What do you think?
Rate this book
Te iubesc, dar nu pe tine
"Incordeaza-ti stomacul, pumnul o sa vina degraba in plex", isi spune siesi Mara, personajul principal, undeva la inceputul romanului. Dar este mai degraba un avertisment pentru cititor, caci Raluca Feher a scris alta carte dura ca un pumn in plexul solar, alta carte-oglinda, alta carte inconfortabila, plina de adevaruri denudate pana la insuportabil. Dar nu iti face iluzii ca poti fenta pumnul. Oricat ai incorda stomacul, durerea va veni oricum. Fiindca pe Mara o recunosti in fiecare dintre femeile pe care le stii. In tine. Si daca nu pe Mara, atunci pe vreunul dintre celelalte personaje, fiecare cu bubele lui supurande, caci nimeni nu scapa si nimeni nu e bine in lumea din cartile Ralucai. Toti sunt iremediabil stricati si degraba saritori sa strice pe ceilalti, iar incizia cu precizie chirurgicala a autoarei devoaleaza aceasta lume cruda, reala, dincolo de minciuna, de iluzie, de proiectie. - Petronela Rotar, scriitoare
Pregatiti-va sa urcati intr-un roller coaster din care sa nu puteti cobori decat la final, cu toate ca, pe parcurs, veti simti acut nevoia catorva opriri. Pregatiti-va sa faceti fata unei sinceritati brutale, care va va face sa vreti - macar uneori - sa intoarceti capul. Oglinda in care veti privi s-ar putea sa fie prea clara, iar imaginile fara perdea. S-ar putea si sa va sperie oamenii-oglinda in care v-ati putea reflecta. Citind cartea Ralucai am avut senzatia ca a speculat fiecare litera a alfabetului, s-a folosit de toate cuvintele pe care le-a inventat limba, ba inca a mai inventat si ea unele. Totul pentru a incerca o definitie reala a dragostei. Nu cea din dictionar, cu atat de putine sensuri. Autoarea - mai bine zis Mara - a scris o carte intreaga despre dragoste. Sau, mai degraba, despre lipsa ei. Mara n-a gasit nici macar dragostea de sine, cum ar fi putut primi si impartasi iubirea cu ceilalti? Dar chiar daca n-a stiut niciodata cum arata dragostea, a avut o alta superputere: sa se minta si sa se creada." - Camelia Cavadia, scriitoare
In viata reala, Raluca Feher este director de creatie la CAP si unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala romana a unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de presa din lume. In viata ideala, Raluca este o exploratoare curioasa, calatoare printre vorbe si povesti, prin teritorii batatorite sau inca nedescoperite. De aceeasi autoare, la Editura Trei au aparut volumele America dezgolita de la brau in jos I si II, Splendidul loc al fericirii supreme si Sa nu razi :((
Pregatiti-va sa urcati intr-un roller coaster din care sa nu puteti cobori decat la final, cu toate ca, pe parcurs, veti simti acut nevoia catorva opriri. Pregatiti-va sa faceti fata unei sinceritati brutale, care va va face sa vreti - macar uneori - sa intoarceti capul. Oglinda in care veti privi s-ar putea sa fie prea clara, iar imaginile fara perdea. S-ar putea si sa va sperie oamenii-oglinda in care v-ati putea reflecta. Citind cartea Ralucai am avut senzatia ca a speculat fiecare litera a alfabetului, s-a folosit de toate cuvintele pe care le-a inventat limba, ba inca a mai inventat si ea unele. Totul pentru a incerca o definitie reala a dragostei. Nu cea din dictionar, cu atat de putine sensuri. Autoarea - mai bine zis Mara - a scris o carte intreaga despre dragoste. Sau, mai degraba, despre lipsa ei. Mara n-a gasit nici macar dragostea de sine, cum ar fi putut primi si impartasi iubirea cu ceilalti? Dar chiar daca n-a stiut niciodata cum arata dragostea, a avut o alta superputere: sa se minta si sa se creada." - Camelia Cavadia, scriitoare
In viata reala, Raluca Feher este director de creatie la CAP si unul dintre fondatorii Frontline Club Bucharest, filiala romana a unuia dintre cele mai cunoscute cluburi de presa din lume. In viata ideala, Raluca este o exploratoare curioasa, calatoare printre vorbe si povesti, prin teritorii batatorite sau inca nedescoperite. De aceeasi autoare, la Editura Trei au aparut volumele America dezgolita de la brau in jos I si II, Splendidul loc al fericirii supreme si Sa nu razi :((
240 pages, Paperback
First published May 1, 2021
15 people are currently reading
263 people want to read
About the author
Raluca Feher
7 books87 followers„Raluca Feher e o rockerita a scrisului, din cel putin doua motive. Unu: lucreaza in publicitate, unde cuvintele scapara si pocnesc din calcaie. Doi: in literatura conventionala (si prost) denumita «de calatorie», blues-ul nu invita la infierbintirea sangelui, ci la picoteala. Pe rastelul din care ea iti ia armamentul scrie, cu litere electrice, «Rock’n roll over, Beethoven». Daca i-ati citit pataniile din Argentina, Uruguay si Chile, stiti la ce sa va asteptati: ritm de TGV, fraze trepidante si un cocktail afectiv cu o reteta usor de transcris si greu de nimerit: ironie, insolenta, bravada, nitica exasperare si credinta ca poti lua la bord orice pasager fara riscul de a-l pierde de client“ - Radu Paraschivescu
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 47 reviews
March 12, 2023
Raluca Feher is back! Și cum altfel decât în forță cu noul său roman "Te iubesc, dar nu pe tine".
După ce am citit "Să nu râzi :((", o carte a urii, o carte care disecă fără milă conflictele interioare, un memoriu al copiilor contra părinți sau pentru părinți, chiar eram foarte curioasă asupra noului subiect abordat în recenta apariție.
"Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomacuri imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită."
Din nou m-am bucurat de scrierea impecabilă, de o Raluca din care curge un izvor nesecat de figuri de stil, de o carte plină de lirism, un roman nu doar psihologic și feminist ci și motivațional, introspectiv.
"Este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină și ocitocină, când, de fapt, dragostea e pură reflexie. Și atunci când ești nimic, oglinda îți va întoarce nimicul către tine."
Mara, protagonista romanului este aparent o femeie independentă, fără probleme materiale, dar care se confruntă cu neputința de a iubi și de a se iubi, asta după ce se va despărți de FI. Singurătatea în relație, abuzul fizic, umilința, jignirea, momentele de furie și durerea fizică dar și psihică fac parte din scenariul acestei cărți. Întrebarea este dacă violența poate deveni normalitate. Da, atunci când începe cu fleacuri și crește progresiv. Important e să știi care e limita. Important e să știi să apeși frâna. Oare se va întâmpla asta? Cum? Cu ce preț?
Iubirea nu se dă cu porția, însă TP o face. Frica nu trebuie deghizată nicidecum în disciplină, însă Mara ne arată de multe ori contrariul. Temerile și frustrările de ieri vor fi convingerile de azi. Du-te-vino-ul emoțional provoacă starea de confuzie și neîncredere.
Cum învingem frica de singurătate? Dar pe cea de abandon? Ne va da Mara o lecție plimbându-ne prin tumultul relațiilor sale disfuncționale și a amputărilor sentimentale?
Lectura este fluidă, limbajul dur, crud și necenzurat, dar savuroasă. Atât de perfectă prin imperfecțiunea ei! Mi-a plăcut și felul în care intervine "autoarea" ca personaj, întărirea unor idei și aducerea unor informații în plus sau poate încercarea de a explica, sublinia sau ambala mai plăcut anumite situații.
Mă încearcă atât de multe gânduri acum, la două zile de la terminarea cărții. Aș diseca fiecare paragraf la care am lipit un post-it, dar m-aș întinde pe câteva pagini bune și poate aș plictisi. În plus, cine sunt eu s-o fac? Pot doar să recomand cartea.
Mai jos las câteva pasaje care poate au mai multă putere de convingere decât mini-recenzia mea.
"Care este puterea ta, Mara?
Să mă mint.
Și să mă cred."
"Cum pot eu să mă reconstruiesc când urechea a preluat funcțiile vezicii, văd cu piciorul și merg cu limba?
Un șut strașnic primit în castelul de nisip pe care s-a străduit 45 de ani să-l construiască.
Și-a luat și ea bilet spre casă și a băut litri de vin la business class. Căci numai acolo a găsit bilet.
Acasă era iarnă și nimeni nu avea instrucțiuni de asamblare a unui suflet dezmembrat. Nici chiar IKEA."
"Ordine, universul este un uriaș joc de Păcălici, fiecare dintre noi are o pereche alocată de Ființa Supremă, poate un animal, poate o carte, poate un timbru sau o legumă, poate un fel de paste sau unul de vin, flori, fete sau băieți, muzică sau cântăreți."
"Oamenii buni nu au firme luminoase aprinse mereu deasupra capetelor, intrați, e superofertă de bunătate."
"Era toată un urlet.
Uneori urletul tăcea, și urletele merg la culcare din când în când, nu dorm, doar stau pe spate, cu ochii în tavan."
"Sunt o fracție de femeie care nu-și găsește corpul rătăcit în naufragii, pe fundul unui lac din Siberia sau al unei mări nordice, pitit în fântâni, îngropat în lanuri, asta sunt eu și nimeni nu trebuie să știe asta, așa și-a spus, și a săpat, a acoperit bine, a plantat panseluțe peste, a prins bolovani de plasele aruncate pe fundul oceanelor, în care și-a ascuns ficați, spline și inimi și a pus la loc organe de mistreț."
"Unii oameni iubesc asimptomatic."
După ce am citit "Să nu râzi :((", o carte a urii, o carte care disecă fără milă conflictele interioare, un memoriu al copiilor contra părinți sau pentru părinți, chiar eram foarte curioasă asupra noului subiect abordat în recenta apariție.
"Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomacuri imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită."
Din nou m-am bucurat de scrierea impecabilă, de o Raluca din care curge un izvor nesecat de figuri de stil, de o carte plină de lirism, un roman nu doar psihologic și feminist ci și motivațional, introspectiv.
"Este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină și ocitocină, când, de fapt, dragostea e pură reflexie. Și atunci când ești nimic, oglinda îți va întoarce nimicul către tine."
Mara, protagonista romanului este aparent o femeie independentă, fără probleme materiale, dar care se confruntă cu neputința de a iubi și de a se iubi, asta după ce se va despărți de FI. Singurătatea în relație, abuzul fizic, umilința, jignirea, momentele de furie și durerea fizică dar și psihică fac parte din scenariul acestei cărți. Întrebarea este dacă violența poate deveni normalitate. Da, atunci când începe cu fleacuri și crește progresiv. Important e să știi care e limita. Important e să știi să apeși frâna. Oare se va întâmpla asta? Cum? Cu ce preț?
Iubirea nu se dă cu porția, însă TP o face. Frica nu trebuie deghizată nicidecum în disciplină, însă Mara ne arată de multe ori contrariul. Temerile și frustrările de ieri vor fi convingerile de azi. Du-te-vino-ul emoțional provoacă starea de confuzie și neîncredere.
Cum învingem frica de singurătate? Dar pe cea de abandon? Ne va da Mara o lecție plimbându-ne prin tumultul relațiilor sale disfuncționale și a amputărilor sentimentale?
Lectura este fluidă, limbajul dur, crud și necenzurat, dar savuroasă. Atât de perfectă prin imperfecțiunea ei! Mi-a plăcut și felul în care intervine "autoarea" ca personaj, întărirea unor idei și aducerea unor informații în plus sau poate încercarea de a explica, sublinia sau ambala mai plăcut anumite situații.
Mă încearcă atât de multe gânduri acum, la două zile de la terminarea cărții. Aș diseca fiecare paragraf la care am lipit un post-it, dar m-aș întinde pe câteva pagini bune și poate aș plictisi. În plus, cine sunt eu s-o fac? Pot doar să recomand cartea.
Mai jos las câteva pasaje care poate au mai multă putere de convingere decât mini-recenzia mea.
"Care este puterea ta, Mara?
Să mă mint.
Și să mă cred."
"Cum pot eu să mă reconstruiesc când urechea a preluat funcțiile vezicii, văd cu piciorul și merg cu limba?
Un șut strașnic primit în castelul de nisip pe care s-a străduit 45 de ani să-l construiască.
Și-a luat și ea bilet spre casă și a băut litri de vin la business class. Căci numai acolo a găsit bilet.
Acasă era iarnă și nimeni nu avea instrucțiuni de asamblare a unui suflet dezmembrat. Nici chiar IKEA."
"Ordine, universul este un uriaș joc de Păcălici, fiecare dintre noi are o pereche alocată de Ființa Supremă, poate un animal, poate o carte, poate un timbru sau o legumă, poate un fel de paste sau unul de vin, flori, fete sau băieți, muzică sau cântăreți."
"Oamenii buni nu au firme luminoase aprinse mereu deasupra capetelor, intrați, e superofertă de bunătate."
"Era toată un urlet.
Uneori urletul tăcea, și urletele merg la culcare din când în când, nu dorm, doar stau pe spate, cu ochii în tavan."
"Sunt o fracție de femeie care nu-și găsește corpul rătăcit în naufragii, pe fundul unui lac din Siberia sau al unei mări nordice, pitit în fântâni, îngropat în lanuri, asta sunt eu și nimeni nu trebuie să știe asta, așa și-a spus, și a săpat, a acoperit bine, a plantat panseluțe peste, a prins bolovani de plasele aruncate pe fundul oceanelor, în care și-a ascuns ficați, spline și inimi și a pus la loc organe de mistreț."
"Unii oameni iubesc asimptomatic."
June 5, 2021
"Aş fi vrut, eu, autorul, să spun că acesta este începutul unei frumoase poveşti de dragoste care să vă ajute pe voi, cei care aţi pierdut-o sau cei care nu aţi găsit-o niciodată, să continuaţi să o căutaţi sub pernele canapelei, pe fundul unui borcan cu gem, în iarbă.
Nu este.
Este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină şi ocitocină, când de fapt, dragostea e pură reflexie. Si atunci când eşti nimic, oglinda îţi va întoarce nimicul către tine"
Raluca Feher - "Te iubesc, dar nu pe tine"
Un roman ca un torent. Odata ce l-ai deschis, nu mai poţi să-l laşi din mână. Te cuprinde şi te poartă prin toate stările, de la râs la plâns, de la agonie la extaz... O carte despre căutarea iubirii, de sine şi întru celălalt, despre nevoia de celălalt şi despre teama de singurătate. Despre abuzator şi victimă, despre toate şabloanele în care suntem prinşi şi despre incercarea de evadare din ele. Fără succes, însă...
E despre tine, despre mine, despre noi toţi, buni şi răi, iubiţi şi neiubiţi.
Aş compara cartea cu scrierile Elenei Ferrante. Dar cine sunt eu, să fac comparaţii?
Aşa că luaţi cartea şi citiţi-o.
O recomand din toată inima! ❤
Nu este.
Este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină şi ocitocină, când de fapt, dragostea e pură reflexie. Si atunci când eşti nimic, oglinda îţi va întoarce nimicul către tine"
Raluca Feher - "Te iubesc, dar nu pe tine"
Un roman ca un torent. Odata ce l-ai deschis, nu mai poţi să-l laşi din mână. Te cuprinde şi te poartă prin toate stările, de la râs la plâns, de la agonie la extaz... O carte despre căutarea iubirii, de sine şi întru celălalt, despre nevoia de celălalt şi despre teama de singurătate. Despre abuzator şi victimă, despre toate şabloanele în care suntem prinşi şi despre incercarea de evadare din ele. Fără succes, însă...
E despre tine, despre mine, despre noi toţi, buni şi răi, iubiţi şi neiubiţi.
Aş compara cartea cu scrierile Elenei Ferrante. Dar cine sunt eu, să fac comparaţii?
Aşa că luaţi cartea şi citiţi-o.
O recomand din toată inima! ❤
October 25, 2021
https://ancazaharia.ro/2021/10/incord...
Ai putea fi tentat să afirmi că Raluca Feher scoate poezia din (modul ăsta de) viață, însă pentru mine tocmai asta e poezia: duritatea care te face să simți ceva, șocul prin care înțelegi ceva mai mult despre tine sau ceilalți, îmbinarea dintre lacrimă, excitare și dezgust.
Ai putea fi tentat să afirmi că Raluca Feher scoate poezia din (modul ăsta de) viață, însă pentru mine tocmai asta e poezia: duritatea care te face să simți ceva, șocul prin care înțelegi ceva mai mult despre tine sau ceilalți, îmbinarea dintre lacrimă, excitare și dezgust.
June 29, 2022
Pe cat de mult mi-a placut "Sa nu razi", pe atat de mult m-a dezamagit aceasta carte: haotica, greu de urmarit, limbaj vulgar (chiar era necesar?). Desi inteleg "ce a vrut sa spuna autorul", modul in care o face nu m-a convins.
Am renuntat pe la jumatate, prefer sa imi folosesc putinul timp pe care il am pentru lectura pentru cartile cu care chiar rezonez.
Am renuntat pe la jumatate, prefer sa imi folosesc putinul timp pe care il am pentru lectura pentru cartile cu care chiar rezonez.
September 7, 2022
O poveste vulgara care incearca sa para interesanta. Mai apar si cateva idei filozofice cu iz de psiholog amator. Iar peste personajul principal se tot baga scriitoarea. Am terminat-o doar pentru ca se citeste foarte repede.
February 1, 2023
În acest an se pare că voi avea parte de noi experiențe în materie de literatură română contemporană. Departe de vechile șabloane, respirând uneori cu furie, alteori cu liberare, autorii români par să îmbrățișeze tot mai mult tendințele mondiale în materie de narațiune. Romanele devin tot mai ample, subiectele tot mai durute, iar abordarea din ce în ce mai cinică. De fapt, chiar cred că era timpul să ieșim din zona pacifismului simulat și să ne îmbrățișăm anxietatea, să admitem că poate fericirea dictată în eterul virtual nu e altceva decât o scamatorie, un soi de teatru al absurdului.
Ralucăi Feher i-a reușit de minune escapismul din granițele vechii literaturi obediente în romanul său „Te iubesc, dar nu pe tine”. Imaginați-vă cu ochii minții acest pasaj:
„Nici mama nu știa ce e dragostea, a găsit cărămida asta pe care scria cu cretă Iubire și a zis: deci asta e Iubirea? Am crezut că e o cărămidă, dar ce știu eu, sunt fată de la țară.”
Nu știu dacă am întâlnit în ultima vreme o resemnare atât de durută în fața impotenței noastre sentimentale. Mara, personajul central, e o persoană cu handicap sentimental. Este o femeie care, în încercarea emancipării sale, devine uscată, rece, dependentă de oameni, un antropofag amoros, un soi de Văduvă Neagră care stoarce din bărbații săi toată forța sau măcar acea rămășiță de putere pe care o mimează aceștia stângaci.
„Și totuși, ce este dragostea, cum aș putea să scriu despre dragoste când pe mine nu m-a iubit nimeni niciodată și eu nu am iubit pe nimeni niciodată...”
Pasageră a unui tren care a ratat stația vieții sale, Mara decide să fugă în muncă, devine o guru în corporația sa, dar gândurile ei, eșecurile ei amoroase nu fac altceva decât să o îndepărteze de fața umană a iubirii. Ea nu știe dacă iubește sau dacă merită să fie iubită. Aceasta se aventurează în relații conjugale sau extraconjugale cu nonșalanță, deși sentimentul de vină e mereu acolo.
„Doaaaamneeee, câte posibile boli de inimă albastră poți să inventezi, ciroza erotică e totuși preferata mea...
Nu știu cât din acest roman e autobiografie și cât e pură ficțiune, dar, dacă mă întrebați pe mine, cred că e un roman excelent despre relația toxică pe care o construim cu propriul nostru sine, despre felul în care putem fi, în egală măsură, călăi și victime, despre cum nu tratăm rănile trecutului și doar le acoperim un preș pe care noi iubiți sau iubite pășesc fără să știe, despre cum respectul de sine se poate dărâma de o dorință avidă de a fi iubită.
„Te iubesc, dar nu pe tine” este un pumn în plexul cititorului, „este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină și ocitocină, când, de fapt, dragostea e pură reflexie. Și atunci când ești nimic, oglinda îți va întoarce nimicul către tine”.
Nu știu dacă autoarea a mizat pe scrierea terapeutică, dar mie cartea mi-a descoperit răni despre care credeam că am uitat și care s-au consumat, dar de fapt ele sunt mereu acolo, dosite undeva după un raft plin cu emoții renegate.
Ralucăi Feher i-a reușit de minune escapismul din granițele vechii literaturi obediente în romanul său „Te iubesc, dar nu pe tine”. Imaginați-vă cu ochii minții acest pasaj:
„Nici mama nu știa ce e dragostea, a găsit cărămida asta pe care scria cu cretă Iubire și a zis: deci asta e Iubirea? Am crezut că e o cărămidă, dar ce știu eu, sunt fată de la țară.”
Nu știu dacă am întâlnit în ultima vreme o resemnare atât de durută în fața impotenței noastre sentimentale. Mara, personajul central, e o persoană cu handicap sentimental. Este o femeie care, în încercarea emancipării sale, devine uscată, rece, dependentă de oameni, un antropofag amoros, un soi de Văduvă Neagră care stoarce din bărbații săi toată forța sau măcar acea rămășiță de putere pe care o mimează aceștia stângaci.
„Și totuși, ce este dragostea, cum aș putea să scriu despre dragoste când pe mine nu m-a iubit nimeni niciodată și eu nu am iubit pe nimeni niciodată...”
Pasageră a unui tren care a ratat stația vieții sale, Mara decide să fugă în muncă, devine o guru în corporația sa, dar gândurile ei, eșecurile ei amoroase nu fac altceva decât să o îndepărteze de fața umană a iubirii. Ea nu știe dacă iubește sau dacă merită să fie iubită. Aceasta se aventurează în relații conjugale sau extraconjugale cu nonșalanță, deși sentimentul de vină e mereu acolo.
„Doaaaamneeee, câte posibile boli de inimă albastră poți să inventezi, ciroza erotică e totuși preferata mea...
Nu știu cât din acest roman e autobiografie și cât e pură ficțiune, dar, dacă mă întrebați pe mine, cred că e un roman excelent despre relația toxică pe care o construim cu propriul nostru sine, despre felul în care putem fi, în egală măsură, călăi și victime, despre cum nu tratăm rănile trecutului și doar le acoperim un preș pe care noi iubiți sau iubite pășesc fără să știe, despre cum respectul de sine se poate dărâma de o dorință avidă de a fi iubită.
„Te iubesc, dar nu pe tine” este un pumn în plexul cititorului, „este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină și ocitocină, când, de fapt, dragostea e pură reflexie. Și atunci când ești nimic, oglinda îți va întoarce nimicul către tine”.
Nu știu dacă autoarea a mizat pe scrierea terapeutică, dar mie cartea mi-a descoperit răni despre care credeam că am uitat și care s-au consumat, dar de fapt ele sunt mereu acolo, dosite undeva după un raft plin cu emoții renegate.
January 8, 2022
Sunt cărți de care tragi să nu se mai termine și cărți fugărite pe care abia aștepți sa le închizi. Cam așa și asta. Nu mi-a plăcut stilul, personajele sunt odioase, verbul e toxic. Povestea e haotică, te împroașcă și te trage la fund din toate părțile, ca înșelătorii curenți de la marea noastra. Clar, nu e o feerie. Dar. Dar, e un catharsis pe care îl duci până la capăt. Iluziile se evaporă una câte una, lăsând dezbrăcate, expuse cele mai intime frici și vulnerabilități, nu doar ale personajelor ci ale fiecăruia dintre noi. Ne iubim suficient pe noi înșine? Când iubim, o facem doar ca să nu trecem prin viață irelevanți? Stăm într-o relație pentru plusul, completarea pe care o aduce celălalt sau pentru ceea ce vedem în el reflectat din noi înșine?
Printre întrebări se ascund metafore ori fraze simple, tăioase care te lovesc deopotrivă în moalele capului și în stomac: "Mara își pieptănă blând gândurile, călare pe un pahar de vin alb."
Printre întrebări se ascund metafore ori fraze simple, tăioase care te lovesc deopotrivă în moalele capului și în stomac: "Mara își pieptănă blând gândurile, călare pe un pahar de vin alb."
July 6, 2021
Când am citit “Să nu razi : ((” întradevăr nu am ras, am urlat, am plâns, dar nu am ras. Deci, cumva, mă așteptam că și această carte îmi va trezi cel puțin aceleași sentimente care, din păcate sau din fericire, nu s-au lăsat mult timp așteptate. “Te iubesc, dar nu pe tine” este o carte care sapă în tine, care îți scoate la iveală cele mai dure trăsături ale tale și ți le stoarce fără milă în față.
O carte despre dragoste care nu e despre dragoste, o carte cu un personaj puternic dar distrus, o carte care îți arată că și oamenii puternici cad în genunchi și le este foarte greu să se ridice. Feher își descrie personajul principal în felul următor: “Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomacuri imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită.”, oare cine nu s-a regăsit într-o astfel de descriere? Oare de câte ori am simțit restul lumii ca hoardele de insecte mici? Eu cel puțin am simțit-o de multe ori. Raluca ne arată câte tipuri de prieteni putem avea, unii sunt că niște paraziți care sug din noi până la epuizare sau până te saturi și începi să folosești insecticide, alții vin cu niște adevăruri dure, ca două palme una după alta și încearcă să te trezească la realitate, prietenii buni doar pentru petreceri și cei pe care îi păstrezi într-un sertar, undeva ascuns la care apelezi doar când ceilalți au devenit prea epuizați.
Dar până la urmă, titlul vorbește despre iubire, despre o fată simplă, “Este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină și ocitocină, când, de fapt, dragostea e pură reflexie. Și atunci când ești nimic, oglinda îți va întoarce nimicul către tine.” Însă fiți pregătiți: urmează încă o palmă, întoarceți obrazul: “Dragostea este un Rahat în care calci, tu, ăla de o căutai ca boul.Na, că ai avut noroc, ai călcat în ea, curăț-o dacă poți de bordure asta, geaba rânești, mirosul stă cu tine și materia a intrat între striațiile tălpii.” Deci, ”Vrei să afli ce este dragostea? Încordează-ți stomacul, pumnul o să vină degrabă în plex.“
Cartea asta doare, vine ca o cutie cu puzzle plină de bucăți de viață, sunt amestecate vreo două, trei, tu nu ai instrucțiuni și trebuie să potrivești bucată cu bucată, piesă cu piesă, iar când crezi că ai făcut în sfârșit chenarul, vine un tip în genul TP și îți arată că ești proastă, că nu ți s-a potrivit nimic, FI ți-a dat piesele, dar a păstrat și el câteva, la fel au făcut și ceilalți, și cum să te descurci tu, atâtea puzzle-uri când fiecare este incomplet.
O recomand cu drag pe Raluca, pregătiți-vă o oglindă și încarcați să vă uitați cât de des în ea în timp ce citiți, o să doară, o să te mângâie, o să te facă să îți analizezi toată viața, relațiile și o să încerci să vezi în care personaj te încadrezi.
O carte despre dragoste care nu e despre dragoste, o carte cu un personaj puternic dar distrus, o carte care îți arată că și oamenii puternici cad în genunchi și le este foarte greu să se ridice. Feher își descrie personajul principal în felul următor: “Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomacuri imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită.”, oare cine nu s-a regăsit într-o astfel de descriere? Oare de câte ori am simțit restul lumii ca hoardele de insecte mici? Eu cel puțin am simțit-o de multe ori. Raluca ne arată câte tipuri de prieteni putem avea, unii sunt că niște paraziți care sug din noi până la epuizare sau până te saturi și începi să folosești insecticide, alții vin cu niște adevăruri dure, ca două palme una după alta și încearcă să te trezească la realitate, prietenii buni doar pentru petreceri și cei pe care îi păstrezi într-un sertar, undeva ascuns la care apelezi doar când ceilalți au devenit prea epuizați.
Dar până la urmă, titlul vorbește despre iubire, despre o fată simplă, “Este povestea unei fete care a crezut că dragostea e chimie, serotonină, dopamină și ocitocină, când, de fapt, dragostea e pură reflexie. Și atunci când ești nimic, oglinda îți va întoarce nimicul către tine.” Însă fiți pregătiți: urmează încă o palmă, întoarceți obrazul: “Dragostea este un Rahat în care calci, tu, ăla de o căutai ca boul.Na, că ai avut noroc, ai călcat în ea, curăț-o dacă poți de bordure asta, geaba rânești, mirosul stă cu tine și materia a intrat între striațiile tălpii.” Deci, ”Vrei să afli ce este dragostea? Încordează-ți stomacul, pumnul o să vină degrabă în plex.“
Cartea asta doare, vine ca o cutie cu puzzle plină de bucăți de viață, sunt amestecate vreo două, trei, tu nu ai instrucțiuni și trebuie să potrivești bucată cu bucată, piesă cu piesă, iar când crezi că ai făcut în sfârșit chenarul, vine un tip în genul TP și îți arată că ești proastă, că nu ți s-a potrivit nimic, FI ți-a dat piesele, dar a păstrat și el câteva, la fel au făcut și ceilalți, și cum să te descurci tu, atâtea puzzle-uri când fiecare este incomplet.
O recomand cu drag pe Raluca, pregătiți-vă o oglindă și încarcați să vă uitați cât de des în ea în timp ce citiți, o să doară, o să te mângâie, o să te facă să îți analizezi toată viața, relațiile și o să încerci să vezi în care personaj te încadrezi.
May 12, 2021
Just a fictional story, but so many similarities to reality. Deep.
August 12, 2021
Dacă te întâlnești luni dimineață cu ceilalți critici literari din gașca ta de intelectuali și discutați despre hans georg gadamer, concepte filozofice și hermeneutice, nu te deranja cu Feher.
Dacă ești o femeie între 30 și 40 și ceva de anișori, împlinită, mamă de copii olimpici și premianți, soție iubitoare in fiece sâmbătă noapte si n concediu, deasemenea, nu ți bate capul. O sa faci furori cu Fluturii Irinei Binder.
Dacă ești, totuși, cocoșată de îndoieli, băute care înlocuiesc vremelnic Xanaxul, regrete și alte păcate nespovedite, ia de te bucură: poate fi chiar mai nasol.
Feher, te iubesc, chiar și pe tine. Posibil mai mult decât pe mine.
Dacă ești o femeie între 30 și 40 și ceva de anișori, împlinită, mamă de copii olimpici și premianți, soție iubitoare in fiece sâmbătă noapte si n concediu, deasemenea, nu ți bate capul. O sa faci furori cu Fluturii Irinei Binder.
Dacă ești, totuși, cocoșată de îndoieli, băute care înlocuiesc vremelnic Xanaxul, regrete și alte păcate nespovedite, ia de te bucură: poate fi chiar mai nasol.
Feher, te iubesc, chiar și pe tine. Posibil mai mult decât pe mine.
March 6, 2022
Am spus mereu că pentru mine nu contează atât de mult personajele sau modul în care este scrisă o carte, ci emoțiile pe care le trăiesc citind-o și ceea ce rămâne cu mine, chiar și după ce uit numele unor personaje.
Raluca Feher scrie cărți pe care le trăiesc și care "îmi rămân" chiar și după ultima pagină.
Deși este plină de metafore, trebuie citită fără pretenții de limbaj, pentru că viața trebuie trăită așa.
Recenzie completă: https://asasunt.eu/te-iubesc-dar-nu-p...
Raluca Feher scrie cărți pe care le trăiesc și care "îmi rămân" chiar și după ultima pagină.
Deși este plină de metafore, trebuie citită fără pretenții de limbaj, pentru că viața trebuie trăită așa.
Recenzie completă: https://asasunt.eu/te-iubesc-dar-nu-p...
August 1, 2021
Feher e o metaforă de la cap la coadă. Ies metaforele din ea ca Daciile Duster în tiruri, spre Germania.
Din nou, ca și la Să nu râzi, m-am regăsit în aproape toate ipostazele. Ai dat cu mine de pereții propriei existențe, m-am privit în oglindă și mi-am zis: ia uite, Lauro, încă o carte despre viața ta!
Pe scurt, ești a naibii de bună, Feher!
Din nou, ca și la Să nu râzi, m-am regăsit în aproape toate ipostazele. Ai dat cu mine de pereții propriei existențe, m-am privit în oglindă și mi-am zis: ia uite, Lauro, încă o carte despre viața ta!
Pe scurt, ești a naibii de bună, Feher!
July 4, 2024
Asa cum spune si autoarea undeva prin text, dar nu despre scriitura ei, ci parerea mea despre lectura acestei povesti de dragoste este:
"kinda scary, kinda cool".
Dar am ras cu pofta la asa o scriitura colorata in multe momente, iar finalul este realmente demn de o scena de inceput a filmelor lui Tarantino.
:) "Alright, first things fuckin’ last!" - (Nice Guy Eddie from Reservoir Dogs)
Asa ca va spun lecturi de zor & "Happy Readings"!
:) :D
"kinda scary, kinda cool".
Dar am ras cu pofta la asa o scriitura colorata in multe momente, iar finalul este realmente demn de o scena de inceput a filmelor lui Tarantino.
:) "Alright, first things fuckin’ last!" - (Nice Guy Eddie from Reservoir Dogs)
Asa ca va spun lecturi de zor & "Happy Readings"!
:) :D
May 24, 2021
Probabil un limbaj destul de dur, mai greu de digerat, conceput special pentru a darama anumite bariere sau pentru a iesi din anonimat. Insa Raluca, asa cum o stiu eu - nu personal insa - nu este nici ea un om comod. Asta nu inseamna ca aceasta carte nu e savuroasa in "doliul" ei, doliu pentru sine si pentru nimicnicie. Suntem imperfecti, iubim imperfect, poate nici nu stim ce e dragostea, poate suntem doar o adunatura a scheletelor din dulap. Masca, insa, e acolo mereu, greu de dat jos. Si m am regasit in multe instante, greu de recunoscut...
November 25, 2021
“Începe prin a te iubi tu pe tine.”
Cu un ochi râzi și cu altul plângi. Ca și în cartea “Să nu râzi”.
Râzi datorită intervenției delicioase a autoarei și a inițialelor date iubiților Marei, de discuțiile dintre Mara și prietena ei sau unii iubiți.
Plângi sau te întristezi sau empatizezi cu Mara pentru că este o persoană singură și neiubită.
O persoană care nu a simțit iubirea și, prin urmare, nu o poate recunoaște în jurul ei. Vrea cu disperare să fie iubită și să iubească, dar neavând un model de iubire, eșuează mereu.
Și nu este lucru mai trist ca lipsa iubirii de orice fel.
“Ordine,universul este un uriaș joc de Păcălici, fiecare dintre noi are o pereche alocată de Ființa Supremă, poate un animal, poate o carte, poate un timbru sau o leguma, poate un fel de paste sau unul de vin, flori, fete sau băieți, muzică sau cântăreți.”
“Care este superputerea ta, Mara?
Să mă mint.
Și să mă cred.”
Cu un ochi râzi și cu altul plângi. Ca și în cartea “Să nu râzi”.
Râzi datorită intervenției delicioase a autoarei și a inițialelor date iubiților Marei, de discuțiile dintre Mara și prietena ei sau unii iubiți.
Plângi sau te întristezi sau empatizezi cu Mara pentru că este o persoană singură și neiubită.
O persoană care nu a simțit iubirea și, prin urmare, nu o poate recunoaște în jurul ei. Vrea cu disperare să fie iubită și să iubească, dar neavând un model de iubire, eșuează mereu.
Și nu este lucru mai trist ca lipsa iubirii de orice fel.
“Ordine,universul este un uriaș joc de Păcălici, fiecare dintre noi are o pereche alocată de Ființa Supremă, poate un animal, poate o carte, poate un timbru sau o leguma, poate un fel de paste sau unul de vin, flori, fete sau băieți, muzică sau cântăreți.”
“Care este superputerea ta, Mara?
Să mă mint.
Și să mă cred.”
November 14, 2021
“Il iubea
Dar nu pe el.
Ci pe cineva care nu arata ca el, nu vorbea ca el, care nu mirosea ca el, nu asculta muzica lui, nu radea ca el, nu se imbraca si nu canta ca el..” - ma gandesc cati facem asta : te iubesc, dar nu pe tine!
Dar nu pe el.
Ci pe cineva care nu arata ca el, nu vorbea ca el, care nu mirosea ca el, nu asculta muzica lui, nu radea ca el, nu se imbraca si nu canta ca el..” - ma gandesc cati facem asta : te iubesc, dar nu pe tine!
June 29, 2022
O carte complicata ce aduna toate gandurile femeilor intr-una singura.
Fata de "Sa nu râzi" scrisa de acelasi autor, această carte mi s-a părut mai slab scrisă, personajele nu sunt suficient de bine definite, sunt tinute intr-un soi de ceata depresiva fara a le fi relatate un dram de puncte tari.
Fata de "Sa nu râzi" scrisa de acelasi autor, această carte mi s-a părut mai slab scrisă, personajele nu sunt suficient de bine definite, sunt tinute intr-un soi de ceata depresiva fara a le fi relatate un dram de puncte tari.
February 2, 2022
Povestea este haotică iar limbajul greu de digerat și prea vulgar pentru gustul meu. A compensat, in schimb, cu câteva metafore care m-au pus pe gânduri.
February 12, 2022
Mi s-a părut greu de urmărit acțiunea romanului, parca puțin haotică. Finalul cam din scurt, in doar 2 pagini după o poveste destul de lunga.
July 10, 2024
2.5
Am zis si eu sa ma mai cultiv si eu in ale autorilor romani, si cum auzisem acu ceva timp ca autoarea scrie bine, am zis sa vad si eu ce ii cu ea.
La inceput a fost funny, am ras bine, apoi nu a mai fost si n-am mai ras, apoi mi-a venit sa arunc telefonul pe geam si sa si vomit. Dar am inghitit in sec si am dat iarasi play, pana am simtit ca ma lasa nervii si-a trebuit sa ma opresc. Imi picase pe saraca naratoare, dar dupa ce-am inceput sa citesc eu mi-am dat seama ca era de la carte si ca femeia nu era chiar atat de vinovata. Pentru ca stilul autoarei nu e ceva cu care am reusit sa fraternizez. De multe ori m-a pierdut pe drum cu vorbarie inutila, in metaforele plictisitoare si personaje aberante. Iar Mara? O vaca cheala nu a fost (cum or mai fi si vacile chele), da proasta a fost cu siguranta. Daca i s-ar fi oferit un premiu, cu siguranta lua locul 1 la prostie capitala, caci din toate aventurile ei, in disperarea de a fi iubita, nu a invatat nimic si-a ajuns mai rau decat maica-sa.
Pentru mine, Mara a fost ca o infectie de care nu poti sa scapi, oricat de mult antibiotic iei. Imi cer scuze ca o portretizez astfel, insa alte cuvine mai dragute nu gasesc ca sa o descriu, nu ca in carte ar fi primit apelative mai frumoase. Mi-ar placea sa cred ca personajul Marei nu este chiar atat de real, ca nu exista femei atat de disperate dupa atentie incat sa stea cu ultimii martoi care sa le jicneasca si sa le croiasca in disperarea de a se afirma, insa ar insemna sa nu fiu realista si sa ma mint singura. Mara e o realitate, una pe care eu nu o pot suporta si digera, pentru ca in final, cred ca as ajunge si eu sa le trosnesc pe astea (Doamne, nu pot sa cred ca am scris asta, oare sa sterg?) din disperarea de a le aduce cu picioarele pe pamant.
Chiar daca nu mi-a placut cartea prea mult, nu pot sa mint, imi pare rau, asta nu inseamna ca nu pot sa nu apreciez mesajul pe care il transmite. Nu fiti ca Mara, niste vaci proaste si respectati-va pe voi, mai fetelor. Nimic in lume, nici macar o iluzie saraca a iubirii, nu merita te faca sa te simti ca ultimul om. As vrea sa zic si sa cred ca Mara este o victima, insa nu in totalitate. Mara e o victima pentru ca s-a transformat singura in una.
Am zis si eu sa ma mai cultiv si eu in ale autorilor romani, si cum auzisem acu ceva timp ca autoarea scrie bine, am zis sa vad si eu ce ii cu ea.
La inceput a fost funny, am ras bine, apoi nu a mai fost si n-am mai ras, apoi mi-a venit sa arunc telefonul pe geam si sa si vomit. Dar am inghitit in sec si am dat iarasi play, pana am simtit ca ma lasa nervii si-a trebuit sa ma opresc. Imi picase pe saraca naratoare, dar dupa ce-am inceput sa citesc eu mi-am dat seama ca era de la carte si ca femeia nu era chiar atat de vinovata. Pentru ca stilul autoarei nu e ceva cu care am reusit sa fraternizez. De multe ori m-a pierdut pe drum cu vorbarie inutila, in metaforele plictisitoare si personaje aberante. Iar Mara? O vaca cheala nu a fost (cum or mai fi si vacile chele), da proasta a fost cu siguranta. Daca i s-ar fi oferit un premiu, cu siguranta lua locul 1 la prostie capitala, caci din toate aventurile ei, in disperarea de a fi iubita, nu a invatat nimic si-a ajuns mai rau decat maica-sa.
Pentru mine, Mara a fost ca o infectie de care nu poti sa scapi, oricat de mult antibiotic iei. Imi cer scuze ca o portretizez astfel, insa alte cuvine mai dragute nu gasesc ca sa o descriu, nu ca in carte ar fi primit apelative mai frumoase. Mi-ar placea sa cred ca personajul Marei nu este chiar atat de real, ca nu exista femei atat de disperate dupa atentie incat sa stea cu ultimii martoi care sa le jicneasca si sa le croiasca in disperarea de a se afirma, insa ar insemna sa nu fiu realista si sa ma mint singura. Mara e o realitate, una pe care eu nu o pot suporta si digera, pentru ca in final, cred ca as ajunge si eu sa le trosnesc pe astea (Doamne, nu pot sa cred ca am scris asta, oare sa sterg?) din disperarea de a le aduce cu picioarele pe pamant.
Chiar daca nu mi-a placut cartea prea mult, nu pot sa mint, imi pare rau, asta nu inseamna ca nu pot sa nu apreciez mesajul pe care il transmite. Nu fiti ca Mara, niste vaci proaste si respectati-va pe voi, mai fetelor. Nimic in lume, nici macar o iluzie saraca a iubirii, nu merita te faca sa te simti ca ultimul om. As vrea sa zic si sa cred ca Mara este o victima, insa nu in totalitate. Mara e o victima pentru ca s-a transformat singura in una.
August 27, 2021
“ Mara a deschis usa intelegand ca fetita cu chibriturile nu a murit de frig ci de singuratate”
Se intampla uneori ca o carte sa fie asociata cu muzici din trecut. Mara si te iubesc dar nu pe tine, se impletesc cu Shivaree- Who’s got trouble? Mai ales 4 si 5 dar tot albumul
Cartea se intampla din capul Marei, in care rezida autoarea si de unde se interpreteaza toate prin filtrul personal al Marei. E la latitudinea cititorului sa descoasa cuvintele din propozitie si sa le inteleaga pentru ceea ce ar trebui sa fie.
Mara te induioseaza, te scoate din sarite, vrei sa o cunosti, de departe si vrei sa ii urli, sa o trezesti sa o scuturi. Ce dumnezeii lui peste?
In mod clar Mara nu te lasa indiferent/a.
Scriitura e recognoscibila, marca Feher, plina de impletituri care te fac sa te opresti sa-ti tragi respiratia.
“Mara e mai mult decat libera.
E mai mult decat goala.
E golita”
M-am oprit de multe ori si am repornit sacadat. E o carte mai greu de dus dintr-o suflare.
Iar di end m-a cam da peste cap.
It’s just fiction, tho.
Astept recaderea.
Se intampla uneori ca o carte sa fie asociata cu muzici din trecut. Mara si te iubesc dar nu pe tine, se impletesc cu Shivaree- Who’s got trouble? Mai ales 4 si 5 dar tot albumul
Cartea se intampla din capul Marei, in care rezida autoarea si de unde se interpreteaza toate prin filtrul personal al Marei. E la latitudinea cititorului sa descoasa cuvintele din propozitie si sa le inteleaga pentru ceea ce ar trebui sa fie.
Mara te induioseaza, te scoate din sarite, vrei sa o cunosti, de departe si vrei sa ii urli, sa o trezesti sa o scuturi. Ce dumnezeii lui peste?
In mod clar Mara nu te lasa indiferent/a.
Scriitura e recognoscibila, marca Feher, plina de impletituri care te fac sa te opresti sa-ti tragi respiratia.
“Mara e mai mult decat libera.
E mai mult decat goala.
E golita”
M-am oprit de multe ori si am repornit sacadat. E o carte mai greu de dus dintr-o suflare.
Iar di end m-a cam da peste cap.
It’s just fiction, tho.
Astept recaderea.
December 30, 2022
"Personajul meu o să se cheme Mara.
Mi-ar fi plăcut să mă cheme Mara, un nume cu patru laturi și stabilitate bună, ca un trunchi de frasin.
Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomacuri imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită.
Sunt mulți oameni care umblă cu toiege în ei, abia târându-se, văitându-se de artrite, în timp ce p-afară sunt viguroși, virili, atletici."
Mi-ar fi plăcut să mă cheme Mara, un nume cu patru laturi și stabilitate bună, ca un trunchi de frasin.
Și totuși, personajul meu o să fie profund instabil, tocmai pentru că aparențele sunt înșelătoare și trunchiul de frasin, bine înfipt în pământ, e mâncat pe dinăuntru de hoarde de insecte mici cu mandibule mari și stomacuri imense, e putrezit frasinul pe dinăuntru și stă să se surpe în el, are nevoie de un suport să-și sprijine inima obosită.
Sunt mulți oameni care umblă cu toiege în ei, abia târându-se, văitându-se de artrite, în timp ce p-afară sunt viguroși, virili, atletici."
May 22, 2024
Nu am cu ce compara, ca e prima carte pe care o citesc a acestei autoare. Stilul de a scrie si imaginile creeate cu cateva cuvinte m-am prins de la inceput si m-au facut sa nu las cartea din mana. Pana pe la jumatate, cand lectura a devenit mai greoaie, nu din stil ci din invartirea prin aceleasi repetitii de povesti fara ca Mara sa ajunga la vreo introspectie semnificativa. De mult n-am citit o carte in care personajul principal sa-mi fie atat de antipatic. As vrea sa zic ca putina rezolutie pozitiva, niste crestere/dezvoltare a Marei ca persoana ar fi fost interesant de citit. But I guess that's not the point. Antieroul trebuie sa ramana antierou.
July 18, 2022
Te iubesc, dar nu pe tine! Ce titlu! Ce idee! O carte pe care o recomand, negresit! E despre fiecare dintre noi, chiar daca ne place sau nu, Mara, măcar o data am fost ea! Autentica, extraordinara, enervanta, dezgustatoare, inimaginabila! Si cartea si personajul si autoarea!Tuturor ne e frica de singuratate! Nu ma asteptam sa gasesc atâtia buhnici feminini. Pe aici...Astept cu interes urmatoarea carte a acestei încantatoare autoare!
June 11, 2025
Hmmm... Da, e o carte relativ vulgară, dar nu asta e problema mea, ci faptul că abia așteptam să se termine, să o termin. Or, ăsta nu e niciodată un semn bun.
Nu știu dacă era intenționat sau nu, dar nu am înțeles niciun personaj din carte, parcă până și eroina a fost incomplet creionată. Ceea ce nu ajută când vrei să-ți pese, când vrei să o înțelegi.
Cred că povestea asta a vrut să fie multe, dar pentru mine cel puțin, nu a fost mare lucru.
Păcat.
Nu știu dacă era intenționat sau nu, dar nu am înțeles niciun personaj din carte, parcă până și eroina a fost incomplet creionată. Ceea ce nu ajută când vrei să-ți pese, când vrei să o înțelegi.
Cred că povestea asta a vrut să fie multe, dar pentru mine cel puțin, nu a fost mare lucru.
Păcat.
June 8, 2021
Nimeni nu e inocent în cupluri, în relații.
Cartea e un vârtej de pumni în stomac, chiar dacă nu te identifici cu Mara, te identifici cu fraze și bucăți de relații și utopii țesute în jurul personajului principal.
Niciunul dintre noi nune imaculat, ne facem să suferim cu minciunile pe care ni le spunem nouă și altira despre cine suntem și ce/pe cine merităm.
Cartea e un vârtej de pumni în stomac, chiar dacă nu te identifici cu Mara, te identifici cu fraze și bucăți de relații și utopii țesute în jurul personajului principal.
Niciunul dintre noi nune imaculat, ne facem să suferim cu minciunile pe care ni le spunem nouă și altira despre cine suntem și ce/pe cine merităm.
December 16, 2021
O lectură interesantă, din partea unei minți sclipitoare. Totuși mult prea vulgară pentru gustul meu! Sunt convinsă că o asemenea imaginație care poate aduce in sufletul cititorilor atâtea metafore și comparații și idei unice...poate face asta și fără vulgaritate și fără aluzii sexuale la tot pasul.
January 10, 2023
Am citit-o de doua ori pentru ca nu intelegeam de ce e lumea atat de hyped in legatura cu cartea asta. Pentru mine e o adunatura de exprimari vulgare cu iz de psihologisme ieftine care vrea sa fie Bagau da nu reuseste si un personaj central care pare scos din cartile Lavinie Braniste dar e scos pe bucati si incoerent per total.
Displaying 1 - 30 of 47 reviews