What do you think?
Rate this book
Cabinetul albastru
O femeie se îndrăgostește de trei ori și de fiecare dată lucrurile se repetă. Povestea se derulează în Bucureștiul artistic, văzut cu ochii provincialei și revizuit în cabinetul unei psihologe. Actualitate, viziune feminină, o poveste cu emoție și suspans.
„Simona Preda creează romanul unei voci feminine pe care o auzi în minte spunându-și povestea cu un soi de autenticitate ce amintește de amprenta literaturii interbelice românești.” - Cristina Bogdan
„Simona Preda creează romanul unei voci feminine pe care o auzi în minte spunându-și povestea cu un soi de autenticitate ce amintește de amprenta literaturii interbelice românești.” - Cristina Bogdan
256 pages, Paperback
Published April 1, 2021
1 person is currently reading
84 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 20 of 20 reviews
February 28, 2022
Mi-a luat ceva timp pana sa ma hotarasc ce rating sa ii dau acestei carti. Poate prea mult deoarece am inceput sa imi dispara din minte detaliile cartii. Mi-a placut, lectura nu m-a lasat deloc indiferenta dar au fost si cateva elemente care nu m-au atras asa de mult.
Tema principala a cartii este moartea, atat cea fizica cat si a unei relatii. Personajul principal este o pictorita de icoane. Se decide sa se duca la psiholog deoarece nu mai poate desena ochii sfintilor. Sedintele au loc intr-un cabinet albastru (de aici titlul), un loc ce ii provoaca initial un disconfort ridicat. Treptat, personajul reuseste sa se deschida si suntem transportati prin relatii incheiate, dezamagiri, arta si reactii asupra mortalitatii.
Mi s-a parut interesant scrisa, sunt o amatoare a stilului “stream of consciousness” dar in acelasi timp am avut senzatia ca este un pic inegala in calitate. De asemenea, nu am inteles nevoia de a repeta la nesfarsit cuvantul concupiscent. In primu rand, nimeni nu foloseste cuvantul asa usor (nici nu au zisem de el pana acum) si in al doilea rand este deranjant sa il tot citesti la cateva pagini. As da aici vina si pe editori ca nu s-au sesizat.
Un efort bun pentru un prim roman si sunt curioasa cum o sa evolueze scriitoarea.
Tema principala a cartii este moartea, atat cea fizica cat si a unei relatii. Personajul principal este o pictorita de icoane. Se decide sa se duca la psiholog deoarece nu mai poate desena ochii sfintilor. Sedintele au loc intr-un cabinet albastru (de aici titlul), un loc ce ii provoaca initial un disconfort ridicat. Treptat, personajul reuseste sa se deschida si suntem transportati prin relatii incheiate, dezamagiri, arta si reactii asupra mortalitatii.
Mi s-a parut interesant scrisa, sunt o amatoare a stilului “stream of consciousness” dar in acelasi timp am avut senzatia ca este un pic inegala in calitate. De asemenea, nu am inteles nevoia de a repeta la nesfarsit cuvantul concupiscent. In primu rand, nimeni nu foloseste cuvantul asa usor (nici nu au zisem de el pana acum) si in al doilea rand este deranjant sa il tot citesti la cateva pagini. As da aici vina si pe editori ca nu s-au sesizat.
Un efort bun pentru un prim roman si sunt curioasa cum o sa evolueze scriitoarea.
April 1, 2023
UN DEBUT EXCELENT
O pictoriță (de icoane) se află în impas, în arta sa și în viață: abia ieșită dintr-o relație toxică, este măcinată de sentimentul de vinovăție și de o stare generală de apatie. Visează cai, nu mai reușește să picteze ochi, își începe ședințele cu o psihoterapeută.
În timpul acestor ședințe își povestește viața, din copilărie spre maturitate, punând accentul, ghidată de terapeută, pe acele întâmplări marcante, pe acele relații problematice: cu femeile din familie, cu bărbații de care s-a despărțit.
Încet-încet, protagonista își conturează propria cartografie, pe măsură ce este ajutată să se vindece de traumă. Cu o înclinație spre visare, snobism și spiritualitate, în același timp cultă și ironică, vocea naratoarei la persoana întâi amestecă delicat multiple teme și elemente: psihologie, religie, moarte, dragoste, maternitate, feminism.
Am fost surprins de modul echilibrat în care romanul Simonei Preda – totuși, e vorba despre debut în proză literară – a reușit să lege teme și stil. Fără excese, fără divagații. Chiar și dpdv lingvistic (sintactic, în special) asistăm la o reproducere fidelă a gândurilor personajei principale – la început confuze, apoi din ce în ce mai clare.
Recomand fără reținere!
O pictoriță (de icoane) se află în impas, în arta sa și în viață: abia ieșită dintr-o relație toxică, este măcinată de sentimentul de vinovăție și de o stare generală de apatie. Visează cai, nu mai reușește să picteze ochi, își începe ședințele cu o psihoterapeută.
În timpul acestor ședințe își povestește viața, din copilărie spre maturitate, punând accentul, ghidată de terapeută, pe acele întâmplări marcante, pe acele relații problematice: cu femeile din familie, cu bărbații de care s-a despărțit.
Încet-încet, protagonista își conturează propria cartografie, pe măsură ce este ajutată să se vindece de traumă. Cu o înclinație spre visare, snobism și spiritualitate, în același timp cultă și ironică, vocea naratoarei la persoana întâi amestecă delicat multiple teme și elemente: psihologie, religie, moarte, dragoste, maternitate, feminism.
Am fost surprins de modul echilibrat în care romanul Simonei Preda – totuși, e vorba despre debut în proză literară – a reușit să lege teme și stil. Fără excese, fără divagații. Chiar și dpdv lingvistic (sintactic, în special) asistăm la o reproducere fidelă a gândurilor personajei principale – la început confuze, apoi din ce în ce mai clare.
Recomand fără reținere!
May 30, 2022
Povestea e simplă și subliminală, romanul e cumva abstract, plin de scene onirice și înșiruiri interminabile de adjective, un roman în care dialogurile (!) conțin în mod casual cuvintele concupiscent (l-am numărat de vreo 7 ori în primă jumătate a cărții), hieratic sau alte combinații pe care n-o să le auziți niciodată ieșind din gura unui om într-o conversație reală, la o cafea sau chiar la psiholog. Din păcate, pe mine genul ăsta de dialoguri mă scot complet din film. Dacă setup-ul ar fi fost congruent cu limbajul, i.e. conversațiile să fie purtate în secolul al XVII-lea, între doi poeți, spirite lirice și romantice, l-aș fi acceptat. Dar nu este...
Anyway, vreau să zic că ratingul ăsta de 2 stele nu îl dau pentru că ar fi neapărat o carte slabă, ci pentru că it's
Anyway, vreau să zic că ratingul ăsta de 2 stele nu îl dau pentru că ar fi neapărat o carte slabă, ci pentru că it's
August 10, 2021
Literatura română tocmai a câștigat o voce de o mare profunzime. Sper să mai scrie, voi cumpăra și voi citi tot ce va scrie Simona Preda!
"Cabinetul albastru" este o poveste despre ceea ce uităm despre noi, despre ceea ce suntem, despre rostul oamenilor pe care îi întâlnim, la fel și al durerilor pe care ni le asumăm, ori nu. Despre curajul de a ne descoperi, de a ne recunoaște durerile, frustrările și toate dezamăgirile. Este o carte despre iubire, despre despărțiri, dezamăgiri, artă, și despre... albastru.
"Oamenii cred că sunt ceea ce aleg ei să își amintească, dar, de fapt, sunt ceea ce aleg ei să uite."
Am ales un citat, dar cartea mea e plină de post-it-uri pe care sigur le voi reciti din când în când.
Oh, ce carte bună!
💙💙💙
"Cabinetul albastru" este o poveste despre ceea ce uităm despre noi, despre ceea ce suntem, despre rostul oamenilor pe care îi întâlnim, la fel și al durerilor pe care ni le asumăm, ori nu. Despre curajul de a ne descoperi, de a ne recunoaște durerile, frustrările și toate dezamăgirile. Este o carte despre iubire, despre despărțiri, dezamăgiri, artă, și despre... albastru.
"Oamenii cred că sunt ceea ce aleg ei să își amintească, dar, de fapt, sunt ceea ce aleg ei să uite."
Am ales un citat, dar cartea mea e plină de post-it-uri pe care sigur le voi reciti din când în când.
Oh, ce carte bună!
💙💙💙
June 3, 2021
...m-am gândit că nimic nu este întâmplător pe pământ, că Dumnezeu ne dă sau ne ia doar ca să ne facă atenți la viață, la trăire. Și nu, nu este cinism din partea Sa, dar la fiecare ne arată calea în singurul fel în care o putem înțelege. Ne ia oameni, ne dă oameni, ne dă frumusețe, ne-o ia, ne dă glorie, ne trântește apoi într-o umilință groaznică, ne face să strălucim, ne arată cu timpul urâtul și micimea din noi. Ne înalță făcându-ne să îndurăm ura, invidia, ba chiar și moartea iubiților.
Un fragemnt din cartea ”Cabinetul albastru” de Simona Preda. O carte care te cam tăvălește. Deși nu prea înțelegi ce are cartea asta cu tine, cititorule, de îți dă asemenea smetii. Cu ce ai greșit tu, cititor, de te lovesc cu atâta duritate unele pagini?
Nu ai greșit cu nimic. Sau, mă rog, în măsura în care viața este o greșeală care așteaptă să fie remediată sau, după caz, re-greșită, atunci ai și tu, cititorule, o vină. Vina de a fi pus mâna pe cartea asta.
Pe care o închizi cu un oftat sincer nu doar pentru că ți-a scăpat fără să vrei. Ci pentru că realizezi că, parcă, ai fi vrut să nu citești această carte. Deși știi că ai nevoie, măcar din când în când, de astfel de cărți. Și odată cu oftatul zici și un ”mulțumesc” în gând la adresa autoarei.
Aia zic.
#RaftulLuiChinezu
Un fragemnt din cartea ”Cabinetul albastru” de Simona Preda. O carte care te cam tăvălește. Deși nu prea înțelegi ce are cartea asta cu tine, cititorule, de îți dă asemenea smetii. Cu ce ai greșit tu, cititor, de te lovesc cu atâta duritate unele pagini?
Nu ai greșit cu nimic. Sau, mă rog, în măsura în care viața este o greșeală care așteaptă să fie remediată sau, după caz, re-greșită, atunci ai și tu, cititorule, o vină. Vina de a fi pus mâna pe cartea asta.
Pe care o închizi cu un oftat sincer nu doar pentru că ți-a scăpat fără să vrei. Ci pentru că realizezi că, parcă, ai fi vrut să nu citești această carte. Deși știi că ai nevoie, măcar din când în când, de astfel de cărți. Și odată cu oftatul zici și un ”mulțumesc” în gând la adresa autoarei.
Aia zic.
#RaftulLuiChinezu
July 10, 2021
O carte foarte bună, așa cum mă așteptam, cu o profunzime a gândurilor și a trăirilor umane. Este scrisă conform cu ceea ce găsim azi în materie de exprimare în literatură. Totuși, frazele au fost la început puțin uluitoare ca și construcție, dar m-am obișnuit repede cu ele și chiar mi-au plăcut. Oferă o fluiditate foarte mare narațiunii. Pentru edițiile viitoare aș recomanda un alt tip de prefață. Eu am renunțat să termin prefața căci aveam senzația că este un rezumat al cărții și îmi va atenua interesul de a o citi. O prefață trebuie să te stârnească nu să-ți povestească romanul. Mult succes în continuare autoarei!
May 18, 2023
O poveste abstractă, cu care nu m-am putut conecta de la bun început. Treptat, însă, lucrurile au luat o altă turnură. Am recitit-o de curând și, trecând prin ea cu starea potrivită, m-am simțit mult mai aproape de protagonistă și ecoul trăirilor ei reverberat între pereții cabinetului albastru. Mă bucur că i-am mai dat o șansă.
April 4, 2022
Mi-au placut multe unele pasaje legate de psihologie si descrierile "despre viata" sau ale Bucurestiului vazute din ochii unui artist, dar mai putin faptul ca (,) chiar daca se foloseste tehnica de stream of consciousness, cartea e cam haotica, si nu haosul ala potrivit respectivei tehnici, si mai mult unul venit dintr-o dezorganizare a scriiturii
July 15, 2021
Păi de ce să lupți? Uneori luptăm din credință. Alteori poate pentru că ne este frică. Alteori nu ne mai este frică. Și-atunci suntem liberi. Știm începutul, cunoaștem și sfârșitul, dar parcursul, drumul, nu. Nu suntem egali în fața morții. Aiurea! Undeva tot ne întâlnim. Toți. Cu toții.
Superbă.
Superbă.
September 13, 2021
Fantastică. Prima dată când o carte m-a făcut să simt ceva. Ceva, nu știu ce, dar a fost atât de ușor să empatizez cu naratoarea. Recomand din toată inima.
January 24, 2022
Mi-a placut mult. Este o carte profunda, scrisa cu talent si finete psihologica, cu aplecare spre detalii. Foarte bine calibrata, cu dozajul potrivit intre metaforic si realism, cu portretizari reusite ale diverselor personaje (masculine si nu numai), cu situatii de viata verosimile si interesante, pe alocuri cu imagini de mare impact emotional, m-a facut sa plonjez in mintea si viata personajului feminin a carui voce domina cartea.
Am apreciat stilistica interesanta, modul in care se intrepatrund felurile diferite de confesiune, catre psihoterapeut, catre cititor, care prietena-scriitoare. Sfarsitul trist, cu doza lui de tragism isi pastreaza insa o nota optimista, inchizand cercul.
Am apreciat stilistica interesanta, modul in care se intrepatrund felurile diferite de confesiune, catre psihoterapeut, catre cititor, care prietena-scriitoare. Sfarsitul trist, cu doza lui de tragism isi pastreaza insa o nota optimista, inchizand cercul.
August 3, 2022
“cât din frumusețe-i chipul?”
Gări, compartimente, un oraș de provincie, Bucureștiul ca o scăpare. Supraviețuire în fața morții. Moartea, la o aruncătura de băț. Moartea primei iubiri, moartea primei mari iluzii, moartea primului Iubit, moartea cailor, moartea iepurelui, moartea minții, moartea timpului, moartea ochilor, moartea trupului, frica de moarte, moartea fricii.
Mai multe detalii aici: https://abisurile.com/2022/08/03/ce-a...
Gări, compartimente, un oraș de provincie, Bucureștiul ca o scăpare. Supraviețuire în fața morții. Moartea, la o aruncătura de băț. Moartea primei iubiri, moartea primei mari iluzii, moartea primului Iubit, moartea cailor, moartea iepurelui, moartea minții, moartea timpului, moartea ochilor, moartea trupului, frica de moarte, moartea fricii.
Mai multe detalii aici: https://abisurile.com/2022/08/03/ce-a...
August 16, 2021
„ (…) despre ani și vise pe care le-ai trimis la mama naibii într-un colț de suflet și le-ai pus ca într-o presă, promitandu-ti să nu le mai scoți de acolo chit ca te desfigurezi de durere, ca te tavălești de amărăciune si de frustrare, despre glorii efemere cu ajutorul cărora te-ai mințit ca esti talentata, ca ești frumoasă și că ești, in fond, un om bun. Sau despre promisiuni si lucruri care credeai ca ți se cuvin, ba mai mult, ca le meriți, pentru ca, uite-așa credem noi uneori, ca exista un echilibru al sortii si ca bine si corect este ca sa fie corect, sa fie totul coerent, o curgere, o evoluție, un drum ascendent al devenirii noastre ca… in fond, câtă ipocrizie respirăm! Dar ce ne facem cu acele momente când suntem triști, distruși, incompleți, umiliți, când ne doare, când nu reușim sa vedem dincolo de micimea ființei noastre- pe acestea nu le cuantificăm, nu-i așa?”
Superba, as fi dorit sa citesc sute, sute de pagini.
Superba, as fi dorit sa citesc sute, sute de pagini.
October 14, 2023
"Când simți că te-ai apropiat de cineva suficient de mult, încât să treci granița aia fină de la empatie la a-ți păsa, a te durea suferința lui? Și ce se întâmplă mai departe, în timp? Cei de care ne atașăm au drepturi sau obligații sau sunt exonerați de orice și pot părăsi nestingheriți terenul în care se petrece toată chimia sufletească? Dar oare de ce ne atașăm? Din singurătate, din milă, din admirație, din plictiseală sau pur și simplu, pentru că este un dat, un mecanism reglat în interiorul nostru de cineva mai presus decât noi? Atașamentul funcționează ca un contract pe termen limitat, bazat pe necesități și supus logicii empirismului? Oare atașamentul este un alt termen pentru prietenie sau recheamă cuvinte mai sofisticate gen umanitate, solidaritate, milostenie? Dar reciprocitate așteptăm? Nu, nici gând, e un demers singular, e, cum s-ar spune, o inițiativă pe cont propriu, care nu ar trebui să se cuibărescă sub paravanul patetismului...Există oare așa, aprioric vorbind, vreo teamă de atașament, vreo reținere ca un fel de apăsare pentru că, la un moment dat, ca toate celelalte lumești, și acesta se va sfârși? Și la capătul temerii ce e? Păi ce să fie, singurătate, dezamăgire. Deci atunci reținerea de a te apropia sufletește este potențată de posibila și iminenta plonjare în solitudine? Nu te apropia de cineva, ca să nu fii nevoit să-ți reconfirmi după un timp cât de singur ești de fapt. Dar e un paradox! Nu, nu-i paradox, e o formă de protecție cu efect paliativ, pentru că nu vrem, amintindu-ne prin fel de fel de empatii ocazionale, să ne reconfirmăm că suntem singuri, mai singuri decât ne-am închipuit vreodată. Și dacă suntem într-adevăr singuri, atunci e foarte trist. De ce să fie trist?"
April 17, 2022
Este un roman bine scris dar ma asteptam, dupa descrierea cartii, sa se puna accentul mai mult pe relatiile de dragoste ale pictoritei si implicarile emotionale, psihice care vin o data cu aceste relatii. Actiunea insa se conceantreaza pe alte detalii aspecte din viata personajului feminin care pe mine nu prea m.au interesat, iar psiholoaga nu prea este prezenta in roman. As fii vrut sa lase acest personaj sa vorbeasca mai mult, sa analizeze mai in profunzime relatiile pictoritei. Psiholoaga parca ar fii mai mult o mobila pacolo in roman si atat.
Au fost si pasaje peste care am trecut pentru ca nu le am inteles, cred ca autoarea a incercat sa strecoare niste pasaje lirice dar nu prea i.a mers.
Sincera sa fiu nu am reusit sa trec de jumatate :(
Au fost si pasaje peste care am trecut pentru ca nu le am inteles, cred ca autoarea a incercat sa strecoare niste pasaje lirice dar nu prea i.a mers.
Sincera sa fiu nu am reusit sa trec de jumatate :(
December 1, 2022
Păi de ce să lupți? Uneori luptăm din credință. Alteori poate pentru că ne este frică. Alteori nu ne mai este frică. Și-atunci suntem liberi. Știm începutul, cunoaștem și sfârșitul, dar parcursul, drumul, nu. Nu suntem egali în fața morții. Aiurea! Undeva tot ne întâlnim. Toți. Cu toții.
Superbă.
Superbă.
June 21, 2025
interesanta ca simbolistica, ca sir al ideilor, ca flux al mintii cautatoare de explicatii, probabil ca finalul era previzibil, dar eu chiar asteptam un deznodamant al relatiilor, nu unul al vietii...
This entire review has been hidden because of spoilers.
June 24, 2023
4.5 ⭐🌟⭐🌟
November 6, 2023
Cartea este de o narativitate fluidă, cu sondări interior psihologice ușor de urmărit, de înțeles. Deși există un soi de profunzime a acestei scrieri-cunoașteri de sine, există o claritate a realului diegetic.
Mi-au plăcut pasajele despre moarte, nu prea am mai găsit în proza românească contemporană tipul ăsta de firesc al actualului.
Și transpare feminitatea scrisului, avem nevoie să formulăm asta mai des în literatura română cred.
Unele personaje mi s-au părut un pic prea fulgurante. Poate din pricina tonalității ușor poetice - caii aceia imaginari, Parisul din vis, cromatica ca reper, lumina ca orizont.
E prima carte de Simona Preda pe care am citit-o - înțeleg că e debutul autoarei în proză, aș vrea să continui.
Mi-au plăcut pasajele despre moarte, nu prea am mai găsit în proza românească contemporană tipul ăsta de firesc al actualului.
Și transpare feminitatea scrisului, avem nevoie să formulăm asta mai des în literatura română cred.
Unele personaje mi s-au părut un pic prea fulgurante. Poate din pricina tonalității ușor poetice - caii aceia imaginari, Parisul din vis, cromatica ca reper, lumina ca orizont.
E prima carte de Simona Preda pe care am citit-o - înțeleg că e debutul autoarei în proză, aș vrea să continui.
February 5, 2022
Nu m-a prins deloc.
Stilul este unul mult prea haotic pentru ce caut eu într-o carte. Au fost câteva idei care mi-ar fi plăcut sa fie dezvoltate, de exemplu doliul si vizita aceea pe care o face spre sfârșitul cărții.
În prima parte sunt unele fraze cam de jumătate de pagina și parcă simțeam și eu haosul din mintea protagonistei pe măsură ce le citeam , ceea ce nu ar fi neapărat un lucru rău, dar care a devenit obositor. M-am chinuit sa o termin pentru că tot speram ca o sa se schimbe ceva spre final, insa nu a fost suficient încât sa merite efortul.
Stilul este unul mult prea haotic pentru ce caut eu într-o carte. Au fost câteva idei care mi-ar fi plăcut sa fie dezvoltate, de exemplu doliul si vizita aceea pe care o face spre sfârșitul cărții.
În prima parte sunt unele fraze cam de jumătate de pagina și parcă simțeam și eu haosul din mintea protagonistei pe măsură ce le citeam , ceea ce nu ar fi neapărat un lucru rău, dar care a devenit obositor. M-am chinuit sa o termin pentru că tot speram ca o sa se schimbe ceva spre final, insa nu a fost suficient încât sa merite efortul.
Displaying 1 - 20 of 20 reviews