Demult nu am mai citit o poveste atât de captivantă. Faptul că este o poveste adevărată cântărește foarte mult. Am fost mereu interesant de cărțile de aventuri și aventurieri de tot felul. Despre Antarctica am citit mai puține (nume ca Amundsen și Shakleton îmi sunt cunoscute, totuși), dar albul nemărginit de la polul sud m-a fascinat și pe mine, la fel ca pe marii exploratori. În lipsa curajului și spiritului de aventură (uneori prea teribilist), eu m-am mulțumit cu imagini din Planet Earth.
Cartea de față spune povestea expediției Belgica. A fost prima expediție spre apele antarctice din ceea ce numim astăzi Heroic Age of Antarctic Exploration. Nava Belgica a pornit din Belgia (evident!), cu tânărul Adrien de Gerlache la comandă și cu un echipaj plin de entuziaști, pentru a bate recorduri în cursa pentru marile descoperiri de la polul sud. Motivațiile lor au fost diferite. De Gerlache și câțiva alții își doreau gloria, unii, însă, s-au ambarcat din rațiuni științifice. Toți erau mânați de microbul aventurii. Printre numele cunoscute astăzi (din multe motive diferite), la bord s-au aflat Amundsen, Racovință, dr. Cook.
Ajunși, după un periplu mai lung decât și-au propus, la cercul polar de sud, membrii echipajului și-au început misiunea în apele din Marea Bellinghausen. Au făcut măsurători de tot felul, au catalogat specii, au observat și au descris ceea ce au văzut. Totuși, nevoia de glorie a lui de Gerlache a făcut ca nava să înainteze prea mult în prag de iarnă, până ce a rămas blocată, timp de aproape un an, în banchiză. Echipajul a petrecut acolo lunga noapte/iarnă polară. A suferit din cauza frigului, a mâncării proaste, a scorbutului, plictiselii, nebuniei. Titlul în engleză este sugestiv pentru starea de la bord: Madhouse at the End of the Earth.
Fiind prizonieri pe navă, unii au început să aibă simptome care la acea vreme nu puteau fi explicate. Doctorul, Cook, a făcut tot ce a putut pentru a le ameliora situația. I-a salvat chiar și de scorbut, prin intuiție. De nebunie însă nu i-a putut scăpa, decât atunci când i-a pus la muncă, redându-le speranța. Nu s-au lecuit în totalitate. Perioada de prizonierat la bord – pentru că membrii echipajului nu aveau posibilitatea de a se îndepărta prea mult, banchiza fiind în continuă mișcare –, într-un întuneric care părea fără sfârșit, ar putea constitui un scenariu de film horror. Aceștia au supraviețuit totuși (cu câteva excepții) și s-au întors acasă. Nu au obținut gloria sperată – cea care ar fi venit cu atingerea polului sud magnetic – dar au obținut o glorie de supraviețuitori, amplificată de contribuțiile științifice pe care le-au adus cercetătorii de la bord.
Sancton s-a documentat bine și a avut talentul și inspirația să scrie despre o aventură care ar putea fi ușor uitată, în lipsa unor mari descoperiri sau a unor recorduri sonore pe care să le fi atins/bătut. Reușește să inspire respect pentru acei oameni, foarte diferiți, cu ambiții proprii, cu caractere și mofturi distincte. A reușit să mă facă să-mi doresc să citesc mai multe despre astfel de aventuri (nu neapărat despre asta, povestea Belgicăi fiind spusă bine, de la un capăt la altul, fără loc de mai mult și fără să pară prea mult).
4,5/5
Am apreciat foarte mult și munca traducătoarei Alina Popescu, care a intervenit cu multe note de subsol care au completat întreaga poveste. Redactorului și editorului pot să le spun doar că nu-mi place titlul atât de diferit de original și faptul că există niște greșeli de redactare pe ci pe colo.