Ce poate fi mai emoționant decât să asculți poeziile lui George Almosnino (1936-1994) în lectura soției acestuia, Nora Iuga? O poezie statică și foarte concentrată, a notației imediate, prin ochii unui poet obosit care nu mai caută demult sensul vieții, ci se mulțumește cu simpla observație a universului mărunt din jur, de obicei dintr-un spațiu interior, închis.
„marea adusă pe fundul unui pahar În camera muribundului
1. "ce se mai poate spune despre o nimica toată de viață" 2. "când ajungi să râzi o! când ajungi să râzi în cameră printre creioane și pixuri cu degetul arătător rezemat de o gumă
când ajungi să râzi să te auzi că trăiești" 3. "gândul singurătății o mare liniște o anomalie omenească refuzul propriei imagini" 4. "fii nimicul pe care marea îl coase de gura balenelor moarte"