What do you think?
Rate this book
Biblioteca Descubrir la Filosofía #16
Hume: Când știi că ești sceptic
Filosoful, economistul și istoricul scoțian David Hume (1711-1776) a dus până la ultimele consecințe proiectul empirist realizat de John Locke și George Berkeley. La apogeul său, proiectul implică posibilitatea de a închide complet însăși metafizica, înțeleasă ca un ansamblu de teorii care susțin că depășesc experiența. Însă Hume înseamnă mai mult decât stadiul ultim al unei tradiții, gânditorul care l-a trezit pe Kant din somnul dogmatic sau precursorul pozitivismului logic din secolul XX, după cum se arată în paginile cărții. În ultima instanță, în măsura în care societățile noastre occidentale întruchipează multe dintre valorile pe care le-a apărat, Hume este în continuare contemporanul nostru, în același mod în care, la un alt nivel, constituie o alternativă cu care să comparăm alte modele sociale.
Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)
- GenresPhilosophy
144 pages, Hardcover
First published January 1, 2015
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 13 of 13 reviews
September 23, 2021
Cand vorbim de David Hume, ne gandim si la Immanuel Kant. Chiar Kant isi exprima multumirea fata de Hume pentru ca l-a "trezit din somnul dogmatic", ca i-a oferit acea perspectiva ale caror consecinte se vor materializa in una dintre cele mai mari contributii la filosofia Occidentala (Critica rațiunii pure, printre altele ale lui Kant).
Abordarea pur empirista a lui Hume ne poate parea exagerata. Personal nu am fost de acord cand Hume spunea ca orice lucru pe care-l percepem este de fapt suma unor perceptii partiale care sunt unite in mintea noastra. Spre exemplu: ajungem la ideea de "cireasa" doar prin unirea diferitelor informatii provenite din simturi adica gustul ciresii, cum arata, mirosul acesteia precum si atingerea acesteia. Toate aceste informatii individuale (ce tin de fiecare simt individual al nostru) sunt legate intre ele de catre mintea noastra, iar asa ajungem la ideea de cireasa. Hume spune ca nu avem o dovada a faptului ca cireasa exista in mod material in lume. Astfel lucrurile ar fi doar amalgame de perceptii ce sunt unite de mintea noastra. Totusi, e greu de inteles cum face mintea diferenta intre obiecte. Cum traseaza mintea granita dintre Televizor si Peretele langa care sta ? Lumea necesita predictibilitate pentru a putea fi navigata, iar lipsa de materialitate a acesteia ar fi in contradictie cu o conditie fundamentala dupa care ne ghidam: aceea ca exista materialitate sau faptul ca orice atribut apartine unui obiect.
Hume a trait in timpul miscarii Iluministe, ceea ce in sincron cu alti mari reprezentati ai acestei miscari (Diderot, Voltaire, Jean-Jacques Rousseau) a avut drept scop discreditarea autoritatii Bisericii sau slabirea dogmatismului religios. Regasim la Hume un agnosticism puternic si argumente bine structurate pentru a dovedi ca e imposibil ca fiinte limitate sa avem certitudinea ca Dumnezeu exista sau nu. Specific din nou ca nu e ateist, ci agnostic, iar asta deoarece considera ca relatia de cauza-efect pe care o percepem intre obiecte presupune asumptia ca percepem necesitatea insasi. De fapt ideea de necesitate apare din experienta (deci printr-o abordare empirica), deoarece experimentam in mod constant anumite realitatea. Experimentam faptul ca Soarele rasare in fiecare zi, iar asta ne creeaza o asteptare din care tragem concluzia ca Soarele rasare in fiecare zi cu necesitate. Dar aceasta necesitate este iluzorie pentru Hume. Maine s-ar putea ca Soarele sa nu mai rasara, ceea ce implica ca stiinta nu poate avea certitudini, cel mult lucreaza cu probabilitati. In cazul in care se intampla un fenomen pe care nu ni-l putem explica, problema consta in faptul ca nu cunoastem inca de ce s-a produs acel fenomen, zice Hume, nu pentru ca ar exista o forta divina care sa produca acel fenomen (cum ar fi miracolele religioase). Practic putem sintetiza aceasta perspectiva prin expresia corelatia nu inseamna cauzalitate . Hume nu doar ca discrediteaza religia, dar considera ca este nociva in sensul ca promoveaza reprimarea dorintelor naturale ale omului prin apel la teroare (iad), iar pe plan istoric dorinta credinciosilor de a-si impune credinta a dus la razboaie oribile (Cruciadele si nu numai).
Gasim de asemenea la David Hume o gandire avangardista cand vine vorba de societate si politica (am zice ca "he was way ahead of his time"), probabil molipsindu-se de la prietenul sau, Adam Smith (cunoscut pentru contributia sa cu privire la economia politica). Practic sustine ca este in avantajul fiecarui individ sa traiasca in societate pentru ca fiecare persoana obtine un drept la proprietate privata (transformat din posesiune), iar piata libera, decentralizata permite indivizilor sa se specializeze pentru ca ulterior sa faca schimburi pentru a obtine ce nu au, ceea ce ar fi dificil intr-o stare naturala (pe care Hume o vede asemanator cu Hobbes: o stare in care este inevitabil conflictul intre oameni datorita dorintei lor de a poseda cat mai multe bunuri). Dar prin cooperarea sociala si instaurarea legilor pentru a impedica pierderea proprietatii (furtul spre exemplu), fiecare individ, condus de interese personale, realizeaza ca pe termen lung e mai benefic sa traiesti intr-un mediu predictibil.
Pe partea de morala, Hume considera ca exista niste principii de baza pentru actiunea morala: fericirea si utilitatea. Produce o actiune sau o trasatura de caracter fericire / utilitate ? Aceasta este intrebarea de baza. Problema este ca acest tip de abordare implica ca persoana ce utilizeaza aceste criterii este deja o persoana cu o conduita morala buna sau o persoana educata. O actiune ce produce fericire pentru cineva, poate produce nefericire pentru altcineva, la fel si cu utilitatea. Inteligenta, spre exemplu, este un atribut care poate fi util societatii cand e folosita productiv sau poate dauna societatii cand spre exemplu e utilizata de un tiran pentru a-si asupri poporul (sau pentru a face bomba nucleara). Ajungem astfel intr-un impas, un fel de relativism moral. Dar Hume ne spune ca exista totusi un manunchi de principii bazate pe natura noastra de oameni ce constituie nucleul nostru moral pe care toti il impartasim (spre exemplu majoritatea consideram foamea, durerea, moartea un rau), iar chiar si in cazul in care vorbim de persoane ce isi urmaresc doar interesele personale, cooperarea si grija fata de binele celorlalti tot ar trebui sa primeze drept obiectiv deoarece binele tuturor devine si un bine individual sporit. La fel si Adam Smith argumenteaza in An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations ca statele, conduse de interesul personal, cauta sa-si distruga vecinii pentru a-i lipsi de resurse in loc sa observe ca comertul cu aceste state ar duce la indeplinerea scopurilor personale, precum si la prosperitatea acelor tari mai slabe care odata dezvoltate pot oferi bunuri pe care alte tari nu le poate produce.
Facand abstractie de faptul ca era de acord cu sclavia (aspect destul de surprinzator la Hume), perspectiva sa politica liberalista, agnosticismul (si viziunea seculara a societatii) precum si morala de tip utilitarist / epicureica pe care o propune fac din el un ganditor in care ne putem regasi cu usurinta si astazi. Daca in vremea lui Hume natiunile aveau o puternica identitate nationala, in prezent acest aspect s-a estompat. Prin societate incepem sa ne referim la societatea globala, nu doar la cea ce tine de statele noastre Dar Hume a considerat ca la fel cum relatiile dintre indivizi se regleaza intr-o natiune, aceleasi principii ar trebui aplecate si la nivel international, ceea ce ne ofera totusi o cale de actiune generala.
Abordarea pur empirista a lui Hume ne poate parea exagerata. Personal nu am fost de acord cand Hume spunea ca orice lucru pe care-l percepem este de fapt suma unor perceptii partiale care sunt unite in mintea noastra. Spre exemplu: ajungem la ideea de "cireasa" doar prin unirea diferitelor informatii provenite din simturi adica gustul ciresii, cum arata, mirosul acesteia precum si atingerea acesteia. Toate aceste informatii individuale (ce tin de fiecare simt individual al nostru) sunt legate intre ele de catre mintea noastra, iar asa ajungem la ideea de cireasa. Hume spune ca nu avem o dovada a faptului ca cireasa exista in mod material in lume. Astfel lucrurile ar fi doar amalgame de perceptii ce sunt unite de mintea noastra. Totusi, e greu de inteles cum face mintea diferenta intre obiecte. Cum traseaza mintea granita dintre Televizor si Peretele langa care sta ? Lumea necesita predictibilitate pentru a putea fi navigata, iar lipsa de materialitate a acesteia ar fi in contradictie cu o conditie fundamentala dupa care ne ghidam: aceea ca exista materialitate sau faptul ca orice atribut apartine unui obiect.
Hume a trait in timpul miscarii Iluministe, ceea ce in sincron cu alti mari reprezentati ai acestei miscari (Diderot, Voltaire, Jean-Jacques Rousseau) a avut drept scop discreditarea autoritatii Bisericii sau slabirea dogmatismului religios. Regasim la Hume un agnosticism puternic si argumente bine structurate pentru a dovedi ca e imposibil ca fiinte limitate sa avem certitudinea ca Dumnezeu exista sau nu. Specific din nou ca nu e ateist, ci agnostic, iar asta deoarece considera ca relatia de cauza-efect pe care o percepem intre obiecte presupune asumptia ca percepem necesitatea insasi. De fapt ideea de necesitate apare din experienta (deci printr-o abordare empirica), deoarece experimentam in mod constant anumite realitatea. Experimentam faptul ca Soarele rasare in fiecare zi, iar asta ne creeaza o asteptare din care tragem concluzia ca Soarele rasare in fiecare zi cu necesitate. Dar aceasta necesitate este iluzorie pentru Hume. Maine s-ar putea ca Soarele sa nu mai rasara, ceea ce implica ca stiinta nu poate avea certitudini, cel mult lucreaza cu probabilitati. In cazul in care se intampla un fenomen pe care nu ni-l putem explica, problema consta in faptul ca nu cunoastem inca de ce s-a produs acel fenomen, zice Hume, nu pentru ca ar exista o forta divina care sa produca acel fenomen (cum ar fi miracolele religioase). Practic putem sintetiza aceasta perspectiva prin expresia corelatia nu inseamna cauzalitate . Hume nu doar ca discrediteaza religia, dar considera ca este nociva in sensul ca promoveaza reprimarea dorintelor naturale ale omului prin apel la teroare (iad), iar pe plan istoric dorinta credinciosilor de a-si impune credinta a dus la razboaie oribile (Cruciadele si nu numai).
Gasim de asemenea la David Hume o gandire avangardista cand vine vorba de societate si politica (am zice ca "he was way ahead of his time"), probabil molipsindu-se de la prietenul sau, Adam Smith (cunoscut pentru contributia sa cu privire la economia politica). Practic sustine ca este in avantajul fiecarui individ sa traiasca in societate pentru ca fiecare persoana obtine un drept la proprietate privata (transformat din posesiune), iar piata libera, decentralizata permite indivizilor sa se specializeze pentru ca ulterior sa faca schimburi pentru a obtine ce nu au, ceea ce ar fi dificil intr-o stare naturala (pe care Hume o vede asemanator cu Hobbes: o stare in care este inevitabil conflictul intre oameni datorita dorintei lor de a poseda cat mai multe bunuri). Dar prin cooperarea sociala si instaurarea legilor pentru a impedica pierderea proprietatii (furtul spre exemplu), fiecare individ, condus de interese personale, realizeaza ca pe termen lung e mai benefic sa traiesti intr-un mediu predictibil.
Pe partea de morala, Hume considera ca exista niste principii de baza pentru actiunea morala: fericirea si utilitatea. Produce o actiune sau o trasatura de caracter fericire / utilitate ? Aceasta este intrebarea de baza. Problema este ca acest tip de abordare implica ca persoana ce utilizeaza aceste criterii este deja o persoana cu o conduita morala buna sau o persoana educata. O actiune ce produce fericire pentru cineva, poate produce nefericire pentru altcineva, la fel si cu utilitatea. Inteligenta, spre exemplu, este un atribut care poate fi util societatii cand e folosita productiv sau poate dauna societatii cand spre exemplu e utilizata de un tiran pentru a-si asupri poporul (sau pentru a face bomba nucleara). Ajungem astfel intr-un impas, un fel de relativism moral. Dar Hume ne spune ca exista totusi un manunchi de principii bazate pe natura noastra de oameni ce constituie nucleul nostru moral pe care toti il impartasim (spre exemplu majoritatea consideram foamea, durerea, moartea un rau), iar chiar si in cazul in care vorbim de persoane ce isi urmaresc doar interesele personale, cooperarea si grija fata de binele celorlalti tot ar trebui sa primeze drept obiectiv deoarece binele tuturor devine si un bine individual sporit. La fel si Adam Smith argumenteaza in An Inquiry into the Nature and Causes of the Wealth of Nations ca statele, conduse de interesul personal, cauta sa-si distruga vecinii pentru a-i lipsi de resurse in loc sa observe ca comertul cu aceste state ar duce la indeplinerea scopurilor personale, precum si la prosperitatea acelor tari mai slabe care odata dezvoltate pot oferi bunuri pe care alte tari nu le poate produce.
Facand abstractie de faptul ca era de acord cu sclavia (aspect destul de surprinzator la Hume), perspectiva sa politica liberalista, agnosticismul (si viziunea seculara a societatii) precum si morala de tip utilitarist / epicureica pe care o propune fac din el un ganditor in care ne putem regasi cu usurinta si astazi. Daca in vremea lui Hume natiunile aveau o puternica identitate nationala, in prezent acest aspect s-a estompat. Prin societate incepem sa ne referim la societatea globala, nu doar la cea ce tine de statele noastre Dar Hume a considerat ca la fel cum relatiile dintre indivizi se regleaza intr-o natiune, aceleasi principii ar trebui aplecate si la nivel international, ceea ce ne ofera totusi o cale de actiune generala.
August 24, 2021
• „Priviți universul din jurul vostru. Ce abundență de ființe însuflețite și organizate, conștiente și active! Admirați această diversitate și fecunditate prodigioase. Dar aruncați o privire mai îndeaproape la aceste ființe vii, singurele care merită să fie luate în considerare. Cât de ostile sunt unele cu celelalte și cât de nocive unele pentru celelalte! Cât de insuficiente sunt când vine vorba despre atingerea fericirii! Cât de detestabile sau respingătoare sunt la vedere! (Dialoguri)”
• ... epitete precum „sociabil”, „cumsecade”, „omenos”, „compătimitor”, „recunoscător”, „prietenos”, „generos”, „binefăcător” sau echivalentele lor sunt cunoscute în toate limbile și exprimă cel mai nobil merit pe care îl poate atinge natura umană.
• Hume și-a păstrat firea veselă în puținul timp care îi mai rămânea de trăit. La 20 august 1776 îi scria contesei Boufflers: „Privesc fără neliniște sau durere cum moartea se apropie treptat”. Cinci zile mai târziu, în cuvintele docotorului Black, medicul care-l îngrijea, murea „într-o stare de spirit cât se poate de senină și de liniștită”. Înmormântarea a avut loc patru zile mai târziu. O mulțime de oameni s-au adunat pe stradă pentru a urmări scoaterea sicriului din casă. Din mulțime s-a auzit cineva zicând: „Ah, era ateu” și un altul răspunzându-i: „Nu contează, a fost un om cinstit”.
• ... epitete precum „sociabil”, „cumsecade”, „omenos”, „compătimitor”, „recunoscător”, „prietenos”, „generos”, „binefăcător” sau echivalentele lor sunt cunoscute în toate limbile și exprimă cel mai nobil merit pe care îl poate atinge natura umană.
• Hume și-a păstrat firea veselă în puținul timp care îi mai rămânea de trăit. La 20 august 1776 îi scria contesei Boufflers: „Privesc fără neliniște sau durere cum moartea se apropie treptat”. Cinci zile mai târziu, în cuvintele docotorului Black, medicul care-l îngrijea, murea „într-o stare de spirit cât se poate de senină și de liniștită”. Înmormântarea a avut loc patru zile mai târziu. O mulțime de oameni s-au adunat pe stradă pentru a urmări scoaterea sicriului din casă. Din mulțime s-a auzit cineva zicând: „Ah, era ateu” și un altul răspunzându-i: „Nu contează, a fost un om cinstit”.
April 20, 2022
Bazat
January 29, 2026
Hume: Cuándo saber ser escéptico
— Gerardo López Sastre
Acabo de terminar este libro y me pareció muy bueno, por lo que quise compartir brevemente por qué me gustó. 📘
Es una obra que logra condensar mucha información en poco espacio, abordando el pensamiento de David Hume de manera clara y accesible, principalmente en cuatro ejes:
Su visión sobre la religión.
La idea de que muchas de nuestras decisiones no son morales ni racionales, sino principalmente emocionales.
Su análisis de la economía, donde muestra cómo el ser humano, aun actuando desde el egoísmo, puede generar beneficios colectivos.
Este último punto conecta claramente con la idea de Adam Smith, su amigo, y la noción de que el interés individual puede favorecer a la comunidad.
El autor se nota muy profesional: no solo expone su punto de vista, sino que explica, contextualiza y vincula el pensamiento de Hume con problemas actuales.
Aunque el pensamieto de Hume ya tiene tiempo, considero que no ha perdido vigencia. Al contrario, muchas de sus ideas parecen incluso más relevantes hoy. Esto lo noté especialmente al relacionarlo con otro libro que estoy leyendo, La mente de los justos, donde se retoma a Hume para señalar que los seres humanos no actuamos principalmente por razón, sino por emoción, y que la razón suele servir después para justificar lo que ya sentimos o decidimos.
En ese sentido, resulta interesante ver cómo, a más de 200 años, el pensamiento de Hume no solo no ha desaparecido, sino que se ha fortalecido y sigue dialogando muy bien con la actualidad.
— Gerardo López Sastre
Acabo de terminar este libro y me pareció muy bueno, por lo que quise compartir brevemente por qué me gustó. 📘
Es una obra que logra condensar mucha información en poco espacio, abordando el pensamiento de David Hume de manera clara y accesible, principalmente en cuatro ejes:
Su visión sobre la religión.
La idea de que muchas de nuestras decisiones no son morales ni racionales, sino principalmente emocionales.
Su análisis de la economía, donde muestra cómo el ser humano, aun actuando desde el egoísmo, puede generar beneficios colectivos.
Este último punto conecta claramente con la idea de Adam Smith, su amigo, y la noción de que el interés individual puede favorecer a la comunidad.
El autor se nota muy profesional: no solo expone su punto de vista, sino que explica, contextualiza y vincula el pensamiento de Hume con problemas actuales.
Aunque el pensamieto de Hume ya tiene tiempo, considero que no ha perdido vigencia. Al contrario, muchas de sus ideas parecen incluso más relevantes hoy. Esto lo noté especialmente al relacionarlo con otro libro que estoy leyendo, La mente de los justos, donde se retoma a Hume para señalar que los seres humanos no actuamos principalmente por razón, sino por emoción, y que la razón suele servir después para justificar lo que ya sentimos o decidimos.
En ese sentido, resulta interesante ver cómo, a más de 200 años, el pensamiento de Hume no solo no ha desaparecido, sino que se ha fortalecido y sigue dialogando muy bien con la actualidad.
May 20, 2024
“Lo que Hume realmente quiso expresar”, una frase que constituye la esencia condensada de toda la obra. Aunque el autor nos ofrece una visión sumamente amplia, incluso desmesuradamente amplia, del pensamiento de Hume, a lo largo del texto se despliegan argumentaciones que buscan embellecer las aseveraciones de Hume, suavizando el tono escéptico o las connotaciones adversas que podrían percibirse. Asimismo, es pertinente señalar que dicha visión generalizada del pensamiento de Hume es mencionada por su carácter excesivamente superficial, ya que los temas abordados carecen de la profundidad necesaria y no fomentan una verdadera reflexión.
June 28, 2018
Es un lindo libro, acercando la filosofía de quizás uno de los pensadores menos accesibles a términos y conceptos cotidianos y que cualquiera podría entender, así este familiarizado con el tipo de texto referido o no. Quizás le hace falta más contenido, pero como texto introductorio al pensamiento de Hume está muy bueno.
March 12, 2026
Foarte puține detalii despre viața lui David Hume, comparativ cu edițiile despre alți filosofi.
In schimb autorul își exprima fără rezerve agenda atee prin ridiculizari și critici slabe in stil Richard Dawkins. Era infinit mai de apreciat o poziționare neutră a autorului si concentrată pe citate din operele lui Hume.
In schimb autorul își exprima fără rezerve agenda atee prin ridiculizari și critici slabe in stil Richard Dawkins. Era infinit mai de apreciat o poziționare neutră a autorului si concentrată pe citate din operele lui Hume.
August 23, 2020
Buena y escueta presentación al pensamiento de David Hume. Muy recomendable para todos los interesados en la filosofía
January 26, 2024
Muy bueno, de los cuatro que tengo de la colección, este es el mejor. Brinda un contexto histórico muy ordenado, y lo mismo en cuanto a la filosofía.
December 24, 2024
Buena introducción a la filósofa del genio escocés.
June 11, 2025
Nos habla sobre muchos de los pensamientos de hume desde su perspectiva como desde afuera de las mismas.
January 20, 2023
Fue una buena introducción al pensamiento de Hume, sin más ni menos, cumple su objetivo
February 28, 2019
Una clarísima introducción a este gran pensador.
Displaying 1 - 13 of 13 reviews