi uneori că marchează Şevcenko.”
July 28, 2021
Perestroika boys e miere pentru suflet. O creație literară brută despre cultura Basarabiei post sovietice. Cartea asta e un șir de amintiri uitate pe care le revezi colindând prin fiecare ca prin sălile unui muzeu și e de ajuns să citești doar o pagină că te lovește în adâncul propriei identități. Cel puțin asta e cazul meu...
In 2009 era anul lui Grigore Vieru, iar la începutul anului școlar prima lecție a fost despre viața și arta poetului, fiindcă îi studiasem biografia, diriginta mea de generală m-a rugat sa merg prin clase și să vorbesc puțin despre poet. Eu o unionistă și româncă convinsa, bineînțeles că am menționat care era identitatea etnică și culturală a poetului, iar când am mai vorbit despre unionism și că visul lui din totdeauna era "sa treacă Prutul"... Nu știu, probabil i-am șocat, că m-am trezit câteva ore mai târziu certată de dirigintă "Mai Mădălino, cum sa spui așa ceva?". Chiar și așa mi-am menținut poziția. Vă dați seama cum m-am simțit peste ani, studenta in Romania, într-o grupă plină de băieți unde eram singura fată din Basarabia, când m-au făcut nebunii "rusoaica". Îmi venea să țip, (probabil am făcut-o, nu mai țin minte). Dar, in același timp mi se spunea că sunt "exotica" că "moldovencele sunt gospodine nu ca c*rvele de aici" și că în general sunt morți după accentul meu, că mai li se făceau ochii inimioară când mă ascultau, pe când fratele meu a avut o experiență diametral opusă legată de reacția bucureștenilor la accentul lui.
De asta citatul dat m-a lovit direct suflet.
"Noi niciodată n-am fost definiția unei naționalități: eu m-am născut moldoveancă in Transnistria. Nu-s transnistriacă sub nici o forma dar nici moldoveancă tipică nu sunt și nici nu am fost primită sa fiu așa. De mine toți basarabenii de la Odiseu făceau bale: aaa, transnistriaca naibii. Am fost la Bistrița, eram văzută ori basarabeanca ori transnistriaca exotică. In Italia, mamă când s-o dus și mi-a povestit că trebuie mai întâi să citească în ochi ce-i mai bine să-i zică, că-i româncă ori moldoveancă oricum ai da-o tot rău cazi."
Perestroika boys, e despre criza de identitate din Moldova și cum asta practic a devenit identitatea noastră. E despre generația anilor 2000 și a celor care au urmat și cum în general sechelele din trecut s-au agățat de noi și probabil nu o sa ne lase niciodată.
In 2009 era anul lui Grigore Vieru, iar la începutul anului școlar prima lecție a fost despre viața și arta poetului, fiindcă îi studiasem biografia, diriginta mea de generală m-a rugat sa merg prin clase și să vorbesc puțin despre poet. Eu o unionistă și româncă convinsa, bineînțeles că am menționat care era identitatea etnică și culturală a poetului, iar când am mai vorbit despre unionism și că visul lui din totdeauna era "sa treacă Prutul"... Nu știu, probabil i-am șocat, că m-am trezit câteva ore mai târziu certată de dirigintă "Mai Mădălino, cum sa spui așa ceva?". Chiar și așa mi-am menținut poziția. Vă dați seama cum m-am simțit peste ani, studenta in Romania, într-o grupă plină de băieți unde eram singura fată din Basarabia, când m-au făcut nebunii "rusoaica". Îmi venea să țip, (probabil am făcut-o, nu mai țin minte). Dar, in același timp mi se spunea că sunt "exotica" că "moldovencele sunt gospodine nu ca c*rvele de aici" și că în general sunt morți după accentul meu, că mai li se făceau ochii inimioară când mă ascultau, pe când fratele meu a avut o experiență diametral opusă legată de reacția bucureștenilor la accentul lui.
De asta citatul dat m-a lovit direct suflet.
"Noi niciodată n-am fost definiția unei naționalități: eu m-am născut moldoveancă in Transnistria. Nu-s transnistriacă sub nici o forma dar nici moldoveancă tipică nu sunt și nici nu am fost primită sa fiu așa. De mine toți basarabenii de la Odiseu făceau bale: aaa, transnistriaca naibii. Am fost la Bistrița, eram văzută ori basarabeanca ori transnistriaca exotică. In Italia, mamă când s-o dus și mi-a povestit că trebuie mai întâi să citească în ochi ce-i mai bine să-i zică, că-i româncă ori moldoveancă oricum ai da-o tot rău cazi."
Perestroika boys, e despre criza de identitate din Moldova și cum asta practic a devenit identitatea noastră. E despre generația anilor 2000 și a celor care au urmat și cum în general sechelele din trecut s-au agățat de noi și probabil nu o sa ne lase niciodată.
April 1, 2023
E aşa cum a scris Moni Stănilă - "Probabil cel mai amplu tablou al Chişinăului anilor 2000."
În 2002 am absolvit liceul, deci ceea ce se descrie în carte îmi este destul de cunoscut nu din auzite.
Calea Basarabiei (care printre altele mai activează şi acum), Voxtel, Baltica 9, "Брат", "Бригада", Zemfira - "...до свиданья, мой любимый город, я почти попала...", PPCD cu Iurie Roşca şi "Noua generaţie-salvatoarea naţiei" - totul este familiar oricărui descendent al acelor timpuri.
Nu mai puţin cunoscut îmi este şi ceea ce povesteşte Dima despre Tiraspol. În Tiraspol m-am născut, am trăit şi în '93 am plecat de acolo. Noi locuiam în centru, vizavi de "1001 de mărunţişuri", dar uneori mergeam la Балкэ (un cartier al oraşului), aveam nişte rude care locuiau în proxemitatea cinematografului "Юность". Acolo mi s-a întâmplat o dată să dau de "paţanaşii" despre care povesteşte Dima că-i întâlnea în "Park Pobedî" agresivi şi înarmaţi cu cuţite. Eu aveam vreo 9 ani, ei vreo 11-12 cred. Deci, aceste relatări sunt plauzibile.
Presupun că fiecare generaţie are de trăit ceva, are de spus ceva şi adolescenţii din "Perestroika boys" tocmai trec prin aceste transformări şi fenomene sociale, politice, culturale şi economoce caracteristice anilor 2000. Unii care sunt puternici, tari, curajoşi, ocrotiţi sau ajutaţi oarecum, norocoşi sau pur şi simplu indiferenţi, fac faţă provocărilor vârstei şi circumstanţelor. Alţii însă, mai vulnerabili sau mai sensibili, nu pot depăşi criza, frustrările şi frământările interioare îi biruie, aşa cum se întâmplă în cazul lui Dima.
Mi-au plăcut jurnalele Dariei şi ale doamnei Svetlana Ceban. M-au amuzat descrierile despre cum trebuie să fie şi cum trebuie să se îmbrace "un paţan", gluma poliţiştilor de 1 aprilie sau cum şoferul de microbuz "când iese dimineaţa, îşi porneşte radaru' din creier şi nu vede altceva pe trotuare decât câte doi lei" ş.a.
Realist, autentic, direct, dur, indecent, amuzant, ironic.
În 2002 am absolvit liceul, deci ceea ce se descrie în carte îmi este destul de cunoscut nu din auzite.
Calea Basarabiei (care printre altele mai activează şi acum), Voxtel, Baltica 9, "Брат", "Бригада", Zemfira - "...до свиданья, мой любимый город, я почти попала...", PPCD cu Iurie Roşca şi "Noua generaţie-salvatoarea naţiei" - totul este familiar oricărui descendent al acelor timpuri.
Nu mai puţin cunoscut îmi este şi ceea ce povesteşte Dima despre Tiraspol. În Tiraspol m-am născut, am trăit şi în '93 am plecat de acolo. Noi locuiam în centru, vizavi de "1001 de mărunţişuri", dar uneori mergeam la Балкэ (un cartier al oraşului), aveam nişte rude care locuiau în proxemitatea cinematografului "Юность". Acolo mi s-a întâmplat o dată să dau de "paţanaşii" despre care povesteşte Dima că-i întâlnea în "Park Pobedî" agresivi şi înarmaţi cu cuţite. Eu aveam vreo 9 ani, ei vreo 11-12 cred. Deci, aceste relatări sunt plauzibile.
Presupun că fiecare generaţie are de trăit ceva, are de spus ceva şi adolescenţii din "Perestroika boys" tocmai trec prin aceste transformări şi fenomene sociale, politice, culturale şi economoce caracteristice anilor 2000. Unii care sunt puternici, tari, curajoşi, ocrotiţi sau ajutaţi oarecum, norocoşi sau pur şi simplu indiferenţi, fac faţă provocărilor vârstei şi circumstanţelor. Alţii însă, mai vulnerabili sau mai sensibili, nu pot depăşi criza, frustrările şi frământările interioare îi biruie, aşa cum se întâmplă în cazul lui Dima.
Mi-au plăcut jurnalele Dariei şi ale doamnei Svetlana Ceban. M-au amuzat descrierile despre cum trebuie să fie şi cum trebuie să se îmbrace "un paţan", gluma poliţiştilor de 1 aprilie sau cum şoferul de microbuz "când iese dimineaţa, îşi porneşte radaru' din creier şi nu vede altceva pe trotuare decât câte doi lei" ş.a.
Realist, autentic, direct, dur, indecent, amuzant, ironic.
July 2, 2025
ebati
March 6, 2022
„Așa au învățat lecția economiei, că-s convins că, dacă mâine ar descoperi un sac cu bani, ai mei tot așa ar trăi – să nu-și ia mai mult decât le trebuie, să nu lase mâncare în frigider în caz că vine Apocalipsa.”
February 14, 2022
Mi-a lăsat un gust dulce-amar cartea, dar țin să-i mulțumesc lui Dinu pentru că a pus pe foaie lucruri demult uitate. Cât mă bucur că acele timpuri au rămas în urmă și că generațiile care au urmat n-au trecut prin aceste experiențe idioate.
Eram cu 2 ani tânăr ca protagoniștii acestei cărți, dar am fost cumva mereu în anturajul unora din ei.
Un aspect important de menționat este că pentru cei mai mici, ei erau un soi de model de urmat. Cum trebuie să fii când ajungi mare. Toni era un exemplu oarecum bun de urmat, însă mulți au preferat să-l urmeze pe Mafiotu Zaicik, din păcate.
Toni a fost cel care m-a motivat să mă apuc de box ca să mă pot apăra. Tot el mi-a dat primul kastet (pumnal) și tot el m-a scăpat de o bătaie soră cu moartea când un alt pui de mafiot venise la strelkă (bătaie organizată) acompaniat de gorilele proaspat ieșite din pușcărie care lucrau pentru agenția de securitate a lui tat'su. Gorilele venise să bată niște mucoși de-a 10-a. Faine vremuri, cum ziceam.
Vlada era sora-mea de pe mIRC. Cea care mă făcea să mă simt că aparțin unui grup, că degeaba sunt complexat de tenul meu și că fetele mai mari nu țin cont de asta. Datorită (parțial) ei, am avut parte de o adolescență mai ok decât ar fi fost dacă îmi petreceam timpul doar cu cei de vârsta mea.
Ce ține de carte, mi-au plăcut câteva aspecte în mod deosebit: paginile din autobiografia Dariei care-mi aduc aminte de gradina de sticlă a Tatianei Țibuleac. Apoi fragmentul în care autorul este acuzat că este fățarnic și scrie cartea pentru a se da bine la români. Recunosc că e un gând care mi-a trecut și mie prin cap la începutul acestei lecturi.
Și Dinu, pluralul pentru poneatie este poneatii, nu poniate😉
Un 5 de încurajare și aștept să citesc și următoarele cărți pe care le vei scoate!
Eram cu 2 ani tânăr ca protagoniștii acestei cărți, dar am fost cumva mereu în anturajul unora din ei.
Un aspect important de menționat este că pentru cei mai mici, ei erau un soi de model de urmat. Cum trebuie să fii când ajungi mare. Toni era un exemplu oarecum bun de urmat, însă mulți au preferat să-l urmeze pe Mafiotu Zaicik, din păcate.
Toni a fost cel care m-a motivat să mă apuc de box ca să mă pot apăra. Tot el mi-a dat primul kastet (pumnal) și tot el m-a scăpat de o bătaie soră cu moartea când un alt pui de mafiot venise la strelkă (bătaie organizată) acompaniat de gorilele proaspat ieșite din pușcărie care lucrau pentru agenția de securitate a lui tat'su. Gorilele venise să bată niște mucoși de-a 10-a. Faine vremuri, cum ziceam.
Vlada era sora-mea de pe mIRC. Cea care mă făcea să mă simt că aparțin unui grup, că degeaba sunt complexat de tenul meu și că fetele mai mari nu țin cont de asta. Datorită (parțial) ei, am avut parte de o adolescență mai ok decât ar fi fost dacă îmi petreceam timpul doar cu cei de vârsta mea.
Ce ține de carte, mi-au plăcut câteva aspecte în mod deosebit: paginile din autobiografia Dariei care-mi aduc aminte de gradina de sticlă a Tatianei Țibuleac. Apoi fragmentul în care autorul este acuzat că este fățarnic și scrie cartea pentru a se da bine la români. Recunosc că e un gând care mi-a trecut și mie prin cap la începutul acestei lecturi.
Și Dinu, pluralul pentru poneatie este poneatii, nu poniate😉
Un 5 de încurajare și aștept să citesc și următoarele cărți pe care le vei scoate!
August 30, 2024
one of its kind
January 25, 2022
În general, cartea mi-a plăcut, deși m-a întristat profund. Unde a fost sinceritate mai multă, acolo a cântărit mai greu și a țintit mai departe. Sunt timpurile de coșmar care ne mai bântuie nopțile și grijile. Păcat că au fost lăsate toate acele neglijențe ortografice, care supără rău la lectură, iar rusismele n-au fost evidențiate cu litere cursive sau în alt mod.
February 26, 2022
Destul de faină cartea lui Guțu, însă devine foarte plauzibilă de pe la pagina 50 și modul în care autorul decide să ne introducă în slangul moldovan este foarte enervant pentru că se repetă aceleași cuvinte, la două trei rânduri distanță.
Partea bună e că la finalul cărții avem un mic glosar scris de Dinu, însă mă gândesc dacă pentru mine care de bine de rău, fiind vorbitor și de română și de rusă, m-a enervat destul de tare abundența slangului, deși l-am înțeles fără glosar, pentru alți cititori, revenirea foarte frecventă la glosar pentru înțelegerea textului poate să devină obositoare și să deranjeze lectura...
Partea bună e că la finalul cărții avem un mic glosar scris de Dinu, însă mă gândesc dacă pentru mine care de bine de rău, fiind vorbitor și de română și de rusă, m-a enervat destul de tare abundența slangului, deși l-am înțeles fără glosar, pentru alți cititori, revenirea foarte frecventă la glosar pentru înțelegerea textului poate să devină obositoare și să deranjeze lectura...
Read
November 1, 2023cold fucking ending.
September 9, 2024
Best read of the year for me!
Displaying 1 - 19 of 19 reviews