Trecerea spre al doilea volum - “Drumuri” - este atat de brusca, incat ai impresia ca nu mai citesti aceeasi poveste.
Mai ieri copii, protagonistii ajung liceeni, tineri care descopera iubirea, gelozia, dezamagirea...
Apar personaje noi, care desi sunt bine conturate, nu cred ca aduc un plus povestii.
Protagonista - efervescenta Olguta, este mai mult absenta in aceasta parte, fapt care m-a dezamagit, Teodoreanu punandu-l in prim plan pe adolescentul Dan Deleanu si iubirile sale fugitive - Adina, Ioana, Rodica, dar pastrand-o in suflet pe diafana, candida si inocenta Monica.
Aceasta parte poarta cititorul in culisele scrierii unui roman, il plimba prin targurile din Iasi sau prin trenurile epocii, dar si prin clasele Liceului Lazar.
In ceea ce priveste al treilea volum, “Intre vanturi”, simt nevoia sa-mi acord un ragaz de la stilul destul de obositor al lui Teodoreanu: multe metafore, multe exprimari bombastice, multa franceza, multe “nimicuri” care nu fac decat sa fragmenteze povestea.
📌Regret ca nu am citit “La Medeleni” mai devreme?! Nu! Contrar celor auzite, cartea nu-mi pare a fi o lectura infantila, cel putin al doilea volum este extrem de dificil de parcurs si destul de libertin in exprimare, dialoguri pe care nu i le-as da unui copil sa le citeasca. Acum, sa nu va ganditi ca e o carte indrazneata, este doar monotona...
✏️”Cunoştea dezmierdările lungi de-a lungul pulpelor îmbietoare până acolo unde pieliţa e dulce, grasă şi fierbinte ca a renclodelor în arşiţa de iulie. Şi cunoştea dura elasticitate a sânilor zvâcnind în mânile lui mai goi decât orice goliciune, rotunzi ca însuşi fructul dezmierdării mânilor crispate. Şi cunoştea vârtejul curbelor acelui trup îngrozitor de alb, pe care ar fi vrut să-l topească în trupul lui ca pe-o zăpadă în pământ, şi care totuşi rămânea al ei.”