What do you think?
Rate this book
Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii
Despre minuni pleacă de la ideea că miracolul creştin fundamental este întruparea, toate celelalte pregătindu-l sau decurgând din el. Ca atare, creştinii ar trebui nu numai să accepte minunile, ci şi să le privească drept dovezi de implicare directă a Domnului în creaţia Sa.
Cele patru iubiri puse în evidenţă de Lewis sunt Afecţiunea, Prietenia, Erosul şi Mila, fiecare cu trăsăturile ei distincte, în ciuda zonelor de suprapunere. Autorul atrage atenţia asupra decepţiilor şi distorsiunilor proprii primelor trei iubiri, cele „naturale“, care rămân primejdioase atâta vreme cât cea de-a patra, iubirea „divină“, nu le înglobează.
Problema durerii îşi propune să dea o soluţie dilemei creştine: dacă Dumnezeu este bun şi atotputernic, cum de îngăduie ca făpturile pe care le-a creat să sufere durerea? Autorul atrage atenţia de la bun început ca nici o soluţie intelectuală a problemei durerii nu poate înlocui curajul, simpatia umană şi mai ales dragostea de Dumnezeu.
Cele patru iubiri puse în evidenţă de Lewis sunt Afecţiunea, Prietenia, Erosul şi Mila, fiecare cu trăsăturile ei distincte, în ciuda zonelor de suprapunere. Autorul atrage atenţia asupra decepţiilor şi distorsiunilor proprii primelor trei iubiri, cele „naturale“, care rămân primejdioase atâta vreme cât cea de-a patra, iubirea „divină“, nu le înglobează.
Problema durerii îşi propune să dea o soluţie dilemei creştine: dacă Dumnezeu este bun şi atotputernic, cum de îngăduie ca făpturile pe care le-a creat să sufere durerea? Autorul atrage atenţia de la bun început ca nici o soluţie intelectuală a problemei durerii nu poate înlocui curajul, simpatia umană şi mai ales dragostea de Dumnezeu.
488 pages, Paperback
First published January 1, 1997
11 people are currently reading
56 people want to read
About the author
C.S. Lewis
1,014 books47.6k followersLibrarian Note: There is more than one author in the Goodreads database with this name.
Clive Staples Lewis was one of the intellectual giants of the twentieth century and arguably one of the most influential writers of his day. He was a Fellow and Tutor in English Literature at Oxford University until 1954. He was unanimously elected to the Chair of Medieval and Renaissance Literature at Cambridge University, a position he held until his retirement. He wrote more than thirty books, allowing him to reach a vast audience, and his works continue to attract thousands of new readers every year. His most distinguished and popular accomplishments include Mere Christianity, Out of the Silent Planet, The Great Divorce, The Screwtape Letters, and the universally acknowledged classics The Chronicles of Narnia. To date, the Narnia books have sold over 100 million copies and been transformed into three major motion pictures.
Lewis was married to poet Joy Davidman.
W.H. Lewis was his elder brother]
Clive Staples Lewis was one of the intellectual giants of the twentieth century and arguably one of the most influential writers of his day. He was a Fellow and Tutor in English Literature at Oxford University until 1954. He was unanimously elected to the Chair of Medieval and Renaissance Literature at Cambridge University, a position he held until his retirement. He wrote more than thirty books, allowing him to reach a vast audience, and his works continue to attract thousands of new readers every year. His most distinguished and popular accomplishments include Mere Christianity, Out of the Silent Planet, The Great Divorce, The Screwtape Letters, and the universally acknowledged classics The Chronicles of Narnia. To date, the Narnia books have sold over 100 million copies and been transformed into three major motion pictures.
Lewis was married to poet Joy Davidman.
W.H. Lewis was his elder brother]
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
March 11, 2023
C.S. Lewis nu se ferește de aspectele esențiale și de multe ori confuze ale vieții creștine. Există minuni? Ce e iubirea? De ce există durere? Răspunsul lui Lewis la fiecare dintre întrebări e
capitularea în fața Adevărului, fără capitulare privim "aceeași depravare de neiertat, sub măștile ei cele mai sofisticate.”
Problema Durerii ridică întrebarea dacă un Dumnezeu atotputernic e bun când există atâta durere în lume, cum se rezolvă aparenta contradicţie? Cartea prezintă omul ca
"răzvrătit ce trebuie să depună armele", încăpățânarea și dorința de control ne surzește și toate devin fără sens. "Dumnezeu ne e şoaptă în plăceri, ne e glas în conștiință, dar
ţipăt în durere, El este megafonul cu care trezește o lume surdă". În fața durerii omul ori se răzvrătește, ori înțelege iubirea "Celui ce e un foc mistuitor". Nu ne-ar fi putut lăsa să
ne privăm de singura sursă de bucurie, El însuși și bucuria asemănării cu El prin suferință. Doctrina suferinței pune accentul pe Dumnezeu, nu pe om, caracterul Său e în centru. Așa, durerea începe să facă sens, să aibă un scop mai înalt.
"Cele patru iubiri" prezintă căutarea fiecărui om, omul tânjește după iubire și o caută în diferite moduri, dar ce e iubirea? Lewis ne spune că Dumnezeu este iubire, ignorând acest adevăr, iubirea poate deveni dumnezeu, iar când iubirea devine zeu, devine demon. Plăcerea e la fel de periculoasă ca iubirea. Idolatria se ascunde cel mai mult în iubiri și nevoi legitime. Care sunt iubirile legitime și cum se manifestă? Ce iubim cel mai mult de ce iubim și cum putem ajunge la iubirea adevărată, Dumnezeu? Sunt afecțiunile naturale rivali ai ei sau pot fi “imitații pregătitoare ei”? Cartea răspunde fiecărei întrebări în parte.
Apreciez stilul umil dar extrem de inteligent a lui C.S. Lewis de a scrie. Nu pretinde că are adevărul absolut în orice aspect ci te conduce prin propriile-i întrebări și moduri de percepție a Adevărului. Recomand cartea din toată inima.
capitularea în fața Adevărului, fără capitulare privim "aceeași depravare de neiertat, sub măștile ei cele mai sofisticate.”
Problema Durerii ridică întrebarea dacă un Dumnezeu atotputernic e bun când există atâta durere în lume, cum se rezolvă aparenta contradicţie? Cartea prezintă omul ca
"răzvrătit ce trebuie să depună armele", încăpățânarea și dorința de control ne surzește și toate devin fără sens. "Dumnezeu ne e şoaptă în plăceri, ne e glas în conștiință, dar
ţipăt în durere, El este megafonul cu care trezește o lume surdă". În fața durerii omul ori se răzvrătește, ori înțelege iubirea "Celui ce e un foc mistuitor". Nu ne-ar fi putut lăsa să
ne privăm de singura sursă de bucurie, El însuși și bucuria asemănării cu El prin suferință. Doctrina suferinței pune accentul pe Dumnezeu, nu pe om, caracterul Său e în centru. Așa, durerea începe să facă sens, să aibă un scop mai înalt.
"Cele patru iubiri" prezintă căutarea fiecărui om, omul tânjește după iubire și o caută în diferite moduri, dar ce e iubirea? Lewis ne spune că Dumnezeu este iubire, ignorând acest adevăr, iubirea poate deveni dumnezeu, iar când iubirea devine zeu, devine demon. Plăcerea e la fel de periculoasă ca iubirea. Idolatria se ascunde cel mai mult în iubiri și nevoi legitime. Care sunt iubirile legitime și cum se manifestă? Ce iubim cel mai mult de ce iubim și cum putem ajunge la iubirea adevărată, Dumnezeu? Sunt afecțiunile naturale rivali ai ei sau pot fi “imitații pregătitoare ei”? Cartea răspunde fiecărei întrebări în parte.
Apreciez stilul umil dar extrem de inteligent a lui C.S. Lewis de a scrie. Nu pretinde că are adevărul absolut în orice aspect ci te conduce prin propriile-i întrebări și moduri de percepție a Adevărului. Recomand cartea din toată inima.
October 12, 2021
În toată viaţa mea nu am întâlnit decât o singură persoană care pretinde că a văzut o stafie. Şi partea interesantă a întâmplării este că acea persoană nu credea în nemurirea sufletului înainte de a fi văzut stafia şi a continuat să nu creadă şi după ce a văzut-o. Ea susţine că cele văzute trebuie să fi fost o iluzie sau o festă a nervilor. Şi, evident, e posibil să aibă dreptate. A vedea nu e totuna cu a crede.
Din acest motiv, la întrebarea dacă există minuni nu se poate răspunde niciodată numai pe baza experienţei. Orice eveniment care ar putea pretinde că este o minune e, în ultimă instanţă, ceva oferit simţurilor noastre, ceva văzut, auzit, pipăit, mirosit sau gustat. Şi simţurile noastre nu sunt infailibile. Dacă ni se pare că s-a întâmplat ceva extraordinar, putem spune oricând că am fost victime ale unei iluzii. Dacă susţinem o filosofie care exclude supranaturalul, asta vom spune întotdeauna. Ceea ce învăţăm din experienţă depinde de ce tip de filosofie punem în practică. E inutil deci să apelăm la experienţă înainte de a lămuri, cât mai bine cu putinţă, problema filosofică.
Dacă experienţa nemijlocită nu poate demonstra sau infirma miraculosul, cu atât mai puţin o poate face istoria. Mulţi cred că putem decide dacă în trecut a avut loc o minune prin examinarea mărturiei „potrivit regulilor obişnuite ale investigaţiei istorice”.
Dar regulile obişnuite nu pot fi aplicate înainte de a decide dacă minunile sunt posibile şi, în caz afirmativ, cât de probabile sunt. Pentru că, dacă sunt imposibile, dovezile istorice, oricât de multe, nu ne vor convinge. Dacă ele sunt posibile, dar extrem de improbabile, atunci numai evidenţa matematic demonstrativă ne va convinge: şi de vreme ce istoria nu furnizează niciodată un asemenea grad de evidenţă, ea nu ne poate convinge niciodată că o minune a avut cu adevărat loc. Dacă, pe de altă parte, minunile nu sunt intrinsec improbabile, mărturiile existente vor fi de ajuns pentru a ne convinge că au avut loc un număr însemnat de minuni. Rezultatul anchetelor noastre istorice depinde astfel de opiniile filosofice pe care le-am cultivat înainte de a fi început să examinăm mărturiile. Problema filosofică are deci întâietate.
Iată un exemplu despre ceea ce se întâmplă dacă omitem obligaţia filosofică preliminară şi ne grăbim să ajungem direct la cea istorică. Într-un comentariu popular al Bibliei vom găsi o discuţie despre data la care a fost scrisă cea de-a patra Evanghelie. Autorul spune că ea trebuie să fi fost redactată după execuţia Sfântului Petru deoarece, în cea de-a patra Evanghelie, Cristos este reprezentat ca prezicând execuţia Sfântului Petru. „O carte”, crede autorul, „nu poate fi scrisă înaintea evenimentelor la care se referă.” Fireşte că nu poate, decât dacă au loc predicţii adevărate. Dacă da, atunci acest argument al datării se prăbuşeşte. Or, autorul nu a discutat deloc dacă predicţiile reale sunt posibile. El consideră (poate inconştient) ca de la sine înţeles că nu sunt. S-ar putea să aibă dreptate: dar dacă are, el nu a descoperit acest principiu prin investigaţie istorică. Neîncrederea în predicţii şi-a transplantat-o în opera istorică luând-o, aşa zicând, de gata. Dacă nu ar fi procedat astfel, nu ar fi putut ajunge la concluzia sa despre datarea celei de-a patra Evanghelii. Lucrarea sa este, aşadar, absolut inutilă pentru cineva care vrea să ştie daca predicţiile există într-adevăr. Autorul începe să lucreze doar după ce a răspuns deja negativ la întrebare şi pe temeiuri pe care nu ni le împărtăşeşte niciodată.
Din acest motiv, la întrebarea dacă există minuni nu se poate răspunde niciodată numai pe baza experienţei. Orice eveniment care ar putea pretinde că este o minune e, în ultimă instanţă, ceva oferit simţurilor noastre, ceva văzut, auzit, pipăit, mirosit sau gustat. Şi simţurile noastre nu sunt infailibile. Dacă ni se pare că s-a întâmplat ceva extraordinar, putem spune oricând că am fost victime ale unei iluzii. Dacă susţinem o filosofie care exclude supranaturalul, asta vom spune întotdeauna. Ceea ce învăţăm din experienţă depinde de ce tip de filosofie punem în practică. E inutil deci să apelăm la experienţă înainte de a lămuri, cât mai bine cu putinţă, problema filosofică.
Dacă experienţa nemijlocită nu poate demonstra sau infirma miraculosul, cu atât mai puţin o poate face istoria. Mulţi cred că putem decide dacă în trecut a avut loc o minune prin examinarea mărturiei „potrivit regulilor obişnuite ale investigaţiei istorice”.
Dar regulile obişnuite nu pot fi aplicate înainte de a decide dacă minunile sunt posibile şi, în caz afirmativ, cât de probabile sunt. Pentru că, dacă sunt imposibile, dovezile istorice, oricât de multe, nu ne vor convinge. Dacă ele sunt posibile, dar extrem de improbabile, atunci numai evidenţa matematic demonstrativă ne va convinge: şi de vreme ce istoria nu furnizează niciodată un asemenea grad de evidenţă, ea nu ne poate convinge niciodată că o minune a avut cu adevărat loc. Dacă, pe de altă parte, minunile nu sunt intrinsec improbabile, mărturiile existente vor fi de ajuns pentru a ne convinge că au avut loc un număr însemnat de minuni. Rezultatul anchetelor noastre istorice depinde astfel de opiniile filosofice pe care le-am cultivat înainte de a fi început să examinăm mărturiile. Problema filosofică are deci întâietate.
Iată un exemplu despre ceea ce se întâmplă dacă omitem obligaţia filosofică preliminară şi ne grăbim să ajungem direct la cea istorică. Într-un comentariu popular al Bibliei vom găsi o discuţie despre data la care a fost scrisă cea de-a patra Evanghelie. Autorul spune că ea trebuie să fi fost redactată după execuţia Sfântului Petru deoarece, în cea de-a patra Evanghelie, Cristos este reprezentat ca prezicând execuţia Sfântului Petru. „O carte”, crede autorul, „nu poate fi scrisă înaintea evenimentelor la care se referă.” Fireşte că nu poate, decât dacă au loc predicţii adevărate. Dacă da, atunci acest argument al datării se prăbuşeşte. Or, autorul nu a discutat deloc dacă predicţiile reale sunt posibile. El consideră (poate inconştient) ca de la sine înţeles că nu sunt. S-ar putea să aibă dreptate: dar dacă are, el nu a descoperit acest principiu prin investigaţie istorică. Neîncrederea în predicţii şi-a transplantat-o în opera istorică luând-o, aşa zicând, de gata. Dacă nu ar fi procedat astfel, nu ar fi putut ajunge la concluzia sa despre datarea celei de-a patra Evanghelii. Lucrarea sa este, aşadar, absolut inutilă pentru cineva care vrea să ştie daca predicţiile există într-adevăr. Autorul începe să lucreze doar după ce a răspuns deja negativ la întrebare şi pe temeiuri pe care nu ni le împărtăşeşte niciodată.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews