What do you think?
Rate this book


210 pages, Kindle Edition
Published May 13, 2021
„În ziua aceea, în învălmășeala de sânge și răni, i-am pierdut pe mama, pe tata, pe frații și surorile mele, într-un cuvânt, am pierdut tot.
Nu pot să-mi amintesc. Nu vreau să-mi amintesc.” (p. 159)
„Însetați de sânge, ne atacă iar. Nu există salvare.
Cât putem să fugim, unde să ne ducem? Unui bătrân îi scot ochii, apoi altuia. Femeilor le taie sânii. Taie burțile femeilor însărcinate, iar sângele și părul și cordoanele ombilicale se amestecă laolaltă.
În tot iadul ăsta, m-am pierdut de ai mei.
Am rămas singur.” (p. 80)
„Când mă gândesc la ce am îndurat în timpul deportării, îmi spun că poate ar fi fost mai bine să murim pe loc...” (p. 162)
„Tata face cazane. Azi-dimineață, când a venit aga în sat și le-a admirat, mama i-a șoptit tatei:
— Dăruiește-i unul.
A trebuit să repete de câteva ori, pentru că tata e surd, ca toți cei care lucrează cuprul.
Așa că, după ce l-a salutat, aga a plecat cu cel mai frumos cazan ieșit din mâinile tatei.
Apoi, noaptea, a venit cu soldații și s-au năpustit asupra lucrurilor noastre.” (p. 152)
„Dimineață parcă a venit sfârșitul lumii.
Ușa casei a fost dărâmată. Nu voi uita niciodată zgomotul loviturilor.
Și azi, dacă aud un zgomot puternic, inima îmi stă în loc.
Primul pe care îl văd intrând în fugă e vecinul, urmat de soție și de fetele lui. Parcă-s posedați de diavol, se duc în bucătărie și fură farfuriile, tacâmurile, tigăile, sitele.” (p. 107)
„— Să nu vă stabiliți niciodată într-o țară în care există minarete, asta le tot repetă soțul meu copiilor noștri.” (p. 96)
„De pe acoperișuri se revarsă turcii. Sunt în casă, au intrat din curte.
Prima victimă din familia noastră e ultimul sosit. Brutele l-au smuls din brațele mamei și l-au înjunghiat în fața noastră.
Mama leșină.
Noi piuim pe lângă ea ca niște pui de găină care au văzut vulpea.” (p. 98)
„Nu mi-am dat seama că surioara mea a murit.
O femeie se apropie și mi-o ia din brațe.
Îi dă deoparte păturica.
— Sufletul ei s-a urcat la ceruri.
Îi face semnul crucii pe frunte.
Iau fetița din brațele femeii.
Trebuie să o îngrop, așa cum am văzut că fac alte femei.
Pentru asta trebuie să mă opresc, dar nu pot.
O să aștept până la următoarea oprire. N-am s-o las să ajungă hrană pentru animalele sălbatice.
Nu privesc pe nimeni în ochi.” (p. 207)