What do you think?
Rate this book
Multă forță și un dram de gingășie
„Unică în acest roman este vocea naratorului său, un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, maghiar și român, idealist și cinic, hibrid în multe sensuri, încercînd să găsească claritatea, fără să știe de ce, dintr-un pur instinct moral și estetic, și fără să știe cum. Dacă acceptăm pactul autobiografic al cărții, atunci înțelegem lumea din care a ieșit unul dintre poeții cu adevărat originali ai noii generații. Mărcile lui lirice apar surprinzător și discret, ca mici puncte incandescente, și în proza fluidă și simplă prin care e spusă povestea anilor de rătăcire ai lui Dósa, probabil cel mai important scriitor maghiar de limbă română de azi.” (Adrian Lăcătuș)
216 pages, Paperback
Published January 1, 2021
12 people are currently reading
670 people want to read
About the author
Andrei Dósa
43 books82 followersAndrei Dósa (n.1985, Braşov), a absolvit cursurile masterului de Inovare Culturală (denumit anterior master de Scriere Creatoare) din cadrul Facultăţii de Litere Braşov.
A publicat volumele: Când va veni ceea ce este desăvârşit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017).
A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Din 2012, este redactor al revistei ''Poesis internaţional''.
A publicat volumele: Când va veni ceea ce este desăvârşit (2011), American Experience (2013), Nada (2015), adevăratul băiat de aur (2017).
A tradus mai multe cărţi din engleză şi maghiară. Din 2012, este redactor al revistei ''Poesis internaţional''.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 82 reviews
June 29, 2021
E un spatiu si un timp in romanul asta care mi-au părut extrem de familiare, si nu pentru ca as cunoaste geografia zonei in care se deplaseaza personajul, ci pentru ca e acolo o voce pe care am impresia ca am auzit-o mereu in mintea mea ( probabil pentru ca suntem aceeasi generatie). Citindu-l, mi-am amintit asa: ca am terminat si eu in preistorie o facultate de marketing, ca am avut o profa de merceologie (uitasem complet de materia asta), ca am ascultat muzica in winamp, ca mi-am cautat de lucru pe timp de vara in repetate randuri, intr-un oras mult mai mic, fara sorti de izbanda (consecința imediata a fost convietuirea cu “moliciul” si fizic, dar mai ales psihic), ca am citit prostii in adolescenta, ca am avut prieteni pe care i-am lasat in urma, ca am fost activistă ecologista de ocazie ( ca participam la FanFest) si inca vreo doua, trei aspecte, dar nu mai insist.
Dincolo de lectura asta subiectiva tare, de identificare-deci condamnabila, am apreciat tonul in care a fost scris romanul. Mi-au placut tusele autoironice si în egală măsura am apreciat detaliile “serioase” legate de situatia socio-economica a zonei ( inceputul anilor 2000 si efectele crizei de mai tarziu) precum si cele cu privire la conflictele mocninde inter-etnice. Mi-a placut invizibilitatea personajului principal, abandonurile repatate de proiecte( nimic nu pare sa-i placa cu adevarat), maturizarea amanata, lipsa contururilor clare, salturile de la o perioada la alta, de la un pact incheiat cu sine la altul, concesiile admise si reformulate in timp.
Mi-a plăcut coperta si titlul romanului. Apropo de asta, dacă forța e mai usor identificabilă in text, cu dramul de gingăsie trebuie depus mai mult efort- eu l-am intrezarit in doua momente - unul la inceput cand personajul isi suna nevasta in timp ce se plimba prin Budapesta- soare, pasarele, el extaziat si-ar dori sa fi fost si ea acolo sa se plimbe impreuna, dar nu se putea din pricina copilului care cerea sa fie ingrijit acasa. O banalitate luminoasa cumva. Al doilea moment e ascuns in amintirea legata de sustinerea infinita a mamei in ceea ce priveste scrierea haiku-urilor. Ea e persoana de legatura intre doua parcele antagonice ale realitatii, cea exterioara (magaziile cu materiale de constructie) si cea interioara (predispozitia de a scrie poezii a personajului). O mai fi strecurata gingasia asta si prin alte cotloane ale cartii, cu siguranta.
Overall, am citit-o cu plăcere si am subliniat mult. Si i-a placut si fiica-mii sa o mazgaleasca, cu roșu incă.
Dincolo de lectura asta subiectiva tare, de identificare-deci condamnabila, am apreciat tonul in care a fost scris romanul. Mi-au placut tusele autoironice si în egală măsura am apreciat detaliile “serioase” legate de situatia socio-economica a zonei ( inceputul anilor 2000 si efectele crizei de mai tarziu) precum si cele cu privire la conflictele mocninde inter-etnice. Mi-a placut invizibilitatea personajului principal, abandonurile repatate de proiecte( nimic nu pare sa-i placa cu adevarat), maturizarea amanata, lipsa contururilor clare, salturile de la o perioada la alta, de la un pact incheiat cu sine la altul, concesiile admise si reformulate in timp.
Mi-a plăcut coperta si titlul romanului. Apropo de asta, dacă forța e mai usor identificabilă in text, cu dramul de gingăsie trebuie depus mai mult efort- eu l-am intrezarit in doua momente - unul la inceput cand personajul isi suna nevasta in timp ce se plimba prin Budapesta- soare, pasarele, el extaziat si-ar dori sa fi fost si ea acolo sa se plimbe impreuna, dar nu se putea din pricina copilului care cerea sa fie ingrijit acasa. O banalitate luminoasa cumva. Al doilea moment e ascuns in amintirea legata de sustinerea infinita a mamei in ceea ce priveste scrierea haiku-urilor. Ea e persoana de legatura intre doua parcele antagonice ale realitatii, cea exterioara (magaziile cu materiale de constructie) si cea interioara (predispozitia de a scrie poezii a personajului). O mai fi strecurata gingasia asta si prin alte cotloane ale cartii, cu siguranta.
Overall, am citit-o cu plăcere si am subliniat mult. Si i-a placut si fiica-mii sa o mazgaleasca, cu roșu incă.
February 17, 2022
Pentru mine, finalul a făcut cartea. Mi-a plăcut cum Dósa ilustrează procesului găsirii propriei identități și desprinderii de familie și prietenii din copilărie într-un mod atât de sincer și crud, și-mi doresc să fi putut citi această carte în propria adolescență.
September 13, 2022
Hát ez igazán jό volt, Dόsa. Nagyon jό! Atti karaktere lenyűgözö. Le kéne magyarra fordítani. Biztos elfogom olvasni az előző regényedet is. Azt a növénygyűjteményest. Scurt. Mi-a plăcut. Prin franchețea cu care abordează teme neconvenționale,prin arta cu care creează personaje atât de reale (Atti e memorabil ca și tipologie,e atât de veridic încât l-aș asocia multor colegi/amici/neamuri din partea mea ungurească. Am recunoscut o mulțime). Pentru că n-am trăit emoțiile+sentimentele naratorului,eu fiimd un caz mult mai amalgamat și desrădăcinat, n-am prea trăit aceste zbateri și negări pe motive etnice ,de rasă,sau confesiune,deși știu că ele există peste tot în lume. Da' așa-i normal să fie atâta timp cât se manifestă doar la nivelul unei competiții sănătoase și nu degenerează în altceva. Încă există loc pentru toată lumea. Nu tre' să-l arondăm prin violență. Faină rău cartea asta. Citiți-o.
November 8, 2023
3.5
M-a uimit grija cu care AD mânuiește limba română, uneori e aproape (înduioșator de) pedantă, dar de cele mai multe ori este pur și simplu elegantă (chiar și in vulgaritate) și foarte fain de urmărit. O manevrează puternic și cu gingășie :).
Mi-a plăcut și insistența cu care desface "coconul de violență" (expresivă descriere) al relațiilor între tineri bărbați. Și citesc pentru prima dată despre identitatea de secui, descrisă într-un mod atât de tranșant.
Ce nu mi-a plăcut mai deloc e felul egocentrist în care naratorul se raportează la femei, obiectificarea lor, deși presupun că ține de natura autoficțiunii și de un fel de dezbrăcare (self-deprecating) a sinelui.
M-a uimit grija cu care AD mânuiește limba română, uneori e aproape (înduioșator de) pedantă, dar de cele mai multe ori este pur și simplu elegantă (chiar și in vulgaritate) și foarte fain de urmărit. O manevrează puternic și cu gingășie :).
Mi-a plăcut și insistența cu care desface "coconul de violență" (expresivă descriere) al relațiilor între tineri bărbați. Și citesc pentru prima dată despre identitatea de secui, descrisă într-un mod atât de tranșant.
Ce nu mi-a plăcut mai deloc e felul egocentrist în care naratorul se raportează la femei, obiectificarea lor, deși presupun că ține de natura autoficțiunii și de un fel de dezbrăcare (self-deprecating) a sinelui.
June 29, 2023
Ce scris limpede și ce voce puternică reflectă în cartea asta. Mi-a plăcut la nebunie, e una din cărțile pe care o tot voi cumpăra/recomanda prietenilor care și-au pierdut credința în literatura română contemporană.
Read
June 14, 2021E plăcut, recomand relaxat, dar convins. (Poate fi citit și cu meciurile de la EURO 2020 pe fundal, sunt perfect complementare.)
January 21, 2022
Power to Sonia!!! Sonia e cea mai tare. Sonia, imi pare rau ca n-ai avut mai multe pagini din roman, m-am indragostit de tine.
August 29, 2024
Un roman care ar trebui sa vorbească despre vulnerabilitatea și maturizarea emoțională a unui bărbat. Din păcate, simt ca nu s-a concretizat niciuna. Aici forța e una brutală și neamendată, iar gingășia e pentru volumul 2, probabil.
Nu pot trece peste felul în care se vorbește despre lumea exterioară (inclusiv despre femeile din viața naratorului) fără existenta unei auto-reflexii solide care să explice limbajul.
“Mi le închipuiam țesând o conspirație matriarhală: obținerea unui grad de relații si mărinimia manifestată de mame una față de cealaltă, având drept consecință crearea unor locuri de muncă neproductive sau doar parțial productive.”
O comparație periculoasă în ceea ce privește secolul în care e scrisă si o astfel de asociere, fie și într-o formă ironică, nu denotă decât și mai mult perpetuarea ideii că femeile poartă o sensibilitate naturală care poate compromite sistemul de muncă prin luarea unor decizii pe un raționament bazat pe emoții - lucru pe care nu îl dorim în literatura în prezent nici măcar sub formă umoristică.
O altă comparație care m-a zdruncinat e felul în care își descrie soția în urma descoperirii că suferă de o boală: “Dar s-a dovedit că ceva tot are, spondiloză cervicală. Cică osteofitele pot provoca și dureri de cap, greață. Iau la cunoștință toate astea cu o ușoară enervare pe care probabil că o simte și un proprietar de cai de povară când realizează că unul dintre ei s-a pricopsit cu o boală cabalină.”
Aici nimic de comentat, citatul vorbește de la sine.
“Încerc să am o atitudine cât mai OK față de femei, chiar dacă mintea mea patinează de mai mare dragul pe o serie de clișee misogine și sexiste” - Aspect pe care, in mod ironic, îl dovedește pe întreg parcursul cărții prin mici, dar solide inserții misogine până si în descrierea unor reacții ale personajelor (la un moment dat descrie un bărbat că țipă precum o femeie isterică)
Finalmente, exercițiul de vulnerabilitate este de apreciat, dar insuficient. Atti a reprezentat modelul de masculinitate a protagonistului, dar a fost chestionat mult prea puțin și mesajul s-a pierdut pe parcurs. Este Atti o influență negativă pentru narator? Mi se pare ca protagonistul s-a complăcut pe parcursul procesului într-o energie edge și superioară, atât față de persoanele apropiate, cât și fața de personajele feminine pe care le culege random și încearcă să le “pețească”, atitudine recunoscută de altfel, dar fără a fi amendată sau chestionată în vreun fel.
Un tort care promite a fi gustos prin simplul fapt că cel care l-a făcut îl descrie ca fiind gustos, dar fără să invite pe cineva să guste din el.
Nu pot trece peste felul în care se vorbește despre lumea exterioară (inclusiv despre femeile din viața naratorului) fără existenta unei auto-reflexii solide care să explice limbajul.
“Mi le închipuiam țesând o conspirație matriarhală: obținerea unui grad de relații si mărinimia manifestată de mame una față de cealaltă, având drept consecință crearea unor locuri de muncă neproductive sau doar parțial productive.”
O comparație periculoasă în ceea ce privește secolul în care e scrisă si o astfel de asociere, fie și într-o formă ironică, nu denotă decât și mai mult perpetuarea ideii că femeile poartă o sensibilitate naturală care poate compromite sistemul de muncă prin luarea unor decizii pe un raționament bazat pe emoții - lucru pe care nu îl dorim în literatura în prezent nici măcar sub formă umoristică.
O altă comparație care m-a zdruncinat e felul în care își descrie soția în urma descoperirii că suferă de o boală: “Dar s-a dovedit că ceva tot are, spondiloză cervicală. Cică osteofitele pot provoca și dureri de cap, greață. Iau la cunoștință toate astea cu o ușoară enervare pe care probabil că o simte și un proprietar de cai de povară când realizează că unul dintre ei s-a pricopsit cu o boală cabalină.”
Aici nimic de comentat, citatul vorbește de la sine.
“Încerc să am o atitudine cât mai OK față de femei, chiar dacă mintea mea patinează de mai mare dragul pe o serie de clișee misogine și sexiste” - Aspect pe care, in mod ironic, îl dovedește pe întreg parcursul cărții prin mici, dar solide inserții misogine până si în descrierea unor reacții ale personajelor (la un moment dat descrie un bărbat că țipă precum o femeie isterică)
Finalmente, exercițiul de vulnerabilitate este de apreciat, dar insuficient. Atti a reprezentat modelul de masculinitate a protagonistului, dar a fost chestionat mult prea puțin și mesajul s-a pierdut pe parcurs. Este Atti o influență negativă pentru narator? Mi se pare ca protagonistul s-a complăcut pe parcursul procesului într-o energie edge și superioară, atât față de persoanele apropiate, cât și fața de personajele feminine pe care le culege random și încearcă să le “pețească”, atitudine recunoscută de altfel, dar fără a fi amendată sau chestionată în vreun fel.
Un tort care promite a fi gustos prin simplul fapt că cel care l-a făcut îl descrie ca fiind gustos, dar fără să invite pe cineva să guste din el.
September 7, 2023
Eu văd cartea asta ca un echivalent heterosexual al cărților lui Adrian Șchiop. Asemănări găsesc în multe privințe: în asumarea dimensiunii autobiografice a narațiunii, în problematizarea statutului bărbatului în societatea contemporană (fiecare cu specificul hetero vs homosexual), în dezbaterea la nivelul ierbii a problemelor sociale din mediul care-l înconjoară pe narator (problema minorităților: unguri vs rromi), în tonul și spontaneitatea personajelor.
Comparația nu e menită să diminueze meritele cărții, ba dimpotrivă. Din moment ce sunt fan Adrian Șchiop, e mai simplu să motivez în felul ăsta de ce o pun la categoria „mi-a plăcut“. Andrei, naratorul, vorbește despre trecutul lui în Brașov, apartenența la minoritatea secuilor, bullying și câștigarea respectului în grupul de prieteni și colegi, aventurile sale mai mult sau mai puțin legale, inclusiv momentele în care hărțuiește femei pe stradă. Vorbește și de un traseu de mântuire și ne oferă o schiță de bildungsroman prin micile diorame din viața lui adultă.
Identitatea este cel mai puternic subiect al romanului. Îl vedem pe Andrei cum o caută în moduri mai mult sau mai puțin sănătoase, sau îl vedem pe Atti, a cărui identitate se metamorfozează în direcții radicale. Pentru mine asta încheagă romanul, aceste încercări ale personajelor de a-și defini identitatea, care sunt pline de imperfecțiuni și evidențiază mai mult defectele personajelor și vulnerabilitatea lor.
Comparația nu e menită să diminueze meritele cărții, ba dimpotrivă. Din moment ce sunt fan Adrian Șchiop, e mai simplu să motivez în felul ăsta de ce o pun la categoria „mi-a plăcut“. Andrei, naratorul, vorbește despre trecutul lui în Brașov, apartenența la minoritatea secuilor, bullying și câștigarea respectului în grupul de prieteni și colegi, aventurile sale mai mult sau mai puțin legale, inclusiv momentele în care hărțuiește femei pe stradă. Vorbește și de un traseu de mântuire și ne oferă o schiță de bildungsroman prin micile diorame din viața lui adultă.
Identitatea este cel mai puternic subiect al romanului. Îl vedem pe Andrei cum o caută în moduri mai mult sau mai puțin sănătoase, sau îl vedem pe Atti, a cărui identitate se metamorfozează în direcții radicale. Pentru mine asta încheagă romanul, aceste încercări ale personajelor de a-și defini identitatea, care sunt pline de imperfecțiuni și evidențiază mai mult defectele personajelor și vulnerabilitatea lor.
August 20, 2023
Un titlu care te face curios, m-a atras de cand l-am vazut. Am descoperit in carte exact aceste cuvinte descriind un gest de prietenie, prietenia cu Atti, care l-a marcat profund pe eroul principal, dar care pana la urma nu i-a fost benefica.
Foarte bine scrie Andrei Dosa si ii admir sinceritatea cu care descrie stari sufletesti prin care a trecut, multe dintre ele greu de marturisit.
Am regasit in carte parfumul anilor de dupa revolutie, am rezonat cu vieti de adolescenti in deriva, am admirat portrete de parinti (cel al mamei este minunat creionat).
Cartea mai vorbeste despre conceptiile secuilor despre romani, despre criza din 2008 ( eu nu am perceput atunci situatia asa, am fost mai norocoasa, nu stiam ce drame au trait unii oameni).
O carte foarte buna, o recomand.
Foarte bine scrie Andrei Dosa si ii admir sinceritatea cu care descrie stari sufletesti prin care a trecut, multe dintre ele greu de marturisit.
Am regasit in carte parfumul anilor de dupa revolutie, am rezonat cu vieti de adolescenti in deriva, am admirat portrete de parinti (cel al mamei este minunat creionat).
Cartea mai vorbeste despre conceptiile secuilor despre romani, despre criza din 2008 ( eu nu am perceput atunci situatia asa, am fost mai norocoasa, nu stiam ce drame au trait unii oameni).
O carte foarte buna, o recomand.
July 7, 2021
Recenzia completă: https://ramona.boldizsar.ro/multa-for...
“Multă forță și un dram de gingășie. Ce titlu! Am așteptat cartea aceasta cu sufletul la gură. Am bănuit încă de când am început-o că o să fie una dintre cărțile mele preferate din literatura română contemporană și nu m-am înșelat. Lucrurile pe care le notam la începutul lecturii încă au sens: O proză simplă, clară, te pregătește pentru tot ce urmează, din primele pagini am ghicit un demers despre masculinitate (toxică sau altfel), cum ne modelează trecutul, dificultățile relaționării (cuplu, prietenie, legături care rezistă sau nu), parenting-ul modern prin contrast, stări psiho care ne conduc și multe altele. Cel de-al doilea roman al lui Andrei Dósa este pur și simplu cartea aceea pe care trebuie s-o pui la îndemână și să o începi de îndată ce termini ce citești acum.”
“Multă forță și un dram de gingășie. Ce titlu! Am așteptat cartea aceasta cu sufletul la gură. Am bănuit încă de când am început-o că o să fie una dintre cărțile mele preferate din literatura română contemporană și nu m-am înșelat. Lucrurile pe care le notam la începutul lecturii încă au sens: O proză simplă, clară, te pregătește pentru tot ce urmează, din primele pagini am ghicit un demers despre masculinitate (toxică sau altfel), cum ne modelează trecutul, dificultățile relaționării (cuplu, prietenie, legături care rezistă sau nu), parenting-ul modern prin contrast, stări psiho care ne conduc și multe altele. Cel de-al doilea roman al lui Andrei Dósa este pur și simplu cartea aceea pe care trebuie s-o pui la îndemână și să o începi de îndată ce termini ce citești acum.”
August 28, 2021
A fost aproape de perfecțiune însă după prima jumătate "forța" prozei scade sau mai bine spus merge către o direcție care nu mi-a stârnit interesul la fel de tare🤷♀️
December 9, 2021
O voce puternică și naturală; personaje de care ți-e și drag, dar uneori te și supără. O vulnerabilitate a tinereții, așa cum se prezintă ea, cu prea multe feluri de mâncare dintr-o dată pe un singur platou.
Mi-a plăcut mult cartea și astfel l-am descoperit pe Andrei Dosa. Am să-l mai caut pentru că e, cumva, de-al meu 🙂.
Mi-a plăcut mult cartea și astfel l-am descoperit pe Andrei Dosa. Am să-l mai caut pentru că e, cumva, de-al meu 🙂.
January 19, 2022
Uite un roman care pare absolut banal la o primă vedere și totuși se dezvoltă în straturi care merg din ce în ce mai adânc. Sunt întotdeauna surprinsă când descopăr autori care reușesc să facă asta într-un număr mic de pagini — puțin peste 200.
Avem o poveste care pare, inițial, că nu se distinge prin nimic: un bărbat al generației anilor '80 (din care, întâmplător, fac și eu parte), dintr-un oraș de provincie, care termină un liceu și o facultate la modă în vremea aceea (câți nu au dat la ASE pentru că era mare cerere de economiști?), își găsește un job în call center (din nou, câți nu am făcut asta imediat după facultate?), se căsătorește, are un copil. The life. Cu acestea în minte, mi-a luat ceva timp să înțeleg care e, totuși, scopul romanului, de ce ne-ar interesa viața aceasta banală, pe care o trăim mulți dintre noi. Am cam tras de prima jumătate a cărții, pentru că așteptam declicul. Care nu s-a produs decât când am înțeles că nu e vorba de senzațional aici.
Nu e un roman plot-driven. Nu avem tensiune, nu există un deznodământ. Ce ne-a dat, însă, Andrei Dosa, e o doză de viață nefotoșopată prin exagerări inutile, transcrisă minimalist, curgător, natural — am simțit cartea ca pe o poveste spusă la bere sau la psiholog, fără artificii de prisos. Un coming-of-age pe care mulți dintre noi l-am trăit, cu tot zbuciumul anilor adolescenței și primei tinereți, cu prieteniile din școală pe care încercăm să le menținem mult după ce ele și-au îndeplinit menirea formatoare, cu disonanța dintre așteptările celorlalți și dorințele proprii.
Toate acestea trăite pe fundalul unor ani '90 și 2000 cu boom și criză economică, inflație, șomaj, dar și în contextul conflictelor etnice din secuime, văzute din perspectiva intimă a unui etnic maghiar prins între derapajele naționaliste ale celui mai bun prieten și propriile rătăciri în căutarea sensului vieții. Romanul acesta, poate autobiografic, cel puțin în parte, e un exercițiu de sinceritate, pe alocuri cinic, uneori amuzant, o încercare de a privi detașat și totuși intim zbuciumul anilor aceia dominați de Yahoo Messenger, săli de forță, mp3uri și internet cafe-uri.
Un monolog interior ce pendulează între trecut și prezent, dureros de sincer, asumat (cu un narator care își acceptă, de exemplu, propriul elitism). Cartea vorbește și despre masculinitatea toxică și misoginismul specific acelor ani (poate și unei culturi care a refuzat să se adapteze la contextul istoric și social).
Personaje credibil construite, proză ce curge natural. Mi-a plăcut, mai vreau astfel de povești.
Avem o poveste care pare, inițial, că nu se distinge prin nimic: un bărbat al generației anilor '80 (din care, întâmplător, fac și eu parte), dintr-un oraș de provincie, care termină un liceu și o facultate la modă în vremea aceea (câți nu au dat la ASE pentru că era mare cerere de economiști?), își găsește un job în call center (din nou, câți nu am făcut asta imediat după facultate?), se căsătorește, are un copil. The life. Cu acestea în minte, mi-a luat ceva timp să înțeleg care e, totuși, scopul romanului, de ce ne-ar interesa viața aceasta banală, pe care o trăim mulți dintre noi. Am cam tras de prima jumătate a cărții, pentru că așteptam declicul. Care nu s-a produs decât când am înțeles că nu e vorba de senzațional aici.
Nu e un roman plot-driven. Nu avem tensiune, nu există un deznodământ. Ce ne-a dat, însă, Andrei Dosa, e o doză de viață nefotoșopată prin exagerări inutile, transcrisă minimalist, curgător, natural — am simțit cartea ca pe o poveste spusă la bere sau la psiholog, fără artificii de prisos. Un coming-of-age pe care mulți dintre noi l-am trăit, cu tot zbuciumul anilor adolescenței și primei tinereți, cu prieteniile din școală pe care încercăm să le menținem mult după ce ele și-au îndeplinit menirea formatoare, cu disonanța dintre așteptările celorlalți și dorințele proprii.
Toate acestea trăite pe fundalul unor ani '90 și 2000 cu boom și criză economică, inflație, șomaj, dar și în contextul conflictelor etnice din secuime, văzute din perspectiva intimă a unui etnic maghiar prins între derapajele naționaliste ale celui mai bun prieten și propriile rătăciri în căutarea sensului vieții. Romanul acesta, poate autobiografic, cel puțin în parte, e un exercițiu de sinceritate, pe alocuri cinic, uneori amuzant, o încercare de a privi detașat și totuși intim zbuciumul anilor aceia dominați de Yahoo Messenger, săli de forță, mp3uri și internet cafe-uri.
Un monolog interior ce pendulează între trecut și prezent, dureros de sincer, asumat (cu un narator care își acceptă, de exemplu, propriul elitism). Cartea vorbește și despre masculinitatea toxică și misoginismul specific acelor ani (poate și unei culturi care a refuzat să se adapteze la contextul istoric și social).
Personaje credibil construite, proză ce curge natural. Mi-a plăcut, mai vreau astfel de povești.
July 5, 2021
La Andrei Dosa mi-a plăcut întotdeauna naturalețea, minimalismul ăla care îl caracterizează atât de bine și pe care, desigur, îl stăpânește cu rigurozitatea unui maestru; acesta ar fi unul din aspectele de care m-am bucurat să îl (re)găsesc și aici. Totodată, apreciez și că în cazul lui nu s-a produs “contaminarea” poetică a discursului, cum e cazul multor poeți-prozatori, de pildă Dan Coman sau Stefan Manasia.
Am apreciat “evoluția” față de discursul narativ din Ierbar, unde nu de puține ori cititorul ajungea să piardă firul acțiunii din cauza cumințeniei stilistice, a monotoniei generale.
As nota romanul cu 3.5 - 4 ⭐️
Am apreciat “evoluția” față de discursul narativ din Ierbar, unde nu de puține ori cititorul ajungea să piardă firul acțiunii din cauza cumințeniei stilistice, a monotoniei generale.
As nota romanul cu 3.5 - 4 ⭐️
August 1, 2021
Maybe it's a weird thing to say, but I felt like this book was an unconventional love letter. A love letter to a former self, to Atti, to roots, to a period lacking self-awareness - just filled with the effervescence of the start of life. Although I love Dosa's writing style, there were some parts that I did not click with. Overall, a great book, would recommend.
July 2, 2021
Una din cartile care incep foarte bine, si la care te atrage monologul interior al naratorului cu care empatizezi din ce in ce mai mult, dar care pe la mijloc ajunge sa devina o carte, pe care te fortezi sa o termini numai din cauza OCD-ului de a nu lasa ceva nefinalizat
September 16, 2021
Mi-am dorit să îmi placă dar n-a fost sa fie. Perspectiva frustrării maghiare din Transilvania e faină dar nu mă țin ficații la naratori dinăştia edgelorzi
November 18, 2022
Multa forta si un dram de gingasie este un roman autobiografic (asa l-am perceput eu) prin care autorul ne impartaseste momentele de ratacire din tineretea acestuia si incercarile sale de a gasi claritatea, drumul sau in viata, dar fara sa stie cum.
Este un roman despre prietenie, despre relatiile dintre romani si maghiari, dar in primul rand despre momentele si deciziile care duc catre maturitatea personajului si definesc identitatea acestuia.
Din pacate, unii barbati precum Atti nu o iau pe scara maturitatii si ajung sa fie adolescenti in corpuri adulte.
Romanul este relatat prin vocea autorului, o voce blanda care te face sa uiti ca citesti si iti da senzatia ca esti in mijlocul actiunii. Din a doua jumatate a cartii naratiunea isi pierde calitatea de a te tine in priza sau cel putin asa am simtit eu. Finalul a fost frumos si m-a lasat cu sentimentul "Ce buna e cartea asta!".
Adrian Lăcătuș l-a numit pe Andrei Dosa "probabil cel mai important scriitor maghiar de limba română de azi."
"Am citit atatea carti degeaba. Chiar nimic sa nu se fi lipit de mine? Nimic din toata vointa de a razbi a speciei? Din toata omenia asta atat de prezenta si atat de abstracta, cu care ne place sa ne mandrim? Doar o pojghita de moralitate la care aderasem candva simbolic? Empatia, pe care mi-am propus de atatea ori sa o exersez, dovedindu-ma in schimb prea slab si ignorant si inconsecvent?"
"Cand ne-am dus in audienta la casa parohiala, unde ne-a primit in biroul sau, ne-a spus printre altele sa nu consideram copilul o jucarie pe care o pastram cateva zile si pe care apoi, cand ne plictisim de ea, o aruncam intr-un colt uitand-o acolo."
Este un roman despre prietenie, despre relatiile dintre romani si maghiari, dar in primul rand despre momentele si deciziile care duc catre maturitatea personajului si definesc identitatea acestuia.
Din pacate, unii barbati precum Atti nu o iau pe scara maturitatii si ajung sa fie adolescenti in corpuri adulte.
Romanul este relatat prin vocea autorului, o voce blanda care te face sa uiti ca citesti si iti da senzatia ca esti in mijlocul actiunii. Din a doua jumatate a cartii naratiunea isi pierde calitatea de a te tine in priza sau cel putin asa am simtit eu. Finalul a fost frumos si m-a lasat cu sentimentul "Ce buna e cartea asta!".
Adrian Lăcătuș l-a numit pe Andrei Dosa "probabil cel mai important scriitor maghiar de limba română de azi."
"Am citit atatea carti degeaba. Chiar nimic sa nu se fi lipit de mine? Nimic din toata vointa de a razbi a speciei? Din toata omenia asta atat de prezenta si atat de abstracta, cu care ne place sa ne mandrim? Doar o pojghita de moralitate la care aderasem candva simbolic? Empatia, pe care mi-am propus de atatea ori sa o exersez, dovedindu-ma in schimb prea slab si ignorant si inconsecvent?"
"Cand ne-am dus in audienta la casa parohiala, unde ne-a primit in biroul sau, ne-a spus printre altele sa nu consideram copilul o jucarie pe care o pastram cateva zile si pe care apoi, cand ne plictisim de ea, o aruncam intr-un colt uitand-o acolo."
November 2, 2021
Tocmai am terminat cartea si toata ziua am avut o multime de idei despre ce ar trebui sa scriu in aceasta recenzie, iar acum nu mai am absolut niciuna.
Ce pot sa spun e ca mi-a placut extrem de mult. A fost greu de digerat, pe alocuri, a fost amuzanta, mi-a starnit revolta, dar si simpatie. M-a trecut prin multe stari, iar asta nu poate decat sa ma incante si mai mult.
Cartea asta m-a facut sa-mi reamintesc de liceu, de prietenii pierdute si relatii toxice. De Fire din Bucuresti, de winamp, casete, de rock si Vama Veche (desi Vama Veche nu apare in carte, m-a dus cu gandul si acolo).
Ce mi-a mai placut foarte mult a fost modul in care se facea trecerea din prezent in trecut, stilul si faptul ca autorul nu s-a temut sa faca anumite destainuiri deloc usoare. Toata cartea am simtit-o ca pe un jurnal in care a facut o analiza la rece si in care nu s-a temut sa scoata la iveala toti"scheletii" din dulap.
Multumesc, Andrei Dosa, e o carte minunata, care m-a pus pe ganduri, mi-a oferit perspective noi, informatii noi despre anumite lucruri despre care habar n-aveam. Cum mai scria cineva intr-o recenzie, m-am trezit si eu cu o oglinda in fata si am inceput o analiza.
Ce pot sa spun e ca mi-a placut extrem de mult. A fost greu de digerat, pe alocuri, a fost amuzanta, mi-a starnit revolta, dar si simpatie. M-a trecut prin multe stari, iar asta nu poate decat sa ma incante si mai mult.
Cartea asta m-a facut sa-mi reamintesc de liceu, de prietenii pierdute si relatii toxice. De Fire din Bucuresti, de winamp, casete, de rock si Vama Veche (desi Vama Veche nu apare in carte, m-a dus cu gandul si acolo).
Ce mi-a mai placut foarte mult a fost modul in care se facea trecerea din prezent in trecut, stilul si faptul ca autorul nu s-a temut sa faca anumite destainuiri deloc usoare. Toata cartea am simtit-o ca pe un jurnal in care a facut o analiza la rece si in care nu s-a temut sa scoata la iveala toti"scheletii" din dulap.
Multumesc, Andrei Dosa, e o carte minunata, care m-a pus pe ganduri, mi-a oferit perspective noi, informatii noi despre anumite lucruri despre care habar n-aveam. Cum mai scria cineva intr-o recenzie, m-am trezit si eu cu o oglinda in fata si am inceput o analiza.
Read
July 13, 2021Am citit atâtea cărți degeaba. Chiar nimic să nu se fi lipit de mine? Nimic din toată voința de a răzbi a speciei? Din toată omenia asta atât de prezentă și atât de abstractă, cu care ne place să ne mândrim? Doar o pojghiță de moralitate la care aderasem cândva simbolic? Empatia, pe care mi-am propus de atâtea ori să o exersez, dovedindu-mă în schimb prea slab și ignorant și inconsecvent?
o carte pe care am devorat-o și care mi-a arătat realitatea unor cercuri pe care altfel n-aș fi avut cum să le frecventez; și mai ales mi-a plăcut perspectiva asupra prieteniei și a pierderii acesteia și a sentimentului pe care îl ai, că plutești în derivă, și puterea de care ai nevoie să te redresezi după.
o carte pe care am devorat-o și care mi-a arătat realitatea unor cercuri pe care altfel n-aș fi avut cum să le frecventez; și mai ales mi-a plăcut perspectiva asupra prieteniei și a pierderii acesteia și a sentimentului pe care îl ai, că plutești în derivă, și puterea de care ai nevoie să te redresezi după.
December 13, 2023
Excelent roman! Recomand!
January 5, 2022
Prima carte din literatura romana contemporana pe care am citit-o dupa foarte mult timp si ma bucur ca am inceput cu ea. Stiam vag ca este vorba despre masculinitate toxica in aceasta carte si m-a luat complet prin surprindere cnad proza atat de simpla si clara m-a facut (sau mai bine zis m-a fortat) sa ma gandesc retrospectiv la propriile relatii, la priteniile pe care le-am avut si nu le mai am, la felul in care oemenii tineretii mele m-au influentat. Claritatea acestui roman este uneori sfasietoare atunci cand diseca sentimente si trairi fara rusine, desi unele din faptele personajului nu sunt demne de mandrie. Nu de multe ori m-a facut pe mine sa las cartea din mana, sa ma uit in gol si sa ma gandesc ca "aha, deci asta e ceea ce am simtit de fapt."
Vulnerabilitatea si sensibilitatea personajului Dósa prind viata parca fara voia lui tocmai prin aceasta adresare directa a sentimentelor si a conflictului intern. Este absolut superb cum descrie trairile prin care trece, cat de contradictorii sunt. Niciun mascul feroce nu vrea sa-si recunoasca partile sensibile, nu? Nu m-am asteptat (desi era logic) sa fie dezbatuta conflictul dintre romani si maghiari inca prezent in Romania, poate pentru ca nu vad ca este adresat aproape deloc in realitatea in care ma invart. Atti este un personaj superb, care desi este tiparul masculinitatii toxice, nu poate sa nu-ti fie mila de el. Tipul personajului care isi accepta soarta cu nervi si frustrare pentru ca stie ca nu are nicio sansa sa evadeze spre o lume mai buna.
Este excelent scrisa aceasta carte. Prima propozitie de inceput este memorabila, iar firul narativ este logic legat si usor de urmarit chiar daca nu e scris cronologic. Nu am sa uit multa vreme scena de revelion, in care personajul Dósa se vede dupa mult timp cu fostii prieteni. Este sfasietoare tocmai prin simplitatea limbajului folosit la descrierea dezamagirii traite.
Ce titlu! Ce titlu! E motivul principal pentru care eu am citit cartea, pe langa faptul ca am fost recomandata de Ramona Boldizsar.
Vulnerabilitatea si sensibilitatea personajului Dósa prind viata parca fara voia lui tocmai prin aceasta adresare directa a sentimentelor si a conflictului intern. Este absolut superb cum descrie trairile prin care trece, cat de contradictorii sunt. Niciun mascul feroce nu vrea sa-si recunoasca partile sensibile, nu? Nu m-am asteptat (desi era logic) sa fie dezbatuta conflictul dintre romani si maghiari inca prezent in Romania, poate pentru ca nu vad ca este adresat aproape deloc in realitatea in care ma invart. Atti este un personaj superb, care desi este tiparul masculinitatii toxice, nu poate sa nu-ti fie mila de el. Tipul personajului care isi accepta soarta cu nervi si frustrare pentru ca stie ca nu are nicio sansa sa evadeze spre o lume mai buna.
Este excelent scrisa aceasta carte. Prima propozitie de inceput este memorabila, iar firul narativ este logic legat si usor de urmarit chiar daca nu e scris cronologic. Nu am sa uit multa vreme scena de revelion, in care personajul Dósa se vede dupa mult timp cu fostii prieteni. Este sfasietoare tocmai prin simplitatea limbajului folosit la descrierea dezamagirii traite.
Ce titlu! Ce titlu! E motivul principal pentru care eu am citit cartea, pe langa faptul ca am fost recomandata de Ramona Boldizsar.
April 5, 2022
Cartea asta merită să o citiți fie și numai pentru paragraful despre haikuurile lui Salinger!
August 2, 2022
„Multă forță și un dram de gingășie” poate fi socotit un roman hibrid, o combinație între bildungsroman și studiu antropologic, și aceasta întrucât urmărește două teme majore: formarea tânărului Dosa, din adolescență până la statutul de tată, și modul în care secuii, ungurii din așa-numitul Ținut Secuiesc, se raportează la români și la România. De altfel, plecând de la aceste teme, aș spune chiar, firește, în glumă, că romanul ar fi putut avea alte două nume, în trend cu vremurile: „Expectativa luminoasă 2.0” sau „Ce spun ungurii despre români 2.0”.
Deși nu se poate spune că se remarcă prin mari subtilități scriitoricești, romanul lui Andrei Dosa are totuși meritul de a crea o atmosferă anume, aceea a Ardealului anilor 2000, cu oameni la fel de molcomi, dar care reușesc totuși să se adapteze la noile realități socio-politice și culturale ale acelor ani.
Deși nu se poate spune că se remarcă prin mari subtilități scriitoricești, romanul lui Andrei Dosa are totuși meritul de a crea o atmosferă anume, aceea a Ardealului anilor 2000, cu oameni la fel de molcomi, dar care reușesc totuși să se adapteze la noile realități socio-politice și culturale ale acelor ani.
March 10, 2022
Multă poezie&băiețeală soft.
November 15, 2021
Fain scrisa cartea, talentat autorul. Si faina ultima parte cand se concentreaza pe cultura din secuime si pe jobul din call-center. Sunt relatate numeroase aspecte marunte care mi s-au parut interesante, ca de exemplu ca oamenii pot sa stea si cate o ora sa nu vorbeasca in tinut sau cum si-a pierdut firea la telefon si s-a ratoit la client (credeam ca nu exista oamenii astia). Nice touch si cu explicatiile de unde pornesc frustrarile etniei, istoric vorbind (atat prin vocea personajelor cat si prin cea a autorului) .
Insa au fost si bucati lipsite de vlaga in carte, in care am simtit ca personajele si povestile nu duc nicaieri. De exemplu tensiunea dintre Atti si Janos a fost construita cu suspans si am zis mama ce confruntare intre extremisti e acum. Si de fapt se termina cu o suparare intre ei si nu mai vorbesc niciodata. Si relatiile lui amoroase la fel, incerc acum in review sa punctez ceva relevant din ele si nu imi vine nimic. Stiu ca erau autentic descrise, dar nimic memorabil. Anyway, poate m-a stricat Netflixul si astept prea mult senzational.
[Later edit: am zis ce nu au bucatile astea, dar mi-a scapat ce au: 1. introspectia personajului ce ii consolideaza vibe-ul de philosophical bad boy si 2. construirea meticuloasa a mediul care il formeaza si il schimba]
Nu mi-au placut notele misogine (gratuite) venite din partea vocii autorului (nu din partea personajului tanar, fara experienta de viata, care se chinuie sa scape de masculinitate toxica si nu prea ii iese). Expresii gen (ca nu mai stiu exact acum) avea fata de liceu industrial sau ajunge o inutila asistenta de marketing in corporatie - astea mi s-au parut superficiale si mi-au lasat un gust amar. Fetele alea ar face personaje de carte mai interesante decat handralaii hormonali. Si in aceasi nota au mai fost si descrierile despre corpurile femeilor, ma duceau cu gandul in clasicul perky breasts lansat de boomeri.
[Later edit: my bad, notele misogine sunt de fapt ale personajui, nu ale autorului (I missed some clues in there). Asa ca daca m-a iritiat misoginismul inseamna ca e un personaj bine facut si beliveble. So it's a plus, not a minus]
Overall o carte cu ups and downs, ii dau 4 stele pentru ca mi-a placut cum e scrisa si subiectele abordate in ultima treime. Ii scad pentru partile care in care m-a cam pierdut cu directia in care merge povestea.
Si da, as recomanda-o pentru cum cum povesteste despre toxic masculinity si secuime.
[Later edit: erau 3 stele inainte, dar e de 4. Na, puteam sa fiu mai atent, but better late than never]
Insa au fost si bucati lipsite de vlaga in carte, in care am simtit ca personajele si povestile nu duc nicaieri. De exemplu tensiunea dintre Atti si Janos a fost construita cu suspans si am zis mama ce confruntare intre extremisti e acum. Si de fapt se termina cu o suparare intre ei si nu mai vorbesc niciodata. Si relatiile lui amoroase la fel, incerc acum in review sa punctez ceva relevant din ele si nu imi vine nimic. Stiu ca erau autentic descrise, dar nimic memorabil. Anyway, poate m-a stricat Netflixul si astept prea mult senzational.
[Later edit: am zis ce nu au bucatile astea, dar mi-a scapat ce au: 1. introspectia personajului ce ii consolideaza vibe-ul de philosophical bad boy si 2. construirea meticuloasa a mediul care il formeaza si il schimba]
Nu mi-au placut notele misogine (gratuite) venite din partea vocii autorului (nu din partea personajului tanar, fara experienta de viata, care se chinuie sa scape de masculinitate toxica si nu prea ii iese). Expresii gen (ca nu mai stiu exact acum) avea fata de liceu industrial sau ajunge o inutila asistenta de marketing in corporatie - astea mi s-au parut superficiale si mi-au lasat un gust amar. Fetele alea ar face personaje de carte mai interesante decat handralaii hormonali. Si in aceasi nota au mai fost si descrierile despre corpurile femeilor, ma duceau cu gandul in clasicul perky breasts lansat de boomeri.
[Later edit: my bad, notele misogine sunt de fapt ale personajui, nu ale autorului (I missed some clues in there). Asa ca daca m-a iritiat misoginismul inseamna ca e un personaj bine facut si beliveble. So it's a plus, not a minus]
Overall o carte cu ups and downs, ii dau 4 stele pentru ca mi-a placut cum e scrisa si subiectele abordate in ultima treime. Ii scad pentru partile care in care m-a cam pierdut cu directia in care merge povestea.
Si da, as recomanda-o pentru cum cum povesteste despre toxic masculinity si secuime.
[Later edit: erau 3 stele inainte, dar e de 4. Na, puteam sa fiu mai atent, but better late than never]
September 24, 2021
un 4.5 cinstit 😌
"Noaptea, când e senin, în munții Harghita cerul e plin de stele. Între vârfurile aspre, bătute de vânturi ale brazilor negri se rotea explozia disperată la infinit a universului. Explozia încremenită în spațiu, care promitea cantități incomensurabile de ordine și haos. Viața mea, un haos dezolant. Mă uitam la cer și mă gândeam la Edit. Simțeam o presiune dureroasă în capul pieptului. Îmi doream să mă viziteze în somn și să-mi atingă pieptul. Uitându-mă la marele mecanism strălucitor de pe cerul Harghitei, mi-am imaginat că e posibil. "
"Noaptea, când e senin, în munții Harghita cerul e plin de stele. Între vârfurile aspre, bătute de vânturi ale brazilor negri se rotea explozia disperată la infinit a universului. Explozia încremenită în spațiu, care promitea cantități incomensurabile de ordine și haos. Viața mea, un haos dezolant. Mă uitam la cer și mă gândeam la Edit. Simțeam o presiune dureroasă în capul pieptului. Îmi doream să mă viziteze în somn și să-mi atingă pieptul. Uitându-mă la marele mecanism strălucitor de pe cerul Harghitei, mi-am imaginat că e posibil. "
August 14, 2021
http://ancazaharia.ro/2021/08/sa-plan...
Romanul de față poate fi citit pe multiple planuri: unul aprofundează câteva trepte ale prieteniei (cu metamorfozele impuse de schimbări ale mediului, vârstelor și intereselor), unul reprezintă planul amoros (cu trecutele și nesănătoasele pasiuni adolescentine versus maturitatea relației a doi adulți căsătoriți), altul se apleacă asupra modelelor de familie (la fel, în paralel, prezentând relația cu părinții versus cea cu propriul copil).
Romanul de față poate fi citit pe multiple planuri: unul aprofundează câteva trepte ale prieteniei (cu metamorfozele impuse de schimbări ale mediului, vârstelor și intereselor), unul reprezintă planul amoros (cu trecutele și nesănătoasele pasiuni adolescentine versus maturitatea relației a doi adulți căsătoriți), altul se apleacă asupra modelelor de familie (la fel, în paralel, prezentând relația cu părinții versus cea cu propriul copil).
October 11, 2022
Așa e cum scrie Adrian Lăcătuș: un amestec de Holden Caulfield și Karl Ove, un fel de coming of age story, o poveste sinceră, fără concesii, care crește în intensitate până la finalul gingaș și precis.
Displaying 1 - 30 of 82 reviews